Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol Andrei



La mijlocul celor trei zile de sărbătoare nouă pentru poporul cuvântului Meu cel de azi, Eu, Domnul Iisus Hristos, Mă aşez în carte cuvânt şi însemnez în ea zi de biruinţă, amintirea zilei când am pecetluit în mijlocul poporului Meu şi al lucrării Mele de cuvânt aşezare neamestecată cu lumea, biserică cu mădulare, iar Eu, Domnul, în mijlocul ei cuvânt, aşa cum de două mii de ani aştept să pot să am pe pământ, dar duhul de om nu M-a lăsat să pot Eu, că a voit şi omul şi n-am putut să pot Eu ca Dumnezeu în lucrare de biserică, dar pot acum, şi Se mângâie Duhul Tatălui şi al Fiului şi al tuturor sfinţilor că este pe pământ loc pentru Dumnezeu şi masă curată, cină de Emaus, neamestecată, cum nicăieri nu este pe pământ, căci Eu sunt trup şi cuvânt pe masa aceasta şi nu mai e pe nicăieri atâta mângâiere pentru Dumnezeu. Mereu, mereu cuvântul Meu de pe masă călăuzeşte pe poporul Meu de azi şi Mi-l ţine de mânuţă, şi apoi se îndreaptă el spre fiii oamenilor şi le grăieşte lor, şi grăieşte cuvântul Meu poporului român şi îl aşează pe el la masă de cuvânt din cer pe pământ, ca să pot Eu, Domnul, împlini cuvântul Meu cel rostit, căci prin cuvânt lucrez, şi apoi împlinesc. Amin.

Sărbătorim întreită sărbătoare şi-Mi las cuvântul Meu pe masă la mijlocul zilelor de serbare, căci în ziua care a trecut am însemnat în cer, şi însemnez în cartea Mea acum ziua pecetluirii grădiniţei cuvântului Meu, grădiniţă pentru Mine pe pământ, căci se naşte cuvântul Meu în ea când el vine la poporul Meu, iar în ziua aceasta, a doua a sărbătorii, avem acum sărbătorit pe apostolul Andrei, pe care l-am luat lângă Mine în ziua când am sfinţit cetatea şi biserica Mea de nou Ierusalim acum nouăsprezece ani, şi am avut, şi am pe trâmbiţa Mea Verginica la masă de cuvânt, căci mâine are între sfinţi sărbătoarea ei de intrare în cer, ziua când şi-a odihnit de dureri trupul, care a durut-o mereu, mereu cât a stat în el pe pământ, iar duhul ei a fost mereu tot o umilinţă, tot un plâns plin de milă pentru om, căci am pus în ea duh iubitor de oameni, iar această înţelepciune nu poate s-o aibă decât cei sfinţi, cei plini de Dumnezeu pe pământ, cei în care Eu pun ca să fie, şi nu poate omul să-şi ia singur pe cele împărţite de Mine după planul Meu cel din veac întocmit şi pe care-l aşez lucrător prin cei credincioşi Mie şi plini de iubire ca a Mea şi de lucrare ca a Mea între oameni.

Stau la masă de cuvânt în mijlocul tău, o, poporul Meu, şi am pe apostolul Andrei şi pe trâmbiţa Mea Verginica, amândoi lucrători prin cuvântul sărbătorii de trei zile între sfinţii Mei, cu care Mă port între cer şi pământ, căci Eu cu sfinţii vin, fiindcă aşa este scris, şi nu singur vin. Se vor păcăli amar cei ce vor să arate oamenilor de pe pământ că Eu vin pe norii cerului, căci Eu nu vin aşa cum dau ei să arate cu minciuna lor oamenilor, ci vin cu oştiri de sfinţi şi de îngeri şi n-au ei ochi de văzut pe Dumnezeu întru a Sa venire, şi văd ei ceea ce fac ei ca să vadă, nu ceea ce face Dumnezeu pentru cei ce văd de la Dumnezeu, iar pentru cei ce văd ca omul, vor vedea aceştia ziua mâniei Mele, a dezlănţuirii durerii Mele, strânsă de toţi oamenii în inima Mea de la depărtarea lor de Mine, de la viaţa lor cea fără voia Mea cu ei pe pământ.

