Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinţilor 12 apostoli

Râuri de ape vii să curgă din gurile voastre cele veşnice, o, ucenici ai uceniciei Mele cea de sub Tatăl, că Eu, deşi îi eram Fiu, M-am dovedit Lui ucenic desăvârşit, fiindcă orice ucenic desăvârşit este ca învăţătorul său, iar Tatăl a fost şi este şi va fi învăţătorul Meu, căci Eu de la El grăiesc şi nu de la Mine însumi. Amin.

V-am spus vouă când M-am aşezat întru Tatăl ca să vă fac şi vouă loc întru El dacă M-am dus întru El, v-am spus că Mă duc la Tatăl ca să vă pregătesc loc, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi, şi să fiţi întru Tatăl. V-am spus că dacă Eu Mă duc, îi voi trage pe toţi la Tatăl, şi v-am spus să nu vă depărtaţi de cetatea pentru care Eu am pătimit până ce nu voi trimite Eu pe Mângâietorul Cel din Tatăl şi Cel din Mine, şi prin El să vă îmbrăcaţi cu putere de sus, şi apoi să-Mi fiţi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în toată lumea, căci Mi-aţi fost ucenici. Amin. Ucenic este cel ce are de mărturisit şi care mărturiseşte lucrarea învăţătorului său la toţi oamenii. Lucrarea Mea este viaţa cea veşnică pentru om, iar voi nu aţi avut de mărturisit oarecare lucrare, ci lucrarea învăţătorului vostru, Care are viaţă veşnică şi pe care o dă celor ce cred în El, spre viaţa lor. Amin.

O, ucenicilor cei de atunci, şi voi, ucenicilor cei de acum ai Mei! O, ce frumoasă este viaţa cea veşnică! Ea nu se vede decât dacă omul o are, iar cel ce o are nu poate s-o ascundă pe ea, ci se face frumos între oameni prin ea şi vin oamenii spre el şi îl întreabă pe el despre viaţa cea din el. Eu sunt atât de fericit cât nu se suie la mintea omului cel născut din om când am pe pământ om frumos, om după chipul şi asemănarea Mea, mărturisitor al Meu în care Eu stau şi cuvintez, căci mărturisirea se face cuvânt când omul este mărturisitor al Meu pe pământ, când omul este după chipul şi asemănarea Mea. Amin.

O, ce frumoasă a fost viaţa Mea pe pământ! O, ce frumos L-am mărturisit Eu pe învăţătorul Meu, pe Tatăl Savaot, Care era întru Mine! Era întru Mine pentru că Eu eram întru El, căci fără El, Eu nu puteam să fac nimic, şi aşa v-am spus şi Eu vouă, ucenici ai Mei: «Fără Mine nu puteţi face nimic». V-am spus aşa ca să am peste ucenici aceeaşi lucrare pe care Tatăl o mărturisea prin Mine, iar Eu să lucrez asemenea Lui, să semăn cu Tatăl în lucru ca să-I fiu Lui ucenic desăvârşit. Amin.

O, ce fericit este învăţătorul care are ucenici, iar dacă acesta este şi ceresc pe pământ, ce fericiţi sunt ucenicii unui aşa învăţător! Dacă un învăţător nu este născut de sus, din cer, prin credinţa în Mine cea lucrătoare prin iubire, acela când dă să-şi câştige viaţa, şi-o pierde, precum Eu am spus, dar dacă el este născut de sus, din Fiul Tatălui, atunci el îşi dă viaţa pentru mărturisirea învăţăturii Mele de viaţă veşnică pentru om, şi aşa şi-o câştigă, căci când viaţa cea veşnică este în om, acela îmi face Mie ucenici, căci ucenic al Meu este cel ce poartă în el şi dă din el viaţă veşnică, râuri de ape vii curgând din el peste cei fără de viaţă, şi atunci apele vii adapă cu viaţă pe oameni, şi oamenii sunt atraşi spre viaţă, luptându-se cu moartea împotriva ei ca să dea loc în ei vieţii. Amin.

