Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon

Eu, Domnul Iisus Hristos, intru în cartea Mea de azi, intru cuvânt de sărbătoare, iar sfinţii aşteaptă la gura Mea ca să se hrănească din ea, căci cuvântul Meu de azi este mângâierea lor şi se mângâie ei cu venirea Mea la tine cuvânt pe pământ, o, poporul Meu de azi din neamul român.

E sărbătoare în ziua aceasta în cer şi pe pământ. Pe pământ mulţi sărbătoresc pentru naşterea Mea cea de acum două mii de ani, sărbătoare mutată de la locul ei, iar cei din cer sărbătoresc pe ierarhul Spiridon, cel sărac de slava cea pământească, fiindcă el avea în el de bogăţie împărăţia Mea, cea care nu are nimic în lumea aceasta, şi care se slăveşte în om pentru cei din cer. Ridică sfinţii înaintea Mea cupa rugăciunilor lor pentru ca să vină pe pământ împărăţia Mea şi să se descopere ea prin descoperirea fiilor lui Dumnezeu, căci împărăţia Mea din ei îi vădeşte pe ei moşteni ai Mei. O, de s-ar putea opri omul din toate cele trecătoare ale lui ca să gândească aşa, Eu, Domnul, aş lucra peste el şi l-aş umple atunci de dor de cer şi de adevăr pe pământ! E orb omul faţă de cele ce rămân, pentru că el îşi deschide inima numai spre cele care trec odată cu el. Nu tot aşa au făcut cei ce s-au sfinţit pe pământ pentru împărăţia Mea în ei, împărăţie care nu trece.

Mă adun cu tine la masă de cuvânt, poporul Meu de la izvor. Ne pregătim, tată, să ridicăm la cer zi de pomenire pentru păstorul Daniel, căci Eu, Domnul, voiesc acum să stau în cuvânt cu poporul Meu cel de ieri şi cel de azi şi cel de mâine, tată. Sunt plin de slava cuvântului Meu, slava Mea cea de la sfârşit de timp pe pământ, şi grăiesc cuvânt şi îl împlinesc pe el, şi aşa Mă dovedesc Eu că sunt Cel ce grăieşte acest cuvânt. Am stat cu masă de cuvânt peste neamul român, ca să aşez apoi în mijlocul lui cârmuitor după voia Mea pe mai departe peste el, şi am tras din greu cu tot cerul de sfinţi şi de îngeri pe tot cuprinsul pământului român, căci lupta pentru întâietate s-a dat cu putere şi Mi-a dat Mie de lucru omul necredincios care-şi caută slava sa. Eu însă am vegheat cu milă mare ca să nu se prăbuşească acest neam iarăşi sub mâna celor străini de adevăr şi de mersul Meu peste pământ acum cu toiag de fier în mână, căci cu greu Îmi fac cale printre oameni cu slava cuvântului Meu, care-l păstoreşte pe om şi nu-l lasă să cadă, aşa cum dă el să lucreze fără să ştie unde duce lucrul lui. Toţi sfinţii sunt numai iubire şi veghe pe vatra neamului român, că Mă văd pe Mine cu râul Meu de cuvânt în această ţară, ţara întoarcerii Mele iarăşi de la Tatăl la om, lucrare cu mare taină lucrată între Mine şi cei credincioşi acestui timp ceresc pe pământ, şi despre care este scris în Scripturi să vină şi să fie.

Toţi sfinţii lucrează cu Mine la desăvârşirea Scripturilor pe pământ, şi lângă tine lucrează ei, poporul Meu, căci tu eşti pe pământ cu trupul, şi în mijlocul tău Îmi scriu Eu cuvântul, pe care-l şi împlinesc apoi. Lucrează la masa Mea cu tine în ziua aceasta ierarhul Spiridon şi grăieşte el între Mine şi el cuvânt de mărturie a lucrării Mele de azi pe pământ, căci sfinţii sunt cuvântul Meu, iar Eu al lor, şi unii pe alţii Ne mărturisim pentru lucrările cerului pe pământ, iar cartea Mea cea de azi mărturiseşte azi lucrarea Mea şi a sfinţilor Mei, poporul Meu. Amin.

– Cuvântul Tău de azi, Doamne, e calea Ta de venire pe pământ acum, la sfârşit de timp, şi e calea noastră, a sfinţilor Tăi, lucrare scrisă în Scripturi să fie, căci zice Scriptura:«Vine Domnul cu zeci de mii de sfinţi!». O, nu mai sunt pe pământ oameni care să aştepte cu dor şi cu patimă venirea Ta. Pe pământ sunt numai oameni necredincioşi, şi abia se mai zăreşte rob credincios pentru Tine, om care să-l robească duhul credinţei în Tine aşa cum am fost noi, sfinţii Tăi.

