3.2. Lucrarea poruncilor lui Dumnezeu

Cuvântul Meu e plin de dorul Meu, iar dorul lui Dumnezeu a fost și este mult și greu, pe cât de mult și de greu îi este omului să facă voia cea sfântă pe pământ, căci este scris cu foc pe piatră voia cea sfântă, pe care ar fi fost să o așeze omul pe pământ prin faptele sale, prin trăirea sa plină de dor de Dumnezeu, o, și n-ar mai fi să facă omul altfel pe pământ, altceva decât voia cea sfântă, lucrarea poruncilor vieții, care-i spun omului să nu facă răul pe pământ, să nu calce peste cuvântul lui Dumnezeu de peste el, o, și ce frumos ar fi omul dacă ar ști pe dinafară, dacă n-ar uita, dacă ar fi plin de grija aceasta: să nu calce peste cuvântul vieții, așa cum Eu i-am adus lui să împlinească pe pământ, și l-am învățat viața și i-am spus să nu ucidă, să nu fure, să nu mărturisească strâmb, să nu cadă spre desfrânare, să nu-i trebuiască ce nu este al lui, și i-am spus să-și aducă aminte de acestea ca să-l ajute ele să nu le calce, căci sunt ele ieșite din gura lui Dumnezeu pentru om.

Este scris în psalmi despre cel ce stă sub ajutorul lui Dumnezeu, sub acoperământul Dumnezeului cerului, și care are pe Domnul sprijin și scăpare și nădejde, și care nu se teme de frica de noapte, de săgeata care umblă ziua, de lucrul umblător în întuneric, sau de molima bântuitoare în amiaza zilei, dar care nu se vor apropia de dânsul ca și de cei păcătoși care cad secerați de acestea cu miile de-a dreapta și de-a stânga celui care are acoperământ de vremea rea pe Domnul și pe îngerii lui Dumnezeu păzitori pe calea vieții lui, și care pe mâini îl vor ridica și îl vor purta, și aceasta pentru nădejdea lui în Dumnezeu, spre Care el strigă și primește ocrotire și lungime de zile și mântuire, precum este scrisă această făgăduință pentru cei ce au pe Domnul de nădejde fără de sfârșit în vremi de încercări, în zile cu primejdii care vin din pricina păcatelor oamenilor de pe pământ, și iată, are omul nevoie de acoperământ de la Domnul, și trebuie să fie el prieten cu Dumnezeu, nu dușman să fie.

O, dar cum poate să fie omul dușman lui Dumnezeu? Fiilor, fiilor, poate. Poate prin călcarea poruncilor vieții, și care îi spun omului să iubească pe Domnul, să-I cinstească așezările și zilele de prăznuire ale cerului, ale sfinților, să iubească pe părinți, să nu fure, să nu mărturisească strâmb, adică să nu spună minciuni, să nu se desfrâneze înaintea Domnului, Care vede peste tot pe pământ, să nu ucidă, să nu-și agonisească omul ce nu este al său sau ce este al aproapelui său, și așa poate omul să fie prieten cu Dumnezeu, și nu dușman. Iar dacă nu poate așa, nădejdea în ajutorul lui de la Domnul este mică, și se teme el în vremi de încercare, de primejdii ale vieții, și poate cădea cu cei păcătoși, care-și lucrează pierzare prin călcarea legilor vieții cu Dumnezeu a omului, căci Domnul a avut grijă să-i arate omului ce poate să-l mântuiască de rău, și ce poate să-l pedepsească pentru relele lui, și iată, nu e mult cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, și este nevoie multă de Dumnezeu pentru cei de pe pământ. Iar dacă Eu îl învăț pe om cum să fugă din fața pedepselor atrase prin păcatele oamenilor, o, să Mă primească omul, să-Mi deschidă când strig la el, când îl învăț să se căiască de toate relele lui, și din toată inima să facă aceasta și mereu să se scoale din moarte, din păcat, căci păcatul îl trântește pe om când el nu veghează asupra sa ca să nu păcătuiască și ca să nu-și atragă plată rea, pedeapsă pentru păcat.

Iată, lucrez cuvânt cu putere în el peste cei ce se numesc fii ai poporului cuvântului Meu prin cetăți. Am spus încă de la început, și iar spun la creștini: nu furați, nu mințiți, nu faceți desfrânare, nu doriți ce nu-i al vostru, nu ucideți nimic și pe nimeni, iar cei ce-și vor mântuirea, iată, nu caută să țină aceste ascultări, și atunci cum vor ei mântuirea lor?

