5.5. Târnosirea bisericii

Mă întorc înapoi și Mă uit peste sărbătoarea pecetluirii ieslei cuvântului Meu. Truda Duhului Meu pentru ridicarea acestei pietre, strâmtorarea cea mare a vremii de atunci, dar și puterea Mea cea fără de biruință, a așezat pe pământ pietricica cea albă, și apoi am spus și am tot spus taina ei, dar duhul rău s-a ridicat la război prin cei ce nu fac voia Mea, dar stau în numele Meu înaintea oamenilor pe pământ. Eu însă am biruit, căci sunt Fiul lui Dumnezeu și pot. Amin.

M-am folosit de credința și de puterea credinței arhiereului Meu din biserica din lume, căci în toate veacurile Eu prin credința omului am lucrat și am putut. El apoi s-a clătinat de teamă de la necredința celor dintre care Eu l-am ales martor al lucrului Meu din zilele acestea, dar ceea ce am făcut cu el, am făcut, și făcut rămâne, căci n-a putut nici o împotrivire să biruiască împlinirea Scripturilor venirii Mele cu taina Noului Ierusalim pe pământ, căci Eu, Domnul, cu Ierusalimul cel de sus am lucrat și lucrez pe pământ, și altfel nu lucrez. Dacă omul ar vedea tainica Mea lucrare la vedere, i-ar fi atât de ușor să înțeleagă Scripturile venirii Mele și împlinirile lor cele tainice. Dar omul este orb pentru cele ce nu se văd, și nici nu vrea să se vindece și să vadă și să creadă decât cele ce se văd, dar fața lumii trece, iar cuvântul Meu este și rămâne în veac. Amin.

I-am socotit dreptate credința arhiereului Meu din zilele acestea și l-am numit dreptul Meu, alesul Meu, martorul venirii Mele cuvânt pe pământ acum, la sfârșit de timp. Nedreptatea pe care i-au făcut-o lui cei ce slujesc în numele Meu s-a întors și se va întoarce mereu asupra capului lor, căci Eu am spus că cel ce ia piatra să arunce spre el, piatra aceea se va întoarce înapoi la locul de unde a fost trimisă și va lovi pe cel ce o trimite. Și așa a fost, precum Eu am spus, căci sunt adevăratul Dumnezeu prin această lucrare de cuvânt. Arhiereul Meu s-a supus stăpânirilor cele de peste el, dar mai mare ca el nu este stăpânirea de peste el, fiindcă el este alesul Meu, și Mi-am întocmit cu el începutul Meu și anunțarea împărăției cerurilor pe pământ, împărăția Mea peste om și cu omul, dragostea Mea cea de la sfârșit de timp pentru om. Amin. Ceea ce am avut de împlinit prin el, Eu am făcut, și am scris numele lui lângă numele Meu, și nu poate zice biserica din lume că Eu nu i-am întins mâna ca să se scoale din sângele ei și să fie a Mea. Iată, ca și la prima Mea venire, cei ce au pus mâna pe cheie M-au dat pe Mine dintre ei pentru slava lor, Mi-au luat slava, dar slava Mea este umilința, nu slava cea de la om.

Îl voi birui cu totul pe om, și nimic și nimeni nu se va mai împotrivi venirii Mele din zilele acestea, și Mă voi întinde cu ea. Toți cei ce se ascund să spună că nu cred în cuvântul venirii Mele, în Scripturile întoarcerii Mele pe pământ, vor vedea și vor tot vedea cât de adevărat am fost Eu cu această venire și cât de minunat am lucrat ca să biruiesc pentru Mine.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la unsprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim. Sărbătoarea sfântului apostol Andrei din 13-12-2002

O, Mă uit acum la ființa cea plină de răbdare a arhiereului Meu martor pentru acest început când Eu am pecetluit prin cuvânt nezdruncinat ieslea cuvântului Meu acum unsprezece ani. Mă uit la el și îl mângâi în toată taina cu sfinții și cu îngerii și cu apostolul Meu cel întâi chemat și care a stat alături cu el în ziua pecetluirii acestei pietre proorocită prin Scripturi, pietricica cea albă, dată în dar celor ce Mă iubesc întru venirea Mea. Amin.

– Vreau, Doamne, ca cel ce sunt întâiul chemat ca să Te urmez, așa cum a fost voia Ta atunci și acum, vreau să-l cuprind pe cel durut și să-i mângâi răbdarea și puterea, că el e unsul zilelor acestea din partea Ta, și nimeni nu poate să-i smulgă slava pe care Tu i-ai dat-o. Durerea lui e slava lui cea de la Tine, că noi, apostolii Tăi, numai așa am fost, zdrobiți de oameni și de împărații lor, căci aceștia uită mereu că împărăția sfinților Tăi nu este din lumea aceasta. Cine se teme de sfinți pe pământ și de lucrarea lor și a Ta cu ei și prin ei, aceia sunt fără de minte, căci ca să aibă omul minte, trebuie să gândească cu ea ca Tine și nu ca omul și nu ca pe pământ, Doamne.

Am fost întâiul martor din cer în ziua pecetluirii Sfintei Sfintelor Tale din zilele acestea lângă martorul Tău de pe pământ și prin care Tu ai rostit pecetluirea și sfințenia acestei iesle de cuvânt al Tău peste pământ. El s-a plecat celor mai mici ai Tăi și i-a luat în inimioara lui, și apoi a făcut voia Ta cea mare, Doamne. Voia Ta n-o mai au în slujba lor slujitorii care s-au așezat în numele Tău peste oameni. Voia Ta este sfințirea omului, Doamne, căci omul sfânt iubește durerea Ta și face voia Ta. Voia Ta e răscumpărarea omului de sub păcat, căci păcatul este moarte, și omul moare prin păcat, de șapte mii de ani.

Mă aplec cu mâna mea de apostol al Tău și îl binecuvintez pe arhiereul cel uns de Tine peste zilele acestea, și prin care Tu ai lucrat lucrare de mărturie peste pământ. Îi dau întărirea rangului pe care-l are de la Tine și îi zic: Pace ție, celui rănit de dorul Domnului! Pace peste durerea ta cea mare, că mare este durerea ta pentru om și dragostea ta pentru Domnul, pentru durerea Lui după om, că de aceea ai crezut și te-ai așezat să-L mărturisești pe El prin piatra aceasta pe care stă scris numele Domnului și numele tău. Te-a făcut Domnul mare, mare, și așa te-a mărturisit, și prin piatra aceasta te-a mărturisit, și ești întâiul, și nu e nimeni pe pământ cât tine între cei ce-și zic slujitori ai bisericii. Adevăratul apostol al lui Hristos este cel disprețuit, cel umilit, cel răbdător care lucrează la cununa răbdării lui, iar prin răbdarea ta va dobândi Domnul mulțimi care vor crede și se vor boteza în duhul acesta, în duhul venirii Domnului, Care vine cuvânt pe pământ ca iarăși să facă lumea prin cuvânt. Îți mângâi fruntea brăzdată de cei potrivnici Domnului și ție. Îți luminez ochiul lovit de cei ce stau în întunericul lor. Îți desfac urechea ca să audă ea șoapta mângâierii, căci tu nu ești lăsat să iei mângâierea râului Domnului, și ești împiedicat de cei fricoși care au căzut din cer pe pământ ascunzându-se sub necredință, zic ei. Dar nu va fi om pe pământ să nu creadă în această venire a Domnului, și tu vei fi atunci mângâiat de roadele acestea și de tot cerul care îți împletește ție de atunci și până acum cununa răbdării tale. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la unsprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim. Sărbătoarea sfântului apostol Andrei din 13-12-2002

– Eu, Domnul, cu zile de praznice sfinte, cu zile noi Mă scriu în cartea venirii Mele, că ea este masa Mea de praznic, masa sfinților Mei, și Eu le dau să mănânce, căci ei Mă slăvesc și Mă laudă în toate zilele lor cu Mine pe pământ și în ei. Îngerii și sfinții mângâie cu laude și cu mângâiere ieslea cuvântului Meu, și pe Mine, Domnul, căci sunt îndurerat, adânc îndurerat de la om.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la unsprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim. Sărbătoarea sfântului apostol Andrei din 13-12-2002

Această sfântă zi de sărbătoare a încununat cu biruință acum zece ani lucrarea Mea de cuvânt cu care am venit Eu, Domnul, să o lucrez în mijlocul neamului român, al pământului român în anul 1955. Au trecut zece ani de când am pus piatra cea dintâi, piatra pe care s-a zidit din porunca Mea chivotul Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, loc împrejmuit și ținut în palma Mea ca să-l fac masă de cină pentru Mine și pentru sfinți și pentru voi, copii străjeri la iesle. Și l-am făcut. Am făcut așa cum Eu am voit și am poruncit. Amin.

