Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica sfinţilor români

Deschideţi cartea Mea din zilele voastre, fiilor de la iesle. Amin, amin, amin. Voi sunteţi ieslea cuvântului Meu, aici, în locul în care Eu v-am aşezat. Mă adun mereu cu voi sub izvorul cuvântului Meu, ca să găsim răcoarea după care tânjim. Vă adun la pieptul Meu ca să vă hrănesc şi ca să vă adăp şi ca să dea peste margini cele ce vă dau Eu, şi ca să mănânce şi să bea de la Mine cei ce caută cu izvorul Meu de la voi.

O, fiilor, Mă adun cu sfinţii la pieptul vostru ca să ne hrănim cu iubirea de la voi, căci cei din cer sunt şi ei flămânzi. Dar cum să fie flămânzi cei din cer? O, este scris în Scripturi: «Din gura pruncilor şi a celor ce sug iese laudă, în ciuda vrăjmaşilor Mei, ca să potolesc pe vrăjmaş şi pe răzbunător». Cuvântul Meu cel de peste voi este «cuvânt curat, argint lămurit în cuptor, ca să stârpesc toate gurile mincinoase şi orice limbă semeaţă a celor care spun: „Cu limba noastră suntem tari, gura noastră este puterea noastră, cine este stăpânul peste noi?”»; aşa scrie în Scripturi.

O, fiilor, vă adun mereu la pieptul Meu, ca să vă ocrotesc de neamul acesta, că scris este: «Nelegiuiţii cutreieră de jur împrejur, fiindcă cele de jos stăpânesc printre oameni. Aceştia n-au parte de dureri, şi se simt tari când lovesc; de suferinţe omeneşti n-au parte, şi loviţi ca ceilalţi oameni nu sunt, şi de aceea sunt stăpâniţi de semeţie şi sunt îmbrăcaţi cu silnicia. Plăsmuirile cugetelor lor întrec măsura, şi din răul lor iese nedreptatea. Gândul şi cuvântul lor este cu viclenie, şi se ţin sus, ridicându-şi până la cer gura lor, iar limba lor mătură pământul. Neamul acesta se ia după ei şi se îmbată de apă, zicând că ei au zile bune, şi iarăşi zicând: „Are ştiinţă de toate acestea Cel Preaînalt?”». O, fiilor, iată, este scris: «Aşa sunt cei fără de lege, care-şi înmulţesc avutul sub viaţa lor fără de griji, dar Eu i-am aşezat pe ei pe drumuri viclene, ca să-i împing spre prăpăd, ca să le dobor înălţimile, căci aşa este sfârşitul celor răi, care nu se întâlnesc pe calea lor cu înţelepciunea cea curată». Pe voi însă v-am scos din lume şi vă ţin alipiţi de pieptul Meu şi vă hrănesc şi vă adăp, ca să prindă gust după Mine cei care se hrănesc cu semeţia lor.

Omul care păcătuieşte în însuşi trupul său, acela nu poate avea înţelepciunea cea din cer, care este aur trecut prin cuptor, şi chiar dacă ar da să priceapă, n-o poate împlini peste el, căci în el lucrează păcatul. Iată, biserica cea lumească de pe pământ nu pricepe venirea Mea cea de azi, venirea Mea la voi; nu pricepe pentru că ea păcătuieşte. Eu nu se putea să binecuvintez păcatul, şi peste păcat, dar am dat mereu să rabd şi să binecuvintez cu răbdare pe om, ca să înlocuiesc păcatul din om cu lucrul Meu în om, dar omul n-a dat să iasă de sub păcat, şi a zis că a slujit lui Dumnezeu slujindu-şi trupului lui şi lui mamona, căci păcatul este diavol.

O, fiilor, Mă adun cu sfinţii la pieptul vostru ca să ne hrănim, căci cei din cer sunt şi ei flămânzi după cei de pe pământ. Stăm la masă unii de la alţii, fiilor; voi de la Noi, şi Noi de la voi, şi ne hrănim, ca să nu murim fără hrană, fără viaţă, fiilor, căci hrana aceasta este viaţa cea din cer, viaţa cea din omul care are viaţă în el.

