2.1. Naşterea după trup a bisericii

Iată lucrarea și imnul credinței, fiilor, iar în zi de sărbătoare de sfinți las în carte povață pentru credință și sunt la masă aici cu cei din cer și cu sărbătoritul cel de azi, cu ierarhul Vasile cel Mare, o, că mare i-a fost lucrarea și harul coborât peste el de la Dumnezeu ca să învețe el pe oameni calea cea adevărată spre Dumnezeu și să rămână ea cunoscută, numai că adevărații Mei ucenici n-au avut loc pe pământ printre cei strecurați în lucrarea de biserică cu lucrare potrivnică, fiind ei antichriști în mijlocul turmei creștine, o, și nu e de mirare, căci acești vrăjmași nu-și pot avea lucrarea decât în biserica lui Hristos ca să-i stea împotrivă, ca să poată lovi dinăuntru și ca s-o slăbească și ca să-i strâmbe calea, dar Duhul Meu a trezit mereu ucenici destoinici, și s-au ales de partea lor cei bine credincioși, o, și așa a lucrat ierarhul Vasile în vremea lui pe pământ, și mare i-a rămas numele în cărțile vremii, și așa am Eu grijă să păstrez calea cea dreaptă și să nu piară ea, și așa am lucrat și în vremea aceasta a cuvântului Meu prin trâmbița Mea Verginica și prin poporul ei apoi, și am scos de sub pierzare mersul cel sfânt prin biserică și prin cuvântul Meu, căci atâți antichriști câți sunt azi semănați pe la altarele știute ale lui Dumnezeu, o, n-au fost așa de mulți ca acum acești pui prăsiți și ascunși sub haină de sfânt ca să-Mi curme Mie biruința cea așteptată să se ivească și să ajute credința oamenilor fără de ajutor pentru ea, iar Eu lucrez cu voi și vă dau cuvântul Meu de Păstor, și lucrează cuvântul lui Dumnezeu ca la începutul facerii, iar nevăzutele facerii Lui se vor arăta pe neașteptate și vor împărți lumina lui Dumnezeu de șapte ori mai mult, precum este scris, căci toate se lucrează în taină mare ca să nu priceapă antichrist, iar lucrarea acestui cuvânt este scrisă pe pământ și îi va judeca pe cei din vremea ei care n-au crezut și au lovit și au disprețuit vremea acestor mici începuturi, precum este scris, iar tot ceea ce Eu am lăsat prin cuvânt prinde viață căci are putere în el cuvântul cel scris, o, și va fi ca și acum două mii de ani când cei de atunci au disprețuit venirea Mea, dar piatra cea neluată în seamă de zidari este temelie și este în vârf, căci Eu am scris început, și s-a început numărătoarea cea nouă, cea după Hristos, o, și iarăși se petrece aceasta acum, odată cu venirea Mea cuvânt pe pământ pentru cei ce cred și Îmi fac cărare să vin și să tot vin cu împliniri prin cuvânt, căci piatra cea neluată în seamă de ziditori Eu sunt, Cel ce vin pe pământ cuvânt ca să le facem noi pe toate, precum este scris.

Vin pe pământ cuvânt în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și răzbat de la margini la margini cu glasul cuvântului Meu și păstoresc pe oricine se apropie la glasul Meu de Păstor ca să-Mi audă cuvântul venirii Mele, care înnoiește lumea și pământul și omul care Mă cunoaște în acest cuvânt. Acum două mii de ani Mi-am așezat și Mi-am croit mersul Meu prin vreme prin apostolii Mei cei de atunci, iar neamul român nu și-a schimbat credința de atunci și până azi și a mers pe drumul cel descoperit și așezat atunci, și poartă acest neam nume de neam creștinesc, două mii de ani de credință creștină, ca a primilor creștini răsăriți atunci din învățăturile lăsate de Mine pentru biserică slujitoare lui Hristos până la întoarcerea Sa de la Tatăl la ea, la cea care Mă așteaptă cu credincioșie și-Mi spune: Vino, Doamne!

Așa se numește pomenirea duminicii de azi, întâia duminică a Postului Mare: duminica dreptei credințe se numește, duminica ortodoxiei, a turmei lui Hristos, din care Tatăl Mi-a ales mireasă și Mi-a așternut masa nunții, și de la această masă Eu păstoresc și grăiesc peste pământ și spun: Veniți la nunta Mirelui Hristos cu mireasa Sa luată din români! Veniți și așezați-vă la masă, căci toate sunt gata, și via s-a copt.

