Bat la porţile dintre cer şi pământ. Sunt Domnul, şi Unul este Domnul, şi Se numeşte Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin. Din veac şi până în veac aşa lucrez, prin porţi intru în biserică, în locul unde sunt adunaţi mai mulţi în numele Meu cel sfânt. Prin porţi lucrez peste orice stare de pe pământ, plăcută sau neplăcută Mie. Dar ştie, oare, omul ce este această poartă dintre cer şi pământ? Nu ştie, nu ştie că este, dar ea este, din veac şi până-n veac. Omul cel pregătit de Mine ca să-l chem şi să-l aleg şi să-l încredinţez că este Dumnezeu şi că lucrează prin porţi, omul cel supus Mie prin puterea Mea, aceasta se numeşte poarta dintre cer şi pământ. Amin, amin, amin.
Bat la porţile dintre cer şi pământ. îmi aşez paşii Mei cereşti pe cărare, dar cărarea se face cărare numai când are omul nevoie de Mine. Altfel, vin cu forţa, şi e greu când vin aşa, că Eu sunt un Dumnezeu mare, iar cărarea este mică şi cu greu Mă ţine pe ea. O, greu se mai învaţă omul cu cărarea Mea spre el, greu de tot, că omul este ca omul, şi altfel nu vrea omul să fie; nu vrea să fie nici înger, nici slugă, nici ucenic, nici fiu, că omul se deprinde prea greu cu ascultarea şi cu iubirea, şi de aceea spun Eu că omul e ca omul, şi altfel nu vrea omul să fie. Scris este în Scripturi: «Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi asinul, ieslea domnului său, dar omul nu Mă mai cunoaşte, şi s-a depărtat de Mine». Omul e ca omul, şi s-a făcut nepăsător şi neascultător şi nesupus, şi nu are nevoie de stăpân. Dacă ar şti omul că cel fără stăpân nu cunoaşte pe Dumnezeu, dacă ar vrea omul să creadă că stăpânul fără supuşi nu are lucru bun pentru Dumnezeu, dacă ar şti creştinul că fără duhovnic nu are pe Dumnezeu, dacă ar şti duhovnicul că fără lucru de ucenici nu are lucru, nu are formare, atunci s-ar întoarce omul cu faţa spre Dumnezeu şi s-ar privi în oglindă şi n-ar mai uita faţa firii sale. Dar Eu, Domnul, Mă îndrept spre om ca să-l învăţ să Mă ia de Stăpân peste el şi să nu fie liber, căci cel liber umblă hoinar şi n-are căpătâi, dar cel supus are tot ce trebuie să aibă.
Umbla odată câinele cel credincios omului, umbla liber, şi s-a întâlnit cu lupul. Lupul l-a întrebat cum de este el frumos şi voinic. Câinele i-a răspuns: „Sunt la stăpân, şi la el am căsuţă, am hrană, am apă, am umbră, am îngrijire de la stăpân, şi nu fac nimic mai mult decât că latru când şi când la cei străini, ca să ştie străinii că sunt prietenul şi păzitorul stăpânului meu în vreme de zi şi de noapte, în vreme de necaz”. Lupul i-a spus câinelui: „Vreau şi eu să merg cu tine, că sunt flămând şi fără adăpost, şi sunt slab din pricina nemâncării. Cer la Dumnezeu hrană când mi-e foame, şi Dumnezeu îmi dă puţin, că sunt lup făcător de rele pentru cei răufăcători. Sunt liber, dar hrană n-am decât dacă-mi dă Dumnezeu. Merg şi eu cu tine la stăpân”. Câinele l-a luat cu el pe cale, dar pe când ei mergeau, lupul a văzut la gâtul câinelui un semn, o urmă săpată în blană. „Ce este această urmă la gâtul tău?” „Este legătura în care stau la stăpân. Stau legat, nu stau liber; stau la locul meu şi îmi cunosc locul şi mă supun stăpânului în toate.” Lupul s-a speriat atunci, şi a zis: „Mai bine stau flămând şi pribeag decât să stau legat”. „Dacă-i aşa, i-a zis câinele, dacă nu poţi sta de bunăvoie supus şi legat, atunci soarta ta este aceasta pe care o ai: să n-ai stăpân, să fii hoinar şi fără căpătâi, să nu aibă cine te îngriji la necaz, şi să flămânzeşti pe pământ umblând după pradă”.
