|
Cuvântul lui Dumnezeu în ziua punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim. Cuvântul lui Dumnezeu către regele MihaiPace şi binecuvântare şi duh de bucurie cu cerul, căci cerul este oaspete aici. Aceasta este zi de mărturie. Slavă şi bucurie întru cele de sus, şi sărbătoare de pace de la Dumnezeu peste voi, căci sunteţi martori în această zi, în acest loc binecuvântat şi curat. Sunt coruri îngereşti aici, şi cântă: «Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, de acum şi peste toţi vecii!». Amin. Binecuvântată să fie împărăţia Preasfintei Treimi, a Tatălui Meu şi a Fiului Său şi a Duhului Sfânt, întreit lucrător. Pace vouă! Eu sunt aici. Eu sunt Cuvântul, căci Cuvântul este Dumnezeu. Eu sunt Alfa şi Omega, Eu sunt începutul şi sfârşitul. Eu sunt începutul cel nou al celor ce cred în Mine, căci vin cu slavă văzută peste România. Este scris că iarăşi voi veni, şi iată, lucrez prin cuvânt şi îmi anunţ împărăţia. Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul este aşternut picioarelor Mele. Inima credincioşilor Mei este cerul Meu, iar trupul cel curat şi neîntinat al acestora este aşternutul lui Dumnezeu, şi iată, sunt purtat de cei ce sunt ai Mei, şi sunt cu cuvântul prin ei, căci aşa este Dumnezeu, este prin prooroci, este prin purtătorii de Dumnezeu. Cuvântul Meu lucrează în acest loc, şi toate se lucrează prin cuvântul lui Dumnezeu în zilele acestea, căci vin zilele gloriei cereşti, vin zilele despre care au scris proorocii cei din toate vremurile. România este ţara strălucirilor, care se va arăta de la Dumnezeu peste popoare, căci aceasta este alegerea ei, şi ea va purta nume de nou Ierusalim şi de Eden binecuvântat între noroade. Eu, Domnul, am vestit această taină prin prooroci, şi nimic nu împlinesc fără să vin să vestesc mai întâi. Aici este locul mărturiei lucrului cuvântului Meu, şi iată, martorul Meu cel credincios aşează acum, prin binecuvântare cerească, piatră de temelie a începutului cel nou, iar de la acest început se va lucra din loc în loc şi va răsări Ierusalim nou, biserică nouă şi curată, biserică cerească pe pământ. Aici începe Sfânta Treime cu prima piatră acum, şi se va lucra cu grabă această lucrătură a poruncii dumnezeieşti, şi Domnul va rosti din vârful acestei pietre numele celui uns, numele unsului Meu Mihail, rege al României. Bucuraţi-vă, iubiţii Mei, servii Mei, martorii Mei! Bucuraţi-vă, că vin cu împărăţia Mea, şi vin spre România Mea, căci ea este împărăţia Mea. Vin să leg rana ei şi să aşez pace peste ea şi să pun diademă de slavă cerească pe fruntea ei. Iată, sunt prin cuvânt în România, şi am vestit că M-am ridicat să gătesc cărare unsului Meu Mihail, căci prin biserica Mea cea vie îl voi aduce, şi Eu voi fi şi voi cuvânta, şi cuvântul Meu se va întrupa, şi va fi slavă peste cea binecuvântată. Eu sunt, şi biruiesc cu cei curaţi, cu cei neîntinaţi, cu cei credincioşi. Eu sunt Cuvântul, Eu sunt Domnul puterilor, şi de aici încolo Eu sunt, şi sunt cu toată oastea cerească în lucru, şi grăiesc în România. Iată, Duhul Preasfintei Treimi coboară acum şi binecuvintează acest început. Binecuvântată să fie, şi piatră de temelie a bisericii neprihăniţilor şi a neadormiţilor să fie această piatră care se aşează acum prin martorul Meu Ioan-Irineu, căci