Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălţării sfintei Cruci

Pace şi linişte şi odihnă sufletelor şi duhurilor şi trupurilor voastre, că dacă Eu, Domnul, nu v-aş da, voi nu aţi avea, dar Eu am mereu grijă de voi, numai să aveţi şi voi de Mine, copii ai poporului Meu. Amin.

Cobor cu zi de sărbătoare în cuvânt şi aducem slavă, cinste şi închinăciune crucii care M-a purtat spre înviere, fiilor, căci suferinţa este slava omului, fiindcă ea îl ocroteşte în Dumnezeu până ce Domnul îi dă lui cununa ei. Amin.

L-aş învăţa pe om învăţându-vă pe voi, că altfel nu-l pot învăţa, fiindcă greu mai vine omul la fântâna învăţăturii, care este una, şi al cărei izvor este Dumnezeu, şi este viaţa, fiilor. Viaţă înseamnă lumină, şi de aceea am spus Eu ucenicilor Mei: «Umblaţi în lumină câtă vreme este lumina cu voi, căci Eu sunt Lumina lumii». Le-am spus să lucreze câtă vreme este ziuă, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Noaptea este necredinţa care-L împiedică pe Dumnezeu şi pe omul lui Dumnezeu să lucreze, iar Eu, cât am stat între oameni pe pământ, am fost Lumină a lumii şi am spus: «Câtă vreme sunt în lume, Lumină a lumii sunt».

L-aş învăţa pe om să caute să înţeleagă taina lui Dumnezeu şi să caute el să fie de sprijin Mie, aşa cum au fost ucenicii Mei, care erau curaţi, în afară de Iuda, prin care Eu i-am arătat omului ce înseamnă să stea omul lângă Mine închis în sine, ascuns în sine. Eu şi pe Cain am voit să-l ajut să nu facă fapta rea pe care inima lui îl îndemna s-o facă din pricina duhului invidiei care s-a ascuns în om încă de la începutul lui. I-am ieşit lui Cain în cale şi înainte de a face fapta cea de moarte, şi după ce el a făcut-o, şi i-am arătat că nu se poate ascunde de Dumnezeu, şi că cel ce se ascunde săvârşeşte răul apoi. I-am spus şi lui Iuda prin cuvinte tainice, şi Mi-am făcut datoria pentru viaţa lui, dar cel ascuns în sine, cu greu se pocăieşte, iar Eu voiesc să-l învăţ pe om să stea cu inima în mână, nu în piept, ca să-l pot ajuta pe el prin cei în care Eu stau Lumină a lumii, aşa cum am stat prin prooroci.

Iov era prooroc, şi de aceea îi judeca pe învăţători atunci când el a fost încercat de Dumnezeu, dar Domnul l-a slăvit pe el, căci el era drept în Dumnezeu faţă de cei ce erau ei în ei drepţi şi nu în Dumnezeu. Ioan Botezătorul a fost prooroc şi a fost stârpit dintre oameni pentru că el a spus celor mari păcatul lor. Samuel, ales în locul celor ce nu iubeau pe Dumnezeu din pricina iubirii de sine prin care ei se desfrânau, a fost prooroc mare şi a uns pe regi şi pe prooroci, căci eram în el Lumină a lumii, şi aşa lucrez Eu prin cei în care Lumină a lumii sunt. O, dacă omul ar asculta de aceştia, l-aş scăpa pe om de desfrânare, căci tot ceea ce face omul în afară de lucrul Duhului Sfânt peste el şi peste altul, se numeşte desfrânare şi este desfrânare, dar nu mai are cine-i spune omului taina lui Dumnezeu, care se ascunde în Dumnezeu cu tot cu cei ce o poartă pe ea. Eu M-am ascuns de toţi când am mâncat cu ucenicii cina, şi ea a fost o taină, cina cea de taină, căci n-am putut să Mă dau celor ce nu credeau că Eu sunt de la Tatăl venit, şi că Fiul Tatălui sunt. Dar şi acolo, la cina cea de taină, a fost între ei om ascuns în sine şi pe care am voit să-l trag spre pocăinţă, măcar după ce am fost pus pe cruce ca să mor pe ea, şi prin ea să-i trag pe toţi la Tatăl, prin milă şi iubire de Dumnezeu. Iuda însă n-a mai venit să se împace cu Mine, şi nu Mi-a făcut bine dacă a făcut aşa. Din această pildă omul trebuie să înţeleagă că nu este bine să-i fie frică de Dumnezeu pentru faptele sale, ci e bine să-i fie frică să le facă, şi e bine să fie înţelept în Dumnezeu omul, căci frica de Dumnezeu este început de înţelepciune în om, şi este început de Dumnezeu, şi este Dumnezeu apoi în om, şi iată taină nepricepută de om, de nu fuge omul spre ea între Mine şi el.