Ai dat cuvânt dulce şi mult neamului român şi l-ai îndemnat la veghe pentru viaţa lui. Veneai adesea în cuvânt la el şi îl strigai pe el la veghe, şi apoi ai împlinit Tu aceasta, căci ai cuvântat, şi trebuia să se împlinească cuvântul Tău, şi s-a împlinit, Doamne, şi n-ai lăsat să alunece neamul român sub duhul minciunii omului cel plin de dorul slavei pământeşti, omul cu limbă de lemn, care-şi caută doar slava sa ca să domnească prin ea şi să se fălească domnind.

O, Tu eşti mare şi eşti biruitor, Doamne, pe vatra neamului român şi pentru el pe pământ. Stăm faţă în faţă cu lucrarea Ta de azi noi, sfinţii Tăi, pentru ridicarea acestui neam la rang ceresc înaintea neamurilor de pe pământ, căci Tu stai pe tron de cuvânt în mijlocul neamului român şi Îţi împlineşti slava venirii Tale cu judecata prin cuvânt pentru vii şi pentru morţi, căci cei adunaţi în biserici nu cred cele ce spun ei când spun prin darul credinţei celor de la începutul împărăţiei Tale prin întâii Tăi ucenici, şi care au lucrat peste biserica Ta de peste vremi mărturisirea credinţei lor, căci în biserici se vesteşte în toată vremea pentru tot omul care mărturiseşte zicând: «Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie». O, nu e pentru necredincioşi, ci e pentru cei credincioşi această proorocie, Doamne, căci cei credincioşi o aşteaptă pe ea împlinită pe pământ, ca şi sfinţii Tăi, care aşteaptă învierea celor înviaţi. O, noi aşteptăm cu mare dor învierea morţilor, Doamne. Scriptura învierii morţilor poartă în ea împlinire mare, o, Doamne, şi este adevărată această Scriptură, atât cât de adevărat eşti Tu, o, Dumnezeule al celor credincioşi şi sfinţi prin credinţă, căci ei biruiesc cu ea pentru Tine, Doamne.

Grăiesc cu Tine între cei din cer în ziua mea de serbare ca să Te mărturisesc, Doamne. Duhul mărturiei este duhul nostru în cer, aşa cum a fost şi pe pământ. N-au sfinţii pe pământ altă căutare decât să Te mărturisească pe Tine, iar în cer ajunşi apoi, acelaşi dor îi mistuie pe ei, căci ei sunt iubiţii Tăi, iar Tu al lor pe veci, şi iubirea nu piere, ci se naşte pe pământ mereu, mereu în cei credincioşi şi sfinţi cu credinţa, iar plata lor este mare, şi eşti Tu întreg în ei pe pământ, şi în cer apoi, plată celor credincioşi, Doamne. O, cu mare dor de slava Ta cea de azi Te rugăm, noi, sfinţii Tăi, să Te aşezi tot mai desăvârşit Păstorul celor credincioşi, căci acest timp al Tău Te mărturiseşte pe tron de cuvânt în mijlocul neamului român, iar Tu îl mărturiseşti pe el neam al Tău, ales dintre neamuri pentru slava Ta de azi cu el pe pământ. Fă-l credincios pe el în lucrările Tale de azi, o, Doamne, şi dă-i apoi lui plata celor credincioşi, căci Tu poţi aceasta, şi iată, noi stăm cu Tine la praznic de cuvânt, masă cerească pentru sfinţii din cer la masă cu cei credincioşi pe pământ în mijlocul neamului român. Dulce este pentru graiul nostru numele de român, şi scrie-ne pe noi, o, Doamne, în cartea cea de naştere de sus a acestui neam, că e plin cerul de la margini la margini de acest nume mare al Tău acum, la sfârşit de timp, când Tu Te naşti cuvânt nou pe vatra neamului român, neamul din care Tu Te naşti în zilele acestea cuvânt peste pământ. O, slavă cuvântului Tău de azi, şi bunăvoire pentru Tine peste neamul român, iar nouă, sfinţilor Tăi, bucuria cea de la sfârşit de timp, venirea Ta cu zecile de mii de sfinţi ai Tăi, o, Doamne, şi împlinirea credinţei lor, prin care ei au nădăjduit în toată vremea lor pe pământ. Amin.

– Duhul mărturisirii este Duhul Meu, iar Duhul Meu este mărturia voastră, o, sfinţi iubiţi ai Mei. Amin.