Acum două mii de ani a dat poporul Israel să pună mâna pe via Mea și a omorât pe Moștenitorul ei, pe Care acest popor L-a recunoscut, și de aceea M-au omorât. O, dar Eu am înviat cu slavă mare și M-am arătat înviat ucenicilor Mei și s-a dus vestea învierii Mele pe tot pământul, iar poporul Israel a pierdut moștenirea, a pierdut întâietatea, a pierdut pe Dumnezeu, dacă L-a alungat atât de crud de pe meleagul lui, în care-și avea strămoșii, pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov, că moștenitorii acestora sunt cei după duh, nu cei după trup, căci Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt din cer și M-am născut din Tatăl și din mama Mea Fecioara prin întruparea Mea de la Duhul Sfânt, și am ca neam moștenitor neamul creștinesc, popoarele creștin-ortodoxe, creștini botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh prin biserica cea de două mii de ani păstrată ca la începutul ei din neam în neam prin sfinții ei din unii în alții, căci sfinții au dat biserica, nu biserica a dat pe sfinți, și așa înseamnă biserica cea sfântă a lui Hristos, nu biserica oamenilor înseamnă ea, ci a sfinților, căci Eu sunt sfânt ca și fiii bisericii Mele, care trăiesc în Hristos, întru sfințenie, și nu altfel, nu ca păgânii cei fără viață sfântă înaintea lui Dumnezeu, o, nu, și iată, Mi-a pregătit Tatăl mireasă și casă și Mă port cuvânt peste pământ și strig cu glasul Meu: Veniți la Mine, voi, cei împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi!

sărbătoarea de azi îl slăvește în cer pe mucenicul Ștefan, mărturisitorul cel cu glas de foc pentru Hristos, și a arătat el necredința și nelucrarea celor ce stăteau pe scaunul de stăpânire în numele lui Dumnezeu și-Mi prigoneau ei biserica Mea, bobocul care se deschidea atunci tot mai mult spre floarea lui, o, și n-a plăcut mireasma ei la cei ce nu puteau cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu cu viața lor, și s-au sculat și au hotărât o mărturie mincinoasă ca să-l scoată din viață pe mărturisitorul Meu și l-au scos afară și l-au ucis cu ploaie de pietre și a intrat el în ziua aceea în mijlocul cetelor de sfinți în cer, o, și aducem sărbătoare de biruință pentru intrarea în slava lui Hristos a acestui mărturisitor, care a avut de la Duhul Sfânt curajul rostirii adevărului asupra celor care numai cu numele și cu rangul stăteau pe scaunul lui Moise, după care ei se ascundeau când își ocroteau mărirea și scaunul de stăpânire.

N-a fost niciodată altfel pe pământ. Cei drepți cu Dumnezeu și cu oamenii n-au fost lăsați să rămână și să lucreze pentru Dumnezeu în mijlocul turmei, și au fost scriși sub vină mincinoasă și scoși ca și Ștefan din lucrul cel pentru biserica Mea cea sfântă și erau scriși cu sfinții, căci ceata care nu voia să se sfințească pentru Hristos era multă și îngâmfată, era ca și cele cinci din pilda fecioarelor neînțelepte, care se îngrijeau numai de sine și dormeau neașteptând pe Mire și-și vedeau de ale lor.

S-a petrecut și se petrece cu această lucrare a Mea cu voi ca și acum două mii de ani, că am venit atunci de la Tatăl Prunc născut din mamă Fecioară și am crescut odată cu taina cea nouă a lui Dumnezeu, fiilor. Apoi le-am așezat pe cele venite cu Mine din cer în locul celor vechi de până atunci, și am început cu așezarea bisericii înnoite, o, și nimeni din cei mari ai templului nu știau îndeajuns ce se așează pentru pe mai departe și venite cu Mine din cer, iar când aflau câte ceva îi ucideau pe cei cuprinși întru taina cea nouă și răsăreau alții stropiți cu sângele celor uciși ca și Mine de mai-marii vremii de atunci.

Eu, și ucenicii Mei de atunci am lucrat atunci înnoirea a toate, căci legea cea aspră apăsa peste salvarea omului păcătos, dar Eu am murit pe cruce pentru iertarea păcatelor celor păcătoși și am lucrat prin aceasta mântuirea lor, a celor ce credeau în cele cu care Eu am venit atunci de la Tatăl ca să lucreze pe mai departe peste oameni, și iată, am lucrat cu mare taină.

Am luat pescarii de la pescuit și au lăsat ei mrejele și M-au urmat și i-am așezat pe ei preoți și arhierei și apostoli peste pământ și cârmuitori ai bisericii înnoite prin jertfa Mea de pe cruce, și era între ei Iacov patriarh al Ierusalimului și nu știa Ierusalimul, dar știau creștinii credincioși așezării înnoite, și s-a împlinit cuvântul Meu cel de atunci prin care Îi spuneam Tatălui: «Te laud, Tată, că ai ascuns aceste taine de cei înțelepți și le-ai descoperit pruncilor, neștiutorilor, celor neluați în seamă de cei mari ai vremii cărturari și farisei».

Cine nu știe ce înseamnă biserica lui Iisus Hristos, unul ca acela nu poate să fie al lui Hristos. O, cum așa? Eu, Domnul, aduc aminte de cei dintâi ai bisericii Mele acum două mii de ani și veți vedea ce greșiți și cât ați greșit că n-ați voit să fiți călăuziți ca să puteți fi cei adevărați și curați cu inima și cu fapta, și numai apoi cu credința, ca să vă fie ea pecetluită.

