Cerurile stau deschise deasupra ta, iar Fiul Tatălui Se face cuvânt peste tine, grădiniţă a cuvântului care se aşează în tine. Cuvântul este ploaia Duhului Sfânt din vremea aceasta, iar vremea aceasta este vremea venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl şi cu Tatăl, că este scris că voi veni să cuvintez peste vii şi peste morţi şi să fac dreptate sfinţilor. Amin. Iar tu, grădiniţa Mea de fii unşi, să dai ploaia Duhului Sfânt peste pământ, că e sărac pământul de Duh Sfânt, iar Eu, Domnul, nu mai am la cine să mai vin pe pământ ca să grăiesc pentru vii şi pentru morţi, după cum este scris că voi veni să judec viii şi morţii şi să audă glasul Meu şi să învieze. Amin.
Israele, ia de la Mine, ia de la cei din grădina Mea din România. Ia, poporul Meu, că te-am hrănit cu cuvântul Meu atâta vreme. Ia şi îmi arată cât ai crescut, cât ţi-a folosit hrana Mea. Ia şi mănâncă şi îmi arată puterea şi înţelepciunea Mea în tine, că tu eşti cel ce ai mâncat mult din mâna Mea, din gura Mea, aşa cum o mamă ia bucătura în gură şi o mestecă bine, şi apoi o ia între degete şi i-o dă copilului ei gata mestecată ca să-i crească copilul şi să facă dinţi apoi, şi să-şi mestece singur hrana şi să crească crescând şi să se facă om desăvârşit şi să nască oameni.
Ia şi mănâncă, poporul Meu. Amin, amin, amin. Eu, Domnul, îţi deschid guriţa ca să-ţi dau din gura Mea hrană mestecată, hrană gustoasă, ca să ai gust bun înaintea Mea, ca să ai iubire pentru Mine, măi poporul Meu.
Se miră o lume întreagă de ce vorbesc Eu aşa cu tine. O, nici o limbă omenească nu-i mai dulce ca limba românului, iar Eu te îndulcesc cu dulceaţa ei, căci taină mare îţi spun: când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, văzutele şi nevăzutele şi pe om, graiul gurii lui Dumnezeu a fost graiul românului de azi. Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi vin iar din Tatăl şi de lângă Tatăl, şi cu Tatăl vin, şi fac cer nou şi pământ nou, le fac cu cuvântul gurii Mele, şi grăiesc cu limba cea de la început, limba românului de azi, şi judec viii şi morţii în limba aceasta, limba lui Dumnezeu cea dintâi şi cea de pe urmă. Amin. Pământul cel dintâi, şi pământul cel de acum, de aici le-am început, iar a treia oară tot aşa fac. Să se audă până la toate marginile cerului şi ale pământului taina facerii şi începutul lucrării ei. Eu am lucrat în chip minunat naşterea poporului român, ca să-l aşez apoi pe acest pământ cu care Eu, Domnul, am început pământul întâia oară şi a doua oară şi a treia oară, după cum şi fac lucrarea Mea cea de a treia.
Oamenii nu citesc în proorocii Scripturii. Nici cei care se fălesc cu cunoştinţa legii lui Dumnezeu, nici aceia nu înţeleg cuvântul Meu şi vremile cuvântului Meu cel din Scripturi, aşa cum nici Israel cel după trup n-a înţeles nimic. Este scris în prooroci că Mă voi lăsa găsit de un popor care nu întreba de Mine, căci cu poporul cel la care venisem de la Tatăl acum două mii de ani, n-am putut să fac nimic, şi iată Scriptura care spune că nu cei ce aud legea sunt drepţi înaintea Mea, ci acei care împlinesc legea, aceia sunt îndreptaţi prin ea. Fericiţi cei ce cred în Dumnezeu împlinind voia Lui, crezând prin propovăduirea trimişilor Lui peste pământ, că aceia se vor îndrepta şi vor fi cu Dumnezeu. Amin.
Ia şi te hrăneşte, poporul Meu, că Eu îţi deschid guriţa şi îţi dau din gura Mea, iar cel drept va fi viu prin credinţa ta şi se va scula să se îndrepte pe drumul venirii Mele, că Eu îmi împlinesc peste o clipă Scripturile venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl, cu cer nou şi cu pământ nou şi cu Ierusalim nou, aşa cum scrie în Scripturi. Cel ce mănâncă, creşte. Cel ce nu mănâncă, nu creşte şi nu i se vede creşterea. Rău e de omul care mănâncă şi nu dă nimic în schimb. Sunt oameni pe pământ care mănâncă mereu şi mult, mănâncă din munca altora, şi ei nu fac nimic. Sunt alţii care mănâncă şi nu se prinde mâncarea de ei, oricât şi orice ar mânca, şi sunt cu faţa ofilită şi plini de neputinţe. Unii mănâncă şi cresc în trup şi nu lucrează nimic, iar alţii, mâncând, sunt ofiliţi.