Să se minuneze tot omul de puterea Mea și de biruința Mea, căci când Eu voiesc, biruiesc, și omul nu poate împotriva Mea. Și Mi-am făcut masă de cină, iesle de coborâre, și cobor din cer pe pământ și grăiesc cu graiul venirii Mele peste pământ ca să pregătesc pe el viața veacului ce va să fie pentru cei vii de pe pământ și pentru cei adormiți care așteaptă ridicarea lor pentru întâmpinarea Mea.

Fiecare om își sărbătorește o zi a lui și își face pregătire și se gătește, și apoi cheamă meseni la masa lui și se bucură o zi, și apoi trece ziua. Eu am și Eu o zi a Mea pe care o pregătesc de când M-am născut din Tatăl, nu două-trei zile cât se pregătește omul pentru o zi a lui. Cei vii așteaptă ziua Mea în cer și pe pământ de șapte mii de ani. Ziua Mea nu este în toată ziua sau în tot anul ca la om. Eu nu fac ca omul, căci ziua Mea e scumpă de tot și e numai una și are mare preț, că e una. Amin. Așa e și cu biserica Mea. Ea este scumpă de tot, și e numai una, și are mare preț, că e una. Amin.

Vă sărbătoresc pe voi, copii străjeri la iesle, că voi sunteți biserica Mea. Până să vă am pe voi n-am putut să-Mi fac așternut în mijlocul oamenilor ca să fiu văzut cu el. Voi sunteți ieslea Mea; voi, și locul pe care v-am așezat să fiți și să stați înaintea Mea pentru Mine și pentru cei din cer și pentru voi și pentru cei vii de pe pământ, dar pe pământ sunt prea puțini oameni vii și n-am avut ce culege pentru cer și pentru venirea Mea pe pământ.

Eu sunt ziua Tatălui, ziua Lui de bucurie, și sunt numai Unul, iar voi sunteți ziua Mea, în care Eu Mă bucur cu voi și pentru voi și pentru Mine și pentru toți cei vii din cer și de pe pământ. Vă sărbătoresc pe voi cu ziua aceea care este numai una, ziua în care Eu am așezat cu voi pe pământ semnul Fiului Omului, semnul veacului cel nou, veacul ce va să fie, iar în mijlocul lui, acest semn: biserica Noul Ierusalim, Sfânta Sfintelor Domnului între pământ și cer, calea venirii Lui din cer pe pământ, căci îngustă este această cale, dar Eu pot pe ea. Amin. Numai omul nu poate, dar Eu pot pe ea, și nu știe omul de pe pământ ce este acest semn ca să se ia după el și să înțeleagă venirea Mea, ziua Mea de slavă, în care Tatăl Mă va slăvi curând, curând în fața a tot neamul omenesc, precum este scris în Scripturi că va fi la venirea Mea, în ziua venirii Mele, ziua pe care Eu o pregătesc de șapte mii de ani.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la zece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-2001

O, poporul Meu, Eu voiesc ca tu să fii atât de mare la înțelegere cât cere lucrarea Mea cu tine, chiar dacă tu ești mic pe pământ și înaintea Mea, că iată, cei mari n-au înțeles puterea Mea prin acest loc al Meu de întâlnire cu omul. Când omul nu e deprins cu veghea cea pentru Mine, el este luat pe neștire. Așa au pățit cei mari care stau mari peste biserica lor, și când să-i întreb de munca lor, de rodul lor, de viața lor, ei au închis Mirelui și n-au răspuns. Și Mă doare de cel uns de Mine între ei, că Eu am un martor mare de tot din biserica din lume, și înaintea Mea el mărturisește locul acesta de întâlnire a Mea cu omul de pe pământ. Dacă înaintea oamenilor el nu poate, nu mai poate mărturisi, nu se poate așa ceva și înaintea Mea, că e ziua aceea înaintea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, ziua când el a rostit din partea Mea sfințirea și pecetluirea Sfintei Sfintelor Mele de pe pământ. Este scris pe piatră numele lui pe pământ și în cer, căci cuvântul este luat de vânt și pus în fața tronului ceresc pentru mărturie, iar voi, martorii Mei, mărturisiți de pe pământ.

Mă doare de cel uns de Mine între cei din biserica din lume. Inima lui cuprinde tot cerul în ea, și are loc în ea pentru tot neamul omenesc, că Eu așa l-am zidit pe el, și fericit este el că a crezut în cuvântul Meu de azi care iarăși vine și face cerul și pământul. El a avut parte de această fericire între cei din biserica din lume așa cum și în vremea trupului Meu am avut pe Nicodim care s-a supus venirii Mele. Mi-e dor de el de aici, nu din cer, nu din cele ce nu se văd, ci din cele ce se văd lucrate la porunca Mea pentru slava cuvântului Meu de peste voi. O, el nu mai știe mersul Meu aici, că e pândit de cei din jurul lui, și el rabdă și stă așteptând slava Mea care va rușina pe toți cei care n-au primit acest semn în inima lor ca să creadă în cele noi pe care Eu le aduc ca să fie pe pământ și să Mă desăvârșesc prin ele înaintea oamenilor. Mi-e dor de el de aici, și nu știu cum să-l mai mângâi, să-l mai întăresc, să-l mai ocrotesc pentru ziua Mea, pentru lucrarea Mea cu el, căci am scris numele lui pe cer și pe pământ, și toți îngerii îl slujesc pe el pentru numele lui care este scris aici, și îngerii îl numesc pe el îngerul bisericii, vestitorul care a vestit nașterea acestei lucrări pe pământ acum, la sfârșitul timpului omului, ca să vină omul spre naștere de sus și spre moartea omului vechi și spre înviere, că vine învierea, vine curând, și va prinde sub ea pe cei care veghează așteptându-Mă să vin, chemându-Mă să vin, după cum este scris că «între cei mântuiți sunt numai cei ce cheamă pe Domnul». Amin.

Îi dau arhiereului cel uns de Mine de aici, îi dau buchete de îngeri ca să-l poarte pe el spre ziua Mea de biruință. Îi dau în taină mâna Mea care-i șterge lacrima durerii și lacrima căinței. Îi dau putere să poată, și îl mângâi cu sfinții și cu îngerii, și cu apostolul Andrei, nașul pământului român și al neamului Meu de pe el, iar acum zece ani l-am avut naș în ziua pecetluirii acestui munte sfânt, naș al cununiei Mele cu mireasa Mea de azi. Naș de botez și naș de cununie, așa este el pentru Mine peste pământul și neamul român, iar trâmbița Mea Verginica este piatra pe care Eu am așezat biserica Mea acum, la sfârșit. Amin.