Cei ce s-au dat Mie biserică a Mea atunci, ei au ieșit din lume pentru Mine, pentru că alegeau pe Domnul de Stăpân al lor, și fugeau de anticrist, care lucra peste tot odată cu Mine, și-și dădeau aceștia cârma vieții în mâinile Mele, și era cârmuire pentru îngrijirea celor ce se aduceau biserică Mie. Începuseră apoi greutăți și dureri din pricina celor ce nu se aduceau cu totul Mie și nu știau și nu învățau cum să se dea lui Dumnezeu, o, și sufereau cu lacrimi ucenicii Mei, care-Mi îngrijeau de viața oștirii creștine. Nu știau unii din cei ce veneau, nu știau că este și veșnicie, nu numai vremelnicie, și că Eu și cerul cu care Mă purtam lucram veșnicia să le-o dăm lor, și că nu trebuie să apară gâlcevi pentru cele pământești sau cele ale firii omenești în casa Mea cu fii.

Nu-și dădeau creștinii cei dintâi unii altora fiecare după voie și după plac, căci era cârmuire și se strângeau laolaltă cele de dăruit pentru lipsuri și se făcea împărțire cu binecuvântare, cu lumină și fără de păcat, fără vină, adică nu pe ochi, nu mită să însemne fapta cea dăruită Domnului pentru suflet, și pe care ar face-o careva de la sine vedere și voire, o, și de aceea trebuie taină mare ca să nu știi cui dai, și ca să știe Domnul prin cei care împart pe cele ce se adună și se dau pentru viața fiilor lui Dumnezeu.

O, Eu pentru tine, omule, Mi-am vărsat pe cruce sângele și Mi-am dat sufletul odată cu el, căci sufletul locuiește în sânge și pune inima în mișcare și merge încălzindu-se și încălzind trupul, dându-i viață și mișcare de viață. Când sângele Meu a curs pe cruce, și pe pământ apoi, Eu am rămas pe cruce cu trupul fără sufletul lui în el, dar a venit înapoi sufletul și a intrat în Mine când am înviat.

O, a venit sufletul iarăși înapoi în trupul Meu și l-a ridicat, ca atunci când intră suflet în cel ce se naște și capătă suflare de viață, căci ca din pântece am ieșit din pământ, ca Adam, care a fost făcut din pământ, și a primit sufletul său din gura Mea suflat peste el, și a primit Adam pe Dumnezeu în el. O, așa a făcut cu Mine Tatăl, a suflat El și am avut din nou sufletul, iar sângele rămas s-a încălzit și M-am ridicat.

Toate s-au întâmplat așa, ca să dau atunci așezare cinei celei de taină, o, fiilor, ca să așez temelia bisericii Mele, măi fiilor, iar Eu să fiu piatra ei de temelie, precum este scris, și trebuie credință și ascultare pentru ca să fie Domnul pe pământ așa cum S-a așezat atunci cu cina Sa, cina cea de taină, o, și așa am rămas până la sfârșitul timpului, așa precum am făgăduit ucenicilor Mei.

O, fiilor, mult aș vrea să mănânc cu omul Paștele Meu, așa cum Îmi este dor! Aș vrea să ia omul ascultarea cea de rai, așa cum sfinții cerului o au. O, cum să fac să vină peste om înțelepciunea și dorul acesta, fiilor? Omul, săracul, nu știe cum trebuie să fie, chiar dacă aude și citește cuvântul gurii Mele, cu care vin acum și-i ies înainte ca să-l pregătesc și să-i dau hăinuță albă de in, ca și sfinților Mei.

Am venit în această zi de sărbătoare cu taine cerești, cu taine mari, fiilor, și nu mai încap în cer și pe pământ, de bucurie că am avut a le spune vouă, ca să vă fac să înțelegeți ce am făcut Eu acum două mii de ani, și cum Mi-am așezat biserica Mea, a cărei taină au înțeles-o cu pătrundere adâncă atâta de puțini din cei ce veneau spre turma ucenicilor Mei, că veneau nepregătiți, iar ucenicii aveau de tras cu cei atât de neînțelepți.

O, vin în ziua aceasta, vin cu slavă, vin cu cei de atunci care M-au însoțit în zilele venirii Mele de atunci de la Tatăl pe pământ. Îi iau ca martori ai petrecerii Mele cu ei atunci, și ai petrecerii lor cu Mine și luăm unii de la alții și legăm timpul, și înfățișăm unii în fața celorlalți cele două vremi, vremea Mea cu ucenicii pe pământ atunci, și vremea Mea de acum, și așezăm înaintea Tatălui sărbătoare cu dor și cu iubire lucrate în inimi, părtășie unii cu alții, cei de sus cu cei de jos, iar Eu în mijlocul lor în vremi, între cele două vremi, atunci și acum, fiilor.

O, ce frumoasă priveliște acum, aici! Noi, cei de atunci, și voi, cei de acum, Eu, Domnul, cu ucenicii atunci, și cu ucenicii acum, și apoi întâlnirea celor două vremi. Voi, cei de acum ucenici și purtătorii Mei, ne-ați primit cu masă și cu așternut dulce, iar Noi, cei de atunci, vă primim cu cele de atunci, că iată părtășie dulce între ei și voi! Sunt cu ei la voi, cu ucenicii și cu ucenițele Mele, iar între ei mama Mea Fecioara, fiilor. Toți laolaltă, toți o dată ne aplecăm pentru dulcea primire aici și vă salutăm cu vestea care s-a împărțit atunci de mângâiere și de bucurie în durerea cea mare de atunci, și vă împărțim vouă din slava aceea de nedescris și vă spunem laolaltă toți: Hristos a înviat!

