Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea Creştinătăţii Româneşti‚ ziua a treia

Duh de mângâiere aduc din cer pe pământ. Glasul Meu Mă aduce peste grădină cuvânt, iar trupul Meu cel ieşit din Fecioară stă pe heruvimi, dimpreună cu Fecioara cea mărită de cei din cer şi de mulţi pe pământ, fiindcă ea M-a adus de la Tatăl, ea M-a purtat în ea după ce Eu M-am înfiinţat în ea, şi apoi Eu am ieşit prunc din ea, şi apoi am crescut lângă ea, şi apoi M-am dus la Tatăl prin moarte şi prin înviere şi prin înălţarea Mea la Tatăl. O, şi apoi a venit şi ea la Tatăl şi la Mine şi la cei din cer, iar azi venim din nou. Amin, amin, amin.

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt Se slăvesc în sărbătoare peste grădina întâlnirii. Mama Mea Fecioara stă de-a dreapta Mea. Coborâm cuvânt în iesle, că s-a gătit cerul pentru această coborâre. Amin. Şi am coborât. Amin. Iar aici găsim străjerii la veghe, căci lucrul lor acesta este: să fie străjeri pentru venirea Mea în grădină, pentru venirea Mea din cer pe pământ.

Adună-i, mamă, lângă cuvântul acesta pe cei ce au venit la sărbătoarea ta în grădina întâlnirii Mele cu omul. I-a adus dorul. Vorbeşte-le de dor. I-a adus cerul. Vorbeşte-le de cer. I-am chemat Eu. Vorbeşte-le de Mine, vorbeşte-le de ei şi îi învaţă, mamă. Amin, amin, amin.

– Aşa lucrez, Fiule scump, precum Tu îmi dai de lucru, ca un Stăpân şi învăţător ce eşti. Tu îţi cunoşti ogorul, şi le dai de lucru celor din cer, care vin cu Tine odată cu venirea Ta la lucru pe ogor, pe pământ, Fiule învăţător.

Eu sunt mama Ta, şi de aceea îţi zic Fiu, Doamne. Mi L-a dat Tatăl Savaot pe Fiul Lui ca să-L fac om din mine şi de la Duhul Sfânt, iar eu aşa am împlinit, şi Tu aşa ai venit între oameni acum două mii de ani. O, ce puţini Te-au cunoscut atunci! O, ce puţini Te cunosc şi azi! O, ce puţini! Iar pământul este plin de oameni, Fiule din cer, dar pe cei ce Te doresc vreau să-i ajut să Te cunoască şi să-şi înţeleagă dorul, că mulţi Te doresc, şi n-are cine pe pământ să-i înveţe despre dor şi despre cer şi despre Tine şi despre ei. O, n-are cine să-i înveţe pe oameni tainele cele de nepătruns, Doamne, Fiule al meu!

Cuvânt dulce, duh de mângâiere aduc pentru cei aduşi de dor în grădina întâlnirii. Dar ce este dorul şi ce face el? De unde vine el, şi unde se duce, şi unde duce? El este căutarea cea dinăuntrul omului. El vine de la inimă şi se face căutare care tânjeşte în om. El duce pe om acolo unde omul caută. El se duce şi se întoarce, şi iar se duce şi se întoarce, şi se face nelinişte în om şi trăieşte în om pe veci de veci, căci lucrarea lui îşi are şi plata, iar plata ţine pe veci de veci. Cel ce nu ştie ce face dorul şi de unde vine el şi unde se duce şi unde duce el, o, un aşa om nu pătrunde înţelepciunea acestei taine şi se lasă dus de poftă, iar pofta nu este dorul, şi este duşmanul dorului şi al tainei lui, care vine din cer. Alta este taina dorului. Taina dorului este dulce. Ea îşi are casă în inima lui Dumnezeu. Amin. Când Dumnezeu pune în om darul sufletului, pune şi dorul, şi creşte dorul odată cu creşterea omului, şi are suflet, iar sufletul are dorul, căci dorul este lucrarea sufletului.

Voiesc să vă ajut, copilaşi din grădina Fiului meu, ca să puteţi voi ajuta pe cei ce vin în grădina întâlnirii după hrană din cer. Ajutaţi-i să înţeleagă dorul, că n-are cine să-i înveţe această minune a sufletului, taina cea de nepătruns a sufletului din om. Sufletul se face dor în om şi îşi caută casa. Când el se înfiinţează în om, el începe cu plânsul, fiindcă dorul este plânsul, şi altceva nu este el. El este plânsul care-şi caută casa. Când omul umblă cu acest plâns pe cărări străine de cărarea care duce la casa lui cea din Dumnezeu, omul nu mai ştie atunci ce este dorul şi ce face el şi de unde vine el şi unde se duce şi unde duce. Iată, nu ştie omul ce este acest cuvânt, dor, aşa cum nu ştie ce este cuvântul dragoste. O, nu ştie omul, o, nu ştie omul, şi plânge Fiul meu pentru omul străin de casa dorului, de inima lui Dumnezeu, care este casa dorului, casa sufletului omului.

