Eu dau învăţătură de credinţă şi de viaţă poporului Meu celui credincios, că am pe pământ dată de Tatăl lucrarea de Învăţător peste om, lucrare mare, cum numai Dumnezeu are. Amin.
Sunt Domnul Dumnezeul tău, poporul Meu, şi-Mi pregătesc în mijlocul tău hrană pentru mulţi, că mulţi şi de peste tot au aflat masa Mea de cuvânt cu tine şi se hrănesc mulţi din ea spre mângâierea sau spre puterea sau spre credinţa lor în venirea Mea de azi ca să-l ajut pe om acum, la sfârşit de timp, căci cei de la sfârşit au de dat mâna neamului omenesc întreg, de la Adam şi până la venirea Mea cu judecata făpturii şi apoi cu mângâierea cea veşnică pentru cei ce M-au urmat cu lepădare de sine şi M-au mărturisit viilor şi morţilor prin viaţa lor mărturisitoare de Dumnezeu pe pământ. Amin.
Este aşezată de sfinţi în duminica aceasta de învăţătură Evanghelia Mea cea despre pilda vameşului şi a fariseului, care au venit înaintea Domnului şi au fost mărturisitori fiecare pentru ei înşişi cu cele din ei lui Dumnezeu. Am coborât din cer în toată vremea mare iubire în sfinţi pentru biserica de pe pământ, pentru care ei au trudit cu iubire în ei ca să am Eu biserică şi ca s-o învăţ pe ea prin sfinţii Mei, prin trimişii Mei în mijlocul ei, şi au găsit cu cale sfinţii şi părinţii că omul credincios trebuie să-şi cerceteze şi să-şi cunoască semeţia sau smerenia înaintea Mea, mai înainte să se pregătească el prin biserică de cele cincizeci de zile de post pentru slava răstignirii şi a învierii Mele pentru cei credincioşi.
Aduce învăţătura de azi semnul de încredere în sine până la dispreţuirea aproapelui a fariseului, care s-a înfăţişat Domnului şi care s-a îngâmfat în sine şi apoi în rugăciune înaintea Domnului, socotindu-se postitor şi meritos, curat şi cinstit, darnic şi drept cum nu sunt ceilalţi oameni, iar pe de altă parte pocăinţa vameşului, care, îndurerat şi ruşinat de faptele sale, cu fruntea aplecată, se lovea în piept şi zicea înaintea Domnului: «Dumnezeule, fii mie milostiv, căci sunt păcătos!», şi dacă s-a smerit acesta pe sine s-a înălţat la Domnul rugăciunea sa, pe când fariseul înălţându-se în sine a plecat neîndreptat la casa sa, căci scris este că Domnul Se împotriveşte celui ce se bizuieşte pe sine semeţindu-se, pe când celui ce se smereşte pe sine îi dă har şi îi dă îndreptare şi primire.
O, cum să Mă bizui Eu, Domnul, pe cel ce se bizuie pe sine cu semeţie când acest păcat îl pândeşte pe om ca să-l cadă în adânc ca pe Lucifer? O, nu e bine aşa, omule, căci Adam s-a semeţit în rai şi s-a crezut mare şi a pierdut harul Meu şi a căzut apoi prin femeie, căci aşa păţesc cei ce nu ascultă cu frică de orânduiala Mea cea pentru om, şi cad oamenii unii peste alţii prin aşa cădere, cădere ca a lui Adam.
O, poporul Meu, e bună ascultarea, tată, şi vai celui ce calcă peste ea! E bună smerenia inimii şi a vieţii, şi vai celui ce uită să stea cu frică în pocăinţă mare pentru slăbiciunile lui omeneşti şi pentru ispitele de pe pământ! E mârşav păcatul semeţiei de sine, iar omul nu are putere să-şi vadă acest păcat când îl are pe el, dar Eu am spus: «Celui ce i se pare că stă, să ia seama să nu cadă!». Eu, Domnul, ştiu pânda cea de şapte mii de ani a diavolului pe urma omului, şi fericit ar fi omul dacă şi-ar aminti mereu de căderea lui din Dumnezeu prin omul cel întâi zidit, care n-a ascultat de cuvântul Făcătorului său şi L-a dispreţuit pe Dumnezeu în el pentru păcatul său, păcat care a căzut pe tot omul apoi.
O, ar trebui să-L caute oamenii pe Domnul pentru păcatele lor. Îi chem pe oameni la pocăinţă şi la inimă înfrântă pentru viaţa lor cea plină de păcate şi pentru care va fi să dea seama în ziua cercetării lor. O, câtă pace ar fi în oameni şi între ei apoi dacă ar sta ei ca vameşul din Evanghelie înaintea Mea şi a semenilor lor! O, cât har ar coborî pe pământ de la Dumnezeu şi cât rai! Nu trebuie să-şi ascundă nimeni neascultarea de Dumnezeu şi faptele ei, căci cei ce se ascund aşa fac pat de odihnă în ei pentru păcat, fac moarte în ei şi în jurul lor şi fac despărţire de Dumnezeu. E bine să nu greşească omul, căci dacă greşeşte se face neputincios pentru curăţirea greşalelor lui, şi aceasta înseamnă semeţie, păcat pe care omul cu greu şi-l cunoaşte.
