Cuvântul lui Dumnezeu la soborul Maicii Domnului

Vin de lângă Tatăl Savaot şi îmi ţin ieslea caldă până voi rodi cu ea ziua veşniciei. Amin, amin, amin.

Mă nasc mereu cuvânt în cuibul Meu de la voi, ca să fiţi voi născuţii Mei, fii hrăniţi cu cuvântul şi cu trupul cuvântului, căci cuvântul acesta Eu sunt: Fiul şi Cuvântul Tatălui. Amin. Trup şi cuvânt sunt la voi, ca să aveţi hrană zi de zi, fiilor, şi să daţi din ea celor flămânzi, şi să înveţe flămânzii să mănânce din străchioară, căci aşa este orânduiala cea de la Dumnezeu. Voi sunteţi străchioarele de pe masa Mea de nuntă. Cel ce se face părtaş la acest praznic sfânt, să înveţe să mănânce din străchioarele de pe masă şi să ştie rânduiala de la masa Mea de nuntă. Nimeni nu-şi ia blidul lui când se duce în sala de masă, ci intră şi i se pune vasul cu mâncare şi aşa mănâncă.

O, fiilor de la masă, daţi-vă şi voi celor ce Mă caută, precum Eu Mă dau vouă. Dacă Eu Mă fac hrană de cuvânt la voi, tot aşa şi voi să lucraţi, căci scris este: «Orice ucenic va fi ca învăţătorul său». Amin. Firul de floare abia ieşit, abia sădit, trebuie udat, trebuie îngrijit, trebuie dădăcit ca să prindă rădăcină şi tulpină, şi apoi floare, şi apoi rod. Eu după ce Mă nasc în om, omul trebuie să Mă crească în el apoi până ce ies spre mărturie ca rod ceresc ieşit din om. Care este ziua naşterii Mele în om? Care, fiilor? Arătaţi rodul învăţăturii Mele în voi şi spuneţi taina aceasta. Amin.

– Ziua naşterii din Dumnezeu a omului este ziua credinţei la vestea propovăduirii care aduce omului pe Dumnezeu prin vestitorii Domnului. Naşterea omului este clipa pocăinţei desăvârşite, care aduce omului viaţa cea veşnică, viaţa care nu mai moare apoi. Pocăinţa cea desăvârşită îl face pe om veşnic, iar pocăinţa înjumătăţită îl ţine tot vremelnic, îi întârzie naşterea şi ziua naşterii omului. Acolo unde credinţa se încuibează, ea naşte credinţă în om din ea însăşi, şi se păstrează veşnică şi neclintită, alături cu pocăinţa cea desăvârşită în care omul rămâne ca într-o casă a sa, dată lui de Dumnezeu pentru umilinţă, pentru smerenia minţii omului. Amin, amin, amin.

– O, fiilor în care Eu, Domnul, îmi deşert înţelepciunea! Să înveţe flămânzii care vin la masa Mea, să înveţe să mănânce din străchioarele Mele, căci masa Mea e cu ordine cerească, e din cer adusă hrana de pe masă. Trup şi cuvânt stau Eu pe masă la voi, ca să aveţi hrană zi de zi şi să puneţi masă flămânzilor, că pe pământ e foamete mare de la margini la margini, şi tot omul s-a deprins să mănânce vânt şi să nască furtună peste pământ, iar pământul se clatină de furtuna de pe el.

Nu e om să mai cheme în sprijinul lui dreptatea. Cum să Mă duc Eu să-l ajut pe cel ce Mă strigă cu inima lui ca să-l scap de dureri şi de teamă şi de plata faptelor lui dacă el n-a lucrat dreptatea nici peste el şi nici în jurul lui? O, cum să Mă duc, cum să-Mi fac loc spre el ca să-l ajut dacă îngerii lui stau mărturie înaintea Mea împotriva lui? Şi iată, pocăinţa cea desăvârşită a omului este uşa prin care Eu pot să ajung lângă el şi să-l aşez în pacea ei, dar omul nu ştie ce este această pace. Eu în zadar l-aş ajuta pe om în vremea strâmtorării inimii lui dacă omul uită apoi de pacea dintre Mine şi el, de pocăinţa lui care-l aduce spre Mine ca să-l ajut apoi. Omul n-ar trebui să se jelească de pedeapsa faptelor lui, ci ar trebui să plângă înaintea Mea pentru faptele lui, dând loc dreptăţii pentru ispăşire şi pentru curăţire, iar pocăinţa este curăţenia pe care şi-o face omul în casa inimii lui, ca să Mă pot Eu apropia apoi cu viaţa faptelor vieţii, căci viaţa cea veşnică a omului are faptele ei, faptele vieţii veşnice. Amin, amin, amin.

