Cobor cuvântul Meu, îl cobor cu norii, şi de deasupra grădinii cuvântului Meu grăiesc cu voi, fii ai grădinii Mele. E grădina Mea cu voi, şi Duhul Meu suflă peste voi cuvântul Meu. Luaţi aminte şi înfiinţaţi cuvântul Meu, şi să stea acest toiag în mijlocul Israelului Meu de azi.
O, ce popor am Eu azi! Am popor tare, dar am în el şi uscături rămase. Ce fel de uscături? Am în poporul acesta, au rămas aciuaţi între fiii acestui popor, au rămas şi din cei ce nu cred în lucrarea cuvântului Meu, şi îşi fac lucrarea lor urâtă, că urâtă a fost lucrarea asta de necredinţă care şi-a făcut loc să stea şi ea la masa aceasta. Dar Eu cobor cuvânt şi vă amintesc cuvântul Meu prin care am spus că se vor face două tabere în acest popor, şi se va război cel cu necredinţă şi va cleveti pe cel ce are credinţă, şi va culca jos pe cel ce abia stă în credinţă, căci poporul cel de la mijloc a hulit pe Duhul Sfânt al acestei lucrări şi a născut fii ai hulei şi ai obiceiurilor născute din necredinţă. Eu am dat poporului Meu cartea Mea, cartea lucrării Mele, dar cei cârtitori, cei răzvrătiţi dau să ridice cuvânt împotriva cărţii. Vai lor, că li se înmulţeşte păcatul hulei asupra Duhului Sfânt! De ce, oare, măcar nu tace cel ce s-a ales în tabăra cea opusă? De ce îşi grămădesc păcate peste păcate? O, voi răzbate prin greul acestei vremi sărăcite de Duh Sfânt şi voi scoate pic cu pic toată cartea, toată vorbirea Mea cu Israelul cel de azi. Pic cu pic voi înainta cu cei ce au rămas şi cu cei ce se vor naşte din cei rămaşi, şi îmi voi face popor nou, căci lucrarea Mea e mare, şi prin ea va fi să cobor tot cerul pe pământ; tot ce este în cer trebuie să coboare pe pământ prin această lucrare.
Dar voi, fii ai grădinii Mele, fiilor prin care Eu trudesc prin întunericul vremii, ba chiar şi prin întunericul celor necredincioşi care stau la masa cuvântului Meu, fiilor din grădină, voi să nu slăbiţi şi să nu vă temeţi de săgeţile cele din afară şi cele dinăuntrul poporului Meu. Nu vă temeţi, nu vă temeţi, nu vă temeţi voi, căci voi aveţi de lucrat cu Mine şi întru Mine. Nu vă temeţi, fiilor, căci tot cerul este cu voi, şi vă înconjoară sfinţii toţi, şi îngeraşii toţi, şi toate puterile cereşti vă ajută şi lucrează prin voi şi peste voi, că voi sunteţi mititei, şi lucrarea aceasta este mare de tot, şi vreau prin ea să împlinesc tot ce mai este scris în Scripturi, tot ce am cuvântat prin prooroci pentru vremea de sfârşit şi tot ce am cuvântat Eu, Domnul, în cartea acestei proorocii care este cu voi, care coboară la voi de la Mine şi se face cuvânt ca să se împlinească lucrarea Mea prin cuvânt, Eu în Tatăl, şi Tatăl în Mine, căci aşa se lucrează, fiilor ai Tatălui şi ai Fiului şi ai Sfântului Duh. Nimic nu se întâmplă în acest popor decât ceea ce este proorocit. Este proorocit că vor fi două tabere în poporul acesta, şi iată, sunt două tabere, şi iată, am oi şi am lupi, după cum a fost rostită proorocia. Cel ce nu crede sau cel ce alege ce să creadă, acela ce este? Cel ce