Tu, cel ce vii la acest izvor, tu eşti adus de dor, de dorul de izvor, de dorul de Fiul meu. învaţă ce este dorul, ca să ajungă dorul tău la inima Fiului meu, că scris este în Scripturile Fiului meu: «Nu toţi cei ce zic: „Doamne, Doamne”, intră la Dumnezeu». O, nu-i de ajuns să zici şi să crezi că iubeşti pe Fiul meu. O, nu-i de ajuns. Dar ce mai trebuie lângă aceasta? Trebuie să te iubească şi El pe tine după ce te-a iubit atunci când S-a aşezat să te răscumpere din păcatul din care vii şi în care eşti. Mă doare când te aud că-L iubeşti pe Fiul meu şi că El te iubeşte. Eu mă bucur atunci când îl aud pe El spunând că-L iubeşti şi că El te iubeşte, fiindcă El este Cel ce vede. Iată, nu ştii ce este dorul şi iubirea şi pe Cel ce poate vorbi despre acestea. Cel ce le-a făcut le ştie şi poate vorbi adevărul despre ele în om.

Omule scump, ai devenit scump la Dumnezeu după ce Fiul meu a plătit aşa de mult pentru tine, aşa de scump preţul tău. Dorul de om L-a făcut pe Fiul meu să Se sfârşească după om şi pentru om. Acesta este dorul, iar casa dorului este inima Fiului meu. Amin. Cel ce are dor de Fiul meu se face casă Lui, se face ca Fiul meu, şi acela învaţă dorul, şi apoi îl are ca şi Fiul meu, nu ca omul, că omul nu ştie ce este dorul, şi de aceea zice omul că-L iubeşte pe Dumnezeu şi că îl iubeşte Dumnezeu pe el. Cel ce iubeşte şi cel ce este iubit, acela nu spune că iubeşte şi că este iubit, fiindcă adevărul acesta este ştiut numai de Dumnezeu, Care vede pe cel ce iubeşte şi pe cel iubit de El. Cine-L urmează pe Dumnezeu ajunge la casa dorului, ajunge în inima Fiului meu şi îşi odihneşte dorul, dar cel neliniştit prin căutare nu ştie ce este dorul cel odihnitor, şi caută mereu, căci dorul îl roade. Fiul meu Se dă omului după măsura omului, iar măsura aceasta nu şi-o poate omul măsura. Omul însă se măsoară mereu şi se găseşte pe măsura Fiului meu, şi apoi zice că iubeşte pe Dumnezeu şi că îl iubeşte Dumnezeu.

O, nu mai văd pe pământ inimă cuminte înaintea lui Dumnezeu! O, Fiule al meu, mi-e tare dor să vii pe pământ, cu trupul văzut, dar eu îl văd pe om, şi nu este cuminte omul, şi nu are sfială omul, şi nu ştie omul să se poarte cereşte cu Dumnezeu. Nu omeneşte, ci cereşte trebuie să fie purtarea omului înaintea lui Dumnezeu, dar omul n-a învăţat nici până azi apropierea de Dumnezeu, dorul lui după Dumnezeu. Cel curat la inimă şi la minte îşi spune că Dumnezeu e mare, şi că el e departe de aşteptările lui Dumnezeu de la om. Dar cel ce umblă căutând pe toate cărările, acela nici nu ajunge, şi a şi ajuns la Dumnezeu, căci aşa spune el.

Omule scump, e bine să ajungă Dumnezeu la tine, nu tu la El. Fă-L pe El să ajungă la tine, că El ştie să te poarte spre El, şi nu ştii tu mai bine ca El. El ştie să te înveţe dorul. El poate vorbi despre tine, nu tu. El poate să spună dacă-L iubeşti şi dacă te iubeşte; El, şi nu tu. Dorul îşi are de casă inima Fiului meu, omule scump; scump, pentru că Fiul meu a dat plată usturătoare pentru tine ca să te elibereze şi ca să te poţi întoarce în inima Lui. Şi omul e liber şi nu se mai întoarce, şi nu ştie omul ce este dorul ca să meargă spre casa lui, spre Fiul meu Cel plin de dor după om.