Cina cea de taină trebuie ascunsă numai de vrăjmaşi, dar nu şi de Dumnezeu, şi de aceea ea nu trebuie pusă între Mine şi om înaintea vrăjmaşilor, ci trebuie să fie tainică şi cu duh de pocăinţă şi de iubire de Dumnezeu luată, căci omul care umblă cu Dumnezeu, nu trebuie să se ascundă de Dumnezeu, ci numai de vrăjmaşii lui Dumnezeu, care le fac cruce celor ce iubesc pe Dumnezeu împotriva iubirii omeneşti de pe pământ. Crucea este isprăvirea cu păcatul, iar cei ce nu au ajuns să urască păcatul, nu iubesc crucea, nu iubesc învierea prin cruce. Eu însă l-aş tot învăţa pe om să caute să înţeleagă taina lui Dumnezeu aşa cum Eu i-am învăţat pe ucenicii Mei s-o înţeleagă. Nici ei n-au crezut în Mine atât cât trebuia să înţeleagă, dar după ce Eu am înviat prin cruce, au primit ei prin ea darul credinţei sfinte şi s-au dus şi M-au dat celor ce au avut puterea să creadă şi să iubească apoi viaţa cea de la Dumnezeu şi nu cea de la părinţii lor cei după trup.

O, de M-ar primi omul când Eu îi ies în cale pentru curăţirea inimii lui şi pentru ca să înveţe să umble în lumină apoi, Eu aş avea atunci pe mulţi, aşa cum l-am avut pe Ioan Botezătorul, şi mulţi Mi-ar pregăti calea. O, mulţi au crezut în Mine prin acest cuvânt, şi mulţi au venit aşa cum au ştiut ei să vină, dar aceştia nu Mi-au şi pregătit calea, iar cine nu Mi-o pregăteşte, acela Mi-o încurcă, la fel ca şi cel ce nu ştie să se folosească de ea umblând în lumină pe ea şi nu în întunericul care-i ascunde faptele. Cel ce-Mi pregăteşte calea, Mi-o pregăteşte spre el, nu spre altul, cum fac mulţi care dau să vină să Mă audă, şi apoi iau aceştia şi se duc să dea la alţii fără ca Eu să-i trimit să facă aceasta. Eu când i-am trimis pe ucenici să Mă vestească în toată lumea, i-am făcut mai întâi să-Mi pregătească spre ei calea, ca să-i pot face pe ei mai întâi după chipul şi asemănarea Mea, căci cine nu ia de la Mine după cum este acest luat, acela nu are, şi dacă nu are, nu are ce să dea altuia, şi acela se dă pe sine, nu pe Mine. Nici un ucenic chemat de chemarea Mea dacă nu vine să-Mi pregătească spre el calea mai întâi, acela nu-Mi poate pregăti calea venirii Mele.

I-aş învăţa pe toţi oamenii de pe pământ să ştie să Mă primească şi să se dea Mie apoi, cu bună voia lor, căci cel ce nu-Mi dă inima, în zadar stă în preajma Mea în chip văzut de om. Cei ce sunt lumina lumii, aceia sunt cei ce stau în lumină cu toate cele din ei şi din aproapele lor şi din Mine, aşa cum Eu v-am învăţat pe voi taina de prooroc al lui Dumnezeu.

