Din sărbătoare în sărbătoare aştept cu milă şi cu dor. Ca un Părinte cu dragoste neţărmurită aştept să Mă mângâi cu cei ce sunt ai Mei, cu fiii care Mă doresc, şi pe care îi doresc cu dor.
Sunt Domnul Dumnezeul poporului iubitor de Dumnezeu şi vin cuvânt pe vatra neamului român la poporul cuvântului Meu din vremea aceasta, şi Mă bucur nespus când vin cu graiul Meu la el ca să-l fac al Meu prin orice cuvânt al Meu de peste el. O, Mă bucur ca un Dumnezeu, copii care-Mi staţi porţi pentru ca să vin să-Mi hrănesc cu viaţă poporul. Mă bucur, tată, chiar dacă pe voi vă dor toate când Mă ţineţi să trec prin voi şi să stau apoi cu poporul prin cuvânt. O, tată, nu ştie poporul cum apasă pe voi coborârea Mea la el. Mi-e milă de voi, dar lucrarea Mea de azi peste om trebuie lucrată pe pământ, şi n-am avut în poporul Meu cel de cincizeci de ani, n-am avut ucenici cu care să-Mi port lucrarea, şi de aceea o duc Eu cu greu prin voi ca s-o aşez pe pământ peste om, iar voi sunteţi fără ajutor de pe pământ sub sarcina Mea, că pe pământ e ca pe pământ. Numai lucru cu mâna dă omul să facă, iar pentru aceasta îşi stoarce şi inima şi mintea şi timpul, şi numai atât e viaţa omului, că dragoste sfântă şi dor de cerul sfânt nu are omul, tată, căci mintea şi inima lui nu au răgaz pentru cele ce sunt spre viaţa omului. O, numai cu cele vremelnice se îndeletniceşte omul, iar dacă ar mai ţine vremea aşa, Eu Mi-aş pierde în ea şi pe cei pe care i-am ales pentru slava Mea. De aceea vin şi îmi povăţuiesc mereu poporul, vin şi-l ţin pe el în cuvântul Meu cel plin de viaţă, căci cele de pe pământ, care sunt pentru trup, dau să ocupe loc şi să apese cu griji în cei pe care-i am pentru slava Mea cea de acum, iar truda pentru acestea e prea multă, tată. O, i-aş smulge de tot, de tot, pe cei hrăniţi în vremea aceasta cu slava cuvântului Meu cel din Tatăl purces, i-aş smulge de tot din lucrul lucrărilor celor ce trec, dar nu pot, tată, că-Mi trebuie credinţa lor cea mare şi toată voinţa spre cele ce Eu am spus pentru cei aleşi ai Mei, şi pe care i-am învăţat în toate vremile să fie ca păsările cerului şi ca florile câmpului înaintea Mea.
O, poporul Meu de azi, te-am învăţat cu duioşie şi ţi-am spus cum să trăieşti pe pământ, ca apoi să-ţi dau, iarăşi, ceva mai de sus peste tine şi pentru tine. V-am spus, fiilor, mereu: «Treceţi din trup în duh!», iar acum vă spun să staţi tot mai multă vreme cu cartea cea dintre Mine şi voi tot mai mult deschisă, şi împreună să căutaţi la ea şi la împlinirea ei peste voi, căci vreau să stau mai mult cu voi şi vreau să staţi mai mult cu Mine şi să uitaţi de timp, tată, ca şi cum el n-ar fi, iar voi să fiţi dumnezei din Mine pe pământ, că iată câţi hristoşi mincinoşi dau să facă bine oamenilor, zic ei, şi n-am cum să mai găsesc dintre oameni pe câte cineva ca să-l trezesc pentru toţi ceilalţi ai lor aşa cum am trezit-o pe femeia samarineancă de s-a dus apoi plină de putere şi de credinţă şi M-a aşezat în cei din casa ei şi în cei din cetatea ei. Am ieşit în calea ei pe când ea venise să ia apă de la fântâna lui Israel şi M-am făcut cunoscut ei spunându-i păcatele, şi a cunoscut ea darul proorociei când Eu grăiam cu ea şi îi spuneam: «Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el izvor de apă izvorâtoare întru viaţă veşnică», iar dacă ea Mi-a spus: «Dă-mi, Doamne, această apă!», Eu atunci i-am spus păcatele ei ca s-o curăţ de ele şi apoi i-am vorbit despre tainele lui Dumnezeu, iar ea a spus că ştie din Scripturi că va veni Hristos, Care le va grăi pe toate, şi atunci i-am spus: «Eu sunt. Eu, Cel Care-ţi grăiesc», şi s-a dus ea apoi în casa ei şi în cetatea ei şi M-a vestit, şi aceştia au crezut, şi apoi Eu M-am dus la ei şi le-am dat venirea Mea, şi s-au făcut cei din casa ei adevăraţii Mei închinători, în duh şi în adevăr, după cum Eu am învăţat-o pe ea la fântână, iar cetatea Samariei s-a întărit în credinţă mai mult decât poporul Israel, care n-a ştiut să-L primească pe Cel ce vine la el ca să-i aducă pacea.
