Din nou Mă las cuvânt deasupra grădinii cuvântului Meu cu cuvânt de sărbătoare, căci sunt cu zile de Rusalii peste voi, copilaşi străjeri pe pământ pentru cei din cer, care vin cu Mine de lângă Tatăl. Eu şi cu Tatăl, una suntem, iar în faţa tronului slavei stau îngerii şi stau sfinţii care au trudit pe pământ pentru această slavă.
Ridicaţi-vă, voi, porţi, ca să intre împăratul slavei! împărăţia Lui este veşnică, şi toate stăpânirile îl vor asculta pe El şi îi vor sluji Lui. Amin, amin, amin.
Eu sunt Cel ce sunt. Sculaţi-vă întru întâmpinarea Mea, fiilor din grădină, căci Tatăl Meu lucrează, şi Eu lucrez, şi voi lucraţi. Sculaţi-vă, că e vremea lucrului. Vă dau putere să biruiţi slăbiciunile. Vă dau pe Duhul Sfânt, Care poate în toţi cei care păzesc poruncile vieţii. Trei zile la rând Mă las cu hrană proaspătă pe masă, căci grădina de la voi este masă de altar pe care Se aşează Mielul lui Dumnezeu cuvânt de hrană, căci omul se hrăneşte cu tot cuvântul care iese de la Dumnezeu, nu numai cu pâine. Mă aşez spre hrană oamenilor pe pământul României, masa Mea de cină, masa Mea de nuntă, la care chem pe tot omul care voieşte să mănânce de la Mine. Eu sunt Semănătorul, şi arunc sămânţa ca să crească rod din ea, dar pământul este prea bătătorit, pământul este cale a fărădelegii.
O, fiilor unşi de Mine cu mirul venirii Mele! Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! Şi hai să punem masă de praznic, cină de Rusalii, căci cuvântul Meu se face unealtă de lucru şi dau cu el în pământul înţelenit şi fac din el cazma, şi întorc brazda cu susul în jos ca să scot deasupra pământ bun, fără buruiană, pământ afânat, ca să semăn pe el sămânţă de viaţă veşnică. Amin.
Pace vouă! Pace vouă! Pace vouă! că sunteţi apăsaţi de grijile Mele, dar cu pacea Mea în voi le scoatem la capăt, fiilor. Trei zile la rând vă scol pe picioare ca să luaţi de la Mine şi să aşezaţi în carte cuvântul Meu spre mărturia zilelor de nuntă, nunta Mea cu mireasa Mea, căci mireasa aude glasul Mirelui şi se scoală şi deschide Mirelui, căci sunt zilele nunţii.
O, e lungă calea de la cer la pământ pentru omul cel necredincios, dar iată cum vin Eu de uşor! Vin numaidecât când Mă pornesc să vin. Ca fulgerul vin, căci aşa este scris să vin. Când am făcut lumina şi cerul şi pământul, numaidecât le-am făcut, cu cuvântul le-am întocmit, şi ele sunt, căci au ascultat şi s-au făcut. Când l-am făcut pe om, Mi s-a părut cea mai lungă zi a lucrului Meu, căci l-am făcut cu cuvântul şi cu mâna. Cea mai lungă zi de dragoste, iar după această zi am obosit şi M-am odihnit de oboseală, că am lucrat cu mâna cuvântul pe care l-am rostit spre împlinire. O, lungă Mi-a fost aşteptarea pentru om, căci omul a murit apoi din pricina semeţiei. în ziua când s-a semeţit, a murit omul, şi Eu am aşteptat ziua învierii omului, şi omul n-a mai înviat, şi a tot murit. Am dat să-l înviez pe om cu preţ de sânge, dar n-a înviat omul. Atunci am zis: «Iată, vin să fac voia Ta, Tată, căci în sulul cărţii este scris de Mine să vin şi să-l înviez pe om cu preţul sângelui Meu».
Eu am fost Omul după al Cărui model M-am uitat ca să-l fac pe omul cel întâi zidit. Eu am fost Omul Care este, Care are viaţă veşnică în Sine, şi tot aşa l-am făcut şi pe om, dar l-am făcut din lut cu mâna Mea, şi când am suflat peste lucrarea Mea, ea s-a făcut în omul cel zidit vene şi sânge, viaţă din viaţa Mea, căci viaţa Mea este veşnică, iar veşnicia este fără de început şi fără de sfârşit. Omul însă n-a rămas viu, căci s-a smuls din Mine, şi Eu Mi-am luat din el suflarea de viaţă pe care i-am dat-o după ce l-am lucrat cu mâna din pământ; iar munca Mea cea din ziua când l-am lucrat pe om, s-a risipit şi s-a dus în locuinţa morţilor.
