Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Naşterii Domnului

Vin din cer pe pământ cu sărbătoare de cuvânt şi Mă fac carte între oameni. Fericit este cel care păzeşte cuvintele acestei cărţi. Ele sunt credincioase şi adevărate. Amin.

Cuvântul Meu din vremea aceasta este râul şi apa vieţii, care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, aşa cum scrie în Scripturi: «De o parte şi de alta a râului creşte pomul vieţii, care rodeşte mereu, iar frunzele lui sunt spre tămăduirea neamurilor». Dar rodul lui pentru ce este? Rodul lui este pentru cei ce rodesc; rodul lui este în cei ce rodesc. Eu sunt rodul, şi sunt viaţa omului cel credincios şi adevărat, căci fericit este cel ce păzeşte cuvintele acestei cărţi, că ele sunt credincioase şi adevărate; sunt credincioase, căci se împlinesc, şi sunt adevărate, căci se arată şi tot omul le va vedea că sunt adevărate. Amin, amin, amin.

Vin din cer cu sărbătoare de cuvânt la ieslea cuvântului Meu din România, că tu, Românie, eşti Betleemul vremii de apoi, căci din tine iese cuvântul Meu spre tămăduirea neamurilor. Eu sunt cuvântul acesta, iar obârşia Mea este dintru început, din zilele veşniciei. «Veseleşte-te, tu, cea care nu năşteai; dă glas şi strigă peste neamuri, că mai mulţi sunt fiii celei părăsite decât ai celei cu bărbat», precum este scris. «Lărgeşte-ţi cortul tău şi întinde acoperământul sălaşului tău, că tu te vei lăţi la dreapta şi la stânga, şi seminţia Mea şi a ta va lua în stăpânire neamurile şi cetăţile, căci bărbatul tău este Făcătorul tău; Domnul Savaot şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel; „Dumnezeul a tot pământul” Se numeşte El. Toţi copiii tăi vor fi ucenicii Mei, căci vei fi întemeiată pe dreptate. Orice armă care este făcută împotriva ta, nu va putea, şi orice limbă care grăieşte judecată pentru tine, va fi osândită, că tu vei fi moştenirea slugilor Mele şi vei fi dreptatea care vine de la Mine». Acesta este cuvântul Meu, care se naşte în tine din Mine, căci tu eşti taină nedesluşită până în vremea aceasta. Amin.

E sărbătoare de naştere, şi Eu M-am bucurat în cuvânt la ieslea Mea. Cuvânt nou Mă nasc în iesle, cuvânt de bucurie, cuvânt de nădejde, cuvânt de învăţătură spre tămăduirea neamurilor, râul şi apa vieţii, care curg din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. De o parte şi de alta a râului creşte pomul vieţii, iar frunzele lui sunt spre tămăduirea neamurilor. Amin. Dar rodul lui pentru cine este? Iată, Eu trimit pe îngerul Meu ca să arate cele ce trebuie să fie în curând. Fericiţi sunt cei ce-şi spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii, şi prin porţi să intre în cetate. Amin. Prin porţi, nu cum ştie omul că se intră.

Omul nu cunoaşte cetatea lui Dumnezeu, nu ştie omul ce înseamnă această taină şi nu ştie ce înseamnă porţi, ca să intre pe porţi şi ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii, care dă rod, şi rod din rod. Nu ştie omul, nu are de unde să ştie, fiindcă toate sfârşitu-s-au, toate opritu-s-au. Dar vin Eu, şi am venit, că sunt Alfa şi Omega, început şi sfârşit. Vin Eu şi încep de la început şi cuvintez cuvânt spre tămăduirea neamurilor, spre naşterea din nou a omului. Vin să chem omul la cer nou şi pământ nou, căci vin să fac dreptate sfinţilor. Cine este sfânt, să se sfinţească încă, fiindcă vin să fac dreptate sfinţilor în cer şi pe pământ; vin, şi am venit. Amin. Am venit din cer pe pământ să mai fac o dată cer şi pământ, căci noi le fac pe toate. Am venit să fiu cuvânt, şi am iesle unde vin. Mă aşez cuvânt în iesle şi Mă dau spre tămăduirea neamurilor, şi fericiţi sunt cei ce se spală în râul acesta, în cuvântul acesta care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Amin.

îngeraşii naşterii cântă slavă cuvântului Meu, care curge din cer spre tămăduirea neamurilor. îngeraşii cântă la ieslea cuvântului Meu, iar sfinţii din cer se strâng, că e sărbătoare de naştere, sărbătoare de cer pe pământ. Amin, amin, amin.

07-01-1999