O, ce frumoasă a fost pe pământ viaţa Mea şi a voastră după ce şi voi aţi luat-o de la Mine, ucenici ai Mei! Viaţa cea frumoasă nu şi-o poate face omul. Ea este cea care trăieşte în om, şi omul trăieşte prin ea, şi nimeni nu poate trăi decât prin suferinţă, o, ucenici ai Mei de atunci şi de acum! Omul nu-şi simte viaţa din el decât atunci când îl doare trupul şi sufletul şi duhul, şi atunci el se luptă pentru ea şi prin ea. Nimeni nu-L poate iubi pe Făcătorul vieţii, pe Dumnezeu, nimeni între oamenii ieşiţi din oameni, decât atunci când în ei îi doare viaţa. Viaţa care nu doare, aceea este viaţă moartă, căci omul slujeşte cu ea morţii, faptelor morţii, care nu au nimic în Dumnezeu. O, câtă viaţă, cât duh de viaţă aţi mărturisit din voi când voi sufereaţi cu duhul, cu sufletul şi cu trupul pentru viaţa Mea în voi, pentru mărturisirea vieţii veşnice în om, când voi stăteaţi pe stânca vieţii înaintea tiranilor de pe pământ care trăiau moartea şi faptele ei, luptându-se ei cu puterea cea de sus, cu viaţa Mea cea veşnică din voi, şi care mărturisea deşertăciunea celor fără de Dumnezeu, fără de viaţă pe pământul cel făcut de Dumnezeu!

Acum, după două mii de ani, când Eu am despărţit veacul cel pământesc de veacul cel ceresc şi l-am trecut în veacul cel nou cu piciorul lui pe poporul cuvântului Meu, acum, la masa împărăţiei Mele cu el, stau cu sfinţii şi vă dau glas vouă, o, ucenici iubiţi, că vă sărbătoresc îngerii şi sfinţii ziua voastră de sobor în duh de biserică, cei din cer cu cei de pe pământ la masa Duhului Sfânt, Care Se îmblânzeşte la credinţa celor credincioşi ca să fie purtat ca la sfârşit de timp, căci acum, la sfârşit de timp, Eu am avut credinţă de la cei ce sunt poporul Meu, şi cu această credinţă am despărţit veacurile, cel ceresc de cel pământesc, pe omul cel ceresc de omul cel pământesc, şi stau la masă de Duh Sfânt cu cei ce sunt acum poporul Meu, poporul veacului cel ceresc pe pământ, căci Eu pe pământ îmi am lucrarea, şi cu cerul lucrez pe pământ. Eu sunt în cer şi pe pământ, şi minunată este taina aceasta pe care Eu o descopăr şi o desluşesc la cei mai mici, căci cei mici nu ştiu decât să creadă şi să trăiască viaţa cea veşnică şi nu cea vremelnică pe pământ. Eu sunt cuvânt în mijlocul lor şi le dau viaţă din viaţa Mea şi le dau darul credinţei cea de sus, căci credinţa cea de jos este omenească, şi de două mii de ani ea nu-Mi dă viaţă în om. Dar credinţa cea de sus Mă ţine pe Mine în om şi lângă om, şi omul nu iese din Mine, ci trăieşte întru Mine, precum Eu în Tatăl trăiesc, căci M-am dus la Tatăl ca să-i trag pe toţi la Tatăl, ca acolo unde sunt Eu, să fie şi ei, şi acolo unde sunt ei, să fie şi Tatăl, iar Tatăl este întru Mine, şi Eu întru El, şi toţi un trup şi o pâine suntem. Amin, amin, amin.