O, cum să nu-i fie greu omului să priceapă statul Meu cu voi? Iubirea trebuie să se facă Dumnezeu adevărat în om, şi numai atunci se numeşte ea aşa; altfel ea se numeşte păcat, nu iubire. Iată, Eu am venit, şi vin, şi îl găsesc pe om păcătuind. O, căsătoria nu înseamnă lepădare de sine, iar Eu am spus că cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine. Am spus aceasta şi la cei necăsătoriţi, şi la cei căsătoriţi, dar mai mult le-am spus la cei căsătoriţi, şi iarăşi spun: căsătoria nu înseamnă lepădare de sine. Dacă Scriptura spune despre preot şi despre episcop «să fie bărbatul unei singure femei», şi aceasta, în Domnul, precum este scris în Scripturi, iată ce spun azi Eu, Domnul: preotul sau episcopul nu poate fi şi al femeii, şi al bisericii, iar dacă voieşte episcopie, să se oprească şi el, şi femeia lui de la desfrânare, de la păcatul cel în însuşi trupul lor, şi, lepădându-se de sinele lor şi de trupurile lor, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze ca slujitori pentru cer şi pentru biserică. Azi însă biserica este condusă de satana, nu de Mine, căci capul bisericii este omul; omul care se face preot, şi care se însoară mai întâi, dar Scriptura spune aşa: «Cinstită să fie nunta, şi patul neîntinat, iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu». Amin.

Fiilor de la iesle, vreau prin voi să aşez pe pământ tot mai întinsă masa împărăţiei cerurilor, masa cunoştinţei cereşti peste oameni, masa umilinţei de duh înaintea Mea, că vin din cer la voi sfinţii ca să stea la masa Mea cerească pe pământ, masa cuvântului Meu, căci cei de pe pământ nu vin, fiindcă ei au altă mâncare de mâncat, căci omul s-a învăţat cu desfrânarea mai mult decât cu pâinea, şi de pâine mai rabdă, dar de desfrânare, nu. Aceasta îi prinde bine slujitorului bisericii din lume, îi prinde bine să nu aibă omul minte, că dacă are, şi-o deschide şi vede cu ea pe Dumnezeu şi pe diavol, şi alege ce este mai bun şi mai adevărat pentru viaţa lui cea adevărată.

Când Mă ispiteau cărturarii şi fariseii despre bărbat şi femeie şi despre despărţirea lor, Eu le-am răspuns după legea cea pusă peste omul cel păcătos, căci legea este pentru cei păcătoşi, dar le-am răspuns şi după legea cea sfântă, şi le-am spus: «Cel Care i-a făcut de la început, i-a făcut bărbat şi femeie şi a zis: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup, aşa încât nu mai sunt doi. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”». Dar iată, omul s-a despărţit, că face adulter şi bărbatul, şi femeia, şi nu sunt un trup cei doi, nu sunt aşa cum i-a făcut Dumnezeu, ci sunt fiecare cu trupul lui şi face fiecare ce vrea şi ce-i place, după cum îi conduce trupul. O, e mare taină să fie bărbatul şi femeia un trup şi nu două, dar această taină a fost numai la început şi atât, căci omul a călcat peste ea. Omul a despărţit ce a unit Dumnezeu şi n-au mai fost un trup cei doi, ci au fost doi apoi, şi fiecare se lasă ademenit de celălalt, şi omul este atras la desfrânare de însăşi pofta sa cea fără de rânduială. Fariseii, care dădeau cu orice preţ să Mă prindă în cuvânt, Mi-au zis atunci: «Pentru ce Moise a poruncit să-i dea carte de despărţire şi s-o lase?». Eu le-am răspuns: «Fiindcă Moise, după învârtoşarea inimii voastre v-a dat voie vouă să lăsaţi pe femeile voastre, dar de la început nu aşa a fost. Eu însă vă zic că dacă lăsaţi pe femeile voastre nu pentru desfrânare, şi pentru ca să vă însuraţi cu alta, preacurviţi, şi dacă vă însuraţi cu cea lăsată, preacurviţi de asemeni». O, ce puteam să le mai spun acestora care-şi aveau trupul desfrânat împotriva sufletului lor? Când au auzit ucenicii Mei ce am grăit Eu, Mi-au zis aşa: «Doamne, dacă astfel este starea omului cu femeia, nu este de folos să se însoare», iar Eu le-am întărit înţelepciunea şi le-am spus: «Aceasta este taină şi cuvânt de taină, şi nu-l pricep decât aceia cărora le este dat», şi le-am spus: «Cine poate să înţeleagă, înţeleagă». Amin. Grăiam atent şi cu ei, că aveam încă de lucru peste ei, iar când ei certau pe copiii care erau aduşi spre Mine, Eu le-am spus să nu-i certe, să nu-i oprească pe ei să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor, a celor nedesfrânaţi este ea.

