în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, aduc înviorare peste duhul ieslei Mele ca să pot coborî cu sărbătoare. Sfinţii Mei aşteaptă cu duhul plin de dor ca să audă glasul Meu pentru ei. Eu cu şi mai mult dor aştept de la o coborâre la alta ca să cuvintez cuvântul venirii Mele, căci pe fiecare îl doare de durerea lui. Durerea Mea este să pot lucra deplin pentru ziua venirii Mele, căci dorul este durere fără de alin, şi nu ştiu cum să mai alin dorul şi durerea sfinţilor Mei, căci Eu sunt Domnul milei în cer şi pe pământ. Amin.
Fiecare om vrea ca Eu, Domnul, să-i fiu bucurie în toate ale lui. O, dar şi Eu voiesc tot aşa de la om, şi durerea Mea e durere fără leac, că omul nu este drept cu Dumnezeu. Nimic nu vreau nici Eu decât să-i fiu omului bucurie şi alinare, şi tot aşa să-Mi fie şi omul Mie, şi pentru această minune trudesc de şapte mii de ani, trudesc din greu în tot timpul, iar omul îmi slăbeşte puterea şi ajutorul Meu pentru el. Uită omul că dacă nu strânge nu are. De unde pune, de acolo ia omul şi de acolo are, iar Eu omului i-am spus să-şi strângă în cer ca să aibă, ca să nu se strice adunătura lui şi mângâierea lui.
O, poporul Meu, Eu sunt Dumnezeul îndurării. Mă ţin pe urma ta cu sfinţii. Dau mereu să te înviorez. O, poporul Meu, dorul Meu este ziua venirii Mele ca să-i strâng la pieptul Meu durut pe cei ce au purtat dorul Meu. Te-am învăţat mereu, poporul Meu, să fii ziua venirii Mele şi să fii ca în ziua aceea mereu, mereu. Acesta este dorul Meu, şi nu pot să Mi-l stăpânesc, căci pe fiecare îl doare de durerea lui.
Mă uit peste pământ şi Mă doare tot mai mult. Nu e nimeni să vrea venirea Mea şi naşterea Mea. Mă uit cum sărbătoreşte omul naşterea Mea cea de acum două mii de ani. Pentru el găseşte omul loc de petrecere şi bucurie pentru el şi desfătare cu multul, dar naşterea Mea nu-şi găseşte loc cu omul. A făcut omul serbări păgâneşti din zilele care amintesc de Mine pe pământ. îşi face omul viţel de aur şi joacă în jurul lui, şi Eu nu pot să vin cu legile Mele peste om, cu serbările Mele lângă el.
O, cine pe pământ mai ştie să se bucure de Mine şi cu Mine? Mă uit pe pământ şi Mă doare tot mai mult. Sfinţii Mei plâng cu Mine, plâng cu Cel ce plânge, şi vă aduc sfinţii înviorare ca să Mă alinaţi în plâns, fiilor. O, cu mare stăruinţă s-a pregătit lumea pentru ca să petreacă în numele zilei Mele de naştere, dar Eu nu găsesc pe nicăieri loc pentru Mine în lume; pe nicăieri, poporul Meu. Mă strâng lângă tine cu sfinţii şi cu îngerii Mei ca să-ţi dau ţie înviorare, ca să-ţi dau viaţă, fiule, căci viaţa este lumina oamenilor. Vin la tine ca să-ţi dau cuvântul, căci cuvântul este lumina oamenilor. Amin.
Cuvântul dă viaţă, poporul Meu, şi vin cu el la tine ca să te înviorez, ca să te povăţuiesc cu el, şi tu să-Mi primeşti povaţa şi să-i dai viaţă fără de moarte poveţei Mele peste tine. O, să te uiţi tu bine când îi dai cuiva povaţă şi acela nu ţi-o primeşte şi nu-i dă viaţă peste el. Atunci tu te întristezi şi slăbeşti în lucru. Dar iată, Eu nu pot face aşa, şi Mă întăresc, că sunt Păstor cu milă, şi le dau mereu la oi, căci vai celor flămânzi, fiule! Este scris: «Cuvântul este lumina oamenilor, şi toate prin El s-au făcut, şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. în El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Cuvântul era lumina cea adevărată, care venind în lume luminează tot omul, căci lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut», şi aceasta este durerea Mea, şi lumea n-o cunoaşte.