– O, Învăţătorule Cel născut din Tatăl mai înainte de vecii! Cine între noi, ucenicii Tăi cei de acum două mii de ani, am cunoscut vremea acelor începuturi mici? Tu, Doamne, Tu, Paştele cel nou, Tu, Care Te-ai dat nouă în seara cinei cea de taină, cine dintre noi a cunoscut taina pe care cu mâna Ta ai frânt-o şi ai împărţit-o nouă de viaţă veşnică? Tu erai Cel ce Te împărţeai, şi apoi ne-ai spus că nu vei mai gusta cu noi taina aceea până ce ea nu va fi din nou între ucenici întru împărăţia Tatălui Tău, Care Ţi-a pregătit Ţie mireasă şi nuntă şi masă de nuntă, Dumnezeule tainic, desăvârşit Învăţător Care pecetluieşte taina Sa între ucenici. Amin. Ai păzit totul în taină mare pentru zilele Tale cele măreţe, pentru zilele cele de apoi, după două mii de ani, căci Tu ai spus în cartea profeţiilor, ai spus prin Duhul pentru zilele cele de apoi pentru toată făptura, şi aşa ai spus: «Veniţi să ne întoarcem cu pocăinţă la Domnul, căci El ne-a sfâşiat şi El ne va vindeca; El ne-a bătut, şi El ne va lega rănile apoi, căci după două zile din nou ne va da viaţă, iar în ziua a treia ne va scula ca să fim iarăşi vii în faţa Lui, să cunoaştem şi să ne sârguim spre cunoaşterea Lui. Venirea Lui e sigură ca revărsatul zorilor, căci El va veni peste noi ca o ploaie timpurie şi ca o ploaie târzie care înviorează pământul». Amin.

O, Învăţătorule desăvârşit, dacă Tu nu ne-ai fi trimis după ce Te-ai aşezat în Tatăl pe Duhul Sfânt Mângâietorul, am fi rămas orfani pe pământ, am fi rămas fără învăţător, fără călăuză, Doamne, şi am fi bâjbâit prin întuneric ca şi toţi oamenii de pe pământ care nu au călăuzitor. Dar Tu L-ai trimis pe El peste noi, şi El lua din Tine şi ne aducea, şi toate câte Tatăl îţi spunea El ne aducea şi ne lucra pe noi ca să rămânem ai Tăi, ca să rămânem în iubirea Ta, precum Tu ne-ai poruncit mai înainte de a-Ţi ascunde de noi faţa Ta cu care noi Te cunoşteam pe vremea cât ai stat cu noi ca un om. Suntem ucenici fericiţi la masa noii împărăţii, căci toate făcutu-s-au noi, precum Duhul a proorocit pentru zilele cele de apoi. Stăm acum cu Tatăl şi cu Tine şi cu sfinţii şi cu îngerii şi cu cei mici ai Tăi de pe pământ la masa Duhului Sfânt, căci Tu Ţi-ai făcut venirea şi Tu Însuţi le grăieşti lor şi nouă, celor trecuţi în cele ce nu se văd. Stăm în uimire, şi cu bucurie ne hrănim şi, apoi, Învăţătorule scump, iarăşi vom fi glas de cuvânt în mijlocul ucenicilor Tăi de azi. Cu binecuvântare arhierească şi cu voia Ta le binecuvântăm din Tine masa cea pentru fiinţă şi stăm cu ei la masă şi iarăşi vom fi cuvânt, noi şi cu ei, Doamne, şi se va auzi peste pământ petrecerea cerului laolaltă cu pământul, învăţătura Duhului Sfânt, Cel fără de hotar, şi îi vom mângâia pe cei de sub povara venirii Tale şi îi vom creşte pe toţi cei mici cu hrana cea de azi şi îi vom îmbrăţişa în dureri şi în bucurii şi îi vom umple de har peste har, că mare este vremea aceasta promisă de Tine încă de pe atunci când noi, ucenicii Tăi cei de atunci, nu înţelegeam vremea acelor începuturi mici, Doamne.

O, copii ai Tatălui şi ai Fiului şi ai Duhului Sfânt, sunteţi fraţii cei mici ai noştri. Durerile să vă fie bucurii, căci omul nu-şi simte viaţa decât când ea doare în el. Durerea e cea mai dulce viaţă în om, cea mai trăită, şi nimeni nu poate iubi pe Domnul vieţii decât atunci când îl doare în el viaţa, când trăieşte în el viaţa. Amin, amin, amin.