Dăm aşezare sărbătorii de azi şi Mă întorc în carte apoi pentru ca să Mă las în ea cuvânt şi să stau la masă cu poporul cel hrănit de Duhul Meu în vremea Mea de azi cu el pe vatra neamului român. Binecuvântare îţi dau, popor de la izvor, ca să găteşti tu masă de pomenire pentru păstorul Daniel, pe care l-am luat între sfinţii Mei acum patruzeci de zile, după multa lui trudă şi suferinţă pentru via Mea de azi şi de mâine, căci el Mi-a fost mărturisitor credincios, slugă plină de credinţă şi de credincioşie pentru tot cuvântul Meu cel de azi şi a tainelor toate, pe care le poartă în el cuvântul Meu.

Mă întorc în carte ca să Mă aşez masă de cuvânt pentru cei ce vor veni să Mă ia cu glasul cuvântului Meu, care se aşează cu poporul în sfat ceresc acum, iar ţie, popor de la izvor, îţi dau mereu, mereu, puteri noi pentru lucrul tău cel pentru Mine, tată. Pregăteşte-Mi, dar, popasul Meu cu cei din cer pentru poporul Meu care se adună în casa întâlnirii şi Mă voi întâlni cu poporul Meu şi voi grăi lui, şi martorul Meu Îmi va fi acum păstorul Daniel, pe care l-am luat acum la odihnă după truda lui cea pentru Mine, după multa lui lucrare de credinţă pentru venirea Mea cea de azi pe pământ, iar acum el are între cei din cer rodul credinţei lui, rod mărturisitor pe pământ şi în cer. Amin.

Sfârşesc acum cuvântul şi dau loc sărbătorii pentru ierarhul Meu Spiridon, şi Mă întorc în carte apoi, iar voi, străjeri din porţi, vegheaţi pentru venirea Mea cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp, vegheaţi, tată, pentru toate clipele Mele de pe pământ acum, căci Eu, Domnul, vă întăresc mereu la veghe, iar lângă voi, pe poporul Meu de la izvor, şi cu care Eu Mă sprijin pentru lucrările Mele de azi pe pământ. Amin.

Cu pace şi cu bună orânduială să-Mi lucraţi şi să-Mi gătiţi popasul şi masa Mea cu poporul Meu, iar glasul Meu va grăi lui grăire cerească pentru lucrarea Mea de azi cu el şi pentru el, iar voi fiţi sprijinul Meu, fiilor, şi sfânt să fie el înaintea Mea. Amin, amin, amin.

Mă aşez în cartea Mea de azi cu grăirea Mea acum, pentru pomenirea în cer şi pe pământ după patruzeci de zile, când Eu, Domnul, am venit cu sfinţii şi cu trâmbiţa Mea Verginica şi am ridicat la cer sufleţelul păstorului Daniel după multa-i suferinţă cu duhul şi cu trupul apoi în mijlocul poporului Meu de ieri şi de azi. Amin.

O, popor de la izvorul Meu de cuvânt, te-am aşezat, tată, să-Mi găteşti acum acest popas şi să pui masă de pomenire pentru păstorul Daniel şi ca să stau Eu la masa cea de azi de vorbă cu poporul Meu de peste tot, cu cel adunat acum, aici, la masă, şi cu cel ce nu s-a strâns acum, iar tu ai împlinit aşa şi ai gătit popas cerului, şi iată, stau la masă de cuvânt aici, însoţit de martori din cer, căci mărturia lucrării Mele de azi umple cerul şi duhul sfinţilor Mei. Amin.

O, te-am vestit, poporul Meu de peste tot, te-am vestit, tată, că-ţi voi grăi ţie în ziua aceasta. Fac popas cu tine, tată. Să ne aşezăm, dar, şi să privim mersul lucrării Mele şi al vaselor purtătoare de lucru sfânt, şi mersul tău pe calea aceasta a Mea cu tine pe pământ, cale vegheată de Tatăl în toată vremea, calea cuvântului lui Dumnezeu, Fiul Tatălui Savaot, acum, la sfârşit de timp, între cer şi pământ. Te îmbrăţişez în cuvânt, o, poporul Meu cel din toată vremea lucrării cuvântului Meu cel de azi, şi Îmi răspund acum şi cei ce au trecut cu trupul în vremea acestei trâmbiţări, şi sunt veniţi aici, în clipa aceasta, însoţiţi de îngerii Mei, şi îngerii îi aduc tainic lângă cei adunaţi aici şi pe cei ce n-au venit cu pasul până la izvorul Meu de cuvânt, unde poposesc Eu acum cu masa Mea de azi în casa întâlnirii Mele cu poporul Meu şi cu tot omul care vine să ştie despre lucrarea cuvântului Meu cel din vremea aceasta. Odată adunaţi aşa aici, Eu, Domnul, binecuvintez această zi de pomenire şi o iau în cer mărturie şi Mă odihnesc de ea apoi, Eu şi sfinţii Mei, martori acum pentru grăirea Mea cea de azi. Amin.

