Cuvântul lui Dumnezeu

... Deosebiţi viaţa pământească de cea duhovnicească. Iubiţi-vă ca sfinţii părinţi. Nu purtaţi hăinuţa pe dos. Dacă cineva o întoarce pe dos şi cineva îi spune s-o întoarcă pe faţă, întoarce-o. Nu vă faceţi necredincioşi lucrând lucru păcătos.

... O, tată, n-am iubit pe nimeni, nici pe îngeri, nici pe sfinţii din ceruri cum te-am iubit pe tine astăzi. Te-am dezmierdat în toate şi ţi-am iertat toate. Mă judecă sfinţii că prea mult te-am iubit şi niciodată nu ţi-am dat pedeapsă.

Nu vezi că stau în dreapta şi în stânga şi în spate şi în faţă nenumărate şi nevăzute păcate? Cum poţi să le înduri? Eu aş fi fugit de mult şi Mi-aş fi făcut locuinţă în văzduh, dar tu iubeşti aceste păcate. Adevărat grăiesc că mulţi se vor pedepsi prin păcatele copiilor şi mulţi se vor pedepsi prin păcatele lor, că veţi vedea cu ochii voştri şi veţi simţi şi cu trupul, şi cu duhul durerile acestei lumi.

... Cine de la Mine a plecat în lume, cu lumea va pieri. Chiar de ar vrea să se întoarcă atunci la Mine, nu se va mai primi, că nu numai o dată i s-a spus. Pentru păcat, uşor va fi iertat, dar pentru că M-a urât şi nu M-a ascultat să se despartă de păcat, pentru aceasta nu va fi iertat.

... Mai e un pas până la necaz şi vei lupta cu arma din gura ta şi din inima ta şi nimeni nu va vedea această armă că e în inima ta. Creştine, nu te lega de lume, că niciodată n-a fost dracul împuternicit ca acum. Şi te rog, iubeşte mana care-ţi dă putere, cel puţin de trei ori pe săptămână, că e tămăduitoare.

... Nu vă descoperiţi nici pe voi, nici mărgăritarele de la voi, că dracul s-a îmbrăcat şi în haine de argat, şi de cerşetor, şi de împărat, şi de manipulant, şi în haină de preot, şi în haine sfinte.

... Copilaşii Mei, se îmbracă duhurile rele în veşminte sfinte. Fiţi credincioşi, că e greu de crezut ca duhul necurat să ia veşminte sfinte pe trupul său. Dar Eu vă spun că le ia, că e vremea pustietăţii. Când preotul a plecat în locul necurat, la mare, duhul rău ia veşmintele şi face slujbă, ca să întărească lucrarea diavolească.

... Credinţa să nu se ştirbească din inimile voastre, că umilinţa s-a ştirbit din inimile voastre. Am mai cerut purtare cuviincioasă şi nu vreţi să împliniţi, şi vor plânge şi pământul, şi pietrele de sub picioarele voastre când Domnul va lua din casa ta pe Duhul Său. Veniţi-vă în fire! Copilaşii Mei, ce fac Eu când vin la voi, şi ce faceţi voi după plecarea Mea?!

... Nu-Mi mai vine să vă mai las nici pâine să mâncaţi, că se frământă cu mâinile şi cu vasele necurate. Şi zic: faceţi-vă pâine şi aluat şi mâncaţi hrană curată, pentru că am văzut multe mijloace necurate. Dacă vreţi, faceţi-vă şi preparaţi-vă să aveţi voi făcut în cuptor, şi ţineţi tainic aceasta. Faceţi-vă tot ce vă trebuie pentru hrană în casele voastre. Cine nu are pomi, să-şi pună, ca să nu mai cumpere fructe.

... Interzis să faci bucate cu mâinile nespălate! Până acum v-am îngăduit, dar acum s-a apropiat împărăţia Mea şi nu se mai poate îngădui, că Domnul va sta la masa ta şi va frânge pâinea.

... Vor călători călătorii cu avioanele, cu trenurile, şi Domnul le va deschide uşa şi vor lua apă ca să-şi potolească setea şi vor vedea minunea care s-a făcut în acest loc şi cu acest duh.

... Au ieşit oameni care dau binecuvântare la băuturi îmbătătoare. Feriţi-vă de aceştia.

... Fiilor, în patul vasului Meu nu are voie să doarmă femeia care are bărbat sau bărbatul care are femeie; decât numai văduvele şi copiii care nu sunt întinaţi, şi fiicele fecioare.

21-07-1978