— O, și acum, Doamne înviat și preamărit prin învierea Ta, noi le facem lor parte de masa noastră cu ei și le punem în față grăirea noastră, duhul, care ne plutește deasupra lor, căci duhul din noi este în Tine și toți trăim în Tine, precum este scris, căci Tu în noi ești, în toți, Doamne, și facem carte scrisă a petrecerii noastre aici în ziua aceasta sfântă între noi și ei, Fiule Doamne.

O, Fiule înviat, mai întâi eu, mama Ta Fecioară, dau lor trăirea mea de atunci, durerea mea cuminte, și mângâierea ei apoi pentru scularea Ta de pe cruce, Fiul meu Cel răstignit fără de milă de cei la care ai venit ca să-i împaci cu Tatăl, dar ei n-au voit să Te cunoască de la Tatăl venit, și am suferit atunci noi, cei ce Te-am primit și Te-am însoțit, și Te-am petrecut apoi spre moarte pe cruce, dar și spre învierea Ta dintre cei morți apoi, Fiul meu scump.

O, am petrecut cu ai Tăi, și nu i-am mai părăsit, și nu m-au mai părăsit, și am trecut alături prin toate, până ce am venit pe rând lângă Tine, doritul nostru, și am rămas martorii Tăi, de pe pământ și până în cer, iar acum din cer și până pe pământ, Fiul meu Cel înviat, iar ucenicii și ucenițele Tale împart și ei trăirea lor de atunci și punem pe masă aici spre părtășie sfântă, iar Tu ești Cel ce iei aminte, Doamne. Amin.

— O, mă apropii cu voi, eu, Petru apostolul, eu, cel fricos, dar și cel ce I-am fost de mare sprijin Domnului meu, că am lăsat toate ca să-I pot urma și să-L sprijin în lucrul Lui cel de la Tatăl, în mersul Lui printre mulțimi, căci Lui Îi trebuia ocrotire, Îi trebuia iubire de ucenici, iar eu am răspuns chemării Lui, că m-a chemat și mi-a zis: «lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu vino cu Mine, vino după Mine!».

Voi, fiilor de azi, care-I sunteți și Îi stați aproape și sprijin Domnului, o, și voi tot așa ați făcut și ați urmat și Îi urmați Lui. Ați lăsat morții să-și îngroape morții lor și ați răspuns chemării Lui și-I sunteți sprijin acum, iar cei ce au venit și au plecat apoi, o, n-au mai rămas în iubirea Lui cu credincioșie până la sfârșit, și s-au întors la morți, la morții lor fiecare, iar Domnul și cu voi sunteți nesprijiniți, și iată vorba Domnului, că v-a spus de curând în coborârea Lui la voi să vă ajutați voi pentru El cu ce și cu cine mai puteți, și să vă bizuiți pe cei de sus, cu care El vine la voi, fiilor, că iată, greu de tot îi este omului credincios acestui cuvânt să-și păstreze statornicia și lepădarea de sine dacă vine pentru ea la Domnul și după Domnul, iar apoi și-o leapădă, fiilor. O, și milă-mi este de voi, căci sunteți neprețuiți, nesprijiniți ca și Domnul atunci când ne-a luat pe noi cu El și lângă El ca să-I fim de sprijin și martori apoi.

O, fiilor care veniți spre Domnul pentru credincioșie, deschideți cartea Lui cu noi și citiți-o bine cu poporul și luați din duhul credincioșiei mele între voi și Domnul, între voi apoi, și cei puși de El pentru voi, pentru legătura dintre voi și Domnul, fiilor, căci eu, apostolul cel credincios Lui, aceasta vă îndemn, aceasta vă dau să lucrați și voi, și veți fi asemenea mie pentru Domnul până la sfârșit, o, fiilor. Amin.

— Dau și eu, Doamne înviat, dau și eu îndemn sfânt celor cu care Tu Te sprijini în vremea aceasta a Ta cuvânt pe pământ, și le spun lor, eu, cel dornic de Tine mereu, le spun că eu n-am fost necredincios, ci credincios am fost și Ți-am fost, și mereu am dorit să Te adeveresc lor, și celor de după ei credincioși ai Tăi.

Eu, ucenicul Toma, le spun lor să nu se întoarcă de la credință la necredință, că le este prea mare căderea celor ce cad atât de greu, și e prea mare pasul. O, cum să cazi dintr-o parte în alta atât de crunt, cu o așa de mare cădere? La ce-ți mai ajută apoi amintirea de pe când erai credincios, decât la judecata necredinței tale? Este scris în psalmii cei de la Duhul Sfânt, este scris despre cel ce cade din credință și din faptele credinței și căruia Domnul îi spune: «De ce mai povestești tu și tot înșiri cu limba ta legile Mele și legământul Meu, când tu urăști mustrarea și lepezi în spatele tău cuvântul Meu și te unești cu hoțul și cu cel desfrânat și hulitor în fel și chip și-ți dai graiul spre vicleșug și urzești vorbe împotriva fratelui tău, gândind că Eu, Domnul voi tăcea? O, dar nu va fi așa, căci te voi mustra și voi pune sub ochii tăi tot ce ai făcut rău, ca unul care ai uitat pe Domnul».

