Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul



Cu dor cobor de lângă Tatăl şi îmbrăţişez cetatea cuvântului Meu din mijlocul neamului român și pe fiii Mei veghetori și lucrători din partea Mea în mijlocul ei, îi îmbrățișez în cuvântul Meu și le grăiesc lor cu dor.

O, pace vouă, fiilor! Sunt înconjurat de cetele cerești, care Mă slujesc, căci sunt Stăpânul lor, sunt Domnul lor, așa cum și vouă vă sunt, iar voi Mă slujiți la cuvântul Meu de peste voi ca și cetele cerești, care stau gata să Mă asculte precum Eu le dau lor să lucreze și să împlinească. O, fiilor, cine mai lucrează de la Mine și cu Mine la cuvântul Meu cel rostit din cer pe pământ? O, nu mai este pe pământ atâta unire între pământ și cer ca și la voi, ca și între Mine și voi. Eu, Domnul Iisus Hristos, vă am pe voi pe pământ casa Mea, familia Mea, credință vă am pe pământ pentru venirea Mea cea de acum cuvânt ca să lucrez prin cuvânt între cer și pământ, iar lumea nu știe aceasta, decât dacă pe calea alergării ei de zi cu zi se întâlnește pe cale cu glasul cuvântului Meu prin care Eu sunt cu voi și grăiesc cu voi și vă dau de lucru ca și cum aș fi cu trupul Eu și voi laolaltă, căci voi credeți în cuvântul Meu de peste voi, pe care-l slobozesc din gura Mea din nor, căci cu norii Mă port, așa precum au spus însoțitorii Mei cei îmbrăcați în cămășuțe de in, cum ei s-au arătat în ziua înălțării Mele și au grăit celor pe care i-am lăsat pe pământ uitându-se la Mine când M-am ascuns ușor, ușor de ochii lor și le-au spus lor slujitorii Mei cerești: «Acest Iisus iarăși va veni precum L-ați văzut suindu-Se la cer».

O, așa vin Eu să fiu cu voi, așa cum M-am suit în cer de lângă ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, și ferice tuturor celor care înțeleg și cred cuvântul Meu cel de atunci pentru venirea Mea cea de acum cu lucrul Meu pe pământ, și-Mi trebuia găzduire, fiilor, și-Mi trebuia iubire și credință și multă bucurie pentru Mine de la ei, de la cei la care vin ca să pot cu ei, și ca să poată ei cu Mine cu bucurie, cu multă bucurie.

O, bucurați-vă că vă am ai Mei acum, la sfârșit de timp, și că lucrez cu voi după planul Meu cel de sus, că pe pământ sunt numai oameni care nu vor să fie cu Dumnezeu, să fie Dumnezeu cu ei în toate și mereu, iar de sus vin Eu cu lucrul Meu și-Mi stați voi în întâmpinare, că v-am dat darul credinței în venirea Mea cea de acum, fiilor.

Iată, azi, în zi de sărbătoare sfântă pentru botezătorul Meu Ioan Eu stau cu voi în cuvânt, că ne pregătim pentru pecetluirea cu sfințenie a lucrului vostru la cuvântul Meu de peste voi, că v-am dat lucru sfânt să zidiți în mijlocul cetății cuvântului Meu și am gătit frumos, frumos pe cale fântână sfântă și troiță măreață lângă ea, priveliște dulce ochilor și inimilor celor ce trec pe cale spre voi în sărbători, și voiesc să bucurăm și să încălzim și inimile celor din cetate și să le umplem de bunătate, de dragoste sfântă să-i umplem și pe ei, fiilor.