O, ucenicilor, am umblat cu voi trei ani şi jumătate şi M-am arătat vouă Dumnezeu adevărat şi aţi văzut cum fariseii şi cărturarii veneau şi Mă ispiteau, dar Mie mai uşor Mi-a fost să-l biruiesc pe duhul cel potrivnic care M-a ispitit după patruzeci de zile de post, după rânduiala Tatălui, şi i-am spus apoi până în sfârşit: «Mergi, satano, că scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti!”», şi atunci diavolul M-a ascultat şi M-a lăsat, şi au venit îngerii şi Mi-au slujit, şi am făcut lucrarea Tatălui înaintea oamenilor, iar îngerii coborau şi se suiau la Dumnezeu, se suiau şi coborau peste Mine şi lucrau la credinţa Mea, împlinind faptele ei. Amin.

O, poporul Meu, sunt în mijlocul tău cu soborul de ucenici, că mare este lucrarea de ucenic cu învăţător. Voiesc şi cu tine să lucrez fără de seamăn, aşa cum lucram peste ei, şi apoi prin ei dacă M-am dus în Tatăl ca să-I arăt Lui lucrul Meu de pe pământ, lucrul şi fapta ucenicilor Mei. Amin. Ucenicii au avut de învăţat de la Mine să nu ispitească pe Dumnezeu, dar dacă omul nu are de unde să audă şi apoi să facă aceasta, el nu ştie să facă aşa, şi de aceea am spus Eu că mai uşor Mi-a fost să-l biruiesc pe duhul rău spunându-i: «Mergi, satano, de la Mine!», decât pe cei ce zi de zi Mă ispiteau şi Mă încercau ca să-Mi pricinuiască prin cuvintele Mele moarte pe cruce. O, nu se teme diavolul nici de post, nici de rugăciune, nici de trup împovărat de nevoinţă în om, atât cât se teme de Dumnezeu din om. Când M-am lăsat dus de Duhul în pustie ca să Mă las ispitit de diavolul după ce am postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi după rânduiala Tatălui, atunci diavolul văzând că Eu sunt Fiul Tatălui Mi-a spus: «Iată, îţi este foame, şi acum să zici ca pietrele să se facă pâine şi să mănânci», dar Eu i-am răspuns cu duh dumnezeiesc că «Omul nu numai cu pâine trăieşte, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu». Amin. Iată-i, fiilor, pe cei ce trăiesc numai cu pâine! Dacă pe ei nu poate să-i ridice nimeni din această cădere, aceia numai aşa trăiesc, dar trăirea şi viaţa ei nimeni nu o poate iubi decât atunci când aceasta doare în om.

Duhul cel potrivnic lui Dumnezeu a învăţat Scriptura cerurilor de pe pământ, şi cu ea pe mulţi, pe prea mulţi îi ispiteşte, căci M-a ispitit pe Mine satana cu ea. Mi-a spus din ea: «Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; aruncă-Te jos de pe aripa templului, căci Domnul le va porunci îngerilor pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini şi nu vei izbi de piatră piciorul Tău». Atunci şi Eu i-am răspuns din Scripturile Tatălui şi i-am spus: «Este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, iar lumii şi împărăţiei ei şi strălucirii ei nu Mă închin; şi tu mergi acum înapoia Mea, căci Eu îţi spun din Scripturi că trebuie lui Dumnezeu, Lui singur să-I slujeşti, Lui singur să te închini». Amin, amin, amin.

O, poporul Meu de azi, sunt fericiţi ucenicii Mei în mijlocul tău. Ţi-au binecuvântat ei ţie, din Mine şi din Tatăl, pâinea cea spre fiinţă, pentru că Domnul ţi-o dă, dar când Eu eram în pustie pentru ca să-l biruiesc pe diavolul, atunci când am flămânzit după ce am postit, i-am spus lui: «Omul nu numai cu pâine trăieşte, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu». Ucenicii Mei stau la masă cu tine, Ierusalime de azi, şi se hrănesc cu tot cuvântul care iese din gura Mea peste ei şi peste tine, căci aceasta avea să fie hrana pe care trebuia s-o aibă omul cel zidit de mâna Mea din pământ dacă el ar fi voit să rămână întru Mine, iar Eu întru el cuvânt, precum şi sunt. Aşa am fost la început, şi aşa sunt şi la sfârşit, şi voiesc să-l deprind pe om să mănânce din cer mai întâi, şi apoi de pe pământ pe cele de la Mine. Amin.