O, aduceți-vă aminte de întrebarea Domnului pentru cei ce-și făceau rău unul altuia prin despărțire de Dumnezeu și prin păcătuire apoi, căci Domnul i-a întrebat prin acest cuvânt pe cei nestatornici și a spus: «Ce să-ți plătesc, creștine, ce muncă pentru Mine să-ți plătesc? Trădarea, vânzarea, lepădarea de Dumnezeu?».

O, nu fiți necredincioși, ci credincioși, dar până la capăt, fiilor, căci numai cei ce vor răbda și vor rămâne în răbdare până la sfârșit, așa cum a zis Domnul, o, numai aceia vor fi miluiți și răsplătiți, iar ceilalți vor fi mustrați prin înseși cele care și-au agonisit, căci plecarea de lângă Domnul este trădare, este lepădare, este batjocură adusă Domnului și dispreț din partea ta, și a celui ce te vede ce faci tu, cel ce ai crezut și ai stat cândva lângă Domnul cu viața ta, cu jertfa ta pentru El, pentru greul crucii Lui.

O, Doamne, eu mult le-aș vorbi lor, și măreț le-aș vorbi despre Tine, despre taina Ființei Tale, Doamne înviat, și le trebuie mereu trezire și ridicare, și le trebuie învățare de minte până mai are preț aceasta, iar duhul meu se mângâie acum, căci am mărturisit și că am făcut aceasta pentru cei ce vor pipăi cu ochii și cu duhul taina care se va desfășura la vedere, lucrarea Ta cea de azi, pe care o porți, și o împarți cu cei ce Te poartă acum ca să vii și să Te slăvești și să-Ți gătești, Doamne, ziua cea mare a slavei Tale, ziua Ta, o, Doamne, și pe care toți sfinții o doresc și o așteaptă cu dor. Amin.

— Noi, ucenițele, și mironosițele Tale apoi, Te mărturisim înviat, Iisuse Doamne, Cel ce ești dragostea noastră și cea dintre noi, căci noi Te-am iubit pe Tine între noi, și în lucrul iubirii de Tine am rămas dacă Te-am cunoscut, și pe drumul slavei crucii Tale am stat, și nu Te-am părăsit, și toată durerea Duhului Tău am purtat-o și am împărțit-o între noi cu credincioșie până la sfârșit, Doamne înviat, că ne-ai încredințat nouă adeverirea învierii Tale, că Te-ai arătat măreț prin înviere și ai împodobit așa dragostea și credința din noi, și Te-am dat lumii apoi, vestind peste tot că ai înviat și ai stat cu noi după înviere, până ce pe nori de slavă Te-ai ridicat lângă Tatăl, la locul Tău de slavă și de lucru peste pământ. O, ce mare ne-a fost durerea cea pentru Tine, și prin ea ce mare credința, Doamne, și ce mare iubirea cea plină de credință!

O, la ce folos iubire fără de credință? La ce folos credință fără de iubire? Aceasta întrebăm noi pe cei mulți care n-au rămas statornici întru acestea până la sfârșit pentru plata lor apoi.

O, dulce ne este petrecerea cu Tine întru cele cerești acum, Doamne înviat! Dulce să vă fie și vouă pe pământ și în cer apoi petrecerea voastră cu Domnul, pe Care trebuie să-L cunoașteți deplin, dacă voiți să nu vă smulgă satana din rădăcină, de lângă Domnul, fiilor iubiți ai vremii de azi a Domnului cu voi.

Și fă-le, Doamne, lor parte de mântuirea Ta, dar dă-le lor credință cu fapta, că mult așteptăm noi, cei din cer, să Te odihnești după acest timp al Tău cu ei, și toți să ne odihnim de dorul pe care-l ducem după slava Ta din ziua aceea a odihnei depline, Doamne, o, Doamne înviat! Amin.

— Fiilor, fiilor, Eu, Domnul, sunt dezlănțuit prin cuvânt în ziua aceasta, dar și toți cei ce Mă însoțesc, țin toți să se așeze în carte cu ziua lor de pomenire cu Mine în duhul învierii Mele atunci.

Voi, cei adunați sub această slavă, luați aminte la cei din cer și lăsați-vă măsurați pentru credință și pentru statornicie, căci furtuna e mare și bate cu putere de peste tot spre voi ca să vă smulgă hăinuța și puterea prin furtuni, și vin la voi cu sfinții și vă dăm vouă sprijin, fiilor.

E mare această zi, și e slăvită cu multul, fiilor. Cerul cel de deasupra al suitei cerești este frumusețe de nedescris, iar voi stați sub această boltă, care vă acoperă acum cu taina ei.

O șoaptă, un suspin greu. Este un suspin greu și adânc aici, suspin șoptit printre glasurile mărturisitorilor Tăi, iar Tu, Fiule miluitor, ai slava zilei toată, că iubire multă se adună pentru Tine prin duhul mărturisirii lor, al celor veniți cu Noi, și al celor pomeniți să vină la masă din locul așteptării învierii lor. Binecuvântarea Mea de Tată așează cuvânt și spune celor adunați aici acum: El este Fiul Meu iubit, de El să ascultați, dar până la sfârșit, o, până la sfârșit. Amin.