Le-am vorbit de dor, Fiule al meu, dar dorul este în cer, nu este pe pământ, căci casa dorului este inima Ta. Le vorbesc şi de cer. Cerul i-a chemat la sărbătoarea mea pe cei adunaţi în grădina întâlnirii Tale cu omul, iar acolo unde Tu chemi pe om, acolo eşti Tu, şi Tu eşti cerul, Fiule, că Tu i-ai chemat, şi ei au venit. Le vorbesc de Tine când vorbesc cu ei. Orice vorbire din cer, eşti Tu, că Tu eşti Cuvântul, şi aşa îţi este numele, Fiule Cuvântule. Le vorbesc despre ei, şi îi învăţ taine de nepătruns, căci fiinţa mea este taină mare în trupul meu. Fiinţa mea este una cu fiinţa Ta, căci inima Ta a bătut prima ei bătaie în trupul meu, iar trupul Tău a fost trupul meu până ce Te-am născut, aşa cum trupul meu a fost trupul Tău, aşa cum a fost cuvântul care a spus: «şi vor fi cei doi un singur trup».

Cu mare sfială doream mai înainte de venirea Ta să Te slujesc când vei veni, şi să vii să Te slujesc, şi la dorul meu ai venit, şi eu Te-am slujit. Eu nu am spus că Te iubesc şi că Tu mă iubeşti. Tu nu mi-ai spus că mă iubeşti şi că eu Te iubesc. Noi, Fiule ceresc, n-am vorbit cum vorbeşte omul, căci inima cerească nu lucrează ca inima omenească, nu iubeşte ca omul inima cea cerească în om. Noi, cei din cer, ştim să vorbim pe placul inimii Tale, Doamne Fiule, dar cei de pe pământ nu vorbesc ca cei din cer, şi aceştia caută cerul şi nu ajung, şi au şi ajuns la Tine, căci aşa spun ei. Eu însă voiam să slujesc pentru cer cu umilinţă. Voiam să Te slujesc, şi Te-am slujit cu adevărat, căci am fost copilă pregătită de Dumnezeu pentru această slujire, şi am fost vestită de la facerea lumii ca să Te slujesc. Cu mare umilinţă am împlinit această slujire. Să ia din statura mea creştinul care zice că Te iubeşte şi că-l iubeşti. Să se uite cum am vorbit eu, cum am lucrat eu şi cum am arătat eu ce este dorul şi ce face el şi de unde vine el şi unde se duce şi unde duce dorul. Dorul meu Te-a adus pe Tine la mine, nu pe mine la Tine, iar Tu ai venit, şi Te-ai adus, şi apoi ai venit iar, şi m-ai luat ca să fiu cu Tine în cer.

Le-am vorbit de dor, Fiule Doamne, dar dorul este în cer, nu este pe pământ, căci casa dorului este inima Ta. Amin, amin, amin.

– O, cine mai vorbeşte de dor aşa cum vorbeşti tu, mamă? Aşa cum ştii tu ce este dorul, cine mai ştie, oare? O, cine mai vorbeşte aşa de dulce de casa dorului?

Duh de mângâiere am adus din cer peste grădina întâlnirii la sărbătoarea cea pentru mama Mea. Luaţi din el şi învăţaţi ca cei din cer, şi tot aşa să şi fiţi. V-aţi adunat în grădină cu dor, cu casa dorului v-aţi adunat, iar mama Mea a venit şi v-a învăţat cu dor, ca să vă învăţaţi cu dorul, cu casa dorului şi cu dorul din ea. Pătrundeţi cuvântul mamei Mele, că e adâncă taina dorului de Dumnezeu, şi trebuie pătrunsă ca s-o puteţi lucra. Despre această taină nu trebuie oricum vorbi şi simţi şi lucra, că iată, omul, bietul de el, umblă şi caută cerul, şi nu ajunge la el şi a şi ajuns, căci aşa spune el. E mare învăţătură cuvântul cel de dor al mamei Mele. Ea v-a slujit pe voi cu învăţătura aceasta, căci ea este slujitoare. Veniţi la izvor şi lăsaţi-Mă să vă slujesc ca să învăţaţi să fiţi ca Mine, să învăţaţi de la Mine, nu de la voi, nu de la iubirea voastră, ci de la slujirea Mea pentru voi. Amin, amin, amin.