el va sta pe scaunul bisericii Mele şi va cuvânta legile Mele cele curate, cele sfinte, căci este martorul lucrului Meu din vremea aceasta. Binecuvântată să fie coroana română şi casa unsului Meu Mihail, rege al României, căci el este de la Dumnezeu peste acest neam, şi iată, vine vremea României lui Dumnezeu, şi ea va purta veşmânt curat, veşmânt neprihănit, veşmânt alb şi lucrare de Duh Sfânt peste pământ. România este cea chemată şi aleasă şi cea credincioasă a acestei vremi, căci va fi credincioasă lui Dumnezeu. Binecuvântare şi mir veşnic şi ungere cerească peste acest loc de mărturie peste toate veacurile, căci în vremea aceasta Dumnezeu a lucrat cu cuvântul în România, şi se va desăvârşi cuvântul care curge de la Dumnezeu în mijlocul acestui neam ales. Binecuvântaţi să fiţi voi, martorii Mei cei credincioşi, care aţi stat în sfat cu cuvântul Meu în ziua aceasta de mărturie, şi iată, vom termina cu grabă această piatră, şi apoi voi fi cu voi până la toate marginile lumii, şi voi fi prin cuvânt şi vom lucra minuni mai mari decât atunci, aşa precum am grăit atunci. Eu sunt Domnul puterilor peste cer şi peste pământ, şi nu este Dumnezeu afară de Mine, şi Mă voi desăvârşi peste noroade, precum în cer aşa şi peste pământ. Binecuvântaţi să fiţi voi, care veţi lucra acest sfânt lăcaş. Binecuvântate să vă fie inima şi mâinile şi puterea şi dragostea şi timpul, căci pun timpul sub supunerea voastră, şi vom ieşi cu grabă deasupra tuturor puterilor de pe pământ, vom ieşi prin acest început nou, rostit prin poruncă dumnezeiască. Pace vouă, şi bucuraţi-vă, că Tatăl Meu vine cu împărăţia! Şi iată, împărăţia Mea este înăuntrul vostru, şi vor şti toate popoarele care vor vedea slava acestei lucrături de piatră vie, şi pe voi lângă ea. Pace ţie, martorul Meu, martorul bisericii Mele cea neprihănită şi curată, căci în acest pământ pecetluit vor intra numai cei curaţi, cei neîntinaţi, cei credincioşi, şi va fi cu putere acest loc de mărturie a lucrului cuvântului Meu, căci Eu Mă odihnesc cu pace şi întru lărgime în această iesle curată. Pace şi ţie, rege al României Mele, de aici, de la prima piatră a începutului cel nou! Pace ţie, Mihail, rege al celei binecuvântate! Pace ţie, şi peste casa ta, şi peste mlădiţa ta, care va sta de-a dreapta ta! Slavă întru cele cereşti, şi bucurie pentru această zi de mărturie cerească, iar peste voi, martorii Mei, pace! Pace şi bună orânduială peste România Mea! Aceasta este o zi de mărturie. Să se scrie această zi spre pomenire veşnică în cer şi pe pământ, căci pe această piatră voi zidi biserica cea vie a începutului cel nou care va răsări peste popoare. Amin, amin, amin.
***Slavă întru cei din cer lui Dumnezeu, şi pace peste România, ţara binecuvântării! Pace şi bunăvoire şi bună orânduială peste cei credincioşi şi peste casa unsului cel de la Dumnezeu, Mihail, regele României! Amin. Aşa am spus apostolilor Mei: «Mergeţi în toată lumea şi vestiţi împărăţia cerurilor, şi cine va crede şi se va boteza, acela va fi izbăvit. Mergeţi, şi în orice cetate veţi intra, vestiţi pace, şi dacă veţi fi primiţi, pacea Mea să rămână peste cetatea aceea». Şi iată taină cerească peste România, taină neînţeleasă, taină pecetluită şi despecetluită, căci pe pământul acestui neam a venit