Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creştinătăţii Româneşti‚ ziua a treia

Îmi las cuvântul Meu în ieslea sa şi îmi scol străjerii de la iesle, şi ei Mă aud şi Mă iau şi Mă aşează în carte. Mă fac sul, Mă fac carte pe pământ, căci scris este în Scripturi: «Cerul se va face sul». Amin, amin, amin.

O, fiilor străjeri, sunteţi osteniţi cu trupul, dar gura Mea suflă din Mine peste voi şi vă înviorează ca să-Mi daţi şi azi fiinţă, şi cu dulce taină să Mă las cu duh de mângâiere peste cei adunaţi din depărtări la nuntă, fiilor iubiţi. Ziua nunţii e cea mai dulce zi din viaţa omului, şi cea mai frumoasă. Tot aşa este şi cu Mine. Dar ziua nunţii Mele nu este ziuă, ci este nuntă fără de sfârşit apoi, este dulce fără de sfârşit. Amin.

Trudesc cu tot cerul cel de sus şi cu tot cerul cel de jos să-i fac parte omului de ziua naşterii lui, şi să-l cresc apoi, şi să aşez pe creştetul lui ziua nunţii lui, cea mai frumoasă zi din viaţa lui, ziua cu care începe taina veşniciei lui, inelul Meu de nuntă pe degetul lui. O, greu mai pot peste om, greu de tot încap în om cu ziua naşterii lui, căci adevărata zi de naştere a omului e naşterea cea de sus, că scris este în Scripturile prin care Eu spun: «Cine nu se va naşte de sus, nu va vedea împărăţia lui Dumnezeu».

O, e prea vechi omul în viaţă stricăcioasă, şi se joacă de-a viaţa de şapte mii de ani. Se joacă de-a naşterea şi de-a viaţa până ce moare, până la somnul lui cel de veci. Ziua naşterii omului din Mine s-a întunecat adânc. La fel şi ziua nunţii lui. E zi de beznă pentru cer ziua nunţii omului, e zi de întuneric nepătruns. E prea vechi omul în zilele lui de petrecere şi nu-l mai pot smulge din ele ca să-i dau zilele vieţii, zile veşnice să-i dau în locul zilelor lui. O, cum să-l fac pe om să Mă audă şi să înţeleagă că ziua naşterii lui e zi de veci dacă ea este? Nu este peste om ziua naşterii lui, nu este. Omul se joacă numai, se joacă de-a ziua naşterii lui, de-a ziua naşterii lui din cer, de sus, căci aceea este naştere, ziua de naştere a omului. Pe pământ văd numai mort călăuzit de mort. Se duce omul la botez, se duce să se nască, se duce şi se joacă de-a naşterea. Nu mai este om pe pământ care să aibă în el duhul naşterii ca să-l poată pune peste omul care vine să se nască. Nu mai poate omul rosti cuvânt cu duh de naştere în el, că e mort omul, şi tot aşa şi grăieşte. Taina naşterii, nu mai este om s-o poarte în el şi s-o pună peste om.

O, cum să-l fac pe om să creadă ce spun Eu peste el? îi spun omului că viaţa începe cu naşterea, dar cum să-l fac să creadă ce spun Eu şi să nu se mai joace de-a naşterea? Eu sunt Cel ce naşte şi Cel ce Se naşte. Pentru fiecare om Mă nasc ca să-l nasc pe el. Ziua naşterii lui, nu ajunge omul la ea, că n-are cine să i-o mai arate omului. Vin Eu şi Mă arăt zi de naştere în calea omului, casă de naştere pentru om.

O, nu mai am unde să Mă aşez ca să pot naşte, ca să Mă pot naşte! O, nu mai am! Cine să-Mi audă durerea? Plâng în taină şi merg prin întuneric şi nu dau de om. Cine să-Mi mângâie paşii? Omul s-a făcut întuneric pe calea Mea spre el, şi Eu nu mai găsesc toiag cu care să Mă sprijin pe calea căutării Mele după om. îl caut pe om ca să-i dau naştere şi zi de naştere, şi zi de nuntă apoi. Mă port după el cu ziua învierii lui dintre morţi, ca să suflu peste el cu duhul naşterii şi să-l nasc, şi apoi să-l cresc, şi să aşez apoi peste el ziua nunţii lui, cea mai frumoasă zi din viaţa omului, ziua cu care începe taina veşniciei lui.