O, poporul Meu, o, tată, cât bine i-am făcut Eu femeii samarinence, şi apoi cât bine Mi-a făcut ea Mie! Dar ce bine i-am făcut Eu ei? I-am spus păcatele, tată, iar ea a cunoscut darul şi duhul proorociei şi apoi M-a cunoscut cine sunt şi de unde vin, că ştia Scriptura care spune despre vremea Mea pe pământ cu lumină peste om. O, dacă s-ar fi pocăit şi Adam înaintea Mea de păcatul său aşa cum s-a pocăit femeia samarineancă atunci când am ieşit în calea ei ca s-o curăţ de păcatele ei, aş fi lucrat prin pocăinţa lui şi l-aş fi păstrat pe el şi l-aş fi întors înapoi în viaţa pe care i-o dădusem, dar el s-a supărat pe Mine când i-am spus păcatul şi s-a răzvrătit şi a dat să se dezvinovăţească, şi aşa M-a părăsit Adam, şi atunci el a picat pe pământ.
O, numai păcatul din om face în el inimă încruntată, faţă încruntată şi răutăcioasă, sub care el zice că-şi ascunde păcatul, dar aceasta nu se poate, şi omul nu ştie că nu se poate ascunde, şi omul nu este umilit, tată. Samarineanca, până să Mă descopăr ei, credea că-şi face bine când îşi făcea voia inimii spre păcat aplecată, şi nu ştia că-şi lucrează uciderea, dar Eu am răsărit în calea ei ca s-o înviez din întunericul ei şi să-i dau salvarea şi să-i dau mâna, tată. N-a fost de ajuns dacă ea a spus: «N-am bărbat» când Eu i-am spus să meargă în cetate să-l cheme la fântână şi pe bărbatul ei, ci a trebuit s-o fac să-şi spună întreg păcatul, ca aşa să fie condamnat în duhul şi în trupul ei păcatul ei, şi numai apoi să se facă ea fiică a lui Dumnezeu şi vestitoare a lui Hristos, pentru vindecarea ei de păcat şi pentru iertarea ei apoi prin vindecare.
O, fiilor, e greu să-L iubească omul pe Dumnezeu în chip adevărat! Omul nu este adevărat în iubirea de Dumnezeu. Când omul se ascunde în el, iubirea de sine a lui se face ucidere a lui Dumnezeu în el, căci omul nu ştie ce face iubirea pentru om, şi omul nu cunoaşte taina iubirii, ci altceva ştie el în dreptul acestei taine, aşa cum altceva ştia şi samarineanca până să ies Eu în calea ei la fântână. Este scris în Scripturi: «Cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, să fie anatema», şi aceasta înseamnă cel ce rătăceşte în păcat, căci cel ce nu-L iubeşte pe Dumnezeu cade în lume şi face faptele lumii apoi.
Iată cuvânt din gura Mea ieşit acum: omul care îl iubeşte pe Dumnezeu şi apoi se desparte de El, acela cade în păcatele lumii, iar păcatul este cel ce pedepseşte pe unul ca acela, şi aşa înseamnă să fie anatema cel ce nu-L iubeşte pe Dumnezeu, căci păcatul este blestem peste om. Cel ce se desparte de Dumnezeu, este apoi blestemat de păcat, şi aşa cade anatemei omul care părăseşte pe Dumnezeu după ce-L iubeşte pe El.
