Bat la porți și intru în cartea cuvântului Meu din zilele acestea. Cartea întâi și cartea a doua au în ele pe toate cele din vremile lor, iar cartea cea de a treia, pe cele din zilele venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl. Amin, amin, amin.
O, copii din porți, învățați pe poporul Meu ce înseamnă Scriptura care spune despre cei scriși de la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului Cel junghiat. Ioan Botezătorul când a ieșit să Mă arate lumii, el a spus: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii», iar în cartea lui Ioan cel iubit este scris de cartea cea cu șapte peceți, pe care a deschis-o «Mielul Cel junghiat, Care a răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Lui, oameni din toată seminția și limba și poporul și neamul, și I-a făcut lui Dumnezeu împărăție și preoți, și vor împărăți pe pământ». Amin.
Fiecare carte din cele trei cărți ale lui Dumnezeu poartă în ea pe cei scriși în ea, și fericit este cel scris în Cartea Vieții cu fapte de viață, căci Ioan Botezătorul când propovăduia pe Mielul lui Dumnezeu și pocăința peste oameni, el spunea: «Acum securea stă la rădăcina pomilor, și orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc».
Când Eu Mi-am ales ucenici, le-am dat apoi de lucru și le-am spus: «Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, vindecați pe cei leproși, scoateți-i pe demoni, că iată, vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor, dar voi fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii și nu vă îngrijiți cum sau ce veți vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiți, fiindcă nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este Care grăiește în voi; și oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui, Care este în ceruri». Și le-am mai spus: «N-am venit pe pământ să aduc pace, ci sabie, căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa», și «cel ce iubește pe tată, ori pe mamă, ori pe fiu, ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine».
O, poporul Meu, cel ce este scris în Cartea Vieții, acela are roade și I le dă lui Dumnezeu. Ioan avea roade, avea ucenici de un lucru cu el, și Mi i-a dat Mie apoi, trimițându-i la Mine ca să vadă ei pe cele ce Eu le lucrez, și ei M-au întrebat după ce Ioan i-a trimis, și Mi-au spus: «Tu ești Cel ce vine, sau să așteptăm pe altul?», iar Eu le-am spus: «Mergeți și spuneți lui Ioan ceea ce auziți și vedeți: orbii își capătă vederea și șchiopii umblă și leproșii se curăță și surzii aud și morții înviază, iar săracilor li se binevestește, și fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine». Amin.
O, Ierusalime, Ioan a avut ucenici și Mi i-a dat Mie, și ei au văzut lucrările Mele. Ioan Mă mărturisea pe Mine, iar Eu îl mărturiseam pe el, căci scris este în Evanghelia Mea: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui, Care este în ceruri». Iată lucrarea celor scriși în Cartea Vieții Mielului, iar cartea aceasta va mărturisi pe ai săi și viața lor și iubirea lor și mărturisirea lor. Amin.
Voiesc, Ierusalime, să fii din zi în zi tot mai mărturisitor, și să faci aceasta după ce înveți de la Mine, că Eu pe apostolii Mei i-am învățat, le-am dat porunci, și ei au luat și au împlinit, și așa au lucrat ei puterea Mea și semne cu ea, ca să se dovedească ai Mei, dar mai întâi au învățat pocăința și duhul ei, și au stat în duhul ei apoi, și au proorocit, și s-a împlinit, și au fost adevărați, și cartea Mea cu ei mărturisește aceasta, iar cartea lor cu Mine, tot la fel. Iar în cartea Mea cu voi vin proorocii și apostolii și sfinții și mucenicii și Mă mărturisesc de lângă Mine din cer vouă și oamenilor de pe pământ, fiindcă lucrarea de ucenic își are plata și roadele ei în ceruri, poporul Meu, și fericit este cel ce este scris în Cartea Vieții Mielului, care îi are pe ai săi scriși de la întemeierea lumii în ea. Acum Eu vin cu ei în cartea aceasta și Mă scriu cu ei în ea, pentru că am deschis-o ca să scriu în ea pe pământ, ca să împărățească pe pământ seminția ei, seminția lui Dumnezeu. Amin.