Am petrecut şi dulce pe calea Mea de azi cu un popor, dar şi mult suspinând, şi mult, mult aşteptând şi tot aşteptând pe calea Mea prin cuvântul acestei lucrări. Am stat tăinuit în trâmbiţa Mea Verginica, şi aşa am cuvântat vreme de douăzeci şi cinci de ani, după ce prin suferinţe fel de fel am pregătit-o pe ea vas al Meu, vas de trebuinţă cerului şi trâmbiţă deşteptătoare pentru ca să-Mi culeg un popor credincios prin trâmbiţarea cuvântului Meu. O, deschideţi-vă larg, larg duhurile şi inimile, iar auzul să vă fie ager acum, voi, cei adunaţi la masa Mea în ziua aceasta, căci Eu, Domnul, Mă aşez cuvânt de pomenire a mersului Meu dinspre cer spre pământ mai bine de cincizeci de ani, însoţit de un popor credincios în mijlocul neamului român. O, cu mare durere spun că e cutremurător de dureros la cer credinţa cea din om care apoi se stinge ea în cel care o poartă! Am petrecut cu multă durere şi numai în umilinţă pe toată calea aceasta cu un popor care nu Mi-a fost statornic până la sfârşit. Drumul a fost cu trepte, că altfel nu ajungeam până azi cu calea cuvântului Meu cel de azi peste pământ. Am cerut puţin, şi am tot adăugat pic cu pic apoi la viaţa cea sfântă, pe care voiam Eu s-o aşez în cei ce veneau să-Mi fie popor credincios şi împlinitor sfinţeniei Mele în om. Am grăit ca un tată blând peste cei ce aveau să crească pic cu pic, dar, îngăduitor cum M-am purtat, puţin de tot l-a ajutat îngăduinţa Mea pe cel ce venea să-Mi fie popor, alături cu mersul crucii Mele de azi, şi apoi să Mă bizui Eu pe el cu tot mai multa Mea cale pe pământ, căci calea Mea din cer pe pământ creştea, creştea odată cu multul Meu cuvânt, izvorât din gura Mea. Am stat în sfat mult, mult cu păstorul Daniel şi am pomenit mereu acest nume nou al lui, de la Mine dat lui, şi am grăit cu el înaintea poporului Meu, căci Domnul trebuie să aibă cu cine să grăiască şi cui să-i spună cuvântul Său când cuvintează din cer pe pământ. O, aşa s-a umplut cerul de numele acestui slujbaş al Meu, credincios lucrării venirii Mele cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp. L-am chemat lângă lucrarea Mea pe când era păcătos, şi Mi-a răspuns cu credinţă când l-am chemat, şi Mi-a deschis larg uşa inimioarei lui, iar Eu M-am aşezat Dumnezeu mare în locaşul inimii lui, căci înţelepciunea lui Mi-a deschis, şi ne-am unit atunci pentru vecii, şi am trecut prin greu după greu apoi, căci calea Mea pe pământ e mult prea pândită de cel ce stă la pândă pentru paşii Mei cu omul, de satana, şarpele cel de demult, care şi-a schimbat înfăţişarea în clipa când şi-a pierdut credincioşia între el şi Mine, în vremea când omul cel zidit de mâna Mea din pământ s-a semeţit în rai, s-a semeţit peste Dumnezeu, Făcătorul său.

