Eu sunt Fiul şi Cuvântul Tatălui, şi Mă las cu sărbătoare la ieslea cuvântului şi cuvintez înaintea lui Israel cuvânt de sărbătoare. Iată, Mă apropii, căci am vestit lucrare de cuvânt, şi Mă apropii spre iesle şi găsesc veghe la porţi şi intru şi îmi încep cuvântul.
Pace peste porţi, şi dincoace de porţi, şi în inimi pace! Pace vouă, fiilor de la iesle, pace vouă întru Tatăl şi întru Fiul şi întru Duhul Sfânt! că mare este lucrarea păcii, şi nu ştie Israel ce va să zică acel cuvânt al Meu prin care am rostit: «Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema». Lumea, nici atât nu ştie ce înseamnă această Scriptură care spune: «Fericiţi făcătorii de pace», dar voi, străjerii Mei, ştiţi. Şi de ce ştiţi? Pentru că v-am dat pe Duhul Sfânt, tată. Şi de ce vi L-am dat? Pentru că L-aţi primit, de aceea vi L-am dat, şi de aceea ştiţi ce înseamnă acest fel de fericire.
Vin mereu la poporul Meu şi zic mereu: Pace ţie, poporul Meu! O, şi nu ştii, măi poporul Meu, de ce-ţi spun mereu aşa, şi Eu văd că nu ştii, şi îmi pare rău, fiule. Astăzi este sărbătoare pentru Maica Mea, şi las cuvânt de sărbătoare peste grădina Mea şi îţi dau să mănânci din el, Ierusalime, poporul Meu de pe pământ. Măicuţa Mea, Fecioara, a împlinit această Scriptură, şi nici nu era rostită aşa cum a fost rostită în vremea trupului Meu peste Israel, dar această Scriptură era în Mine, şi Eu eram născut din Tatăl şi lucram, căci de la început lucrez. Maica Mea împlinea această Scriptură, şi ea a fost a lui Dumnezeu fiică, pentru că era făcătoare de pace, măi fiilor, şi Eu am putut să-Mi fac sălaş în ea ca să Mă arăt oamenilor, că am făcut din ea poartă pentru Mine, ca să ies spre Israel; am făcut din ea cer nou şi pământ nou, şi poartă de ieşire şi de arătare, că am făcut-o pe ea din cuvântul Meu cel sălăşluit în prooroci. Mi-am făcut sălaş prin cuvânt, şi după ce cuvântul s-a întrupat şi s-a făcut faptă, Eu M-am sălăşluit în cortul Meu cel pregătit, şi M-am arătat în mijlocul lui Israel, căci Maica Mea a fost făcătoare de pace, a împăcat pe om cu Dumnezeu, a împăcat pe Dumnezeu cu omul, şi a început cu ea. între ea şi Dumnezeu a fost pace, căci ea s-a născut, şi a ascultat de Dumnezeu prin lucrarea păcii între ea şi Dumnezeu, şi a fost numită fiică a lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a luat-o întru ale Sale şi în vremea trupului ei, şi după aceea. Sărbătorim intrarea ei în Sfânta Sfintelor de pe pământ, căci Maica Mea era făcută, prin cuvânt, Sfânta Sfintelor Tatălui, fiindcă întruparea Mea în Fecioară s-a întocmit încă din vremea rostirii acestei profeţii, iar la vremea arătării celor nevăzute s-a arătat această întocmire. Iată, Maica Mea a intrat în Sfânta Sfintelor, şi apoi Eu am venit la ea şi am fost sămânţa ei, că ea a fost fără de sămânţă, ea a fost Fecioară, a fost făcătoare de pace între ea şi Dumnezeu, între Dumnezeu şi om, că aceasta şi nu altceva înseamnă Scriptura: «Fericiţi făcătorii de pace».
Nu te lua, Ierusalime, după omul care a furat ştiinţă de la Dumnezeu după îndemnul vrăjmaşului lui Dumnezeu, căci omul care a furat ştiinţa nu ştie ce înseamnă făcătorul de pace. Ia de la Mine ca să ştii, căci cei ce încă învaţă pe oameni cuvânt despre Dumnezeu, aceia nu ştiu să tălmăcească limbile lui Dumnezeu, şi fac pământ din aceste limbi, precum şi ei sunt. Omul care a furat ştiinţă, ştii ce zice? Zice că Scriptura aceasta înseamnă să faci pace între cei certaţi, între om şi om, între duşman şi prieten, între duşman şi duşman, între pârâş şi pârât, între cel drept şi cel nedrept. Nu-i adevărat, Israele, nu pentru asta am venit Eu ca să rostesc această lumină. Nu cumva să stai şi tu în această neştiinţă. Nu aceea e pace: între om şi om. Aceea e de la om, că de la Mine dacă ar fi, ar fi altfel peste om. Lucrarea omului nu seamănă cu lucrarea Mea, că Eu am rostit vrăjmăşie între rău şi bine.