Ioan Botezătorul este serbat în cer și pe pământ lângă ziua de Bobotează, care s-a înființat între sărbători în ziua când Eu am fost botezat în Iordan de Ioan, când el și cu Duhul Sfânt și cu Tatăl M-au mărturisit Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, și toți cei care au fost scriși în Cartea Vieții au intrat întru împărăția Mea la vestea lui Ioan despre ea, și apoi la vestea Mea, căci eram Cel ce botezam cu Duhul Sfânt, și tot așa lucrare le-am dat și ucenicilor Mei și le-am spus: «Nu este ucenic mai mare ca învățătorul său, dar orice ucenic desăvârșit va fi și este ca învățătorul său». Amin.
Învățătura Mea este duh dătător de viață, că nu altceva fac Eu cu suflarea gurii Mele. Eu când l-am făcut pe om din pământ am suflat peste el și s-a făcut ființă vie, dar când suflu peste om cu Duhul Meu Cel dătător de viață cu cuvântul învățăturii Mele, Eu fac din el om cu duh dătător de viață așa cum am făcut din ucenicii Mei acum două mii de ani, și ei au dat viață celor fără de viață și au suflat cu duh dătător de viață peste aceia.
Ioan Botezătorul a trimis pe ucenicii lui la Mine ca să suflu peste ei duh dătător de viață, și apoi el s-a odihnit de lucrarea sa pe pământ și s-a dus în cele cerești, și acolo a lucrat înaintea Mea și Mi-a pregătit calea și spre cei din iad, căci dacă am murit pentru înviere, Eu i-am înviat pe mulți atunci, și ei s-au ridicat și au mărturisit, căci au avut lucrare de viață cât au stat pe pământ, iar Eu am spus: «Cel ce crede în Mine are viață veșnică și la judecată nu vine, ci se mută de la moarte la viață» și intră în Cartea Vieții pe care Eu am deschis-o în zilele acestea și în care Mă scriu cu toți sfinții din cer, care au așteptat desfacerea peceților Cărții Vieții, cartea cea cu șapte peceți, cartea celor șapte veacuri de oameni, și ale căror nume sunt scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului. Amin.
O, copii mărturisitori din zilele acestea când Eu am desfăcut pecețile Cărții Vieții! Uitați-vă cum Mă scriu cu sfinții și cu îngerii în cartea aceasta. Mărturisiți vremea Mea cu voi, cartea Mea cu voi, că lucrare mai mare ca lucrarea Mea cu voi și a voastră cu Mine nu a fost de când sunt veacurile și nici nu va mai fi, și trebuie să lucrăm din zi în zi tot mai măreț, fiindcă sunt zilele venirii Mele cu sfinții în cartea aceasta, și toți mărturisesc în ea pe Dumnezeu și pe ei și pe voi. împărăția cerurilor este lucrare mare în om, și apoi ea trebuie să prindă sub ea oameni din toată seminția și limba și poporul și neamul, ca să împărățească aceștia pe pământ, precum este scris în Scripturi. Iar cartea aceasta este Duhul Meu Cel dătător de viață, cuvântul Meu și al sfinților Mei care au lucrat în veacuri lucrarea mărturisirii Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiul Omului acum două mii de ani, ca să Se facă El apoi Mielul Cel junghiat, Care spală păcatele lumii, ca să-i tragă pe toți la Tatăl, precum este scris cuvântul Meu cel din Scripturi. Amin.
O, copii care-Mi sunteți porți, învățați mereu, mereu pe poporul Meu și pe cei ce vor să se nască din Duhul Meu Cel dătător de viață, învățați-i ce înseamnă cei scriși de la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului. învățați-i să iubească duhul pocăinței mereu, și duhul proorociei, cuvântul acestei cărți care proorocește sfârșitul veacurilor și începutul văzut al împărăției lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii. Amin.