O, aveți grijă unul de viața celuilalt, viața cea cu ascultare, nu altfel grijă. Iar dacă nu ascultă omul de poruncile vieții, pot avea grijă unii de ceilalți cei ce viețuiesc împreună pentru slujire Domnului și pentru mântuirea lor?

O, ce frumoase sunt pentru om poruncile lui Dumnezeu, care-l fac frumos ca Dumnezeu pe om! Se tot vrea și se tot gătește omul ca să fie frumos, dar nu este frumos oricât s-ar găti. Se minte mereu bietul om prin toate dorințele lui, dar ca să se gătească frumos și cât mai frumos înaintea lui Dumnezeu, nu dă să caute omul. O, cum să caute el așa ceva când n-a învățat ce este frumosul și omul frumos? Nu este om mai frumos ca și cel ce se îngrijește de frumusețea lui cea pentru Dumnezeu și de iubirea lui pentru cei din cer.

O, poporul Meu, învață, mereu învață, învață lucrarea credinței, că multă lucrare are credința ca să nu piară ea din om. O, poporul Meu, rostește mereu cu gurița peste tine porunca vieții, ca să te păstrezi întru ea și întru lucrarea ei, și spune tu cu gurița zi și noapte lucrarea ei, pe care ți-am dat-o s-o împlinești: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima, din tot sufletul și din tot cugetul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți, iubind tu pe Domnul pentru tine și pentru aproapele tău, și vei fi tu mângâierea Mea și a toată firea, căci toți și toate aceasta așteaptă: învederarea fiilor lui Dumnezeu, descoperirea lor la vedere cu toată lucrarea iubirii de Dumnezeu, așa cum Eu, Domnul, am dat-o omului s-o aducă cu umilință în toată vremea, în toată clipa înaintea Mea, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Grăim Unul cu altul în cer și pe pământ în această zi, iar Duhul Sfânt și lucrarea Lui, care Ne leagă într-un buchet de Treime, Se face cuvânt din Noi peste pământ, Fiule scump al Meu, și am stat Noi înfiorați de dor sub cortul alb cu cei adunați la izvor în ziua ce a trecut odată cu ivirea răsăritului de soare al acestei dimineți. Ziua întâi este cea mai lungă zi a săptămânii și este ea cuprinsă între asfințitul soarelui de sâmbătă și răsăritul soarelui zilei de luni, și tot omul ar trebui să se dea deoparte cu toate treburile lui și să-I lase Domnului această zi așezată de El acum două mii de ani zi de odihnă, zi de înviere, zi de slavă.

O, ce taină mare au cuprinse în ele cele trei zile ale facerii Tale din pământ, Fiule scump! Din ziua a șasea, când Tu Te-ai lăsat pe crucea pe care Ți-ai dat Duhul, ai luat o fărâmă din ea, iar din ziua a șaptea ai luat toată ziua și Te-ai odihnit sub pământ în această zi, și a venit apoi ziua întâi a săptămânii, zi de lucru, Fiule scump, și Te-ai sculat la lucru mai înainte de ivirea zorilor duminicii, căci Te-ai ridicat din moartea cea prin răstignire pe cruce și Ne-am ridicat, Fiule scump, la lucrul învierii, la lucrul cel pentru om, și ai grăit ca Tatăl și ai spus: «Tatăl Meu lucrează. Și Eu lucrez dacă Tatăl lucrează», și am lucrat atunci ziua salvării omului pierdut din cer, pierdut din Noi, ziua învierii, arvună plătită pentru învierea omului, Fiule scump al Meu.