O, Mi-am pregătit pe trâmbiţa Mea Verginica şi Mi-am început prin ea izvorârea râului vieţii, cursul cuvântului Meu cel de la sfârşit de timp. Urma apoi să-l peţesc şi pe cel sărbătorit azi, care avea să fie apoi păstorul Daniel. Şi dacă urma să-l peţesc pe el, am luat un vlăstar plăpând din rudenia lui după trup, o ramură fără de preţ, şi am altoit-o în tulpina lucrării Mele de cuvânt, că M-am descoperit lui Nicolae, rudenie după trup cu păstorul Daniel, şi l-am luat din spini şi l-am aşezat lângă trâmbiţa Mea prin legământ ceresc ca să-Mi stea ocrotitor şi perdea tainică peste lucrarea Mea de cuvânt prin Verginica Mea, şi i-am însoţit pe ei prin cuvânt pentru drumul cel greu al lucrării Mele, dar Mi-am păstrat curată pe trâmbiţa Mea, ca şi până atunci. Mi-am sprijinit apoi cu acest păstor sarcina Mea cea grea, căci pentru ea Mi-a trebuit înţelepciune de pe pământ, şi l-am avut pe el sprijinul Meu la greu. Mi-am strâns pic cu pic un popor la masa Mea de cuvânt, dar satana cel pândar s-a sculat şi el pic cu pic şi a semănat peste cei chemaţi duhul îngâmfării, duhul invidiei, căci s-a temut că-şi pierde lupta cea pentru pierzarea omului de pe calea Mea. Suferinţa şi prigoana s-au ivit mereu apoi în calea Mea cu poporul acestei lucrări, şi am mers aşa, din greu, prin cei credincioşi, dar n-am avut rob mai credincios ca şi păstorul Daniel. N-am avut în tot poporul Meu încă un ucenic ca şi el ca să nu dea cu nimic, cu nimic înapoi pe calea mersului Meu cel greu, iar credinţa lui cea de nestrămutat Mi-a fost sprijin mare şi biruinţă mereu pe toată calea apoi. Lucrarea Mea cu el l-a adus până la cercetarea ei amănunţit apoi din partea slugilor lui satana, care vedeau pe Dumnezeu cu el şi cu cei ce se hrăneau din gura Mea prin trâmbiţa Mea Verginica, şi a intrat la întrebare slujitorul Meu. Ascultarea lui însă în toate câte Eu îi dădeam să urmeze întocmai în faţa celor ce îl descoseau ca să afle mersul Meu, l-a scos pe el mereu biruitor pentru lucrarea Mea. O, n-a fost cuvânt al Meu să nu-l creadă acest slujitor. Dacă Eu Mi-aş fi schimbat cuvântul de trei ori într-o zi, după cum venea vremea cea rea sau după înţelepciunea Mea, prin care Eu încerc credinţa şi credincioşia slujitorilor Mei, el rămânea mereu credincios şi curat cu inima, neîndoielnic şi plin de încrederea că Eu am dreptul tot peste cei credincioşi şi plini de supuşenie, ca un Dumnezeu Care-l încearcă pe cel neprihănit cu inima şi cu credinţa ca să-l dovedească pe el fiu al Său, aşa cum cu Avraam s-a petrecut, ca să-l aşeze Domnul pe el apoi rădăcină şi început al poporului cel binecuvântat, ieşit din coapsele lui.

Mi-am pregătit prin suferinţă slugile Mele în toată vremea pe pământ cu omul. Aşa am lucrat şi în vremea acestei lucrări, şi puţini, puţini s-au deosebit de partea dârzeniei cea pentru Mine cei care-Mi auzeau trâmbiţa sunând şi strigându-l la înviere pe om. O, fie din slăbiciune, fie din prostie, fie din duhul cel pierzător de om al invidiei s-au ridicat în toată vremea trădători între cei ce urmau cu pasul lor pe calea Mea de cuvânt din loc în loc cu trâmbiţa Mea şi cu vasele purtătoare de Dumnezeu de lângă ea. A fost suferinţă, a fost răbdare, a fost aşteptare, toate din partea Mea, dar a fost credinţă puţină la cei ce nu iubeau greul de pe drumul Meu, dând ei să fugă de sub el, căci omului îi trebuie înţelepciune pentru ca să-şi întărească el calea lângă Mine şi credinţa lui de neclintit apoi. O, Mă uit cu lacrimi curse şuvoi din ochiul Meu duios, Mă uit pe calea toată a lucrării Mele de cuvânt şi văd acum multă, multă slăbiciune, iar pentru ca să şi-o acopere creştinul, el învinuia, el se scutura de răspuns sau ieşea şi se ducea de sub ocrotirea Mea, se ducea spre cursa diavolului, căci cel neocrotit nu are altă cale mai bună pentru el, ci merge spre cădere, şi prin ea, spre vânzare de fraţi, căci ce altceva înseamnă părăsirea frăţiei faţă în faţă cu lumea, care îl vede pe cel căzut din familia Mea de fii?

O, poporul Meu, dorul Meu după tine e părintesc, tată. Aşa a fost pentru tine şi dorul păstorului Daniel. Când el te dojenea, de dorul tău lângă Mine lucra el aşa cu tine, fiule. N-a priceput taina aceasta poporul cel supărăcios şi apoi cârtitor. Abia, abia Mi-am ţinut lucrarea pe cale din pricina nestatorniciei multora, care veneau să-Mi fie fii. Fiu însă este cel care se supune pentru ascultare şi pentru propăşire în lucrare fiască, şi am suferit cu dor pentru neînţelepciunea celor ce nu înţelegeau iubirea.

