2.2. Împărăţia de 1000 de ani a sfinţilor

Am fost bogat de la părinții mei, și eu am dat la săraci din averea mea, și apoi mi-a luat-o împăratul după ce m-a mucenicit fiindcă n-am voit să-i fac voia și să-i mucenicesc pe creștini după plăcerea lui; ba, din contra, îi învățam pe ei credința și mai arzătoare, iar ei Te iubeau așteptând biruința Ta pentru ei așa cum eu am așteptat, că m-a băgat în temniță împăratul, iar Tu mi-ai trimis pe îngerul Tău, și la vederea lui a săltat inimioara mea privindu-mi cununa răbdării, pe care mi-ai trimis-o mai înainte de mucenicia mea, iar când a venit clipa mea cea sub sabie am ridicat mâna dreaptă ca să mă însemneze prima sabie în coasta dreaptă și ca să fiu ca Tine prin jertfă, căci Te iubeam cu dor, și pe toate voiam să le săvârșesc ca să-Ți placă și ca să-Ți arăt iubirea mea, iar după o vreme Tu m-ai arătat oamenilor și mi-ai slăvit trupul și l-ai dat în dar celor credincioși, ca dovadă a marii mele iubiri pentru Tine, Domnul și Dumnezeul meu, și iată, răspunsul nu Ți-l pot da decât sfinții, care Te-au iubit pe pământ având în ei înțelepciunea crucii, chipul și asemănarea Ta pe calea lor cu Tine pe pământ, biserică Ție făcându-se ei, purtători de Dumnezeu între oameni și între împărați.

Cei fără de prihană sunt cei credincioși, și tot așa sunt scriși ei înaintea Ta, iar cei prihăniți nu înțeleg pe Dumnezeu, așa cum nu a înțeles împăratul cel din vremea mea slujitor al fărădelegii și prihanei de tot felul.

N-a înțeles mintea împăratului prihănit puterea iubirii mele de Tine prin care Tu făceai atâtea minuni cerești peste cei neputincioși, ca să se înmulțească cei credincioși Ție, Doamne, iar împăratul cel fără de minte mă numea fermecător, iar eu îi grăiam lui de Tine și de credința creștinilor Tăi prin care eu am crezut în Tine, și pe care m-a pus el să-i aduc să-i vadă și el, și cărora de la Tine era orânduit lor să se facă mărturisitori Ție și mucenici, și unii pe alții ne-am adus noi înaintea împăratului ca să mărturisim că suntem creștini și să audă el aceasta. Viclean s-a arătat el mie, că după ce i-a mucenicit pe aceștia, m-a îndemnat să slujesc idolilor lui și să-mi dea și mie dregătorie lângă el, cum că și celor dinaintea mea le-a dat, câștigându-i pe ei prieteni ai săi în palatul său. Eu însă știam cu duhul sfârșitul sfinților și n-a putut să mă înșele împăratul, căruia eu i-am spus să mi-i aducă să-i văd, iar el a dat să mă înșele cu vorba că i-a trimis în altă cetate după bogăție, dar eu i-am spus lui de cetatea unde i-a trimis el pe ei, de cetatea cea cerească a Domnului Iisus Hristos și de bogățiile din ea, pe care omul păcătos nu poate să le priceapă și să le aibă, și m-a dat apoi și pe mine la tăiere împăratul prihănit, și, fiind legat de un măslin, s-a îndoit atunci fierul sabiei cu care mi-a lovit călăul grumajii, căci mai aveam încă să-mi sfârșesc rugăciunea mea cea din urmă Ție, și s-au făcut creștini mulți dintre cei ce mă priveau, căci măslinul s-a umplut pe loc cu roade de la poale și până în vârf, iar când i-am spus călăului să-mi taie capul și să împlinească el așa, a curs lapte în loc de sânge din grumajii mei, căci i-am hrănit cu credința mea pe mulți, Doamne, așa cum o mamă își hrănește cu laptele ei pe pruncii ei ca să-i crească mari.

Împărații păgâni n-au priceput în nici o vreme îndeajuns că Eu am biruit mereu împotriva lor prin cei credincioși ai Mei și prin cruce.