Cel ce are nevoie de facere, acela vine spre cel ce-l face pe om cu Duhul şi cu cuvântul Meu, şi numai apoi cu Trupul Meu, căci dacă cuvântul Meu nu este cu duhul lui, nu este nici venirea Mea cu omul, şi apoi Trupul Meu cu trupul lui, unul cu altul, pentru facerea omului, din Dumnezeu facere, şi ca să fie apoi omul după chipul şi asemănarea Mea.

Evanghelia Mea nu trebuie dată oamenilor de către oricine, căci Eu nu aşa am lucrat cu ea când am dat-o. Am dat-o ucenicilor Mei după ce am împlinit-o şi după ce i-am împlinit pe ei în Mine şi în ea. Şi după ce le-am dat-o, numai după aceea i-am trimis şi i-am numit trimişii Mei. De atunci încoace prea mulţi au dat să dea Evanghelia Mea fără de trimiterea Mea, iar azi şi mai mulţi care nu o împlinesc pe ea şi care nu se jertfesc pentru ea, o iau şi dau s-o dea oamenilor, de care nu se prinde Evanghelia Mea aşa cum nu se prinde de cei ce dau s-o dea pe ea oamenilor. Eu M-am ascuns cu cina cea de taină între ucenicii Mei care umblau cu Mine, şi altfel ei nu mai umblau, şi a rămas atunci pildă dintre ei cel ce nu umbla numai cu Mine, ci umbla şi cu vrăjmaşii Mei cărora le spusese el taina Mea cu ei, dar aceia erau farisei, erau vrăjmaşi, fiindcă iubeau iubirea de sine şi nu pe Dumnezeu.

O, cel ce nu iubeşte crucea, acela nu are de unde să înveţe jertfa cea plăcută Mie cu inimă smerită şi cu lumină prin jertfă. Am venit Eu însumi ca să Mă vestesc, căci cel ce vesteşte, trebuie să se jertfească, şi aceasta să însemne Evanghelie vestită, aşa cum şi ucenicii Mei au vestit-o. Mă uit peste pământ la omul care se apucă să dea oamenilor Evanghelia Mea, Mă uit că aceştia nu ştiu să fie Evanghelie a lui Iisus Hristos, viaţă a Mea între oameni, cină tainică între Dumnezeu şi om, cruce la care să se închine omul care se căieşte de păcatele sale ca să găsească apoi iertarea lor cea de la Mine prin cei ce sunt ei înşişi cu viaţa lor lumină a lumii aşa cum am fost Eu, învăţătorul ucenicilor Mei. Crucea este viaţă plină de lumină pe calea Mea cu omul, pe calea omului cu Mine. Crucea este inima omului care merge cu ea afară din el înaintea Mea, iar omului nu trebuie să-i fie teamă de Dumnezeu când e vorba de venirea lui spre Mine cu inima din el. O, nu-i este bine fără Dumnezeu omului, şi mult aş vrea să Mă câştige omul de Mântuitor al său, iar Eu să-l câştig pe el de odihnă a Mea şi de lucrare a Mea peste el şi din el. Amin.

