Sunt plin de hrană pentru voi, fiilor copii, iar voi să Mă daţi cu ea Ierusalimului Meu cel nou, ca să-l hrănesc pe el. Amin.
Cine nu mănâncă slăbeşte şi se ofileşte şi îşi pierde frumuseţea lui cea pentru Domnul şi pentru îngeri. Cine nu mănâncă de la Mine cu folos, acela este ca şcolarul care merge la şcoală, dar nu ia ca să facă şi ca să aibă înţelepciune, şi rămâne mereu în urmă şi repetă anul de şcoală şi nu se face om cu folos pentru om şi pentru Dumnezeu. Dar cine mănâncă, acela este sănătos, este credincios celui ce-i dă să mănânce, şi este de folos. Amin.
Dau să-i fac gust bun hranei, şi aşa să v-o dau, ca să vă fie drag s-o mâncaţi şi s-o doriţi şi s-o luaţi cu mulţumire, ca să am şi Eu mulţumire pentru truda Mea dintre cer şi pământ, ca să-Mi fie uşoară venirea Mea la voi, pentru voi şi pentru toţi cei ce iau de la voi venirea Mea, fiilor care Mă primiţi când vin.
O, dacă omului nu-i place când vin şi cum vin, el nu doreşte să vin, şi se depărtează de Mine şi se ruşinează cu Mine şi dă să Mă ascundă din calea lui.
E rău să stea mare omul în el, fiilor. Acela nu Mă primeşte pe Mine cu statura Mea în el, căci statura Mea este omul umilinţei care se jertfeşte pentru om. Omul nu are sfială pentru Dumnezeu, şi iată, are Dumnezeu sfială înaintea omului care nu are sfială pentru Dumnezeu ca să-L primească. Celui ce nu-i place să-L aibă pe Dumnezeu în fiinţa lui, acela nu are sfială nici pentru cei din cer, nici pentru cei de pe pământ.
O, fiilor, nu-i place omului vindecarea cea pentru sfială şi pentru credinţă în Dumnezeu şi nu doreşte omul să vin şi să vindec pământul de om mare în el.
L-am vindecat pe cel slăbănog cu trupul, că n-avea cine să-l vindece, n-avea cine să-l bage în apa vindecării când venea îngerul şi făcea semn în apă. M-am dus lângă el şi l-am întrebat cu sfială dacă vrea sănătatea. Dar el Mi-a răspuns că n-are şi el pe cineva care să-l ajute să-l bage în apă la vremea potrivită, şi ajunge altul înaintea lui în apa vindecării, şi el rămâne mereu bolnav. Atunci Eu cu glas sfios i-am zis: «Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi!», iar el M-a primit şi aşa a făcut, ca să se audă pe pământ despre venirea Mea de la Tatăl, ca să Mă primească iudeii de Dumnezeu al lor venit din cer pentru ei, pentru vindecarea lor, pentru ca să le dau viaţă adevărată şi să aibă viaţă. Dar lor nu le-a plăcut venirea Mea şi se ruşinau cu faptele Mele şi s-au hotărât să Mă omoare, că nu puteau auzi că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, nu puteau să se facă mici înaintea faptelor Mele mari care-i ruşinau pe ei între oameni.
O, fiilor care Mă aşezaţi pe Mine cuvânt pe pământ, cel ce vine în numele Tatălui, acela nu e primit de om, dar cel ce vine în numele său, acela este primit de om. Iată, oamenii nu-L primesc pe Dumnezeu cu faptele Lui cele mari. De aceea le-am spus Eu iudeilor care s-au supărat că l-am vindecat pe slăbănog în zi de sâmbătă: «Cum puteţi voi să credeţi când primiţi mărire unii de la alţii, şi mărirea cea de la Unul Dumnezeu nu o căutaţi? Iată, Moise vă va judeca pe voi, că dacă l-aţi fi crezut pe el, M-aţi fi crezut şi pe Mine, Cel despre Care el a scris. Dar dacă voi nu credeţi în cele ce a scris Moise, cum veţi crede în cuvintele Mele?».
Iată ce taină mare: cine nu mănâncă, acela nu este sănătos. Cine nu merge la şcoală ca să înveţe, acela nu ştie, aşa cum n-au ştiut iudeii cele scrise de Moise pentru Hristos. Cel ce nu învaţă rămâne dator când va fi întrebat de timpul cel pentru învăţat. Tot omul care nu-L primeşte pe Dumnezeu, acela nu a învăţat din Cartea Adevărului care vine împlinindu-se pentru adeverirea celor scrise despre adevăr, despre Dumnezeu. O, dacă omului nu-i place să vin, aceluia nu-i place cum vin, şi caută mereu cuvânt de împotrivire peste faptele cele mari ale venirii Mele cea de două mii de ani. Dacă slăbănogul cel vindecat de mila Mea era umilit prin slăbănogirea trupului lui, lui nu i-a fost greu să Mă primească să-l vindec. Dar cel ce stă mare în el, acela se ruşinează să Mă primească şi să Mă mărturisească apoi.