Dar de ce, tată, se întâmplă să-L părăsească omul pe Dumnezeu după ce-L iubeşte pe El? Cum a putut samarineanca să vină dinspre păcat înspre iubire de Dumnezeu şi cum poate omul care-L iubeşte pe Dumnezeu să se despartă de El apoi şi să cadă anatemei? O, fiilor, vai omului care are ochiul vinovat, ochi bolnav, ochi rău! Acela îşi acoperă bârna din ochiul său bolnav ca să caute bârnă în ochiul fratelui său, şi aceasta vine de la suflet, nu de la trup, nu de la vederea cea cu trupul, vândută diavolului, care se foloseşte de cel ce nu se teme de Dumnezeu când face aceasta, de vreme ce întunericul a orbit ochii lui şi nu mai văd ochii lui prăpastia cea gata deschisă în toate părţile ca să-l cadă pe el. Duhul nemulţumirii din om asupra altui om este duhul lui Lucifer, tată. Lucifer a căzut din cer din pricina omului, iar ceata lui a ascultat de el, şi el a căzut cu tot cu ceata lui, iar când omul se aşează în el mai presus decât Dumnezeu, atunci el nu-L primeşte pe Dumnezeu aşa cum L-a primit samarineanca, şi atunci omul are în el duhul lui Lucifer, şi atunci omul ajunge să fie nemulţumit şi îşi caută pernuţă pe care să se aşeze cu nemulţumirea lui.
O, fiule, caută, tată, să înveţi tainele vieţii şi lucrările lor, căci altfel nu ştii să alegi lumina vieţii tale aşa cum samarineanca a ştiut. O, nu-ţi face bine cel căruia te caini tu cu nemulţumirea ta faţă de aproapele tău, ci îţi face rău unul ca acesta, şi întăreşte în tine duhul lui Lucifer, căruia i-a slujit ceata lui când l-a slujit el pe om. O, mult duh de lucifer am avut Eu în poporul Meu cel de cincizeci de ani, şi care a căzut din pricina acestui duh, şi iată, încă mai este acest duh. Şi ce să-i fac Eu unui aşa om care vine la Mine ca să fie nemulţumit şi apoi cârtitor ca Adam, şi lucifer ca Adam, care a voit să fie mai mare ca Dumnezeu în el, şi a fost? Duhul lui Lucifer este în cei ce se aleg unii pe alţii şi unii împotriva altora, căci la Dumnezeu nu este aşa, ci este de la Dumnezeu cel ce trebuie ales pentru om, şi nu de la om este, şi oamenii primesc de la Dumnezeu, nu de la ei înşişi, dar ei nu mai ştiu pe cel ce poate da ca să aibă omul pe cele date lui de la Dumnezeu.
O, poporul Meu, cel ce nu ascultă pe pământ de lucrul cel de la Dumnezeu pentru om, acela nu încape la Dumnezeu. Se împlineşte aproape un an de când am rostit cuvânt de chemare şi l-am rugat pe poporul Meu de peste tot, care crede în cuvântul Meu, să vină tot fiul greşit şi să se cureţe de cele dintre el şi Mine greşite, căci îl apasă la Mine cele făcute de el împotriva lucrării Mele şi împotriva vieţii lui însăşi. Nu ca să-i fac rău l-am povăţuit aşa pe poporul Meu, ci ca să-l scap pe tot fiul greşit, să-l scap de răul care vine peste el de la greşeală, căci Eu nu voiesc moartea celui ce greşeşte ca un om, ci voiesc curăţirea lui de vină şi apoi umilinţa lui, prin care el să Mă primească peste el ca să-i fac lui bine, aşa cum i-am făcut samarinencei la izvor. Amin.
O, fiule învăţat de Dumnezeu! Dacă cineva spune la Dumnezeu greşeala ta făcută şi Domnul dă apoi să îndrepte starea dintre tine şi acela, starea dintre tine şi Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că Eu, Domnul, ţin cu acela, ci înseamnă că ţin cu tine şi că dau să te curăţ şi să te fac fără de vină dacă te curăţ de ea, iar tu nu te supăra, tată. O, nu te supăra, ci primeşte cu aplecare şi cu bucurie iubirea Mea şi grija Mea de tine. Tu eşti cel ce te aşezi bine sau rău în fratele tău, şi nu altul eşti tu în el. Tu însă nu înţelegi măiestria lucrării păcii, lucrării mântuirii, fiule, când Eu lucrez apoi ca să te împac cu pacea, căci omul dacă greşeşte nu trebuie să rămână vinovat faţă de nimeni dacă voieşte să fie el fiu al iubirii Mele pentru om, dar nevina ta nu ţi-o poţi tu aşeza în om până ce omul nu te simte că altfel te aşezi tu în el apoi. O, să nu spui, tată, că-ţi fac nedreptate, să nu spui aşa când umblu la greşeala ta spusă de aproapele tău, căci Eu nu altceva vreau să fac, ci vreau să surp toată urma răului care se aşează între tine şi fratele tău, căci fraţii îşi despart sufletele dacă răul între ei ieşit nu are cine să-l judece şi să-l scoată ca să rămână iarăşi duhul frăţiei, Duhul lui Dumnezeu între fraţi.