Şi cum să înţelegi tu Scriptura aceasta, Israele? Cum adică «Fericiţi făcătorii de pace»? Adică aşa cum a fost Maica Mea, ca să împace pe om cu Dumnezeu, şi pe Dumnezeu cu omul, adică şi tu să-l împaci pe om cu Dumnezeu, şi pe Dumnezeu cu omul; şi tu tot aşa să împlineşti, măi fiule, dacă vrei să te numeşti făcător de pace şi să te chemi fiu al lui Dumnezeu.
S-au certat mereu creştin cu creştin, s-au certat de la invidie, de la mândrie, de la hotar, de la neiubire s-au certat, de la întâietate s-au certat, de la copii s-au certat; s-au certat de la lume şi de la trup, şi apoi trebuia să se lucreze pace între creştin şi creştin, şi se lucra, dacă se lucra, dacă se încăpea aşa ceva, iar dacă nu, rămâneau aşa, sau se împăcau şi iar se certau, şi îşi zic creştinii fii ai lui Dumnezeu. Dar îşi zic oamenii lumii aşa ceva, însă aceasta este minciună, că nu este pace între om şi om, dară între Dumnezeu şi om! Nu cei ce fac pace între om şi om sunt făcătorii de pace despre care spune Scriptura, ci e mult mai mare această Scriptură. Dar ştiinţa prin care omul a murit a înşelat pe om şi l-a căzut de la Dumnezeu, căci duhul cel potrivnic aşa a spus omului: «Ia şi mănâncă; nu vei muri, ci vei cunoaşte, vei avea ştiinţă», şi aşa a căpătat omul ştiinţă, şi după ce a căpătat ştiinţa, a murit, căci s-a socotit fur, şi s-a împlinit cuvântul care spune: «în ziua când vei mânca, vei muri», şi a murit în ziua aceea, a pierdut raiul în ziua aceea, şi a căzut pe pământ omul. Scris este: «Nu poate omul să vadă faţa lui Dumnezeu şi să fie viu omul», şi omul n-a ascultat, şi a voit să vadă faţa acestei taine dumnezeieşti care spune: «Să nu mănânci din pomul acela». Pomul acela dădea ştiinţă, şi i-a făcut ochi lui Adam şi lui Eva, dar neascultarea l-a căzut pe om, şi de atunci ştiinţa s-a făcut pământ prin neascultare.
Omul era ştiinţa lui Dumnezeu, lucrătura ştiinţei lui Dumnezeu, şi era bine aşa, dar omul n-a ascultat, şi i s-au închis ochii sufletului şi i s-au deschis ochii trupului, şi n-a mai văzut cele ce nu se văd cu trupul, şi iată ce greu mai e să se facă omul om din Eden, cu ochi pentru cele ce nu se văd. Ucenicul proorocului Elisei a văzut o clipă cele ce nu se văd, şi s-a bucurat la vederea aceasta, căci a văzut prin Dumnezeu. Proorocul Elisei a văzut o clipă cele ce nu se văd, căci a văzut răpirea lui Ilie cu car şi cai din cer, din cele ce nu se văd.
Ştiinţa era lucrul lui Dumnezeu, şi omul era lucrul lui Dumnezeu, şi iată, omul a întins mâna şi a luat ştiinţă ca să se îndumnezeiască. Dar nu era lucrat el din dumnezeire, din înţelepciune? O, fericit de omul sărac cu duhul, că acela stă mic şi ascultă de Dumnezeu, dar omul care a furat ştiinţa, acela a murit, nu a înviat. Să nu se mai semeţească omul că ştie, că iată cum ştie şi de ce ştie, şi omul nu e fericit, că în ziua aceea s-a rupt pacea dintre Dumnezeu şi om, căci omul a furat ştiinţa, şi de atunci se zbate să-şi găsească pacea şi nu şi-o mai găseşte. Dar am venit să i-o dau înapoi, căci M-am coborât după om. Am găsit pe Fecioara care era împăcată cu Dumnezeu prin ascultare şi supunere, şi am dat arvuna păcii, şi apoi am ieşit şi am rostit: «Fericiţi făcătorii de pace, că aceia se vor face fii ai lui Dumnezeu».