Desfătările lumeşti nu-l lasă pe om să cunoască desfătările cereşti. Eu la naşterea Mea din mama Mea Fecioara nu Mi-am găsit loc de naştere pe pământ din pricina desfătărilor lumeşti. N-am găsit pe nimeni să vegheze atunci întru venirea Mea, pe nimeni, poporul Meu, iar în prooroci era scris despre venirea Mea şi despre timpul ei, dar nimeni n-a vegheat pentru aceasta. Ca şi azi, toţi se desfătau lumeşte, iar în Scripturi, ca şi pentru vremea de atunci, scrie despre venirea Mea de azi şi despre timpul ei, că Eu prin Scripturi am învăţat pe tot omul, şi nimeni nu va putea spune că n-a înţeles, căci cuvântul Meu vine mereu pe lume ca să fie lumina oamenilor şi să le dea viaţă. Cuvântul este lumina cea adevărată, care venind în lume luminează tot omul, căci lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
O, poporul Meu, nu M-a cunoscut lumea nici atunci, nici acum, dar M-au cunoscut atunci cei prin care Mi-am pregătit venirea, şi aceia au împlinit-o. O, cu cât dor, cu câtă iubire, cu cât fior au împlinit-o ei, şi cu câtă durere, poporul Meu, căci lumea n-a cunoscut venirea Mea. Plângea cerul de durere atunci, şi îşi căuta cu cine să se bucure pe pământ de naşterea Mea, şi s-a dus la cei ce nu se desfătau lumeşte şi i-a vestit despre Mine prin îngeri. Şi au venit ciobănaşii la ieslea cea cu paie unde Eu, şi cu mama Mea, care Mă născuse, aşteptam mângâiere de pe pământ, aşteptam inimi care să Ne primească şi să Ne cunoască, dar cei ce se desfată lumeşte, aceia nu Ne cunosc. Astăzi toată lumea serbează lumeşte şi se desfată în tot felul în numele naşterii Mele, dar când va veni serbarea naşterii Mele, atunci Eu Mă voi bucura cu voi la vremea cuvenită acestei sărbători şi le voi arăta oamenilor sărbătoarea şi timpul ei şi desfătarea ei cereşte şi nu lumeşte, căci în lume Eu nu-Mi găsesc adăpost nici acum.
O, cui să-i placă, oare, cuvântul cu care Eu vin azi în lume? Cine dintre oameni să-l ia şi să-l vestească şi să spună despre el? Ca să vorbeşti despre el, trebuie să ai vorbire asemenea, vorbire pe care n-o poţi isprăvi. Vorbirea Mea este îndurerată, dar ea este duioşie pentru cei ce suferă, şi este soţie pentru cei însinguraţi pe care lumea nu-i cuprinde în ea. La aceia Eu aduc desfătare cerească, aduc cuvântul Meu care mângâie cu adevărat şi pe care lumea nu poate să-l cunoască de unde vine şi unde se duce el.
Cuvântul Meu vine mereu la tine ca să te lumineze, Ierusalime de azi, căci el este lumina cea adevărată, şi tu să stai sub lumina lui şi să-i dai viaţă, poporul Meu. N-am unde să Mă duc cu el, căci în lume este numai desfătare lumească. Lumea prin el s-a făcut, dar lumea nu l-a cunoscut, şi aceasta este durerea Mea, şi lumea n-o cunoaşte.
