2.2. Împărăţia de 1000 de ani a sfinţilor

Împărăția Mea în om este cu putere și cu slavă multă în om și se vede de departe și de aproape de către cei credincioși și de cei necredincioși, iar cei ce prigonesc pe pământ împărăția Mea îi prigoneau pe cei ce o aveau în ei cu slava ei, care trecea prin foc și prin apă și prin chinuri cu ei, iar ea, împărăția Mea din ei, se slăvea împotriva prigonitorilor până ce sfinții Mei treceau spre Mine, locașul lor ceresc, și lăsau în urma lor pe pământ sămânța împărăției cerurilor, credința în Fiul lui Dumnezeu, Care a venit să mântuiască pe omul cel căzut din Dumnezeu și să-l facă, prin credința în Mine, om după chipul și asemănarea Mea, și în care Eu străluceam cu împărăția Mea, începând cu ucenicii Mei cei doisprezece, și apoi cu toți cei ce s-au asemănat lor prin lepădarea de sine și prin cruce, ca și Mine, că nu este ucenic mai mare decât Învățătorul său, dar orice ucenic desăvârșit este ca Învățătorul său. Amin.

Eu, Domnul Iisus Hristos, eram în sânul lui Avraam, eram făgăduit de Tatăl Meu, și de aceea s-a pus peste Avraam Scriptura care spune: «în tine se vor binecuvânta toate neamurile!», adică în coapsele lui Avraam, prin cuvântul făgăduinței.

Iată de ce s-a mântuit omul care a fost mai înaintea întrupării Mele între oameni: pentru că Tatăl Meu a pregătit în sânul lui Avraam locul așteptării Fiului Său Cel întrupat, căci pomul vieții, măi copii, Eu sunt, și am fost așteptat să port rod și să fiu catapeteasmă de intrare în rai, și de aceea zice Scriptura că nimeni nu poate să intre decât prin Mine, și zice că Eu sunt ușa, și pe ea s-a făcut primul pas în rai. Eu am înviat întâi dintre morți, și apoi fiecare, la rândul cetei sale după cum a fost făgăduința rostită. Și cine a fost primul intrat în rai? Iată, tâlharul a intrat în rai, și deși a avut cu el cheia nu i s-a deschis ușa până ce Eu n-am înviat mai întâi. El a ajuns cu crucea și a vestit pe îngerul din fața raiului, dar acela nu i-a deschis până ce Eu n-am ajuns, căci mai întâi am fost în iad, și apoi am înviat, și am devenit ușa de intrare spre pomul vieții, care este în rai, care este Sfânta Sfintelor Treimii Dumnezeiești, și atunci s-a început împărăția lui Dumnezeu peste cei vii și peste cei morți.

Dar lumea cea fără cunoștință nu înțelege nimic, căci atunci a biruit Dumnezeu peste moarte, și moartea a fost înghițită de biruință, căci fiecare suflet, de atunci, se ridică la rândul cetei sale și înviază dacă a plecat spre Mine însoțit de Mine, după cum este scris: «Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de învierea cea dintâi, căci asupra lor moartea cea de a doua nu mai are putere, și sunt preoți ai lui Dumnezeu și împărățesc cu Hristos o mie de ani». Iar cei ce nu au plecat întru Hristos, aceia nu înviază, și așteaptă cealaltă mie de ani, și iată, satana și-a sfârșit, aproape, nimicirea sa și înșelarea sa peste neamurile pământului, iar cei morți întru Hristos se vor ridica cu toții, spre răscumpărarea trupurilor lor, căci ei au împărățit cu Hristos, și împărăția lui Hristos se așează să judece.

