Te cuprind în cuvântul Meu, poporul Meu, iarăși te cuprind, și stau cu tine în sărbătoare de naștere și suflu peste tine putere de biruință și multă credință că Eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău și că sfinții sunt armura ta și nu te lasă singur pe pământ. Vin la tine cu sfinții, fiule. Calea Mea a fost cu durere și pentru ei pe pământ, dar marea lor iubire pentru Mine le întărea inimioarele, iar vestirea Mea, dusă de ei din loc în loc peste oameni, era bucuria din care ei se hrăneau și puteau, căci Eu dau puteri peste puteri celor ce vestesc pacea, iar pacea Eu sunt. O, ia-Mă de pace a ta, ia-Mă mereu, fiule, că e greu fără pace, e greu de tot fără Dumnezeu pe pământ. Toți cei ce M-au mărturisit pe Mine pe pământ pentru ca să facă bine și înviere oamenilor, toți s-au făcut priveliște lumii, și lumea i-a urât, căci lumea iubește numai ce este al ei. Acum două mii de ani, după învierea Mea, Eu M-am suit la Tatăl ca să fiu înaintea Lui Mijlocitorul celor ce Mă vestesc pe pământ cu împărăția Mea cu care am venit s-o dau omului și să-l ajut pe om s-o primească, și am lăsat în urma Mea pe apostolii Mei, iar ei, ca și învățătorul lor, erau urâți de lume și alungați, ca și Mine, și omorâți ca și Mine de cei ce nu iubeau să-L primească pe Dumnezeu în ei.
Vin la tine cu mărturisitorul Meu, Ștefan, poporul Meu, și saltă duhul lui în ziua lui de serbare și îl face mărturisitor peste pământ, și plata mărturisitorilor Mei este venirea Mea cu ei, iar venirea Mea este în mare taină înfășată, și oamenii nu știu s-o înțeleagă pe ea.
Îmi era tare milă de apostolii Mei, căci rămăseseră ca oile în mijlocul lupilor, dar prin trimiterea Mea ei mergeau, mergeau și vesteau din loc în loc împărăția Mea, și pe ei oșteni ai ei. Era biserica Mea cu mare naștere de ucenici în lucrarea ei prin apostolii Mei, și toată gloata trebuia îngrijită și hrănită, iar apostolii Mei trebuia să slujească răspândirii cuvântului împărăției Mele, și au ales diaconi pentru slujirea la mese, și între ei au ales pe Ștefan, de a cărui înțelepciune și iubire se minunau mulți, și nimeni nu se putea măsura cu înțelepciunea lui, căci Eu eram Cel ce era în el, și din pricina invidiei cei din sinagogă au pus martori mincinoși ca să zică despre el că hulește împotriva legii și a locului sfânt și că Eu voi strica locul sfânt și voi schimba datinile, care erau predanie de la Moise, dar pentru că toți din Sinedriu l-au văzut strălucindu-i ca unui înger fața, nu știau ce să facă cu el și l-au întrebat dacă sunt adevărate cele spuse rău despre el. El însă a mărturisit atunci înaintea lor pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov, pe Moise și pe Iosua, pe David și pe Solomon, și apoi pe ei, pe cei ce M-au ucis pe Mine prin moarte pe cruce, și le-a spus lor: «Pe care dintre prooroci nu i-au ucis părinții voștri? Omorât-au ei pe cei ce au vestit mai înainte sosirea Celui drept, ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum», iar ei, ca tăiați la inimă, s-au tulburat asupra lui atunci, dar ucenicul Meu, căutând către cer, a văzut mărirea lui Dumnezeu, a văzut pe Tatăl, și în dreapta Lui pe Mine, Fiul Tatălui, și a zis: «Văd cerurile deschise și văd pe Fiul Omului de-a dreapta lui Dumnezeu». Atunci toți deodată au năvălit asupra lui și scoțându-l din cetate l-au omorât cu pietre.
Iată, necredința are cea mai urâtă lucrare, și din ea se naște ucidere pentru cei ce îl mărturisesc pe Dumnezeu pe pământ. O, ferește-te de necredință, poporul Meu, că iată ce fac pe pământ fiii necredinței, fiii îngâmfării. Nu pot să ierte aceia pe om, căci ura nu poate nimic bun, dar cei uciși au iertat mereu, căci Ștefan, îngenunchind sub ploaia de pietre, a strigat tare: «Doamne, nu le ține lor în seamă acest păcat!», iar Eu așa am făcut, precum el M-a rugat.
O, iată ce face iubirea, poporul Meu. Iubirea ajunge la Dumnezeu și mijlocește pentru cei ce ucid cu răutate, iar Eu ascult strigătul mărturisitorilor Mei, al căror aluat este iubirea. O, roagă-te și tu cu aceeași iubire, roagă-te pentru cei ce te urăsc și stai tare în credință, căci credința ta va lucra minuni fără de seamăn și va mărturisi pe Dumnezeu și te va ridica pe culmile biruinței sfinte, căci Eu sunt Mântuitorul tău, poporul Meu, sunt și nu te las, și sunt de-a dreapta Tatălui și sunt Mijlocitor la El pentru cel din urmă al Meu popor. Amin, amin, amin.
