Pace vouă, și bucurați-vă! Domnul Iisus Hristos, Cel întrupat prin cuvânt și Cel răstignit prin necredința omului și Cel înviat prin puterea Sa dumnezeiască și prin adevăr, vă spune întru adevăr urarea cea care astăzi umple cerul și pământul, urarea de aducere-aminte a biruinței Sale în fața morții, și vă spune: Hristos a înviat! Și iarăși: Adevărat a înviat!
Hristos a înviat! Eu sunt. Sunt Cel ce a înviat, iubiții Mei. Sunt, și vă iubesc. Și dacă vă iubesc, de aceea sunt cu voi și grăiesc cu voi și lucrez cu voi. Lucrez, și nimic nu se face de la Dumnezeu fără să fi spus Dumnezeu. Aduceți-vă aminte, copiii Mei iubiți, de ziua aceea a învierii Mele, căci am înviat, și M-am dus apoi și M-am arătat ucenicilor Mei ca să creadă ei că Eu am fost cu adevărat Mesia, Fiul lui Dumnezeu. I-am făcut să creadă și să înțeleagă și să știe că Eu eram Cel proorocit să fiu trimis în vremea aceea, și dacă a fost să creadă, au crezut aceia și M-au urmat prin credință, prin faptele credinței, iubiții Mei. Eu am lucrat în mijlocul lor prin fapte, iar ei au crezut că Eu sunt, prin faptele acelea au crezut și M-au urmat și au rămas cu Mine până la cruce, căci crucea Mea a fost grea, măi copii, iar cei ce Mi-au dat-o au băgat spaimă și durere în ucenicii Mei.
Am dus crucea calvarului lumii și am înviat apoi și M-am dus la ai Mei și M-am arătat înviat din moarte și le-am zis: «Pace vouă!» și le-am zis «Bucurați-vă!», și a rămas pacea și bucuria Mea peste ei până în veac. Iată, adevărat este acest cuvânt al Meu, că le-am spus atunci că voi fi cu ei până la sfârșitul veacurilor, și am fost adevărat prin cuvintele rostite. Era atunci începutul turmei Mele, și a prăsit și s-a ridicat prin vreme turma Mea și am păscut-o de atunci și până acum, după cum am făgăduit celor din vremea crucii Mele. O, nimic nu face Domnul până nu cuvintează mai întâi, și dacă am făgăduit atunci, scris este că Domnul este credincios întru făgăduințele Sale. Iubiții Mei, aceia M-au văzut și până la cruce, M-au văzut și M-au pipăit și după înviere, și au crezut în Mine, și am spus atunci că acei ce vor crede în Mine prin vreme, aceia vor lucra minuni mai mari decât cele de atunci. Și ce este vorbirea aceasta? Căci așa am spus: «Voi lucra pentru că Eu Mă duc la Tatăl». Iată ce tâlc mare, căci cei de atunci M-au văzut în trup și până la cruce, și după aceea am lucrat văzut cu aceia, și iată ce înseamnă „mai mari decât acelea”: mai mari, pentru că acei de după ei au crezut în Mine prin ei; mai mari, pentru că Eu de lângă Tatăl lucram cu mai multă lucrare peste cei ce au crezut în Mine din neam în neam. Iată, cei ce s-au ridicat de atunci și până acum, aceia sunt Israelul cel după duh, cel din făgăduință, căci Duhul este Cel ce lucrează de la Dumnezeu în vremea aceasta; El este Dumnezeul Sfintei Treimi, Care desăvârșește toată taina lui Dumnezeu.