merge de colo-colo pe la cei slabi cu clevetitul şi nu cu vorbirea despre Hristos, acela ce este? Oaie, sau lup? Cel ce nu împlineşte cuvântul venit întru lucrarea aceasta, cel ce nu mănâncă din masa Mea, acela ce este? Oaie, sau lup? Acela de ce vine? Şi iată, unul ca acela este vădit întru lucrarea necredinţei lui şi întru cele lucrate ale lui. L-am rugat pe unul ca acesta să nu mai vină la masa Mea cu poporul Meu. L-am rugat, şi el nu ascultă. Are curaj să Mă înţepe, are curaj să nu asculte, şi îşi are locul în tabăra care sfâşie oaia poporului Meu cu atingerea lui cea străină de ascultare după rânduiala mesei pentru cei ce au rămas în ascultare de Dumnezeu şi întru frică de Dumnezeu. Eu Mi-am lăsat trupul în mijlocul poporului Meu ca să aibă poporul Meu, şi să stea în foişorul Meu poporul Meu, şi să nu mai stea la masă cu cei fără de lege din lume. Eu Mi-am lăsat iubirea şi am pus-o pe masă, ca să aibă poporul Meu iubire în blid, şi iubirea Eu sunt. L-am iubit şi M-am pregătit şi am venit să Mă dau poporului Meu întru rânduială rostită prin cuvântul Meu, ca să fie poporul Meu curat şi spălat şi hrănit la masa Mea. Dar cine n-a iubit bucătăria Mea, acela n-a crezut în cele proorocite prin lucrarea cuvântului Meu, şi de aceea n-a înviat prin credinţă unul ca acela.
La Avraam am trimis pe Melchisedec, şi Avraam a crezut şi M-a primit, şi Eu am rămas întru Avraam şi am binecuvântat pe Avraam. Acum am fii pecetluiţi de pecetea Dumnezeului Cel viu, dar nu am pe Avraam ca să ies la el cu pâine şi vin din Sfânta Sfintelor cerurilor, căci Avraam înseamnă creştin-ucenic, înseamnă ucenic al lui Hristos, înseamnă să se facă şi creştinul ucenic al lui Hristos, ca să intre Hristos în el, în cel ce crede aşa cum a crezut Avraam. Dar Eu voi face în curând un popor credincios, că de aceea am cerut mereu fiului acestui popor să fie credincios şi ascultător, dar el n-a voit, şi a voit ca el şi nu ca Mine, şi n-am din fiii lui Avraam, n-am fii cu credinţă nestrămutată aşa cum a fost Avraam, care a crezut şi a împlinit tot ce i-am cerut. Tot aşa vorbeam şi cu Avraam, tot aşa ca şi acum vorbeam, şi iată, vă voi spune lucrarea cea de atunci şi lucrarea cea de acum.
Pe vremea lui Avraam am lucrat peste el, şi el avea pe Lot, rudenia sa, care şi acela a crezut ceea ce credea Avraam, ceea ce-i spunea Avraam de la Dumnezeu, Care vorbea, şi a crezut şi Lot şi s-a dus şi el după Dumnezeu, împreună cu Avraam. Pe vremea venirii Mele din Fecioară, tot aşa a fost. A fost lucrarea şi peste rudeniile trupeşti, ca să lucrez cu binecuvântarea Mea peste cel ce avea să creadă în Mine prin cei peste care Eu vorbeam. Aşa a fost şi azi, şi Mi-am făcut rudenii ca să le iau cu Mine pe cale, aşa cum a luat Avraam pe Lot, şi rudeniile lucrării Mele de azi au făcut tot ca Lot; tot aşa s-a întâmplat şi cu acest popor pe care l-am făcut rudenie cu Mine. Măi fiilor, ce pildă a fost aceea cu Lot? Iată, tată, pildă vie pe care v-o arăt Eu vouă azi, că iarăşi s-a repetat această