– Mă amestec cu aplecare sfântă în cuvântul Tău, Doamne, ca să fiu cu Tine în această zi sfântă. Eu cu mare iubire am dat acestui pământ ungerea Ta, că eram apostolul Tău cel întâi chemat de Tine. Acum, duhul mi se umple de pace și de bucurie pentru biruința Ta peste pământ, și se revarsă din mine peste sfinți și peste îngeri și peste toate cele ce nu se văd, și care înseamnă Dumnezeu.

Îi cuprind pe cei din grădină care sunt cârja Ta în care Te sprijini de ostenelile acestei vremi cerești. Dar câți aud pe pământ cuvintele Tale și vremea aceasta cerească? O, cât de blând și de smerit stai Tu peste pământ prin ei, că ei sunt mici între oameni pe pământ. Tu altfel nu poți. Cu cei mari nu poți, Doamne mare, ci numai cu cei mici. Cei mari se tem să nu-și piardă pentru Tine mărirea sau viața, dar viața lor Tu ar trebui să fii. Așa am fost și noi, apostolii Tăi, mici am fost pe pământ în ochii oamenilor, și, de mari ce eram, oamenii vremii noastre au căutat să scape cu totul de noi pe pământ, că eram mari întru Tine, Doamne mare.

Îl cuprind cu aplecare pe poporul Tău, cu sfială îl cuprind și îl mângâi și îl ung cu mirul îndurării, ca dar din partea mea pentru ziua mea de serbare în mijlocul lui. Iar ziua mea este alături cu ziua de serbare a Sfintei Sfintelor Tale în vremea aceasta pe pământ.

S-au scurs zece ani de când noi am binecuvântat acest semn, având cu noi pe apostolul Tău Irineu, arhiereul venirii Tale. I-ai dat putere să creadă, și el a crezut, și a însemnat în vreme locul odihnei Tale de azi. Credința lui de atunci, Te rog să-l țină mare în mâna Ta, Doamne, că mare a fost credința lui de atunci, mare cât lucrarea venirii Tale, că dacă nu era mare, nu biruia cu ea pentru așezarea semnului venirii Tale între pământ și cer. Îți mângâi pe fiii de la iesle și pe poporul cuvântului Tău, care mănâncă și trăiește din gura Ta, și pe el, pe arhiereul Tău care se uită să vii cu dreptatea, Doamne mare. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la zece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-2001

O, poporul Meu, să știi că e sărbătoare mare, că mare Îmi este Mie biruința prin acest semn. E sărbătoare fără de sfârșit, că biruința Mea este fără de sfârșit, ca să-l izbăvesc pe om de sub robia lui și să-l iau sub iubirea Mea, că e vremea, poporul Meu. Vreau, fiule, să fii frumos foarte, și să tragă omul de pe pământ la tine ca la o sărbătoare fără de sfârșit. Vreau să petrec cu tine și să ia și omul din gura Mea, din haina Mea, și să poarte și el, și să învețe să poarte haină de nuntă omul. O, de-ar ști omul ce bine e în haină de nuntă, ar intra sub mantia Mea, și Eu l-aș îmbia spre izvorul cel nesecat al vieții și i-aș da viața înapoi.

O, de-ar veni omul, poporul Meu! Vreau, fiule, să fii frumos foarte, ca să tânjească omul după viață ca a ta, și Eu să-i dau precum ție ți-am dat.

O, poporul Meu, să fii mereu căluțul cel alb pe care Eu vin din cer pe pământ cu grai omenesc pentru om. Este scris în Scripturi că oști din cer vin după Mine călări pe căluți albi. Fiți căluții oștirilor cerești, fiilor, căci sfinții Mei și îngerii Mei care-Mi lucrează venirea se sprijină pe voi, căci voi sunteți în trup.

Toate oștirile cerești te sărbătoresc, poporul Meu, pentru ieslea Mea cea pecetluită acum zece ani ca să fie a Mea pentru tine, și pentru toți cei ce vor fi apoi.

Binecuvântată să fie pe veci această piatră albă pe care stă scris: Cuvântul lui Dumnezeu.

«Har, har peste ea!», așa răspund sfinții și îngerii. Amin.

Iar Eu, Domnul, cuprind întru totul acest semn și îi întăresc ungerea și îl numesc cu nume mare, și îl numesc tronul lui Dumnezeu Cuvântul, carul Celui ce vine pe nori curând, curând pe pământ. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la zece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-2001

E sărbătorită grădinița care vă are în ea pe voi, copii ai cuvântului Meu. Slava Mea iese mereu din ea spre oameni și îi cheamă spre venirea Mea. Îi cheamă cuvântul Meu pe oameni, dar Eu, Domnul, greu de tot încap în inima omului. Ies cu slava Mea din grădină spre oameni. Ies cu voi în mijlocul oamenilor ca să-i fac să știe venirea Mea la voi, slava Mea de peste voi, și să-i îndemn spre ea, ca să nu-i ia pe neștire venirea Mea, care va fi curând, curând.

Iată slava Mea, înconjurată de heruvimi și serafimi. Iată cuvântul Meu, care vine slujit de îngeri în grădina Mea de azi, în care Eu, Domnul, am așezat pe pământ prin mânuțele voastre pietricica cea albă, darul Meu pentru cei ce biruiesc lumea ca să vină la Mine; cuvântul Meu pentru cei ce îmbracă haina venirii Mele și care stau întru întâmpinarea Mea înveșmântați cu veșmântul nunții venirii Mele.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la nouă ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-2000

Iată taina grădiniței Mele cu voi. Să vină omul să ia din ea mana cea ascunsă și să se facă om nou, căci omul cel nou este lucrarea Mea din această grădină. Îngerii și sfinții cântă slava Mea de peste grădină. Duhul cel potrivnic se tânguie, iar Tatăl Mă mărturisește biruitor al morții și al iadului, căci cuvântul Meu cel de peste grădină este râul cel de foc în care Eu arunc moartea și iadul, ca să nu mai fie, și să fie omul răscumpărat pentru viață și să cânte cerul și pământul cântarea biruinței, iubirea Tatălui pentru om, lucrul Meu cel pus înaintea Tatălui: om nou. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la nouă ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-2000

Iubirea Mea este pururea peste acest cort sfânt în care Eu, Domnul, Mi-am așezat acum opt ani masa Mea de cină, Paștele Meu cel nou, cortul Meu în care vin cu sfinții și prăznuiesc praznic de veac nou, taina cerului cel nou și a pământului cel nou între cer și pământ. Amin.

Pace vouă, copilași unși cu ungere nouă, cu ungere cu tărie, cu mir din cer, după planul Meu dumnezeiesc prin care lucrez lucrarea Tatălui Meu Savaot pentru veacul veșniciei, pentru răscumpărarea făpturii. Acum opt ani am venit la voi și v-am așezat să ridicați această piatră. Erați cu mâinile și cu puterile goale, iar Eu am putut prin voi, căci este scris în Scripturi că Eu, Domnul, prin cei slabi Mă desăvârșesc cu lucrările Mele, și îi fac biruitori prin credința lor. Este scris în Scripturi că «celui ce biruiește îi voi da din mana cea ascunsă, și îi voi da lui o pietricică albă; și pe pietricică, nume scris, nume nou pe care nimeni nu-l poate înțelege decât primitorul, decât biruitorul». Iată piatra, și pe voi lângă ea, și pe Mine lângă voi, scriindu-Mi pe piatră cartea judecății necredinței, căci scris este: «Nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a putut să deschidă cartea, nici să se uite în ea»; nimeni decât Eu, Mielul Tatălui. Amin.