— O, Tatăl Meu, aud, Tată, se face auzit suspinul cel îndurerat. Îl ascult cu duioșie multă și-i dăruiesc intrare, Tată. Acest suspin e cel mai îndurerat suspin pentru Mine și-Mi este el pentru cel ce Mi-am pus viața prin el ca să-l aduc pe om acasă, să-l aduc la Tine, Tată.

Tu, cel ce suspini, îți fac mângâiere, căci sunt Cel ce mângâi. Eu, Cel răstignit pe cruce, dar și Cel înviat din răstignire, ție îți spun: vino și așează suspinul tău înaintea Mea pe pământ, aici, unde Eu Îmi am așternutul ca să vin.

— După două mii de ani de suspin rănit de jale, îi dau lui glas înaintea Ta și a martorilor Tăi de atunci, printre care și eu am fost ales de Tine să Te urmez până la sfârșit, să Te arăt lumii, să Te iubesc, Doamne, și să Te ascult. Soarta mea însă mi-a fost pecetluită, și din pricina neascultării mele n-am stat cu Tine și lângă Tine cu mâinile curate, cu inima curată și mulțumită că sunt și eu al Tău. S-a umplut inima mea de invidie, de duhul rău al geloziei, Doamne răstignit de mine, iar acest fel de duh m-a hrănit, m-a lucrat, m-a răcit, m-a dus de colo-colo, până ce n-am mai înțeles ce fac și ce va fi, iar dacă m-au cumpărat cu viclenia lor mai-marii preoților, o, am căzut înșelării, suspinând am căzut. M-a părăsit nădejdea toată când am văzut apoi cum Te-au luat, și cum Te-ai lăsat luat pentru ca să Te bată pe cruce, și m-a cuprins disperare mare, dar ducându-mă să le spun că am vândut sânge nevinovat, ei m-au lepădat de tot, m-au aruncat în disperarea cea mare, și n-am mai putut duce gândul ca Tu să Te sui pe cruce ca să mori, iar eu să mai rămân. N-am mai avut putere să-mi mai duc vina pe picioare și mi-am pierdut sprijinul tot și am căzut diavolului, pe care l-am slujit fără să mă gândesc că el este în lucru prin iudeii trufași ai vremii, iar eu m-am pierdut, m-am pierdut dinaintea milei Tale, că minte slabă am avut mereu, ca orice om trufaș și slab, și am căzut sub dușmanii mei, care erau dușmanii Tăi, Doamne bun. De atunci ai trecut, ai tot trecut pe la mine cu mângâierea milei Tale, chiar dacă n-am fost vrednic de Tine și de ucenicii Tăi, și de atunci suspin și tot suspin de mila Ta, de mila mea, de mila celor ce au suferit prin păcatul meu, prin care am căzut.

O, cine umblă singur este lucrat de satana fără să știe, iar când își dă seama de rodul cel rău al nesupunerii, al neascultării, se ascunde de ceilalți cu ceea ce face pe furiș de ei, așa cum eu am făcut, Doamne. N-am nici un merit ca să arăt măcar răul pe care l-am lucrat, dar am suspinul, cu care aș vrea să spun la cei ce Te urmează cu credincioșie, să nu dorească ei să li se împartă dragoste, căci omul este prea păcătos ca să merite ceva. Eu am greșit dorind așa, și am fost pedepsit de însăși dorința mea, căci dacă dragoste nu împărțeam, nu meritam să mi se împartă, dar m-am îmbolnăvit de prostie și m-a dus ea la gelozie, la invidie, și m-au lucrat acestea, când ar fi putut să aibă putere Iisus Hristos asupra mea, El, Care m-a iubit cu milă, știindu-mi dinainte soarta și durerea cea de la ea, a Lui și a mea. O, în zadar mila Lui, mereu bunătatea Lui în zadar, că eu mă trăgeam mereu spre margini și căutam cu familia, cu rudele, cu prietenii, cu căinările și nemulțumirile, cu neiubirea, prin care sufeream de lipsa iubirii din jur, când eu eram cel ce umblam de unul singur știut și neștiut, iar dușmanii mei au fost casnicii mei, și toți cei cu care-mi împărțeam timpul în afara obștei de ucenici, câți ne culesese Domnul ca să mergem cu El, dar cu El peste tot și mereu, ca să fim vrednici să-I fim ucenici.

O, creștine, să nu iei bani pentru vânzarea Domnului, sau a fratelui, sau a aproapelui tău. O, stați lângă Domnul, numai lângă El, voi, cei ce sunteți crescuți cu slava cuvântului Său, căci cel ce mai are ce iubi după ce se dă Lui, o, acela își pierde vrednicia de a sta lângă El până la sfârșit, căci El a spus: «Cel ce nu urăște totul, chiar tată și mamă, frați și surori, soție și copii, rude și prieteni, averi și ranguri, nu este vrednic de Mine». O, așa a spus Domnul în auzul nostru, dar eu n-am ascultat, și am căzut în durere mare, am pierdut mila și ocrotirea Domnului, am pierdut pe frații ucenici, și m-am pierdut apoi și eu atâta de urât.

Iată, nu este vrednic de Domnul cel ce mai are ce iubi. Și, atunci, de ce este vrednic un așa om, care vine la Domnul, și nu ascultă apoi și pleacă apoi?