Mi-am luat apoi trâmbiţa la cer, dar nu înainte să-Mi fac socoteala, ca să nu-Mi stea din lucru lucrarea venirii Mele şi mersul cel credincios al poporului Meu. Cu mare taină Mi-am pregătit orânduială pe mai departe pentru mersul cuvântului Meu, dar a trebuit să folosesc o punte de trecere, şi am avut pentru aceasta pe cea din acelaşi trunchi cu Verginica Mea şi am trecut şi Mi-am legat mersul Meu cel mult de azi pe mai departe, şi iată-Mă mergând, poporul Meu. Merg, tată, merg, şi aş fi vrut şi tu să mergi, fiule, şi ca Mine să mergi, şi nu ca tine, tată. O, era gata mersul Meu cel de azi să Mi se frângă la mijlocul lui, căci cei din poporul chemat, în care s-a încuibat satana ca să-Mi cearnă ca pe grâu poporul după ridicarea trâmbiţei Mele la cer, aceştia i-au făcut atunci şi pe păstori să facă judecată nedreaptă, căci necercetarea celor ivite duce la zdrobiri adevărul şi mersul său pentru dreptatea a toate, şi greşeşte om prin om, şi e păcat când pierde Domnul suflete, căci omul este slab şi se duce spre cădere la cea mai mică încercare peste credinţa lui. O, nu Mi s-a mai vindecat de atunci poporul de buba cea peste credinţa lui, căci duhul minciunii s-a cuibărit în vârf, şi de pe vârf a lucrat şi a strigat batjocură nedreaptă peste fiii cei nou-născuţi atunci din cuvântul Meu pentru lucrările Mele până la capătul lor.

Mă doare nevindecarea poporului Meu. Am dat să-l îndrept apoi spre adevăr, dar s-a făcut vinovat poporul prin cei defăimători de fraţi, iar rana Mea cea de atunci nu Mi s-a mai închis, şi Mă doare proaspăt şi azi din pricina căderii poporului Meu, care a fost atunci clătinat de pe cale. A dat apoi păstorul Meu să repare această stricăciune, dar n-a mai fost cum, căci cei răzvrătiţi nu şi-au mai închis apoi gura, şi au mers şi au dărâmat mereu peste tot pe poporul Meu.

Mă doare şi azi după tine, popor clătinat din credinţă atunci prin gura omului limbut, defăimător de fraţi. O, Mă doare, tată, după tine. Iată, cei clevetiţi atunci sunt cei pe ai căror umeri mici Mă sprijin Eu pe mai departe cu lucrarea Mea, că n-am avut unde să mai găsesc în poporul Meu ca şi la ei iubire şi credinţă, căci prea puţin M-a iubit cel care a stat lângă Mine neascultând pentru viaţa lui cu Mine. Aud guri vrăjmaşe şi azi, chiar dacă nu s-a găsit cineva care să poată după adevăr să spună ceva rău de cei păstraţi de Mine pentru mersul Meu de până azi în urma trâmbiţei Mele Verginica. Am lăsat apoi semn peste cei ce i-au clevetit pe ei, căci trupul minciunii s-a făcut mare peste cel mincinos şi limbut, ca să-şi înţeleagă greşeala cel ce a greşit asupra aleşilor Mei pentru slujirea poporului Meu. A suferit adânc păstorul Daniel apoi toată vremea care a mai rămas, văzând pe poporul cel plin de duhul răzvrătirii şi apoi al necredinţei pe mai departe pentru lucrarea cuvântului Meu. N-a ştiut nimeni durerea din el, şi a ispăşit ca un mântuitor în locul celor ce au clătinat poporul de pe cale, ba chiar şi pe păstori o clipă i-a clătinat. Mi-e neuscată rana aceasta, de atunci şi până azi, şi Mi-e dor, poporul Meu, de viaţa ta în Mine, tată, de dragostea ta pentru lucrarea Mea, care a venit din cer să salveze din lume suflete, tată. Au plecat de pe pământ creştini nedezlegaţi de păcatul despărţirii lor de Dumnezeu prin cei clevetitori, care Mi-au dărâmat poporul, şi mulţi au plecat neîmpăcaţi cu Dumnezeu prin pocăinţă.

O, n-ai avut înţelepciune să te uiţi la om, poporul Meu, şi te-ai clătinat, tată, atunci. Tu trebuia să te uiţi bine la om, să te uiţi şi la cei ce clevetesc, şi la cei clevetiţi, şi să vezi dacă te uiţi. Tu însă ai uitat să te uiţi, ai uitat să iei de la Dumnezeu şi să vezi, şi ai luat de la om, iar omul este mincinos, tată, căci satana când găseşte loc în om prin voia cea rea din om, intră şi robeşte mintea lui şi o întunecă, şi apoi face vrăjmăşie între fraţi cel nedrept pentru duhul frăţiei. O, hai, tată, să rupem această filă neagră dintre Mine şi tine, că vreau s-o scot din inima ta, că te învinuieşte la Tatăl, poporul Meu. Iată, sunt şi azi creştini, din această turmă cunoscuţi a fi, şi care şi azi dispreţuiesc mersul Meu de cuvânt şi pe cei pe care Mă sprijin, căci au avut putere rea cei ce au împrăştiat limbuţenia lor peste tot ca să-Mi cadă poporul de pe cale, iar cei slabi şi neînţelepţi s-au grăbit şi s-au clătinat şi au rămas în lături, şi Mă doare de la diavolul dezbinării de fraţi, o, poporul Meu.