O, ce lucrare de naştere voiesc să aşez Eu peste tot omul! Dar omul este născut din om şi îşi păstrează năravul şi nu înţelege calea lui Dumnezeu spre el. Omul are năravul nepocăinţei, şi Eu îl strig pe om, dar el nu aude plânsul Meu şi nu vede mersul Meu peste pământ.

Am venit cu vremea Scripturii care vesteşte naşterea din nou a lumii. Făptura toată aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu prin care Eu, Domnul, împlinesc Scripturile naşterii din nou a lumii. Făptura însăşi aşteaptă izbăvirea din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea fiilor lui Dumnezeu. Ea suspină laolaltă şi este până azi în dureri de naştere, şi nu numai ea, ci şi omul îndumnezeit suspină în el aşteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului lui, precum este scris în Scripturi. Omul pomeneşte naşterea Mea şi uită de naşterea lui prin Mine, prin lucrarea naşterii din nou a omului, naştere care-l uneşte pe om cu Dumnezeu. Omul uită să se nască. Eu însă străbat cerul şi pământul de la margini la margini şi aduc cu Mine vestea naşterii din nou a lumii, a făpturii şi a omului care aşteaptă răscumpărarea trupului lui. Amin.

Mă nasc mereu cuvânt de naştere în cuibul Meu de la voi şi îmi ţin ieslea caldă, căci vin mereu în ea, copilaşi de la iesle. Mama Mea cea pururea Fecioară se îndulceşte cu venirea Mea la ieslea de la voi. Acum două mii de ani, după ce Eu M-am născut ieşind din pântecele ei prin minune, au venit la ea mângâietori păstorii şi magii şi au binecuvântat-o pe ea pentru Mine. Cel mai mare dar pe care Eu şi cu mama Mea l-am primit atunci a fost credinţa în naşterea Mea, credinţa celor trimişi de cei din cer la ieslea naşterii Mele din Betleem. Aceştia au mărturisit apoi, şi s-a întins peste timp minunea naşterii Fiului lui Dumnezeu prin Maică pururea Fecioară. Pecetea fecioriei ei n-a fost atinsă, căci Eu am ieşit prin pântece încuiat, şi n-am stricat încuietorile, aşa cum şi la învierea Mea n-am stricat pecetea lui Caiafa înaintea celor ce păzeau mormântul Meu cel ferecat, dar am ieşit biruitor din mormânt, ca şi la naşterea Mea din pântecele cel fecioresc. O, mare este taina naşterii omului, dar omul a stricat-o încă de la început, iar Eu am venit cu ea din nou la om acum două mii de ani, şi am arătat prin naşterea Mea din om taina lui Dumnezeu cea dintru început a naşterii omului. Amin.

O, îţi simt cuvântul cum voieşte să se aşeze lângă Mine în iesle, mamă.

– O, dulcele meu Stăpân, dulcele meu Fiu! îţi îndulceşti mereu ieslea cu cuvântul Tău cel dulce, şi se îndulcesc din el fiii de la iesle, şi ei Te împart pe Tine, Cel dulce, că mare este taina ieslei Tale din grădiniţa aceasta, taina cea din Emaus, taina în care Tu Te faci cunoscut prin frângerea pâinii, ca să Te cunoască cei ce se împărtăşesc cu Tine trup şi cuvânt dumnezeiesc, Fiule Care naşti fii din fii.

Taina naşterii e taină nepătrunsă de om. N-a priceput-o omul nici după ce Tu ai venit de la Tatăl şi Te-ai însămânţat Tu însuţi în pântecele meu cel fecioresc. O, adevăraţii Tăi ucenici, adevăraţii Tăi apostoli şi sfinţi au fost cei care au mers în numele Tău, vestind şi punând peste oameni credinţa, şi apoi pocăinţa, şi apoi taina naşterii omului. Ei mergeau şi aşezau peste copii şi peste tineri fecioria, pecetluind-o în credinţa lor, iar peste cei vârstnici, curăţia şi naşterea din cer, răscumpărarea din păcat a trupului lor.