Eu vreau să te unesc cu începutul tău, fiule, ca să nu rămâi pentru sfârșit. Vreau să te aduc iar întru început, că iată, pomul vieții, care era în rai, în raiul cel din Eden, era singurul din pomii raiului care nu avea rod; era alături de pomul cunoștinței binelui și a răului, dar nu avea rod pomul vieții, că dacă avea, lua omul și din acela, că nu a ascultat omul ca să nu ia și ca să nu moară, și de aceea a fost omul scos, ca nu cumva să întindă mâna în vremea rodului și să rupă rodul fără să fie împlinit; ca nu cumva să ia și să trăiască în veci în rai în neascultare. Și a fost pus iarăși pe pământ omul, și el a tras spre pământ și s-a întors în pământ. Dar pomul vieții Eu eram, și am purtat rod acum două mii de ani și am fost ușa de intrare spre pomul vieții. Eu eram pomul vieții, și tot Eu eram ușa spre pomul vieții, și am înviat și am legat pe diavolul pentru o mie de ani și am împărățit întru împărăția Mea. Dar voi nu înțelegeți cum a fost aceasta, că omul cel ce se închina lui Lucifer, acela forța fiii împărăției Mele, forța pe cel ce credea în Hristos să se plece fiarei făcute de mâna omului, și dacă nu se închina fiarei, era mucenicit pentru mărturia lui Hristos, căci Eu împărățeam în cei credincioși Mie și biruiam prin sângele cel vărsat întru numele Meu și pentru mărturia Mea și ridicam gloatele spre credință și împărățeam și sfințeam pământul, și diavolul era legat. Cel ce aude bine, acela să înțeleagă, căci diavolul nu biruia pe creștinii Mei, pe fiii împărăției Mele peste care Eu împărățeam.

Și iată, tată, ce străin ești tu de început, poporule creștin de la sfârșit. Că după ce au biruit toți din vremea aceea cât diavolul a fost legat, apoi Eu i-am sculat pe toți ca să împărățească cu Mine o mie de ani, și aceștia sunt cei ce te ajută pe tine azi, poporule de la sfârșit. Aceasta este biserica Mea cea de la început, cea dintâi, dar iată, cea de la sfârșit, ajutată de atâția sfinți mucenici care s-au sculat și au împărățit lucrând întru putere, s-a lăsat momită de diavolul, cel care a fost dezlegat pentru puțină vreme, și a intrat sămânța rătăcirii în cei credincioși, căci fața ascunsă a diavolului a rămas în mintea oamenilor și s-au despărțit oile de capre, și oile au rămas puține și s-au făcut capre și s-au ales la dreapta și la stânga. Dar lupul cel pribeag căuta mereu la oi, că ele erau puține, și băga frica în oi și în ciobanii de la oi, și oile nu s-au luptat, și nu trezeau pe ciobani, și au început să se ascundă pe dealuri și pe munți, până ce nu au mai știut drumul spre staul.

Dar odată cu trâmbițarea, iată, și Gog și Magog au primit dezlegarea diavolului peste ei, ca să-și umple cupa rătăcirii lor și să fie apoi mistuiți de focul cel din cer coborât, de Duhul lui Dumnezeu, Care va curăți fărădelegea de pe pământ. Iată și sfârșitul acestei săptămâni dumnezeiești, care a purtat în mijlocul ei trâmbițarea legământului cel pentru sfârșitul tainei lui Dumnezeu și pentru încetarea jertfei și pentru venirea și pregătirea venirii Domnului Iisus Hristos. Și dacă Eu am venit, totul a încetat dacă am venit, și am lucrat apoi ca să mai scap ceea ce mai era de scăpat, și de aceea am spus Eu atunci că s-a luat de pe pământ scaunul împăraților, iar cei ce mai vor să împărățească, să stea ca Domnul, pe cruce, și nu altfel. Și, de unde?! că împărații nu au cunoscut nimic, și au rămas la locul lor. Dar aceia nu au împărăția Mea, și o au pe a lor, și nu rămâne nimic la deschiderea cărților care se vor citi, așa cum am spus Eu acestui popor, că așa i-am spus, și demult i-am spus: «Copii ai poporului Meu, puțin mai e și vom da mâna, și vom citi cartea proorociei de azi, de la început și până la sfârșit, în fața a mii și milioane de făpturi». Și am spus că «Mare va fi ziua aceea când Eu, Domnul, voi profeți în fața a multe popoare și se va zidi din nou biserica cea dintâi».

Și iată, Gog și Magog cântă și țipă și se zvârcolește, și diavolul zbiară ca niciodată, și proorocul mincinos își vede minciuna, căci veacurile sunt în mâinile Tatălui Meu și nu este înțelept să priceapă aceasta. Nici profeții nu au priceput ce scriu, nici cei de departe, nici cei de aproape, și stau și se uită din cer și nu pricep cum vine, căci iată, tainele se descurcă pe pământ, și raiul și Ierusalimul se așează ca să primească pe cei ce vor veni la sărbătoarea acelei zile când se va deschide cartea aceasta și se va citi din ea, și vor sta în față morții cei mari și cei mici și se va deschide iezerul cu foc pentru cei mincinoși, pentru moartea cea de a doua.