Măcar tu, Israele, poporul Meu, măcar tu să nu te îngâmfi că ştii. Să nu mai vrei să ştii nimic, că iată ce fac Eu pentru tine: îţi aduc ştiinţă din cer, ca să înveţi în cer, nu pe pământ, şi să nu doreşti ştiinţă de la trup şi de pe pământ şi de la om. Am făcut minune mare de te-am ales ca să-ţi dau din cer şi ca să întocmesc în tine grădină de Eden şi om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Eu am venit ca să te aşez în rai, şi tu să-l lucrezi şi să-l păzeşti şi să mănânci din el, din mâna Mea să mănânci şi să nu asculţi de şarpe aşa cum a făcut omul la început, şi să asculţi de Mine, nu de şarpe, tată. Omul de la început, n-a ascultat de Mine; a ascultat de vrăjmaş, de parcă vrăjmaşul l-ar fi întocmit pe om; şi s-a dat omul rob ascultător altui stăpân, şi atunci l-am scos din Eden, şi am pus pază peste Eden, căci acolo era şi pomul vieţii, şi omul era în neascultare, şi avea ştiinţă, după cum este scris: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi». De atunci, omul a luat ştiinţa, dar a pierdut viaţa şi raiul, şi s-a aşezat pe pământ, şi n-a mai mâncat din rai şi n-a mai avut omul putere.
O, şi ce frumos s-au întocmit toate cele ce se văd, şi ce fericit ar fi fost omul! Pământul este făcut din apă şi din cuvânt, din apă şi din duh, căci după întocmirea lui, el a scos din el duh de viaţă, a scos din el fiinţe vii, şi apa a scos din ea fiinţe vii, care trăiesc în mare, şi aşa s-a făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Iar la naşterea din nou a lumii, toate vor ieşi iarăşi din pământ şi din mare, din apă şi din duh şi din cuvânt, căci scris este: «Fiul omului, prooroceşte oaselor uscate să prindă duh de viaţă!», şi iarăşi, scris este: «Pământul va da înapoi pe morţii lui, şi marea va da înapoi pe morţii ei, şi lumea va da înapoi pe morţii ei», căci lumea este acum ca un iad cu gura deschisă, care dă să-Mi înghită toată nădejdea şi să-Mi sluţească până la capăt pe omul cel de la început.
Omul care-şi consumă trupul, acela îmbătrâneşte şi se urâţeşte şi trece, dar iată ce am făcut, Ierusalime! Te-am întocmit şi te-am pus hotar între iad şi rai şi te-am învăţat să pui oprire morţii şi vremelniciei. Am despărţit veacurile şi am scris început şi sfârşit. Eu sunt Alfa şi Omega, Eu sunt, Ierusalime, şi am scris început şi sfârşit, şi vreau ca tu să fii zi de odihnă pentru Mine, că omul nu mai ştie ce înseamnă zi de odihnă. Zi de odihnă înseamnă odihna Mea în om, înseamnă om după chipul şi asemănarea Mea, în care lucrare Eu Mă odihnesc. Păi, tată, poruncile Mele au fost scrise pe pământ tocmai ca să judec neascultarea omului, ca să ştie omul că nu a ascultat şi că nu ascultă. Poruncile n-au fost niciodată urmate, şi le-am scris pe pământ pentru că nu sunt urmate, pentru că de la început au fost desfiinţate, şi iată, omul nu ştie ce înseamnă zi de odihnă, căci când vezi porunca cea care zice: «Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea», asta înseamnă să-şi aducă omul aminte de ziua cea de atunci când Eu M-am odihnit în om după ce pe toate le-am întocmit, şi pe om apoi l-am întocmit, şi apoi M-am odihnit. Dar numai un pic M-am odihnit, tată, un pic, şi după aceea nu M-am mai odihnit, şi am tras din greu pe lângă om, şi apoi am rupt pe Fiul Meu de la sânul Meu şi I-am dat trup şi L-am pus să moară ca să plătească preţul morţii omului, şi să scoată pe om de la vrăjmaşul său.