Ioan, botezătorul Meu, așteaptă să intre în cartea Mea cu voi, pe care Eu am deschis-o și în care încă și încă Mă scriu până la ziua Mea cea mare și strălucită când tot și toate vor păli sub strălucirea ei, și apoi vor învia, și tot prin strălucirea ei, fiilor copii. Cartea Mea este cuvântul care are în el duh dătător de viață, și toți cei ce sunt scriși în ea de la întemeierea lumii, intră în ea și ies din ea cu cuvântul mărturisirii lor peste pământ. Amin, amin, amin.
– Sunt botezătorul cu botezul pocăinței, Doamne, și am lăsat botezul cu apă după pocăința omului, iar apoi Tu ai împlinit taina botezului cu Duhul Sfânt și cu foc, că pentru aceea am venit noi pe pământ acum două mii de ani, Doamne, și unul pe altul ne-am mărturisit în noi înșine pe Tatăl și pe noi înșine și unul pe altul cu lucrarea pe care am avut-o de lucrat și de mărturisit, căci scris este că tot ceea ce se va lucra tainic, se va mărturisi apoi de pe acoperișuri, și așa s-a împlinit, și așa se împlinește, Doamne, Mielule al Tatălui.
Eu voiesc să suflu cu cuvântul meu peste oameni duhul pocăinței spre iertarea păcatelor, căci oamenii nu Te primesc pe Tine din pricina iubirii lor de păcat și nu au învățători care să-i învețe că păcatul este moarte, el și toate roadele lui. Biserica de pe pământ care-și zice a Ta, nu este a Ta, căci ea iubește păcatul dimpreună cu învățătorii ei, care nu au milă nici de sufletul lor, nici de al celor mânați de ei, că aceia nu-i mână pe ei spre împărăția Ta, ci spre împărăția lumii, Doamne, de vreme ce fac faptele diavolului oamenii. Voiesc să le grăiesc celor de pe pământ despre pocăința de păcate și despre viața veacului ce va să fie, căci veacurile omenești s-au sfârșit, și așteaptă după ele veacul ce va să fie, veacul cel nesfârșit al sfinților, Doamne, căci Ioan cel iubit a scris de la Duhul Sfânt că sfinții îți vor spune Ție atunci: «Mulțumim, Ție, Doamne, Cel ce ești, Cel ce erai și Cel ce vii, că ai luat puterea cea mare și ai început să împărățești și să răsplătești pe prooroci și pe sfinți», iar Daniel proorocul a proorocit pentru veacul cel nesfârșit: «Judecata se va face pentru totdeauna, iar regatul și stăpânirea și mărirea regilor de sub ceruri se va da poporului sfinților Celui Preaînalt, și împărăția Lui e veșnică, și toate stăpânirile îi vor sluji Lui, și pe El îl vor asculta». Amin.
Să stăm cu ei în rugăciune și la masă, Doamne. Să stăm cu ei în toate, și apoi să ne scriem cu cuvântul sărbătorii mele, că voiesc să grăiesc celor de pe pământ despre pocăință, iar pe fiii poporului Tău să-i îndemn spre lucrare strălucită între oameni, că alegerea lor a fost pentru ca să dea ei cuvântul Tău oamenilor și să Te facă cunoscut pe pământ, iar Tu să ai grijă de toate cele ce se vor adăuga lor când ei caută să fie împărăție a Ta. Amin.
– Pace ție, botezătorule al Meu! Stăm cu ei la masa cea pentru ființă, și vom sta apoi cu duh dătător de viață peste ei și îi vom învăța să împărățească iubind pe cele ale împărăției Mele. Amin, amin, amin.
