Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălţării Domnului

Fiul Treimii Dumnezeieşti rosteşte cuvânt peste grădina Sa cea pregătită prin cuvânt ca să stea înaintea Sa şi să se audă glasul Său peste grădina Sa cea aleasă. Amin.

Eu sunt Cuvântul. Pace vouă, căci numele Meu este Cuvântul! Pace vouă, şi înălţare vouă, că e praznic de înălţare! Iată, înălţarea Mea la Tatăl a fost ca să Mă duc şi ca să pot veni la cei ce poartă numele Meu întru ei. Iar înălţarea celor ce cred în Mine, este întoarcerea Mea la ei şi întru ale lor, ca să fiu cu ei, ca acolo unde sunt ei, să fiu şi Eu. Şi iată, sunt cu ai Mei, cu cei ce cred şi aud pe Domnul, căci Domnul aşa lucru are în vremea aceasta.

Pace peste România Mea şi înălţare spre Mine ca să pot veni la ea, după cum am făgăduit, căci în ziua când Eu M-am înălţat lângă Tatăl, am văzut planul în mâna Tatălui Nostru şi am văzut naşterea unui popor şi slava pe care i-a dat-o Tatăl la naştere, căci de la naştere a fost uns acest popor, şi de atunci şi până acum cerul îi lucrează slava.

Duhul potrivnic n-a mai avut tihnă şi s-a sculat ca să prigonească acest popor, şi România a fost în toată vremea sub crucea ei, dar ungerea cea dintru început i-a păstrat sănătoasă sămânţa, şi a ajuns Sfânta Treime cu România, şi vine vremea să-i fie plătită răbdarea de sub cruce. Iar voi, cei aşezaţi de Mine ca să staţi în faţa Mea, întăriţi-vă inimile şi genunchii întru nădejdea acestei făgăduinţe şi staţi cu mâinile în sus, ca să primească România slava ei. E zi de înălţare. înălţaţi inimile şi credinţa şi strigarea şi staţi bine în numele României. Staţi în slava Mea, staţi cu România în faţa Mea şi purtaţi-o spre Mine, ca să Mă port spre ea şi să-i dau slava Mea.

Cobor la voi cu întărire şi cu putere ca să vă dau din ele şi să puteţi, iubiţii Mei, că nu vă las fără cer, nu vă las fără biruinţă, şi veţi putea cu Mine. Eu pentru aceasta M-am dus la Tatăl, ca să pot veni iar la ai Mei, ca să pot veni la voi, cei ce staţi înaintea slavei Mele, care va fi văzută peste România.

Să nu se tulbure inimile voastre pentru cercetarea României. Eu sunt, şi sunt ca s-o trezesc şi ca să n-o găsesc fără de veghe. Eu sunt cu milă peste ea. Sunt venit cu zdruncin, dar am amestecat mila şi lucrez ca s-o deştept. Am trimis carte unsului României şi i-am spus că voi trece ca s-o trezesc pe ea şi n-am lucrat până n-am cuvântat mai întâi. I-am spus unsului Meu că voi fi necruţător ca să-i gătesc venirea. I-am spus că prin puterea pe care o las peste această grădină voi lucra cu putere, şi el va veni la locul său. Voiesc să vin şi să las iar carte, şi să meargă spre el cartea Mea, şi să fie el întru cele de la Mine, ca să se lucreze cu cerul pentru cărarea cea bună, dar ridicaţi glasul credinţei celor făgăduite şi staţi întru puterea Mea, ca să răspândesc credinţă adevărată pentru lucrul acestei grădini, căci Eu sunt.

Cel ce grăieşte la voi, să Se audă şi să nu fie tăgăduit, că iată, cerul lucrează cu pământul. Lucrează Domnul cer nou şi pământ nou, şi biruinţa aceasta este aşteptată de veacuri, iubiţii Mei. Voiesc să întrupez cerul cel sfânt în cei aleşi ai neamului României, ca să aibă Domnul stâlpi în preajma unsului Său. O, Mă uit peste înţelepţii României şi Mă doare, şi voi să-i strig şi să le spun de Mine, şi ca să fie ca Mine şi nu ca ei, căci am cerul în braţe şi voiesc să-l aşez întru ai Mei şi să lucrăm minuni şi slavă despre care nu s-a mai pomenit.