O, Doamne milos, eu n-am cu ce să-Ți arăt recunoștință de mila Ta de mine, mai ales acum, acum, când am grăit în rând cu ucenicii suferinței Tale de atunci, dar suspinul meu, el este cel care Te mai poate slăvi. Dacă mai poți să mă auzi suspinând, iată, încă suspin și-Ți spun: ai grijă, ai Tu grijă de cei ce merg cu Tine și dă-le duh de ascultare de Tine, că rugăciunile lor spre Tine m-au miluit și pe mine, mi-au alinat jalea, au suflat în usturimea suspinului meu cel atât de lung și de greu.

Și acum, fie voia milei Tale cu mine, și slavă Ție că ai înviat din moartea la care nestatornicia mea a pus lemne pe foc, și în acest foc m-am ars, și-mi arde duhul, Doamne, și doare rana duhului meu, doare pentru Tine, Domnul meu. Amin.

— O, fiule atâta de durut și mult prea durut, am spus atunci că orice păcat săvârșit asupra Fiului Omului se va ierta, căci tu ai păcătuit când nu știai bine că Eu sunt Fiul Tatălui ceresc și că sunt plin de El și de Duhul Lui. Tu te-ai descumpănit de tot în ziua aceea când M-ai dat preoților, iar pe Mine M-a durut mai mult de tine decât de tot poporul Israel, pentru care am venit și am murit pe cruce, și am înviat apoi, căci am spus că voi învia.

O, ia mângâierea Mea, fiu durut, și pune-o pe suspinul tău și pace ție! E zi de mângâiere mare acum. O, pace ție! Eu și Tatăl suntem cu mila. Amin.

— O, și eu, Doamne, și eu, vestitoarea cea dintâi a învierii Tale, o, cum să nu Te fi urmat de pe pământ, și până în cer apoi, și cum să nu Te fi iubit numai pe Tine, Judecătorule milos? Tu mi-ai iertat păcatele, Doamne, iar prin aceasta m-ai și vindecat de păcat. Judecător fiind, m-ai iertat ca un milos, iar alții m-au judecat ca niște drepți, și mă judecă și azi, iar ei sunt cei judecați de înseși păcatele lor, căci Tu ai spus: «Nu judecați, ca să nu fiți cei judecați!». O, Tu i-ai ierta și pe ei, dacă n-ar judeca ei. Omul, Doamne, nu are dreptul să judece nici păcatele lui, căci Tu ești Judecătorul, nu omul, iar eu, Maria din Magdala, spun tuturor că au nevoie de iertare și de vindecare prin iertare, așa cum am avut eu nevoie din partea Ta, Doamne, dar nicidecum să judece omul pe alt om, căci omul este atât de vinovat, atât de departe de chipul cel plăcut Domnului, și de ce, oare, mai dă să-și facă rost de nemulțumiri, de învinuiri în jur pentru el însuși, când el este vrednic de pedeapsă pentru păcatele lui, sau de milă de la Tine, Doamne, Judecătorule milos?

O, îndulciți-vă inimioarele, nu vi le încruntați, ci însănătoșiți-vi-le, luând din dragostea Domnului, voi, cei ce dați să urmați pe Domnul după plăcerea Lui.

O, Doamne, cu vrednicie ajută-i să Te urmeze și fă-i vrednici de Tine, ca să fie ei și în cer lângă Tine, lângă noi, căci noi Te-am urmat, Doamne, până la sfârșit. Amin.

— O, fii și fiice, care Mă însoțiți aici, și ați scris în cartea Mea de azi dorul din voi, grăind în zi de sărbătoare peste cei adunați la izvor, aici, o, de ar învăța tot mai mult cei ce Mă urmează ca și voi atunci, de-ar învăța ei că nu se pune petec vechi la haină nouă, așa cum nu se pune petec nou la haină veche, căci viața trebuie înnoită, fiilor, și apoi păstrată așa, ca să fie vrednic de Mine cel ce vine după Mine cu viața sa.

O, câtă slavă de cuvânt, câtă iubire mărturisitoare, și toți șoptesc cu duhul lor în ziua aceasta de serbare pentru ei aici cu Mine și cu voi, fiilor strânși la izvor.

Cel mai împodobit veșmânt pe care-l poate purta omul pe pământ este Hristos. Un așa om adună spre el pe cei blânzi și luminoși la inimă și la chip, dar și alungă pe cei întunecați și vicleni la inimă și la cuvânt, și așa se alege întunericul de lumină și se duce în lături, și rămân lumină cei ce iubesc pe Domnul și Îl descoperă în acest cuvânt sfânt. O, așa era pe vremea când Eu, Domnul, am venit pe pământ și M-am născut prunc și am crescut și am lucrat și M-am dovedit Dumnezeu din Dumnezeu, și Mi-am cules atunci o ceată de ucenici și am lăsat lor așezare bisericească, turmă aleasă prin har, ca să prăsească ea și să se înmulțească fiii împărăției lui Dumnezeu, noua împărăție între oameni pe pământ, iar cei întunecați la inimă și la chip stârneau duhul zavistiei și trimiteau furtuni peste cetele de creștini și încercau cu chinuri pe apostolii veghetori peste cei îmbrăcați în Hristos, și suferea pentru Domnul ei biserica Mea cea dintâi, iar slava ei creștea odată cu strâmtorările de peste ea și se deschidea cerul sus și îmbrățișa la sine pe cei albiți prin foc, pe fiii împărăției cerurilor, abia născuți ei pentru taina vieții veșnice, și se zideau cete de sfinți veniți de pe pământ și înfrumusețau cerul aceste podoabe ale lucrării credinței, și ce frumos erau primiți în cer cei dintâi copii ai bisericii lui Hristos, întâii născuți ai ei, rodul lucrului Meu cel de treizeci și trei de ani pe pământ între oameni!