Mergeţi, fiilor, şi luaţi masă frăţească şi prăznuiţi cu duhul şi cu sufletul şi cu trupul crucea care a luat fiinţă din fiinţa Mea, şi cântaţi cântările crucii, şi Eu iarăşi voi aşeza în carte învăţătura zilei acesteia, căci sunt învăţătorul Cel venit de la Tatăl ca să învăţ lumea şi să fiu Lumina ei, şi ea să vadă lumina Mea de peste voi, învăţătura Mea care-l trage pe om din sine ca să umble după Mine, să-şi ia crucea şi să umble ca Mine şi nu ca el, iar Eu să-i văd crucea, să-i văd viaţa când el Mi-o dă, şi apoi să i-o fac ca pe a Mea, ca să poată el cu drag să caute spre Mine, căci omul pentru faptele lui rele dă să se ascundă şi să nu vină spre venirea Mea după el, dar el poate să se facă curat şi să înveţe duhul umilinţei, Duhul Meu cu Care am stat în faţa omului ca să ia omul pilda vieţii Mele şi să se lepede de sine şi să Mă ia pe Mine în el, şi apoi să stea în iubirea Mea, şi să fie şi el iubire, precum Eu sunt. Iar cel ce are nevoie de facere nouă, acela vine mereu spre cel ce-l face pe el cu Duhul şi cu cuvântul Meu, şi cu acela Eu cinez până ce el se face casă a Mea, şi apoi Mă vede precum sunt, ca să fie şi el precum sunt Eu. Amin, amin, amin.

O, poporul Meu, e prea ziditor cuvântul Meu de peste tine, e prea făcător de om şi de viaţă în om. Pe el trebuie să-l mănânci şi să-l iubeşti şi să-l cauţi ziua şi noaptea, în vreme de bucurie, în vreme de încercare, şi să-l pui pe masă frăţească mai mult decât pâinea cea pentru fiinţă, poporul Meu.

O, Ierusalime, în mijlocul tău trebuie să meargă înaintea ta şi în urma ta, la orice lucru, la orice stare, cuvântul Meu, toiagul de care trebuie să te sprijini tu, şi ca să te păstorească el, poporul Meu. O, ai grijă de tine, şi ai grijă de cei care Mă dau ţie cuvânt şi trup, căci cuvântul Meu este hrana ta şi viaţa ta şi viaţa Mea din tine. Cuvântul Meu sunt Eu, Cel tainic în mijlocul tău, iar tu eşti cel ce trebuie să-Mi dai viaţă în mijlocul tău. Amin. Tu trebuie să Mă trăieşti pe Mine în tine. Tu nu trebuie să trăieşti tu în tine, fiule îmbucăturit cu viaţa cuvântului Meu.

O, te-am învăţat să te faci şi tu cuvânt atât cât eşti şi faci şi grăieşti în tine, dar cei ce sunt în mijlocul tău poartă a Mea spre tine şi poartă a ta spre Mine, nu-şi mai află starea de a sta cu tine înaintea Mea, şi aceasta este durere pentru îngerii Mei şi pentru Mine, Care plâng de mila îngerilor tăi care aşteaptă faţa Mea, poporul Meu. Eu în toată vremea învăţăturii Mele de peste tine te-am învăţat să ai grijă de cei ce Mă poartă spre tine şi de cei ce te poartă spre Mine şi să nu ai o mai mare grijă ca grija aceasta care-ţi dă viaţă ţie înaintea Mea. Citeşte în Scriptură şi vezi cât aşteaptă îngerii Mei să vadă faţa Mea, iar tu ai rânduială pusă de Mine în mijlocul tău şi voiesc ca tu să fii tare de îngeri şi să petreacă îngerii Mei înaintea Mea cu viaţa ta, fiule al poporului Meu. îngerii au nevoie de ochi şi de gură şi de gândire şi de iubire de pe pământ spre cer, ca să poată avea ei lucrare de pe pământ şi să vină cu ea la Mine şi să vadă faţa Mea. Dar pentru aceasta trebuie ascultare de rânduiala Mea, ca să stea inima ta în mâna Mea mereu, cu toate din ea, poporul Meu. Cea mai mare grijă, aceasta ar trebui să-ţi fie, că astăzi e pus pe mare lucrare duhul cel potrivnic biruinţei Mele ca să te ia pe tine dinaintea Mea şi ca să te vadă el şi ca să te ascundă el de la faţa Mea, şi apoi Eu să trag din greu pentru paza ta de toată primejdia rea. Cel ce este cu Dumnezeu, acela trebuie să înveţe bine această orânduială şi să fie creştin apoi prin orânduiala aceasta, că prea puţini sunt dintre cei ce-şi zic creştini pe pământ şi ca să mai şi înţeleagă cum înseamnă legătura creştinului cu Dumnezeu. Eu, Domnul, am pierdut mult popor din pricină că el nu a ştiut cum este statul omului înaintea Mea. Nimeni nu poate sta prin sine înaintea Mea, dar puţini cred aceasta pe pământ, şi de aceea s-au împrăştiat mulţi căutând în fel şi chip spre Dumnezeu, dar statul omului înaintea Mea nu are de unde să-l înveţe omul decât de la Mine, şi fericit este cel ce crede cuvântul Meu din zilele acestea, căci prin el Eu îl învăţ pe om să fie, iar cel ce este, este cel ce stă înaintea Mea cu toată viaţa sa, aşa cum Eu v-am povăţuit pe voi să fiţi, şi să ştiţi cum să fiţi. Amin.