Acum, fiilor de la iesle, acesta este lucrul vostru cel întâi: să fiţi străjeri pentru venirea Mea din cer pe pământ. Adunaţi lângă acest cuvânt pe cei veniţi la sărbătoare şi slujiţi-le cu cuvântul acesta, căci v-am tocmit ca să-Mi slujiţi, şi v-am numit când v-am pus să-Mi slujiţi. Iată, cu dor învăţ pe om, căci sunt casa dorului. Acum, mergeţi în grădină şi slujiţi celor veniţi la izvor şi faceţi-i să se aşeze ca să înţeleagă. Amin. Apoi, fiilor, vom aşeza în carte tot lucrul zilei de azi. Ne vom întoarce în carte după ce vom slobozi pe cei veniţi la izvor şi vom scutura şi vom mătura şi vom netezi pentru zile noi de nuntă, ca totul să fie pregătit, şi totul să stea înaintea Mea gata pentru venirea Mea. Amin.

Hrana cea pentru fiinţă să vă fie binecuvântată, fiilor. La fel şi lucrarea cea pentru zidirea Mea în voi şi în om, şi iar ne vom întoarce în carte pentru tot lucrul cel de azi, pentru cartea cea de azi, fiilor. Amin, amin, amin.

Acum, fiilor de la iesle, dacă am slobozit norodul cel venit la sărbătoarea mamei Mele, ne întoarcem iar în cartea Mea cu voi, cartea venirii Mele după două mii de ani.

O, aud minţi fără de pricepere, inimi răzvrătite împotriva venirii Mele cuvânt pe pământ, împotriva cărţii venirii Mele, carte pe care o scriu Eu cu voi, căci venirea Mea este cuvântul, iar numele Meu acesta este: Cuvântul lui Dumnezeu. Dar n-am făcut Eu lumea cu cuvântul? N-am scris Eu Scripturile Mele cu cuvântul? Şi dacă Eu sunt Cuvântul, să tac? Să nu mai vorbesc? Să nu mai vin? Aud pe oameni fără de credinţă şi fără de pricepere răzvrătindu-se împotriva cărţii Mele din zilele acestea. Ei zic: „Ce ne trebuie nouă altă Scriptură în afară de cea pe care o avem? Nu mai trebuie adăugată alta”. Iată, aşa zic cei răzvrătiţi împotriva venirii Mele la voi, aşa zic cei ce zic că stau peste ale Mele. Dar Eu am zis că cei puşi de Mine peste ale Mele sunt cei sfinţi, nu sunt cei păcătoşi. Eu nu Mă bizui pe cei păcătoşi pentru cele ce sunt ale Mele, şi de aceea am zis pentru cei ce vor cu Mine: fiţi credincioşi, le-am zis, fiţi ochi şi urechi pentru cele din cer, care vin acum peste voi ca să vă înţelepţească auzul şi văzul, căci cei mari de pe pământ vă ţin departe de venirea Mea, dar voi veniţi, veniţi aproape, căci iată-Mă ca să-l învăţ pe tot omul taina venirii Mele după două mii de ani.

Le spun şi celor ce sunt împotriva cărţii Mele de azi, cu care pregătesc omul pentru venirea Mea, şi le spun aşa: dacă vă este de ajuns Scriptura care este, de ce nu împliniţi ce scrie în ea? De ce nu vă uitaţi ce scrie în ea? în ea scrie despre venirea Mea, despre cuvântul Meu cel de azi, cu care vin în grădina aceasta. Am spus atunci prin Evanghelie: «încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi, iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va învăţa tot adevărul, căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi, şi cele viitoare vesti-vă-va vouă. El Mă va preamări pe Mine, căci din ce este al Meu va lua ca să vă vestească vouă». Iată, voi, cei necredincioşi cuvântului cărţii pe care o aduc Eu în vremea aceasta, nu aveţi cuvânt de dezvinovăţire pentru necredinţa voastră, că vă stă înainte cuvântul Scripturilor Mele de atunci. Amin. Răzvrătirea este arma împotriva adevărului cel curat, ca să-l umbrească, dar el iese la lumină şi se aşează faţă în faţă cu omul cel fără de minte. Amin.

Eu pe voi, copii ai cărţii Mele de azi, v-am aşezat adevăr al Meu pe pământ şi v-am lucrat mereu cu cuvântul şi v-am făcut ostaşi cu armă în mână, cu cuvântul Meu, care biruieşte pentru Mine. Iată, scuturăm şi măturăm şi spălăm şi netezim şi însorim calea cuvântului Meu peste pământ, căci cei mari care s-au aşezat peste ale Mele nu sunt sfinţi, şi ţin pe oameni departe de venirea Mea, departe de iubirea Mea, că Eu pentru aceasta vin cuvânt peste pământ, pentru iubirea Mea cea pentru om. O, de ar înţelege omul că pentru asta vin şi tot vin! Nu vin să-i răzvrătesc pe cei ce-i supără venirea Mea, ci vin să-i pregătesc pe cei ce Mă aşteaptă să vin să-i izbăvesc şi să le dau cer nou şi pământ nou, după cum am făcut făgăduinţa cea prin prooroci. Vin să le slujesc celor ce-Mi slujesc acum, şi vin să aduc mâncare pentru sufletul omului, căci sufletul lui este de la Mine.