O, pace vouă, fiilor care-Mi puneți în carte cuvântul! O, fiilor, e mare lucru să mai am Eu, Domnul, biserică pe pământ cu toată așezarea ei cea de la începutul bisericii Mele, în care aveam mădularele toate, și din care toate darurile Duhului Sfânt lucrau și-și dădeau întâietate pentru lucru după nevoile bisericii, și nimeni nu era fără de lucru, căci erau apostoli și prooroci, erau grăitori în limbi și vindecători de boli, erau făcători de minuni și cârmuitori pentru grijile bisericii, și nimeni nu era fără de lucru, și erau slujitori de toate cele trebuincioase lui Dumnezeu și bisericii Sale și s-au ridicat din ea sfinți plini de Duhul Sfânt și de darurile Duhului Sfânt și au orânduit ei tot mersul bisericii Mele pentru până la venirea Mea Mire al ei cu masă de nuntă,

Eu sunt Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot, și grăiesc în numele Lui, căci Tatăl este întru Mine. Eu sunt Cel ce am întemeiat biserica Mea acum două mii de ani, după cincizeci de zile de la învierea Mea dintre cei morți, căci am fost răstignit pe cruce și am înviat după trei zile, după cum am făgăduit mai înainte, și apoi au trecut patruzeci de zile și M-am înălțat lângă Tatăl, unde Îmi este așezarea, dar mai întâi de înălțarea Mea la Tatăl le-am spus ucenicilor Mei cei culeși de Mine din lume, le-am spus să nu se depărteze de cetatea Ierusalimului, ci să stea să-i îmbrac cu putere de sus mai întâi, și numai apoi să lucreze ei peste pământ cu această putere prin trimiterea Mea la toate neamurile cu vestea cea despre Mine și despre împărăția cerurilor, coborâtă pe pământ prin venirea Mea după om.

În această zi de duminică se însemnează trecerea primei săptămâni a postului cel mare, și au așezat sfinții părinți pomenirea și păstrarea dreptei credințe, zi în care creștinii și apostolii bisericii își amintesc cum Mi-am pregătit Eu acum două mii de ani biserica Mea prin propovăduirea Mea, și apoi așezarea ei la lucrul cel cu putere de sus, putere cu care ei lucrau și se arătau lucrând din loc în loc între oameni, ca să se alăture din loc în loc cei ce vedeau și credeau apoi prin semnele și minunile care se lucrau prin apostolii Mei, pe care cu mare iubire i-am ales și i-am cules apoi ca să umble ei cu Mine, până ce voi fi vândut de unul dintre ei și pus pe cruce spre batjocură, dar crucea Mi-a fost biruința cea de partea Mea față în față cu arhiereii care M-au dat la moarte pe cruce, căci Eu am înviat, și sunt de atunci și până azi mărturisit înviat când creștinii botezați întru această credință se vestesc unii pe alții salutându-se cu salutul cel pentru Paști: Hristos a înviat!

O, ce frumos, ce frumos Mi-am ales Eu ucenicii! M-am dus la Ioan, Botezătorul Meu, și l-am găsit stând cu ucenicii lângă el și le-a spus lor: «Iată-L pe Mielul lui Dumnezeu, iată-L, El este!», și a plecat cu Mine Andrei, ucenicul lui Ioan, și l-a luat și pe Petru, fratele său, și i-am așezat prin cuvânt ucenici ai Mei, și Mi-am tot făcut apoi ucenici, căci i-am ales apoi pe Filip, pe Natanail, și căutam să le lămuresc mintea și credința și le-am spus apoi: «Mai mari decât acestea veți vedea și veți auzi, căci de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului».

Am început apoi să-Mi arăt pe față mărirea Mea, ca să creadă în Mine ucenicii Mei și să pot lucra Eu peste pământ prin credința lor, căci trebuia numele Meu și mărirea Mea să se scrie pe pământ și să mărturisească pe Dumnezeu întru a Sa venire după om. O, M-am dus cu ei apoi în Cana Galileii la nuntă, unde ca prin minune se terminase vinul de pe masă și le-am făcut din apă vin și s-au minunat nuntașii toți de gustul acestui vin, dar s-a minunat mirele nunții așa încât Mi s-a alăturat mirele și s-a făcut ucenicul Meu alături de ceilalți care Mă însoțeau, și așa se deschideau cerurile și îngerii cei tainici lucrau cu Mine minuni între oameni, și dreapta credință se așeza în multe inimi și le trezea dragostea de Dumnezeu și de propovăduirea Mea, dar n-am putut să arăt aceasta până ce nu Mi-am făcut mai întâi ucenici, în care Eu să pun credință și să-i numesc pe ei biserica Mea, biserica Duhului Sfânt, lucrătoare prin semne și minuni, biserica lui Hristos, care așa lucrează și așa se arată că este ea biserica Sa.