O, fiilor de ieri şi de azi, Eu, Domnul, încă şi încă vă învăţ. Aveţi grijă mare să nu vă vătămaţi cu ceva păcătos unul altuia mântuirea, tată. Bârfa şi minciuna, duhul de judecată, învinuirea şi necredincioşia prin acestea, sunt uneltele diavolului, nu sunt ele uneltele frăţiei. O, după acestea să-i cunoaşteţi pe cei răufăcători asupra duhului frăţiei, o, fiilor. După roadele lor să-i cunoaşteţi, tată. Iată-i pe cei clevetiţi prin răutate, ei Îmi aduc rod frumos, ei Îmi nasc popor curat şi jertfitor şi sănătos cu credinţa şi cu viaţa cea plăcută Mie, şi iată-Mă cu ei mergând cu lucrarea Mea cea începută prin trâmbiţa Mea Verginica în anul 1955, şi cu care nu au mai voit cei ce s-au tras în lături pentru duhul răzvrătirii, şi care s-au făcut urâţi, urâţi şi plini de ei înaintea cerului, şi aceştia au stat ca musafiri în lucrarea Mea de cuvânt, şi musafirlâcuri au început ei să facă în mijlocul poporului Meu după ce au dat să hulească mersul Meu pe mai departe cu cei credincioşi, cu cei huliţi de ei.

O, deschide ochii bine, poporul Meu, şi priveşte, tată, la roade, şi învaţă să-i cunoşti pe cei ce sunt ai Mei adevăraţi iubitori de Dumnezeu! Vino, tată, la izvor şi deprinde-te să bei şi fugi de apa cea amară, vărsată din gura celor ce s-au făcut necredincioşi! Suferă trâmbiţa Mea între sfinţi şi se ruşinează când aude şi vede pe fiii cei miluiţi, pe fini şi pe creştini grăind de rău mersul Meu cel de azi, crucea Mea cea de acum, sprijinit cu ea pe umerii cei mici ai celor ce Mă poartă pe mai departe cu mersul cuvântului Meu peste pământ. O, trezeşte-te şi te scoală spre sfinţenie, poporul Meu cel îndoielnic, căci sfinţenia ţi-am cerut-o Eu, tată, încă de când M-am făcut ţie cunoscut prin glasul Meu cel de azi peste pământ! Am fost atât de bun, atât de milos cu tine, tată, şi nu-ţi frângeam voia. Toţi Îmi cereaţi căsătorie ca să-L părăsiţi pe Tatăl pentru pofta voastră, şi apoi v-aţi luat singuri şi n-aţi mai cerut, şi din fiu în fiu v-aţi despărţit de calea cea cu sfinţenie pe ea. Aş fi avut acum sfinţi mulţi în poporul Meu şi nu Mi-ar fi căzut poporul de pe cale dacă ar fi iubit el Scriptura aceea care zice că «bine este să nu se atingă omul de femeie.».

O, mulţi au fost numai musafiri în lucrarea Mea, şi apoi s-au dus spre căsătorie. Au fost vremelnici, au fost doar oaspeţi şi n-au rămas ei familia Mea, dar cuvântul Meu cu ei mărturiseşte pentru ei în cer că au fost cu Mine pe cale şi n-au rămas statornici, şi au căutat ei o mântuire prin lege, şi au căzut din har sub legăturile legii, şi aşa au rămas cei atât de aşteptaţi de Mine să semene cu Mine ei.

Să plângi cu Mine, măi poporul Meu, că ţi-am fost, tată, Păstor şi ai părăsit păşunea Mea şi ai stat vremelnic cu Mine, căci ai voit să fii trecător. Mă mângâi că-ţi pot spune durerea Mea cea de la tine. E mare alinarea când poţi să-ţi spui durerea ta celui ce te îndurerează rănindu-ţi iubirea.

Grăiesc cu trâmbiţa Mea Verginica şi cu păstorul Daniel mersul poporului cel care a stat la masa Mea în tot acest timp ceresc al Meu pe pământ acum. Dăm să aşezăm iertarea peste firea cea slabă a poporului Meu din toată vremea cu el.