***
Eu, botezătorul Domnului, dacă n-am făcut minuni peste oameni, minunea mea a fost aceea că strigam fără să-mi cruț viața să se pocăiască Israel, să se pocăiască lumea de păcate, și apoi să creadă în Cel ce vine după mine cu botezul Duhului Sfânt, iar cel ce crede, să se boteze în apă, căci apa spală și poartă în ea taina spălării. Amin. Când cămașa omului este murdară prea tare, el o pune în apă și o fierbe la foc, iar focul o înălbește pe ea. Domnul a venit după mine cu botezul cu Duhul Sfânt și cu foc, și cine a crezut în El, s-a mântuit, iar cine n-a crezut, s-a osândit, și Domnul a lucrat pentru unii cu Duhul Sfânt, iar pentru ceilalți, cu foc; pe cei ce s-au făcut grâu i-a pus în hambarele Lui, iar pleava a pus-o în foc nestins.
O, fii ai oamenilor, vă trebuie credință în Domnul Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Mielul Cel junghiat, Care spală păcatele lumii, că de aceea a venit și S-a făcut om. Voi alergați numai pentru cele din viața aceasta, dar vine Domnul și vă întreabă de faptele vieții veșnice, care moștenesc împreună cu omul veacul ce va să fie, și nu aveți învățători curați care să vă dea pășunea vieții cea de sus, și voi rătăciți în moarte, fii ai oamenilor. Iată minunea pe care o fac eu peste voi: strig la voi să vă pocăiți, căci cu dulceața pe care o găsiți voi în păcate, nu rămâneți, dar cu plata păcatelor rămâneți, și este grea. Pocăiți-vă, că împărăția cerurilor e cea mai dulce comoară, și o găsiți în voi, fiindcă locul ei, de la începutul lumii a fost să fie în om. Omul cel de la început, cu care s-a început neamul omenesc, a închis în el ușa împărăției cerurilor, dar eu vă spun să vă deschideți inima și să găsiți în ea pe Dumnezeu, Care așteaptă să-I dați viață în voi și să nu-L țineți necunoscut în voi. Bate Domnul din afara voastră cu cuvântul ca să auziți înăuntrul vostru și să-I deschideți dinăuntru și nu din afară, căci descuiatul cel pe din afară este cu foc, și focul ustură peste trup și peste suflet, dar descuiatul cel pe dinăuntru este Duhul Sfânt Mângâietorul, dacă-L veți trezi în voi la vestea pocăinței, căci eu, Ioan Botezătorul, vă strig acum așa cum strigam acum două mii de ani la Iordan: pocăiți-vă, că s-a apropiat de voi împărăția cerurilor! Intrați în ea și în faptele ei, ca să vă găsească Domnul așa, și ca să vă dea Duh Sfânt și nu foc. Vă strigă Domnul din grădinița cuvântului Său din România, țara strălucirii venirii Lui cuvânt peste pământ după două mii de ani. Vă strig și eu de lângă El, că lângă El sunt, și îmi fac lucrarea cea înaintemergătoare vestindu-vă vouă pe Mielul lui Dumnezeu, Care vine să-Și cerceteze via, și vai, dacă va găsi în ea aguridă, căci ea nu este bună la nimic, iar Domnul voiește să facă vin nou, vin cu gust bun, și să pună pe pământ masa nunții Lui, pâine și vin. Amin.
O, fii ai oamenilor, duhurile rele sunt toate pe pământ și lucrează prin oameni ca să nimicească împărăția lui Dumnezeu din om. Uitați-vă în poruncile lui Dumnezeu și veți găsi în ele să-L iubiți pe El și să faceți faptele iubirii de Dumnezeu, care sunt scrise în poruncile vieții. Duhurile rele sunt rele și vă trag în prăpastia lor cea ademenitoare, căci vă pun acestea ochi pentru ele ca să le vedeți și să le lucrați în voi. Dar vin eu și vă spun că vine Domnul și va pedepsi pe duhul rău din om cu tot cu casa sa, căci omul este casă ori pentru Dumnezeu, ori pentru diavolul, iar omul care nu face voia lui Dumnezeu, este fiu al diavolului. Minunea pe care eu o fac peste voi este că vă îndemn la pocăință și la viață fără de moarte apoi, ca să vă găsească Domnul veghind ziua și noaptea pentru faptele vieții veșnice în voi, iar acestea încep în voi cu credința care poate să vă facă fii ai lui Dumnezeu și să vă dea față și cămașă de sărbătoare înaintea Lui, căci El vine cu strălucirea Sa pe pământ, iar cei ce vor fi asemenea Lui cu viața și cu duhul, vor străluci ca El. Amin.
