În a treia zi a întâlnirii Mele cu omul, Eu, Domnul, Păstorul Cel tainic, îmbrăcat în cuvânt şi venind pe vânt, pecetluiesc cu pecetea veşniciei sărbătoarea cea pentru cinstirea mamei Mele, şi cu dulce cuvânt slobozesc pentru cale pe cei ce au venit şi venind au băut din apa slavei cuvântului Meu care vine cu norii şi cu vântul. Pe aripi de vânt îmi port cuvântul spre ieslea lui, şi aşa vin; şi când vin, cinez cu cei ce au putere să creadă că Eu sunt Cel ce sunt, şi sunt cuvânt peste pământ. Amin.
Puţini din cei mulţi, câţi sunt pe pământ, îşi lasă păcatele şi grijile ca să vină şi să poposească la sărbătorile nunţii Mele de la sfârşit de timp. Orice poveste de iubire are o nuntă apoi, dar la nunta Fiului de împărat, împăratul fiind Tatăl Savaot, puţini vin. El îi cheamă pe toţi, dar ei nu vin. Acum două mii de ani am spus: «împărăţia cerurilor asemănatu-s-a unui împărat care a făcut nuntă fiului său, şi care şi-a trimis slugile ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Şi a trimis iarăşi, alte slugi după ce a pregătit ospăţ bogat. Şi slugilor le-a zis: „Spuneţi celor chemaţi: Veniţi la nuntă!”. Dar cei chemaţi, prinşi de grijile vieţii, n-au fost vrednici să vină, şi împăratul i-a chemat pe cei de la răspântii, răi şi buni, iar masa nunţii s-a umplut».
O, copii trudiţi pentru slava zilelor nunţii Mele cu voi! Cât ar fi omul de vinovat, umilinţa şi iubirea îl pot îmbrăca pe el în haina nunţii când el vine la chemarea care i se face. Dar cei chemaţi şi tot chemaţi şi care nu au timp de Mine, aceia sunt legaţi de mâini şi de picioare în întunericul cel din afară şi nu pot vedea pe întuneric slava Celui ce-i pofteşte pe ei la nuntă, şi iată, mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi, fiindcă omul nu se mai teme să petreacă în moarte, nu mai caută să se scoale din ea, căci nu o vede, fiindcă şi ea stă tainic cu omul, că altfel omul n-ar sta în ea şi cu ea. Eu însă, prin voi, care-Mi sunteţi mireasă împodobită, îi arăt omului faţa morţii care-l învăluie pe el şi îi arăt că voi lua moartea de pe pământ şi va rămâne omul cu ceea ce şi-a agonisit, şi atunci va vedea că viaţa lui a fost moarte fără de viaţă, căci omul se învoieşte în sine cu păcatul, iar plata păcatului este moartea. învăţătura Mea desparte viaţa de moarte, îl desparte pe om de păcat, dar cel ce nu vrea să lase păcatul, acela nu vede moartea şi nu vine când îl chem la viaţă când îl chem la nuntă ca să cineze şi să vadă apoi slava celor ce nu se văd şi care aşteaptă după om spre ea. Glasul Meu cheamă omul de la moarte la viaţă, de la el la Mine, dar numai el se mai poate scăpa, că fără voia lui, omul nu este bun pentru Dumnezeu şi pentru viaţa lui cu Dumnezeu. E prea fără de minte omul, e prea de pe pământ, iar Eu păţesc cu omul ca şi acum două mii de ani când, după ce mulţimile mergeau după Mine de-Mi auzeau glasul, tot atât de mulţi alunecau înapoi întru cele ale lor, căci faptele omului se ţin după el câtă vreme omul nu ştie să vină la Mine prin lepădare de sine. Cel ce nu are minte nu poate să se lepede de sine, şi de aceea nu vine după Mine ca să-i dau viaţă şi din belşug să-i dau. Şi iată ce spun: toţi cei chemaţi, toţi cei poftiţi la nunta Mea, şi care nu voiesc să vină, aceia sunt fără de minte şi nu ştiu să-şi facă lepădare de sine ca să vină după Mine, după viaţă să vină. Eu însă acum două mii de ani am spus: «Vine vremea când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia», ba chiar şi cei din morminte îl vor auzi şi se vor scula la porunca Sa şi vor purta după ei faptele lor.
