Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic Gheorghe

în zorii zilei Mă aştern cu liniştea în voi şi Mă apropii şi, de deasupra voastră, Eu, Domnul, Cel înviat a treia zi dintre cei morţi, vă întăresc duhul şi trupul ca să Mă aşterneţi în cartea Mea cu voi, cartea Mea din zilele voastre, iar proorocii şi îngerii şi sfinţii se strâng cu toţii şi ascultă cuvântul Meu de peste voi, cuvântul Domnului, copii străjeri în calea cuvântului Meu. Voi numai o grijă ar trebui să aveţi: grija de a vă păstra pacea în toată vremea şi gândul, că Eu am venit pe pământ cuvânt, iar voi să Mă luaţi cu venirea Mea de peste voi şi să Mă daţi în toate părţile, spre mărturisirea strigării Mele în lung şi în lat după om. Amin.

Rău Mă doare, fiilor copii, rău Mă doare că omul a uitat că Eu mereu, mereu îl văd pe el, şi că el nu Mă vede. Mă mângâi însă de la ajutorul Meu de la voi, că îi daţi omului vorbirea Mea cu el. Când îl aveam pe om în rai, vorbeam cu el aşa cum vorbesc azi cu voi, dar dacă el Mă auzea şi îmi simţea doar mersul, dar nu Mă vedea, el nu s-a temut mai mult de Dumnezeu. Nu s-a temut, fiindcă nu Mă vedea, ci numai Mă auzea vorbind şi umblând şi mişcând odată cu el şi după el.

O, poporul Meu Ierusalim de azi, e mare minune să am Eu om credincios pe pământ între Mine şi el, căci Eu, Domnul, pot să-i vorbesc lui. Eu după ce am înviat eram peste tot în cer şi pe pământ. Mă uitam la ucenicii Mei şi îi vedeam mai mult decât se puteau ei vedea unii pe alţii şi pe ei înşişi, şi le vedeam gândul, şi apoi vorba, şi aveam grijă de ei să le întăresc credinţa în învierea Mea după ce am petrecut cu ei lucru ceresc pe pământ vreme de trei ani şi jumătate. Erau cuprinşi de teamă, şi când Eu apăream în mijlocul lor deodată, le spuneam: «Pace vouă!» şi le şi dădeam pacea, şi apoi le vorbeam şi le spuneam: «Luaţi Duh Sfânt! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi, şi cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, iar cărora le veţi ţine, ţinute vor fi». Când Eu le-am zis lor aceasta, Toma, apostolul cel dintre ei nu era cu ei, dar când a auzit el de învierea Mea, a venit la ei şi le-a spus: «Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede». Eu când l-am auzit din mijlocul lor spunându-le aşa, l-am ajutat pe el să vadă învierea Mea, şi cu el să vadă toţi ucenicii Mei. Şi Mi-am lăsat trupul Meu în faţa lor, văzut, la opt zile după înviere când era şi Toma cu ei, şi le-am zis lor: «Pace vouă!», şi au văzut ei semnul cuielor în mâinile Mele, iar Toma le-a pipăit, şi au văzut ei coasta Mea înţepată, iar Toma a pus mâna lui şi a pipăit-o, şi Eu i-am spus „fericit”, şi i-am mai spus că mai fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut, pentru că el a crezut fiindcă M-a văzut, şi apoi Mi-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!». A văzut Toma că sunt om şi Dumnezeu, a văzut că omul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi că a fost răstignit şi că a înviat, precum El le-a spus lor mai dinainte. Amin.

O, Ierusalime român, voiesc să-ţi spun că fericiţi sunt cei ce aud glasul Meu şi nu Mă văd. Dar cei ce sunt fericiţi aşa, aceia cred şi simt mai mare fericire decât cei ce văd. Dar Eu grăiesc acum despre cei ce sunt fericiţi aşa, şi de aceea plâng Eu, ca un Dumnezeu, după om credincios Fiului lui Dumnezeu, Care a venit de la Tatăl în trup şi S-a slăvit în Duhul şi S-a propovăduit peste neamuri, crezut fiind de mulţi, din neam în neam. Amin.