Mă strâng lângă tine cu sfinţii şi cu îngerii ca să-ţi dau înviorare, ca să-ţi dau viaţă, fiule, căci viaţa este lumina oamenilor. Luminează-te, poporul Meu, şi ia viaţă, căci viaţa este lumina oamenilor, şi Eu vreau să luminez pe oameni cu viaţa Mea din tine, cu cuvântul Meu cel împlinit în tine, şi de aceea îţi zic: luminează-te, Ierusalime, luminează-te, poporul Meu! Amin. Vin cu sfinţii la tine, cu ciobănaşii din cer vin la tine ca să te vestesc că se apropie serbarea naşterii Mele şi că vreau să Mă arăt cu tine lumină oamenilor. Vin cu ciobănaşi din cer la iesle. O, ce frumoşi erau ciobănaşii Mei pe pământ, ce frumoşi, fiilor, şi ce lumină mare lumina din ei peste oameni, şi oamenii vedeau slava Mea din ei. Aşa cum au lăsat ciobănaşii turma de oi în ziua naşterii Mele şi au venit la ieslea Mea ca să Mă mângâie şi să Mă mărturisească apoi, aşa lasă sfinţii cerul şi vin la tine la ieslea Mea ca să te mângâie şi să te mărturisească oamenilor că eşti născutul Meu pentru venirea Mea de azi, şi că vin la tine mereu cu sfinţii şi cu îngerii, şi că fac din tine lumină oamenilor. Nu te înfiora la acest cuvânt. Eu apostolilor Mei cei de acum două mii de ani le spuneam aşa: «Voi sunteţi sarea pământului. Voi sunteţi lumina oamenilor». O, nu te teme de cuvântul Meu care grăieşte din gura Mea, ci fă-l lumină peste tine şi desăvârşeşte-te prin el, poporul Meu, că au oamenii nevoie de lumină, şi iată, lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-o cuprinde pe ea, şi lumea n-o cunoaşte şi n-o cuprinde. Cuvântul Meu este înger din cer venit pe lume şi îi vesteşte pe oameni de el, şi cu tine îi vesteşte, aşa cum i-au vestit prin ciobănaşi la naşterea Mea din Fecioară. Amin.
O, poporul Meu, vin la tine cu ciobănaşi din cer. Să te uiţi la albinuţe când dau să roiască cum se strâng grămadă de nu le poate nimic despărţi ca să zboare spre o casă nouă. Aşa vin Eu cu sfinţii când vin la tine. Când ei văd că Eu dau să cobor spre tine, se adună roi şi Mă poartă până la tine şi stau roi în jurul Meu, aşa cum este scris să vin cu ei când vin, căci numai adevăr este tot cuvântul Scripturilor Mele, şi Eu vin la cel iubit şi cinez cu el, şi îmi fac casă nouă la el, şi Mă arăt lui, aşa precum Eu am cuvântat. Amin.
O, poporul Meu, cât roi de ciobănaşi şi de ciobănaşe s-au strâns în jurul Meu ca să Mă poarte spre tine şi ca să-Mi pregătească ieslea Mea din tine! Sfinţii sunt serbaţi de sfinţi şi de îngeri în roi, iar Eu, de asemeni. Ciobănaşii cei din cer se apleacă spre tine cu mângâiere şi cu lumină din lumină, căci tu trebuie să fii lumina oamenilor din partea Mea, şi lumina sfinţilor, poporul Meu. Se mângâie sfinţii la lumina ta, fiule de azi. Dă-le sfinţilor putere de mângâiere, poporul Meu, şi ascultă-Mi povaţa Mea, ca să am putere prin împlinirea ta. Amin, amin, amin.
– în roi de sfinţi coborâm cu Tine, Doamne, la iesle, la casa Ta cea nouă şi nefăcută de mâini. Noi, ciobănaşii cei din cer care am păstorit turma Ta pe pământ cu atâta dor de cer pentru noi şi pentru turma Ta, noi ne aplecăm cu mângâiere peste ieslea Ta din mijlocul neamului român şi îi ascultăm glasul. Acest glas trebuie să pătrundă în lume şi să netezească mereu calea Ta şi să-Ţi facă dreaptă calea spre oameni, şi cu cât va fi mai dreaptă, cu atât Tu vei veni mai mult şi mai mult şi mai curând, Doamne.