O, poporul Meu, grăiesc ţie în pilde. Scoală, fiule, şi înţelege-Mă, că rău e de omul care mănâncă şi nu se cunoaşte ce a mâncat. Voiesc, tată, să văd ce ai mâncat tu din gura Mea. Voiesc să văd ce faci tu, cel mâncat şi adăpat din gura lui Dumnezeu. Cel smerit îi mulţumeşte lui Dumnezeu cu toate mădularele lui cele duhovniceşti şi cele trupeşti. Cel smerit este cel ce lucrează mult pentru Dumnezeu. Cel smerit nici pentru mântuirea lui nu se mai gândeşte să lucreze, şi lucrează mult, dar pentru Dumnezeu. Aceasta înseamnă omul cel smerit. Amin. Dar ce poate lucra omul pentru Dumnezeu? O, poporul Meu, omul cel credincios lui Dumnezeu lucrează mereu lucrarea credinţei, căci credinţa are lucrare multă, lucrare pentru Dumnezeu şi pentru fii închinaţi lui Dumnezeu. Cel smerit nu părăseşte credinţa şi nu este părăsit de darul credinţei. Vai omului care este părăsit de darul credinţei! Vai omului care nu rămâne în lucrarea smereniei, că acela pe neştire va fi părăsit de darul credinţei.
Israele, Israele român, vin la tine ca să Mă scriu cu tine în sărbătoare de smerenie. Astăzi biserica lui Hristos are scris sărbătoare de smerenie, sărbătoare rânduită de sfinţi şi de părinţi: pomenirea sfintei Maria Egipteanca. Această sfântă este sărbătoare în cer, sărbătoare de smerenie. Am rânduit lucrare de mare smerenie prin ea, ca să fie de pildă celor ce se desăvârşesc cu viaţa lor întru Mine, căci sfântul cel din pustie, Zosima, preotul Meu, se sfinţise cu viaţa, până când şi-a zis că nu mai este nimeni mai sfânt decât el. Dar Eu, Domnul, n-am voit ca el să-şi piardă mântuirea prin semeţie de sine, şi am lucrat cu Duhul Meu peste el ca să-l învăţ smerenia cea desăvârşită, şi l-am purtat prin pustiu până la această sfântă care n-a mai voit să mai vadă faţă de om, şi a voit să se umilească cu inima pentru toate faptele ei cele omeneşti şi diavoleşti, pe care le-a făcut mulţi ani înaintea oamenilor, şi a lucrat apoi alţi mulţi ani lucrarea umilinţei şi a smereniei de inimă înaintea Mea, aşa cum înaintea oamenilor a lucrat lucrarea cea stricăcioasă de suflet. Şi după săvârşirea ei, Eu, Domnul, am rânduit pe Zosima preotul să împărtăşească la toţi lucrarea Mea cea slăvită prin smerenia celei ce s-a umilit ca nimeni alţii înaintea Mea. Umilinţa ei s-a făcut cunoscută tuturor după ce ea a venit la cer, iar pe pământ a început apoi lucrarea ei cea pentru Dumnezeu, prin care Eu, Domnul, îmi făceam fii născuţi din umilinţa ei cea plăcută Mie şi multor credincioşi apoi, care lucrează pe pământ şi peste oameni lucrarea credinţei lor.
Omul umilit este cel smerit, care-şi lucrează răbdare şi umilinţă de duh pentru iertarea păcatelor lui cele din trecut şi pentru lucrarea lui cea pentru Dumnezeu. Cel ce nu lucrează pentru Dumnezeu cu viaţa lui, cu fapta lui, cu graiul lui, cu cugetul lui cel lucrător, acela nu are cu ce să-şi lucreze mântuirea, căci mântuirea omului este lucrarea omului pentru Dumnezeu, ca să-Şi facă Domnul fii din lucrarea fiilor, căci cei fără rod nu sunt fii.
Ia şi mănâncă, poporul Meu, şi să creşti, tată, în umilinţă de inimă şi în smerenie, şi în credinţă şi în lucrarea credinţei, lucrare care naşte fii pentru Dumnezeu, căci credinţa fără roade este ca omul care mănâncă din munca altuia şi nu face nimic, sau ca acela care mănâncă mereu şi nu se prinde mâncarea de el, şi este ofilit la faţă şi la faptă.
Eu iar rostesc: vai omului care este părăsit de darul credinţei, că acela este părăsit de Dumnezeu pe neştire, fiindcă darul credinţei lucrează mult pentru Dumnezeu şi e multă această lucrare. Numai cel ce este umilit, numai acela nu este părăsit de darul credinţei, iar omul umilit îşi lucrează răbdare şi mulţumire şi lucrare multă pentru Dumnezeu, în folosul mântuirii multora, pe care Domnul Şi-i alege de fii.