N-am putut, poporul Meu, să-Mi cobor cuvântul Meu cel pregătit de Mine pentru sărbătoarea celei de a opta zi de după învierea Mea. N-am putut, că Mi-au fost slăbiţi străjerii şi nu M-au putut ţine cu puterea lor pentru coborârea Mea. Puterea lor îmi trebuie Mie, dar ei au de putut dureri fel de fel, că multe dureri au, multe dureri vin şi le strivesc puterea lor cea pentru Mine, şi nu ştiu cum să mai dau să te mai învăţ Eu pe tine să porţi tu grijă de puterea lor cea pentru Mine, nu cea pentru tine, că nu e bine să Mă lase ei jos, nu e bine să nu poată ei să-Mi deschidă. E bine să poată ei, şi tu să auzi glasul Meu, că fericiţi sunt cei ce cred, poporul Meu. Cei ce cred Mă ajută să vin şi Mă iau în ajutorul lor cuvânt din cer, cuvânt de putere şi de pace şi de lucru ceresc al Domnului cu omul, poporul Meu. O, ce a folosit omul cel zidit de mâna Mea şi aşezat de Mine în rai, ce a folosit dacă M-a auzit şi n-a putut să lucreze cu Mine, şi Eu cu el împlinirea cuvântului Meu de peste el, dintre Mine şi el, dintre el şi Mine?

E zi de sărbătoare de sfinţi, dar Eu aduc la tine şi lucrul cuvântului Meu cu care trebuia să vin şi n-am putut pentru că Mi-au fost neputincioşi străjerii. Vreau să te învăţ şi să te îndemn să le cercetezi puterile şi neputerile şi să te doară pentru puterea coborârii Mele la tine cuvânt pe pământ, şi să plângi pentru Mine ca să fugă duhul rău şi să nu mai pândească pacea Mea din mijlocul tău ca să Mi-o sfărâme. Vreau să puteţi prin rugăciune, prin Duhul Sfânt, prin lucrare sfântă, prin sfială sfântă pentru Mine între voi şi pentru coborârea Mea cuvânt peste pământ şi peste om, copii ai Ierusalimului nou. Grija de Mine să vă fie grija cea dintâi, iar grija de voi înşivă să vă fie cea de a treia grijă, precum spune Scriptura, fiilor. E prea mare minunea pe care o las mereu peste voi. E taina cea din rai vorbirea Mea cu omul, fiilor. Nu fiţi mici la minte şi la sfială pentru această lucrare ruptă din rai, de pe când era omul în rai. Adunaţi-vă veghea cea pentru lucrul Meu dintre voi, că Eu mereu, mereu vă ajut să vedeţi şi să pricepeţi cu mintea şi cu ochii şi cu inima adevărul cuvântului Meu.

L-am pierdut pe om din rai pentru că n-a căutat să lucreze peste el cuvântul Meu pe care el îl auzea din gura Mea. Acum voiesc, tot aşa lucrând, să-l aduc înapoi în rai pe om, să-l aduc în starea de vorbire a Mea cu el, că fericiţi sunt cei ce cred şi nu văd, căci Dumnezeu trebuie crezut, nu trebuie văzut, că Eu am spus că nu poate omul să vadă faţa slavei Mele, că e mic omul, şi trebuie să asculte de cuvânt dacă e mic. Iar dacă el nu vrea să fie mic, nu ascultă dacă nu Mă vede. O, poporul Meu, cei ce cred fără să Mă vadă, aceia sunt cei fericiţi, iar tu ai în mijlocul tău glasul Meu care cuvintează pentru tine şi pentru toţi cei care pot să creadă văzându-te pe tine rod al cuvântului Meu.