Andrei, apostolul cel întâi chemat la apostolie, şi acesta a fost curat cu trupul, a fost neîntinat, şi a venit şi a adus peste România credinţa şi botezul credinţei, şi a fost întâiul chemat al lui Iisus Hristos, iar România este întâia chemată, şi aşa s-a născut România cea creştină, aceea a fost naşterea ei, şi Domnul a numit-o regină peste pământ, şi iată, vine vremea să Se preaslăvească Dumnezeu peste ea şi să-i pună haină de neprihănire, căci este aleasă şi este regină peste noroade. Aceasta este alegerea acestui pământ, şi scris este în Cartea Adevărului că Domnul va alege din nou Ierusalimul, şi va fi Ierusalim nou. Acest pământ este sfânt, şi dacă este sfânt, iată, vine vremea să Se aşeze Domnul peste el şi să-Şi plinească făgăduinţele cele scrise pentru vremea aceasta. Duhul Preasfintei Treimi lucrează cu cuvântul în România, şi oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu grăiesc cuvântul Domnului, purtaţi fiind de Duhul Sfânt, căci aşa zice Domnul în cartea cea din cer coborâtă: «în zilele acelea vărsa-voi din Duhul Meu, şi vor prooroci fii şi fiice, bătrâni şi tineri, robi şi roabe, şi vor vorbi de la Dumnezeu» şi cuvântul lui Dumnezeu se va întrupa, căci Domnul a zis şi s-a făcut, şi este Domnul prin prooroci, şi Domnul zice şi împlineşte apoi. România este proorocită de proorocii cei de la Dumnezeu, şi ea va fi Sionul cel nou şi neprihănit, ea va fi Canaanul plinirii vremurilor, ea va fi sfârşit de Babilon şi de fărădelege şi de stricăciune, căci cerul lui Dumnezeu va fi cu slavă văzută peste acest pământ şi va arde toată murdăria care a împroşcat veşmântul fiicei Sionului cel nou ales spre sfârşitul vremii fărădelegii, şi nu va mai fi întinăciune şi spurcăciune şi desfrânare, şi nu va mai fi închinare la idoli şi necredinţă, şi nu va mai intra în ea nimic necurat, nimic stricat, şi Domnul va scoate din ea pe cei făţarnici, pe cei străini de adevăr, pe cei rătăcitori. Şi va fi acest munte ridicat deasupra tuturor înălţimilor de pe pământ, căci Domnul va coborî legile Sale pentru cea aleasă şi curată şi sfântă, pentru cea neprihănită, căci voi coborî şi voi rosti cuvântul, şi cuvântul va lucra şi va curăţi toată murdăria de pe ea, şi nu vor mai intra pe porţile ei decât cei curaţi şi neîntinaţi şi sfinţi. Şi va fi acest pământ Eden nou, împărăţie sfântă, început de împărăţie cerească, început de cer nou şi de pământ nou, şi de la acest început nou se va răspândi lumina şi viaţa lui Dumnezeu, căci mulţimi numeroase vor curge să asculte înţelepciunea care va lucra peste fiii şi fiicele acestui neam ales. Şi va curge izvor de dreptate, izvor de iubire, izvor de înviere din mijlocul acestui pământ sfânt, şi va fi acesta izvorul vieţii, izvorul care va curge din mijlocul cetăţii şi care-şi va face cursuri de apă vie prin Ierusalim, căci România va fi Noul Ierusalim, iar Domnul va fi cu cuvântul Său spre slava Ierusalimului nou. Şi se vor împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată. Pace peste casa unsului Meu, Mihail! Pace ţie, rege al României, şi fii întru Mine, căci Eu Mă voi arăta prin tine peste noroade, fiindcă va fi să vadă noroadele slava Mea şi slava ta, şi va fi să-şi plece fruntea în faţa acestei lucrături. Iată, Eu lucrez să-ţi gătesc venirea, şi lucrez