Apostolul Pavel răspundea şi el cu grijă la începutul bisericii Mele când era întrebat de cei ce se alăturau învăţăturii curate, şi spunea: «Bine este pentru om să nu se atingă de femeie, dar ca desfrânarea să-şi aibă şi ea rânduială, să-şi aibă bărbatul femeia lui, iar femeia să-şi aibă bărbatul ei, căci cei ce se lipsesc unul de altul multă vreme, sunt ispitiţi de satana din pricina desfrânării lor». Dar celui nedesfrânat nu-i trebuie legea aceasta, căci acela este curat. O, pe pământ aşa este încă de la căderea omului. Cel ce nu se poate înfrâna, acela se căsătoreşte, căci între foc şi căsătorie, mai bună este căsătoria. Aceasta este lege pentru cei ce nu se pot înfrâna şi care nu sunt liberi. Apostolul Meu căuta pe orice cale să orânduiască peste biserici legi împotriva neorânduielii, dar spunea: «Legat eşti de femeie? Nu căuta desfacere. Dezlegat eşti de femeie? Nu căuta femeie». Şi iar spunea: «Cei ce au femei, să fie ca şi cum n-ar avea, căci faţa acestei lumi trece». Şi iarăşi spunea: «Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de ale lumii, cum să placă femeii, şi astfel e împărţit». Şi iarăşi spunea: «Femeia nemăritată sau fecioara se îngrijeşte de cele ale Domnului, ca să fie sfântă cu trupul şi cu duhul. Cea care s-a măritat însă, poartă grijă de cele lumeşti, ca să placă bărbatului». Şi le mai adăuga zicând: «Toate acestea le rostesc peste voi chiar spre folosul vostru, şi nu ca să vă arunc laţ, ci spre buna-cuviinţă vă îndemn, şi spre nestingherirea slujbei voastre către Domnul, căci vă grăiesc eu, nu Domnul».

Amin, amin zic vouă, fiilor care-Mi purtaţi cuvântul către neamurile pământului: Eu n-am zis omului să se însoare. Cununia care a fost pusă de om între tainele bisericii, nu este taină, ci este durere pentru Mine, căci omul îşi dă trupul spre desfrânare prin cununie.

«Bucatele sunt pentru pântece, şi pântecele, pentru bucate, şi Dumnezeu va nimici şi pe unul, şi pe celelalte. Trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup». Aşa le spunea apostolul Meu celor care dădeau să vină după Mine, şi le mai spunea: «Trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos. Să nu faceţi din trupurile voastre, din mădularele voastre, mădulare ale unei desfrânate, căci cel ce se apropie de desfrânată este un singur trup cu ea, căci vor fi, zice Scriptura, cei doi, un singur trup; iar cel ce se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El». Amin. Şi tot aşa zicându-le, le-a spus: «Fugiţi, fugiţi de desfrânare! căci orice păcat pe care-l săvârşeşte omul, este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său. Voi să nu uitaţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, Care locuieşte în voi şi pe Care-L aveţi de la Dumnezeu, căci nu sunteţi ai voştri, şi cumpăraţi aţi fost cu preţ. Trupul şi duhul vostru sunt ale lui Dumnezeu, casă a preamăririi Lui sunt ele». Amin.

O, fiilor alipiţi de Mine, o, greu îi este unui învăţător până ce pune învăţătură întreagă peste omul cel supus învăţăturii, peste omul care începe să înveţe de la Dumnezeu. Iată cât a ocolit apostolul Pavel până ce a putut să spună omului să fugă de desfrânare, care este păcat în însuşi trupul omului, faţă de alte păcate săvârşite în afara trupului. Eu n-am zis omului să se însoare, iar cei ce au înţeles au spus: «Doamne, nu este de folos omului să se însoare». Eu le-am răspuns: «Acesta este cuvânt de tăinuit, pentru cei cărora le este dat să-l priceapă». Când am fost la nunta din Cana, i-am făcut pe miri un duh cu Mine, căci s-au lipit cu Mine şi n-au luat în ei păcatul. Iată, Eu n-am zis omului să se însoare, ci, din contra, am zis: «Venirea Mea va fi ca în vremea lui Noe când oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până ce şi-au atras potop din cer». Apostolilor Mei le-am desluşit lucrarea de famen, lucru sfânt în trupul omului; nu le-am spus de păcat, nu le-am spus de însurătoare, ba i-am despărţit de soţii şi de copii şi de toate ale lor, ca să poată veni după Mine prin lepădare de sine, luându-şi crucea şi făcându-Mi-se ucenici pentru răspândirea împărăţiei cerurilor peste oameni.