O, dacă tu, România Mea, dacă ai şti tu să Mă primeşti ca pe bunul tău, te-aş slăvi fără să mai guşti plata necredinţei şi a netrezirii. Dar iată, trec pe deasupra ta şi strig ca să te ridic şi ca să ştii cum să-ţi fie statul şi umblatul, şi ca să înveţi să deosebeşti dreapta de stânga ta şi să te îmbrăţişezi cu Creatorul tău, Care vine ca un Mire la tine, şi ca să vii în dragostea dintâi şi întru sărbătoare la masă cu Mine. Căci voi întinde masă cerească în mijlocul tău, şi va veni ca să te vadă mulţime însetată de Dumnezeu, dar legea ta va fi cerească, şi va fi legea sfinţeniei peste tine, şi Eden curat în tine, şi Duh Sfânt lucrător şi împărţitor de la Mine prin tine, prin cei ce vor voi cu Mine şi ca Mine, dar scoală-te şi te înalţă şi caută spre Mine şi dă de la tine necredinţa.

O, iubiţii grădinii Mele, fericiţi sunt cei ce cred acestei lucrări dumnezeieşti care este născută în România, iar cei ce nu cred, vor fi luaţi cu spaimă ca să vină spre cele lucrate de Dumnezeu în ea.

Sărbătoare cu pace. Pacea Mea dau vouă; vouă, celor ce staţi înaintea Mea; vouă şi celor veniţi la izvor, ca să beţi şi să fiţi vii şi să aveţi pe Duhul Sfânt şi să-L împărţiţi pentru slava României şi pentru înălţarea ei spre slavă văzută. Iată, suflu peste voi şi peste inimioarele cele dulci care au venit la izvor. Dulcele lor şi dulcele cel ceresc să se facă un vas ceresc din care să ia şi să învieze cei ce vor lua. îmi ating mâna Mea cea cerească, cea nevăzută, şi pun pace şi veşnicie şi iubire şi putere de neînvins pun pe creştetul celor ce beau din cer în ziua aceasta de mărturie cerească. Eu sunt. Prin cuvânt sunt. Din veac şi până în veac prin cuvânt sunt şi lucrez întru cei ce se sfinţesc pentru ca să primească pe Domnul.

Hristos, Domnul Cel înălţat la Tatăl şi nedespărţit de cei ce ştiu să creadă şi să lucreze prin El, vă dă vouă urare creştinească. Din cele cereşti rosteşte Domnul: Hristos S-a înălţat! Adevărat să fie cuvântul acesta, căci dacă nu S-ar fi înălţat, n-ar fi venit la ai Săi ca să fie cu ei şi în ei cu împărăţia Sa cea veşnică. Şi iată, vremea biruinţei şi a arătării slavei văzute vine din ceruri şi se pregăteşte venind.

Iată, cu voi sunt! Binecuvântată să vă fie vouă iubirea şi credinţa şi veghea şi sărbătoarea acestei clipe cereşti cu tot ce aduceţi numelui Meu şi în numele Meu. Vă prind şi vă cuprind şi vă încălduresc şi suflu Duh ceresc peste voi şi peste cei împreună cu voi care iau de la Domnul ca să aibă şi să fie duhovniceşti şi sfinţi pentru vremea slavei celei mari.

Verginica este cu oastea de sfinţi şi de îngeri şi lucrează deasupra României şi cântă împreună cu Maica cerească şi nu va fi încetată cântarea cea pentru România:

„O, Doamne sfinte, ceresc Părinte,

Susţine cu a Ta mână coroana română!”.

Cerul cântă la voi şi în voi. Nu vă ofiliţi sub loviturile aruncate în voi. Ce vă poate face omul? Cereţi pe Duhul Sfânt peste cei ce batjocoresc locul ieslei cuvântului Meu; cereţi să le iau solzii şi să vadă; cereţi, şi aceştia vor primi, şi vor lăsa armele lor şi vor lua sfinţenia Mea şi vor sta în ea, şi prin ea vor crede.

Pace vouă! Ca unor copii mititei vă dau pacea şi liniştea cea întru Mine. Pace vouă, şi celor ce vor crede prin voi! Cel ce primeşte cuvântul vestit, plată de vestitor va avea. Amin, amin, amin.

27-05-1993