... Israele tată, suntem în drum spre sfârșit. Israele tată, în timpul cât M-am pogorât cu Duhul, mulți creștini am întâlnit pe pământ, și astăzi nu mai sunt. Israele, n-am venit pe pământ să dau bună ziua la creștini. Am venit cu lucrul Meu.
... Israele, ce vor face acești creștini când se vor întâlni cu Mine la judecată? Daniele, ce vor face? I-am făcut fini, i-am făcut nași, i-am făcut rude, și tot M-au părăsit.
Israele, mai avem un petec de mers, și în acest timp vom trece ca printr-un canal întunecos, și ce-ai să faci, tată? Ai să ieși ca purcelul, tăvălit tot prin noroi? Israele, acea vreme care vine e grea, dar dacă ești creștin desăvârșit și ai credință și ai dragoste de Mine, de Domnul Iisus Hristos, Care a venit pe pământ și nu vrea nimeni să ia aminte la cuvintele Mele, dacă vei fi tare în credință nu te vei murdări, și vei fi mai bine ca în trecut. Iar dacă te vei tăvăli ca porcii, vei fi de batjocură tuturor îngerilor care te așteaptă la gura canalului. Vor râde de tine și pietrele, tată, pentru că ai fost creștin și n-ai iubit pe Domnul Iisus Hristos. Ai fost numai cu trupul, dar duhul nu l-ai avut, că se aud din cer căderile creștinilor de ieri. Dar Eu ca un Dumnezeu am venit la tine și M-am făcut cunoscut ție, dar tu nu te-ai făcut cunoscut Mie și ai lucrat cu vicleșug cu Mine. Ai în față pe cei ce i-am iertat de păcat, dar nu au mai făcut.
Israele tată, poporul Meu, mulți ani am călătorit cu tine. Am vorbit de aproape și Mi-ai spus: „Da, Te ascult“, dar nimic n-ai făcut; ai fost mincinos. Israele, nădăjduiește în Mine, fii bine cu Mine. Israele, în fața poporului din trecut, în multe feluri M-am schimbat în fața lor, dar în fața ta nu M-am schimbat niciodată. Israele tată, când M-ai auzit prima dată, erai mult mai credincios și mai cuminte ca azi, și am zis că tu de la Mine nu vei pleca, și am spus și ucenicilor Mei: „Aceștia sunt mai credincioși ca voi“, și ei au plâns mult de acest lucru. De ce astăzi nu mai sunteți așa? De ce atunci erați mulți, și astăzi nu mai sunteți decât ca iarba printre mărăcini, ici colea, câte un fir? Israele tată, în toate felurile am lucrat cu voi ca să cunoașteți pe Dumnezeu.
... De aceea zic, creștine, nu mai face păcat, că nu mai ai unde să te mai speli, că Trupul și Sângele din potir, se ia și se întoarce înapoi la aleșii Săi. Bisericuța, nu pentru lume se dărâmă, ci pentru tine, copilul Meu, ca să nu te mai duci tu.
... Cu greu am coborât prin vasul Meu. Este zdrobit, nu de la sine, ci de la creștinii care fug de Mine.
... Ce de creștini erau în Turbați! Ce de creștini aveam în Ciofliceni sau în Micșunești, și am mers până la Sudiți și până la Fierbinți, dar acum nu mai sunt. Crezi? Pace vouă, Vasilică și Florica! Să nu fiți mâhniți. Aveți grijă să nu pieriți și să nu muriți și să fie cineva din casa voastră.