O, nu-ţi trebuie notă bună ţie de la om, omule care nu-ţi cunoşti semeţia aceasta, ci îţi trebuie de la Dumnezeu iertare de greşale, căci omul din pricina păcatelor lui nu este meritos, nu este, ci este vrednic de mila Mea şi a semenilor lui, buni sau răi, drepţi sau păcătoşi, căci Domnul este Cel ce lucrează asupra omului prin oameni, şi El conduce spre umilinţă paşii omului prin multa Lui iconomie pentru umilinţa semeţiei din om.
Tu, poporul Meu, să nu cauţi, tată, decât mântuire, că nu-ţi trebuie purtare bună pentru tine din părţi, ci îţi trebuie pocăinţă şi umilinţă, şi acestea ţi se cer pentru mântuirea ta, şi-ţi trebuie dragoste de Dumnezeu ziua şi noaptea şi multă trezire şi jertfă pentru ea, căci omul fără ea nu poate pentru Dumnezeu, şi e ruşine să piardă cel credincios dragostea cu care el se dă Domnului şi Îi dă cinste apoi, Îi dă primul loc în viaţa lui, în truda şi în odihna lui.
O, poporul Meu, stai, tată, înaintea Mea mereu ca în faţa Stăpânului tău Cel din cer şi nu dispreţui statul tău cu Mine şi statul Meu cu tine pentru dragostea de tine şi de trupul tău, căci cel ce nu-şi cunoaşte şi nu-şi vede aceste păcate Îl dispreţuieşte pe Domnul şi pe aproapele său prin ele, şi se vede aceasta când este aşa. O, să nu-ţi iei dreptul să-l dispreţuieşti pe fratele tău, fiule, ci să-ţi iei datoria în seamă, căci ai datoria să nu loveşti conştiinţa aproapelui tău, pe care l-ai putea trage în păcatul judecăţii de frate şi a nedumeririi pentru calea cea cu biruinţă pe ea, căci omul are străvechiul obicei să se ia după om, să se bizuie pe om, uitând el că Domnul este Cel ce încearcă omul prin toate cele de lângă el ca să-i vadă credincioşia şi ascultarea lui înaintea Sa.
O, poporul Meu, învaţă, tată, de la Mine să asculţi toată învăţătura Mea, dar învaţă-te să fii şi probat pentru ea, tată! Vreau să văd la tine această înţelepciune, care-ţi păstrează viaţa, tată, căci omul neprobat cade în sine, cade în nelucrare şi dispreţuieşte pe Dumnezeu şi pe semeni prin acest păcat. O, nimic, nimic n-ar fi să dorească omul decât cele ce vin peste el, şi la a căror cârmă este Dumnezeu, după cum vede El că trebuie să lucreze pentru om spre mântuirea lui, spre smerenia lui, căci smerenia este har, şi ar fi să ajungă ea omului, căci harul Meu nu se poate desăvârşi în om pe alte căi.
O, de s-ar uita omul la Mine cum M-a ţinut Tatăl numai în smerenie pe pământ, ar fi atunci să aibă omul ochiul bun şi pentru Mine şi pentru el. Învaţă de la Mine, poporul Meu! Numai pentru cei smeriţi şi neputincioşi pentru ei înşişi, numai pentru ei este bogăţia de har din cer, bogăţie care aşteaptă după om ca să se sălăşluiască în el pentru slava Mea. Amin.
O, poporul Meu, nemulţumirea omului este diavol, fiule, este capcană pentru sufletul omului. Învaţă, tată, să fii primitor cu mulţumire pentru toate câte Eu, Domnul, prin iconomia Mea îţi trimit, că iubirea Mea e mare pentru om, dar omul n-o cunoaşte pe ea şi lucrarea ei cea pentru mântuirea lui.
Te-am învăţat în duminica aceasta paşii Mei spre tine şi paşii tăi spre Mine, poporul Meu, iar tu să fii curat în toată vremea prin faptele tale văzute şi nevăzute, căci Eu stau la uşă şi bat, iar tu să Mă cunoşti, fiule, şi să Mă primeşti şi să fii primitor de Dumnezeu prin toate câte-ţi vin, şi vei fi fiul înţelepciunii vieţii, şi vei fi sprijinul Meu când Eu bat la uşa ta ca să intru. Amin.
O, stai cu uşa deschisă pentru Dumnezeu, poporul Meu! Amin, amin, amin.
24-01-2010