Nunta cea de pe pământ îi aduce omului moartea, moartea Mea în om, în omul în care ia viaţă păcatul, pofta trupului şi trufia vieţii. Cel în care Eu nu încap cu faţa Mea în el, acela este om trufaş, iar Eu sunt cerşetorul care-l cer pe el. Cerşesc de la om o zi, o zi de naştere pentru el, o zi de umilinţă în el, o uşă deschisă ca să intru şi să pun în el ziua naşterii lui, ziua naşterii Mele în el. Nimic n-ar trebui să facă omul decât să se lase născut, să se lase spre naştere şi să-şi desfacă ochii şi să vadă împărăţia cerurilor cu ei, şi apoi din ea să nu iasă, că afară sunt câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi idolatrii şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna, minciuna care-l ţine rob pe om, mort pe om. Cel ce nu iubeşte minciuna, acela este om născut de sus. Aşa este omul cel născut de sus, iar Eu îi dau lui bucuria cea de veci, ziua nunţii, cea mai dulce zi din viaţa omului şi cea mai frumoasă, zi fără de sfârşit. Amin.

Chem omul la sărbătoare de nuntă. îl chem să vină şi să-l îndemn spre naştere. Nunta Mea cu mireasa Mea dă naştere din ea, naşte om nou din ea, şi apoi îl creşte până la ziua nunţii lui, zi fără de sfârşit pentru om. Amin. O, poporul Meu mireasă! Am pregătit cu cuvântul Meu şi cu mânuţele tale case de naştere. Mă prind durerile naşterii şi vreau să scap de ele. Să-l nasc pe om vreau. O, de ar veni omul spre naşterea lui ca să scap de durere, de durerea Mea cea pentru fiecare om care nu dă să se nască! Eu sunt Cel ce naşte, şi sunt Cel ce Se naşte. Naşterea omului din Mine este naşterea Mea în om şi din om, şi apoi omul trebuie să Mă hrănească şi să Mă crească, şi să-Mi facă apoi nuntă şi să Mi se facă mireasă omul.

Învaţă-te, omule, să vii spre ziua naşterii, spre naşterea Mea în tine şi din tine, şi ia-Mă de Mă leagănă şi Mă creşte şi iubeşte-Mă aşa cum îţi iubeşti pruncii tăi, şi fereşte-Mă de moarte, omule, ca să nu mori tu fără viaţa Mea în tine. Cine nu Mă are pe Mine de viaţă, acela este mortul după care Eu plâng de şapte mii de ani. Am venit să dau viaţă morţilor, dar morţii nu vor să audă chemarea la viaţă. Plâng şi suspin lângă omul mort, şi nu pot să-i dau viaţă celui ce nu vrea să-i dau. Trudesc din greu să-i fac omului parte de ziua naşterii lui cea de sus. Cine se naşte de sus, acela este ca cei de sus, iar cine nu se naşte de sus, acela este ca cei de jos, ca cei fără de Hristos.

Vreau, omule, să te învăţ să lucrezi minuni. Vino să te învăţ să faci minuni. Nu lucra aşa cum ştii tu, căci ce faci tu şi ce zici tu nu sunt minuni. Nimeni nu-ţi spune ce este o minune, dar îţi spun Eu. Minune este să faci tu voia Mea şi nu pe a ta. Mai mare minune ca aceasta nu poţi tu să faci. O, dacă tu, omule, vei face minunea aceasta, Eu voi fi apoi Domnul tău şi Dumnezeul tău, iar tu vei fi fiul Meu, şi Eu Mă voi libera de durerile naşterii tale. Apoi Eu îţi voi da ziua nunţii, zi dulce, zi fără de sfârşit dulce. Eu voi fi Mirele, iar tu, mireasa, şi vom fi veşnic Mirii nunţii, şi pământul ne va fi aşternutul, iar cerul, mângâierea. Iată minunea pe care te învăţ Eu s-o faci tu, omule! O, vino să te învăţ să faci minuni, căci ce faci tu nu sunt minuni. Minune este să-Mi ştergi Mie lacrima care-Mi plânge după tine. Minune este să-Mi curmi tu durerea care suferă în Mine pentru tine. Minune este să te naşti de sus, omule, şi apoi să fii. Mai mare minune ca omul cel născut de sus nu este minune. Nu te ruşina, omule, cu naşterea ta de sus în mijlocul lumii fără Dumnezeu. Nu te înveli cu lumea ca să-Mi spui că nu te mai primeşte în ea dacă te vede după voia Mea. Fă-o tu pe ea să se ruşineze cu sulemeneala ei, că lumea nu este frumoasă la faţă, şi de aceea se vopseşte, şi cu vopseala ei te trage să fii ca ea şi nu ca Mine, că ea se vede, dar Eu stau în taină cuprins şi nu Mă poate lumea vedea.