O, lungă Mi-a fost aşteptarea până ce l-am făcut din nou pe om! Şi cum l-am făcut din nou pe om? L-am făcut tot din lut, căci omul a fost făcut din lut. Am venit şi M-am însămânţat viaţă în Fecioară, în om luat din pământ, căci omul a ieşit din omul cel întâi zidit din pământ. M-am făcut pământ, trup din trup de om ieşit, dar din porunca Tatălui am ieşit din om. Eu, Cel ce eram cu sânge ceresc, cu viaţă din cer, M-am lăsat să fiu întocmit ca şi omul, cu sânge de om, amestecat cu sângele Meu, căci Eu eram viaţa care s-a născut din om. Am făcut aceasta ca să-Mi vărs apoi sângele pentru facerea din nou a omului, şi l-am înviat pe om cu preţ de sânge, cu sângele Meu cel din Tatăl şi cel din om, laolaltă în trupul Meu cel ieşit din Tatăl şi din om. Aşa l-am făcut din nou pe om, şi de aceea Mă numeşte pe Mine Scriptura: «Fiul Omului». Am primit să fiu numit Fiul Omului, căci Eu sunt Omul Cel nou. Dar cine se lasă pătruns de taina Fiului Omului, ca să se lase spre înviere şi spre răscumpărare şi ca să fie viu şi veşnic, precum Eu sunt? Cine este cel ce înţelege taina Fiului Omului?
O, lungă Mi-a fost aşteptarea pentru om! Cea mai lungă zi a fost, căci scris este: «La Dumnezeu toate zilele sunt ca o zi, şi o zi, ca toate zilele laolaltă». Rabd îndelung, doar-doar să nu pierd pe omul cel ce s-a smuls din Mine după ce l-am zidit. Omul cel întâi zidit s-a desfăcut în două şi s-a dus în cele din care a fost alcătuit. S-a dus în pământ şi în cer, căci trupul era luat din pământ, iar sufletul, din Mine era luat şi pus în omul cel zidit de mâna Mea. Duhul Meu însă n-a încăput în om, căci omul s-a semeţit împotriva Mea cu duhul său, şi de atunci aştept aplecarea omului, umilinţa omului.
O, lungă Mi-a fost aşteptarea până ce l-am făcut din nou pe om! Iar când Mi-am dat preţul sângelui ca să desăvârşesc lucrarea omului cel nou, căci Eu eram Omul Cel nou, atunci, omul cel căzut, uitându-se la Mine, a rostit proorocie şi a zis: «Iată Omul!». N-a ştiut Pilat de ce a trebuit să zică aşa când M-a adus afară din pretoriu ca să le spună iudeilor că el nu-Mi găseşte vină. Eu, cu cununa de spini şi cu veşmântul de porfiră îmbrăcat spre batjocură, am stat înaintea lor, iar Pilat le-a zis: «Iată Omul! Luaţi-L voi, căci eu nu-I găsesc vină».
Iată, acum două mii de ani l-am făcut din nou pe om. Eu sunt Omul. Sunt Omul Cel nou, Om coborât din cer între oameni. M-am însămânţat Eu însumi în trup de Fecioară şi M-am născut prunc smerit, prunc sărac de toate cele de pe pământ, ba chiar şi de slava din care purced mai înainte de toţi vecii. Duhul lui Lucifer, care lucrează prin mintea cea semeaţă, cea căzută a omului, a fost păcălit, căci Eu eram taină de nepătruns, dar eram Omul, Fiul Omului. îngerii din cer Mă vedeau tot lângă Tatăl. îngerii cei căzuţi tot la fel Mă vedeau, căci Eu am fost deopotrivă lângă Tatăl din cer, şi lângă mama Mea Fecioară, prunc, şi apoi copil, şi apoi Om desăvârşit. Am fost taina cea din veac ascunsă şi necunoscută de îngeri, darămite de oameni. Numai Tatăl şi cu Mine ştiam această taină, iar acum o ştie tot cerul, cel de sus şi cel de jos, ba chiar şi îngerii cei căzuţi o ştiu, căci acum două mii de ani n-au priceput că Eu eram ca şi în cer pe pământ, Fiul Tatălui ceresc, coborât din cer trup între oameni.
