Cuvântul lui Dumnezeu la paisprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim

în cer şi pe pământ, în cele ce nu se văd şi cele ce se văd, e sărbătoarea grădiniţei cuvântului. Sunt paisprezece ani de când Eu, Domnul, şi cu voi, fiilor unşi în grădină, şi cu arhiereul Meu, martor dintre cei necredincioşi ai venirii Mele, am pus zi de sărbătoare şi de sfinţire şi de pecetluire peste acest cort. Aşezaţi-vă acum şi aduceţi Domnului rugăciune de mulţumire şi de mărire pentru slava Sa cu care a biruit împotriva celor neputincioşi care nu ştiu ce este Domnul în cer şi pe pământ ca să se închine Lui în duh şi în adevăr, căci din pricina slavei deşarte de pe pământ, şi de sub care nimeni nu mai poate scăpa, iată, nu mai ştie nici un om ce este Dumnezeu şi cum trebuie să stea omul înaintea Sa, căci s-a dus de la oameni frica de Dumnezeu şi smerenia care înalţă pe om spre Domnul, iar pe Domnul îl aduce pe pământ. Eu însă v-am luat pe voi în planul Meu cel pentru sfârşitul deşertăciunii omului şi v-am îmbrăcat cu podoabele venirii Mele şi v-am aşezat pentru înfiinţarea cea văzută a grădiniţei Sfintei Sfintelor Mele şi a zilei pecetluirii ei cu mirul puterii şi al sfinţeniei Mele, şi întru acestea v-am aşezat pe voi. Iar acum îmbrăcaţi-vă cu podoabe sfinte şi ridicaţi înaintea Mea rugă şi mulţumire pentru această zi de biruinţă, şi în taina smereniei de duh bucuraţi-vă inimioarele şi întăriţi-vă unii pe alţii, că sunteţi plăpânzi şi firavi, fiilor. Eu, Domnul, aşez peste voi duh întăritor şi vă înviorez, căci sunteţi fiii venirii Mele, şi venirea Mea e cu greu lucrată, iar vouă vă trebuie mereu şi mereu puteri de sus, fiilor. Daţi-vă unii altora puteri de sus. Fiţi dulci în toată clipa. Fiţi dulci, fiilor. Duhul umilinţei îl înalţă pe cel blând şi smerit cu inima. Fiţi lucrători şi suflaţi de-a pururi putere peste duhul şi peste trupul celor ce sunt poporul Meu cu care Mă sprijin în dureri şi în bucurii, în încercări şi în biruinţa cea peste ele, şi în zile de slavă pentru biruinţa Domnului, fiilor unşi. Fiţi copii dulci, ca să ia cerul de la voi mângâiere, şi nici o neputinţă să nu vă biruie pe voi. Amin.

Şi acum, ridicaţi înaintea Mea zi de sărbătoare, rugă de mulţumire şi, aşezând duh de putere şi de sfinţenie şi de biruinţă peste vasul cu apă de pe masă, stropiţi grădiniţa, fiilor, şi stropiţi-vă pe voi şi împrejurimile de la voi şi pe poporul cuvântului Meu, şi aduceţi Domnului inimioarele voastre ca să le încălzească şi să le umple de dulcele ceresc, ca să daţi mângâiere cerului, iar cerul să vă dea vouă duhul mângâierii care să vă dea întărire şi lucrare prin ea.

Sunt la voi cu apostolul Andrei, sunt cu zi de sărbătoare pentru grădiniţa Mea cu voi. întăriţi-vă pentru intrarea Mea, ca să aşez în carte cuvântul acestei zile de aducere-aminte a împlinirii Mele cu voi, a lucrării cuvântului Meu peste pământ, a venirii Mele cu slava cuvântului Meu peste toate neamurile pământului, şi voiesc să fac din ele neamul cerului pe pământ, şi vă am pe voi pentru propovăduirea împărăţiei cu care am venit ca să Mă fac cunoscut cu ea peste pământ. Fiţi numai pentru Mine în toate câte voi iubiţi şi lucraţi. Fiţi dulci, şi unul altuia daţi-vă puteri, că vă dau duh întăritor. Aveţi cu toţii grijă de cărarea Mea spre voi. întăriţi calea Mea, fiilor. Inimioarele voastre, toate, să stea îmbrăţişate şi să stea dulci şi să nu piardă căldura lor, şi nici un greu să nu le slăbească pe ele. Fiţi în unire sfântă. Umpleţi-vă de dragostea Mea şi unii altora daţi-vă puteri cereşti, căci Eu cu voi sunt, şi vă ocrotesc cu mare dor, şi am mare grijă de voi, şi cu multă răbdare şi iubire vă am în grija Mea, iar sfinţii şi îngerii se poartă după voi mereu, ca să vă întărească puterea ca să fiţi slava Mea şi mângâierea Mea să fiţi.

Binecuvântat să fie cuvântul de rugăciune, de mulţumire şi de slavă pentru ziua aceasta de sărbătoare, şi vom aşeza în carte tot cuvântul zilei, fiilor. Amin, amin, amin.

12-12-2005