Selectați Pagina

Pace ție, popor al cuvântului Meu cel de azi! Pace vouă, măi fiilor! Așa a fost cuvântul Meu cel de mângâiere peste ucenicii Mei după ce Eu am înviat, și le-am deslușit apoi că Eu sunt. I-am întărit pe ei și înainte de durerea lor cea pentru Mine, și i-am întărit și după ce M-au privit și M-au văzut înviat. Cu o săptămână înainte i-am întărit pe ei în taina învierii prin învierea lui Lazăr, iar apoi Eu Însumi M-am arătat lor înviat din răstignire, și bucuria lor nimeni n-a luat-o de la ei. Le-am spus lor: «Pace vouă!», căci era mare rana inimilor lor, și le-am dat apoi de lucru pentru învierea multora, și a lucrat de atunci mult peste pământ și peste oameni învierea Mea și taina învierii, iar această nădejde mângâie mult.

O, pace vouă, măi fiilor! Hristos a înviat! Acesta era cuvântul care trecea din gură în gură după ce Eu am sfărâmat puterea morții și am înviat. «Hristos a înviat!» se vesteau unii pe alții ucenicii Mei și toți cei ce au fost cuprinși în taina venirii Mele pe pământ ca să Mă nasc Om și să cresc și să ajung la vârsta de Mântuitor pentru mulți, ca să pătimesc și să înviez a treia zi dintre morți.

Vă mângâi cu cuvântul Meu așa cum pot, vă mângâi dulce, și vă mângâi cu Duhul Meu, măi fiilor. Peste fiii lumii n-am cum să cobor mângâierea Mea și pace peste ei, căci ei nu știu să trăiască adânc fiorul durerilor Mele de pe Golgota, ci știu să-și pregătească multe bunătăți pe masă și să se strângă apoi prin biserici și să vorbească înăuntru și pe afară pe toate ale lor și să petreacă lumește ziua Domnului, ziua învierii Mele. «Pace vouă!» le spun celor ce trăiesc durerea, și apoi le dau lor mângâierea și pacea, așa cum le-am dat ucenicilor Mei strânși mănunchi și plini de durere pentru ispita cea venită peste ei după ce satana a intrat în Iuda ca să Mă vândă spre răstignirea Mea și să rămână fără Mine ucenicii Mei apoi. Nădejdea lor s-a ivit lucrătoare apoi, iar credința le-a fost fără de margini, și au fost ei apoi peste pământ mărturisitorii Mei, ai Celui înviat a treia zi din mormânt, și mulți dintre ei au mărturisit pe Dumnezeu ca și Învățătorul lor Cel răstignit și înviat, căci Eu sunt învierea și tainic stau cu ea în cei ce cred în cuvintele Mele toate, căci toate se împlinesc ca în cer, fiindcă în cer ele sunt împlinite, și se arată apoi pe pământ lucrarea lor, de pe pământ și până în cer lucrând ea.

Acum o săptămână v-am spus vouă, fiilor, despre amintirea durerilor Mele și v-am îndemnat pe voi la sfială sfântă ca să trăiți cu Mine și cu toți sfinții amintirea Mea cea de atunci, viața Mea și durerile ei din săptămâna patimilor Mele și pătrunderea apoi tot mai adânc în taina învierii, ca să ne întâlnim apoi cu slava învierii și să ne amintim învierea și să pătrundem tot mai adânc în ea, și ți-am spus, poporul Meu, că Eu te pregătesc mult pentru această întâlnire a Mea cu mulți, pentru venirea Mea după ei, de la Tatăl iarăși venirea Mea la oamenii care Mă vor urma spre izvorul Meu de cuvânt, aici, unde Eu te am pe tine popor al Meu și pășune curată am pentru cei ce vin ca să-i păstoresc, să-i înviez și să-i păstoresc și să-i învăț pe ei biruința asupra diavolului așa cum Eu am biruit.

Acum suntem în zi de praznic de înviere și de slujire sfântă și de cântarea cea duioasă: „Hristos a înviat!”, și cine pe pământ mai petrece cu Mine durerea și bucuria, ispita și biruința cea asupra ei, sărbătorile Domnului și slava lor așa cum Eu, Domnul, și cu cei din cer venim la tine și aducem aici lui Dumnezeu Duhul vieții și cuvântul Lui și pacea Lui cea de sus?

O, ce să le dau Eu oamenilor în zile numite de Dumnezeu sărbători cerești, când ei își iau singuri ceea ce le place lor să facă și să aibă? Cântă lumea toată „Hristos a înviat!” și crede ce cântă, dar durerea Mea cea de până în înviere nu știe omul s-o pătrundă ca pentru Dumnezeu. Ce sărbătoare, ce biruință poate fi mai mare ca aceea pe care o simte cel ce străbate dureri și iese la capătul lor? Poporul Israel după ce a ieșit din robia Egiptului și din lupta cea pentru aceasta a sărbătorit Paștele și a cântat Domnului cântarea cea de biruință, și a avut bucuria biruinței și a credinței și a cântat acest popor atunci, și numai așa sunt adevăratele sărbători, dar după ce Israel a uitat durerea, a uitat pe Domnul și nu L-a mai ascultat pe Cel ce cu mână tare i-a dat lui izbândă în biruință.

Slujbele bisericii sunt bucurie în biruințe și slavă pentru Domnul și pentru sfinții biruitori ca și El, iar cei ce merg la biserică din pricina modei de a merge nu înțeleg aceștia ce înseamnă și de ce se adună cei ce știu de ce se adună. O, e mare și e adâncă taina învierii, și trebuie pătrunsă ea ca s-o poată omul căuta și înțelege apoi. Eu, Domnul, n-am nici o bucurie de la cei ce se strâng după modă în biserici ca să cânte cântarea biruinței, căci dacă ei nu pătrund cu credința și cu simțirea și cu trăirea și cu fapta apoi tainele acestea, cum ar putea ei face bucurii lui Dumnezeu?