O, tot omul este mincinos, şi nu este adevăr între om şi om, şi nu este iubire după adevăr între om şi om, din pricina iubirii de sine, care sălăşluieşte în oameni. Se cheltuiesc cuvinte de iubire între om şi om ca vinul cel îmbătător şi se îmbată omul ca de vin, iar când se trezeşte din beţie vede rodul minciunii, şi omul piere din lipsă de Dumnezeu şi piere îndurerat şi gol, şi ar da atunci să se deştepte dacă timpul i-ar da răgaz. O, mai adevărată este durerea decât bucuria, căci bucuria este minciună şi se face durere după ce trece, iar între fiii oamenilor puţini se aleg de partea adevărului vieţii pe pământ. Durerea şi sărăcia de toate şi duhul umilit mereu, aceasta iubesc oamenii cei adevăraţi, care nu se pot mângâia cu minciuna pentru viaţa lor pe pământ, şi aşa îşi zidesc ei întru vecii viaţa lor, acolo unde este cu adevărat viaţă, şi pentru care se trudeşte mult pe pământ, de unde nimic nu poate lua omul pentru calea sa apoi. O, ce milă am coborât Eu pentru om pe pământ prin cuvântul Meu cel de azi! Cine este cel ce are parte de aşa milă, de aşa mângâiere de la Dumnezeu? Cei ce cred în Mine şi în puterea Mea pentru om, aceia sunt cei ce primesc în ei mângâierea cuvântului Meu cel de azi, care vine cu norii ca să-i adune pe cei iubiţi de Dumnezeu şi pe cei ce-L iubesc pe El, aşteptându-L să vină să-i culeagă pentru El. O, ce faci tu, omule care-ţi iroseşti viaţa în plăceri şi în tot o trudă pentru plăceri şi pentru bucurii, care se ofilesc ca floarea fără apă? O, nu aşa se trăieşte pe pământ înaintea feţei Mele. Vin Eu şi te învăţ acum, căci am venit mereu şi vin iar Învăţător peste pământ, şi ţie îţi trebuie credinţă ca să Mă auzi şi ca să Mă primeşti. Tu eşti cel ce-Mi deschizi sau nu. Eu doar bat la uşă.

O, Mă aşez acum pe masă cuvânt cu sfinţii Mei şi ne hrănim cu el în zile de serbare, Eu şi cu ei şi cu tine, popor al venirii Mele cuvânt pe pământ, iar tu să Mă împarţi, tată. Îmi desfac privirea Mea şi a sfinţilor Mei ca să te privim înapoi, când am pecetluit cu legea sfinţeniei grădiniţa Mea de cuvânt şi toată aşezarea ei. Îl ating pe creştet, acolo unde este el, pe arhiereul Meu, pe cel numit de Mine martor de pe pământ al aşezării pe piatră a bisericii Mele de nou Ierusalim, de nou început, căci noi le facem pe toate şi trec trosnind cele ce au fost, şi aşa va fi, căci aşa este scris, iar Eu vin cu cele noi, căci aşa este scris.