Cartea cea din dreapta Tatălui Meu am luat-o Eu, și am deschis-o, că a venit vremea ei. Prin ea v-am răscumpărat pe voi și v-am făcut preoții Mei ca să stați lângă Mine și să fiți împărăție Mie. Și Mă voi lăți cu ea, și Mă voi lungi cu ea, și va fi numărul vostru zeci de mii de zeci de mii și mii de mii, după cum scrie în Scripturi, căci împărăția Mea și avutul Meu este de mare preț. Sufletul cel credincios este unealtă prin care Eu, Domnul, Îmi fac plug și trag cu el brazdă nouă pentru sămânță nouă. Amin.

Iată cartea prin care Eu v-am răscumpărat cu cuvântul care zice și se face. Eu sunt piatra voastră de temelie, căci așa se poate zidi casa Mea, iar altfel nu se poate. Cel ce-Mi face Mie casă, dacă Eu nu pot să locuiesc în ea cu împărăția Mea, aceea nu este casă pentru Mine; aceea este casă pusă pe pământ gol, casă bătută de furtuni, casă fără temelie, casă de pământ, nu de piatră.

Fericit este locul și omul peste care Eu încap cu cuvântul Meu, cu planul Meu cel dumnezeiesc, iar altfel nu e planul Meu, ci e planul omului. Eu din veac în veac am fost cu omul prin cuvânt, iar unde n-am încăput Eu, acolo a făcut omul, nu Eu, chiar dacă zice omul că a făcut pentru Mine. Ce casă poate să-Mi zidească Mie omul? Eu sunt Cel ce locuiesc în cele ce nu se văd, și care sunt din veac, acoperindu-Mi slava ca în nor, căci scris este: «Eu sunt Cel ce locuiesc în nor». Așa am locuit și în mijlocul lui Israel, și el vedea norul și mergea după el, dar apoi el s-a abătut de la fața Mea, și Eu M-am mâniat pe el și l-am lăsat furtunii, și l-am lăsat să piară, așa cum a voit el, și Eu Mi-am luat casa de la el. O, fericit este locul și omul în care încap cu cuvântul Meu, cu taina casei Mele, căci scris este: «La cel credincios vin și Îmi fac casă, și Îmi fac cină și cinez cu el la masa Mea cu el». Amin.

Fericiți sunteți voi, cei care M-ați primit cu cuvântul Meu, că iată, cuvântul și-a făcut locaș la voi, pentru el și pentru voi, și s-a așezat masă de cină, masă de cuvânt, căci omul trebuie să trăiască cu cuvântul lui Dumnezeu de hrană, căci pâine se face tot cu cuvântul. Iar acum serbăm praznic ceresc de nou Ierusalim în grădina Mea cu voi. Îngerii se strâng și cântă laude îngerești biruinței Mele de la voi. Sfinții sunt în uimire pentru lucrul Meu cel de pe pământ, lucrul cu care Mă voi lăți și Mă voi lungi și voi înnoi pământul cu cuvântul, și pământul se va supune și va intra la înnoit, căci sufletul cel credincios de pe el, este unealtă prin care Eu, Domnul, Îmi fac plug și trag cu el brazdă nouă. Amin. Îngerii cântă deasupra grădinii Mele de la voi, că e praznic de nou Ierusalim. Sfinții sunt în uimire, căci văd împlinirea proorociilor, iar Tatăl Meu Savaot este în Mine, și Eu în El, cu bucuria cea de nou Ierusalim. Eu sunt Mieluțul Lui, Care S-a dat pe Sine jertfă pentru răscumpărarea făpturii, și am luat cartea din dreapta Lui și lucrez după ea, căci am deschis-o și v-am cuprins pe voi în ea, și vă dau din ea, căci Eu așa am zis: «Duhul Adevărului Mă va preamări pe Mine, căci din ce este al Meu va lua ca să vă vestească vouă. Toate câte are Tatăl sunt ale Mele. Pentru aceea zis-am că din ce este al Meu va lua ca să vă vestească vouă. Vă va învăța pe voi tot adevărul, căci nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi ce I s-a spus, și cele viitoare vesti-va vouă». Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la opt ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1999

O, Tată Savaot, am luat cartea din dreapta Ta și am deschis-o și lucrez din ea, căci scris este în Scripturi: «Pe cei ce și-au curățat veșmintele lor spălându-le cu sângele Mielului, Eu îi voi pășuna pe ei și îi voi aduce la izvoarele apelor vieții, și voi șterge orice lacrimă de pe ochii lor, și îi voi pune ziua și noaptea slujitori în templul Meu, și voi înălța cortul Meu asupra lor». O, Tată Savaot, suntem în sărbătoare cerească pentru grădinița cuvântului Nostru și pentru piatra cea albă din ea, care acoperă sub ea taina cuvântului Meu peste pământ. Această piatră albă este norul care Mă acoperă pe Mine ca să grăiesc peste pământ. Ea este jilțul pe care stă împărățind peste pământ cuvântul Tău și al Meu în lucrare de Duh Sfânt. Ea este taina calului cel alb pe care șade Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul Tău, și oști din cer vin după Mine când vin cuvânt în grădină, căci scris este în Scripturi: «Oștirile din cer vin după El, călare pe cai albi, purtând veșminte de vison alb, curat, și din gura Lui iese sabie ascuțită, ca să lovească pe păgâni cu ea; și El îi va păstori cu toiag de fier și va călca pe teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu». Amin. Deschid cartea cea din dreapta Ta și o pun pe masa aceasta, pe piatra aceasta, și cânt cântarea Mea de laudă pentru piatra aceasta, iar îngerii și sfinții sunt slava Mea și a Ta, Tată Savaot, deasupra grădinii care poartă peste ea slava aceasta. Amin.

– O, Fiule, Mieluțul Meu, să Te bucuri acum și pururea și în vecii vecilor, căci Eu aceasta Ți-am dorit când Ți-am hărăzit să vii să Te faci Om pe pământ și să Te lași junghiat pe altarul crucii, și să Te scoli apoi, și să domnești peste vii și peste morți ca un biruitor al morții, Fiule, Mieluțul Meu. Să Te bucuri, tată, căci Eu aceasta Ți-am dorit. Și Eu Mă bucur în Tine, căci Tu ești locașul Meu, precum Eu sunt locașul Tău. Aceasta am dorit de când omul s-a zdrobit prin neascultare. Am dorit răscumpărarea facerii, Fiule, Mieluțul Meu, și ea vine și iarăși se face, căci Tu ești Cuvântul Meu, Care zice și Se face.

Sărbătoarea grădiniței Noastre poartă în ea și pe fiul cel uns de Noi care a mărturisit cu numele lui numele Nostru, Fiule Mieluțule. L-am avut acum opt ani aici, lângă cei micuți ai Noștri, și l-au luat apoi de aici Anna și Caiafa și Iuda, și l-au pus în lanțurile lor și i-au legat pașii spre izvor. Să-i trimitem și lui mângâiere și putere, Fiule Mieluțule. Să-i trimitem și lui veste cerească, veste îngerească, nu omenească. Să-i trimitem bucurie, că e îndurerat și înlăcrimat și apăsat de oamenii urii și ai slavei deșarte. Să-i trimitem bucuria sărbătorii de nou Ierusalim, și s-o simtă, Fiule. Să-i trimitem pe îngerul Nostru să poruncească lanțurilor lui să cadă, și să facă zgomot când vor cădea, și să lovească ele pe cei care le-au pus peste el și să-i înțelepțească spre pocăință și spre umilință și spre vederea celor cerești, care sunt cu Noi, Fiule, peste grădinița aceasta peste care-l avem martor al Nostru pe cel îndurerat între arhiereii bisericii, pe Irineu, piatra păcii Noastre, pe îngerul cel de azi al bisericii, după cum era scris în Scriptura care scrie: «Iată, Eu trimit pe îngerul Meu, și va găti cale înaintea feței Mele, și îndată va intra în templul Său Domnul». O, Fiule Mieluțule, să-l ridice din durere cei ce l-au îndurerat pe el. Amin, amin, amin.