– Iată, îmi faci intrarea în cartea Ta cu poporul Tău, Doamne, Fiu al mamei Fecioare! Te-am mărturisit atunci cu mare râvnă, din mare iubire, și iubirea îmi încălzea mărturisirea. Așa Te mărturisesc și azi, și îi spun din cer de lângă Tine neamului român să prețuiască cu mare prețuire comoara aceasta de pe țarina lui, care este slavă a neamului român, chiar dacă el nu știe acum îndeajuns taina Ta din mijlocul ei.
îți spun din cer, neam român, să-ți desfaci auzul spre Cel ce grăiește peste tine din ceruri pentru învierea ta și să te ferești de necredință, căci binecuvântarea cea de peste tine e mare, iar tu caută să fii vrednic de ea, caută prin credință și apoi prin iubire, căci credința poate pentru iubire, poate pentru Dumnezeu. Te vestesc din cer, te vestesc peste pământ țara întoarcerii lui Hristos, căci este scris despre El să vină pe pământ întru a doua Sa venire și să împlinească Scripturile cele de apoi. Mă așez cu cerere înaintea prestolului Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt Mângâietorul și îi cer cu iubire și cu mare dor așa: primește, Doamne, înaintea Ta rugăciunea mea și slobozește peste neamul român mâna Ta cea lucrătoare ca să-l lucrezi pe el popor credincios venirii Tale de azi și ca să împlinești din mijlocul lui toată Scriptura cea pentru așezarea pe pământ a noii împărății, împărăție care nu este din lumea aceasta, și pe care voiești s-o așezi în om, și cu ea și prin ea să stăpânească omul pe pământ, căci fără Tine omul este putregai, dar cu Tine el este ramură verde, viață și înviere. Fă din neamul român vestitor al tainelor Tale cele de nepătruns, dar învață-l pe el iertarea, Doamne, și învață-l credința cea pentru biruința Ta asupra întunericului acestui veac trecător, și apoi învață-l iubirea și fă-l pe el împărăție a Ta și dă-i lui veșmântul slavei înaintea popoarelor, ca să Te mărturisească el Mântuitor al său, lumină în mijlocul lui, iar el să ia în mână lumină și să dea neamurilor pământului spre luminarea lor. Amin.
Iar tu, popor mărturisitor, nu te teme! Sfinții și îngerii te îmbărbătează în vreme de încercare. Lucrarea Domnului cu tine este lumină peste pământ, și va avea putere mare această lumină, căci scris este să fie așa. Atunci tu te vei mângâia, căci vei fi mângâiat de la cei ce vor vedea lumina, de la cei din întuneric, care vor vedea că Dumnezeu este cu tine pentru tine și pentru ei. O, întărește-ți răbdarea și pacea în inimi, popor hărăzit de Domnul să luminezi în întuneric, iar Domnul te va mângâia. Amin, amin, amin.
– Sfinții Mei știu amarul, știu greul cel pentru mărturisirea lui Dumnezeu, și te mângâie sfinții, poporul Meu. Am stat cu tine zile de naștere și am cuvântat peste tine cuvântul Meu și al mărturisitorilor Mei. Acum fii cuminte, fiule, fii cuminte, tată. Eu sunt ocrotirea ta de vreme rea. Rostesc mereu peste tine cuvânt ocrotitor, și sunt Cuvântul lui Dumnezeu, și să audă duhul cel potrivnic cine este Cel ce grăiește cu tine ocrotindu-te în cuvântul Său. Rămâi în fașa nașterii de sus! Stai mic ca să te pot purta pe brațe! O, stai cu veghe pentru Mine și pentru tine ca să te pot mângâia în vreme de noapte, căci tu n-ai pe pământ mângâietori, și ai dușmani, fiule. Ai însă în cer părinți și frați, și ei lucrează pentru tine de sus, fiindcă tu ești mărturisitorul Meu prin credința ta în venirea Mea de azi și prin cuvântul Meu de peste tine, cuvânt mărturisitor. Amin.
O, nu vă clătinați voi, cei ce iubiți Ierusalimul! «Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu!», așa este scris în Scripturi, și veți primi plată de mângâietori. O, nu vă mirați de focul care s-a aprins spre încercare! Eu am spus demult, demult că stau cu sita de boabe de grâu în mână și o clatin mereu, ca să pot să rămân în ea cu bobul sănătos la credință și la iubire, căci numai așa poate omul să se închine Mie. Curând, curând va fi vreme de bucurie, și va fi vreme de plâns. Credința și necredința vor sta față în față cu adevărul Meu cel de azi, și fiecare va lua din el. Vor lua din el cei credincioși și vor lua din el cei necredincioși, și va fi bucurie, și va fi plâns, după cum fiecare și-a adunat înaintea Mea.
Pace ție, poporul Meu de azi!
Pace vouă, cei ce iubiți Ierusalimul! Naștere de om nou să se ivească din mijlocul lui peste fiii oamenilor și mulți din ei se vor scula din sângele lor și vor lua din mâna Mea, din darul Meu, izbăvirea lor, și lumină mare vor primi ei, că mare este plata celor credincioși, care se vor sfinți prin credința lor, prin puterea credinței, fiilor. Amin, amin, amin.