Iată ce mare minune este să faci tu voia Mea în mijlocul lumii, omule. Dacă tu Mă laşi să te fac Eu după chipul şi asemănarea Mea, tu vei învia pe morţi, omule, şi vei fi asemenea Mie. O, nu lăsa morţii fără înviere, că iată câtă înviere vreau să-ţi dau ţie şi morţilor din morminte şi morţilor fără de morminte, omule! O, uită-te la poporul Meu mireasă şi ia de la el chipul Meu, şi ia iubirea dintre Mire şi mireasa Mea. Iubirea dintre Mire şi mireasă e iubire fără de sfârşit, iar dacă ea se sfârşeşte, ea este altceva, nu este iubirea.

Voi, doinaşi chemaţi la nunta Mea cu mireasa Mea! Dacă Mă iubiţi veşnic, veniţi mereu la Mine, că iubirea vine fără de sfârşit spre Cel din Care ea purcede peste om. Toate grădinile Mele în care Eu Îmi desfăt mireasa sunt daruri dulci pe care voi să vi le dau din când în când ca să-Mi simţiţi în ele iubirea Mea dintre Mire şi mireasa Mea, şi găteala miresei, daruri dulci pentru om. Împodobiţi grădinile Mele cu graiul cel dulce al doinelor şi al poemelor care stau ascunse în sufletul acestui neam, neamul român, neamul cel ales să-Mi fie casă pentru venirea Mea după două mii de ani. Veniţi în grădinile Mele, veniţi cu iubire sfântă, veniţi cu sfială sfântă şi cu straie de nuntă veniţi, că aceste grădini sunt întocmite la cuvântul Meu şi la truda miresei Mele, poporul Meu mireasă, mireasa care se jertfeşte pentru Mire ca să-I dea viaţă din viaţa ei precum Mirele i-a dat ei. Nu vă fie milă sau ruşine de lume. Fie-vă milă de îngeri, nu de om, şi îmbrăcaţi-vă trupul în straie de nuntă, voi, fii şi fiice ale oamenilor care daţi să înviaţi la cuvântul Meu care strigă la morţi să învieze.

Voi, fiice ale oamenilor! Lăsaţi pe om să învieze, că moartea omului a venit prin femeie. Luaţi pe voi straie de nuntă şi înfecioriţi-vă inima şi cugetul şi trupul şi faţa. Eu sufăr durere în fiii grădinii cuvântului Meu. Eu vă deschid grădinile Mele ca să veniţi la izvor şi vă dau vouă iubirea Mea din ei. Nu faceţi bubă pe trupul lor, şi învăţaţi-vă să veniţi cu venire sfântă când Eu vă chem să vă dau iubirea şi mângâierea cea ruptă din vecii ca să vă trag spre Tatăl. O, dacă Eu n-aş fi pus deoparte ieslea coborârii cuvântului Meu, n-ar mai fi ieslea Mea, şi Eu n-aş mai avea unde să Mă aşez ca să ies cuvânt din ea peste pământ. Moise s-a suit singur pe munte, şi Eu am grăit cu el din rug pe muntele sfânt, iar ucenicul lui a stat la poale în munte. Iată, am scris pe piatră „ieslea Mea” ca să ştie omul că e a Mea şi nu a lui. Ar fi venit omul aşa cum este el şi Mi-ar fi strivit puii din cuib, şi Eu n-aş mai fi avut cuib şi nici pui în cuib ca să vin să-i hrănesc cu cele din cer şi să le rodesc prin ei şi să le dau peste pământ sămânţă de însămânţat.