Am fost cu Fiul Meu între oameni şi am lucrat, şi apoi a murit Fiul Meu, şi când a murit, a strigat: «Dumnezeule, pentru ce M-ai părăsit?». în clipa aceea L-am părăsit, tată, căci dacă Eu nu-L părăseam, nu se apropia vrăjmaşul de El ca să-L omoare, ca să moară El pentru omul cel căzut din viaţă. L-am părăsit o clipă. O clipă am plâns singur. Şi după ce Fiul Meu a murit, am fost iar întru El, şi El a fost iar întru Mine, şi am fost puterea Lui. Când Fiul Meu a murit, am tras de lângă El şi pe îngeri. M-am tras din El, ca să aibă moartea putere asupra Lui şi ca să întocmesc răscumpărarea omului, şi apoi iar L-am făcut pe Fiul Meu. L-am luat dintre morţi şi L-am înviat, şi S-a făcut El Mântuitor omului care a gustat moartea, căci Fiul Meu a gustat moartea pentru fiecare om.
Măi fiilor, cum se mai poate vorbi de zi de odihnă? căci iată, Eu lucrez, şi Tatăl Meu lucrează, după cum vedeţi că Tatăl vorbeşte în Mine. Nu te sminti, Israele, dacă vezi că Tatăl vorbeşte în Mine odată cu Mine, căci taina aceasta vine spre arătare, după cum va veni spre arătare şi taina Mea în Verginica, fiindcă Eu vorbeam în ea. Eu eram în ea, şi ea întru Mine, şi vei vedea în curând, Israele, ce a fost trupul acesta, căci a fost ziua Mea de odihnă, şi n-a fost o zi sau două, şi a fost multă vreme, căci ce înseamnă la Dumnezeu o zi sau zece ani sau o sută sau o mie de ani? Dar Scriptura nu este înţeleasă de om, şi omul de aceea s-a împărţit în multe tâlcuiri. Şi, de unde? că e numai o singură tâlcuire, căci când va trâmbiţa al şaptelea înger, sfârşi-se-va orice tâlcuire şi vom intra iar în odihnă. Dar Eu vă spun vouă, fiilor din Ierusalim, că am şi intrat, că iată, am loc în care să Mă odihnesc şi din care lucrez ca să întocmesc peste tot rai şi râu care să izvorască şi să ude raiul, că iată, din această grădină izvorăşte un râu, şi râul acesta prinde acum vene şi braţe şi se împarte în patru părţi şi udă pământul, udă raiul, şi iată, udă pământul. Am întocmit această grădină şi această piatră şi am scris pe ea Alfa şi Omega, început şi sfârşit, şi lucrez să sfârşesc fărădelegea şi moartea, şi încep veac nou, şi încep cu tine, Ierusalime, popor lucrat de Mine şi născut prin cuvântul Meu, rostit peste tine din cer. Eu prin cuvânt lucrez, ca la început lucrez, dar omul nu ştie, nu vrea să ştie. Numai când oamenii vor vrea cu adevărat să fie fiii bisericii lui Iisus Hristos şi se vor pregăti după porunci ca să lucreze fructul vieţii şi să-l mănânce fiii bisericii, numai atunci când biserica nu va mai avea fii nepregătiţi, numai atunci când toţi vor iubi sfinţenia, atunci va rămâne un singur izvor şi o singură învăţătură şi o singură vie şi o singură turmă şi un singur Păstor, şi nu va mai fi omul păstor, şi va fi Domnul, şi va fi toiagul Său, cuvântul Său. Aşa ceva vreau Eu să pregătesc pentru tine, Israele, poporul Meu, ca să nu mai mănânci din mâini străine, fiule, şi să mănânci din casa ta şi să înţelegi ce înseamnă casa ta, căci preoţii bisericii care sunt amestecaţi cu lumea şi cu călcarea poruncilor Mele, pe aceia Eu nu-i cunosc, Eu nu ştiu de unde sunt aceia, că aceia nu se învaţă pe ei înşişi, dară să mai înveţe pe alţii!