Noi, ciobănaşii cei din cer, grăim aşa la iesle: luminează-te, Ierusalime, cu slava Domnului care a răsărit peste tine, şi fii lumină oamenilor, popor iubit. Este scris despre tine aşa: «Găteşte calea Domnului şi fă-I cărări drepte în loc neumblat. Văile să se umple, munţii şi dealurile să se plece, şi să fie cele strâmbe drepte, şi cele colţuroase căi netede, şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea». Amin. Dacă vei lucra aşa, popor iubit, se va arăta curând, curând slava Domnului peste pământ, şi tot trupul o va vedea, şi tu te vei desfăta cu desfătări cereşti atunci, că toată grija cerului este să fii tu fericit, să fii tu al Domnului, popor iubit. Noi, ciobănaşii cei din cer, te îndemnăm ca şi Domnul nostru, şi te aşteptăm cu dor să deschizi zilei slavei Domnului, şi pe cât eşti tu de mic, pe atât de mare trebuie să fii ca să deschizi această zi peste pământ. Să-ţi aminteşti cu mare iubire de cei ce au pregătit calea Domnului acum două mii de ani, şi tu să fii mai presus decât toţi sfinţii la lucrul cel de azi şi să pregăteşti calea Domnului, că nu numai pentru tine o pregăteşti, ci şi pentru noi, popor iubit. Să-ţi aminteşti apoi şi de noi, ciobănaşii cei din cer care am păstorit turme pentru Domnul ostenindu-ne în via Sa. Mare iubire şi mare milă am avut noi de Domnul şi de om, căci omul este aşteptarea cerului cea de şapte mii de ani. Făceam lumină pe pământ la timp şi la netimp, şi lumea se uita la ea şi se gândea la Domnul, pe Care-L purtam ca să-L dăm celor ce credeau în El prin noi. Turma Domnului e averea Domnului, şi este scris că «fericită este sluga pe care Stăpânul o are cu grijă peste casa Sa». Ciobanii n-au grijă de nimic mai mult decât de oi, şi nici un cioban nu are grijă de el dacă nu are grijă de oi, căci ciobanul care are oi are pe Domnul de Stăpân şi face voia Stăpânului său. Amin. Cel ce nu are grijă de viaţa oilor lui, acela nu-şi cinsteşte Stăpânul şi nu aduce rod însutit Stăpânului său, de la Care-şi primeşte el rangul de ciobănaş şi plata pentru jertfa lui în slujba Stăpânului său. Fiecare va sta la rândul cetei sale înaintea Domnului, iar ciobănaşii, în faţă, ca să dea Domnului ştire pentru ceata lor. Amin.