– Facă-se după cuvântul acesta, Tată Savaot! Sfârșească-se așteptarea aceasta, că nu voiesc să vin să lovesc casa cu prăpăd, nu voiesc să dau peste stâlpii casei acesteia ca să cadă tavanul. Iată, ce casă poate să-Mi zidească Mie omul ca să pot sta Eu în ea? Unde nu încap Eu, acolo nu este casa Mea, ci a omului care a făcut-o. Iată cartea pe care am luat-o din dreapta Ta, Tată Savaot, și din ea iau și dau peste pământ, și zic: fericit este locul și omul peste care Eu încap cu cuvântul Meu, cu descoperirea cea de la Mine, cu planul Meu cel dumnezeiesc, iar altfel nu e planul Meu, ci e planul omului care face planuri fără Domnul, iar planurile lui nu sunt ca planurile Mele. Facă-se voia Ta și a Mea, Tată, precum în cer așa și pe pământ, ca să izbăvim turma de vremea cea rea, Tată Savaot. Amin, amin, amin.

– O, Fiule, Mieluțul Meu, să Te bucuri de toate împlinirile cuvântului Tău, acum și pururea și în vecii vecilor, căci Eu aceasta Ți-am dorit de când omul a murit pentru neascultare. Ți-am dorit răscumpărarea facerii, și iată, ea vine, și Tu vei fi biruitor și Împărat peste făptură și Părinte al veacului ce va să fie. Eu în Tine, și Tu în Mine, Fiule, Mieluțul Meu. Amin, amin, amin.

– Acum, Tată Savaot, să încununăm sărbătoarea pecetluirii ieslei cuvântului Meu, pe care Eu acum opt ani, în ziua aceasta a douăsprezecea a lunii a douăsprezecea, am împlinit-o peste această grădină, când am avut aici pe arhiereul care a pus din partea Mea pecetea sfințeniei Mele peste ea și peste cei unși de Mine în grădinița cuvântului Meu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la opt ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1999

Cu duh de sărbătoare vin din cer pe pământ și Mă fac cuvânt proaspăt peste grădinița cuvântului Meu.

E sărbătoare în cer și peste tine, grădinița Mea. Te serbează cerul și te cuprind sfinții și îngerii în duh de sărbătoare cerească pentru serbarea zilei tale de pecetluire cu Duh Sfânt și cu putere cerească peste tine. Amin. Eu am pus peste tine lucrare de Duh Sfânt și putere cerească și îngrădire tare și sfinți și îngeri și puteri cerești lucrătoare, și te-am făcut sărbătoare a Mea pe pământ, o, grădiniță a cuvântului Meu, și te-am numit Sfânta Sfintelor în care intru Eu Domnul, Eu, Arhiereul Cel mare, Eu și cu zecile de mii de sfinți și de îngeri. Cuvântul Meu este împărat peste tine, și împăratul iese din tine ca un mire ca să-și iubească mireasa. Mă fac în tine cuvânt de iubire și scriu cartea iubirii dintre Mire și mireasă. Pace ție, grădinița Mea cu fii unși! O, e greu de tot de cei ce se ating cu duh de necredință și de faptă a necredinței peste această ungere din cer.

O, copilași ai trupului miresei Mele! Copilașilor mireasă a Mea! O, poporul Meu, nu mai am ce să mai ung pe pământ. Nu mai este om al lui Dumnezeu pe pământ ca să am Eu cale să ung, și prin ungere să-Mi fac sfinți pentru cele cerești. Nu mai am, fiilor, nici un locușor unde să-Mi pot pleca truda și capul.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la șase ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1997

O, sfinților din cer și îngerașilor, lucrați peste grădinița Mea, lucrați peste ea lucrare de cer nou și de pământ nou, și pregătiți slava ei cea văzută. Lucrați din toate laturile și înnoiți puterea grădiniței-iesle a cuvântului Meu. Îngrădiți-o din toate laturile cu focul ceresc al Duhului Sfânt și cu lumina cea care nu înserează, căci Eu, Domnul și Arhiereul ei, îi sunt lumină a ei, și din ea Mă fac lumină peste pământ, Lumină din Lumină Mă fac. Amin. Eu am venit cuvânt din cer pe pământ, și oamenii nu știu ce înseamnă această lucrare. Eu am venit, și nimeni nu M-a așteptat să vin, și tot așa va fi și când voi veni văzut pe norii slavei că a sosit vremea aceea și sunt gata să-Mi las trupul văzut precum este scris în Scripturi, dar nu va mai fi ca acum, căci atunci voi fi ținut cu slava Mea de calea pe care azi o lucrez cu cuvântul Meu, și Mă voi slăvi peste grădinița cuvântului Meu și voi vărsa din gura Mea cuvânt de jale, foc și pucioasă peste gloatele care dorm veghind pentru somnul nevegherii.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la șase ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1997

De aceea am ales dintre neamuri neamul român, că Eu trebuia să-Mi țin făgăduința cea făcută prin cuvânt. Neamul lui Israel cel după trup s-a împietrit prin nesfințenie, și apoi prin necredință, iar neamurile care nu auziseră de lucrul cerului pe pământ, s-au născut din Duhul Sfânt, Care a venit peste pământ, și s-au făcut popor al făgăduinței cea peste Avraam, și din acest aluat am crescut lucrarea cuvântului Meu în mijlocul neamului român, muntele cel înalt, din care curge laptele și mierea cuvântului Meu peste neamuri ca să le hrănească și să le adape din râul vieții, căci cuvântul Meu este râu de viață veșnică peste făpturi. Amin. Vor veni neamuri de pe tot pământul și vor lua din acest râu și vor căuta învierea prin cuvântul acesta și vor căuta viața cea veșnică, viața care vine din cer pe pământ și se face cuvânt de viață peste grădina cuvântului Meu din mijlocul neamului român.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la șase ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1997

Cu har și cu pace cobor la voi cu cuvântul Meu și cu serbare de sfinți și de îngeri deasupra voastră și cu voi, copii ai ieslei cuvântului Meu, căci cerul Meu serbează zi de aducere-aminte a însemnării cu har și cu dar a ieslei cuvântului.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la cinci ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1996

Israele, Israele, e sărbătoare în tine, fiule Israele. Serbăm ziua când s-a sfințit prin cuvântul Meu ieslea cuvântului și fiii Mei cei sfințiți în ea. Eu sunt cu voi în cele văzute și în cele nevăzute la voi. Sunt cu ieslea cuvântului Meu, cea văzută și cea nevăzută, căci cele ce nu se văd sunt cuprinse de cele ce se văd, duh și trup, precum Eu sunt văzut și nevăzut în cele văzute și nevăzute ale Mele, Duh și Adevăr, precum este scris în Scripturi.