O, iată, Domnul Iisus Hristos, Care lucrează minuni mai mari ca oricând, vă spune vouă, cu Duhul Sfânt vă spune: Hristos a înviat! Este sărbătoarea cea mai mare a credincioșilor lui Dumnezeu. Hristos a înviat, iubiții Mei! Am sărbătorit cu voi în toată bucuria și iubirea cerească. Sunt cu voi, căci am iesle lucrată prin cuvânt la voi. Sunt întru Duhul Sfânt, și prin cuvânt sunt, dar cei din vremea aceasta sunt orbiți de vreme, sunt fără de înțelepciune înțelepții acestei vremi, și când se va vedea lucrând înțelepciunea lui Dumnezeu, atunci va fi citită și auzită peste tot Scriptura aceea care spune: «Unde este înțeleptul și cărturarul acestei vremi?». Atunci voi veți străluci, iubiții Mei, căci va străluci lumina Duhului Sfânt, și va străluci văzut, ca să se împlinească toată Scriptura care mai este de văzut. Uitați-vă la cei ce dau să înăbușe lucrul vostru cu Mine, uitați-vă cât sunt de neputincioși aceștia, căci am venit cu vremea Mea și le-am luat dreptul lor și stăpânirea lor, care este din lumea aceasta. Dar să-i vedeți atunci când va străluci lucrul Meu cu voi sub ochii lor, căci Domnul cu ai Săi va birui în vremea aceasta lumea care mai este de biruit, și nu va mai fi lumea, căci vom birui lumea, cu totul o vom birui, și vom sufla și se va face împărăție dumnezeiască pentru făptura Mea. De aceea v-am spus, și iarăși vă spun și acum: avem lucruri mari de împlinit, iubiți ai Duhului Sfânt. Stați cu ochii ațintiți la Mine și lucrați după cuvântul cel din cer, lucrați cărare dreaptă cuvântului cel din cer, căci voiesc să nu se mai lungească ziua Domnului; așa voiesc, iubiții Mei. Eu sunt cu voi, sunt și lucrez cu voi, ca să lucrați voi cu Mine. Verginica e și ea în toată vremea cu voi, și este de la Mine Verginica și grăiește cuvântul ceresc între voi. Amin.
– Hristos a înviat! Cu Domnul vă spun: Hristos a înviat! Pentru voi și pentru toți copiii mei cei credincioși rostesc urarea cea de serbare a învierii Domnului. Hristos a înviat, iubiții mei, bucuria mea în cer și pe pământ! Toată oastea cerească serbează și cântă acum cu voi. Stă cerul atent la voi în vremea aceasta, că vede cerul ce se pregătește la voi. Se bucură proorocii, măi mămică. Citiți Scripturile și întăriți-vă și lucrați întru lucrul învierii care va să biruiască moartea și întunericul. Nu mai ieșiți în afara celor din cer. Lăsați pe cei de pe drum să treacă și să se zbată. Voi stați cuminți și cu inimă trează spre Dumnezeu și rugați-vă așa cum v-a pus Domnul să vă rugați.
O, Domnul este fericit întru cei din cer. Măicuța Domnului cântă de umple cerul, și cânt și eu cu ea, și cântați și voi cu noi, măi copii. Se bucură cerul de bucuria celui uns peste România. A venit întru ale sale ca să le vadă și să plângă și să se bucure. A venit cel uns de Dumnezeu peste România și e serbare mare în cer și pe pământ, și se va face cale dreaptă, dar să se cânte acum pentru cel uns, să se cânte cântarea cea pentru el, că și în cer se cântă:
„O, Doamne Sfinte, ceresc Părinte,
Susține cu a Ta mână coroana română!”.
Rugați-vă și binecuvântați întru numele Domnului intrarea celui uns pe pământul cel sfânt al Domnului. Inima lui și ochii lui, cei păziți încă de ochii celor răi, se vor uita acum să-i vadă pe ai mei. Sunt ochi răi pe lângă el și sunt inimi viclene încă. Mergeți și căutați și voi spre el, că și el caută cu ochii lui să vă vadă. Mergeți și duceți de la Domnul urarea zilei de astăzi. Va fi să-i ieșim înainte prin această lucrătură lucrată de Dumnezeu aici.