Mare umilinţă am adus Eu oamenilor mari în ei, prin cei ce Mă mărturiseau pe Mine între oameni. Judecata Mea cea peste om a fost mereu pusă pe pământ de cei ce Mă primeau în ei ca să fac prin ei faptele Mele cele mari, ca să-i umilesc pe toţi cei care nu vor să se vindece de mărire, ca să aibă ei sfială şi credinţă în Dumnezeu, şi ca să pot Eu să vindec pământul de om mare în el.
O, nu are cine să-l vindece pe om, nu are cine să-l bage pe om în apa vindecării. Vin Eu şi îl întreb cu sfială pe om dacă voieşte să se facă sănătos. Eu ştiu că n-are cine să-l vindece pe om, şi de aceea vin Eu cu venirea Mea la om, şi îi spun să se scoale şi să meargă apoi, căci omul este slăbănog. N-are omul nici mâini, nici picioare, nici cap, chiar dacă el zice că are, căci celui ce nu-i place să aibă sfială înaintea lui Dumnezeu şi pentru cei din cer, n-are nici pentru cei de pe pământ. N-are omul vindecare de mărirea din el şi nu voieşte omul să Mă vindece de necredinţa lui, de nesfiala lui, să ia de la Mine şi să aibă omul, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, iar bunătatea Mea îl îndeamnă pe om la pocăinţă. Dacă Eu întârzii cu dreptatea peste viaţa omului şi peste faptele ei, aceasta este bunătatea Mea care-l aşteaptă pe om să se ridice spre Mine, Cel plin de aşteptare după om.
Aştept să Mă iubească omul din toată fiinţa lui, că Eu aşa i-am dat lui poruncă şi i-am zis: «Să iubeşti, omule, pe Dumnezeu din toată virtutea ta, din tot sufletul tău, din toată fiinţa ta». Iată, aceasta trebuia să fie pe pământ, şi aceasta trebuie să vină pe pământ. Amin. O, fiilor care daţi fiinţă cuvântului Meu în cartea sa de azi! Vom putea, oare, Noi şi cu voi să aducem pe pământ împlinirea aceasta peste om? Aceasta este ceea ce trebuie să vină pe pământ. Putea-vom, oare? O, fiilor-copii, încopilăriţi pe poporul Meu cu această poruncă împlinită peste el şi peste Mine. Amin. Ţineţi peste el mâna Mea şi a voastră, ca să stea el împlinitor pentru aceasta ce am pus Eu peste om prin cuvântul acesta scris cu foc pe piatră şi pe inima omului şi pe inima Mea. Fericit este cel ce ştie să iubească acest cuvânt: iubirea pentru Dumnezeu.
Iubirea de Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după măsura lor, dar iubirea pentru Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. Iată cât se iubeşte omul pe sine! Toată iubirea şi-o păstrează pentru el omul. Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. Când M-am apropiat de slăbănogul care aştepta lângă apa vindecării, l-am întrebat dacă voieşte să se vindece, şi el s-a plâns că n-are cine să-l ajute pentru vindecare. Nimeni nu se uita la el ca să-i facă bine. Nimeni, fiilor, nimeni. Şi dacă l-am ajutat Eu, el s-a aşezat în iubire pentru Mine şi M-a mărturisit după ce Eu i-am spus cine sunt, şi i-am spus să nu mai păcătuiască apoi, ca să nu-i fie iarăşi mai rău pentru păcat.
O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer. Eu am avut sfială înaintea Tatălui şi când l-am zidit pe om, şi când i-am dat din Mine, şi când l-am păstorit, şi când l-am vindecat, şi când l-am mângâiat, şi când l-am dojenit, şi când l-am iubit. Dar omul când Mă iubeşte, nu ştie să aibă sfială, şi îşi ia iubire de la Mine, şi de aceea Mă iubeşte. Dar ca să aibă el iubire multă pentru Mine, ba. Iar Eu stau sfios de şapte mii de ani în slujba omului şi îi dau din cer, şi ia şi cel bun şi cel rău, dar Eu nu iau pentru Mine de la om, şi ce este al lui nu este al Meu, că e al lui.
I-aş da omului vindecare, dar i-aş da pentru Mine, nu pentru el. I-aş da ca să am şi Eu ceva în el pentru Mine. Omul aşteaptă vindecare pentru el. De ce să-i dau dacă nu i-o dau pentru Mine? De ce să-i dau dacă el nu ştie să-I dea lui Dumnezeu după ce Dumnezeu îi dă? Omul îi dă omului, şi apoi îşi zice: „Am făcut milostenie”. Aşa a învăţat omul să-I dea lui Dumnezeu; aşa ştie el că se dă lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să-I dea ceva lui Dumnezeu dacă nu se dă el mai întâi cu totul aşa cum v-aţi dat voi Mie, copii care aveţi cu voi venirea Mea la voi. Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu. Amin.