Iată, bat la porţile dintre cer şi pământ, şi sunt Domnul, şi Mă îndrept spre om ca să-l învăţ să Mă ia şi să Mă aibă de Stăpân peste el şi să nu stea liber, căci cel liber umblă după pradă, umblă hoinar, fără căpătâi, umblă în voile lui, şi vai celui ce are voile lui!
Intru în Ierusalim pe asin, căci asinul este cel ce cunoaşte ieslea stăpânului său, este cel ce înţelege pe Dumnezeu. Omul care Mă poartă pe Mine spre om, este cel ce se supune aşa cum s-a supus asinul care M-a purtat pe Mine în ziua sărbătorii de azi, acum două mii de ani când Eu, intrând în Ierusalim pe asin, mulţime multă venită la praznic auzind că Eu vin, au luat ramuri de finic şi M-au întâmpinat zicând: «Osana întru cei de sus! Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este împăratul Care vine întru numele Domnului!». Atunci, fariseii cei fricoşi, zicându-Mi învăţător, Mi-au zis să-Mi cert ucenicii ca să nu-Mi cânte aşa, dar Eu le-am răspuns că dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga pentru Mine că sunt Fiul lui Dumnezeu.
Mă îndrept spre om ca să-l învăţ învăţându-vă pe voi, copii ai cuvântului Meu. V-am născut prin cuvântul adevărului, după a Mea voie, ca să fiţi voi începătură făpturilor Mele. Sârguiţi-vă în toată vremea să ascultaţi, căci ascultarea este mai mare decât vorbirea, care poate aduce până şi mânie prin ea, iar mânia omului nu are nimic cu dreptatea Mea. Cuvântul blând, Eu l-am sădit în voi. Primiţi cuvântul Meu, că el poate mântui sufletele voastre de orice rău, de orice mânie. Cel ce ascultă cuvântul cel de la Mine şi nu se face numaidecât împlinitor al lui, acela se amăgeşte pe sine şi seamănă cu omul care vede în oglindă faţa firii sale, şi după ce s-a privit pe sine, îndată uită ce fel era. Dar dacă vă uitaţi bine în legea cuvântului Meu cel desăvârşit, care liberează pe omul care stăruie în el, în cuvântul Meu, făcându-se nu auzitor care uită, ci împlinitor a tot cuvântul Meu, acela fericit va fi în faptele sale. Amin.
Vin să vă învăţ pe voi, căci cu voi grăiesc din cer pe pământ, iar cerul se coboară la voi cu Mine când grăiesc cu voi. Vin să vă învăţ pe voi, ca să aibă învăţătură omul care voieşte să înveţe legea cea desăvârşită a libertăţii, căci scris este în Scripturi: «Cine s-a uitat de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu auzitor care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în faptele sale, şi se va păzi fără de pată din partea lumii».
Omul e ca omul, şi s-a făcut nepăsător şi nesupus, iar cine nu iubeşte supuşenia, nu are stăpân peste el. Dacă ar şti omul că cel fără stăpân nu este plăcut Mie, atunci s-ar întoarce omul cu faţa spre Dumnezeu şi s-ar privi în oglindă şi n-ar mai uita faţa firii sale, şi ar scăpa omul de păcatul părerii de sine, şi apoi de păcatul mulţumirii de sine, care înseamnă iubire de sine şi înseamnă om singur, om fără stăpân. Dacă ar şti creştinul că fără duhovnic nu are pe Dumnezeu, atunci şi-ar face omul duhovnic, ca să aibă pe Dumnezeu, ca să Mă aibă pe Mine de Stăpân peste el, că Eu sunt pentru om prin porţi, aşa cum prin trupul asinului Mi-am făcut intrarea Mea cu slavă în Ierusalim. Asinul M-a purtat, iar Eu am intrat, şi cei mulţi M-au mărturisit de Stăpân peste ei, căci aşa este lucrul lui Dumnezeu peste pământ şi peste om.