O, poporul Meu, uită-te, tată, la grăirea celor pe care Eu Mă sprijin când Mă fac cuvânt înaintea ta. Lor nu le-a plăcut să vorbească zadarnic cu limba lor, ci numai adevărul cel pentru om şi numai pentru salvarea omului, iar Eu de aceea i-am iubit, şi pentru tine i-am iubit, tată, că am voit să nu te las şi am voit să te hrănesc pe mai departe din cer, tată. Cuvintele lor nu sunt ca pe pământ, căci Eu aşa i-am zidit. Le-am privit viaţa şi dragostea lor cea dintotdeauna şi i-am iubit, fiindu-Mi dragă viaţa lor şi cuvântul lor, iar inima lor este frumoasă, şi ei voiesc voia Mea în poporul Meu şi pe pământ, o, şi inima lor se îngreuiază lângă cei ce nu au încredere în ei, dar ei sunt plini de răbdare şi de iubire şi caută cu duhul învierii în omul care nu vede bine chiar dacă el ar crede că binele îl caută, căci ca să răstorni o orânduială care nu-ţi pică ţie bine, e nevoie de vicleşug şi de minciună, şi aşa au făcut cei din poporul Meu, care nu au avut încredere în Mine şi în orânduiala Mea cea pentru el. «O, îi veţi cunoaşte după roadele lor, căci Dumnezeu dă har celor smeriţi, iar celor mândri le stă împotrivă», aşa este scris în Scripturile Mele cele de acum două mii de ani, şi după ele să vă călăuziţi când voiţi să vedeţi din lumină, fiilor. O, vai de cei ce ştiu ei, după cum zic ei că ştiu, şi care vorbesc de rău orânduiala Mea, că iată cum şi-au rupt şi cum îşi rup gâtul ca să nu le mai stea capul la locul lui, ca să nu mai fie Domnul Stăpânul lor, ci să fie ei fără Dumnezeu pe pământ! Cei ce nu-L iubesc pe Dumnezeu pe pământ, aceia nu fug de păcat şi de cursa lui, ci, din contra, fug spre păcat, fără să ştie ce fac, şi apoi se ascund cu el în ei înaintea lui Dumnezeu, dar Eu vin povăţuitor şi voiesc să-l luminez pe cel din întunericul lui şi să-l aşez pe cale dulce, pe cale cu fraţi, tată, căci cel fără proptea pe cale îşi rupe picioarele şi îşi primejduieşte mersul.
O, fiule al cuvântului lui Dumnezeu! Când te scoli în zori din somn, tată, nevoieşte-te spre Mine cu inima şi cu strigarea ta şi spune-Mi aşa: „Izbăveşte-mă, Doamne, de toate lucrurile lumeşti cele rele, şi izbăveşte-mă de sporirea diavolească şi mă du toată ziua înspre împărăţia Ta! Amin”. O, fiule tată, dacă tu te hrăneşti hrănindu-te cu îndoiala, pe care ţi-o aduni ca pe un rod, de ce măcar nu aştepţi cu cuminţenia pe care zici că o ai? De ce, tată, nu stai cuminte ca să aştepţi adevărul, care se va arăta negreşit după voia lui Dumnezeu? O, de ce, tată, îţi faci tu adevăr din cele cu care te hrăneşti? O, de ce, tată, să te bucuri tu de căderea altuia ca să zici apoi că nu numai tu ai căzut, aşa cum zice şi face Lucifer? Eu văd lucrul tău şi văd acest păcat pe care-l face inima ta, şi singur îţi scrii la Mine acest păcat, şi îţi îngroşi scrisul acesta mai în fiecare zi, de vreme ce nu dai de pe tine acest păcat. Iată, aşa păţeşte omul limbut înăuntrul şi în afara lui, şi se face om rău acela, iar răutatea lui îl duce la pieire, precum este scris în Scripturi, dar Eu sunt Cel milos şi nu voiesc moartea celui ce greşeşte, ci voiesc umilinţa lui şi viaţa lui apoi. Femeia samarineancă L-a vestit pe Dumnezeu cu minunea darurilor Lui şi nu s-a ruşinat pentru păcatele ei, pe care Eu i le-am spus la fântâna lui Israel. Ea nu şi-a ascuns păcatul, ba a şi vestit multora pe Cel Care a curăţit-o pe ea de păcat. O, tu de ce nu faci aşa, creştine, şi de ce, tată, de ce altfel faci? Iată, nu-ţi voi păsui nici Eu păcatele, căci tu nu ştii să te pocăieşti înaintea tuturor ca şi ea, care a fost curăţată şi apoi s-a dus şi L-a vestit pe Dumnezeu.
