1.3. Căderea omului; căderea îngerilor

Dar îngerii cei făcuți pentru slava Noastră, pentru lucrarea Noastră nu au putut fi decât slavă până ce Dumnezeu a făcut cerul și pământul și pe toate cele văzute și pe cele nevăzute, și pe om luat din pământ. Și iată, făptura cea făcută de Noi din pământ și căreia am suflat Noi duh de viață, făptura aceea a stârnit tulburare în lumea îngerilor cei făcuți prin cuvânt așa cum toate s-au făcut prin cuvânt; toate, în afară de om. Toate oștirile îngerești formau slava lui Dumnezeu ascultând lucrarea slavei. Dar după ce Noi l-am făcut pe om, am zis omului să asculte de cuvântul cel rostit, pentru ca să fie ascultat cuvântul, pentru ca să se împlinească el. Dar cuvântul rostit peste om nu s-a împlinit, tată. De ce, tată, nu s-a împlinit? De ce s-a călcat peste cuvânt, și cum s-a putut întâmpla aceasta? S-a semețit omul, tată. îngerii erau duhuri, și duhurile nu fac nici o lucrare fără trupuri, fără să aibă locaș trupuri. Și dacă l-am făcut pe om cu trup și dacă am suflat duh de viață peste el și dacă apoi M-am odihnit în el, M-am odihnit cu tot cerul în el, în pământul pe care l-am lucrat, căci după ce l-am lucrat și l-am terminat M-am odihnit în el, M-am odihnit în lucrarea Mea, tată, a Mea și a Fiului Meu, întru Duh dumnezeiesc.

Puțin de tot M-am putut odihni în lucrarea mâinilor Mele, căci în vremea odihnei Mele în om, omul s-a bucurat de toată slava lui Dumnezeu care mișca în Eden, care plutea în Eden, purtată de om, de trupul omului și de mișcarea trupului omului, care purta în ea slava Mea.

Am făcut om din om ca să nu fie omul singur, ca să fie mare slava Mea întru lucrarea omului. îngerii erau cu Mine și cu slava Mea în om, și omul era atunci purtător de Dumnezeu, locaș al slavei lui Dumnezeu. Toate cetele de arhangheli și de îngeri își găsiseră odihna în om, căci făceau parte din slava Mea, și omul era slujit de îngeri, precum Dumnezeu. Și l-am iubit pe om și l-am pus împărat în Eden, căci i-am făcut o grădină de Eden peste care să fie omul împărat. Și dacă l-am pus împărat peste Eden, a folosit gând ascuns, care a fost slujit de îngeri, și acest gând ascuns a primit slujirea îngerilor prin căpetenia îngerilor.

Omul era pus împărat, și apoi s-a semețit și a spus: «Pune-voi scaunul meu și îl voi așeza deasupra norilor; peste Cel Preaînalt îl voi pune». Și iată, acest gând ascuns al omului, care ar fi fost să primească slujirea îngerilor, a cutremurat Edenul și cerul cel de deasupra, căci omul cel din pământ făcut a tânjit să se înalțe deasupra Creatorului său. Și cum a început îngerul cel întâi peste cetele îngerilor, cum a început să cugete a sluji gândului cel ascuns al omului, s-a zdrobit de muntele semeției care crescuse în om, și Domnul nu a mai simțit odihna în om, și îngerii au început să cadă de la fața lui Dumnezeu, din cinstea în care erau. Și pe când îngerii cădeau, Domnul a trezit pe Mihail și a strigat prin el: «Să stăm bine și să luăm aminte cu frică!». Și când a zis „cu frică”, s-a oprit căderea îngerilor, din pricina cuvântului de supunere.

Iată, tată, ce a făcut omul! S-a făcut prilej și locaș de cădere a îngerilor. Ca fulgerul de repede s-a produs această cădere a omului, ca gândul de repede, căci când omul a gândit, au căzut îngerii și s-au făcut satane. Și ce înseamnă satană? Satană înseamnă schimbarea binelui în rău, și când binele se transformă în rău, începe o luptă de vrăjmășie împotriva binelui, și se naște o putere care se numește rău, puterea răului împotriva puterii binelui, a lui Dumnezeu. Și iată, așa s-a format atunci satana, născând putere vrăjmașă, care se duce la Dumnezeu și învinuiește pe om în fața lui Dumnezeu. Ca fulgerul s-a născut această putere potrivnică binelui, și se numește satană această putere rea, dar ea a căzut de la fața lui Dumnezeu, după cum este scris: «Am văzut pe satana, ca fulgerul căzând din cer».

Și după ce puterea aceasta a căzut pe pământ, pe care pământ a căzut? A căzut în om, a căzut peste om și peste înțelepciunea omului, căci satana a luat apoi chip de șarpe, și a lucrat acest înger căzut, a lucrat prin șarpe și a rostit cuvânt de ispită îndemnându-l pe om să nu asculte de Dumnezeu ca să cadă și omul dacă el a căzut cu ceata lui cu tot. Căci Lucifer era cel dintâi înger peste îngeri și peste cetele de îngeri și avea ceata cea dintâi, alături de lumina și de fericirea lui Dumnezeu; adică era primul, el și ceata lui lângă scaunul lui Dumnezeu, lângă lumină și fericire, măi tată, și de aceea i se zicea Lucifer, adică Luceafăr, căci el își lua strălucirea din lumina fericirii dumnezeiești.

S-a supărat Lucifer pe om; a dat vina pe om pentru căderea lui. El era îngerul înțelepciunii lui Dumnezeu, și când S-a odihnit Domnul în om, s-a odihnit și el și ceata sa, dimpreună cu toate oștirile cerești, și în om s-a întâmplat căderea lui, căci duhurile îngerilor lucrează prin trupuri lucrarea lor. Și s-a luptat apoi Lucifer ca să-l cadă și el pe om din cer, și a intrat în șarpe și a ademenit pe om, și s-a născut de atunci lucrarea vrăjmașă binelui și fericirii omului în cer, și omul a fost dat afară din cer și a fost pus în locuința morților.

… Creștine, ai călcat în urma lui Adam și Eva, și de aceea îndrăznești să săvârșești urgii, dar Adam a avut mântuire. Pentru tine altă mântuire nu va mai fi.

Pe pământul acesta se aduce cuvântul lui Dumnezeu, dar nimeni nu-l ascultă, și nici cei care-l iubesc, că pe urmă îl șterg. O, nu-l șterge, tată. Uită-te la strămoșul tău, Adam, ce a făcut când Eu i-am spus și n-a ascultat.

… Veniți la Mine, creștinilor! Vino, fiule, la Mine, că Dumnezeu te-a chemat acum și vrea să nu mai ai sfârșit niciodată în calea ta, căci pe Adam când l-am zidit, l-am făcut să nu mai aibă sfârșit în toată calea sa, dar dacă a păcătuit, a murit.

Iată, Eva numai a gândit: „Oare, de ce a zis să nu mâncăm din pomul oprit?“, iar diavolul a auzit și a zis că nu e păcat. Iată, și la voi este îndoială.