Am zis tuturor acum două mii de ani: «Dacă voi aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar şi nu mai mult de atât, aţi zice muntelui să se mute, şi s-ar muta». O, necredinţa omului în Dumnezeu s-a făcut munte împotriva credinţei în Dumnezeu a omului, căci credinţa este muntele cel înalt de pe care Eu cuvintez ca să-l hrănesc pe om cu cuvântul gurii Mele mai mult decât cu pâine. Amin. Bobul de muştar încolţeşte şi îşi dă trup şi se face mare şi crede crescând chiar dacă e sămânţă mică. Cuvântul Meu însă nu creşte în om, căci omul nu este pământ bun, omul nu ştie să creadă în cuvântul Meu, şi se face piatră omul şi îşi dă viaţă şi creşte de piatră, iar Eu nu pot să-Mi las în el sămânţa cuvântului Meu.

Am făcut înaintea ucenicilor Mei minuni fără de seamăn, ca să Mă vadă ei că sunt Dumnezeu adevărat, fiindcă venise vremea să-L preaslăvesc pe Tatăl în Mine. Lucrarea credinţei omului în Dumnezeu îl face pe om făcător de minuni, şi nu este o mai mare minune ca aceea de a-L lăsa omul pe Dumnezeu să trăiască în el, şi să-I primească apoi cuvântul şi să se hrănească cu el pentru ca să trăiască. Amin.

O, poporul Meu, cuvântul Meu de peste tine e har mare, iar cel ce-l mănâncă pe el mai mult decât pe pâine, acela se umple de har şi se face locaş al lucrării harului, precum ucenicii Mei cei de acum două mii de ani s-au făcut. Amin, amin, amin.

– O, cum să nu ne fi făcut noi templu al harurilor Tale, Doamne, dacă Tu ne hrăneai din gura Ta cu cuvântul lui Dumnezeu? Fariseii şi cărturarii care Te ispiteau în fel şi chip, fiind iudei necredincioşi lui Dumnezeu, semănau cu diavolul care Te-a ispitit pe Tine în pustie, iar Tu îi răspundeai ispitirii lui cu cuvântul Scripturilor, Doamne, ca şi fariseilor, ca şi cărturarilor, învăţătorule Doamne. O, ce căzut este omul care nu citeşte Scripturile ca să le înţeleagă şi nu ca să Te ispitească cu ele pe Tine şi pe toţi cei care nu au credinţa cea din Scripturi! Credinţa cea din Scripturi, Doamne, nu este aceea de a crede omul în Tine şi în jertfa Ta cea de pe cruce, ci este cea lucrătoare prin iubire, iar iubirea este să fie omul după chipul şi asemănarea Ta pe pământ, aşa cum Tu ne-ai învăţat pe noi să fim, şi numai după aceea ai făcut din noi trimişii Tăi peste pământ, ca să lucrezi Tu prin noi, Tu şi nu noi din noi, şi ne-ai zis aşa: «Mergeţi în toată lumea şi vestiţi viaţa Mea la toată făptura, iar celor ce vor crede le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor scoate din oameni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mâini, şi chiar de vor bea ceva dătător de moarte nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile vor pune şi se vor face sănătoşi». Credinţei celor ce cred, Doamne, îi urmează semne minunate prin cei trimişi de Tine să vestească împărăţia cerurilor, dar omul nu crede, aşa cum n-au crezut cei mai mari ai lumii, care Te-au judecat mai înainte de moartea Ta pe cruce şi cărora Tu le-ai spus: «De acum veţi vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului». Amin.

