Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului

în zi de praznic sfânt cu tine, poporul Meu, Mă aplec omului de pe pământ şi Mă fac cuvânt peste el ca să-i amintesc de cer şi să-i spun să nu stea numai ca pe pământ, ci să stea ca în cer pe pământ, precum Eu stau, căci am zis: «Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul îmi este aşternut», aşa cum şi omului îi este pământul aşternut, cerând el de la Mine să fie voia Mea pe pământ ca şi în cer, şi iată, omul uită de cer pe pământ cu el, iar Eu, Domnul, îl îmbiu pe el să se lase spre înţelepciune şi să stea pe pământ ca şi în cer şi să iubească omul voia Mea împotriva voii lui. Amin.

O, popor al cuvântului Meu, duh de întâmpinare să văd înăuntrul tău pentru coborârea Mea cuvânt în mijlocul tău. Apleacă-te, poporul Meu, căci aplecarea este iubire. Apleacă-te, fiule, că iată, Eu Mă aplec şi te îmbrăţişez în cuvânt, şi aşa şi tu să faci, căci unii altora ne suntem mădulare, poporul Meu. O, tu trebuie să fii înţelept foarte. Tu trebuie să înţelegi ce este statul Meu cu tine şi statul tău cu Mine, căci în cer e numai binecuvântarea şi slava ei între Mine şi sfinţii Mei, între ei şi Mine, şi trebuie şi tu pe pământ să fii ca şi în cer, poporul Meu. Apleacă-te, fiule, spre lucrarea acestei binecuvântări, apleacă-te mereu, căci te-am aşezat frate cu frate din loc în loc pentru lucrarea binecuvântării, căci este scris: «Ce este mai frumos decât numai a locui fraţii împreună! Domnul a poruncit binecuvântarea şi viaţa în veac acolo unde se unesc fraţii, şi aceasta este ca mirul ungerii sfinte şi ca roua pe înălţimile Sionului». Amin.

O, poporul Meu, voiesc să stai frate cu frate în Duhul Meu şi în lucrarea Lui cea mărturisitoare mereu, mereu, iar Eu, Domnul, să las peste tine roua binecuvântării Mele mereu, mereu, poporul Meu. Cei ce au peste ei binecuvântarea Mea, purtarea Mea de grijă, aceia au îndatorirea să Mă binecuvinteze pe pământ, aşa cum cei din cer Mă binecuvintează. Fraţii împreună nu se strâng în numele Meu decât pentru binecuvântare de la ei la Mine, şi de la Mine la ei, mădulare fiindu-ne unii altora spre slava poporului Meu pe pământ, care are în mijlocul lui mântuirea de la Dumnezeu.

O, poporul Meu, iubirea Mea din mijlocul tău îşi dă grai când fraţii Mă împart unul altuia ca rod al binecuvântării Mele. Nimic nu este fără plată pe pământ şi în cer, iar dacă Eu, Domnul, am grijă de tine cu binecuvântarea Mea, tu trebuie să fii ca mirul care curge spre binecuvântare, ca roua cea de dimineaţă pe înălţimi de Sion, căci aceasta este lucrarea şi slava celor ce împreună locuiesc în numele Meu, poporul Meu. Iată ce taină măreaţă! Din zi în zi mai mult să iubeşti tu această binecuvântare. Din zi în zi mai iubitor să înţelegi tu statul Meu cu tine şi statul tău cu Mine, căci unde sunt Eu, e numai binecuvântare şi slava ei între sfinţi şi Mine, între Mine şi sfinţi, poporul Meu.

O, e zi de întâmpinare, Ierusalime, iar Eu te învăţ cum să Mă aştepţi şi cum să Mă primeşti şi cum să Mă trăieşti, căci când am fost adus la templu după patruzeci de zile de la naşterea Mea, M-a întâmpinat bătrânul Simeon şi M-a numit mântuirea, şi M-a numit lumina neamurilor, şi slava poporului Meu M-a numit. Ca roua pe munţii cei veşnici, aşa să-Mi fii tu Mie, aşa să te faci tu Domnului tău, şi să iubeşti tu fericirea aceasta de a fi poporul Meu, căci tu îmi eşti popor, şi am în tine cuvântul Meu, şi tot atât de mult să-l binecuvintezi şi tu pe el între frate şi frate, şi să te faci faptă a lui mereu, mereu, şi să binecuvintezi venirea Mea la tine dacă eşti împreună frate şi frate, căci nu e loc mai frumos ca acolo unde împreună fraţii se fac binecuvântare pentru binecuvântare, iubire pentru iubire şi har din har spre întâmpinarea Mea, spre slava Domnului pe pământ ca şi în cer, poporul Meu de azi.