O, nu se stă doar oaspete în lucrarea venirii Mele cea după două mii de ani iarăşi de la Tatăl la om, poporul Meu! Iată, cei ce merg spre căsătorie se despart de părinţi şi se unesc cu trupul păcatului. Abia acum am ajuns Eu să-Mi fac popor pus deoparte numai pentru Mine cu viaţa lui, căci Îmi dă Mie viaţa cel ce alege viaţă pentru el. Îmi şterge Tatăl lacrima, şi mila Lui de Mine Îl sfâşie, că M-a trimis pe pământ cuvânt de naştere din nou a omului şi n-a voit poporul Meu să aibă în el această înţelepciune şi să nu fi rămas Eu fără el pe calea Mea de azi pe pământ.

Să zici, măi poporul Meu, să zici, fiule, cum ziceau sfinţii Mei în rugăciunile lor curate, căci tot ei se pocăiau şi ziceau în ruga lor: «Eu sunt, Doamne, pomul cel neroditor, şi nici o roadă de pocăinţă nu-Ţi aduc, şi mă tem de tăiere, şi de focul cel nestins mi-e teamă, dar Te rog, mai înainte de aceasta, întoarce-mă, miluieşte-mă şi-mi fă mântuire, o, Mântuitorul meu, căci Te-am părăsit şi am greşit, Doamne!».

Iată păstorule Daniel, Duhul Meu Cel duios din fiii cei purtători de Dumnezeu acum, i-a strâns, tată, pe cei ieşiţi din coapsele tale ca să-i priveşti tu în mijlocul poporului Meu de la izvor şi să te mângâi acum o clipă, şi vom lucra, tată, cu înţelepciunea cea de sus să-i scot la ţărm pe ai tăi, căci tu Mi-ai fost slugă credincioasă, şi multă ţi-a fost lucrarea cea pentru via Mea cea de azi! Ai suferit mereu cu duhul, şi apoi cu trupul, dar răbdarea te-a sprijinit ca să porţi totul necârtind, ci mulţumit fiind întru toate. Îi voi iubi pe-ai tăi cu răbdare prin iubirea cea dulce a copiilor născători de cuvântul Meu de azi, şi le voi da lor duh şi putere sfântă pentru iubirea cea de sus între ei şi Mine, ca să te mângâi tu în cer, tată, căci rostirile făgăduinţelor Mele sunt mari. V-am luat la cer, pe tine şi pe tovarăşa ta de cale, şi le hărăzesc în locul vostru de sprijin sfânt copiilor tăi pe copiii Mei de la izvorul Meu de cuvânt. Îi rog pe ai tăi copii să te urmeze, tată, în toate îndeletnicirile tale sfinte şi să ţină ei aproape cu izvorul Meu de cuvânt, că pe pământ vine vreme tot mai grea, dar să dea ei curs grăirii Mele cu ei şi să se hrănească din cuvântul Meu cu poporul Meu, că mare este poporul Meu pe pământ după alegerea lui cea de la Mine, şi mare este între neamuri neamul român, în mijlocul căruia Eu am pe poporul Meu cel binecuvântat, binecuvântare de la Mine peste acest neam. Amin. Da, tată, le spun Eu din partea ta fiilor tăi binecuvântare pentru credinţă şi pentru înviere prin puterea lucrării Mele de azi, şi îi vom ajuta să poată ei. Amin.

O, poporul Meu, M-am scris acum în carte cu istoria Mea din vremea aceasta, cu durerea ei, cu nădejdea biruinţei cea prin venirea Mea cuvânt pe pământ în acest timp ceresc. Amin.

Pe tot poporul cel de cincizeci de ani, pe cel care a trecut cu trupul şi a fost acum aici venit cu îngerii la masa aceasta de cuvânt, pe cel care a venit azi cu pasul aici, la izvor, şi, iarăşi, pe cel ce n-a venit cu trupul la masa Mea cea de azi, îl slobozesc acum.

Sfârşesc cuvântul Meu. Ridic mărturie în cer această măreaţă zi. Duhul păstorului Daniel este îmbrăţişat de duhul sfinţilor şi e zi măreaţă această zi. Trâmbiţa Mea Verginica are mângâiere lângă durerea ei cea din cer. Ne este dor de popor, şi Mie, şi lor, un dor de demult, dar nesfârşit.

O, adună-te, poporul Meu, iarăşi la pieptul Meu, căci sunt duios după tine şi te doresc al Meu, tată! Sfârşesc acum cuvântul Meu de azi cu tine. El s-a coborât la tine, şi s-a suit la cer pentru sfinţi. El este glasul Domnului, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.