întru sfinţenie, întru lege de sfinţenie şi de neprihănire, căci Dumnezeu este sfânt. Am lucrarea cuvântului Meu în mijlocul acestui neam, şi am lucrat ascuns de stăpânii lumii, de irozii lumii, care au umblat mereu să-Mi stârpească această iesle, dar am fost cu acoperământul puterilor cereşti şi am biruit pentru ocrotirea acestei lucrături, căci am de ajuns la capăt cu ea, ca să-Mi anunţ apoi împărăţia peste pământ şi să Mă arăt cu slavă văzută, spre plata răbdării celor răscumpăraţi din lume, căci duhul lumii Mi-a acoperit făptura Mea sub întunericul necunoştinţei, iar purtătorii Duhului Sfânt au gemut şi au plâns sub piatra acestei vremi. Iată, vin să leg rana poporului Meu şi al tău, şi te va iubi poporul tău şi se va sfinţi şi va învia întru lumina cuvântului Meu, dar fii precaut, ca să ieşim deasupra cu cele lucrate în ascuns şi să vorbim de pe acoperişuri taina cea aducătoare de biruinţă cerească. Ia aminte la Cel ce grăieşte cu tine din cer, rege al României, căci părinţii acestui neam ales erau întru Mine cu inima şi cu credinţa şi cu viaţa lor şi îmi ridicau pietre de aducere-aminte, spre jertfă de slavă cerească. Ia aminte, că se împlineşte în această vreme menirea României, şi tu eşti de Mine uns întru această menire sfântă. Această lucrare a cuvântului Meu iese deasupra, iese peste noroade. Un picuţ, şi despecetluiesc acest izvor de înviere şi de viaţă întru adevăr, şi vei veni apoi, şi vom cârmui întru adevăr peste noroade, că România va împărţi legea şi calea adevărului şi calea vieţii, şi vei avea de-a dreapta ta pe cel ce-l pregătesc să fie cel dintâi peste biserica Mea, căci este alesul Meu pentru vremea aceasta şi este aşezat întru sfinţenie şi întru taina care va acoperi cu slavă biserica şi neamul acestei vremi. Iată, îl trimit către tine ca să mărturisească despre lucrul ce îl pregătesc, ce îl am de împlinit, lucru pentru care am venit cu cuvântul peste acest neam, şi va mărturisi tot cuvântul care a fost sub taină până acum şi care a vestit cele ce, iată, se împlinesc. Pe vremea trupului Meu au fost învăţătorii legii şi cărturarii şi preoţii care nu M-au primit. întru ale Mele venisem, dar ai Mei nu M-au primit. Şi a fost Nicodim dintre toţi aceia, şi el a crezut că sunt Fiul lui Dumnezeu şi că am venit să împlinesc Scripturile şi proorociile. Şi a fost Nicodim preotul îngropăciunii Fiului lui Dumnezeu, şi a rămas credinţa lui de mărturie, şi este Nicodim martorul Meu. Aşa şi acesta, este martorul Meu din vremea lucrării Duhului Sfânt, căci Dumnezeul Duhului Sfânt întregeşte acum întreita lucrare a Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt va acoperi pământul de cunoştinţă dumnezeiască, şi se va pleca tot trupul să facă voia lui Dumnezeu, şi se va lucra din loc în loc pământ nou şi cer nou, om nou şi inimă nouă, şi atunci va fi să se vadă Scriptura care zice: «Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor şi face sfat». Am coborât veste cerească prin cuvânt şi am spus celor ce dau trup cuvântului Meu că voi aşeza piatră de mărturie, care va mărturisi în curând pe România şi lucrul Domnului peste România. Am pus să se scrie pe această piatră numele unsului Meu Mihail. Am spus să se păstreze acest pământ, această iesle de coborâre cerească, această biserică, şi