Vreau să creadă lumea prin tine în Mine, în glasul Meu care-i vorbeşte omului, poporul Meu, şi nimic altceva nu este lucrarea Mea cu tine. Vreau să aduc la vedere cerul cel nou şi pământul cel nou şi omul cel după chipul şi asemănarea Mea. Adam ar fi fost cel fericit în rai dacă ar fi ascultat de cuvântul Meu de peste el, care era dragoste pentru el, dar duhul rău a suflat din el semeţie în el, şi apoi în afara lui, şi l-a făcut să nu Mă asculte dacă nu Mă vedea. Vedea însă facerea Mea cea pentru el şi toate câte Eu îi dădusem să fie fericit, dar el s-a aşezat mai mare peste toate şi s-a semeţit, şi aşa s-a purtat el înaintea Mea, şi aşa Mi-a stricat el statul Meu în el, Stăpân al său. Tu însă auzi-Mă şi ascultă-Mă, Ierusalime de la sfârşit de timp, şi caută fericirea Mea în tine şi caută să crezi cuvântului Meu, căci Eu, Domnul, îmi găsesc plăcerea în cei ce tremură la cuvântul Meu, ca să-l iubească şi să se înfioare de această minune dintre Mine şi om, şi aşa să stea, înfiorat de bucuria cuvântului Domnului peste om. Amin.

Iau cuvântul Meu de peste tine şi îl dau de ştire peste pământ, că Eu sunt un Dumnezeu milos, poporul Meu, şi vreau să se cutremure omul la auzul acestei minuni luate de Mine din rai şi pusă peste tine acum, la sfârşit de timp, Ierusalime român. Mi-e dor de bucurii de la om în urma minunii Mele pe care o las peste tine, căci altă lucrare mai frumoasă între Dumnezeu şi om, nu este, poporul Meu, dar omul trebuie să asculte de ea ca să fie cât ea de frumos, fiindcă lucrarea aceasta este cuvântul vieţii, popor al cuvântului Meu. Te învăţ să fii atent la Mine, nu la tine, că Eu n-am ascuns de om căderea lui Adam din rai, ci i-am spus-o ca să-l înţelepţesc pe om şi să-l fac mic, ca să fiu Eu Dumnezeul lui. Amin.

Dau mereu să-l învăţ pe om ce înseamnă Dumnezeu şi ce înseamnă omul, şi nu e greu să înţeleagă omul această înţelepciune care-i dă lui Stăpân şi Făcător peste el, şi ca să fie omul, căci fără om Mă doare, Mă doare ca Dumnezeu şi nu ca omul. Nimic nu-l face pe om să se ridice mai mare ca Mine decât semeţia şi mila de sine şi părerea de sine şi iubirea de sine, iar el ar trebui să lucreze în aşa fel să Mă lase pe Mine peste el, nu să stea el în el, căci dacă stă, Mă pierde mereu, mereu Mă pierde, pentru că Eu nu pot în cel semeţ nimic, nimic din Dumnezeu, căci acela mereu, mereu Mă alungă cu statul lui în el şi cu nepăsarea lui, fiindcă omul a pierdut înţelepciunea, a pierdut frica de Dumnezeu, şi a rămas el, omul, nebiruit în el. Eu însă îi amintesc omului că ochiul Meu stă mereu pe el, şi nu este nimic pe pământ care să-l ascundă pe om de la faţa Mea, şi îl văd cum stă mare în el şi îi văd lucrarea minţii şi dorinţele cele pentru el, şi îl văd pe om cum îşi caută voia fără să mai aibă teamă de Dumnezeu, Care este împotriva voii omului, fiindcă omul ştie că pentru voia lui a lepădat voia Mea în el, iar Eu Mă uit de şapte mii de ani la voia omului, care-i stăpâneşte trupul şi duhul, şi cu care i-a scos afară din el scaunul lui Dumnezeu şi a luat în el libertatea de sine, voia duhului potrivnic lui Dumnezeu, duhul omului.