Azi s-a stricat biserica, Fiule sfânt, iar Tu nu mai ai unde să-Ţi pleci pe nicăieri capul, şi nu mai ai apostoli. Peste tot s-au ridicat şi se ridică zidiri şi altare, dar pentru apostolii minciunii, nu pentru cei sfinţi ai Tăi, Fiule fără adăpost pe pământ. în zadar le-ai spus oamenilor să se roage zicând: „Fie, Tată, voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”; în zadar, Fiule scump, că omul n-a vrut să priceapă ce ai spus Tu când i-ai învăţat aşa atunci. Tot ce mai poţi să faci acum pentru om este durerea pe care o caută omul prin toate faptele nedreptăţii pe care Ţi-o aduce omul de şapte mii de ani, Fiule, căci taina naşterii omului a rămas în rai, şi nu s-a coborât pe pământ decât atunci când Tu ai venit cu ea şi ai pus-o în om, ai pus-o în mine ca să Te faci Tu prunc al omului, prunc al meu şi început al naşterii omului, căci omul n-a priceput naşterea şi taina ei, care este scrisă în Scripturile Tale care grăiesc aşa: «A făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut, bărbat şi femeie i-a făcut. Şi i-a binecuvântat pe ei Dumnezeu, şi le-a zis lor Dumnezeu: fiţi roditori şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste cele de pe el».

O, Fiule îndurerat, n-a priceput omul taina naşterii Tale din om, şi omul a rămas în moarte, şi aşa se naşte şi azi. Dar acum mă dăruiesc cuvânt proorocesc aşezându-l în iesle în numele Tău cel veşnic, şi cu dor şi cu iubire veşnică rostesc proorocie pentru Tine şi pentru ieslea Ta şi zic: aproape este ziua Ta, Fiule Doamne, aproape este clipa aceea, ziua naşterii slavei Tale peste grădina ieslei cuvântului Tău pentru cei necredincioşi care aud şi văd şi nu cred în minunea aceasta a venirii Tale cu grădina aceasta în mijlocul pământului. Curând, curând orbirea celor necredincioşi se va face vedere, şi vor vedea cu ea slava Ta din grădina aceasta, şi vor crede, şi apoi va orbi necredinţa lor, şi vor vedea crezând. Şi va veni apoi foamete mare peste ei şi Te vor dori şi nu Te vor afla, iar lumina grădiniţei ieslei Tale va cuprinde tot pământul, spre mărturia venirii Tale din zilele acestea, Fiule tainic, Fiule venit, că Tu vii venind cu sfinţii, şi duhurile drepţilor Tăi vin cu Tine. Amin, amin, amin.

– Acum, fie Mie după cuvântul tău, mamă, căci duhurile proorocilor se supun duhurilor proorocilor, după cum scrie în prooroci. Amin. Eu am venit cuvânt peste pământ şi vestesc vremea împlinirii Scripturii pentru naşterea din nou a lumii. Toată făptura a aşteptat să vin şi s-o înnoiesc şi s-o izbăvesc din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Omul face pomenire pentru naşterea Mea aşa cum ştie el să facă de două mii de ani. Rar om care ştie ce înseamnă taina naşterii Mele, căci sunt rari oamenii pe pământ, şi omul nu ştie să trăiască bucuria naşterii Mele din Fecioară. Iar Eu voiesc să sărbătoresc după două mii de ani naşterea omului, şi omul nu pricepe taina aceasta, naşterea cea nouă şi viaţa lui cea veşnică.

Curând, curând se vor ridica cei din morminte şi vor intra în taina vieţii veşnice, taina răscumpărării trupurilor şi înfierea cea veşnică, taina Mea cu omul cel îndumnezeit, întru care să Mă odihnesc după şapte mii de ani de aşteptare. Iar voi, cei ce-Mi sunteţi iesle, lăsaţi-vă moi în mâna Mea cea tare, ca să vă frământ aluat nou şi să vă fac cer nou şi pământ nou pentru Mine şi pentru sfinţi, că mare este taina naşterii omului, taina cerului nou şi a pământului nou în care Eu, Domnul, îmi am scaun şi aşternut. Omul uită să se nască, şi Eu vin şi brăzdez văzduhul venind, şi aduc pe pământ vestea naşterii din nou a lumii, căci sunt Răscumpărătorul. Amin.

Taina Mea cu voi e taină dulce, miere şi lapte pentru cei din cer, iar pe pământ este lumină din lumina Mea taina Mea cu voi. Taină este ceea ce nu se vede, precum lumina Mea este taină şi minune în taină. Curând, curând lumina Mea cu voi se va vedea bine; curând, curând, fiilor. Atunci morţii vor învia nestricăcioşi, şi sfinţii şi îngerii vor coborî pe pământ şi vor încununa adevărul venirii Mele, iar minciuna şi trupul ei va roşi şi se va topi spre pedeapsa făţărniciei şi a trupurilor ei.

Eu sunt la uşi. Nimeni nu poate strica cuvântul acesta, iar Cel ce mărturiseşte acestea zice: «Da, vin curând!». Amin, amin, amin.

08-01-2000