5.3. Punerea pietrei de temelie
În ziua ce a trecut avem însemnată ziua când Eu, Domnul, Eu și cu cei din cer veniți cu Mine, Eu și ei și voi am însemnat atunci pecetluirea și sfințirea grădiniței cuvântului Meu și a chivotului așezat de voi în ea, pietricica cea albă, scrisă în Scripturi să se ivească și să mărturisească peste pământ că a venit vremea să se descopere istoria cuvântului Meu din vremea aceasta pe vatra neamului român începând din anul 1955, și taina Noului Ierusalim, țara cu acest nume sfânt în mijlocul popoarelor de pe pământ, o, și numai voi ați avut prin descoperirea Mea această știre sfântă, numai primitorul ei, precum este scris în Scripturi despre această taină măreață, care va umple pământul și neamurile de pe el cu vestea cea mare, și apoi să se înțeleagă mersul Meu cu voi prin cuvânt și prin faptă.
O, și am avut lângă voi în ziua aceea de 12 decembrie acum treizeci și doi de ani, am avut martor din biserica neamului român pe arhiereul Meu cel chemat, pe cel vestit prin cuvântul Meu că-Mi va fi mărturisitor și slujitor cu voi pentru pecetluirea grădiniței cuvântului Meu și a chivotului zidit în ea ca mărturie că Eu, Domnul, sunt venit în cuvânt pe pământ și lucrez pe el împărăția cerurilor în mijlocul unui popor credincios acestei împliniri așteptate de veacuri de toți servii Mei din toate vremile cerului și ale pământului, taină cerească vestită prin prooroci, și toată lucrarea ei cea tăinuită de cei străini de Dumnezeu pe pământ, de cei fără Dumnezeu în ei cu voia Sa în om. Și iată, fiilor, am fotografia acelei zile mari și pline de biruință pentru Dumnezeu și Mă uit la vremea de atunci și suspin, fiilor, și cu voi suspin, și cu ei suspin, cu cei pe care îi mai am doar în fotografie, dar Mă mângâi cu voi, o, că ați purtat crucea Mea cu răbdare și n-ați ieșit de sub ea în vreme de amenințare peste voi din părți și de la mijloc, și am ajuns cu voi împliniri mari, vestite de Mine în toată vremea acestui cuvânt prin trâmbița Mea Verginica și prin surioara ei apoi, iar cu voi am împlinit și împlinesc, fiilor, și merg cu împlinirile, merg cu cei puțini cu care am mai rămas, că am rămas cu voi și cu cei ce au rămas cu voi și cu cei ce s-au născut pe cale, o, și oricât de puțini ați fi sub greul împlinirilor lui Dumnezeu peste pământ acum Eu pot cu voi căci sunt Cel ce pot și împlinesc, iar voi sunteți martorii Mei și totul se poate prin credință ca în toate vremurile și împlinește Domnul lucrările Sale cerești și le așează pe pământ spre bucuria și mângâierea sfinților din cer și de pe pământ, căci Eu sunt Fiul Tatălui Dumnezeu și pot prin voi, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului apostol Andrei din 13-12-2023
Să audă cei de pe pământ ce grăiesc Eu cu voi! Eu sunt Cel ce Mi-am ales dintre oameni ucenici acum două mii de ani și i-am așezat temelia bisericii Mele și am lucrat cu ei după orânduiala pusă de Mine peste ei, iar Eu lucram din Tatăl între ei. Eu sunt și acum, Eu, Cel ce iarăși Mi-am ales ucenici ca și atunci, și sunteți aleși de Mine, nu de oameni, o, și Mi-am întărit iarăși biserica pe piatra ei cea dintâi, și care s-a mișcat din pricina multor păcate iubite de cei ce slujesc la altare și calcă peste orânduiala cea din părinți și clatină pământul și cerul cu neorânduiala vieții lor și lucrului lor, care nu mai este după Dumnezeu, ci după oameni este, iar Eu nu pot nimic să împlinesc cu cei aleși de oameni și nedesăvârșiți pentru lucrul cel de la Dumnezeu peste oameni, dar am ce să fac, și pot cu cei aleși de Mine ca să-i desăvârșesc Eu, o, și așa se lucrează când Dumnezeu lucrează, și v-am păstrat cu mare grijă în toată vremea cu acest cuvânt peste pământ și peste un popor mult povățuit, și de aceea am stat mereu cu povața Mea lângă voi, cei din urmă, că vedeam din cer și veneam și vă spuneam pe pământ, și numai așa am putut rămâne cu voi, fiindcă în vremea Mea cu voi nu a fost mulțime adunată după voi și pe lângă voi ca să trebuiască să vă împrăștie oamenii lui antichrist, o, și așa am putut să vă păstrez și să vă hrănesc tainic și să ajung cu voi la împlinirile de azi prin cei credincioși Mie, prin credința voastră, fiilor, iar în ziua aceasta sunt cu ceată mare, sunt aici cu oștirile îngerești și cu masă de cuvânt, și nu este loc aici pentru plimbăreți, o, nu mai este așa, și este loc pentru adus și împărțit povețe din cer, de la Cel ce vede și are cum să vă învețe pe voi și să vă deslușească tainele cerești și să împărțiți voi peste tot puterea lui Dumnezeu, Care lucrează prin cuvânt, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2023