Israele tată, vreau să desfac catapeteasma, şi tu să fii vrednic să te apropii şi să iei din Paştele cel nou, pregătit de Mine pentru tine. Israele, numai un picuţ mai este, şi voi tăia felii şi voi împărţi fiilor tăi, şi după aceea toţi fiii tăi vor fi plini de cunoştinţa care s-a coborât din cer, în dar. De ce crezi tu, Israele, că am stăruit Eu patruzeci de ani pe lângă tine ca să fii cu sfinţenie în zilele acestea? Eu ştiam, tată, că se apropie Paştele Meu cel nou şi că va fi să vin, după cum scrie în prooroci, şi Eu, măi Israele, n-am voit să te văd pe tine despărţit de la masa Paştelui cel nou. Eu n-am voit aşa ceva, şi te-am împins mereu de la spate ca să intri, tată, în sfinţenie şi să iubeşti sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Şi tu ai fost mereu greoi, şi o parte din fiii tăi s-au împietrit şi au plecat şi s-au amestecat din nou cu lumea, din nou cu iadul, tată. Dar pe cel rămas îl îmbiu şi acum şi îi spun: fiule tată, întregeşte-ţi sfinţenia şi fii aşa cum am spus Eu să fie omul în Eden, că Eu am venit acum două mii de ani şi am spus: «Ia-ţi crucea şi urmează Mie», şi tot aşa îţi spun şi acum, că n-ai să vezi pe drumul Meu om care să nu aibă cruce. Pe drumul Meu nu se poate fără cruce, fiule. Dacă Eu sunt cu cruce, apoi şi tu tot aşa să mergi, şi să cunoşti cele ce sunt spre pacea ta şi care acum sunt ascunse de ochii tăi, şi să nu mai fii bolnav, fiule din Israel. Nu vreau, fiule, să fii bolnav, şi nici tu să nu vrei. Nu vreau, fiule, ca tu să mai calci poruncile Mele, că asta înseamnă boală.
Am început pic cu pic să-ţi desluşesc poruncile Mele, măi fiule, şi tu să le înţelegi, că vreme de şapte mii de ani omul nu le-a înţeles. O, dacă a învăţat carte la şcoală, cum să înţeleagă omul? Şi dacă s-a dus la şcoală fără Mine, cum să fi învăţat omul ceva? că numai Duhul Sfânt este învăţătorul, şi nici un alt învăţător nu mai este. Carte nu se învaţă de la şcoală, ci de la Duhul Sfânt, dar dacă omul nu vrea aşa şi dacă omul se lasă ispitit pe pământ, Eu ce să-i fac? Eu n-am lăsat pe satana să Mă ispitească atunci când a venit să-Mi promită de toate, şi i-am spus: «Du-te înapoia Mea, satano, şi nu ispiti pe Dumnezeu!». Dar tu n-ai spus tot aşa. Tu te-ai lăsat ispitit de cele din lume şi te-ai lăsat învăţat de lume, tată, şi Eu am venit să te chem la Mine şi la învăţătura Duhului Sfânt, ca să te scot din lume, şi cine a stat la învăţat şi la albit şi la curăţat, acela este viu acum. O, dacă Eu aş fi învăţat pe om toate câte aveam să-l învăţ, era bine de om, dar omul lumii n-a crezut nici câte sunt scrise în carte. Măi fiilor, nu toate au fost scrise în carte. Credeţi voi ce vă spun Eu? Şi ce n-a fost scris în carte? Iată, cele ce vi le-am dat şi vi le dau Eu acum de ştire n-au încăput în carte, n-au încăput în om şi peste om, n-ar fi încăput cartea pe pământ, adică omul n-ar fi voit aşa, precum nici azi nu voieşte. Dar azi, Eu îi fac cunoscut omului de peste tot desluşirea poruncilor dumnezeieşti şi îl învăţ pe om cum să fie viu şi îi spun prin tine, Israele al cuvântului Meu.