ea se va numi biserica neprihăniţilor şi a neadormiţilor. Am spus să fie acesta un loc sfânt şi o lege sfântă, peste care să nu se calce, iar cine va voi să calce în acest loc sfânt în care cuvântul Meu cuvintează cu putere şi se împlineşte cu putere, acela care va dori să intre, să se aşeze întru legile coborâte pentru acest loc sfânt. Cei ce stau la gura acestui izvor ceresc sunt fără întinare trupească şi sunt cu hrană curată hrăniţi, aşa cum am dat lege primilor oameni, pe care i-am aşezat în grădina Edenului ca să asculte de legile Mele şi să trăiască fără de moarte. Dar duhul rău s-a semeţit şi Mi-a stricat, prin slăbiciunea acelora, Mi-a stricat sămânţa cea binecuvântată, şi a fost apoi să pice aceia din binecuvântarea Edenului. Şi iată, lucrez cu grabă să ridic făptura Mea din rana păcatului şi să suflu şi să împart duh de înviere peste inimile celor ce vor asculta de legile Mele, căci România va trăi întru sfinţenie şi va lucra putere de înviere şi de mântuire pentru făptura Mea, căci este întâi chemata Mea şi este regină peste popoare, iar coroana ei, care este coroana ta, este simbolul României regină. Aceasta este legea învierii făpturii Mele, şi iată, ridic cu grabă turn tare şi stâlp de mărturie, şi apoi voi rosti din vârful acestei pietre numele tău, rege al României. Dar sunt plăpânzi copiii Mei care stau în jurul ieslei cuvântului Meu, iar Eu vin spre tine, unsul Meu, vin şi îţi vestesc că trebuie să lucrez cu grabă această piatră de mărturie, şi apoi să fie să ne aşezăm să lucrăm lucrul acesta nou al învierii făpturii Mele, căci martorul bisericii Mele va cuvânta peste România şi peste biserica ei cuvânt de viaţă, cuvânt de înviere, cuvânt din cuvântul care curge de la Mine aici, în locul în care sunt prin cuvânt. Voiesc să-l trimit spre tine, dar nu voiesc încă să ştie cărturarii şi fariseii şi învăţătorii legii, care n-au milă de făptura Mea şi de turma Mea, care cunosc legea, dar calcă peste ea, şi iată, nu Eu, ci cuvântul legii va sta cu ei la judecată. Aceasta este voia Mea: voiesc să scriu numele tău la temelia acestui nou locaş, căci va fi acesta începătură nouă, stare curată, preoţie sfântă şi popor agonisit prin trâmbiţă dumnezeiască în vremea de sub întunericul domniei fiarei roşii. Ştiu faptele tale, ştiu că Mă iubeşti, ştiu că sunt Cel dintâi în inima ta; ştiu şi văd că n-ai ancoră mai mare ca aceea de care te ţii prin cuvântul cărţii care este una; ştiu că te hrăneşti din cuvântul ei şi că te mângâi cu Mine prin ancora aceasta fără de moarte. Dar ai la Mine scris binecuvântare rostită pe pământ, căci bunicul tău te-a binecuvântat peste România ca s-o ridici spre slavă, şi Eu am scris proorocie cuvântul bunicului tău care te-a lăsat pe scaunul ţării Mele. Şi ai binecuvântare scrisă la Mine prin cuvântul rugii mamei tale, rostit prin credinţa ei; şi ai la Mine strânsă plata răbdării tale şi a vremii înstrăinării tale. Ştiu, şi Mi-e dor de tine aici, şi aşteaptă tot cerul ziua aceea când voi îndepărta nedreptatea din această ţară, căci tu vei veni, şi prin Mine vei veni. Mă doare durerea ta, şi lumea care te înconjoară nu are viaţă cu Mine, nu are sfinţenie, şi chiar de cred în Mine aceştia, slujesc legii pântecelui şi a plăcerilor şi a idolilor acestei vremi. Mă doare