Am privit de deasupra, fiilor lucrători. Am strâns pe cei din sătuţul acesta pe lângă voi şi le-am aruncat mană din cer, ca să se aplece şi să mănânce din cer, şi M-am uitat la voi cum le deschideaţi guriţa ca să le daţi şi ca să prindă gust pentru cele ce sunt cu voi din cer. Am pus în voi mila Mea de om şi v-am umplut de iubire şi de cuvânt, iar Eu am stat în voi şi am lucrat ca să înviorăm pe om pentru iubirea cea din cer, căci cele de pe pământ îl despart de Mine pe om, şi omul se duce de la Mine. Mi-e tare milă de om, fiilor scumpi. Vin inimi de departe până la izvor şi beau din apa cea vie, iar cei ce sunt aproape de izvor stau într-ale lor şi nu se curăţă prin izvorul acesta care curge la voi din cer. Eu iubesc acest sătuţ, că e sătuţul cuvântului Meu, şi voiesc pe toţi să-i deştept şi să-i fac să asculte de la Mine, şi să scutur şi să mătur şi să spăl şi să netezesc pe cele rele din ei şi să le dau din viaţa Mea şi să-i îndemn pentru cele veşnice. Voi tot aşa să voiţi, fiilor din grădina Mea, căci cuvântul cu care vin Eu la voi mătură şi scutură şi spală şi netezeşte, că Eu vreau să spăl pământul cu cuvântul acesta şi să-l înnoiesc prin cuvânt, prin focul cuvântului Duhului Sfânt, dacă voieşte şi omul, iar dacă omul nu voieşte aşa, voi curăţi pământul ca pe Sodoma şi Gomora, şi apoi îl dau celor ce Mă iubesc şi Mă voiesc să vin.

O, copii din grădină, vin îngerii păzitori ai oamenilor de pe tot pământul, vin cete-cete şi plâng la Mine şi zic că e greu pe pământ, şi suspină îngerii oamenilor şi sunt biruiţi de îngerii diavolului, care înconjoară pe om din tălpi şi până în creştet, de nu mai au îngerii cei buni pe unde pătrunde ca să le aducă oamenilor trezirea şi puterea cea din cer pentru înviere. Se tânguie îngeraşii că e greu pe pământ şi în văzduh, şi se plâng îngerii păzitori ai oamenilor. Faţa duhului rău a făcut scoarţă groasă pe pământ, şi îşi zice „împăratul”, iar Eu, Domnul, şi cu voi, cei puţini ai Mei, am deschis procesul pentru biruinţa întunericului din om. Amin.

Vin pe pământ cuvânt şi îl strig pe om cu cuvântul şi îl chem la izvor ca să bea şi ca să se lumineze cu lumina Mea, şi ca să vadă apoi întunericul în care stă. Mătur şi scutur şi spăl şi netezesc calea omului spre Mine şi calea Mea spre om, ca să se vadă calea, că nu se mai vede calea aceasta, de vreme ce nu vine omul la lumina Duhului Sfânt, la viaţa lui cea veşnică nu vine omul. Iar acum, pentru plânsul îngeraşilor, Eu, Domnul, le poruncesc lor să lovească pe duhul cel potrivnic, chiar dacă lovesc trupul omului, chiar dacă rănesc trupul omului, căci iată, omul nu mai ştie de înger şi stă nepăsător în gusturile cele fără Dumnezeu. Să măture şi să scuture îngeraşii, să spele şi să netezească şi să curăţească pe om, că e vremea Scripturii înnoirii lumii şi a omului cel nou, cu duh dătător de viaţă, după chipul şi asemănarea Mea, şi e vremea pământului curat pentru cei curaţi de pe el, că scrie în Scripturi de cer nou şi de pământ nou, şi de cei drepţi, care vor fi cu vecia pe pământ şi cu slava Mea cea fără de sfârşit cu omul, căci cu mare iubire l-am făcut pe om şi cu mare fericire M-am odihnit în el după ce l-am făcut, şi apoi, după ce omul s-a smuls din Mine, Eu l-am strigat de pe munte şi i-am zis: «Adu-ţi aminte, omule, de odihna Mea şi o cinsteşte pe ea şi odihneşte-Mă în ea şi te odihneşte în ea, că e ziua Domnului tău întru tine».