lucrare, căci Lot este şi acum, şi este viu în cei ce au plecat cu lucrarea Mea şi apoi au plecat din ea. Dar lui Avraam i-am înmulţit prin Mine neamul, şi tot aşa voi lucra şi azi, căci neamul cel după trup nu este deprins cu Mine, nu vrea cu Mine. Căci te-am luat cu Mine în lucru pe tine, cel ce ai crezut că Eu sunt în vasul Meu prin care vorbeam pe pământ, şi tu ai tras la Mine cu tine pe rudenia ta, pe prietenul tău, ca să fie şi ei cu Mine şi cu tine, ca să vadă şi ei pe Dumnezeu şi ca să-şi lucreze şi ei scăpare şi ocrotire pentru când va fi nevoie de ocrotirea Mea peste voi. Şi ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ca şi cu Avraam cu Lot, că s-a certat creştin cu creştin pe cale şi apoi s-au despărţit ca Lot de Avraam, şi s-a dus creştinul care a venit la Mine ca să creadă şi să stea cu Mine, s-a dus după aceea spre Sodoma, spre lume s-a dus, şi s-a aşezat lângă lume şi a lăsat lucrarea Mea şi pe rudenia sa care a rămas cu Mine aşa cum a rămas Avraam. Fiule tată, dar ai văzut tu ce a păţit Lot dacă a plecat de lângă omul lui Dumnezeu? Iată, Eu n-am mai putut să-l ocrotesc acolo unde era el, în Sodoma. îmi întorsesem gândul Meu de la el dacă el a plecat de lângă binele Meu, de lângă omul lui Dumnezeu, Avraam. A plecat Lot de lângă rudenia sa, a plecat din pricina măririi de sine, căci se supăra pe Avraam de la avere, de la lucrurile cele văzute, de la vorbe, tată, de la ambiţia şi neumilinţa care vine de la om. Aşa păţesc Eu şi azi cu creştinii la care dau să Mă strecor cu sfatul Meu peste ei, că se supără creştinul când îi dau sfat, şi mai bine pleacă de lângă Mine şi de lângă rudenia Mea, şi mai bine se duce de lângă lucrarea Mea până ce ajunge lângă lume, lângă Sodoma, tată.
O, rău e de omul mofturos şi neprimitor de sfat duhovnicesc! O, rău e de omul care se bizuie pe sine, că acela cade, fiilor, şi păţeşte ce a păţit Lot, care nu s-a putut pleca spre iubire şi spre bunătate între el şi rudenia sa, Avraam. Şi când s-a văzut tare şi bogat, s-a îngâmfat Lot, şi Avraam nu s-a mai putut împăca bine cu el, că Avraam vedea ce este în inima lui Lot, care trăgea spre mărirea de sine, spre bogăţia de sine. Şi ca să nu se certe Avraam cu el, i-a dat voie să plece să-şi ia stăpânire şi să aibă stăpânire aparte. N-a stat Lot sub ascultarea celui mai mare, şi a picat în grele ispite apoi, între oamenii lumii din Sodoma. Stătea Lot în mijlocul stricăciunii şi al desfrânărilor, stătea şi se gândea la Dumnezeu şi se căia că a plecat de lângă Dumnezeu, că n-a ascultat pe Dumnezeul lui Avraam, şi a picat rob bietul de el, căci Sodoma a fost jefuită de unealta care pedepseşte păcatul, şi a pierdut şi Lot libertatea şi avuţia, şi şi-a plătit neascultarea. Dar Avraam a mers şi a întors din robie cetatea Sodomei şi l-a aşezat şi pe Lot la locul său. I-a fost milă lui Avraam, aşa cum şi Mie îmi era milă de tine, creştine, când te prindeau ispitele şi robia pentru neascultare, şi Mă ridicam ca să te izbăvesc, şi ca să faci apoi voia Mea.