Omul cel întâi zidit când s-a sfârşit s-a desfăcut în două şi s-a dus în cele din care a fost alcătuit, s-a dus în pământ şi în cer, dar Eu, Omul Cel nou, am rămas întreg şi desăvârşit, şi nu Mi-au mai zdrobit fluierele picioarelor ca să pot muri, căci scris era în prooroci: «Nu I se va zdrobi nici un os». Ostaşii însă M-au împuns cu suliţa în coastă, ca să dau preţul pentru răscumpărarea omului căzut prin femeia cea luată din coasta sa. Coasta Mea a trebuit să fie rănită ca să-Mi vărs sângele pentru păcatul omului care păcătuieşte de şapte mii de ani păcat în trup şi păcat în afară de trup. Când păcatul nu atacă trupul omului, el rămâne la porţile trupului şi nu-şi face coborârea în trup dacă omul este cetate tare. Dar când omul se face frate cu păcatul, atunci păcatul coboară în trup şi stăpâneşte în om, căci se face mai tare ca omul, fiindcă Eu aşa am spus atunci: «Nimeni nu poate jefui casa celui tare până mai întâi nu-l leagă pe el, şi apoi îi jefuieşte casa».
O, să nu se mai laude omul că Mă iubeşte, şi să se umilească omul. Să nu se mai bucure omul de Mine dacă Eu nu Mă pot bucura de el. Să se umilească omul, căci în coasta Mea stă nevindecat semnul păcatului omului, mărturie de neşters pe trupul lui Dumnezeu Fiul. Iată de ce am venit să Mă fac pe pământ Fiul Omului. Duhul lui Lucifer şi al îngerilor lui este duh ruşinat de iubirea şi de mila Mea pentru omul căzut din veşnicie.
Am luat asupra Mea vina ta, omule. Semnul păcatului tău stă mărturie de neşters pe trupul Meu dumnezeiesc. Ai păcătuit în însuşi trupul tău, căci femeia este trup din trupul tău luat. Eu port semnul păcatului tău în însuşi trupul Meu de atunci de când am venit să Mă fac Fiul Omului ca să-l scot pe om de sub vină. Am luat asupra Mea vina ta, ca un vinovat, dar tu eşti vinovatul. Umileşte-te, căci păcatul tău este suliţa care s-a înfipt în coasta Mea, iar Eu sunt Dumnezeu. Am venit după tine, am venit iar. Iată-Mă! Umileşte-te, dar. Iubeşte-Mă, că Eu te-am iubit pe când erai păcătos. Iubeşte-Mă pe Mine, căci tu eşti şi acum păcătos, şi n-ai ce iubi la tine decât păcatul din tine, căci pofta ta zămisleşte păcat în tine de şapte mii de ani. Iubeşte-Mă pe Mine, căci Eu sunt veşnic, iar tu eşti trecător, fiindcă păcătuieşti. Eu am şters păcatul tău, că de aceea am venit, căci sângele Meu nu pătează, ci spală şi curăţă şi şterge, dar tu şi acum păcătuieşti. Sângele Meu este viaţa Mea, aşa cum sângele tău este viaţa ta. Al tău însă pătează în trupul tău şi în afara trupului tău, că te-ai smuls din Mine şi ai rămas vinovat, şi sângele tău pătează, păcătuieşte, ucide şi în tine şi în afara ta pe Dumnezeu. Iubeşte-Mă pe Mine, că am lăsat hrană bogată pe masa ta când am plecat la Tatăl. Trupul şi Sângele Meu le-am pus pe masa ta, ca să ai din Mine, ca să Mă înlocuieşti cu tine, şi să fiu Eu în tine, şi tu în Mine în veşnică iubire. De ce, oare, lungeşti aşteptarea Mea? Iată izvorul Meu şi masa Mea de cină, şi tu nu eşti vrednic, şi eşti fără veşmânt. Nu mai am om sfânt pe pământ care să vină după tine, că e numai minciună în om. Am venit Eu, am venit după tine, am venit iar. Iată-Mă. Umileşte-te, dar, căci sunt în suferinţă pentru tine. M-am făcut Fiul Omului, ca să pot veni lângă tine, omule. Lasă-te pătruns de taina Fiului Omului. Eu sunt Omul Cel nou, cu duh dătător de viaţă, şi nu este Dumnezeu afară de Mine. Nu este om afară de Mine care să-ţi facă bine.