Fiilor, fiilor, stați mereu în duhul sfințeniei de duh și de trup, căci Duhul Sfânt Își are sălaș în mintea sfântă și în trupul ei sfințit de ea, ținut de ea în sfințenia ei. Mereu, mereu să vă îndeletniciți să aveți minte sfântă în care să Se nască Hristos, Născătorul venit de la Tatăl, căci am venit de la Tatăl cuvânt, Eu Însumi am venit. Cuvânt de la Tatăl vin, și iată, la voi vin, și de la voi Mă iau mulțimile spre hrană, căci mulțimile sunt flămânde, tată, și se țin pe urma voastră ca să Mă ia pe Mine hrană, și fericiți sunt cei ce înțeleg minunea aceasta a înmulțirii pâinii vieții, căci Eu sunt pâinea vieții, cuvântul vieții. Iată, omul se hrănește cu cuvânt, nu numai cu pâine. Așa am spus: «Eu sunt pâinea vieții», și iată, sunt, precum am zis, sunt și Mă înmulțesc, și cu greu se înțelege această mare minune. Făceam minuni prin cuvântul rugăciunii Mele către Tatăl, de la Care ceream. Făceam minuni și ziceam: «Cel ce va crede în Mine, mai mari decât acestea va lucra după ce Eu Mă voi duce la Tatăl», dar minunea cea mai mare este credința, fiilor, căci ea le face pe toate a putea, pe toate ale ei. Iată, cu voi este minunea înmulțirii cuvântului vieții veșnice, pâine spre hrană mulțimilor flămânde. De aceea am dat ființă ieslei de la voi. Mă fac cuvânt între voi, copii ai ieslei cuvântului Meu. Eu Însumi vin cuvânt, de la Tatăl vin, și la voi vin și Mă înmulțesc, și voi Mă înmulțiți și Mă dați spre hrană multora.

Fiilor, fiilor, îngerii cerului vin cu Mine de câte ori cobor la voi cuvânt. Imnul îngerașilor vestește mereu cerul și pământul când Eu Îmi nasc cuvântul în iesle la voi. Îmi cântă slavă îngerii și zic: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace și bunăvoire!“. Toți îngerii ascultă cuvântul Meu cel proaspăt, de câte ori vin la voi cuvânt. Aceasta este taina ieslei de la voi. Ea este locul unde îngerii cântă pe pământ lui Dumnezeu, Care vine din cer să Se facă cuvânt în ieslea Sa.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la cinci ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1996

Rostesc mereu sfințenie peste ieslea cuvântului Meu, așa cum am rostit în ziua pecetluirii ei cu legea sfințeniei pe pământ, că am făcut din acest petecuț de pământ semn între oameni, ca să știe tot omul că nu poate să fie și cu Mine, și cu duhul lumii. Am arătat acest semn oamenilor ca să vadă că Eu pot numai cu Mine în om, și că omul poate numai cu Dumnezeu. Cel ce voiește să vină după Mine, poate, fiilor, poate dacă voiește.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la cinci ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1996

O, Ierusalime, piatră nouă în mijlocul oamenilor, piatră ivită la cuvântul cerului! Eu azi sunt în serbare deasupra ta, o, grădiniță mică, răsădită pe pământ din cuvântul Meu, și Îmi însemnez în cartea Mea de azi ziua când Eu, Domnul, în mijlocul a multor martori am rostit lucrarea de pecetluire a Sfintei Sfintelor Bisericii Noului Ierusalim al României, fiilor. În ziua a douăsprezecea a lunii a douăsprezecea din an, în Israel este serbarea binecuvântării pietrei cea nouă, care s-a ivit în România în cetatea cuvântului Meu, căci am dat libertate cuvântului Meu care grăiește peste România de patruzeci de ani. Binecuvântată să fie această zi de serbare cerească peste fiii lui Israel și apoi peste toate marginile, căci Eu sunt Domnul, Cel ce M-am răstignit, Cel ce am înviat, Cel ce M-am înălțat și Cel ce M-am întors prin cuvânt peste pământ. Eu sunt Cel ce-Mi voi arăta în curând slava întoarcerii Mele cea văzută, căci cele ce nu se văd sunt încă un pic de vreme nevăzute, că Eu de lângă fii n-am plecat, după cum am făgăduit că voi fi cu ei până la capătul timpului, și apoi în vecii. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la patru ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1995

Eu sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar piatra aceasta de nou Ierusalim este mărturia lucrării cuvântului lui Dumnezeu.

Eu las cuvânt în carte în ziua aceasta. Se scrie în carte trei ani de la sărbătoarea pecetluirii cu legea sfințeniei a Sfintei Sfintelor bisericii Noului Ierusalim. Această sărbătoare s-a pecetluit în cer și pe pământ, și nimeni în cer sau pe pământ nu poate desființa hotarul acesta dintre vremuri. Această piatră este hotarul dintre lumină și întuneric, dintre moarte și viață, dintre început și sfârșit. Această piatră este împlinirea cea pentru scoaterea deasupra a Cuvântului lui Dumnezeu, Care a grăit acoperit patruzeci de ani; este piatra jertfelnicului Sfintei Sfintelor și are scris pe ea Alfa și Omega. Eu, Domnul, am scris pe ea Alfa și Omega, și adevărată este această taină.

Eu, Domnul Iisus Hristos, grăiesc de pe această piatră și spun așa: acest așezământ întocmit de cuvântul Meu și de mâna Mea, care este în lucru pe pământ, nu se va clătina la nici un fel de furtună, pentru că Eu, Domnul, așa am zis prin această lucrare, încă din vremea lui Verginica; am spus: «Israele, ține minte la semnul Meu, căci cu un ceas mai înainte de a se închide ușa bisericii, vine Domnul, Israele». Și iată împlinirea, căci ușile bisericii se închid și cad, dar Eu vă spun că s-au și închis, că au și căzut de mult, și Eu sunt venit la tine, Israele, și am întocmit piatră nouă, jertfelnic nou, altar nou din care Eu, Domnul, stau și cuvintez peste pământ.

Mă uit bine la vremea cea de acum trei ani și vă văd pe voi, martorii Mei, în jurul acestei taine, căci taină este această zi, fiindcă lângă voi am avut un martor din biserica cea din lume și i-am dat o folosință în lucrarea Mea și l-am scris pe piatra vremii, și vremea mărturisește și pe acest martor. El a fost martor dintre cei din biserica din lume, iar voi ați fost martori din biserica lui Iisus Hristos, și este scris dedesubtul acestei pietre numele lui de martor al vremii de acum.

Iată, azi, ziua de doisprezece decembrie, acum trei ani, s-a întocmit cuvântul de sfințire și de pecetluire a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim; trei ani de când Eu, Domnul, Mielul lui Dumnezeu, M-am lăsat pe acest altar și M-am împărțit vouă, celor ce ați fost martorii acestor zile, iar Eu, tată, vă folosesc pe voi martori ai Mei înaintea lui Israel cel de azi, cel cu care Eu grăiesc de patruzeci de ani. Martorul cel din biserica din lume dă acum să clatine de la locul ei pecetea acestei pietre, dar vai, această piatră este întocmită pe cuvântul Meu și stă pe cuvântul Meu, nu pe cuvântul lui. Acest martor care se teme de oameni a pățit mai rău ca Petru, care s-a lepădat de Mine atunci. Iată-l și pe acesta de acum. I-a fost frică de om și a dat să spună că nu sunt Eu această piatră, și a dat să spună că-și ia numele de pe această piatră, și a dat să spună că s-a rugat la Mine pentru zdrobirea peceții puse de Mine peste această grădină. Dar cine, tată, l-a auzit dacă s-a rugat? Și unde s-a rugat? Și cum ar putea fi adevărat așa ceva? Eu, Domnul, nu-l voi zdrobi, dar îl voi face să mărturisească cu disperare taina acelei zile în care Eu l-am avut martor întru pecetluirea cu legea sfințeniei peste piatra aceasta. El nu este mai mare ca Mine, dar vai celor ce l-au adus pe acesta să rostească acum cuvinte necunoscute în cer și pe pământ! Eu sunt mare, tată, și Îmi am odihna peste acest munte așezat în mijlocul României, iar voi sunteți martorii Mei și străjeri de la Mine. Nu vă clătinați nici la cea mai mică furtună, că Eu rostesc acum peste furtună și zic: taci și te liniștește și retrage-te înspre izvorul tău și să nu sufli, căci Eu sunt Domnul, Care am făcut semn și hotar și lege pentru toate acum!