Iubiții mei, va veni bucuria cea adevărată și nu vor mai fi ochi care încătușează lucrul Domnului și bucuriile Domnului. Mama Gigi vă cuprinde. Și, iarăși, pentru toți cei buni ai ei, ea rostește iar: Hristos a înviat! Pace vouă!
Pace unsului României! Pace inimii lui îndurerate, căci este plină de durere inima lui!
Pace peste voi toți, și peste lucrul Domnului de la voi! Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Amin, amin, amin.
***
Se coboară cuvânt din cer și se scrie pe pământ cuvântul ceresc. Iată zilele cerului, și cântă cerul în ziua aceasta, cântă peste România, cântă și se preamărește cerul pe pământul României. Stau proorocii și sfinții și îngerii și cântă suita cerească:
„Mântuiește, Doamne, pe român, poporul Tău,
Și binecuvintează moștenirea cea nouă a Ta.
Biruință binecredinciosului, al poporului Tău rege, asupra celui potrivnic dăruiește
Și cu crucea Ta păzește poporul și pe unsul poporului Tău!”.
„O, Doamne Sfinte, ceresc Părinte,
Susține cu a Ta mână coroana română,
Susține cu a Ta mână țara regină română!”.
Hristos a înviat, rege al României! Bun venit, iubitul Meu! Hristos a înviat, Mihail al României Mele! Așa este numele tău: Mihail al României, iar România este a lui Dumnezeu, dimpreună cu poporul ei cel binecredincios și cu regele ei cel uns de Dumnezeu.
Eu sunt; Eu, Cel ce am înviat din moarte în vremea trupului Meu după ce trupul Meu a căzut pe cruce. Eu sunt, iubitul Meu. O, ești plin de bucurie îndurerată, ești plin de durere, preaiubitul Meu, dar vine, tată, vremea ta, vine, dar Eu îți spun că a și venit. Vin zorile Ierusalimului cel nou peste România, dar Eu îți spun că au și venit. Vor veni prooroci și magi de la mari depărtări ca să vadă lucrul Duhului Sfânt, Care lucrează și Se vede lucrând peste România. Dar Eu îți spun că au și venit ca să întrebe și să se bucure de împlinirile cele noi.
Iată, iubitul Meu, rostesc cuvânt la ieslea cuvântului Meu și ai fost purtat spre Mine prin rugăciunile cele de aici. Am aici pe micuții Mei, și fericit cel ce primește pe acești micuți ai Mei, căci pe Mine Mă primește acela.
Am adus la locul ei poarta Domnului; am adus-o, preaiubitul Meu, prin minuni am adus-o, căci duhul rău cunoștea taina ei și pusese stăpânire peste ea și blestem peste ea, dar am adus-o prin credința și lucrarea celui ce o cântă pe România, celui ce-i cântă României cântarea cântărilor. Am adus-o. L-am trimis prin cuvânt și a ridicat poarta Domnului, poarta prin care vei intra tu cu glorie, preaiubitul Meu. Așa este scris în Scripturi, că «aceasta se va numi poarta Domnului și va intra pe ea Domnul, și va intra pe ea regele celei binecuvântate». Este scris despre această cetate care străjuiește prin înălțimea ei cerească peste cetatea Ierusalimului nou, care se coboară de la Dumnezeu. Așa este scris, că ea se va numi cu numele Domnului și i se va spune: „Acolo este Domnul”. Proorocii care au scris această Scriptură saltă și se bucură întru cele cerești. Bucură-te și tu! Eu voi lucra curând, că iată că am atâția care nu și-au plecat grumajii în fața lui Baal.
Pace ție, că este obosită inimioara ta! Nu te teme, nu te îndoi! Eu sunt; Eu, și servii Mei; Eu, și trimișii Mei; Eu, și uneltele Mele. Binecuvântată să-ți fie intrarea în Ierusalimul Meu cel nou! Căci așa am spus despre România, și cele rostite nu se pot schimba, și vin spre împlinire.