Omule, îţi eşti duşman tu însuţi. Ai nevoie de Mine, ca să te vindeci de deşertăciune, că nimic nu este adevărat pe pământ decât Dumnezeu când încape cu omul pe cale. O, e scumpă viaţa şi nu ai cu ce s-o plăteşti. Ea se plăteşte cu viaţă, şi tu n-ai viaţă, omule, fiindcă purcezi din păcat. Pot Eu să-ţi plătesc preţul vieţii dacă vrei să ai viaţă. Pot Eu să-ţi dau din darul pe care l-am dat pentru fiecare om, numai dacă vrei, numai dacă iubeşti viaţa. Iată, îţi dau mângâiere şi îţi spun: fii copil la trup, şi Dumnezeu la duh, şi vei avea taina omului cel nou, pe Hristos, Omul Cel nou. Fii precaut, că Eu când am plătit pentru păcatul tău am început cu naşterea, apoi cu pruncia, apoi cu copilăria, şi apoi cu omul cel desăvârşit prin Tatăl. Le-am luat pe toate ca să le trec şi ca să-ţi dau ţie o zi pentru toate, căci apoi am murit ca omul, dar nu am pierit, ci am înviat, şi aşa ţi-am plătit învierea. Umileşte-te şi înviază! E mult până mâine. Acum este vremea, că lungă a fost aşteptarea şi răbdarea Mea. Fă-te ca Mine, omule! Amin, amin, amin.
O, fiilor de la iesle, lucrarea Mea de trei zile peste voi este taină de înviere pentru cei ce aleg suferinţa cea pentru înviere. Eu prin suferinţă am câştigat învierea cea dintre morţi. Aşa i-am spus şi omului. Vin mereu lângă voi cuvânt, ca să Mă audă omul şi să se apropie să asculte. Fiilor, nu vă miraţi de ceea ce vă spun, că iată ce vă spun: nici un loc de sub cer nu este mai frumos pentru Mine, mai mângâios şi mai dulce ca locul Meu de la voi, ca întâlnirea Mea cu voi. Pe nicăieri nu-Mi găsesc pacea ca şi la voi, că Eu slavă de la oameni nu primesc. O, dacă i-aş încerca pe cei care zic că Mă iubesc, i-aş face să vadă şi ei, că ei nu ştiu ce este iubirea. Iubirea este suferinţă, nu este mângâiere. Mângâierea este plata iubirii, dar mai întâi trebuie să fie iubire, să ştie omul ce este şi cine este iubirea. Nu omul este iubirea, dar omul nu înţelege taina Fiului Omului. Fiilor, omul nu poate să fie iubire, căci Eu sunt Iubirea, Eu, şi nu este Dumnezeu afară de Mine. O, să nu se mai laude omul că Mă iubeşte şi că se bucură. Să nu se mai bucure omul de Mine dacă Eu nu Mă pot bucura de el. Să se umilească omul, căci iarăşi spun: în coasta Mea stă nevindecat semnul păcatului omului, mărturie de neşters pe trupul lui Dumnezeu.
Fiilor, Mă bucur de voi că staţi străjeri pentru cuvântul Meu, care plânge peste pământ. Mă mângâi cu voi, că voi sunteţi mângâierea Mea. Sunteţi mici, sunteţi slabi, sunteţi obosiţi, fiilor scumpi. Eu însă suflu peste voi şi vă înviorez ca să puteţi pentru Mine. Omul poate pentru el, dar pentru Mine nu poate, că nu Mă iubeşte. Pe voi însă v-am cuprins în taina venirii Mele şi v-am îngrădit de jur împrejur ca să fiţi ai Mei şi să Mă credeţi că Mă doare şi că aştept ziua Mea de biruinţă împotriva semeţiei omului care s-a smuls din Mine. Aştept ziua umilinţei omului, fiilor.
O, trei zile la rând petrec cu voi sărbătoare de Rusalii. Luaţi Duh Sfânt, ca să fiţi bogaţii Mei, ca să aveţi împărăţia cerurilor înăuntrul vostru. Amin. Daţi celor ce primesc, daţi celor care cer, dar mai ales daţi celor care au, căci scris este: «Celui ce are, aceluia i se va da». Amin, amin, amin.
29-05-1999