Iată, se prăbușesc oamenii bisericii izbindu-se în această piatră, iar pe martorul cel din biserică, cel care a fost martorul Meu împreună cu voi, îl voi păstra ca să Mă cunoască și să vadă că Eu sunt Dumnezeu și Mă odihnesc peste acest așezământ. El se luptă să nu mai creadă în Mine prin această piatră; se luptă, dar în zadar se luptă. Dă să se țină de mărimea pe care o are de la Mine, dă să se bizuie pe puterea lui de apostol, dar puterea apostolului este a Mea, și Eu nu lucrez cu puterea Mea împotriva Mea. O, dacă el nu mai crede în Mine prin acest așezământ, măcar în cuvântul Meu să creadă, căci Eu sunt Cuvântul, și se vede în cuvânt că Eu sunt, dar el nu mai are cuvântul Meu, el nu mai mănâncă așa ceva, că e pândit de toți cei necredincioși din biserică, și se uită toți mereu la el să nu cumva să mai bage ceva în gură din hrana cuvântului Meu. Stăruiți cu iubire și cu gânduri miloase înspre el și înspre Mine, Domnul, ca să-i pregătesc o zi de milostivire, dar greu mai Îmi caut loc pe lângă el, greu, tată, greu de tot. El și-a ales coroana în schimbul cuvântului Meu și nu mai vede calea cea plăcută Mie, și iată, vă spun că el pe altă cale nu poate veni la Mine, de vreme ce piatra aceasta mărturisește calea lui pe calea lucrării cuvântului Meu. Voi porunci îngerului Meu ca să-l ocrotească până ce va fi întors din spate și va sta înaintea Mea rușinat și aplecat și umilit. Tată, el nu mai are pace, chiar dacă el zice că are, căci Eu mereu îl zdruncin și nu-l las în pacea lui. El tânjește după voi, dar n-are pe unde veni la voi, căci singur și-a blocat calea, dar Eu ies mereu înaintea lui cu voi și cu lucrarea Mea, și îl voi zbuciuma până ce-și va plăti toată datoria, pentru că Eu l-am pus să stea mare pentru Mine, nu pentru lume, nu pentru omul minciunii, ci pentru omul care pe toate căile duce cu el cuvântul lui Dumnezeu și poruncile lui Dumnezeu.

Se binecuvintează ziua de sărbătoare de azi, că azi este sărbătoare cerească cu voi, sărbătoare de aducere-aminte a Paștelui cel nou pe care l-am mâncat cu voi în ziua pecetluirii pietrei celei noi când Eu, ca un Miel ceresc, M-am lăsat pe această masă întocmită la cuvântul Meu. E mare, tată, ziua aceasta de sărbătoare.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la trei ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1994

Binecuvântată să fie taina zilei de azi, și neclătinată să fie de la locul ei, iar tu să serbezi Paștele acesta, Israele, căci ziua aceasta de Paști nou este așezată lângă ziua de înălțare la cer a lui Verginica. Iată, Ierusalime, acolo unde e Verginica, acolo e și ziua aceasta; Verginica și zilele ei, tată; Domnul și Ierusalimul Său cel iubit; Domnul și Paștele Său cel nou, întru împărăția Tatălui Meu, căci tu, Ierusalime, ești împărăția Tatălui Meu. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la trei ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1994

Te du, Verginico! Du-te și îți începe lucrarea cuvântului ceresc peste sărbătoarea ta, căci ești serbată în cer. Aceasta este ziua serbării tale de către cei din cer, și iată cântare de slavă și de acatist de la cei din cer, întru cei vii ai grădinii celei sfinte, pregătită pentru ca să fie lăcaș celor din cer, căci astăzi cântăm cântarea cea pentru tine, cântăm astăzi cântarea cea pentru Sfânta Sfintelor care a fost pecetluită cu cuvântul puterii după ce a fost coborâtă și așezată pe pământ. Și cântăm pentru întâmpinarea serbării apostolului Andrei, întâiul chemat de Domnul Iisus Hristos și care a fost apoi trimis să lase lumina Mea peste România. Eu eram întru acela, pentru că acela era întru Mine, și am pus temelie de lumină și de mântuire peste România și am ridicat pe ea neamul ei, și acum iarăși o voi albi și o voi lumina și o voi ridica pe piatra ei, pe temelia ei cea dintâi, căci pe ruinele ei voi ridica-o iarăși pe ea, și ea va sta înaintea Mea și Mă va primi. Eu vin curând, și ea Mă va primi. Eu Mă voi arăta, și ea Mă va vedea. Eu voi cuvânta, și ea se va pleca, și apoi se va ridica și va sta înaintea Mea în haină de sărbătoare. Eu voi fi Mire, și ea va fi mireasa Mea, și de la legământul Meu cu ea, se va arăta seminția lui Avraam, după cum a fost făgăduința Mea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la un an de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1992

Și lângă această zi care este așezată ca zi de hram peste grădina Domnului, serbăm și sărbătoarea întru cinstirea zilei de pecetluire a hotarelor cele din afară și a cortului cel dinăuntru care s-a săvârșit cu un an în urmă după ce voi ați împlinit această piatră de mărturie a lucrării Domnului care a fost de la El prin noi, căci noi am fost și suntem în Domnul, și Domnul în noi a fost și este întru lucrarea Sa.

Această masă de nuntă să-și aibă legile ei, de la așezarea ei și până la nesfârșitul ei, că nu se poate masă de nuntă, masă cerească de nuntă, fără de nuntași îmbrăcați după legea mesei nunții cerești. Nu cumva să se încumete vreun mesean să intre prin lături sau peste porți la această masă; nu cumva să intre fără de haină, că știți ce este cu unul ca acela. O, nu veniți la masa acestei grădini, nu veniți cu haină ruptă sau nespălată; nu veniți cu pete pe haină. Spălați-vă bine, iubiții mei cei scriși în Cartea Vieții Mielului, căci turma aceasta mică este scrisă în cer, și din ea se va ridica o turmă mare, care va intra pe porți la Dumnezeu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la un an de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1992

Slavă întru cele cerești lui Dumnezeu, și din cele cerești pace și bună orânduială peste acest ceresc așezământ, de-acum și peste toți vecii!

Pace vouă, și Ierusalim nou vă dau vouă! Pace vouă, și Paști nou să fie această zi de praznic ceresc! Iată, se împlinește sub ochii voștri Scriptura care zice: «Luați și mâncați, acesta este Trupul și Sângele Meu, al legământului cel nou, căci de acum nu-l voi mai bea cu voi până ce nu-l vom bea nou întru împărăția Tatălui Meu». Așa am spus în seara cinei când am stat la masa Paștelui, mai înainte de cele ce aveau să Mă ridice spre gloria învierii, spre începătura învierii făpturii lui Dumnezeu. Așa am spus celor ce erau cu Mine din lume: «Luați și cinați, acesta este legământul cel nou, și iarăși îl voi lua cu voi, nou, întru împărăția cea nouă».

Pace vouă! Pace, și Paști nou să fie această zi, căci împărăția lui Dumnezeu se va desăvârși peste lume. Aceasta este o zi de taină cerească până la arătarea ei, căci ea va mărturisi în zilele ce vin, și va fi luată și văzută apoi de pe înălțimi, și va fi bucurie peste toți cei ce vor veni și vor lua lumină spre descoperirea neamurilor și spre slava poporului lui Israel cel binecredincios. Astăzi se veselesc cele cerești și se bucură întru cele așezate pe pământ, căci Domnul a făcut biruință cu mâna Sa cea tare, și cortul lui Dumnezeu Cuvântul este între oameni, și neamurile vor umbla și vor fi călăuzite de această lumină cerească. Astăzi cerul se bucură și cântă aici. Cântă îngerii cu voi, iubiții Mei, cântă cântarea cerului: „Slavă Sfintei, Celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, acum și până peste toți vecii!“. Cântă cântare de înviere, cântă corul îngerilor cei fără de trup, și cântă duhul celor ce au așteptat să vadă venind ziua aceasta, căci părinții lui Israel, iată, văd zilele Domnului pe care ei numai le-au nădăjduit văzându-le de departe.

