Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți



Cu adiere de vânt și de nori Mă vestesc deasupra cetății cuvântului Meu pe vatra neamului român și-Mi las în carte cuvântul și merg apoi cu el peste pământ și am norii suire și coborâre, căci este scris: «El vine cu norii».

Hai, fiilor care-Mi așterneți în carte cuvântul! Așezați-l apoi să meargă el, căci stau mulți în calea lui să-l vadă și să-l audă glăsuind dinspre voi spre ei. V-ați născut pe pământ în această vreme a venirii Mele cuvânt peste voi, peste neamul român și peste popoare, peste munți și ape, peste toată facerea lui Dumnezeu, o, și nu se suie la mintea omului câtă mărire Îmi dă facerea toată, toată, fiilor, când Mă aude cuvântând din nori, și cât laudă măreția Mea și iubirea Mea, și apoi cât o doare de la inima rece a omului care are limbă cuvântătoare și nu tresare la cuvântul Meu cel sfânt, o, și atât de mulți oameni sunt pe pământ dintre cei cărora nici nu le trece prin gând Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului și al omului!

E mare durerea Mea cea de la om ajunsă în cer! Se luptă în ei înșiși unii dintre oameni, se luptă să creadă că nu este Dumnezeu. O, cât de întunecată minte pot avea unii ca aceștia care se cred că au știință ei, și le spun acestora că dacă n-ar fi Dumnezeu n-ar veni nici știință pe pământ spre oameni, și iată, ei nu știu de unde să înceapă să gândească și până unde să meargă cu mintea lor nerecunoscătoare față de Dumnezeu, Făcătorul științei omului, și fac și ei ca Adam, care s-a semețit de tot și n-a mai avut nevoie și aplecare față de Dumnezeu, Care l-a zidit pe el, iar aceștia care se luptă să creadă că nu este Dumnezeu se întâlnesc cu Mine la capătul drumului lor pământesc și vai lor, și nu mai spun mai mult de atât pentru ei, dar spun despre durerea Mea cea mare de la nerecunoștința celor ce nu se apleacă să dea Domnului mulțumire pentru răbdarea cea pentru ei, pentru așteptarea cea lungă, uneori lungă cât viața omului, o, și durerea Mea e mare de la ei și pentru ei, căci sunt plin de milă pentru om.

În ziua aceasta se aude în biserici cuvântul Meu cel de acum două mii de ani despre ziua înfricoșatei judecăți a oamenilor toți, de la începutul omului și până la ziua când Eu, Domnul, voi sta pe norii slavei și voi face semn în dreapta și în stânga și se vor alege cei buni din cei răi, iar cei buni vor fi partea Mea și îi voi binecuvânta pentru iubirea lor cea pentru Mine și pentru cei iubiți ai Mei, și apoi vor auzi și cei răi cuvântul Meu care va arăta nedragostea lor, lipsa lor de iubire și de milă, o, și nu vor avea aceștia strânsură în cer pentru care Eu, Domnul, să Mă milostivesc de ei, și vor merge ei acolo unde și-au strâns partea prin ceea ce au lucrat pe pământ.

Iată, neiubirea de Dumnezeu îl pierde pe om apoi, căci în loc de această iubire omul își alege să iubească păcatul. Păcatul este buba cea rea care îi omoară omului pic cu pic sufletul, așa cum buba rea din trup îi ucide omului pic cu pic trupul, cel și așa trecător după legile trupești, dar sufletul nu se sfârșește, și-și ia partea agonisită ori la dreapta Mea ori în stânga, după cum Eu, Domnul, am spus omului că voi veni și se va face alegerea, după fapte bune sau rele ale oamenilor toți.

Am spus și iarăși spun: Nu este om mai deștept și mai înțelept ca și omul creștin, ca și cel ce trăiește pe pământ după legile lui Dumnezeu pentru oameni. Cei ce stăpânesc popoare și întinderi de pământ, ar fi să nu se teamă ei de cei ce sunt creștini, ci să-i ocrotească mai mult decât pe orice alte averi și biruințe, că nu e aur mai de preț într-o țară ca și această sfântă și veșnică bogăție și binecuvântare din partea cerului pentru cetățile de pe pământ.

Este Dumnezeu, și dacă este, El este Tată, iar Tatăl are fii, căci Dumnezeu este Făcătorul omului. În mâna Mea stă toată puterea în cer și pe pământ, nu în mâna omului căci nu se poate aceasta, fiindcă omul este nedrept cu Dumnezeu și cu semenii lui. Dacă ar fi în mâna omului voia și puterea, o, nu mai era de mult pământul și tot ce e pe el.

Este Dumnezeu și este Stăpân Dumnezeu, o, și nu-i place aceasta omului, căci omul are multe dorințe vătămătoare din pricină că nu i s-a dat de la Dumnezeu să știe tot, să vadă tot, să poată tot, să facă tot, și iată, și așa cât i s-a dat el se trufește cu mult mai mult decât Adam în rai, iar trufia este diavol, și este vrăjmașul lui Dumnezeu diavolul, o, și așa s-a născut vrăjmașul lui Dumnezeu, și omul este cel ce se face vrăjmaș prin trufie, prin îngâmfare, prin dorința de mărire, și de aceea trebuie să lucreze Dumnezeu ocrotirea cea pentru fii, căci Domnul are împărăția Sa pe pământ și fiii ei, și n-a fost altfel niciodată pe pământ, n-a fost să nu aibă Domnul împărăție, iar omul vrăjmaș pe Dumnezeu, luptă împotriva împărăției Mele și a fiilor ei.