O, neam român, ce dar mare, ce har mare am coborât Eu, Domnul, în mijlocul tău ca să fac din tine sărbătoare și țară de praznic sfânt peste popoarele de pe pământ, și toți în tine își văd de ale lor, o, țara Mea cea de azi pentru a doua Mea venire cuvânt de la Tatăl pe pământ pentru om! Petrec în mijlocul tău cu ucenicii cuvântului Meu cel de azi praznic de înviere și cuvânt de slavă și cuvânt de chemare la slava Mea. O, ce dar mare ai în mijlocul tău, iar tu nu auzi șoapta Mea și nu iei de la Dumnezeu ca să ai și ca să poți în numele Lui pe cele de la El peste tine și peste pământ! Am din tine o mânuță de ucenici și lucrez cu ei pentru slava Mea și pentru iubirea Mea de tine, căci te am de la Tatăl sortită să-Mi fii casă de primire acum, la sfârșit de timp, când Eu vin pe pământ cuvânt și Mă fac Învățător peste om. O, Mă uit peste tot în mijlocul tău și văd numai dor de slavă omenească în fiii tăi și duhul minciunii, cu care ei se răstoarnă unii pe alții și se ceartă pentru întâietate, pentru scaunul celor ce stau peste tine din partea lor, nu din partea Mea și a ta, căci tu, popor român, ești dus cu vorba, fiule, dar nu poate omul să-ți facă ție bine, o, țara Mea cea dată Mie de Tatăl când M-am născut Prunc pe pământ și ca să te am acum casă de venire a Mea, când Tatăl Mă trimite să fiu iar pe pământ cu oamenii și să grăiesc lor. Eu, Domnul Cel înviat din răstignire, îți amintesc ție că nu știi să-ți mai aduci aminte frumos de răstignirea Mea, de răstignirea ta, de durerea ta și de biruința cea de la Mine peste tine apoi în toată vremea când ispita te-a încercat, iar Eu voiesc să te înviez în Duhul Meu și să fiu viu în tine și să știi tu să cânți cântarea învierii și să rămâi în taina ei, popor român. O, cum să fac să poți să-Mi deschizi și să Mă auzi și să Mă cunoști și să Mă crezi și să Mă primești să-ți fiu oaspete cu oștirile cerești pe vatra ta, precum și sunt, precum și lucrez în mijlocul poporului Meu cel luat din tine și așezat de Mine înaintea Mea pentru soarta ta din cer cu Mine pe pământ?

Hristos a înviat, neam român! Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Fiul lui Dumnezeu Savaot și am Betanie binecuvântată de Dumnezeu în mijlocul tău și poposesc în ea cu oștirile cerești și-ți las carte scrisă pe vatra ta vorbirea Mea cu tine. E zi de praznic de înviere. Hristos a înviat, o, popor român! Ai grijă, fiule, să iubești adevărul și nu minciuna. Ai grijă, popor iubit, să iubești pe Dumnezeu și nu pe satana! O, ai grijă de credință, căci totul este cu putință celui cu credință, dar credința s-o iei de la Mine și nu de la om, căci omul este mincinos și te trage de la Mine la el. Eu, Domnul, te pecetluiesc acum cu slava învierii Mele și-ți dau ție salut de praznic sfânt: Hristos a înviat! Amin.

Iar tu, popor al cuvântului Meu, rămâi slujitorul Meu, căci Eu te întăresc pe această piatră de slujire și-ți port de grijă cu mână tare împotriva duhului rău când el se încearcă peste tine, iar tu ai grijă de armele cele de-a dreapta și cele de-a stânga să-ți fie treze și mergi cu Domnul pe cale, căci îndemnul Meu în mijlocul tău te arată pe tine mereu, mereu pe pământ și în cer popor al Meu. Amin.

O, pace vouă, fiilor! Hristos a înviat, vă spun Eu, Domnul, vouă în zi de praznic de înviere! Duhul Meu vă mângâie pe voi cu cuvânt scris și cu cuvânt tainic, iar voi să-Mi dați mângâiere, fiilor. Toate oștirile cerești tânjesc spre voi și stau cu Mine lângă voi în zile de praznice pentru Dumnezeu și pentru sfinții Săi. Voi fiți cuminți, căci grija Mea pentru voi e veșnic trează și vă aduce vouă purtarea de grijă și mângâierea și puterea cea pentru Mine, și toate se vor lucra după cum Tatăl are cu voi lucrarea Sa pe pământ, fiilor. Amin.

Mă aplec Tatălui Savaot și Îi mulțumesc Lui că a dat El putere coborârii Mele cu praznic de înviere în mijlocul poporului Meu, căci Eu nu fac voia Mea, ci voia Lui o fac și cuvântul Lui îl grăiesc, și ca un Fiu supus am totul de la El. Ferice celor ce sunt fii ai lui Dumnezeu pe pământ, căci aceia sunt cei ce ascultă de Dumnezeu și au de la El tot lucrul lor de lucrat, și aceia sunt cei ce știu și trăiesc taina cea pentru fiii lui Dumnezeu și se fac ei bucurie mare pentru Tatăl, iar Tatăl Mă dă pe Mine lor Cuvânt al Său și venim la ei și facem locaș la ei și cinăm cu ei și Ne arătăm lor, după cum toată taina cea ascunsă în Dumnezeu lucrează ea spre desăvârșirea fiilor lui Dumnezeu, și spre desăvârșirea Domnului cu ei între oameni pe pământ. Amin, amin, amin.