S-a bucurat împăratul cel din vremea jertfei celor patruzeci de mucenici sărbătoriți azi în duh de biserică, dar mucenicii Mei au biruit ei atunci împotriva lui, și nu el împotriva lor, și au biruit ca Mine, nu ca omul cel neputincios, și iată, nu înțeleg nimic, nimic cei necredincioși, căci sunt împietriți, dar înțeleg fiii credinței. Pe vremea apostolilor Mei ei erau cei biruitori, ei, cei prigoniți și urmăriți din loc în loc de mai-marii de peste oameni, căci ei așezau din loc în loc lucrător duhul mărturisirii, credința în Hristos Cel prigonit, Fiul lui Dumnezeu. Nu înțeleg aceasta cei orbiți de duhul slavei deșarte, dar Eu, Domnul și cu cei credincioși Mie, suntem pe pământ sprijinul Tatălui Savaot, lucrare pe care n-o pricep cei amăgiți de duhul slavei trecătoare, din care ei se hrănesc cu multă lăcomie, cu mult acest păcat.

— O, și eu, acum, mucenicul Mercurie, mărturisitorul Tău, Te mărturisesc Dumnezeu al meu, căci mi-ai fost Dumnezeu pe pământ, Doamne, ca să Te am pe veșnicii Stăpân al meu și să ai Tu parte de mine pe vecii, căci ai suflat peste mine în vremea încercării mele și m-ai învățat să mă trag de partea Ta și să mă despart de cei ce nu Te aveau de Dumnezeu al lor, o, și câtă putere de mărturisire pentru Tine a avut atunci credința mea în Tine și sufletul și duhul și trupul meu, toate Doamne! O, cât de îndârjiți în necredință se fac cei tirani cu inima împotriva Ta când văd ei că mărturisitorii Tăi se întăresc pentru Tine înaintea lor! O, câtă orbire și câtă ură aduce necredința și lupta cea pentru ea în om față în față cu cei ce Te mărturisesc pe Tine și nasc în jur pe Dumnezeu în cei ce au în față priveliștea luptei pentru Tine a mărturisitorilor Tăi cei credincioși! O, slavă Ție pentru că m-ai ajutat să rămân al Tău și să dau putere și altora să se facă fii ai lui Dumnezeu dintre cei necredincioși!

– O, slavă Ție, Doamne, Cel ce ești, Cel ce erai și Cel ce vii, și Te rog cu dorul arzând să lucrezi mult, mult, o, Doamne, până ce nu va mai fi necredință pe pământ, căci lucrarea Ta de azi o înțelege greu omul cel încurcat întru ale lui, și numai cei liberi de păcat pot mai mult, așa cum am putut eu, că de dragul Tău eu n-am mai iubit altceva pe pământ, ci numai să Te mărturisesc pe Tine, numai aceasta am iubit, iar împăratul vremii m-a pus sub chinuri din pricina idolilor lui și a îngâmfării lui, dar dragostea mea de Tine și minunile ei în mine au atins inima multora și au atins inima împărătesei și a mărturisit ea lângă mine numele Tău și a murit ea cu mine pentru mărturia Ta, o, și așa se aleg cei scriși în cartea Ta când vine de la Tine vremea alegerii lor. Așa să înțeleagă cei ce se aleg pentru Tine mai mult decât ceilalți, și așa să poată ei rămâne de partea Ta în mijlocul unui neam necredincios, așa cum este azi pe pământ neamul oamenilor, Doamne.

–O, Dumnezeule al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov! O, Doamne al nostru, al sfinților Tăi cei de după venirea Ta pe pământ, născut din trupul cel fecioresc al mamei Tale Fecioara! O, Doamne al nostru, al lui Vasile, al lui Grigorie și al lui Ioan, Tu ești Dumnezeul celor vii! Omul de pe pământ nu grăiește cu morții când grăiește cu sfinții Tăi, cerându-le lor ajutor în durerile lui și în greul vieții lui pe pământ. Toți sfinții Tăi sunt vii, precum vii sunt Avraam, Isaac și Iacov, și n-ar fi să fie altă fericire pe pământ pentru om ca și atunci când el grăiește cu Tine și cu sfinții Tăi. Tu ești Cel viu, și tot așa sunt și sfinții Tăi, care au luat din Tine viața. Tu, Doamne, ești atât de tainic și atât de măreț întru sfinții Tăi! Tu, Doamne, ești puterea cuvântului Tău împlinitor, dar prea mult l-a orbit pe om stăpânitorul acestui veac, satana, care curând, curând își va sfârși goana lui după suflete de oameni din pricina duhului invidiei în care a căzut la început când a căzut din cer prin om, căci omul cel zidit de mâna Ta la început s-a semețit ca să nu Te asculte așa cum i-ai poruncit să asculte, și prin neascultare a căzut omul din rai, și a căzut atunci și îngerul care îl slujea îndeaproape pe om, și a căzut cu el toată ceata lui cea slujitoare omului, și de atunci se hrănește el cu duhul invidiei asupra Ta, Doamne, și de atunci dă să-i tragă pe oameni și să-și facă împărăție mereu și să stea cu ea în luptă împotriva Ta, dar iată, Tu ai armie de sfinți, iar proorocii din toate vremile au fost locașe ale Tale, din care Tu mereu, mereu rosteai cuvânt de biruință a Ta împotriva dușmanului Tău, satana, ca să-l umilești pe el și să-l tragi pe om de sub asuprirea lui, de sub întunericul lui, așa cum ai grăit acum două mii de ani cuvânt proorocesc prin Ioan, cel iubit al Tău.