durerea ta, şi voiesc să Mă laşi pe Mine, că Eu cunosc înăuntrul fiecăruia. Voiesc să lucrez prin martorul Meu, care va fi peste biserica Mea. Voiesc să aşez viaţă curată şi înviată prin cuvânt. Voiesc să aşez legile Mele peste viaţa acestui neam, căci cei ce voiesc să facă bine pentru România Mea, nu pot face nimic fără Mine. Cine iubeşte pe România şi nu calcă curat şi drept pe cale cu Domnul, acela nu poate să ajute acest neam, căci Domnul lucrează prin cei aleşi ai Săi. Mă doare când văd aşa de întinat veşmântul României Mele, şi voiesc să-l curăţ prin iubire, prin legile cele curate, care sunt de la Mine, dar dacă acest neam ales nu se va lăsa lucrat de Mine ca să-l aşez întru viaţă sfântă, voi slobozi certare şi voi despărţi binele de rău şi lumina de întuneric şi voi birui prin legea cea sfântă care va fi să se vadă prin acest neam, căci vei fi Mie serv, şi vom îndepărta întinăciunea şi ruşinea şi păcatul de pe fruntea fiilor cei aleşi ai acestui pământ, care au mirul binecuvântării lui Dumnezeu. România este a Mea şi este a ta, iar cuvântul Meu să fie peste ea şi peste cel uns de la Mine. Ia aminte la Cel ce grăieşte cu tine din cer, rege al României, căci va fi să lucrăm grăbit ridicarea începutului cel nou, care va binecuvânta pe România şi pe regele ei. Aşează-te lângă Mine, şi să se scrie şi de tine ziua aceasta, căci în ziua aceasta am aşezat, prin martorul Meu, piatra acestui întreit sfânt locaş care va fi ridicat şi care va purta la temelia lui numele unsului Mihail, rege al celei binecuvântate. Cuvântul Meu este la cârma acestei mărturii, şi toate sunt lucrate prin cuvânt mai dinainte vestit. îmi întind pacea Mea şi Duhul Meu peste tine şi peste casa ta şi peste mlădiţa ta, rege al României. Binecuvântate să-ţi fie intrările şi ieşirile şi credinţa în Dumnezeu şi în lucrul Său din vremea aceasta. Binecuvântată să fie aleasa Mea, ţara Mea şi a ta, şi vom face din ea slavă veşnică peste popoare şi vor cunoaşte popoarele de pe pământ pe cea iubită, pe cea aleasă pentru plinirea vremurilor lui Dumnezeu. Pace ţie, şi bucură-te! Ţine ce ai, căci vin curând, şi voi veni înaintea ta ca să te întâmpin. Vin prin cuvânt, şi cuvântul lui Dumnezeu se va împlini. Pace, şi mirul mângâierii pe creştetul tău, iubitul Meu, aşteptatul Meu, unsul Meu cel proorocit! Amin, amin, amin.
***Binecuvântată să fie casa unsului Meu Mihail şi unirea cea din această zi. Duhul Preasfintei Treimi merge cu voi şi va vorbi prin voi, şi va lucra cuvântul Duhului Sfânt. Binecuvântată să fie intrarea şi ieşirea şi calea şi lucrul ce-l lucraţi. Voiesc să Mă văd în voi, voiesc să fiu oglindă întru voi, în care să privească cei din casa în care intraţi. Luaţi pacea Mea. Pacea Mea să rămână peste casa în care intraţi. Fiţi sfinţi, precum Eu sunt. Aveţi încredere; Eu voi fi cu voi. Aveţi credinţă în Dumnezeu. Acesta este cuvântul prin care veţi lucra, şi va fi încă o minune lucrată. Binecuvântată şi zi de mărturie veşnică să fie această zi, căci este zi a împlinirii cuvântului rostit mai dinainte. Lucraţi lucru de apostoli noi. Iată, suflu peste voi cu Duhul Meu. Luaţi Duh Sfânt, şi, în numele Preasfintei Treimi, vestiţi vestea cea mare a buneivestiri din vremea aceasta! Pace unsului Meu, Mihail! Amin, amin, amin. 22-07-1991
|