Duhovnicul este oglinda în care trebuie să se uite omul şi să vadă. Duhovnicul trebuie să fie el însuşi legea cea desăvârşită a libertăţii, iar cei de sub mâna lui trebuie să audă şi să împlinească, şi apoi să fie fericiţi întru faptele lor, şi numai aşa se vor păzi fără de pată din partea lumii.
Omul e ca omul, nepăsător şi nesupus, dar la voi vin Eu, fiilor supuşi. Vă învăţ supuşenia. Supuneţi-vă unii altora la ce este bine, şi daţi loc şi daţi creştere duhovnicului, şi faceţi-Mi cale spre voi, şi vouă spre Mine, prin binecuvântare, fiilor. Nu lucraţi nici un lucru fără binecuvântare, căci lucrul vostru este lucru pentru Mine, pentru lucrul Meu cu voi peste pământ. Nu fiţi voi înşivă în îndeletnicirile voastre cu Mine, ci să fiu Eu însumi întru ele prin voi. Amin. Cercetaţi poruncile Mele. Dar cum se face această lucrare de cercetare a poruncilor? Iată cum: orice clipă şi orice faptă a ei vă învaţă ea însăşi ce aveţi de făcut cu ea, după poruncile Mele. Dacă omului îi vine în faţă faptă de neiubire de Dumnezeu şi de semenii lui Dumnezeu, faptă de furt, faptă de desfrânare, faptă de minciună, faptă de ucidere, faptă de lăcomie, faptă fără porunca Mea cea din lege, atunci omul este învăţat de însăşi clipa faptei ce are de făcut, după porunca Mea şi nu după fapta care-i vine în faţă, şi fericit va fi acela în faptele sale şi se va păzi fără pată din partea lumii.
Tot lucrul vostru trebuie să fie pentru Mine, fiilor din grădină, şi voi, cei ce vă hrăniţi din grădină spre viaţă fără de prihană, şi voi, cei care auziţi fără să împliniţi. Viaţa trăită după poruncile Mele, aceea este viaţa omului, dar omul e ca omul, şi stă nepăsător şi nesupus, şi omul e ca lupul care umblă după pradă, după apucat.
Voiesc să binecuvintez cu cuvânt nou căsuţa Mea din deal. în ea să se aciueze fii pe potriva Mea, că ea este mărgăritar al lucrului Meu de la voi, fiilor prin care Eu, Domnul, binecuvintez tot ce am de binecuvântat pe pământ şi în cer. Aduceţi Mie ramuri de finic şi strigaţi-Mi: „Osana!”. Aduceţi-Mi Mie fii pe potriva Mea, vlăstari noi, care au de învăţat statul în viţă, căci scris este: «Orice mlădiţă care stă în viţă, aduce roadă în viţă, nu în sine», fiindcă Eu am spus: «Binecuvântarea Mea curge acolo unde sunt ai Mei împreună, fraţi împreună». Aduceţi Mie rod viu, rod verde, şi fiţi oglindă pentru cei ce cresc pentru Mine, şi fiţi duhovniceşti, măi fiilor, că duhovnicii din biserica din lume nu sunt duhovniceşti, nu sunt curaţi, nu sunt săraci de lume, nu sunt sfinţi cu viaţa şi cu fapta, nu sunt cu mâinile curate, şi sunt lacomi de cele lumeşti, şi sunt stricaţi cu simţurile cele trupeşti şi cele duhovniceşti, şi sunt ruşinaţi de îngerii cei răi, căci duhovnicii lumii sunt trupeşti. Ei cunosc cuvântul Meu, dar nu-l împlinesc, şi se fac pe sine de ocară. Dar voi aduceţi Mie ramuri de finic, rod viu, rod verde, rod ceresc, fii pe potriva Mea, săraci de cele pământeşti şi bogaţi în cele cereşti şi duhovniceşti pe pământ. învăţaţi pe toţi cei ce se hrănesc cu cuvântul Meu, învăţaţi-i să se roage pentru libertate, pentru ca să aibă peste ei legea cea desăvârşită a libertăţii, şi nu să audă fără să împlinească ei cuvântul Meu, ci să se păzească fără de pată din partea lumii, şi să zică: „Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi ce-şi iau partea în viaţă, al căror pântece s-a umplut de bunătăţile Tale. Doamne, dă-ne putere să lucrăm poruncile Tale şi să fim cumpătaţi, pentru ca să creştem înaintea Ta rod viu şi să ştim lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei”. Amin.