Israele, pe tine cum te-am învăţat? Te-am învăţat uşor, şi te-am luat nu cu prima poruncă, ci cu ultima te-am luat, şi vreau să ajung cu tine până la cea dintâi, până la cea de sus, tată. Acum două mii de ani am învăţat deosebit pe apostoli şi le-am spus de toate, dar le-am vorbit în multe pilde, măi fiilor, aducându-le vorbă de taina împărăţiei lui Dumnezeu în om şi pe pământ, şi apostolii au scris cartea Mea şi au dat-o oamenilor, dar oamenii nu cunosc cartea Mea, nu citesc în ea şi nu cunosc. Ei citesc în ei, nu în ea, şi de aceea nu cunosc. Oamenii scriu cărţi, scriu ei cărţi, şi cartea Mea nu mai este peste oameni. Până şi oamenii care se zic învăţători de la Mine peste lume scriu cărţi despre Dumnezeu, dar aceste cărţi n-au puterea să mărească iubirea şi împlinirea lor întru poruncile lui Dumnezeu. Citeşte omul învăţături, citeşte cărţi şi îşi hrăneşte mândria de a cunoaşte, şi tot nu-L cunoaşte omul pe Dumnezeu, căci una este ca să faci şi să-L cunoşti pe Dumnezeu: să împlineşti poruncile Lui şi să te lepezi de tine şi să-ţi iei crucea şi să mergi cu Domnul. Iată, învăţaţii veacului, care nu se învaţă pe ei înşişi, aceştia n-au putere să învieze pe om, şi Eu nu-i cunosc pe aceştia, Eu nu ştiu de unde sunt aceştia, şi aceştia se vor îngrămădi să-Mi spună: «N-am învăţat noi în numele Tău în pieţe? N-am făcut noi semne şi minuni? N-am scos noi pe demoni în numele Tău şi n-am vindecat în numele Tău?». O, tată, cine sunt aceştia? Aceştia sunt cei ce cunosc legile Mele, dar întru ele nu trăiesc şi nu se ating de ele, ca de ceva oprit, şi aceştia au vină că au ştiut şi au luat, şi li se va cere ce au luat, şi iată, aluatul lor este făţărnicia, şi M-am sculat, tată, să judec făţărnicia şi s-o dau de gol, că n-o mai pot purta. Nici pământul nu mai poate purta atâta făţărnicie. Fărădelegea celor care nu ştiu ce trebuie să facă e mai uşor de suportat decât făţărnicia. Trei ani de zile am mers să caut rod în via Tatălui Meu şi n-am găsit nimic nici atunci, căci biserica Mea, nici atunci, nici acum nu are unde să-şi plece capul, precum nici Eu nu am avut, iar biserica înseamnă adevăr, nu făţărnicie.
Măi fiilor, vestiţi întoarcerea Mea, vestiţi împărăţia Mea, împărăţia cerurilor pe pământ. Eu de aceea am lucrat tainic această lucrare; altfel n-o puteam lucra. Şi acum vestiţi acest hotar dintre moarte şi viaţă, căci chem omul de la moarte la viaţă. Vestiţi cuvântul acestui început nou, căci piatra aceasta are scris pe ea Alfa şi Omega, după cum cuvintează profeţia cea pentru vremea aceasta, şi nici o carte nu mai poartă aceste semne. Semnele acestea Mă însoţesc acum pe Mine, Cel întors din cer prin cuvânt, şi aşa este scris despre Mine, aşa am spus: «Eu sunt Alfa şi Omega», şi aşa este, fiilor, şi aşa să vestiţi cerul şi pământul. Eu trebuie să fac şi ceruri noi şi pământ nou. Cu cei iubiţi lucrez într-un fel această lucrătură, iar cu cei nelegiuiţi lucrez în alt fel.
Bucuraţi-vă că numele vostru este scris în această carte, şi să lucraţi în numele Meu cu vestirea aceasta, cu hotarul acesta. Este hotarul dintre zi şi noapte, măi fiilor, dintre cer şi pământ, dintre moarte şi viaţă, şi ferice vouă, celor ce înţelegeţi cele vestite acum de Mine, Domnul Dumnezeul vostru.
Tot cerul se strânge când Eu vorbesc lui Israel, ca să afle cei din cer tainele lui Dumnezeu. De aceea, tată, te iubeşte pe tine cerul; nu pentru că meriţi, Israele, ci pentru că Eu vorbesc cu tine. Mănâncă cerul la o masă cu tine, Ierusalime, şi se bucură Avraam întru plinirea făgăduinţei făcute peste el. Mai e un pic, şi îmi dau vălul în lături şi vor rămâne descoperite cele ce nu se văd.
Se binecuvintează lucrarea de vestire a cuvântului lui Dumnezeu. Să ia lumea şi să guste, şi să i se vestească lumii, ca să nu vin pe neştire. Se binecuvintează vestirea României. Să vină la masa Mea România, la masa credinţei, ca să nu vin şi să găsesc şi în ea necredinţă. Cu dor am dorit să vestesc, şi apoi să împlinesc, iar vouă, celor ce vestiţi, celor ce daţi fiinţă cuvântului rostit de Mine peste pământ, vouă vă dau putere şi sănătate şi duh de mulţumire de la cer, şi pace, tată, vă dau.