Avem cu noi pe trâmbiţa Domnului, pe Verginica, ciobăniţa care şi-a pus viaţa pentru oile Domnului. Ea le-a păstorit cu păşune bogată, şi n-a avut nici un păstor păşune grasă ca a ei. Oile ei n-au pierit nici una de foame, dar au pierit de nepăsare, căci nepăsarea oilor e somn aducător de moarte, şi vai oilor care nu merg după glasul păstorilor, vai oilor fără păstor! Nici o turmă din nici o vreme n-a avut atâta cer în mijlocul ei ca şi turma acestei păstoriţe de la sfârşit, iar noi, ciobănaşii cei din cer ne strângem lângă Domnul roi, şi lângă ea, că ea e trâmbiţa Lui care I-a adunat Lui turmă în vreme de întuneric gros din care Domnul v-a ales pe voi, cei ce duceţi greul venirii Lui şi gătirea pentru ziua cea mare, cuvântul care răsună din gura Domnului ca să adune cu El pe cei aleşi ai Lui. Amin. Vă dăm din multul dragostei noastre pe care o purtăm şi în cer pentru toţi cei de pe pământ. Dar noi vă spunem aşa: mai mare, mult mai mare trebuie să fie dragostea ta, popor al venirii Domnului după două mii de ani. A venit Domnul după om, şi a venit la tine şi Şi-a făcut casă la tine şi S-a făcut una cu tine ca să plece cu tine după om, căci tu eşti cu trupul, şi omul este învăţat să vadă ca să creadă. Acum trebuie să Se vadă Domnul cu tine, şi tu trebuie să fii ziua Domnului, iar Domnul, ziua ta. Ziua ta să lumineze întunericul; aşa este scris în cer despre tine, popor iubit. Tu eşti micuţ şi la oameni şi la Dumnezeu, dar cu cel mic e mare taină. Noi am putut prin harul şi prin darul Domnului, şi ne-am mărit în Domnul pentru credinţa oamenilor şi pentru mângâierea lor. Dar tu eşti taină, şi toată faţa ta e Domnul; Domnul celor mici şi neajutoraţi, Domnul celor slabi, ca să Se poată Domnul mări în ei; în ei şi nu prin ei. Amin.
Din mijlocul nostru, din mijlocul ciobănaşilor din cer sună trâmbiţa Domnului, păstoriţa din care a răsărit peste pământ iarba cea mai grasă, cea mai verde, că e pentru venirea Lui, e masa Lui de Paşti, e masa Domnului cu cei iubiţi ai Lui la sfârşit. Amin, amin, amin.
– O, Doamne bun, ciobănaşii Tăi din cer mă dau pe mine cuvânt din mijlocul lor. Am venit în roi spre casa noastră cea nouă, Doamne. Numai miere de soi să facem în această casă nouă, că aici Tu Ţi-ai aşezat Paştele Tău cel nou, şi la masa lui stau sfinţii cu Tine, o, Mieluţul Tatălui! Mieluţul este scump de tot, este dulce de tot, iar blândeţea Lui e duioasă mult şi alină cu ea pe cel suferind şi pe cel singur şi îi cheamă pe toţi la vasul spălării şi la masa bucuriei. Sfinţii din cer sunt podoaba cea de la masă, iar haina nunţii străluceşte cu ei, că mult Te-au iubit sfinţii. Dar poporul Tău de azi mai mult ca sfinţii din cer trebuie să Te iubească, fiindcă aceştia de azi sunt în trup, sunt gura Ta şi sunt mersul Tău şi sunt fapta Ta şi sunt taina Ta, Doamne.
între ciobănaşii adunaţi aici în roi de sărbătoare avem pe arhiereul Spiridon, cel blând şi bun. Cine a învăţat de la el atât cât trebuia să înveţe un arhiereu al Tău? O, ce dulce jertfă Ţi-a adus el Ţie! Inima lui a fost jertfă dulce de tot înaintea Ta, căci cel ce nu s-a îndulcit cu păcatul în viaţă, acela rămâne dulce ca pentru Tine, Doamne, şi îţi slujeşte cu duhul şi cu trupul pe veci, aşa cum acest sfânt Te slujeşte. Eu sunt trâmbiţa Ta cea de la sfârşit, şi m-au luat cu ei ciobănaşii cei din cer şi am venit la ieslea cuvântului Tău. Eu vreau să-i întăresc pentru Tine pe copiii de la iesle, ca să ne poată ei pregăti cărări drepte în pământ neumblat, Doamne, şi ca să se arate slava Ta apoi. Amin.
O, copii primitori de cuvânt, să nu vă săturaţi de Domnul. Cine se satură de El, acela nu mai face după cuvântul Lui, şi apoi nepăsarea îl cuprinde în ea, şi de la unul la altul se ia. Uitaţi-vă la ciobănaşii cei din cer cum au iubit, căci vouă mai mult ca lor vi se cere, că e vremea răsplăţii sfinţilor, fiilor. Fiţi de ajuns de mari pentru aceasta ce v-am spus acum: e vremea răsplăţii sfinţilor şi ea trebuie pregătită, căci sfinţii s-au pregătit. Amin.