O, fiilor, mare a fost pilda cu Lot şi cu Avraam, şi iată, ea a mers mereu prin veacuri, şi iată, în poporul Meu cel de la sfârşit am şi pe Avraam, am şi pe Lot; am şi fii ai credinţei, ca Avraam, am şi fii ai măririi de sine, ca Lot, căci Lot n-a terminat de plătit plata neascultării nici după ce a fost întors din robie de către Avraam. Cetatea lui Lot a rămas tot în păcate, şi Lot era în Sodoma cu casa sa, cu traiul său, şi Eu am trimis pe cei din cer să ardă cu foc şi cu pucioasă cetatea Sodomei, că erau grele păcatele lumii din Sodoma. Dar pentru că Avraam s-a rugat la Sfânta Treime ca să-l scape pe cel drept din Sodoma, a găsit Lot milă în faţa puterii lui Dumnezeu şi a fost scos din Sodoma cu o clipă mai înainte de căderea focului şi a pucioasei din cer. Pentru Avraam, omul Meu cel credincios, am întins mereu mâna după Lot, dar Lot a căzut pradă neascultării. Greu e de omul care nu ascultă pe Dumnezeu. Greu a fost de Lot şi după ce a scăpat de focul Sodomei, că a trăit cu fetele sale într-o peşteră, şi acolo s-au zămislit fii din tată şi din fiică, şi a ieşit seminţie din Lot, seminţie din beţie de vin, că rău e de omul care nu ascultă de Dumnezeu, dar fericit este omul care rămâne credincios Domnului şi care-şi păstrează seminţia sa pentru Domnul, căci Avraam s-a rugat la Mine şi în cer pentru Lot, iar Eu Mi-am adus aminte de credinţa lui Avraam şi am ridicat pe Rut din neamul lui Lot şi am scris-o în spiţa cea după trup din care Eu am răsărit la naşterea Mea din Maica Mea Fecioară. Iată, tată, ce greu a fost de bietul Lot, care a venit să fie cu Dumnezeu şi care a plecat în lume apoi, căci chiar dacă a fost el om drept, dar n-a scăpat de pedeapsă în mijlocul lumii, că soarta lumii e soartă rea, ca şi păcatele ei, fiule.
Cu omul mândru şi semeţ, cu omul care se bizuie pe sine şi care dă de lângă el sprijinul Meu pe pământ, cu un aşa om e greu să lucrezi ca să-l ajuţi în greu. Oamenii au obiceiul să se bizuie pe Dumnezeu. O, când stai cum vrei tu, când nu stai treaz, când nu faci toate cele plăcute Domnului, cum să te ajute Dumnezeu, omule care te bizui pe Dumnezeu? Pe Dumnezeu să te bizui atunci când Se bizuie şi El în tine; altfel nu, tată. Ce să le fac Eu creştinilor care vor da de necazuri ca Lot? Eu te-am strigat, poporul Meu, şi te-am învăţat calea scăpării, şi tu, tată, n-ai crezut în Mine. Te-ai dus şi ţi-ai făcut loc lângă fiii lumii, că ai zis că şi fiii lumii sunt ai lui Dumnezeu; dar fiii lumii nu sunt fiii lui Dumnezeu decât numai atunci când se nasc din cer, numai atunci când se întorc să lucreze poruncile lui Dumnezeu şi cuvintele lui Dumnezeu.
O, ce nepăsare urâtă şi dezgustătoare văd în câţiva din poporul Meu! Am câţiva care încă mai vin, că am două tabere în poporul acesta; am şi oi, şi lupi, după cum am proorocit prin Verginica. Dar Mie de lupi nu-Mi este frică, şi îi va ajunge pe ei frica cea plină de durere, aşa cum s-a întâmplat şi cu Lot, care a luat în glumă credinţa în Dumnezeu, credinţa lui Avraam. Nimic nu este mai urât înaintea Mea ca lupul care se dă drept oaie între oi. Nu ştie lupul că oaia e oaie. Lupul zice că şi oaia e lup, căci lupul n-are minte de oaie. Eu sunt Acela Care ştie cine sunt oile. Eu sunt Păstorul oilor, ba chiar şi al lupilor care se dau drept oi între oi, al oilor care se fac lupi dintre oi şi stau printre oi. Dureros lucru este, măi fiilor, să se facă oaia lup. Oaia care se face lup, aceea sfâşie apoi, aceea îşi foloseşte minte împrumutată, după cum are nevoie în semeţia sa.