Cel ce este, este cel ce stă înaintea Mea, iar acest stat, cu greu l-ar învăţa omul, căci omul este departe de Mine şi stă prea mult în sine, de nu-l ştie nimeni, de nu-l ştiu îngerii Mei pentru ca să-l aducă pe el înaintea Mea. Cel ce stă în mâna Mea nu poate sta prin sine dacă nu se dă celui ce-l aduce înaintea Mea. Această rânduială creştinească nu poate s-o îmbrăţişeze omul ascuns în sine şi nici n-o poate învăţa, căci adevăratul creştin este cel cu totul văzut în afara sa, şi pe acela nu-l poate învinui duhul rău, duhul cel ascuns în sinele omului. Eu am pierdut mult, mult popor din pricină că nu a avut de unde să înveţe statul omului înaintea Mea.

Cel ce nu este păzit de îngerii Mei, este cel ascuns în sine. Cel ce nu se aşează înaintea Mea mai înainte de orice lucrare a sa, acela nu poate scăpa de duhul cel potrivnic mântuirii lui şi al statului lui în cele ce-i dau omului viaţă. Mă doare când îl văd pe om că nu se teme să stea ascuns în sine şi nemulţumit în sine. în loc să se teamă omul de ascunderea lui în sine, el se teme să se descopere pe sine cu toate cele din el.

O, ce să-i fac Eu celui ce nu înţelege taina vieţii lui? Mai înţelepţi sunt fiii lumii care-şi pun lor pază faţă de orice atac neaşteptat de la răufăcători, şi iată pildă de la care ar trebui să înveţe neamul omenesc care îşi zice neam creştinesc. Cel ce se păzeşte pe sine, este cel ce-şi încredinţează inima şi viaţa celor din jurul lui în toată clipa, şi apoi el se roagă de îngerul Meu să-l aducă la Mine, şi Eu să-l ştiu şi să-l păzesc pe cel ce se încredinţează Mie. Obştea creştinească nu poate ajunge la Mine dacă nu se dau Mie unii pe alţii aceştia, fiindcă nu alta este orânduiala neamului lui Dumnezeu.

Am un sfânt în cer care zicea la creştinii cu care se întâlnea, le zicea: „Bucuria mea”. Le zicea aşa pentru că avea cu cine să Mă împartă şi cui să Mă împartă, şi erau aceia bucuria lui şi a Mea, şi se făceau aceia asemenea Mie şi Mă vedeau cum sunt, Mă vedeau în el, fiindcă el era vas al Meu, iar Eu stăteam în el şi Mă vedeam.

Voi, fiilor, unii altora ar trebui să vă fiţi bucurie de Duh Sfânt şi să iubiţi pe Duhul Sfânt, fiilor. Eu asta aştept din mijlocul vostru, şi îi aştept pe cei ce Mă aduc vouă să aibă cu cine să Mă împartă şi să fiţi voi asemenea Mie, căci Eu sunt Cuvântul vieţii şi viaţa şi bucuria celor ce ştiu ce este bucuria şi viaţa ei în omul iubitor de Dumnezeu pe pământ, fiilor. Amin, amin, amin.