Minuni eu n-am făcut ca alți sfinți, dar am făcut minunea arătării Domnului la Iordan, că după ce L-am botezat cu apă, s-au deschis cerurile și a venit glasul Tatălui peste Fiul, mărturisindu-L Cel întru Care El binevoiește, și a venit Duhul Sfânt ca porumbelul și a stat peste Domnul. Această minune s-a săvârșit la Iordan, iar eu am fost martorul ei, căci L-am atins pe Domnul și L-am botezat ca pe un om, ca să rămână apoi peste om botezul cu apă, care mărturisește botezul cu Duhul Sfânt, precum Duhul Sfânt mărturisește botezul cu apă. Amin.
O, fii ai oamenilor, botezul este taină din ceruri. Dar unde mai este această taină întreagă în bisericile lumii? Unde este Duhul Sfânt, Care trebuie să lucreze în biserici cu puterea și cu lucrarea Lui cea din cer peste cel ce se botează și peste martorii lui? Credința în Dumnezeu aduce iubire de Dumnezeu în om și veghe și faptă de Duh Sfânt pe pământ. Moare om de la om și nu mai este învățător pentru pocăință pe pământ și nu mai este botezător peste om, căci preotul care botează trebuie să fie apostol de Duh Sfânt, iar altfel botezul rămâne obicei fără de lucrare din cer, de vreme ce toți cei ce botează și toți cei botezați fac faptele diavolului și nu ale lui Dumnezeu, căci cei ce nu urmează pe Domnul, urmează pe diavolul.
Pe pământ e iadul și faptele lui, iar voi, fii ai oamenilor, lucrați această lucrare, dar eu vă spun că vine Domnul și va strica toată lucrarea diavolului și a slujitorilor lui, și nimeni nu vă va acoperi pe voi în ziua aceea, și veți plânge plâns zadarnic și nu veți mai putea păcătui de groaza ce va fi, și nu veți mai putea muri, căci va fi plata cea pentru fapte, după cum este scris: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, și va da fiecăruia după cum este fapta sa». Amin.
Vă dau duh de pocăință prin cuvântul meu de peste voi, fii ai oamenilor. Luați acest duh în voi, că eu am fost sfânt cu viața și cu duhul în toată vremea mea de pe pământ, și tot am stat în duhul pocăinței, căci această lucrare am avut de așezat peste om pe pământ, și orice învățător are peste el învățătura pe care o împarte. I-am mustrat pe regi și pe oamenii de vază ca să-i doară și să le vădesc drumul lor spre pierzare, și ei să-l vadă și s-o ia pe calea pocăinței, care este calea vieții. Și dacă i-am mustrat numindu-i cu lucrarea pe care o fac ei, asta înseamnă că am arătat lucrarea pe care o aveam eu peste mine, căci stăteam cu mare fior de duh înaintea Domnului și îmi era tare milă de El, că era sărac de om, în timp ce duhul acestei lumi, care trece odată cu cei înghițiți de ea, era și este bogat de atâta mulțime de suflete. îmi este tare milă și acum de Domnul slavei și vreau să vă dau Lui prin duhul pocăinței, dacă voi îl veți lua în voi, căci pocăința aduce apoi pe Duhul Sfânt peste voi, și veți crede că Domnul vine și că a și venit când stați sub glasul Lui ca să-I împliniți cuvântul cu care vă strigă acum din mijlocul țării Lui de venire și îl cheamă acasă pe om. Amin.