Iar acum, la sfârşit, îl strig cu foc pe om şi îi zic: omule, o, omule, scoală-te din odihna ta şi aşează-te în odihna Mea, că M-ai obosit amar, şi Mă scutur de oboseală şi Mă scol şi te întreb de odihna Mea. O, ce ai făcut, omule? O, până când, omule? Răspunde-Mi! Până când? A venit vremea să-Mi dai acest răspuns, căci îngerii plâng amar pentru depărtarea ta de Dumnezeu, iar pământul geme sub greutatea ta, şi tu eşti mai greu decât pământul, şi geme pământul şi Mă roagă să-l scutur şi să-l mătur şi să-l spăl şi să-l netezesc pentru vremea cea mare, pentru ziua cea mare a izbăvirii lui şi a fiilor lui Dumnezeu, căci pământul a aşteptat pe fiii lui Dumnezeu, după cum era scris în Scripturi să fie, şi iată, este şi s-a adeverit Scriptura fiilor lui Dumnezeu pe pământ între oameni. Iar Eu cu glas de tunet Mă port de la margini la margini şi strig în lung şi în lat pe omul de pe pământ şi îi aduc vestea împărăţiei cerurilor, care vine din cer pe pământ pentru împlinirea Scripturii de cer nou şi de pământ nou pe pământ, şi îi aduc omului de veste împlinirea Scripturii descoperirii fiilor lui Dumnezeu. Amin.

O, fii ai oamenilor, auzit-aţi voi de Scriptura descoperirii fiilor lui Dumnezeu? Dar voi, cei care v-aţi aşezat peste oameni în numele Meu, mai ştiţi voi că aţi citit în Scripturi despre taina fiilor lui Dumnezeu, care sunt aşteptaţi de toată făptura cea dintre început şi sfârşit? O, în zadar fugiţi voi de venirea Mea, că iată împlinirea Scripturii descoperirii fiilor lui Dumnezeu. Amin.

Eu sunt Cel ce am luat dintre oameni şi Mi-am făcut fii şi i-am pregătit cu cuvântul şi i-am făcut sfinţi cu viaţa şi cu credinţa şi cu fapta şi cu iubirea şi i-am numit fiii lui Dumnezeu în mijlocul fiilor oamenilor şi le-am dat pe braţe cartea judecăţii făpturii, căci cu ei o scriu pe pământ, şi o aşez înaintea oamenilor spre judecată, căci Eu acum două mii de ani spre judecată am venit în lumea aceasta, ca să-i fac să vadă pe cei ce nu văd, şi să le arăt întunericul lor la cei care zic că văd. Şi tot aşa lucrez şi azi, şi tot aşa vin şi azi la cei ce văd, ca să-i fac de ruşine pe cei ce nu văd, dar se fălesc că văd. Dar cel ce vede, Mă vede şi pe Mine, şi vede şi venirea Mea, căci la acela Eu vin şi îmi fac casă la el şi cinez cu el şi Mă arăt lui, după cum Eu am făgăduit prin Scripturile Mele cele de acum două mii de ani. Şi iată, vin cu cuvântul şi cu focul, ca să curăţesc cu ele, iar tu, omule, vei alege. Eu voiesc să-ţi fac bine cu cuvântul prin credinţa ta în venirea Mea cuvânt pe pământ, pentru pregătirea ta cea pentru venirea Mea, pentru hăinuţa ta cea de la Mine, omule, iar dacă tu voieşti să nu-ţi fac Eu bine cu cuvântul Meu care vine spre tine din Mine, atunci tu vei iubi focul în care stai, şi el se va aprinde peste tine şi te va zdrobi, că e vremea judecăţii făpturii. Amin.

Plâng îngeraşii la Mine de mila omului, că a venit vremea judecăţii şi plâng îngeraşii de vremea aceasta, şi omul nu plânge. O, cum să-l fac Eu pe om să plângă mai înainte de ziua Mea cea mare? Iată, omul nu mai ştie de îngeraşul Meu, iar îngerii cei răi, care au căzut din cer, se luptă de atunci, de la căderea lor, şi până azi, ca să-l împiedice pe om să se întoarcă în rai şi în viaţa lui cea veşnică, acolo unde nu este durere, ci este mângâiere fără de sfârşit pentru om şi pentru Mine cu omul, căci Eu fără om sunt numai în suspin şi n-am casă fără om, căci casa Mea este omul, iar casa omului este raiul Meu pe care l-am făcut pentru om şi pentru Mine cu omul în care Eu Mă odihnesc cu odihna Mea.