O, poporul Meu mireasă, am pus în mijlocul tău rânduială pentru ajutorul celor ce au plecat în morminte fără haină de nuntă. Te-am învăţat să faci pocăinţă pentru om până ce ajungi cu ea la începutul omului, ca să pot da mâna celor din morminte şi să se scoale prin mijlocirea ta, adusă pentru ei înaintea Mea. Trudeşte, fiule, şi pentru toată firea să trudeşti, căci dacă omul înviază, şi firea va lua pe ea haina nestricăciunii, haină rămasă în cele ce nu se văd şi care aşteaptă să se arate fiii lui Dumnezeu, cei care în trup vor primi slava nunţii Fiului de împărat, Care vine cu norii ca să dea fiecăruia după cum este fapta sa.
Acum să-i slobozim pe cei ce au poposit în grădina întâlnirii şi să le dăm să ducă cu ei umilinţa iubirii de Dumnezeu, căci cel ce nu-L iubeşte cu umilinţă pe Dumnezeu, acela nu pătrunde puterea iubirii şi nu rămâne în ea. Dar Eu le spun lor: rămâneţi în iubirea Mea. Iubirea Mea este plină de umilinţă. Duhul umilinţei îl ţine pe om în iubire, îl ţine să nu cadă din iubire.
O, fii ai cuvântului Meu, o, copii trudiţi de dorul Meu după om, spuneţi-le celor ce au stat la masa cuvântului Meu, spuneţi-le din partea Mea: de Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele, păziţi legea vieţii. Ea este sfinţenia cea plină de umilinţă, şi aceasta se face iubire şi se face sălaş al Meu în om. O, dacă tu, omule, nu ai în tine sfinţenia, faptele tale sunt vina. Fă, dar, fapte vrednice de pocăinţă şi caută să faci tot ceea ce te mântuieşte de păcat, până ce păcatul va muri, iar tu vei trăi. Nu uita însă că iubirea cea plină de umilinţă şi de credinţă şi de căinţă a faptelor moarte este viaţa care-Mi place Mie în om, căci ce folos ar lua omul dacă şi lumea toată ar câştiga, iar sufletul şi l-ar pierde în ea? Sfinţenia înseamnă mintea cea plină de Duhul lui Dumnezeu de-a pururi şi înseamnă legea vieţii şi eliberarea de sine a omului. Cel ce nu ştie să se lepede de sine, acela să înveţe şi să ia de la învăţător, şi altfel să nu înveţe lepădarea de sine, căci dacă omul se învaţă tot din sine, nu este lepădat de sine ca să poată veni de la el la Mine. Omul este moarte, iar Dumnezeu este viaţă. Să se îmbrace în Dumnezeu omul, şi să fie umilit ca Dumnezeu şi nu ca omul, căci Dumnezeu este sfânt, iar sfinţenia se naşte din umilinţă, şi una pe alta se nasc acestea în omul care se îmbracă în Dumnezeu. Amin.
Slobozim pentru cale pe cei ce au venit la chemarea Mea, iar voi, copii trudiţi, faceţi această trudă cu iubire, căci Tatăl atât de mult a iubit lumea, că pe Mine, Unicul Său Fiu, M-a dat să mor pe cruce, ca tot cel ce crede în Mine după învierea Mea să nu mai moară, ci să aibă viaţă veşnică, viaţă din viaţa Mea să ia şi să aibă, şi s-o ia şi s-o dea şi iarăşi s-o ia, precum Eu Mi-am pus viaţa şi iarăşi Mi-am luat-o. Amin, amin, amin.
22-09-2003