Să nu trăiţi ca pe pământ, că iată ce vreme a venit, şi fiecare se aşează acum înaintea Domnului pentru vremea sa. Luaţi-mi povaţa spre lucru şi ieşiţi la lucru mult. Fiecare clipă va cere socoteală pentru ea însăşi, iar voi să aveţi ce răspunde, fiilor. Ciobănaşii cei din cer vă dau cu multul din dragostea lor pentru Domnul, numai să vă uitaţi la ei şi să înmulţiţi peste voi darurile lor. Orice clipă care nu are lucrul ei e păguboasă şi e judecătoare la venirea Domnului, iar lucrul vostru trebuie să fie sănătos şi mult sănătos ca să nu alunecaţi prin el, că e vremea cu gheaţă şi cu frig, fiilor, şi omul e nefăcut, iar voi sunteţi plăpânzi.
E atâta timp de când Domnul lucrează peste un popor ca să-i dea faţa Lui, dar cel ce petrece în nepăsare şi în nelucrare nu ia faţa Domnului, şi nu poate Domnul prin el cu planul şi cu dorul Său cel usturător. Staţi treji şi treziţi-vă mereu spre trezie şi spre lucrul cerut vouă, că are Domnul nevoie de popor frumos cum n-a fost altul mai frumos vreodată, mai blând şi mai smerit şi mai lucrător de viaţă şi de daruri peste oameni, că după om oftează tot cerul sfânt, fiilor. Vă cânt din trâmbiţă cu dorul duios şi vă chem la lucru, la facerea poporului sfânt şi la statura lui cea pentru sfârşitul vremurilor. Răscumpăraţi tot timpul şi zidiţi în el veacul celor vii, veacul celor ce trăiesc, şi iarăşi zic: veacul celor ce trăiesc. Amin.
Tu, Mieluţul Tatălui şi al Fecioarei mamă şi al tuturor celor ce ştiu să Te nască în ei şi din ei, binecuvintează cu dulce dreapta Ta sărbătoarea ciobănaşilor care au avut azi în faţa lor pe arhiereul Tău Spiridon, cel blând şi bun, căci Tu l-ai iubit atât cât el Te-a iubit, Doamne bun, şi l-ai mărit pe el prin semne şi minuni pe pământ. Dar iată ce vrea el să spună ciobănaşilor de la ieslea Ta de azi:
– Iubiţi iubirea, iubiţi mila, iubiţi pacea, iubiţi iertarea, iubiţi mângâierea, şi nu veţi fi judecaţi, copii ai Domnului la sfârşit de timp. Eu calc şi azi pe urmele Domnului şi împlinesc acestea ce v-am spus împărţindu-le oamenilor care mă strigă să-i ajut, că eu numaidecât mă duc la cel ce mă strigă, fiindcă atât de mare a fost şi este mila mea pentru om. Iubiţi smerenia cea mai curată, cea mai curată, copii de la sfârşit, şi învăţaţi-i pe toţi să aleagă aşa. Ea este cea mai mare iubire a omului pentru Domnul, şi pe aceştia îi umple Domnul de har fără de măsură, de lucru fără de capăt, aşa precum mie Domnul mi-a dat. îmbrăcaţi-vă în fii ai lui Dumnezeu şi fiţi cea din urmă taină, căci cei din urmă vor purta cu ei răscumpărarea făpturii, de la facere şi până la slava Domnului, slava cea veşnică, ziua venirii Lui cu sfinţii. Acesta este cuvântul meu cel purtat din gură în gură de toţi ciobănaşii care ne-am strâns roi lângă voi în ziua mea cea cerească. Şi hai la lucru, că nu e de stat, şi orice clipă îşi va cere lucrul ei. Veniţi să vă mângâi, căci sunt blând şi bun şi smerit. Veniţi să vă mângâiem. Veniţi cu tot înăuntrul din voi să vă mângâiem şi să vă pecetluim cu har înnoirea din voi. Har, har peste voi, fiilor mici!