Dar tu, poporul Meu, cel ce crezi că Eu sunt Cel ce am venit ca să te păstoresc ca pe Avraam, să stai, fiule, sub povaţa Mea şi să te mângâi şi să te întăreşti din ea. Să nu te sminteşti de cel ce a plecat ca Lot de lângă Avraam, şi tu să stai strâns legat cu Mine şi să Mă aştepţi cu ascultare şi cu credinţă, că Eu voi sta văzut în mijlocul tău curând, curând. Stai alipit cu Mine, ca să te am începătură nouă de om nou, de veac nou, că Eu, fiule, îţi voi adăuga popor mare la masa ta cu Mine. Mulţime multă va mânca la masa aceasta de înviere, la masa cuvântului Meu, căci omul va trăi mâncând cuvântul Meu, şi va creşte Dumnezeu în om. Amin.
Glasul lui Dumnezeu coboară pe nori şi se lasă auzit în România. Glasul Domnului se vesteşte, şi grăieşte Dumnezeu din văzduh peste România. Amin, amin, amin.
Din nor în nor cobor cuvântul Meu până la ieslea cuvântului, până deasupra grădinii cuvântului. Pace vouă, străjeri ai cuvântului Meu! Amin, amin zic vouă: a venit vremea să hrănesc mulţimile din masa cuvântului Meu pe care îl cobor la voi. Eu, Domnul Iisus Hristos, grăiesc peste România.
Pace ţie, România Mea! Pace ţie, românule, poporul Meu cel născut odată cu Mine ca să-Mi fii mireasă Mie la venirea Mea! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel Unul născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Eu sunt Cel ce am înviat acum două mii de ani după ce Israel M-a dat la moarte pe cruce. Şi dacă Israel s-a lepădat de Cel ce a venit de la Tatăl, iată ce Mi-a dat Tatăl după ce am înviat. Mi-a dat un Israel nou, un neam nou pe care Tatăl l-a făcut neam cu Mine, şi de atunci te am Eu de la Tatăl, Israele român, căci Israel înseamnă popor credincios, popor ales. Tatăl Meu te-a ales la naşterea Mea, că ştia Tatăl că Israel, poporul cel ales, Mă va lepăda şi Mă va răstigni pe cruce, iar după învierea Mea Mi-a dat Tatăl un dar nou, un popor nou, născut din cuvântul Meu, din Evanghelia Mea cea nouă.
Hristos a înviat, Israele român! Am în mijlocul tău o grădiniţă plină de iubire, şi peste care Eu cobor ploaia cuvântului Meu de la sfârşit. Românule, românule, să nu fii necredincios. Să crezi, fiule, că Eu cuvintez de patruzeci de ani din cer peste România. Românie, am în mijlocul tău un popor mititel, luat din tine, şi se numeşte poporul cuvântului lui Dumnezeu, şi acest popor a auzit din cer cuvântul Meu şi a scris cuvântul Meu pe pământ, şi cuvântul mărturiseşte ca şi acum două mii de ani, ca şi acum şapte mii de ani. Eu sunt Cuvântul. Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Treimii cereşti, Care Se numeşte Dumnezeu. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu.
Israele român, România Mea, ai auzit, tată, despre o mulţime de dumnezei, căci te-au împresurat duşmanii şi au venit la tine în haină de oaie şi îţi dau târcoale ca să te scoată de la Mine, şi păstorii tăi dorm, iubito. Dar nu te mai pleca la şoapte străine, că Eu îţi spun ţie să nu ai alt dumnezeu afară de Mine. Eu sunt Dumnezeu nu numai pentru că îţi spun, ci pentru că M-am arătat că sunt Dumnezeu. Dumnezeii care se vestesc acum nu s-au arătat ca Mine, nu s-au coborât din cer ca Mine, nu s-au înălţat ca Mine şi nu sunt ca Mine, din cer.