O, iată de ce plâng Eu! Plâng după om, căci omul nu plânge după Mine, după Făcătorul lui și al bucuriei lui, căci omul caută pe pământ, săracul. Am coborât de la Tatăl atunci și acum ca să-l învăț pe om iubirea. I-am spus și la început, i-am spus și la coborârea Mea apoi, și vin și spun și acum omului să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima lui. La toți cei ce Mă iubesc le spun cum să Mă iubească și îi învăț pe ei, ca nu cumva să nu știe ei, și le spun așa: Aveți grijă să-L iubiți pe Domnul din toată inima și cugetul și sufletul vostru, și pe aproapele vostru ca pe voi înșivă, și nu altfel pe el. Aveți grijă să nu iubiți altfel, să nu vă faceți altfel socoteala pentru iubire, ca nu cumva să vă treziți că iubiți omul și trupul lui apoi, căci așa pățește lumea cu iubirea ei cea de jos. Aproapele tău, omule, este cel ce iubește pe Domnul, iar dacă tu îl iubești pe el pentru Domnul, iubește-l și pe el ca pe tine însuți, având grijă mare să nu te faci judecător peste el, că nu mai umbli în iubirea cea de sus dacă faci așa. Eu sunt Dreptul Judecător, nu tu. Eu nu caut nici la fața ta, nici la fața celui pe care dai tu să-l judeci, ci caut la inima omului, la iubirea din ea, căci din fapte nu se poate nimeni îndreptăți înaintea Mea, fiindcă omul le face ori din iubire de sine, ori din trufie, nu le face pentru aproapele său, ci le face ca să aibă plată de la Domnul pentru faptele lui. Dar nici să te faci părtaș cu păcatul aproapelui tău, ci spune păcatul lui și scoate-l de sub păcat dacă-l iubești, dacă și tu cauți să nu stai sub păcat, că mare durere se ridică la cer pentru neașezarea omului, pentru necreșterea lui, căci omul trebuie să crească în iubire, nu altfel să crească el.

Eu, Domnul, după ce l-am zidit pe om am avut grijă să-l învăț ce să facă și ce să nu facă, dar a pătruns apoi în inima lui bucuria cea străină de Făcătorul lui. Am simțit strâmtorare în inima lui apoi și Mă strângea locul Meu din el și nu-Mi găseam pacea înăuntrul omului, căci el se dăduse la neascultare de Domnul și la păcatul acesta tot mai mult, până ce grădina raiului și-a văzut dușmanul, căci omul n-a mai căutat cu Dumnezeu, ci cu ascunderea de El. Atunci legea raiului s-a ales pentru Domnul, iar legea omului s-a ales pentru om și a căzut omul din rai, și s-a întins apoi pe pământ neamul omenesc, fii și fiice ale omului zidit de Dumnezeu, și au fost ei ca și părinții lor pe pământ din unii în alții.

Am dat apoi veste sfântă omului și am coborât pe munte înalt și am scris cu degetul pe piatră porunca iubirii de Dumnezeu și am dat oamenilor poruncile vieții, căci ei se abătuseră de la calea vieții. Pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu am zis: «Să iubești pe Dumnezeu, omule, din toată inima și cugetul și sufletul tău, și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!», iar pentru cei ce nu iubesc pe Dumnezeu am dat porunci împotriva păcatului, pe care oamenii îl făceau și îl fac în fel și chip din pricina nedragostei de Dumnezeu, și am zis: «Omule, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu ucizi, să nu preacurvești, să nu dorești ce nu-i al tău!», și am spus acestea ca să-l ajut pe om. Ca o dădacă am fost peste om atâtea mii de ani, și am lucrat cuvântul Meu peste pământ prin vase alese pentru Mine și nu l-am părăsit pe om după ce el s-a dat spre păcat din pricina neiubirii lui de Dumnezeu. O, ca o dădacă stăruitoare sunt și azi și stau tot timpul cu ochii pe pământ ca să-l văd pe om și să-l îndemn pe cale, căci calea lui e plină de păcat, și apoi de primejdii de la păcat, de la diavol, căci păcatul este diavolul care se ascunde de Dumnezeu, și se ascunde în om. Eu însă sunt Cel ce străpunge inima și rărunchii omului, și nu este între cer și pământ nimic ascuns de ochii Mei, și iată ce fac: După două mii de ani de la venirea Mea pe pământ, prin trup de Fecioară făcându-Mă Om ca să pot să vin în calea omului și să-Mi dovedesc dumnezeirea, după cum am și făcut aceasta, o, iată, vin iar, vin cuvânt pe pământ și stau cu el în calea omului și-i grăiesc duios și rugător și îl îndemn să-și înțeleagă obârșia, să vadă de unde vine, de unde se trage și ce are de făcut pentru întoarcerea la Tatăl lui, la Dumnezeu, la iubire, căci Dumnezeu este iubire din cer, iubire ca în cer, nu ca pe pământ, iar omul nu mai cunoaște obârșia iubirii și ia de la diavol iubire murdară, iubire cu care Îl trădează pe Dumnezeu, și cum să fac să-i dau să vadă el aceasta?