O, plânge biserica Mea cea ascunsă încă. Plânge sub apăsarea necredinței cărturarilor și a fariseilor și a arhiereilor din vremea aceasta, căci aceștia, ca și cei de atunci, nu cunosc vremea cercetării. Am ridicat piatra cea de mărturie a lucrării lui Dumnezeu Cuvântul, Care a lucrat și lucrează întru Duhul Sfânt de aproape patruzeci de ani. Am ridicat-o, și nu este lucrătură ca aceasta pe pământ, căci această înălțime cerească nu se tâlcuiește pământește, iubitul Meu. Am pe îngerul bisericii Mele care a fost trimis spre tine cu solia Mea, cu vestea Mea cea bună. îl am tare întru această taină, și va fi să te mărturisească atunci când vom dezveli piatra care va străjui la poarta de intrare în această cetate cerească, coborâtă în mijlocul României. Ești scris pe piatra aceasta, căci așa a fost cuvântul Meu, iar cei ce au ridicat această înălțime cerească au lucrat în numele Meu și în numele tău, și va fi să vii prin puterea Mea. întărește-te și te încinge întru puterea cea de la Mine și lucrează cu înțelepciunea Mea și cu viața Mea întru viața ta, căci avem de înviat pe România. Copiii Mei de aici nu au a se teme. Ei se bizuie pe făgăduințele Mele. Așa și tu, preaiubitul Meu, și vei fi iarăși la locul tău. Amin.
O, țipă antichrist și duhul rău, țipă și se vaită și se zbate, căci din ziua când am ridicat crucea biruinței, semnul Fiului Domnului în vârful acestei înălțimi cerești, de atunci nu-și mai găsește astâmpăr vrăjmașul cel din veac. Dar am lucrat cu înțelepciunea cea cerească întru acești micuți și am biruit și s-a arătat această lucrătură și va fi spre judecata celor ce se cred a fi stăpâni și tari prin puterea lor, și se va citi în curând Scriptura aceea care spune: «Unde este înțeleptul și cărturarul acestei vremi?». Această taină este cerească, și numai cei cu viața cerească vor pricepe aceasta, iar cei fără de lege nu vor putea pricepe lucrul Domnului.
Iat-o pe România! Te cântă România, iubitul Meu. Cântă România cântarea regelui ei și se bucură România cea credincioasă, iar cea necredincioasă nu va mai rămâne în fața Mea și în fața ta dacă nu va veni spre pocăință, căci Eu sunt un Dumnezeu gelos, iubitul Meu, și voiesc ca acest Canaan să fie din cer și nu de pe pământ; să fie cer și nu pământ; să fie sfințenie și nu fărădelege.
Pace ție! Pace regelui României! Pace, și îmbrățișarea Măicuței Mele să te cuprindă pe tine, și pe regina ta, și pe mlădița ta, care va sta de-a dreapta ta. Pace vouă, și bucurați-vă! Este cea mai mare sărbătoare, și este îndoită pe pământul României. România cântă pe Hristos, cântă „Hristos a înviat!” și cântă cântarea regelui celei binecuvântate între popoare.
Hristos a înviat! Binecuvântată să-ți fie intrarea și ieșirea. Binecuvântată să-ți fie întoarcerea ta acasă, căci se apropie de la Dumnezeu. Am spus că voi ieși înaintea ta prin lucrătura cea de aici, de la gura izvorului cuvântului Meu. Am spus, și voi ieși, în curând voi ieși înaintea ta.
Pace ție, Mihail al României! Pacea Mea să fie cu tine și prin tine, rege al celei binecuvântate pentru vremea gloriei Domnului și a celor ce umblă cu Domnul. Eu sunt cu tine, iubitul Meu, și va învia bucuria ta, și viața ta cea cu durere vine spre bucurie. Iată, Eu vin curând cu bucuria cea cerească. Amin.
Hristos a înviat! în toată ziua să-ți cânte în inimă această slavă cerească, rege al României. Amin, amin, amin.