Iar acum, Mă apropii de om cu cuvântul raiului şi îi spun aşa: nu poţi, omule, să nu te vadă Dumnezeu. Nu poţi, chiar dacă tu nu crezi acest adevăr. Eu, Domnul, Ziditorul omului zidit de mâna Mea din pământ, Eu îţi grăiesc şi îţi spun că nu e clipă să treacă să nu văd viaţa ta înăuntrul tău şi în afara ta. Am venit acum două mii de ani şi te-am învăţat ce înseamnă Dumnezeu şi ce înseamnă omul. Am apărut în mijlocul ucenicilor Mei în chip văzut de ochii lor a opta zi după înviere ca să-i arăt lui Toma trupul Meu cel înviat, şi el să-l pipăie spre mărturisirea învierii Mele. Tot timpul eram cu ucenicii, şi peste tot eram tot timpul, iar când ei Mă vedeau cu ochii lor, Mă lăsam Eu văzut, ca să le dau în duhul lor pe Duhul Sfânt şi Evanghelia venirii Mele după om, şi le-am spus apoi: «Voi fi cu voi până la sfârşitul timpului». Amin. Nu a fost o vorbă şi atât. Este adevărat ce le-am spus, dar nu e om să mai creadă fără să Mă vadă, nu e om să nu mai facă voia lui şi să facă voia Mea cu duhul lui cel plin de umilinţă şi de temere de Dumnezeu, Care îl vede de-a pururi pe om şi îi plânge de milă privind la mărirea şi la pofta lui după care aleargă uitând de ochiul Meu care îl vede, şi ca să se îndrepte să facă apoi împărăţie a Mea în el.

Eu îţi grăiesc acestea, omule ascuns în tine şi în afara ta şi în om şi după om şi după toate câte tu crezi că te ascunzi de Dumnezeu. Eu însă sunt tot timpul, şi peste tot sunt. Sunt şi în urma ta, şi înaintea ta, şi lângă tine, şi în tine, şi nu poate omul să se ascundă de ochiul Meu cel ce cuprinde totul în lung şi în lat şi în toată clipa, din veac şi până peste toţi vecii. M-am dovedit Dumnezeu venit în trup pe pământ ca să Mă pot mărturisi om şi Dumnezeu, omule, şi să ştii apoi că nu te poţi ascunde dacă Eu am luat din om trup de om ca să pot să stau cu omul şi să Mă vadă, şi apoi să Mă creadă. Dacă trupul Meu dumnezeiesc, cu care am venit după om, nu a fost ţinut nici de mormântul cel cu piatră grea peste el, nici de lacătele iadului în care am intrat după om prin moartea şi învierea Mea, cum ar putea fi ţinut de trupul omului îndărătnic, care stă să creadă că nu-l vede Dumnezeu pe om? Dar omul, fără de ruşine fiind, stă lipsit de rai, stă lipsit de roade şi şi-a ales vremelnicia, iar duhul lui caută viaţa, şi omul nu mai ştie ce e viaţa lui după ce şi-a pierdut temerea de Dumnezeu.

Eu sunt Cel ce-ţi grăiesc, omule. întoarce-te în Dumnezeu, întoarce-te la Creatorul omului, ca să vezi şi ca să crezi. întoarce-te, ca să crezi glasul Meu de peste tine şi să ştii ce este fericirea omului şi frumuseţea omului, omule călăuzit de glasul Meu de la sfârşit de timp. A venit vremea să audă glasul Meu tot trupul care a fost şi care este, şi să creadă în el tot trupul. Amin. întoarce-te cu faţa, omule, şi auzi glasul Meu şi teme-te de Dumnezeu şi vino, că Eu, Domnul, am venit să te dau Tatălui de împărăţie. Eu sunt, şi fericit este cel ce crede că Eu sunt acest cuvânt, minunea cea din rai, glasul Meu de peste om. Amin, amin, amin.

în cete de sfinţi coboară sfinţii la auzul glasului Meu pe pământ, iar azi, în sărbătoarea lor cerească, se slăveşte credinţa şi fapta credinţei mucenicului Gheorghe, purtătorul de Dumnezeu. Amin.