Fiilor, vă spun vouă că viţa este cea cu mlădiţe, că iată, via din lume am tăiat-o, că nu are mlădiţe şi că s-a uscat. Fiţi via Mea, via Mea cea nouă, şi aduceţi Mie ramuri noi, mlădiţe vii, care se hrănesc din viţă împlinind lucrarea viţei, aceeaşi lucrare viţa şi mlădiţa, căci altfel, mlădiţa care nu rodeşte din viţă se usucă, şi apoi se taie. Spori-vă-va Domnul pe voi şi pe mlădiţele care dau din voi, ca să vă dau plată pentru rod. Amin.
Binecuvintez cu cuvânt nou căsuţa Mea din deal, cea pe care am pus-o să fie pentru Mine lângă staulul cuvântului Meu. Să aciueze în ea copii sfinţi, copii prunci, căci cel ce vine la Mine trebuie să se facă prunc, nou-născut, începătură făpturilor Mele, pietre de temelie pentru Mine, pietre mărturisitoare, căci aşa am spus: «Pietrele vor striga». Amin. Căci cei ce trebuiau să strige atunci şi acum, n-au strigat pentru Mine ca să le fiu Stăpân, şi au spus să tacă cei ce strigau şi cei ce strigă. Cel ce se clatină, acela se şi teme, şi de aceea se şi ascunde, dar voi mărturisiţi pentru Mine înaintea oamenilor. Pietre care grăiesc să fiţi, căci cei fricoşi tac; tac şi se ascund de mânia Mea, de cuvântul Meu, cuvântul adevărului, prin care Eu, Domnul, v-am născut pe voi după a Mea voie, ca să fiţi începătură făpturilor Mele. Amin.
Omul este ca omul, şi altfel nu vrea omul să fie. Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi asinul, ieslea domnului său, dar omul nu Mă mai cunoaşte, şi s-a depărtat de Mine, şi slujeşte demonilor. Toţi oamenii sunt chinuiţi de demoni, şi nu este pe pământ om sfânt ca să scoată demonii din oameni. Nimeni nu vine la Mine ca să scot demonii din el. Stă omul în el chinuit de patimi trupeşti şi de lăcomie, de cele ce pier, şi nu vine la Mine ca să-l scap de aceşti demoni. Acest soi de demoni nu ies din om decât cu post şi cu rugăciune, precum am spus Eu atunci ucenicilor Mei, care n-au putut să scoată demonii din om. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să se roage Mie pentru om postind, şi trebuie să postească pentru om rugându-se Mie; altfel demonii nu se tem şi nu se depărtează din cel cuprins de ei.
Fiilor, fiţi atenţi, fiţi treji şi lucrători mereu peste via Mea cea nouă. Fiţi cu rânduială şi cu vorbire spre zidire de suflete. Fiţi buni înaintea Mea, fiţi bunul Meu şi zidiţi împărăţia Mea cu care vin la voi. Scris este: «Bun este omul care-şi rânduieşte vorbele sale cu judecată; acela în veac nu se va clătina». Fiţi atenţi în toată vremea, căci cuvântul vostru este rupt din Mine, fiindcă voi sunteţi voia Mea peste pământ. Să asculte de voi cei ce s-au dat Mie, căci am făcut din voi viţă nouă din care cresc mlădiţe noi. Aduceţi Mie mlădiţe noi, aduceţi Domnului miei. Amin.
Binecuvântat este Cel ce vine din cer la voi cuvânt nou, cuvântul adevărului, prin care v-am născut pe voi după a Mea voie, ca să fiţi începătură făpturilor Mele, începătură de nou Ierusalim pentru venirea Mea pe pământ. Amin, amin, amin.
04-04-1999