O, Românie, ortodoxia Mea, tu ai păstrat portretul Meu, portretul împărăţiei lui Dumnezeu, şi nimeni nu l-a mai păstrat ca tine după ce Eu am înviat ca un Dumnezeu. Tu te-ai născut din Mine, Israele român, Israele nou, şi tu eşti Ierusalimul venirii Mele, precum cel de atunci a fost Ierusalimul pătimirii Mele, Ierusalimul durerilor Mele. Pe tine te-am ales să fii Ierusalimul gloriei Mele, şi iată, spre sfârşitul aşteptării Mele Eu Mi-am ridicat din tine o mireasă şi am pus pe ea straie noi şi am suflat peste ea duh de om nou, după chipul şi după asemănarea Mea, precum am lucrat la început, şi Mi-am gătit în tine sărbătoare şi nuntă cerească şi masă cerească de nuntă, şi vreau să-Mi fii nuntaşă, Românie, popor ales de Dumnezeu.
De patruzeci de ani stau ascuns cu Duhul Meu şi cu glasul cuvântului Meu în mijlocul unui popor mititel, luat din tine, Românie; un popor martor, precum martori Mi-au fost la început Avraam, Isaac şi Iacov, şi Moise şi Ilie şi profeţii, şi mai apoi apostolii şi ucenicii, martori şi ai învierii şi ai înălţării Mele la Tatăl. Şi iată acum ucenicii întoarcerii Mele întru cuvânt rostit din cer peste tine, Românie blagoslovită de Tatăl şi de Fiul şi de Duhul Sfânt! Nimic nu lucrez fără să nu fi vestit prin Scripturi. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, din veac şi până în veac. Eu sunt Cel viu. Eu sunt Dumnezeul Cel răstignit şi Cel înviat. Eu sunt Cel ce am spus că voi fi cu ai Mei până la sfârşitul veacului, dar acum sunt şi cuvintez întru început nou, şi nimeni nu înţelege numele Meu. Numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu, şi nimeni nu înţelege numele Meu.
O, fiule român, stau înaintea ta cu începutul cel dintâi, şi unesc sfârşitul cu începutul şi grăiesc cu cuvântul din cele cereşti, şi fac cer nou şi pământ nou, şi voiesc să-ţi dau de veste ce fac. De patruzeci de ani se scriu pe pământ cele ce Eu grăiesc din cer, şi am poruncit martorilor Mei să pună pe masa ta cuvânt din masa Mea, Românie, poporul Meu cel de două mii de ani. Ungerea ta de la Mine are două mii de ani. Ungerea ta cea tainică, cea după rânduiala lui Melchisedec, aşa precum este rânduiala Mea, ungerea ta te cheamă la Mine, ţară română. Aş voi să vin să-ţi spun ce înseamnă ţară română, dar vreau şi tu să vii. Eu vin, dar vino şi tu, iubito, şi să fii ca Avraam, care a crezut în Dumnezeu şi care s-a numit părintele credinţei. Trec cu cuvântul Meu prin tine şi iar îţi zic: scoală-te! Ascultă şoapta Mea. Scoală-te, iubito, vino, Românie, şi ia apă cerească din râul vieţii şi spală-ţi urechile ca să Mă auzi, precum fiii grădinii cuvântului Meu aud glasul Meu care vine pe nori! Ia apă din acest râu al vieţii cea fără de moarte şi spală-ţi şi ochii, ca să-ţi cadă solzii de pe ei şi să Mă vezi, şi spală-ţi şi faţa, şi spală-ţi şi trupul, şi ia pe tine veşmântul cel frumos de român şi scoală-te înaintea Mea, că Eu te vestesc că vin spre tine şi tu Mă vei vedea că vin, dar învaţă-te să Mă vezi cu ochi cereşti, şi nu mai fi pământ, şi să fii pământ şi cer, aşa cum Eu te-am lucrat la început. Eu sunt Creatorul tău. La început am făcut cerul şi pământul, şi la sfârşit te-am făcut pe tine, Israele român, ca să te pregătesc să stai cu cer nou şi cu pământ nou înaintea Mea la venirea Mea. Vreau să