Te dau fiilor oamenilor, Doamne, căci eu Te mărturisesc din cele ce nu se văd că Tu pleci cerurile și vii pe pământ, și duhurile sfinților mărturisesc din Tine venirea Ta și împărăția Ta cu oamenii care se fac sfinți, fiindcă sfinții vor împărăți pe pământ, precum este scris în Scripturi. Amin. Te rog, deschide-le ochii, deschide-le inima și dă-le darul credinței și dă-le iubire din cer fiilor oamenilor și fă-i pe ei înviați din moartea cea de la păcate și cuprinde-i în lucrarea Duhului Sfânt, care să mărturisească mereu credința lor în Tine, Doamne. învață-l pe om credința în Tine și puterea ei, că eu l-am îndemnat la pocăință spre iertarea păcatelor lor, dar ajută-le înțelepciunea cu care să-și vadă păcatele și să le arunce în focul pocăinței și să scape de sarcini, și apoi să vadă calea cea dulce a mântuirii și a venirii Tale cu bucuria cea veșnică pe pământ, și apoi să-i faci veșnici și părtași ai bucuriei și nu ai durerilor, Doamne. Amin, amin, amin.
– O, botezătorul Meu, Eu n-am venit să pierd lumea, ci am venit s-o mântuiesc, și am cu venirea Mea botezul cu Duhul Sfânt și cu foc, și pe mulți îi voi mântui prin Duhul Sfânt și, iarăși, pe mulți, pe mulți îi voi mântui ca prin foc, că nu vor să se întoarcă de bunăvoie, iar Eu voiesc, și de aceea îi mân spre voia cea care-i va curăți pe ei fără voia lor, căci sunt Cel milos și vreau să-l scot pe om din căderea lui din rai. Amin.
Iar voi, fii ai venirii Mele, râvniți la darurile duhovnicești și mai ales râvniți să proorociți, căci duhul pocăinței din voi aduce peste voi pe Duhul Sfânt, duhul proorociei, prin care lumea iarăși se va face și nouă va fi. Amin. împărățiți pe pământ iubind pe cele ale împărăției Mele. Căutați această dragoste în voi și lucrați cu strălucirea Mea între oameni, că alegerea voastră a fost ca să Mă faceți pe Mine cunoscut oamenilor, iar ziua Mea din voi să strălucească, fiilor, și Eu am grijă de toate cele ce se vor adăuga vouă când voi căutați să fiți împărăție a Mea. Cartea Vieții Mele cu voi să vă cuprindă în ea, plini fiind de Duhul Sfânt Mângâietorul și de lucrarea Lui peste pământ. Căutați această dragoste în voi și lucrați cu călăuză, fiindcă aveți pildă pe Israel, care dacă a lucrat ca el și nu după călăuza pe care i-o dădusem Eu, a pierit cu tot numărul lui, în timp ce el se credea al Meu.
O, fiilor din porți, luați mereu cuvântul cărții Mele cu voi și desfaceți-i aluatul ca să crească frământătura, ca să crească poporul celor mântuiți care vor învăța să creadă prin duhul pocăinței și prin duhul proorociei, iar altfel de lucrare nici să se pomenească la voi, căci sunteți fiii slavei Mele și v-am dat să-Mi călăuziți de lângă Mine poporul și nu de lângă el, căci Eu sunt Dumnezeul lui și îl iubesc și vreau să Mă iubească plin de înfiorare poporul Meu. Amin.
O, fiilor din porți, așezați-vă învățători de Duh Sfânt peste cei ce sunt la școala vieții și puneți-le note, fiilor, că Eu voi căuta să le văd nota și să le-o găsesc pusă, și să ia râvnă pentru notă de mântuire și pentru lucrare mântuitoare ca și a voastră peste ei și peste cei peste care veți lucra cu ei, căci trebuie lucrat cu ucenici, fiilor ucenici. Amin, amin, amin.