Iată, a venit vremea să judec pe tot omul care a răstălmăcit încă de la începutul omului căzut cuvintele cele de taină ale lui Dumnezeu peste om. Dacă Eu l-am făcut pe om bărbat şi femeie, l-am făcut pentru Mine, nu pentru desfrânare. Unde şi când i-am spus Eu omului să se însoare ca să pună omul bisericii însurătoarea între tainele Mele şi ca să nu mai am Eu stăpânire peste biserică? Eu am spus: «Trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup». Amin.

Eu încă de la început le-am spus celor ce erau pentru Mine: «Luaţi şi mâncaţi Trupul Meu». Aveam pe mulţi care Mă iubeau căutând după urmele Mele, dar nu i-am luat la cină decât pe câţiva, că e mare această lucrare a cinei, şi cu greu o înţelege omul ca să se facă sfânt pentru ea. Iată ce adunătură se strânge azi la cina bisericii! Oare, aşa am lucrat Eu această taină? Eu am zis: «Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, întru Mine rămâne, şi Eu întru dânsul». Dar care este cel care rămâne întru Mine, şi Eu întru dânsul după ce se duce la preot să ia cina Domnului? O, cina aceasta este taină tăinuită. Ea este unirea omului cu Mine, este cununia omului cu Mine, că este scris: «Taina aceasta mare este, în Domnul şi în biserică». Ea este hrana pe care trebuia s-o aibă omul de hrană, căci Mă făcusem hrană bună pentru omul cel zidit de mâna Mea, căruia i-am dat toate bunătăţile Mele. Şi dacă el nu M-a ascultat, i-am spus apoi să muncească şi să se ostenească el pentru viaţa lui cea de toate zilele, ca să-i pară rău pentru păcatul despărţirii lui de Mine şi să nu-i mai ardă de păcat în însuşi trupul lui, păcat care-l desparte de Mine, păcatul desfrânării pe care Eu nu l-am pus peste om, ci i-am spus omului: «Pentru că ai ascultat de îndemnul femeii tale, blestemat să fie pământul din pricina ta. Cu trudă să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci buruienile câmpului. întru sudoarea feţei tale să mănânci pâine până la întoarcerea ta în pământ, că din el ai fost luat, căci pulbere eşti, în pulbere te vei întoarce», şi apoi l-am gonit, şi am pus sabie de foc ca să păzească drumul spre pomul vieţii. Dar azi, iată ce adunătură se strânge la cina bisericii, şi iată vremea când tot omul este judecat pentru cele sfinte ale Mele, care nu sunt păzite cu sabie de foc, aşa cum am pus Eu heruvim cu sabie de foc ca să păzească drumul spre pomul vieţii.

Iar voi, cei aşezaţi de Mine la masa cinei Mele cea de taină, ridicaţi-vă şi ziceţi tuturor cu Mine şi cu apostolul care zice tuturora: «Fugiţi, fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul, este în afară de trup, dar cine se dedă însă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său. Faceţi din trupul vostru templul Duhului Sfânt. Voi nu trebuie să fiţi ai voştri, căci cumpăraţi aţi fost cu preţ. Preamăriţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu». Amin, amin, amin.