Rămâneţi înaintea Mea, copii străjeri, căci cetele de sfinţi sunt în sărbătoare în cer şi pe pământ, iar Eu, Domnul, sunt purtat de sfinţi şi de îngeri şi le dau sfinţilor aici, în mijlocul vostru, salutul învierii, cu însăşi gura Mea, şi le spun: Hristos a înviat! Amin.

Serbează sfinţii pe mucenicul Gheorghe alături de zilele de sărbătoare cele de după învierea Mea, şi care-Mi mărturisesc învierea. Iar peste câteva zile vom cânta „Hristos a înviat!” cu mironosiţele învierii Mele şi cu poporul cel iubitor de cer, fiilor.

Cuvântul sărbătoare e cuvânt mare în cer şi pe pământ, dar îl foloseşte şi duhul rău cel purtat de duhul omului despărţit de Dumnezeu. Omul care se desparte de Dumnezeu îşi slujeşte lui însuşi şi îşi face dumnezei după plăcerea lui şi îşi pune nădejdea în ei. Eu însă, Dumnezeu adevărat cum sunt, îi arăt omului despărţit de Mine pentru sine deşertăciunea vremelniciei lui şi a dumnezeilor lui, şi îmi scol oşteni pe pământ şi Mă trezesc în ei cu duh tare, duh căruia nu-i poate sta împotrivă sabia cea făcută de mână de om. Amin.

Hristos a înviat! le spun sfinţilor cerului, sfinţii care M-au purtat pe Mine în ei pe pământ, căci în zilele lor de serbare în cer unii pe alţii se bucură pentru biruinţa zilei Mele în ei şi prin ei. Amin, amin, amin.

– Tu, Cel ce ai înviat a treia zi din mormânt, Tu, Doamne şi Dumnezeule, Tu eşti Hristos Dumnezeu. Aşa Te-am mărturisit eu la păgâni. Iar în ziua mea de sobor rostesc din Duhul Tău, Care este duhul sfinţilor, că tot omul care nu-I slujeşte lui Dumnezeu, este păgân, chiar dacă el zice că este creştin. Creştin este cel ce-L mărturiseşte pe Hristos în trupul lui şi din trupul lui peste cei cu viaţă păgână, chiar dacă ei îşi zic că sunt creştini. Creştin înseamnă om cu temere de Dumnezeu şi cu dor nestăpânit în el împotriva necredinţei de pe pământ a oamenilor care slujesc la dumnezei făcuţi de mână de om, şi care-i pun pe toţi oamenii să se închine la tot ce nu înseamnă Dumnezeu. Creştin este cel ce face faptele credinţei salvându-şi mereu viaţa lui cea veşnică cu Hristos pe pământ, şi mai ales când îi este întrebată sau îngenuncheată credinţa lui în Hristos Dumnezeu.

Te mărturisesc, Doamne şi Dumnezeule al sfinţilor, Te mărturisesc oamenilor care se numesc oricum creştini şi le spun lor să fie creştini cu viaţa şi cu fapta credinţei lor dacă ei se numesc creştini. Amin. Nu este om să se poată ascunde sub numele de creştin dacă nu este cu fapta şi cu viaţa lui cea dinăuntru şi cea din afară creştin, mai ales când trebuie să-i spună deşertăciune deşertăciunii omeneşti.