O, departe, departe eşti de Mine acum tu, cel ce ai mărturisit şi ai luptat lângă Mine în taină mare pentru noul Meu început, şi erai mare în credinţă, tată, şi erai adevărat, şi aşa ai fost până în ziua când ai fost smuls de lângă poporul Meu, de lângă lucrarea Mea cea pentru noul Meu început, prin care pe toate voiesc să le înnoiesc şi să fac frumos ca în cer pe pământ. O, te-ai temut de oameni şi n-ai mai ascultat de la Dumnezeu, dar duhul tău şi numele tău au rămas scrise pe cer şi pe pământ în vremea aceea şi în ziua aceea de pecetluire cu sfinţenie a grădiniţei cuvântului Meu cel de azi, în care Eu Mă nasc cuvânt peste pământ. Duhul Meu, atât de îndurerat, grăieşte azi cu tine, şi Mă aud toţi sfinţii şi toţi îngerii, căci ei Îmi ştiu şi-Mi văd durerea de la lipsa ta apoi de lângă Mine. Cei în mijlocul cărora tu stai acum n-au voit nici unul să-şi desfacă inima şi ochii ca să simtă şi ca să vadă slava Mea cea de azi, cuvântul venirii Mele şi şoapta lui duioasă după om, căci n-am venit să dezbin, ci să aduc iubire şi credinţă şi mântuire şi iertare şi înviere, o, de aceea am venit. Ce mare biruinţă cerească s-ar fi arătat de pe vatra neamului român peste popoarele toate dacă slujitorii de biserică ar fi avut credinţă şi primire pentru Mine! Ce slăviţi ar fi fost ei, şi din zi în zi tot mai sfinţi ar fi fost dacă iubeau ei pe Dumnezeu pe pământ. Te-am luat dintre ei ca să le dau lor patria cerească apoi şi s-o zidiţi cu toţii laolaltă şi să fie ea pe pământ cu strălucirea ei, căci am venit cu ea în braţe ca s-o pun pic cu pic în mijlocul oamenilor şi să lucrez prin lucrători plini de credinţă, căci tainele cereşti sunt mari pe pământ, mari, şi nu se pot arăta din pricina necredinţei.

O, fiule cu inimioara zdruncinată de durere acum, aş da să-i trezesc pe toţi cei în mijlocul cărora tu stai, căci Eu te alesesem în mare taină din mijlocul lor, şi am voit să le fac bine la toţi prin credinţa ta, care te-a făcut mare atunci înaintea Mea, că nimic nu-l poate face mare pe om între oameni decât lucrarea credinţei lui. L-am umplut de voia Mea pe patriarhul care a fost şi căruia i-am spus prin cuvântul de pe masa poporului Meu să se ridice el şi să te aşeze arhiereu înaintea Mea, ca să pot Eu să-Mi aşez cu tine noul Meu început, biserică după voia Mea, cu mădularele toate în ea şi cu masa cuvântului Meu pe masa ei, trup şi cuvânt pe masa bisericii Mele, aşa cum la începutul cel de acum două mii de ani am avut şi am lucrat prin cei credincioşi, în toată strâmtorarea vremii de atunci, şi când îl aveam în mare taină patriarh peste Ierusalim pe apostolul Iacov, fratele şi ucenicul Meu cel credincios, tainic lucrând el lucrarea şi cârma bisericii Mele, aşa cum şi cu tine am lucrat până ce, aflându-te mulţi dintre slujitori, s-au adunat într-un gând şi te-au smuls de lângă izvorul Meu şi te-au pus sub pază, tată. O, departe, departe eşti de Mine acum tu, cel ce M-ai mărturisit şi ai lucrat cu Mine cu credinţă până acum nouăsprezece ani. Voi ridica sabia Mea de cuvânt şi Mă voi răzbuna pe cei ce te-au umilit, căci voi împlini peste ei cuvântul Meu dacă vor rămâne ei necredincioşi. Eu nu le-am cerut nimic, nici rangurile lor, nici tronurile lor, nici avutul lor, ci iubirea le-am cerut, căci cei ce nu Mă iubesc, calcă apoi toate poruncile Mele, răsturnând-o pe cea din vârful lor şi purtându-se ei cu Mine atât de neprimitori, atât de necredincioşi, ca şi cei de acum două mii de ani, care nu M-au primit.