aşez peste tine cer nou şi pământ nou, lucrate prin cuvânt. La început a fost Cuvântul. Eu am fost Cuvântul la început, şi tot Eu sunt şi acum, la acest sfârşit. La începutul sfârşitului Eu M-am născut din Fecioara mama Mea, ca să fiu Om şi ca să-l fac Dumnezeu pe om, şi te-am întocmit pe tine popor şi te-am numit român, fiule. Şi iată, precum din Israel Mi-am ridicat o mână de ucenici şi am făcut din ei sare pe pământ, aşa şi din tine, popor român, Mi-am întocmit martori ucenici care poartă cuvântul Meu cel venit pe nori, ca să am martori şi acum, la întoarcerea Mea pe nori, că am făgăduit că Mă întorc. Şi iată-Mă prin cuvânt peste tine, fiule român, şi vreau să te scoli ca şi apostolii Mei de atunci şi să fii tu fiu de samarinean, românule, poporul Meu. Ia cuvântul Meu şi uită-te în el, ca să Mă vezi şi ca să Mă cunoşti că sunt venit prin cuvânt, căci îţi dau cartea Mea din vremea aceasta. Iată, Eu stau şi bat la uşa ta, popor iubit de Dumnezeu. M-am dus în casa Tatălui Meu cu cuvântul Meu, dar nu M-au cunoscut străjerii casei, n-au deschis cuvântului Meu. Iată, Eu stau la uşă şi bat, şi nimeni nu răspunde Celui ce strigă. Am venit la tine, Românie, aşa cum am venit la Avraam când i-am vestit nimicirea Sodomei şi a Gomorei, şi n-am nimicit nimic până n-am vestit mai întâi. Nimic nu lucrez până nu vestesc cuvânt mai întâi, aşa cum am lucrat prin prooroci în toate vremurile.
Vino spre Dumnezeu, România Mea! Vino, tată, şi nu sta în necredinţă, că ai în tine popor ca în Sodoma. Vino şi ascultă-Mi glasul, că am în tine fii care cred ca Avraam, care sunt făgăduiţi să fie. Vino spre trezire, că omul fără Dumnezeu n-are ochi şi urechi ca să Mă audă. Vino, biserica Mea, să-Mi auzi glasul, şi fă-te pildă de înviere peste omul cel fără de veghere. Veghează şi sună din trâmbiţă şi vesteşte turma română să-şi iubească pe Dumnezeul ei Cel adevărat. Scoală-ţi păstorii, România Mea, şi pune-i de veghe peste tine, că au intrat în vatra ta dumnezei mincinoşi. Vatra ta e sfântă, vatra ta e vatra Mea. Scutură şi mătură vatra Mea din tine, că vin cu masă cerească la tine, fiule român, şi îţi dau să mănânci cuvânt din cer.
Iată cartea cuvântului Meu, că am vorbit din cer în mijlocul tău, Israele român. Am venit prin cuvânt să te povăţuiesc spre împărăţia cerurilor, să-ţi amintesc povaţă caldă şi proaspătă din cer. Ia pe tine împărăţia Mea, ia în tine împărăţia Mea, ca să ştii că vin, şi vei vedea că vin. Dacă acum nu crezi, îţi voi mai spune iar că vin, îţi voi spune când voi veni. O, n-aş voi să fii gol când voi veni. Să nu arunci, fiule, povaţa Mea, căci străbat cu ea văzduhul şi vin. De patruzeci de ani vin cu povaţa Mea pe drum ascuns, pe cărăruţă dosită, ca să nu prindă duşmanii cerului pe cei hrăniţi din cer. Am venit mereu în şoaptă, şi mereu M-am pitit cu cuvântul Meu în mijlocul tău, dar acum strig tare. Deşteaptă-te, creştine, deşteaptă-te, române, şi roagă-te Domnului Dumnezeului tău, căci tu, Românie, ai coroană binecuvântată pe fruntea ta. îngenunchează, poporul Meu iubit, şi roagă-te aşa cum se roagă Maica Mea Fecioară. De la începutul tău, ţară română, şi până la sfârşitul răutăţii se roagă Maica Mea Fecioară pentru ţara română, şi strigă:
„O, Doamne sfinte, ceresc Părinte,
Susţine cu a Ta mână coroana română!”.