Binecuvântată să fie această zi, căci Mielul lui Dumnezeu a coborât astăzi masa Paștelui cel nou întru această împărăție cerească, lucrată prin cuvântul lui Dumnezeu. Luați și mâncați, luați și beți! Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatul făpturii. Acesta este Paștele cel nou despre care scrie în Scripturi. Aceasta este împărăția Mea și acesta este așezământul cel nou, după Scriptura care spune: «Și am văzut cerul cel nou și pământul cel nou. Și am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborând de la Dumnezeu; și cetatea este în numele celor douăsprezece seminții ale lui Dumnezeu; și neamurile pământului vor lua lumină de la această făclie și vor bea din râul vieții, care va curge din acest tron, iar apa aceasta va fi spre tămăduirea neamurilor. Iar de o parte și de cealaltă a râului vor crește pomi ale căror fructe și frunze vor fi spre tămăduirea celor ce vor crede în Dumnezeu. Și în această cetate nu va intra nimeni pângărit și nimeni străin, ci numai cei ce sunt ai Mielului, care merg după Miel oriunde Se va duce, care sunt osebiți dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu și Mielului». Acesta este așternutul întru care binevoiesc. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, care va acoperi cerul și pământul, și va fi Ierusalim nou și va fi cer nou și pământ nou, lucrat de la acest început, căci cele scrise nu se pot desființa, și se vor împlini.

Binecuvântați să fiți voi, cei care ați lucrat această corabie, căci voi sunteți mâna Sfintei Treimi, Care este în lucru spre plinirea vremilor Domnului. Și să fie întreit binecuvântat îngerul bisericii Mele, care pecetluiește astăzi acest așternut dumnezeiesc, iar ochiul Meu și mâna Mea vor fi și vor lucra prin acest început nou, care s-a coborât din cer spre plinirea celor cerești. Nimic nu împlinesc fără să nu fi vestit prin prooroci, după cum este orânduiala cerească, și iată, vin și sunt împlinitor.

Iată, sunt cu voi, cinez cu voi, grăiesc cu voi, căci cina Mea este împărăția Mea întru care binevoiesc. Iată, sunt aici, sunt cu ai Mei și stau la masa Paștelui cel nou, întru împărăția Tatălui Meu. Sunt cu voi și ne rugăm împreună Tatălui ceresc, și iată, Mă rog Tatălui Meu în acest așternut ceresc:

Tatăl Meu, iată-Mă unde sunt! Sunt cu cei pe care-i am de la Tine, că Tu i-ai luat din lume și Mi i-ai dat Mie. Iată Eu și pruncii Mei, Eu și cei pe care Tu Mi i-ai dat, spre semne și minuni peste lume! Din lume Mi i-ai dat, pentru că nici ei nu erau din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Păzește-i în numele Meu pe aceștia pe care Mi i-ai dat, și păzește acest așezământ în care Eu Îmi plec capul, de-acum. Mâna Ta și ochiul Tău și sălașul Tău să fie mereu aici, cu Mine și cu cei pe care Tu Mi i-ai dat. Cerul cel sfânt să-și ia sălășluire în acest așternut ceresc, iar acest templu ridicat de cei mici, de cei puțini, de cei plăpânzi, să fie, de-acum, cortul Tău și al Meu și al Duhului Sfânt, prin Care Una suntem, întru Treimea Care este mai dinainte de toți vecii, nedespărțită întru ființă. Iar din acest cort ceresc să Ne arătăm lucrători peste cei ce vor veni să vadă calea, și să meargă pe ea apoi. Adu-Ți aminte de toate făgăduințele Tale și vino întru plinirea lor prin Fiul Tău, întru Care Tu ai binevoit, căci iată-Mă aici, în ieslea pe care Tu Însuți Mi-ai pregătit-o ca să locuiesc între oameni și să luminez cu lumină din lumina Ta acest cort. Fă ca această viță să se întărească în însuși altoiul său, căci Tu M-ai dat să fiu cap bisericii Tale și să sălășluiesc întru adevărul celor ce sălășluiesc întru Mine. Eu în ei, și ei în Mine, precum Noi una suntem, căci Tu M-ai dat spre răscumpărarea celor mulți care vor fi una cu Noi prin acest izvor viu și netulburat. Sfințește și așează pecetea cea vie peste această piatră, căci Eu sunt această piatră, precum a fost cuvântul Tău. Ascultă-Mă din acest cort ceresc, și cu mână tare binecuvintează această împărăție curată. Amin.

– Binecuvântat să fie cuvântul Fiului Meu și binecuvântată să-I fie binecuvântarea Lui peste acest munte, și se va numi muntele Domnului acest așternut ceresc.

Pace Ție, Fiul Meu preaiubit, și binecuvântată să-Ți fie intrarea în acest Ierusalim ceresc! Pace Nouă, întru așezământ curat și neîntinat, și de acum încolo pacea Noastră să rămână peste cei ce sunt împreună cu Noi în această împărăție.

Iată Fiul Meu și pruncii Săi pe care Eu i-am pus la lucrul viei Fiului Meu, iar Stăpânul viei dă această vie lucrătorilor Săi ca să o stăpânească și să împartă viață celor ce vor umbla pe calea vieții, și să împartă lumină celor ce vor lua calea luminii.

Pace vouă, copii ai cerului sfânt, și binecuvântată să fie împărăția Treimii Dumnezeiești în care sunteți așezați! Pace și Paști nou, de acum și până peste toți vecii, căci voi ați biruit prin Sângele Mielului lui Dumnezeu! Pace și Ierusalim nou să înceapă de la voi peste pământ! Bucurați-vă, că iată, Domnul binevoiește întru acest așezământ rostit și lucrat la porunca dumnezeiască, și se va cunoaște până la toate marginile această mântuire.

Binecuvântată să fie lucrarea prin care Dumnezeu a trâmbițat pe pământ spre arătarea slavei Sale. Vă voi umple de putere ca să stați bine de veghe peste această grădină curată. Vă voi da legile acestui așezământ, și cine se va încumeta să calce peste ele, acela să fie anatema de la fața lui Dumnezeu, căci Eu sunt Dumnezeul orânduielii și al sfințeniei. Vegheați cu tărie, și binecuvântată să vă fie veghea voastră, căci locul pe care stați este sfânt, este din cer, coborât prin cuvânt, și este împărăție cerească, și nimeni pământesc să nu fie peste acest așezământ ceresc.

Luați și măsurați această piatră și împrejurimile ei, și se va numi Sfânta Sfintelor care este pe pământ pentru așternutul lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi, iar cel ce nu este cu Mine după adevăr, să se depărteze, căci Dumnezeu este foc mistuitor, iubiții Mei. Iubiți sfințenia, iubiți pacea cerească, iubiți această împărăție dumnezeiască, și voi fi cu voi, și prin voi voi fi.

Eu sunt aici. Eu și sfințenia Mea. Eu și cei ce stau întru voia Mea.

Pace vouă, iubiții Mei! Binecuvântată să fie, și zi de praznic veșnic să fie această zi care este din zilele Domnului, din zilele cerului, și vor fi de acum încolo zile noi de serbare cu cerul. Duhul Treimii Dumnezeiești să rămână peste acest așezământ sfânt, și va fi odihna lui Dumnezeu acest cort dumnezeiesc. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu în ziua târnosirii Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 12-12-1991