O, vino la curăţire, poporul Meu! De peste tot vino să te eliberez de greu şi să fii uşor şi sfânt! Vino, tată, la fântână, că Eu Mă descopăr ţie ca să te descoperi şi tu Mie, şi apoi să fii liber de tot ce nu înseamnă Dumnezeu înăuntrul tău şi în afara ta, şi apoi să-L vesteşti pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu Se poate vesti decât de Sine însuşi, şi numai atunci când El este în om aşa cum este El. Amin, amin, amin.
– Eu, Doamne, am venit în ziua mea de serbare la fântâna pe care o priveghez în curţile Tale de pe pământ. Eu, Doamne, am grăit cu Tine la fântâna lui Israel şi m-am botezat în cuvântul Tău, pe care l-am înţeles apă izvorâtoare de viaţă veşnică, fiindcă aşa ai spus Tu despre apa pe care i-o vei da Tu lumii. Cu apa cuvântului Tău mi-ai spălat păcatele, şi aşa m-ai botezat, şi nu altfel, şi apoi eu am devenit locaşul Tău şi am ştiut în mine pe Dumnezeu şi am ştiut ca Dumnezeu şi Te-am dat celor din casa mea, şi Te-am dat samarinenilor, Doamne, iar ei au spus despre Tine: «Acesta este Hristos». în cetatea Ta, în neamul lui Israel n-ai fost cunoscut, că n-ai fost preţuit, dar samarinenii Te-au cunoscut şi apoi Te-au iubit, Doamne, aşa cum eu şi toată casa mea Te-am cunoscut şi Te-am iubit, şi Te-am vestit apoi de pe pământ şi până-n cer, şi apoi m-am odihnit la Tine cu toţi ai mei, şi acum vin în curţile Tale cu ei şi ne aşezăm pe băncuţe la fântâna întâlnirii, aşezată de Tine aici, şi peste care m-ai aşezat pe mine străjer din partea Ta, străjer din cer pentru lucrările Tale cele de acum peste pământ. Amin.
îi spun poporului Tău să se uite la mine, Doamne, şi aşa să stea el înaintea Ta, să stea precum am stat eu când mi-ai grăit la fântână. îi spun lui să Te primească, şi aşa să Te cunoască de Dumnezeu peste el, şi aşa îl vei cunoaşte Tu pe el popor al Tău înaintea neamurilor de pe pământ, căci curând, curând toate noroadele se vor apleca la slava cuvântului Tău de azi, cuvânt care curge peste noroade spre luminarea lor, şi se va împlini Scriptura Ta de peste mine, şi prin care ai spus atunci aşa: «Cel ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el izvor de apă izvorâtoare întru viaţă veşnică şi nu va mai înseta». Amin.
Pace Ţie în inima poporului Tău. Tu ai putere să-l faci ca pe mine pe cel ce Te-a descoperit şi Te descoperă la această fântână de cuvânt. Pace poporului Tău cel credincios, cel ascultător, iar celui îndoielnic şi îndărătnic, pace şi mai multă, şi multă, multă umilinţă, de la care el îşi va ajuta credinţa, Doamne! Amin, amin, amin.
– O, aşa este şi aşa să fie, o, fiică a Samariei! Cei slabi în credinţă sunt slabi în umilinţă şi se dau măreţi, şi de aceea n-au pace, dar şi-o caută, şi nu o vor găsi pe ea până ce nu vor şti puterea umilinţei, şi apoi iubirea care nu cere camătă, iubirea care se dăruieşte pentru mărirea lui Dumnezeu, şi nu iubirea care cere. Iubirea este cea care se dăruieşte, nu este cea care cere. Iubirea este jertfă şi bucurie prin jertfă. Amin.
Pace ţie, poporul Meu! Umilinţă ţie, poporul Meu! Umilinţa cea dulce este credinţa ta şi faţa ei, care lucrează şi nu stă lucrându-L pe Dumnezeu pe pământ şi peste om. Amin.
O, copii din porţi, hrăniţi-Mi cu Duhul lui Dumnezeu din voi poporul, şi hrăniţi pe cei ce caută cu izvorul cuvântului Meu spre viaţa lor cu Mine, fiilor. Hrăniţi-i mereu pe cei ce vin din când în când la izvor pentru hrană, tată. Amin, amin, amin.
25-05-2008
