Cuvântul lui Dumnezeu

... Vreau să-Mi fac o casă şi n-am cu cine, n-am loc. Vreau să-Mi fac o casă şi s-a făcut păgânul stăpân pe pământul Meu şi a prins putere grasă să Mă oprească. O, ce pustiu! Unde voi găsi să-Mi fac casă? Unde eşti, Noe, să-Mi fac casă? Am făcut atunci, am împlinit, dar ce Mi-a rămas, nu mai pot să-Mi împlinesc azi. Mi-a luat păgânul căminul. Nu-i este frică de Mine; se ţine la cot cu Mine. O, tată, nu Mă vait ca săracul că nu are unde-şi face casă, ci Mă vait de tine, creştine, că a venit vremea secerişului, a venit vremea mustului, şi nu mai e vreme. Pe arac am să-i mustesc! închină-te bine către Mine, oftează, căieşte-te şi plângi pentru sărăcie, că n-ai colivie. Nu plânge de foame, că şi cel ce nu mănâncă trăieşte. Numai cel fără casă, acela nu trăieşte. Duhovniceşte. Ridică-te, că am un fluier şi n-ai să ştii cui am fluierat şi când am fluierat.

... Poporul Meu, îmi pare rău că s-a pierdut numele sfânt, deşi e scris că totul va pieri, dar Dumnezeu cu poporul Său nu va pieri. Au intrat lupii în stână şi au mâncat oile. O, poporul Meu, nu te lăsa, şi vindecă-te la rana ta. Dar să ştii că după reînvierea pământului va rămâne ceva cu Mine; nu în cer, ci pe pământ.

... Israele, unde ţi-e hambarul? Ai ceva în el? Israele, cât ai stat de vorbă cu Mine, ai ceva în hambar? Israele tată, copilaşii Mei, să ştii că dacă vei pieri, judecat vei fi, că ai fost bine hrănit, n-ai fost bătut, n-ai fost gol, n-ai fost nemâncat, şi ai fost bine miluit. Israele, puteai să ai hambarul plin. Vine greul, şi întâi tu ai să te vaiţi, care ai mâncat la masă cu Dumnezeu. întâi tu ai să suferi de foame şi de frig.

... Poporul Meu, n-a fost de când e veacul să Mă lupt din greu pentru căminul Meu. Nu Mie îmi fac casă, ci ţie îţi fac casă. Poporul Meu, nu fi dornic numai să vezi, ci fii dornic să împlineşti. Poporul Meu, am venit să nu mai plec de la tine, să fie vremea să nu fii orfan, ca la vremea care vine să ştii să vii la Mine. Scrie pe hârtie, tată, şi să nu pierzi din cuvintele de la Mine. Să nu zici, copilul Meu, că vii la Dumnezeu, şi, când colo, să te trezeşti în braţele duhului rău, că mulţi vor veni în numele Meu, şi e duhul rău. Poporul Meu, scrie pe hârtie durerea Mea.

... Dumnezeu a făcut chipul tău frumos, dar l-a făcut ca să vii la El şi să împlineşti. Şi tu, frumosule, şi tu, urâtule, vino la Dumnezeu! O, tată, ce mireasă frumoasă Mi-a venit la Mine în casă! Cine e mai frumoasă ca muceniţa Varvara? Cine e mai frumoasă ca muceniţa Filofteia, ca muceniţa Ecaterina sau cuvioasa Parascheva, sau ca Măicuţa Mea? Scrie, Daniele, scrie, că ele nu au cerut mire pământesc, ci au voit Mire ceresc.

... O să curgă cum curge ploaia pe pământ, aşa o să curgă banii peste voi, şi fiţi atenţi, că n-ai ce să cumperi cu ei, şi să nu te amăgeşti, că vine lipsa de roade, şi duhovniceşti, şi pământeşti. Are să vină cel pământesc şi va zice: „Văd că tu eşti roşu şi frumos. înseamnă că ai pâine. Dă-mi şi mie”. El nu ştie că tu trăieşti cu Mine şi de aceea trăieşti şi eşti frumos.

... Daniele, nu mai fiţi mâhniţi, că vine şi bucuria. Dimineaţa vine bucuria, ai auzit? Şi vom plămădi toate durerile, cu leacul. Aşa e, tată, în tot locul unde Dumnezeu lucrează, vine şi duhul rău şi strică. Plângeţi împreună cu Mine.

... Creştinilor, urlă lupii la hotare. Măi creştinilor tată, aici e vatra românească, unde va curge miere şi lapte. Nu veţi mai merge în altă parte, şi aici veţi face casă. Aşteptaţi-l pe cel înstrăinat (regele Mihai, n.r.), care acum e în formare, departe, că Domnul îl aduce pe pământul său.

25-09-1973