Mi-am plâns vouă plânsul Meu cel de la inimile reci ale celor din jurul cetății Mele cu voi în ea și cu lucrul Meu ceresc cu voi în mijlocul lor, și v-am spus că Mă doare răceala lor de suflet și că aș vrea să le încălzim inimile atât de depărtate de Mine și de voile Mele cele bune. I-am îndemnat spre voi apoi, Eu și Duhul Meu i-au îndemnat spre voi pe cei ce v-au cerut să zidiți aceste două minuni una lângă alta: fântâna și troița, iar voi ca niște copii dulci ați primit ca de la Mine și ați lucrat sub ploaia harului Meu de peste voi. Acum se vor aduna cei din cetate în zi de pecetluire a lucrului vostru cu Mine, iar Eu și cu voi le vom sta alături și-i vom așeza la masă și-i vom mângâia și-i vom bucura prin Duhul Sfânt, Care va pluti peste cetate și-Și va face lucrarea Sa, o, fiilor, și se vor bucura cerul și pământul în părtășie sfântă aici, și totul va fi o taină dulce și sfântă pentru Mine și pentru voi, și pentru mulți dintre cei ce se vor aduna, că mulți sunt și cei ce nu simt pe cele cerești și nu trag cu ele, fiilor, dar inimi multe și mari vor simți această clipă și se vor hrăni din ea cu simțăminte sfinte, iar Eu, Domnul, și cetele din cer vom umple văzduhul de tainica slavă a lui Dumnezeu și vom împărți fior sfânt peste cei adunați în dragostea acelei clipe, adunare dulce și sfântă, pe care voi s-o hrăniți să fie, fiilor, căci oamenii nu știu această măreție de suflet între Mine și ei așa cum știți voi, fiindcă ei n-au hrană de sus așa cum aveți voi, dar Eu, Domnul, le dau dacă vor căuta, dacă inimile lor se vor înnoi în nașterea cea de sus pentru viață cu Dumnezeu pe pământ, viață mântuitoare, fiilor.

O, de douăzeci și cinci de ani Mi-am așezat petrecerea Mea cu voi în mijlocul acestei cetăți, fiilor. M-a durut mereu și Mă doare încă răceala din sufletul celor din jur, și v-am spus vouă această durere ca să caut cumva să Mi-o alin. Am împlinit acum prin voi cu mare iubire aceste semne și le-am așezat la mijloc în ochii tuturor. În tot timpul lucrului vostru împlinit acum am presărat bucurie în mulți, iar acum se vor aduna de peste tot în jurul vostru și al lucrului mâinilor voastre și se vor minuna și vor tresări.

O, pace peste cetatea cuvântului Meu, fiilor! Pace vouă, și peste cetate pace, fiilor! Amin.

Se binecuvintează și se sfințește lucrul Meu întocmit prin mânuțele voastre la vedere în mijlocul cetății! Cuvântul Meu sfințește și pecetluiește și dăruiește spre folos celor din cetate aceste două semne binecuvântate.

Să fie duh de pace și de credință peste cetatea cuvântului Meu, în care vă am pe voi supușii Mei, ucenicii Mei în mijlocul cetății.

Toți cei din cetate să audă acum din gura Mea că vine Domnul pe nori în văzduhul de deasupra cetății și grăiește cu glasul Său peste grădinița cuvântului și peste cei veghetori în ea în calea cuvântului Meu când El vine și se așează pe pământ spre împlinirea lui, iar Eu, Domnul, împlinesc numai bucurii, numai pace, numai daruri dulci, ca să fie și omul așa cu Mine, căci Eu sunt Cel ce țin pământul pe temeliile lui cu tot ce e pe el, numai să vrea omul să creadă acest adevărat cuvânt.

Botezătorul Meu Ioan așează în amintirea zilei lui de suire la cer, așează cuvânt lângă cuvântul Meu și grăiește așa:

— O, mă bucur cu Tine pentru bucuria Ta de acum, Mieluțule blând. Ți-am fost înaintemergător, Doamne, și n-a știut lumea cea de atunci din Israel lucrarea mea cea de la Dumnezeu în vremea aceea, dar ea s-a împlinit așa cum a fost de la Dumnezeu să se împlinească. O, tot așa și acum lucrezi Tu, Doamne, prin fiii cuvântului și ai lucrului Tău de azi, și-Ți faci cale spre oameni și Te descoperi lor cu toată bunătatea Ta.