Măi fiilor de la iesle, cercetaţi mereu fructul păcii Mele în voi şi între voi, că am încă multe să grăiesc, tată. Voi avea Eu grijă, că iată, se ivesc rupturi, şi nu se poate aşa ceva. Eu voi îngriji de toată pacea şi de toată mulţumirea voastră întru Mine, dar voi fiţi străjeri ageri, că vremea este la hotar. întăriţi zidurile şi staţi întru învăţătura Mea şi nimic din ea să nu fie uitat.
Toţi copiii lui Israel să întărească pacea din grădina cuvântului Meu. Voi coborî o lecţie pentru această lucrare de pace, şi să se lase împlinitor tot fiul Ierusalimului şi să fiţi primiţi de Israel în numele Meu. Păstraţi-vă statura în care sunteţi aşezaţi de Dumnezeu, pentru că nu voi aţi luat, ci Eu v-am dat şi v-am încredinţat. Nu vă abateţi cu nimic din lucrarea cea cu înfăţişare dumnezeiască, pentru că Eu, astăzi, aşa M-am aşezat ca să lucrez. Altădată eraţi timizi, tată, şi ştiţi de ce vă spun aşa, dar acum păstraţi în voi statura Mea cea de acum. Vremea este să fie tărie bună întru toate şi întru toţi, dar cine n-a stat la albit şi la curăţit, acela e încă în lucru, e încă slab şi îmi încurcă puterea Mea din Israel. Lucraţi cu cei mai tari, şi deosebiţi-i pe cei tari cu credinţa şi cu umilinţa, căci Eu v-am dat via Mea. Lucraţi ca Mine în vie, măi fiilor. Eu sunt viţa din vie, iar voi să fiţi mlădiţe sănătoase şi să lăstăriţi din viţă, tată. De la smochinul din vie n-am găsit rod, dar viţa de vie a purtat rod, şi am lăstari, şi am înnoit tot ce era de înnoit, şi am lucrat din Mine, măi fiilor, şi mare este taina aceasta. Voi sunteţi născuţi din Domnul prin cuvânt, şi v-aţi lăsat crescuţi, şi nimeni să nu dispreţuiască creşterea voastră. Tinereţea voastră să n-o dispreţuiască nimeni, căci înţelepciunea este de la Mine, nu de la voi; este de la harul care vă umbreşte pe voi, şi în care staţi. învăţaţi pe Israel să nu caute semne, şi să caute să fie credincios Israel şi să-şi împlinească statura întru Hristos, căci Domnul în curând Se va lăsa descoperit prin fiii Săi cei tari.
Nimeni să nu dispreţuiască ce am făcut Eu, şi vino, Ierusalime, spre ascultare, că fără de sfinţenie, tată, nu vei vedea pe Domnul. Eu îţi cercetez, Israele, şi mintea, şi vorba, şi voinţa, şi credinţa, şi odihna ta întru Mine, şi odihna Mea întru tine, şi voi lucra întru dreptate, că Eu te-am învăţat cum să stai tu înaintea Mea la venirea Mea.
Această lucrare pune sfârşit proorociei mincinoase şi capilor ei, că Eu vin curând, şi nimeni nu va avea cuvânt de adăugat sau cuvânt împotrivă. Eu vin curând peste toată făptura, şi toate cele ce aşteaptă se vor bucura, că de mult aşteaptă. Aşteaptă Avraam, fiilor. Eu vin descoperit în curând. Curând, curând Eu vin.
Pace vouă, şi pregătire vouă în toată vremea, fii ai Ierusalimului! Pace vouă, şi lucrare de veghe să aveţi înaintea Stăpânului vostru! Eu vin, şi cu Mine vine plata cea de la Mine. Amin.
Duhul Meu Se odihneşte în voi, că Eu am înviat în voi şi mult am aşteptat această lucrare în om. Să se bucure Israel de această minune şi să stea Israel la gura râului vieţii şi să bea cu ascultare şi nu fără de ascultare. Cine ascultă, de Mine ascultă, şi Mă voi arăta lui, căci plata Mea este cu Mine, şi cuvântul Meu a înviat pe pământ, a înviat în om, a înviat în voi, căci voi l-aţi împlinit.
Eu cuvintez deasupra voastră, şi fiţi mereu atenţi, că am încă multe să vă spun, şi minunate sunt toate cele ce vor fi aduse. Amin, amin, amin.
04-12-1994