Nu poate nimeni să-Mi ceară socoteală, căci Dumnezeu nu dă socoteală nimănui, ci lucrează și Se îndură de cine voiește precum este scris, numai că omul nu se umilește, și de aceea Eu, Domnul, veghez clipă de clipă cu toate suitele cerești și îngerești pentru voia Mea în cer și pe pământ, și i-am învățat pe creștini să spună Tatălui cerului și al pământului: «Tată, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ», și această rugă ține cerul și pământul și omul dintre cer și pământ și toată facerea și legile ei, și iată, este Dumnezeu, și vine Fiul lui Dumnezeu cuvânt peste pământ ca să împlinească tot cuvântul cel așezat în cartea lui Dumnezeu cea scrisă pe pământ din voia lui Dumnezeu, și după care Domnul lucrează tot ceea ce lucrează.

Ca la școală grăiesc Eu, Domnul, în ziua aceasta, ca să-l pot sfătui pe tot omul să creadă sau să nu uite că este Dumnezeu și că vine ziua judecății pentru tot ceea ce a lucrat fiecare om în viața lui de pe pământ, și apoi răspunsul dat înaintea lui Dumnezeu pentru cele lucrate, și ca să se aleagă la dreapta sau la stânga lucrarea fiecărui om care s-a născut și a viețuit pe pământ între oameni.

O, omule, păcat că stai fără răspuns înaintea lui Dumnezeu cu viața ta pământească! Vine clipa să te întâlnești cu Mine și n-ai grijă să-ți strângi un răspuns care să te bucure și să te mângâie în ziua când îți vei lua în primire averea strânsă în viață, ori pentru slavă cu Dumnezeu și cu cetele cerești, ori pentru foc care mistuie pe cele ce nu se potrivesc de partea lui Dumnezeu.

Scoală-te, omule, din nepăsarea de suflet și cere-Mi să-ți dau trezire și duh de înnoire, că iată-Mă cuvânt peste tine mai înainte de ziua Mea cea mare și fă-ți timp să auzi și să vezi și să crezi și să te alegi de-a dreapta Mea ca fiu al lui Dumnezeu după fapte, și hai, că iată, îți ies în cale ca să te ajut, ca să te învăț să poți, căci nepăsarea dă să te înșele și să pierzi plata cea miloasă când va fi să stai înaintea Mea pentru ceea ce va fi cu tine după viața ta de pe pământ. Mila Mea te cuprinde în ea, iar cuvântul Meu te îndeamnă și te învață. Ia Scriptura și citește-Mă pe Mine din ea și vei vedea ce putere are Dumnezeu pentru tine, pentru învierea ta încă de pe acum, o, și vei fi miluit dacă vei da să Mă asculți acum, omule pribeag, căci omul cel fără Dumnezeu pentru pașii vieții lui este pribeag, este pierdut.

Binecuvintez neamul român la orice coborâre a Mea în cartea cuvântului Meu din vremea aceasta de venire a Mea după om, căci Tatăl iarăși Mă trimite după om.

Mă scutur cu darul cel sfânt al credinței și al iubirii de Dumnezeu peste tine, popor român. Te așteaptă strămoșii să biruiești pentru tine și pentru ei din partea Mea, fiu român. Țara ta e draga Mea, căci sămânța semănată de Mine acum două mii de ani a găsit pământ bun în țara ta și a răsărit și te-a binecuvântat Tatăl ceresc să fie țara ta țara Domnului acum, la sfârșit de timp, și iată, vin în țara ta cuvânt de sus, neam român, și fericiți să fie cârmuitorii acestui neam, și iubitori de Dumnezeu să fie, că iată, neamul român e neamul lui Dumnezeu și vine Domnul la el cu lucrarea Sa de la sfârșit de timp și are de lucrat de aici biruirea vrăjmașului antichrist, o, și trebuie rugăciuni bisericești, ca să ceară biserica neamului român ortodox învingerea omului antichrist, lupta cea mare a Fiului lui Dumnezeu pentru salvarea omului, pentru stârpirea necredinței și pentru adeverirea lui Dumnezeu, căci este Dumnezeu, și asta le spun în ziua aceasta la toți oamenii de pe pământ, la popoare și la cârmuitori, le spun tuturor că Eu sunt cârmuitor peste tot și toate, iar omul să se smerească înaintea lui Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăință și toți să se facă fii ai lui Dumnezeu prin fapte și prin credință cu supunere, că vine Domnul pe pământ cuvânt și cuvintează popoarelor și scutură harul care înțelepțește pe cei ce se apleacă sub slava cuvântului Meu cel de azi pe pământ, căci Eu vin, vin că este scris să vin, iar omul să se smerească dacă-Mi aude glasul și pasul și iubirea care-Mi curge de pe buze pe inima fiecăruia, că vin să umplu de iubire din cer pământul și oamenii de pe el mai înainte de ziua Mea, ziua cea înfricoșată pentru cei fără de iubire de Dumnezeu, dar fericită și binecuvântată pentru cei ce se smeresc la glasul cuvântului Meu, aplecându-se să Mă ia de Păstor și să le lucrez lor cerul cel nou și pământul cel nou, o, și numai știința lui Dumnezeu este ceea ce poate să împlinească această minune, acest măreț dar pentru toți fiii lui Dumnezeu de pe pământ, acum, la sfârșit de timp, și numai Eu, Domnul, numai Eu am toată puterea în cer și pe pământ, numai Eu, omule, numai Eu, iar tu apleacă-te, și Domnul te va milui. Amin, amin, amin.

19-02-2023