Voi pe Mine, fiilor, nu M-aţi căutat aici, dar v-am căutat Eu acolo unde eraţi şi v-am cerut. Cui v-am cerut? Vouă, fiilor, iar voi v-aţi dat cu totul. Nu omului v-aţi dat, ci Mie. Aceasta înseamnă mare înţelepciune, şi Mă bucur să văd pe cineva venind la Mine aşa cum aţi venit voi. Dar iată, puţini ştiu acest fel de venire la Mine şi pentru Mine.
Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. Amin.
Avem, fiilor, sărbătoare pentru pomenirea în cer şi pe pământ a mărturisitorului Meu Gheorghe. Prin el Eu am judecat pe împăraţii pământului, pe cei de până la el şi pe cei de după el. Pe cei orbi i-am vindecat prin vederea mucenicului Meu pe care l-am întărit cu îngerii ca să aşeze el pe pământ adevărul cel despre Dumnezeu împotriva orbirii omului care se luptă cu adevărul. Inima omului e plină de deşertăciune şi de dor de viaţă fără Dumnezeu, dar Eu din vreme în vreme M-am aşezat judecător peste oameni prin cei ce au ascultat chemarea Mea pentru mărturisirea adevăratului Dumnezeu. El, mucenicul Meu Gheorghe, s-a făcut pentru Mine mai tare ca moartea, mai tare decât chinurile la care-l aduceau cei fricoşi, cei ce se temeau de cei tari ai lui Hristos.
O, fiilor, tăria Mea din om se vede dacă este numai atunci când ea se dovedeşte. O, fiilor care-Mi auziţi cuvântul peste Ierusalim şi peste pământ! V-am dat să zidiţi Ierusalimul. V-am dat să zidiţi un popor cu cele de la Mine. Mă uit mereu la această zidire. Tot atât de mult să vă uitaţi şi voi, căci o zidire trebuie mereu înnoită, mereu îngrijită, că altfel ea se strică, fiilor. O casă trebuie mereu întărită, curăţată, măturată, lustruită, spălată şi stropită cu miresme, ca să-i placă în ea stăpânului. Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. împrospătaţi cu această mireasmă duhul şi trupul şi sufletul Ierusalimului Meu din jurul vostru, şi pe care Eu îl îngrijesc cu cuvântul vieţii veşnice.
O, Ierusalime, să nu te saturi de Dumnezeu. Dau mereu să-i fac gust bun hranei pe care ţi-o dau spre fiinţă. Dau să-ţi fie drag s-o mănânci şi s-o doreşti şi s-o iei cu mulţumire, fiule poporul Meu. Tu eşti zidirea Mea de azi, şi cu tine lucrez la facerea omului. Amin. Şi nu uita că Mi-e dor să Mă mărturiseşti la cei din cer şi la cei de pe pământ Dumnezeul tău, Ierusalime. Numai tu ai de Dumnezeu pe Dumnezeul Cel adevărat. Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. Amin. Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. îţi dau mereu putere nouă, popor zidit de Dumnezeu, că Eu cu tine am început din nou facerea omului, naşterea din nou a lumii, facerea din nou a toate câte vor fi. Ridică-te mereu ca să poţi mereu, ca să mergi mereu, căci cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. Amin.
Scrieţi pe hârtie toate câte mai sunt de făcut, fiilor veghetori din partea Mea peste lucrarea Mea de azi, peste poporul Meu de azi. Aşteptăm noi zile de nuntă Eu şi cu voi înaintea oamenilor care vin la masa Mea, la nunta Mea. Fiţi bine chivernisitori peste timpul care mai este până la sărbătoarea Mea cu voi şi cu sfinţii Mei. Şi vom sărbători atunci duminica tuturor sfinţilor din cer şi de pe pământ, iar cerul va umple de slavă toată sărbătoarea sus în cer şi jos pe pământ şi până la mari depărtări, căci totul va fi luat de vânt, de cele patru vânturi, ca să se bucure tot văzduhul şi tot pământul de slava Mea cu voi.
O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele pe care vi le-am dat să le duceţi! Suflu acum, iar suflarea Mea peste voi vă dă haruri noi, şi mângâiere vă dă, că pe voi nimeni nu vă mângâie, şi cine nu ştie să caute la Mine, acela caută la voi, iar voi sunteţi plăpânzi de tot, şi de peste tot vi se storc puterile voastre. Eu însă vă dau puteri noi, că am nevoie de voi, fiilor copii. Mânuţele şi inimioarele voastre sunt scaunul pe care Eu îmi odihnesc tot ce am de lucrat pe pământ acum, odată cu venirea Mea la voi. învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.
06-05-2001