O, ce este omul care este în Mine? Acela este om cu putere din puterea Mea în el. Când arhiereul Meu Vasile a lăsat pe pământ curată credința peste biserică, a poruncit să se pecetluiască ușile locașului de închinare și să se facă apoi rugăciuni pentru deschiderea ușii, din două părți să se facă rugăciuni; să facă și cei ce furaseră locașul de închinare, și să facă și el cu biserica lui, cu credincioșii lui, iar cel ce era în Mine a avut putere mare și s-a rugat Mie să se desfacă ușile locașului de închinare, iar Eu l-am ascultat pe el și am cutremurat cetatea și pământul de sub ea și s-au desfăcut zăvoarele ușilor locașului de închinare și a intrat ucenicul Meu și biserica sa, pe când cei ce s-au rugat mai întâi cu trei zile de priveghere și de rugăciune n-au izbutit, căci aceia nu erau în Mine, și erau în ei. O, așa l-am slăvit Eu pe arhiereul Meu, căruia îi stăteau împotrivă toți slujitorii bisericii din vremea aceea, a căror îngâmfare i-a făcut să cadă în erezie și să rătăcească norodul! O, câtă neputință s-a așezat pe trupul lui din pricina tristeții și a zdrobirii de suflet! Toți cei ce stăteau atunci pe scaun de biserică, toți își căutau ale lor, și aceasta îl orbește pe om și îi împietrește cerbicea și netemerea de Dumnezeu, dar arhiereul Meu ardea de dorul slavei Mele din biserică și voia să stea în Mine biserica. L-am dăruit pe el cu slava Mea cea mai presus de fire și i-am dat putere să ierte păcatele omului și să le șteargă de la fața Mea. Când femeia cea slabă prin păcătoșenie a venit la el cu hârtie pecetluită în care ea și-a scris grelele ei păcate, el a cerut la Mine să i le șterg, iar când hârtia a fost deschisă s-a văzut puterea rugăciunii lui, puterea smereniei lui, putere de care au grăit apoi cei din vremea lui, cei din urma lui, și așa l-am slăvit Eu pe pământ pe cel atât de chinuit și de disprețuit și de lepădat de cei semeți, care se numeau cei adevărați ai bisericii. O, poporul Meu, cel ce este în Mine, acela este om cu putere, dar este și cu milă în el, așa cum se vede prin lucrarea lui cea plină de milă, fiindcă asprimea unui slujitor de-al Meu se asprește pentru binele omului neascultător și se încruntă împotriva obrăzniciei omului, dar este amestecată cu multă, multă milă pentru vindecarea celui căzut.

Vin la tine cu sfinții, fiule. Calea Mea a fost cu durere și pentru ei pe pământ, dar marea lor iubire pentru Mine le întărea inimioarele, iar vestirea Mea, dusă de ei din loc în loc peste oameni, era bucuria din care ei se hrăneau și puteau, căci Eu dau puteri peste puteri celor ce vestesc pacea, iar pacea Eu sunt. O, ia-Mă de pace a ta, ia-Mă mereu, fiule, că e greu fără pace, e greu de tot fără Dumnezeu pe pământ. Toți cei ce M-au mărturisit pe Mine pe pământ pentru ca să facă bine și înviere oamenilor, toți s-au făcut priveliște lumii, și lumea i-a urât, căci lumea iubește numai ce este al ei.