România are coroană de la Dumnezeu, şi este regină România.
O, Românie, voiesc să-ţi dau înapoi rodul binecuvântării pe care l-ai înstrăinat de tine. Ascultă glasul Meu, glasul Domnului Dumnezeului tău. Eu grăiesc din nori deasupra ta. Eu am munte binecuvântat, munte de taină cerească în mijlocul tău. Ia cartea şi mănânc-o şi te adapă din râul vieţii, care curge din tronul Meu peste tine, căci tu, Românie, trebuie să prooroceşti la popoare şi la neamuri şi la limbi şi la împăraţi vestea împărăţiei cerurilor, vestea de cer nou şi de pământ nou peste tine, ţară aleasă de Tatăl Meu, vestea de înnoire a omului, vestea de om nou, născut din cer. Amin.
Vino întru trăire sfântă, ţară creştină, şi pliveşte-te de spini şi de ciulini, şi să fie ogorul tău grâu curat şi verde şi frumos, care să stea la copt sub lumina cuvântului Meu, că vreau să fac în tine pâine nouă, şi cine va mânca din ea, să se facă fiu al învierii. Scoală-te şi vino, că vreau să-ţi dau cămaşă de înviere şi viaţă fără de moarte, după cuvântul tău, căci tu ai spus despre o ţară a tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte, şi iată, Eu vin la tine să-ţi dau viaţă înviată, căci toate trec, dar cuvintele Mele nu trec, şi vin spre împlinire. Apleacă-te, fiule român, şi spală-te în râul acesta, în cuvântul vieţii. Şi dacă nu vei face aşa, Eu te voi mustra ca să vii spre pocăinţă, căci Eu te iubesc. Eu iubesc pe cei ce Mi i-a dat Tatăl, dar vino în dragostea Mea, Israele român, că nu vreau, tată, să plângi la vederea slavei Mele. Vreau să te învăţ cu slava Mea şi să stai în aşteptarea Mea, că vin curând, curând. Amin.
Pace ţie, Românie! Iată cartea cuvântului Meu. în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, aceasta este pecetea Dumnezeului Cel viu şi adevărat, care stă pe creştetul tău, România Mea. Cel ce este de la Dumnezeu, acela ascultă cuvintele lui Dumnezeu, iar cel ce nu este de la Dumnezeu, acela nu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Cel ce este cu Mine, acela nu este împotriva Mea.
Amin, amin zic vouă, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-am lăsat trupul pe pământ, şi cine nu mănâncă pâinea care a venit din cer, acela nu are viaţă întru el. Cel ce nu împlineşte poruncile lui Dumnezeu, acela nu are viaţă întru el, acela nu poate avea viaţa Mea în el.
Duhul lui Dumnezeu grăieşte peste România. Dumnezeu grăieşte în limba română. Pace ţie, românule, poporul Meu! Pacea Mea şi înţelepciunea Mea cerească să coboare peste tine, fiu de român, fiule creştin. Ferice celui care crede în Dumnezeu întru lucrare de sfinţenie şi de înviere.
Pace ţie, Ierusalime român, care vesteşti vestea împărăţiei cerurilor! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, şi grăiesc deasupra ta şi spun: luminează-te, Românie, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Mea răsare peste tine, şi tu vei vedea slava Mea, şi multora o vei da spre zi de înviere, spre început de veac nou, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin, amin, amin.
14-05-1995