«îi veţi cunoaşte după roadele lor», aşa ai spus Tu, Doamne şi Dumnezeule al sfinţilor, om şi Dumnezeu, aşa cum Te-ai arătat acum două mii de ani, de ai umplut de iubire apoi inimile cele pregătite de dorul din ele pentru adevărul care stă împotriva minciunii, împotriva vremelniciei care răceşte inima din om ca să nu mai caute omul adevărul şi calea şi viaţa, pe Tine, Cel ce eşti lumina oamenilor, Doamne şi Dumnezeule al sfinţilor. Numai cei ce Te iubesc, numai aceia se fac sfinţi, şi aceia nimic nu mai iubesc, căci viaţa cea vremelnică nu este viaţă, ci este muncă pentru ca să capeţi viaţa, viaţa cea din cer pe pământ, şi în cer apoi. Noi, sfinţii Tăi, tânjim de dor să piară de pe pământ minciuna şi deşertăciunile feţei ei. Amin. Eram tinerel şi Te iubeam împotriva deşertăciunilor dumnezeilor făcuţi de mână de om, şi am fost mai tare ca sabia, mai tare ca focul, mai tare ca varul care clocoteşte fierbând, mai tare ca orice chin pe care mi-l punea pe trupul meu împăratul păgân şi oştenii lui care-l ascultau pe el ca să dea poruncă de prigoană peste cei ce sunt creştini mărturisitori, căci aceasta înseamnă creştini.

Te-am arătat în mine cu puterea Ta, iar lumea păgână îmi zicea fermecător, şi duhul meu se bucura în Duhul Tău, Care a suferit dureri şi răstignire în trup de la omul fărădelegii, care-şi zicea „Israel”, aşa cum azi potrivnicul Tău, omul vopsit care-şi zice „om al bisericii”, îşi pune nume de învăţător al legii sfinte de care el nu se atinge ca s-o împlinească peste el, fiindcă el slujeşte legii păcatului şi nu ştie că numai peste păcat este lege. Eu însă Te iubeam lepădându-mă de mine şi iubind mântuirea şi scăparea din rătăcire a oamenilor care erau traşi să slujească idolilor împăraţilor plini de plăceri şi de dor de slavă de la oameni, slavă cu care ei se hrăneau şi se făleau împotriva Ta, Făcătorule al lumii, Fiule iubit al Tatălui Care Te-a trimis.

Mă aplec cu sfială înaintea poporului cuvântului Tău, înaintea celor ce Te poartă de la cer la pământ cuvânt peste oameni, şi le dau din dorul şi din dragostea mea de Tine şi le dau îndemnul mărturisirii cu cuvântul la timp şi la netimp, că Tu aceasta vrei de la poporul Tău după ce ai biruit de ai venit cuvânt pe pământ, şi cu el cârmuieşti lumea fără s-o întrebi pe ea dacă vrea sau dacă nu vrea, fără să-i întrebi pe cei ce-şi zic slujitori ai numelui Tău dacă vor sau dacă nu vor să vii să judeci lumea prin cuvântul Tău de azi, căci Tu de pe atunci de când erai cu trup văzut între oameni spuneai că nu Tu, ci cuvântul Tău cel ce vine înaintea Ta îi va judeca pe ei. Amin.

îi mângâi cu sfială pe cei ce-Ţi dau mâna să vii, şi le spun să nu se teamă de oameni, căci omul nu mai poate nimic, nimic decât să iubească moartea şi faptele ei. Dar acum ai venit Tu, ca să Te audă morţii că glăsuieşti cuvântul venirii Tale, şi ei să învieze. Amin.

Eu am fost pus de păgâni să înviez cu numele Tău mort din mormânt, şi acela s-a sculat şi a ieşit şi a mărturisit că a slujit diavolului şi că diavolul l-a chinuit până ce ai venit Tu pe pământ cu trupul de ai murit pe cruce, şi prin ea ai intrat în iad ca să Te vadă morţii că ai biruit moartea prin înviere, şi a spus mortul că Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Numai că Tu ai cuvântat prin Scripturile Tale că nici dacă ai trimite dintre morţi înapoi pe pământ n-ar da omul să se lepede de sine şi de viaţa cea înşelătoare cu care s-a învăţat din unul în altul omul, iar cel ce vrea să creadă, să creadă prin prooroci, să creadă fără să vadă. Amin.

O, fericiţi suntem noi, sfinţii Tăi, când Tu vii la cei mici ai Tăi cu noi şi când Te putem mărturisi din cele ce nu se văd ale împărăţiei Tale în cer şi pe pământ, Doamne. O, când, oare, se va deştepta omul pentru adevărul celor ce nu se văd ale Tale pe pământ, şi pentru care noi, sfinţii Tăi, am suferit şi am răbdat ca să Te dobândim din mâna Ta? Când, oare, va trece tot omul de la moarte la viaţă? Mai e mult, Doamne al sfinţilor? Mai e mult?