– Acum, Doamne, îi adun pe ciobănaşi. Sun din trâmbiţă şi îi adun întru Tine. Eu sunt trâmbiţa care adună, care răsună, care vesteşte, şi sunt păstoriţă de la Tine pentru cei de la sfârşit de timp. Cuvântul Tău să încununeze tot lucrul ciobănaşilor Tăi, Doamne, ca să-l lase ei peste poporul Tău. Amin, amin, amin.
– O, Verginico, o, trâmbiţa Mea, am căutat mult printre oameni când Eu te-am ales ca să sun din tine trâmbiţarea cea de dinaintea venirii Mele cu sfinţii pe pământ. O, mult mai caut Eu ca să găsesc un om, Verginico, şi să-l pun la lucrul Meu şi să-l pun pe rana Mea. Nu ştie omul ce e jertfa cea plăcută Mie, dar Eu sunt credincios poporului Meu şi îl învăţ deosebit pe el şi îi spun aşa:
Poporul Meu, să nu cauţi care să-ţi fie jertfa şi unde să-ţi fie locul, căci jertfa nu este să cauţi să faci sau cum îţi place sau cum e mai uşor, ci e cum e nevoie, cum se cere de la ea. Cei ce dau să plece pe drum cu această lucrare, cu această cale a venirii Mele de azi, aceia nu caută uşorul, nu caută în ei ca să se dea, ci caută la cele ce sunt de făcut. Dar dorul de uşor pe calea Mea îşi face mereu loc în inima omului, şi atunci nu e curată, nu e jertfită inima omului, căci inima îl face sau nu pe om să se jertfească. De şapte mii de ani şi mai mult, acum, spre sfârşit, omul a dat tot mai mult să născocească uşorul, şi cu cât l-a găsit, cu atât timpul s-a sfârşit şi mai mult, căci aşa este la sfârşit. Dar omul nu se poate ascunde cu dăruirea, cu dragostea sau cu celălalt capăt al acestora, căci inima omului schimbă faţa lui ori spre bine, ori spre rele, iar faţa cea veselă dă semn că inima este întru cele bune şi tot aşa şi petrece, căci scris este în Scripturi: «După faţă se cunoaşte omul, şi din chipul feţei lui se cunoaşte cel înţelept, cel bun».
O, poporul Meu, tot ce e mai greu e mai frumos, fiule, e mai adevărat, e mai merituos, poporul Meu. Tu să nu fugi de greu, că Domnul este cu tine. Eu numai sub greu am stat, iar ura de la om Mă îndemna numai la plânsul Meu cel pentru el, şi ceream de la Tatăl duh nou pentru om, facere nouă. Dar pentru asta a trebuit să mor pentru fiecare om, şi apoi să-i dau lui faţă din faţa Mea, viaţă din viaţa Mea.
Faţa ta, poporul Meu, să fie chipul Meu cel înviat din răstignire. Ţi-am spus să te aşezi la oglindă şi să te găteşti frumos, că-ţi trebuie gătire aleasă. Ai auzit, poporul Meu? Ţi-am spus că tu eşti Evanghelia Mea cea de azi. Ai auzit, poporul Meu? Iată, iar îţi spun aceasta, şi aşa îţi spun: când faţa Mea va fi pe faţa ta pe deplin, atunci va veni sfârşitul şi începutul, şi toate se vor naşte din nou, din chipul tău cel nou, că Eu pentru asta te-am ales, poporul Meu. Atunci Eu voi rosti din gura ta facerea cea din nou a toate câte au fost la început, şi voi face prin tine cuvânt de facere, şi totul va veni spre înnoire, şi apoi voi zice: «Făcutu-s-a!». Amin. Prin chipul tău cel nou voi zice: «Făcutu-s-a!». Amin, amin, amin.
25-12-2001