O, arhierei şi preoţi, cum Mă arătaţi voi oamenilor că sunt cu voi? Ce împărăţie daţi voi să vă faceţi pe pământ? Dar în cer? O, v-aţi făcut împăraţi pe pământ şi împărăţiţi peste oameni prin sate şi oraşe şi nu-Mi sunteţi slugi ale Mele aşa cum au fost ucenicii Mei cu turma creştină după ce Eu M-am întors în Tatăl ca să pot fi cu ai Mei până la sfârşit, nemaistând Eu în faţa mai-marilor pământului ca să-i tulbur, ci stând numai cu ai Mei. O, când, oare, când va fi să văd la voi credinţă pentru venirea Mea cea de azi cuvânt la voi pe pământ, aici, pe vatra neamului român, ţara Mea de venire azi iarăşi la oameni, ţara strălucirii, căci se mângâie duhul sfinţilor Mei de strălucirea Mea de acum şi de ţara Mea de venire, al cărei nume voi îl purtaţi şi vă numiţi români? Eu, Domnul, aduc vouă rugăminte cu foc. Ridicaţi-vă mari cu sfinţenia şi fiţi adevăraţi slujitori ai Mei, că e păcat faţă fără de viaţă, o, fiilor! Ridicaţi apoi toată turma română la credinţă cu fapte mari înaintea Mea, că nu e frumos să puneţi sub legătura cu recoltă pe cele putrede ale recoltei ca să le vindem aşa. Cercetaţi şi vedeţi. Cei ce-şi vând recoltele iau faţa cumpărătorilor cu ce e mai frumos din recoltă şi pun în legătură deasupra recoltă frumoasă, iar dedesubt ascund tot ce e mai urât şi mai atins de stricăciune şi de putreziciune, şi omul vede numai când ajunge acasă, când desface legătura vede că faţa recoltei a ascuns sub ea partea cea putredă a ei, şi vede omul numai când ajunge înaintea Mea viaţa lui cea irosită şi fără călăuzitori adevăraţi peste ea şi care să aibă putere să dea viaţă din cer la cei fără de viaţă, căci Eu, Domnul, am bogăţie de har, numai să am cui să-l împart ca să-l poarte şi ca să se împartă la cei săraci, la cei fără de viaţă din cer peste ei. O, aşa e omul. Dă să se arate viu şi bun şi adevărat, dar numai pe deasupra, căci în inimă şi în trup ascunde toate slăbiciunile lui, toate câte nu vrea el să se vadă şi care l-ar face fără de preţ înaintea semenilor lui. Eu însă nu Mă las înşelat şi nici batjocorit, şi grăiesc şi-Mi spun durerea de la nedreptatea care s-a aşezat să stea pe scaunul dreptăţii şi strig la voi: o, ridicaţi-vă şi vestiţi peste turmă că cere Domnul iubire îngerească la voi şi la toată turma, fiindcă timp nu mai este, şi a venit vremea să vin să cercetez şi să triez, şi nu voiesc să aibă careva parte de plânsul şi de scrâşnirea dinţilor ca plată pentru necredinţă. Vi se va cere greu socoteală că ştiţi şi că nu este ascultare de Dumnezeu de la voi, şi iată, Duhul Meu suflă peste voi şi vă strigă să-L auziţi şi să nu-L tăgăduiţi. Voiesc bine să vă dăruiesc şi în slava Mea să vă aşez, căci sunt cu slava Mea cuvânt peste pământ, şi nu este înţelepciune pentru această minune de taină coborâtă cu Mine la oameni. Acum vă rog, dar mâine ce va fi dacă nu vă veţi trezi?

Apostolul Meu Andrei grăieşte cu voi acum. De lângă Mine grăieşte el vouă, căci vii sunt pe veci de veci cei ce au avut viaţă în ei pe pământ. Amin.