O, cu cine am mai vorbit Eu atât de mult, atât de dulce, atât de părinteşte ca şi cu tine, Ierusalime de azi? Aşa să lucrezi şi tu între frate şi frate, poporul Meu, şi aşa să-Mi faci tu locaş şi slavă şi odihnă în tine, că Eu nu mai am mângâiere pe pământ decât în mijlocul tău, poporul Meu, iar voia Mea cu tine se face cerul Meu pe pământ, şi Eu vin la masa ta, vin cu sfinţii, şi te mărturisesc al Meu, iar lucrarea Mea cu tine Mă mărturiseşte pe Mine Dumnezeu al tău, mântuirea ta, poporul Meu. Amin.

O, omule fără de voia Mea cu viaţa ta pe pământ! Te strigă Domnul! O, nu mai sta numai ca pe pământ, ci stai în voia Mea pe pământ înaintea Mea, căci Eu am spus: «Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul, aşternutul Meu», aşa cum şi omului îi este pământul, şi iată, tu uiţi de cer pe pământ şi faci voia ta împotriva voii Mele şi n-ai învăţător ca să te înveţe voia Mea. O, bea din acest izvor, omule! Spală-ţi ochii şi spală-ţi trupul în apa izvorului Meu şi fă-te voia Mea pe pământ, omule fără de cale! Iată, Eu sunt calea, şi ţi-am ieşit cu ea înainte şi te învăţ de pe ea; fă-te voia Mea, omule lipsit de Dumnezeu. Eu Mi-am învăţat ucenicii să Mă mărturisească de Dumnezeu al lor şi să împărăţească întru voile Mele pe pământ ca şi în cer, iar Eu să-i binecuvintez cu pâine şi cu ocrotire când ei se iubesc iubindu-se ei întru voile Mele şi izbăviţi fiind prin ele.

O, fii ai oamenilor, învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi sunt. Fiţi şi voi ca Dumnezeu, blânzi şi smeriţi cu inima. Fiţi şi voi ca Dumnezeu, o, oamenilor, şi apoi veţi fi. Iată, cuvântul Meu vă învăluie în el. Ascultaţi-i chemarea şi duioşia lui şi fugiţi spre el, şi fugiţi de deşertăciune, de vântul ei cel înşelător, căci ea e vânt din care nimic nu se culege şi nimic nu se alege. Veniţi spre viaţă! Am venit cuvânt pe pământ ca să vă îmbiu spre el şi să vă îmbrăcaţi în el şi în viaţa lui cea de la Mine şi să vă faceţi sfinţii Mei şi să scăpaţi de faţa întunericului acestui veac stricăcios. Veniţi! Eu sunt după voi cu izvorul Meu şi vă întâmpin cu el. întâmpinaţi-l şi voi, căci Eu am spus: «Cel ce crede în Mine, râuri de ape vii vor curge din gura lui». Faceţi-vă izvor al cuvântului Meu cel dumnezeiesc venit la voi pe pământ, dar să credeţi că Eu sunt acest cuvânt, şi rugaţi-vă pentru darul credinţei cea de sus, căci prin credinţă veţi primi şi veţi fi drepţii Mei, şi veţi fi. Amin.

O, poporul Meu, Mi-am deschis glasul peste fiii oamenilor ca să ia din el şi să se mângâie, şi apoi să voiască ei după voile Mele pe pământ. Eu, Domnul, sunt cu mila după om. Voiesc să-l ajut pe om să vină din întuneric la lumină, căci veacul acesta trece, dar Eu voiesc să vină omul la Mine şi să sfârşesc apoi cu acest veac care ţine închisă în el făptura, şi apoi să-l aşez pe om în împărăţia Mea pe pământ curat şi sfânt. Amin.

O, poporul Meu, o, poporul Meu, te-am învăţat frumos taina binecuvântării, statul Meu cel mult între cei ce în numele Meu locuiesc împreună fraţi. Lucrarea ta să fie bucuria Mea de la tine. Iubirea ta să fie mângâierea Mea dintre frate şi frate. Viaţa ta să fie Dumnezeu, poporul Meu, şi aşa îşi are sălaş la tine odihna Mea, şi aşa e ca şi în cer pe pământ lucrarea ucenicilor Mei, lucrarea harului Meu dintre fraţi, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Acum opt zile s-au aşezat înaintea Mea prin chemare şi prin rugăciune cei adormiţi de la începutul lumii şi până azi, şi vor rămâne ei în faţa milei Mele până la praznicul învierii Mele, căci până atunci este rânduială pentru sufletele lor, şi aşa îmbrac Eu în cămaşa învierii pe cei ce Mă aşteaptă cu ea şi cu venirea Mea, şi aşa lucrez Eu înviere din mijlocul tău, poporul Meu, şi mai mult să propăşeşti tu în taina înnoirii lumii, căci Scriptura aceasta după tine aşteaptă, şi tot şi toate te aşteaptă, poporul Meu de la sfârşit de timp. Amin, amin, amin.

15-02-2007