Omule, fă-te făcător de minuni, căci cea mai mare minune între cer şi pământ este să faci tu voia Mea, şi Eu te voi numi făcător de minuni, făcător de iubire. Amin.

Acum, fiilor de la iesle, daţi uşurare de la Mine peste cei ce au stat în nuntă cerească pe pământ cu Mine şi cu voi pe vatra sătucului cuvântului Meu, Betleemul cel de azi, în care Eu, Domnul, Mă nasc cuvânt în iesle ca să-l nasc pe om din acest cuvânt şi să-i dau ziua naşterii, şi să-i dau ziua nunţii, şi iubirea nunţii să-i dau. Amin.

Gura Mea rosteşte prin guriţele celor unşi peste vremea aceasta, peste fiii grădinii cuvântului Meu, şi zice gura Mea: se binecuvintează şi se sfinţeşte grădina întâlnirii şi cortul întâlnirii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin, amin, amin.

Acum mergem în cântare de nuntă, fiilor, mergem în casa întâlnirii, casă lucrată cu cuvântul Meu şi cu mânuţele voastre, şi zic: se binecuvintează şi se sfinţeşte casa întâlnirii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin, amin, amin.

Am pregătit loc, ca acolo unde sunteţi voi, să fiu şi Eu, şi cu toţi sfinţii şi îngerii să fiu cu voi. Am pregătit loc, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi, şi din când în când să Mă strâng cu voi în jurul omului şi să-i dăm din iubirea nunţii, şi să ne stârnim în el cu iubirea nunţii. Luaţi cartea şi rostiţi peste ei dezrobirea din patimi şi din lanţuri duşmane, că s-au adunat mulţi lângă Mine şi lângă voi, iar Eu le dau vin nou şi îi învăţ înţelepciunea vieţii şi veşnicia vieţii, şi îi las să ia din Mine, şi le dau ziua naşterii dacă vor să ia. Ridicaţi mânuţele spre Mine şi cereţi pentru ei, fiilor unşi.

Acum îi învăţ şi pe ei să ceară şi să primească.

Ridicaţi mâinile, voi, cei ce aţi venit la izvor, şi ziceţi:

Tu, Doamne şi Fiule al Tatălui din cer, sparge cerbicea cea tare a fiilor oamenilor şi pătrunde în mormintele lor şi intră, Doamne.

Dacă încă şi noi suntem cerbice tare, însufleţeşte-Te în noi, că Ţi-am deschis să intri.

Învaţă-ne gândirea Ta, ca să gândim la fel cu Tine.

Învaţă-ne naşterea Ta, ca să ne dăm iesle caldă şi să creşti în ea şi să ne fii Mântuitor.

Învaţă-ne creşterea, ca să ne mărim pentru Tine şi să-Ţi dăm mărirea şi să-Ţi dăm întâietatea, ca să fii Cel dintâi între mulţi fraţi.

Învaţă-ne nunta, şi ne fă fiii nunţii. Amin.

Şi dacă voieşti, fă-ne, Doamne, mireasă, fă-ne să voim şi să avem duh de mireasă, căci Duhul şi mireasa zic: Vino! Amin, amin, amin.

Eu, Domnul şi izvorul vieţii, vă dau. Luaţi, că Eu vă dau. Luaţi şi purtaţi, căci cel ce ia este cel ce poartă. Amin, amin, amin.

Iată, duhul miresei Mă cheamă, mereu Mă cheamă, şi Eu mereu vin. Şi voi fi din nou cu zile de nuntă în casa întâlnirii şi în grădina întâlnirii, şi vom nunti cu multul şi se vor bucura sfinţii şi îngerii, şi Tatăl şi mama Mea, şi cerul şi pământul şi pomul şi apa şi piatra şi duhul şi văzduhul şi omul. Şi se va bucura venirea Mea, şi Mă voi da cu ea curând curând. Amin, amin, amin.

10-06-2001