— De lângă Domnul Iisus Hristos, Arhiereul Cel mare, grăiesc vouă, slujitori de biserici, de la cel aşezat în fruntea voastră până la cel mai mic între voi. Le vine greu tuturor, o, le vine greu să trăiască înaintea venirii Domnului aşa, ca poporul cuvântului Lui cel de azi, aşa cum cere Domnul pentru acest început nou, precum la început i-a cerut Domnul în rai omului pe când încă nu-l părăsise el pe Domnul pentru femeie. Omul nu-şi iubeşte femeia decât pentru păcat. O, nu aşa a iubit Domnul biserica Sa, şi nu găseşte Domnul nici un om, nici măcar slujitor de biserică să poată să iubească aşa cum Domnul a iubit şi a îngrijit biserica Sa şi a învăţat-o iubirea pentru cei ce iubesc. Va merge păcatul până la ziua judecăţii lui, căci omul aşa merge şi aşa vrea până la capăt, dar dacă omul ar avea povăţuitori sfinţi, arhierei şi preoţi sfinţi, aşa cum am fost noi, ucenicii Lui, ca să ne trimită Domnul în numele Lui să învăţăm oamenii, o, ar mai fi, oare, tot atâta păcat pe pământ? N-ar mai fi, ci s-ar înmulţi numărul sfinţilor, numărul fraţilor noştri, căci noi eram puţini pe atunci, dar voi, care staţi sub nume de slujitori pe vatra acestui neam, sunteţi mulţi, numai dacă aţi lucra la fel învierea şi viaţa peste oameni, mântuirea de păcat peste om. O, cum de nu vă bucuraţi voi de comoara din ţarina voastră cea din părinţi? Cum de nu credeţi, cum de nu iubiţi pe Dumnezeu? Are Domnul glasul Său peste vii şi peste morţi pe vatra neamului român şi vă va fi grea judecata dacă veţi rămâne reci faţă în faţă cu Duhul Cel dătător de viaţă al lui Hristos, Învăţătorul bisericii. Nimic nu se clatină din ale voastre, ci se înnoiesc dacă vă aplecaţi cu credinţă glasului Fiului lui Dumnezeu ca să-l cunoaşteţi şi să-l mărturisiţi adevărat, căci nu este rătăcire în acest cuvânt, ci este Dumnezeu-Cuvântul acest glas chemător şi duios. O, vă supuneţi unii pe alţii ca să nu credeţi, ca să nu vă arătaţi credincioşi, aşa cum au făcut şi duhovnicii acestui timp, şi sunt neîmpăcaţi în cer faţă în faţă cu Domnul acum, că nu s-au aplecat să-şi arate credinţa şi s-o mărturisească ei faţă de acest cuvânt mai înainte de plecarea lor, căci vestit le-a fost lor pe Dumnezeu-Cuvântul, Care-Şi are masa de cuvânt pe vatra neamului român.

Vă doresc vouă credinţă! Vă doresc iubire îngerească! Vă doresc pe voi lângă Domnul lucrători cu adevărat, roditori de sfinţi în mijlocul oamenilor, căci biserica lui Hristos este cea care naşte sfinţi şi este vie, şi din pietre vii se zideşte la zidirea ei.

Sunt cel ce am pus paşii mei pe plaiurile pământului român acum două mii de ani şi am lăsat de la Domnul semnul mântuirii pe acest pământ şi duhul fecioriei peste biserica acestui neam, căci am iubit îngereşte pe Domnul şi pe oameni şi am fost arhiereu cu putere de înviere şi am lăsat această mărturie pe acest pământ. Fiţi credincioşi, căci necredinţa Îl alungă pe Domnul. O, fiţi credincioşi şi apropiaţi-L pe El! Amin.

— O, apostolul Meu cel întâi chemat şi ales şi credincios Mie, rodească-se pe el însuşi în ei şi între ei cuvântul tău şi să facă el din ei adevăraţi ucenici ai Mei, căci Eu le dau putere să creadă, dacă ei vor voi aşa! Amin.

Mă pregătesc cu mare lucrare de cuvânt, căci sunt cu trâmbiţa Mea Verginica la hotar şi cu păstorul Daniel ca să grăim cu tot poporul acestui cuvânt, de la începutul lui şi până azi, şi Mă voi da lui şi voi lucra peste el cuvânt.

O, fiilor din porţi, prin dureri şi prin sărăcie şi prin mare umilinţă de duh îşi poate omul lucra mântuirea. Vă dau ceea ce ştiu că foloseşte, şi aşa să împărţiţi, şi să înveţe poporul cel ascultător şi cel neascultător cuvântul Meu cel de mântuire, iar dacă-l va împlini pe el, bine-i va fi lui. Eu, Domnul Iisus Hristos, lucrez cu voi peste duhul poporului Meu, şi duhul fiecăruia se alege la dreapta sau la stânga Mea, precum lucrarea fiecăruia îi dovedeşte pe ei. Fiţi făcători de mântuire peste poporul Meu, de la începutul lui şi până azi, fiilor, şi fiecare va primi aşa după cum el va voi să fie. Amin, amin, amin.

13-12-2010