O, omule, ia-ţi solzii de pe ochi şi vezi venirea Mea, şi ia-ţi solzii de pe urechi şi auzi strigarea Mea cu care ies înaintea ta cu fiii Tatălui Meu, cu fiii cuvântului Meu, cu fiii lui Dumnezeu, omule pribeag. Mă port după tine cu ei, ca să Mă iei de la ei, că Eu Mă dau lor pentru tine, iar tu să Mă iei de la ei, că Eu vin cu cuvântul şi cu focul, şi tu vei alege ce vei lua. Ia cuvântul, şi te găteşte prin învăţătura cuvântului Meu. Nu lua focul, căci focul va fi pentru toţi cei păcătoşi care nu vor lăsa păcatul cel sortit pentru foc. Ia, omule, din cer, că vin cu raiul pe pământ, şi am şi venit, şi am şi aşezat pe pământ legea raiului cu fiii lui Dumnezeu. Iar dacă Mă vei auzi, fii atent apoi, că în rai nu se face păcat. în rai se mănâncă mâncare de rai, aşa cum l-am învăţat Eu în rai pe omul cel întâi zidit. Eu când l-am aşezat pe om în rai, nimic nu i-am spus decât ce să mănânce şi ce să nu mănânce ca să fie viu şi ca să nu moară. Să ştii tu, omule, că toate cele din cer sunt sau cad din om prin mâncare, căci trupul omului este templu ori pentru Dumnezeu, ori pentru diavolul. Să ştii tu, omule, că viaţa moare în om prin mâncare, iar viaţa este sfinţenia care trăieşte în veci. Să ştii tu, omule, că păcatul se trezeşte în om prin mâncare, căci omul este trup, nu este duh. O, dacă omul ar fi voit să mănânce ce i-am spus Eu la început să mănânce, omul n-ar fi păcătuit, omul n-ar fi murit prin mâncare şi prin neascultare de legea raiului, dar acum am adus pe pământ legea raiului, şi vin mereu cu ea ca s-o desăvârşesc, şi vreau să nu mai fie omul carne şi sânge, căci acestea nu moştenesc nestricăciunea, nu moştenesc raiul şi sfinţenia raiului. Când Adam s-a făcut carne şi sânge prin poftă, atunci a pierdut nestricăciunea, căci Eu i-am zis: «Dacă vei mânca din ce nu este de mâncat, vei muri negreşit, vei pierde nestricăciunea trupului tău şi îţi vei pierde trupul». Iată, omule scump, pentru ce-ţi piere trupul şi se duce în pământ. Trupul care mănâncă altceva decât i-am spus Eu omului întâi zidit să mănânce, se pierde şi nu mai este, dar sufletul trupului strigă la Mine, strigă din pământ la Mine sângele omului, şi omul nu se înspăimântă că Eu îi cer sângele din mâna lui, îi cer viaţa, îi cer cont pentru viaţa lui, şi nu poate omul fugi de acest răspuns, şi va intra la suferinţă omul. Chiar şi trupurile din pământ, care aşteaptă învierea lor, vor învia, unele spre viaţă veşnică, fiindcă au iubit-o şi au lucrat-o aşteptând, iar altele spre osândă veşnică, fiindcă au lucrat-o pe ea în viaţa trupului.

O, nu te mai piti, omule, că Eu sunt în toate câte le-am făcut, şi nu poţi să te ascunzi decât în Mine ca să te izbăvesc de păcat şi de pierzare, dacă vrei. Am venit să pun peste tine legea raiului, şi Mă uit ce faci tu, şi îţi spun cu cuvântul să nu mai faci ce faci tu, că tu îl faci pe om ca tine, nu ca Mine, din tine, nu din Mine, de la tine, nu de la Mine. De la poftă îl faci pe omul care este azi. Eu altfel i-am spus omului să se facă. I-am spus cu cuvântul Meu să se facă, şi i-am spus: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul». Eu cu cuvântul am spus, şi din acest cuvânt trebuia să se facă omul, nu din păcatul omului căzut, căci păcatul omoară trupul omului, şi intră omul în pământ de şapte mii de ani, iar Eu spre judecată am venit în lume, ca să-i arăt omului cum trebuia să împlinească el cuvântul Meu care i-a spus omului: «Creşteţi şi vă înmulţiţi». Eu am arătat naşterea Mea din Fecioară, şi atunci am judecat omul şi am pus degetul pe păcatul lui şi l-am osândit, dar omul nu s-a despărţit de păcat, şi nu s-a întors în rai decât o mică rămăşiţă care a crezut prin harul Meu cel de la venirea Mea. Acum, din nou vin să-i spun omului de cer şi de rai şi de viaţă fără de păcat, şi să-i dau omului viaţa înapoi.