O, copii de la iesle, voi sunteţi ieslea cuvântului Meu aici, în locul în care Eu v-am aşezat. Mă adun mereu cu voi. Vă adun la pieptul Meu, ca să vă hrănesc şi să vă adăp, şi să dea peste margini cele ce vă dau, şi să ia omul mântuirea sau judecata din cuvântul acesta. Mă adun cu sfinţii la pieptul vostru ca să Ne hrănim cu iubirea de la voi, căci cei din cer sunt şi ei flămânzi; sunt flămânzi după voi, cei ce-Mi sunteţi Mie casă de venire pe pământ. Mâncăm unii de la alţii; voi de la Noi, şi Noi de la voi. Iubirea trebuie să se facă Dumnezeu adevărat în om, şi numai atunci se numeşte ea aşa; altfel, se numeşte păcat, nu iubire. Omul trebuie să tânjească după iubire, nu după păcat, dar păcatul s-a făcut dumnezeu în om, şi omul îl ascultă şi tânjeşte după el ca după viaţă. Tânjeşte omul după moarte aşa cum sfântul tânjeşte după Dumnezeu. Dar voi sunteţi puntea Mea pe care merg din cer spre pământ ca să stau de vorbă cu omul şi să-i spun despre Mine şi despre ţara venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl, ca să-i dau omului calea întoarcerii la Mine. Părinţii cei sfinţi ai României îşi privesc din cer ţara, şi întind mâinile spre Mine şi zic: „Dă, Doamne, duh umilit românului, ca să Ţi-l dea jertfă bineprimită Ţie. Dă-i curăţie, dă-i iubire, ca să aibă armă împotriva iubirii de sine, şi dă-i Duh Sfânt românului, căci Duhul Sfânt din om este Cel ce Te cunoaşte pe Tine în cuvântul acesta şi în fiii cuvântului Tău cel din români”. Amin, amin, amin.

O, fiilor, vin la voi cu rânduieli pentru voi, şi pentru Mine în voi. Vin curând cu cuvinte de zidire a lucrului Meu cu voi peste pământ. Vin să vă dau lucru sfânt de lucrat, ca să lucraţi binecuvântaţi. Vin să învăţ pe cei ce se lipesc un duh cu Mine, şi să le spun să fie un trup şi un duh cu Mine şi cu voi, şi să ştie cum să lucreze lângă voi pentru Mine, că e mare lucru să ştie omul să fie mai mic ca Dumnezeu pe pământ. Pe nicăieri nu mai găsesc om să vrea să fie mai mic ca Mine, iar Eu nu pot decât peste cei mici, a cărora este împărăţia cerurilor, după cum am cuvântat Eu prin Scripturi. Fiilor, staţi cu lampa aprinsă în calea Mea, că vin să vă zidesc pentru zi de zi în lucru sfânt peste pământ, ca să aibă omul unde să găsească lucru sfânt şi drum sfânt pentru paşii lui. Staţi cu lampa aprinsă, ca să pot intra când vin.

Acum, vă dau cununiţă pentru că aţi ascultat de cuvântul Meu prin care v-am trimis către cel ce este bătut de vântul suferinţei, spre pocăinţă; arhiereul Vasile, care a stat pe scaunul bisericii în cetatea cea întâia între cetăţile României, cetatea Târgovişte. Scaunul acesta este scaunul Meu, şi vai celui ce se aşează după planul omului pe scaunul acesta pe care Eu l-am oprit Mie ca să stau cuvânt peste pământ din mijlocul acestei cetăţi de scaun! Eu am voit să-l ating prin mânuţele voastre ca să-l dezleg de păcatele pe care le-a făcut până acum împotriva Mea şi a voastră şi a arhiereului Meu Irineu, cel ce are pe creştetul său ungerea Mea cea mare peste biserica Mea din vremea aceasta. Rugaţi-vă Mie să-i dau duh de înţelepciune ca să înţeleagă cel atins de mâna Mea prin voi, să înţeleagă că a fost cu putere de la Mine mâna voastră, ca să-i scurtez suferinţa şi să-l slobozesc în pace. Eu sunt cu mila după omul care se pocăieşte de cele săvârşite împotriva Mea. Amin.

Eu voi lucra cu putere peste pământ şi voi curăţi de orice împotrivire, de orice îndoială, de orice trup calea Mea şi statul Meu şi scaunul Meu peste această cetate, cea dintâi peste România, cetatea cea mare în mijlocul căreia Eu am scaun la voi.

Binecuvântată să fie paza cea de foc peste scaunul Meu din această cetate, căci am pus heruvim de foc să păzească drumul spre scaunul acesta, şi zic: cine se va lovi în scaunul acesta, se va zdrobi în el, aşa cum s-a lovit în el cel ce s-a zdrobit acum în scaunul acesta care este pus deoparte pentru Mine şi pentru ţara venirii Mele, căci ea este cea dintâi şi cea de pe urmă, precum Eu sunt. Amin, amin, amin.

13-06-1999