– O, nu mai este! Eu, Domnul, grăiesc cu voi în cele ce nu se văd dar se aud de către cei pregătiţi pentru această coborâre a glasului cuvântului Meu la sfârşit de timp. Nu mai este timpul, căci Eu, Domnul, Cel de al şaptelea înger, trâmbiţez, şi toate cele omeneşti tac înaintea Mea şi se prăbuşesc şi se vor prăbuşi, după cum este scris să fie. Trâmbiţez Eu, Domnul, din norii slavei Mele de deasupra grădiniţei cuvântului Meu din mijlocul pământului român. Eu, Domnul, şi cu voi, sfinţii Mei, grăim peste pământ cuvânt, căci Eu vin cu voi în zeci de mii şi vă dau vouă bucuria venirii Mele cu sfinţii, iar cei fără de lege vor rămâne în faptele lor, precum cei ce se sfinţesc, iară şi iară se sfinţesc. Amin.

Dacă Eu, Domnul, am venit, timpul s-a prăbuşit peste om şi l-a zdrobit de tot, căci timpul nu mai este, precum nici omul nu mai este. Iar Eu vin pe pământ cu glasul Meu care se aude de către cei din morminte, precum Eu am spus că va fi aşa, şi te aştept, poporul Meu de azi, să te faci tu desăvârşit mâna Mea pe care o voi da morţilor să se scoale. Amin.

Te binecuvintează sfinţii în cer şi pe pământ, din cele ce nu se văd ale Mele şi ale lor, căci ei sunt îmbrăcaţi în haina lor cea din cer, care-i acoperă pe ei în ochii oamenilor care nu au ochi pentru cele ce nu se văd.

Ai grijă, Ierusalime, să crezi, căci cel ce vede este cel ce crede, şi acela este fericit, mai fericit decât cel ce vede şi apoi crede. Uneşte-te cu sfinţii în cuvântul cel pentru cer nou şi pământ nou ca să cerem la Tatăl toată, toată împlinirea care trebuie să fie întreagă curând, curând, şi nu uita că eşti aşteptat de făptura care te strigă, poporul Meu. Amin.

Eu, Domnul, dau putere celor din porţi să Mă poarte spre tine, să Mă poarte spre oameni cuvânt de înviere a morţilor din mormânt şi de pe pământ, morţi cu duhul şi cu credinţa sub piatra cea grea a deşertăciunii lumii fără Dumnezeu în ea. Eu însă văd pe tot trupul, şi nimeni nu poate să scape de lumina pe care Eu o am, şi din care văd în cer şi pe pământ şi în om, slujit fiind de îngerii Mei, ba şi de îngerii diavolului, care nu fac nimic până Eu nu încuviinţez lucrul lor peste omul care nu vrea cu Dumnezeu. Şi apoi tot omul va vedea toată adunătura lui din viaţa lui cea din trup, ori la Dumnezeu, ori la satana, care va cădea cu toată împărăţia sa cea din omul cel făcut după chipul şi asemănarea lui prin îngerii lui care se împotrivesc lui Dumnezeu. Amin.

Hristos a înviat, Ierusalime! Mă aud sfinţii şi se bucură de Mine şi de cuvântul gurii Mele, care se slăveşte de deasupra ta pentru mângâierea Mea şi a sfinţilor Mei, şi pentru întărirea ta pe calea Mea cu tine, şi pentru întărirea cărării Mele spre tine ca să-ţi aduc hrană, şi duh de ascultare de Dumnezeu să-ţi aduc. Iar tu să pui mereu în tine vindecare pentru Mine şi nu pentru tine, căci nu tu, ci Eu trebuie să trăiesc înăuntrul tău; Eu, cu împărăţia Mea, poporul Meu. Amin, amin, amin.