Selectați Pagina

... Copilașii Mei, nu mai vine nimeni la voi să vă spună. Eu sunt. Fiți credincioși în Domnul Iisus Hristos. Nu credeți minciunile și basmele. Poporul Meu, sunt trimis să vin la tine, și dacă sunt trimis să vin la tine, să știi bine de ce sunt trimis și să te porți bine cu Mine. Poporul Meu, să n-ai alt dumnezeu afară de Mine. Nu acest trup vorbește. Aceste porunci au fost scrise de mâna lui Dumnezeu pe tablele legii și au fost date în mâna lui Moise, și cine a ascultat, este fericit, iar cine nu a ascultat și nu a crezut nici când S-a răstignit Domnul Iisus Hristos, nu a ieșit din iad. Să știți că nu s-au răscumpărat toți.

... Cetatea Ninivei, ca să nu piară, a postit, și a pierit trei sferturi din suflare prin post, că de la sugari și până la plete albe au postit toți trei zile și trei nopți, și să știți că trei sferturi din suflare a pierit. De ce? Că nu au avut putere să postească trei zile și trei nopți.

... Creștine, uită-te bine prin orașe, că n-ai să le mai vezi. Uită-te la zidurile înalte, că n-ai să le mai vezi. Uită-te bine la magazine, că n-ai să le mai vezi. Parcă văd cum ai să alegi ghiuluri și stofe de pe stradă și obiecte scumpe, și cu ele ai să mori în brațe.

... Israele, Israele, ce miros frumos au florile din grădină! Dar e scris că tu ai să miroși și mai mult. De ce nu mai miroase omul? Omul are duh, și ar trebui să miroasă frumos. Copilașii Mei, floarea din grădină are să te mustre pe tine la judecată. Uite ziua, se vede muntele pe care trebuie să-l urci, și din munte se vede valea lui Iosafat. Ajunge! Tată, mulți mor fără să știe că mor; și tineri, și bătrâni, mulți mor, tată. Vă rog să fiți pricepuți și înțelepți, că mirese și miri mor. Nu zic că sunt miri și mirese și că au de trăit, și mor, coboară în groapă. Și împărați mor, care abia și-au luat cununa de conducători. Mulți prunci mor; abia au văzut prima zi. De ce mor? De ce nu trăiesc? E plata păcatului și a blestemului. Copilașii Mei, oițele Mele, aceasta se petrece pe pământ, dar la Dumnezeu nu se petrece așa. La Dumnezeu nu mai biruiește moartea. La Dumnezeu biruiește viața, dar păstrează-ți viața.

Copilașii Mei, la poporul lui Dumnezeu, e oprit păcatul, e oprită moartea.

... Feriți-vă de a fi malahiști. Credeți? Se vede pe pământ om cu om curvind, și femeie cu femeie curvind; se vede femeie care curvește cu degetul; se vede femeie care, când nu-și împlinește pofta, zbiară ca animalul. Voi n-ați văzut ce am văzut Eu. Sunt bărbați care curvesc cu păsările, cu oile, cu caprele și cu alte animale. Sunt femei care curvesc cu câinii. Copilașii Mei, feriți-vă de toate felurile de păcate.

... Copilașii Mei, dacă ați venit la Mine, slujiți-Mi. Fiți desăvârșiți și nu vă rușinați cu viața duhovnicească, nu vă rușinați că zice lumea „pocăitule“ sau „înapoiatule“. De când a căzut Oastea Domnului, a căzut toată omenirea în păcate. Copilașii Mei, erau preoți în Oastea Domnului, și preoții predicau și slujeau. Acum, de când a căzut, nu mai e putere nici la împărat, nici la argat. Copilașii Mei, credeți? Ascultă la Mine, că dacă mai era Oastea Domnului, nu era țara românească așa, cu portul acesta, și ar fi fost o țară de laudă cerească. Durerea este că s-a strivit, că nu era pe pământul românesc crucea dărâmată și bisericuțe încuiate. Crezi?

... Fiilor, din toată suflarea care se află azi, dacă o fi cinci să se mântuiască, pentru că nu crede; și nu vrea; zice că e mai bine așa. Chiar dacă ar cădea în foc sau în apă, nu zice: „Domnul Iisus Hristos să mă mântuiască“.

... Între cer și pământ se pregătește un loc pentru poporul Meu, că aici, pe pământ, e ursit totul spre nimicire. Voi nu știți. Se va usca pământul acesta și toată tulpina plantelor și izvoarele. Lipsiți-vă de toate mădularele, lipsiți-vă, tată, măcar că suferiți. Copilașii Mei, învățați-vă unul pe altul să cunoașteți semnele sfârșitului. Și copilul din brațe să știe semnele sfârșitului, și învățați copiii să știe zilele de post și să nu-i audă vecinii voștri pe copiii voștri plângând că le e foame. Să știe de la sine că astăzi e o zi dumnezeiască și că fiecare trebuie să trăiască duhovnicește. Nu acum s-au făcut zilele de post, nu acum s-a făcut lunea, nu acum s-a făcut miercurea, nu acum s-a făcut vinerea.

... Fiilor, să știți cu toții că lumii i-a sosit ceasul morții, căci a căzut lumea în păcate grele. Babilonul, cetatea cea mare, va fi îmbrăcată în haine de jale.

... Gura ta, când ai deschis-o în fața Mea, din ea să iasă duh de viață. Ce mai ai tu nevoie de cineva când ai pe Dumnezeu? Fiule, să fii creștin fără nici un fel de motive.

... Nu vă uitați că se nasc prunci și să ziceți că trebuie să moștenească ei, căci toate se fac fără oprire până la arătarea Mea.

... Copilașii Mei, pe unde puneți voi picioarele, vi se ia, și veți merge pe un alt pământ și se face un pod ca să stea credincioșii în timpul plăgilor care se vor vărsa.

... Învățați capitolele și versetele Scripturii, nu învățați basme, că va scoate Dumnezeu din poporul Său în fața judecății ca să vorbească cineva. Așa și cu voi, o să plângă toți păcătoșii în fața aceluia care va vorbi.

... Fiilor, copilașii Mei, învățați Scripturile, că veți fi urâți de neamuri, veți fi urâți de copii, veți fi urâți de nepoți, dar Dumnezeu n-o să vă urască, și mai mult o să vă iubească, și mai mult o să vă dăruiască. Copilașii Mei, s-a umplut pământul de fermecătoare, de vrăjitoare, dar fiți desăvârșiți, și pe unde mergeți voi, să luminați ca soarele pe cer. Nu vă mai întristați de vremea de astăzi. Voi sunteți biserica cea vie, biserica lui Iisus cea vie.

... Copilașii Mei, plânge Maica Domnului pentru femeia omului care nu mai ține după naștere patruzeci de zile lăuzie. Preoțime, preoțime, care îndrăznești să slujești o femeie care nu trebuie să calce pământul patruzeci de zile! În poporul Meu nu este îngăduit ca femeia să nască la maternitate. Să știi că orice ai păți, nu-ți îngăduiesc ca femeia creștină să nască la un loc cu păgânele. Iată cum merg lăuzele pe pământ fără să le oprească cineva. Creștinilor, nu simțiți? Se aprinde pământul! Vine prăpădul! Vine distrugerea! Din toate pornește și se osândește. Cine să mai anunțe preoții să nu mai facă molitfe femeilor înainte de patruzeci de zile?

... Cine nu ascultă de sfaturile Mele, să știți că nu Mă mai cobor ca să-i vorbesc.