O, ce frumos, ce frumos, Doamne! Ce măreț ai lucrat aceste semne sfinte prin mânuțele fiilor cuvântului Tău, ce frumos, Doamne! Har, har peste cetate, Doamne, har, har peste ea! Tu ești tot o iubire în mijlocul ei și presari peste ea bucurii și har și ocrotire mare, pentru alegerea Ta din mijlocul ei, Doamne, că ai ales ceea ce a fost de la începutul lumii pus de Tine deoparte pentru slava Ta de azi, pentru sfințenia Ta, Doamne, și e cel mai înalt munte de pe pământ acest loc și toată lucrarea Ta de pe el peste pământ, că iată, de aici veghezi, de aici mergi și Te vestești peste tot pe pământ cu cuvântul și Te porți cu oștirile cerești între cer și pământ deasupra grădiniței cuvântului Tău și a sărbătorilor Tale cu cei ce se adună aici, în grădinile binecuvântării Tale din mijlocul neamului român.

O, Îți doresc bucurii să ai în mijlocul acestei cetăți, și primire să ai și lucru sfânt să împarți peste pământ de aici, de unde Tu lucrezi și binecuvintezi, numai să întorci oamenii cu fața spre Tine, Doamne Mieluț. O, fă-l și pe om mieluț blând și sfânt, că Tu ai putere, Doamne. Toți sfinții în cer și pe pământ Te slujesc cu multă mărire și har. O, fă-i și pe oameni să semene cu cei din cer în slujirea lor cea pentru Tine, Iisuse Mieluț. Aceasta Îți doresc eu în ziua mea de serbare între sfinți, Învățătorul meu și Domnul meu. Amin.

— Eu, Domnul, binecuvintez intrarea și ieșirea ta cuvânt în cartea Mea cea de azi, în care-Mi scriu cuvântul Meu cel de la sfârșit de timp, ucenicule botezător. Amin.

Fiilor, fiilor, sunt deasupra cu toată măreția Mea și a cetelor cerești. Binecuvintez tot ce mai aveți de lucrat pentru ziua sfințirii semnelor așezate de voi în mijlocul cetății cuvântului Meu din zilele acestea. Sunteți însoțiți de cei din cer în toată vremea, și de aceea toate se fac atât de minunat.

Binecuvintez adunarea celor din cetate pentru sărbătorirea pecetluirii cu sfințenie a acestor semne cerești în mijlocul cetății! Ele vor lucra dragostea Mea în inimile celor din cetate și le vor schimba spre înțelepciune și spre voile Mele peste viața lor, căci dorul Meu este omul, fiilor.

Binecuvintez așezarea la masă de praznic al sfintei cruci și toată armonia sărbătorii. Amin.

Vă voi mângâia, fiilor. După toată truda cu care ați lucrat și v-ați dăruit veți simți mângâierea Mea, și lumea o va vedea și va înțelege că voi sunteți ai Mei, ucenicii Mei cei de azi și că sunteți calea Mea cea de azi din cer pe pământ și că vin cuvânt la voi și că voi îl răspândiți peste pământ, după cum Eu, Domnul, v-am împărțit vouă lucrarea Mea.

Îmi desfac brațele și vă cuprind, fiilor. Pentru voi Eu aduc ocrotire mare peste pământul român, că vă am pe voi cu cetatea cuvântului Meu în mijlocul neamului român, și nu voi înceta să ocrotesc cu toate oștirile cerești, să binecuvintez și să Mă slăvesc peste neamul român cu slava cuvântului Meu cel de azi, căci acest pământ este patria Mea cea de azi, la care Eu vin și Mi-am făcut venirea în cuvânt peste pământ, ca să-Mi pregătesc slava, ziua slavei Mele s-o pregătesc, o, fiilor.

Binecuvintez acum pe cei din cetate, și dulce va fi adunarea și toată întâlnirea dintre Mine și voi, dintre Mine și ei, fiilor. Amin, amin, amin.

11-09-2015