De aceea îţi spun Eu ţie: scoală-te, Israele, scoală-te, fiule, şi înţelege-Mă, că pentru tine şi pentru mulţi Mă înţelegi, că rău e de omul care mănâncă şi nu se cunoaşte că a mâncat şi ce a mâncat, şi unul ca acela nu lucrează pentru Dumnezeu, iar tu trebuie să lucrezi mult pentru Mine, că de mult şi mult te hrănesc. Păstrează-ţi darul credinţei pe care Eu ţi l-am dat, păstrează-l prin lucrare multă pentru Dumnezeu, că Eu, Domnul, îţi înmulţesc acest dar când tu lucrezi Mie, iar Eu îmi înmulţesc fiii şi lumea cea nouă, care va să fie la venirea Mea. Dar să lucrezi lucrare nouă, Israele, nu lucrare ca până acum, că până acum Eu am suferit pentru tine, fiindcă rău face creştinul care-L trage pe Domnul să-i facă voia. Am şi acum între cei din Israel care fac aşa. Eu am învăţat pe creştin să zică: „Doamne, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”, dar numai gura cugetului zice aşa, iar inima cugetului nu face cele spuse, după cum este scris în Scripturi: «Popor care Mă cinsteşte cu gura şi nu cu inima, şi nu cu fapta inimii şi a gurii».
Păstrează-ţi darul credinţei, Israele român, căci darul credinţei îl face pe creştin să lucreze mult pentru Dumnezeu. Stau cu cerul deschis deasupra ta şi Mă fac cuvânt de hrană pentru tine, cuvânt dulce. Miere cerească şi lapte ceresc este cuvântul Meu peste tine. Se miră lumea, tată, de felul cum grăiesc Eu cu tine, Israele român, de dulceaţa cuvântului Meu dat ţie din cer. Aşa grăiam şi cu Adam, aşa îl dezmierdam, aşa îl mângâiam, căci îl iubeam, şi inima Mea era numai bucurie pentru omul cel lucrat de mâna Mea şi de inima Mea şi de iubirea Mea. L-am lucrat frumos, l-am făcut frumos ca şi pe Mine, căci scris este cele ce am zis când am zis: «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră». Lucram la chipul lui şi Mă bucuram cu bucurie dumnezeiască. Grăiam şi lucram, lucram şi grăiam şi dezmierdam lucrul mâinilor Mele. O, nici o limbă omenească nu e mai dulce ca limba Mea cea de la început, limba cu care grăiesc Eu azi cu tine, poporul Meu de la sfârşit; limba cea dulce a românului care ştie dulceaţa limbii lui; limba Mea cea de la început şi pe care am dat-o ca dar românului, iar Eu, Domnul, te îndulcesc cu dulceaţa ei, Israele român, copilul Meu cel de la venirea Mea. Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ia şi te hrăneşte, poporul Meu, că Eu îţi deschid guriţa inimii şi îţi dau din gura Mea. Din inima Mea rup şi îţi dau să mănânci hrană mestecată, hrană gustoasă, ca să fii tu gustul Meu cel dulce şi ca să ai iubire pentru Mine, copilule român. Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă; Eu sunt Cel ce vin. Voiesc să văd ce faci tu, cel hrănit din gura lui Dumnezeu; tu, cel ce ai de la Dumnezeu darul credinţei, care lucrează mult pentru Dumnezeu.
O, tu, cel mângâiat de graiul lui Dumnezeu, scoală-te şi lucrează mult, că mult ţi-am dat. Scoală-te şi grăieşte lui Dumnezeu, că ţi-am dat limba Mea ca s-o grăieşti. Grăieşte cu Mine, grăieşte de Mine, Israele român, şi te fă apostol al venirii Mele.
Voiesc să grăiesc bisericii lumii şi să-i spun ce este biserica lui Hristos, care mântuieşte, şi să-i spun ce este Hristos în biserică. Voiesc, poporul Meu, să-Mi fii cale a cuvântului Meu cu care Eu vin din cer pe pământ ca să cercetez viii şi morţii şi să dau fiecăruia după cum este fapta lui. Voiesc, poporul Meu, să Mă uit şi să văd lucrarea ta cu Mine, aşa cum tu vezi lucrarea Mea cu tine şi limba Mea cerească peste tine. Voiesc, tată, să văd ce ai mâncat tu din gura Mea. Voiesc să văd din lucrarea ta cu Mine dacă ai mâncat cu umilinţă sau dacă ai mâncat fără umilinţă; dacă ai mâncat crescând sau dacă ai mâncat necrescând.
O, tu, cel ce ai rămas pe cale cu Mine, scoală-te cu putere, că îţi poruncesc să poţi şi să arăţi calea Mea la tot omul de pe pământ şi să-i spui: „Iată calea cu Domnul!”, iar omul s-o vadă, şi tu să fii lumină pentru omul cel credincios, precum Eu am fost. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, acela nu păcătuieşte, ci îl iubeşte pe Domnul. Amin. Cel ce are de la Dumnezeu darul credinţei, acela lucrează mult şi rodeşte fii pentru Dumnezeu. Amin.
Pace din cer, şi Duh Sfânt peste pământ, că e sărac pământul de Duh Sfânt. Iar tu, poporul Meu, ridică-te şi fii unealta Mea, ca să-Mi lucrez cu tine venirea Mea. Amin, amin, amin.
05-04-1998