îţi spun, omule scump, nu mai fă păcat, nu mai fi neputincios în faţa păcatului. Ia din Duhul Meu, ia din puterea Mea, ia de la fiii lui Dumnezeu, că i-am pus între Mine şi tine. Ia şi vino în viaţa cea de rai, că pe pământ nimic, nimic nu va mai rămâne decât raiul, omule. îţi spun aşa cum i-am spus lui Adam: mănâncă din rai, dar nu mânca de pe pământ, şi mănâncă cu ascultare de pe pământ. Mănâncă ce ţi-am spus Eu, şi să începi cu moartea păcatului din tine. O, nu mai bea nimic decât ce ţi-am făcut Eu pentru ca să bei, că Eu din pământ nu izvorăsc ce bei tu. Eu i-am dat lui Israel apă ca să bea. O, nu mai fuma, că aceasta este iadul şi chinurile iadului pe pământ cu oamenii. O, nu te mai desfrâna, ci curăţeşte-te de pofta trupului care se face iad şi foc de iad în trupul omului. O, nu mai mânca, omule, carne! O, nu mai mânca! Ajunge, omule! Te-ai făcut mormântul atâtor vietăţi cu suflet viu în ele. Ajunge! Ajunge, omule! în ţara Mea de nuntă nu vei mai fi dacă nu asculţi această poruncă, fiindcă în România nu se va mai face ucidere, că Eu am spus: «Omule, să nu ucizi», şi am spus: «Omule, să nu fii desfrânat», şi am spus: «Să iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul şi din toată dragostea ta, omule». Şi dacă nici azi nu auzi ce ţi-am spus Eu, şi dacă vei tot lua de la om şi nu de la Mine spre viaţa ta, în curând Mă vei vedea şi Mă vei auzi când voi spune celor răi: «Mergeţi, voi, cei blestemaţi, în focul cel nestins din voi, la plata cea după fapte, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor, că voi n-aţi auzit pe Dumnezeu şi n-aţi voit viaţa şi aţi trăit morţi faţă de Mine».

Iată vremea judecăţii, şi Eu îl strig pe om de la moarte la viaţă şi ies în calea omului cu voi, copii ai cuvântului Meu, că voi sunteţi fiii Tatălui Meu, fiii lui Dumnezeu, prin care Eu izbăvesc făptura, căci ea aşteaptă suspinând izbăvirea ei, şi îi spun omului să vină şi să fie izbăvit. Să vină dacă voieşte, că iată, glasul Meu trece prin om şi îi spune omului: ia, omule, şi mănâncă ce ţi-am spus Eu la început să mănânci ca să nu mori, căci viaţa moare în om prin mâncare, şi păcatul se săvârşeşte în om prin mâncare, căci omul este trup, şi nu duh. Nimic să nu mai mănânci, nimic să nu mai bei decât aşa cum te-am învăţat la început. Amin. Atunci păcatul şi pofta lui nu vor mai învia în tine, iar raiul şi îngerii lui te vor sluji ca pe cel născut din Dumnezeu, omule. O, aşează-te să lucrezi ca în rai şi mergi spre întoarcere, că drumul e scurt, nu e lung, iar în rai nu se însoară şi nu se mărită nimeni, şi sunt toţi ca îngerii. Amin. Şi nu mai e ca în lume, şi pe pământ va fi raiul, căci este făgăduit să fie şi să dea rod, iar rodul este pomul vieţii, din care vor mânca sfinţii, şi frunzele lui vor fi spre tămăduirea neamurilor, precum este scris. Amin.

Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, şi sunt întru venirea Mea pe pământ, şi vin de la Tatăl. Amin. Şi am pe România de la Tatăl, ţară a venirii Mele, şi am luat din ea fii, şi îi numesc fiii lui Dumnezeu cei aşteptaţi de toată făptura, şi sfinţii şi îngerii zic: „Vino, Doamne!”, căci Duhul zice: „Vino!”, iar mireasa zice ca duhul sfinţilor şi al îngerilor: „Vino, Doamne!”.

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt zice: vino, omule, la Mine, vino, că iată, Eu vin ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa. Vin cu zile de nuntă pe pământ, vin şi mereu vin. Vino, omule, şi tu, că Eu împart din viaţa Mea celor ce iau din ea spre viaţa cea veşnică ce va să vină pe pământ curând, curând. Şi iată, vine, şi a venit, şi vine, ca să ia moartea de pe pământ şi s-o arunce în focul cel nestins, unde arde foc şi pucioasă.

Iată vremea judecăţii, iar Eu îl strig pe om de la moarte la viaţă, de la iad la rai, la ziua nunţii cea veşnică, cu mireasa Mea cea din români, că întru ea Eu binevoiesc. Amin, amin, amin.