O, credinţa celor ce nu cred prin iubire, şi lucrătoare ea prin iubire, nu poate să Te vadă pe Tine şi să Te audă pe Tine venind pe norii cerului peste om. Noi însă am înţeles taina Scripturilor venirii Tale pe norii cerului, chiar dacă atunci când ai spus aşa celor ce Te-au răstignit apoi, noi nu am ştiut să credem aşa atunci. Dar Tu ai împlinit apoi toată taina Scripturilor pentru care venisei de la Tatăl pe pământ, şi ne-ai trimis apoi pe Duhul Sfânt, şi de la El am luat de la Tine şi am văzut şi am mărturisit, aşa cum regina din Saba, după ce a auzit toate câte se vesteau peste lume despre înţelepciunea lui Solomon, a venit la el şi a văzut şi a crezut mai mult decât auzise ea despre aceasta, şi apoi a fericit ea pe poporul lui Dumnezeu şi i-a dat împărăţiei lui Solomon daruri, Doamne.

O, copii ai Tatălui şi ai Fiului şi ai Duhului Sfânt, grăim vouă, căci îi suntem Domnului ucenici în cer precum I-am fost pe pământ. Deschideţi Scripturile şi învăţaţi din ele cum să ascultaţi, cum să trăiţi împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, ca atunci când oamenii ştiinţei pământeşti aud de la voi şi vin să vă vadă, să-şi plece aceştia capul înaintea împărăţiei Domnului de la voi aşa cum regina din Saba când a venit să vadă pe cele auzite despre înţelepciunea lui Solomon, şi-a aplecat capul şi s-a închinat ea Domnului Dumnezeului lui Israel. Amin.

Ascultaţi de înţelepciunea cea din cei ce îi are Domnul cârma voastră, ca să se minuneze lumea de împărăţia Domnului de la voi. Păziţi fără pată tot cuvântul Domnului, căci Domnul la vremea cuvenită îşi va face arătarea peste toată făptura, numai voi să păziţi bine tot ceea ce vi s-a încredinţat, stând în toată vremea departe de deşartele vorbiri, care sunt lumeşti şi nu cereşti, căci cine-şi leagă sufletul de ştiinţa din lume, mincinos numită aşa căci aceea nu este ştiinţa, acela calcă peste credinţă chiar dacă el crede că merge alături cu ea. Domnul este Cel ce aduce totul la viaţă, Domnul şi nu omul ştiinţei căreia în chip mincinos i se spune aşa în lume.

Iubiţi viaţa care doare în voi, că fără durerea ei în voi nu veţi învăţa calea, adevărul şi viaţa. Nu vă tulburaţi pentru durerile voastre. Ele sunt cursă pentru calea vieţii ca să nu mai iubiţi durerea vieţii din voi, durerea Domnului în voi, că Domnul este viaţa voastră, şi aveţi în mijlocul vostru pe fiii înţelepciunii cereşti, care vă pot ţine pe drumul vieţii, căci este peste ei mai mult decât a fost lucrul înţelepciunii lui Solomon, care făcea minunată orânduială peste ţara lui Israel, peste purtarea şi îmbrăcămintea lui Israel şi peste toată statura poporului ales, căci Domnul în mijlocul vostru a lucrat şi a aşezat mai mult, o, copii ai Domnului, iar voi trebuie să vă deprindeţi cu lucrarea de ucenic desăvârşit, fiindcă vă hrăniţi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu, Care vine pe nori, aşa cum El a spus mai înainte de învierea Sa, mai înainte de arătarea Sa peste cei credincioşi din Israel. Amin.

Scuturăm peste voi harurile noastre, iar voi fiţi temple ale Duhului Sfânt, ca să locuiască El în voi precum în cei pe care Domnul i-a pus între voi măsura Lui. Un lucrător al Domnului care are ogor, are pe ce semăna sămânţa cuvântului lui Dumnezeu, şi apoi are rod pentru Dumnezeu, dar trăiţi ca Domnul şi lucraţi ca El, împotrivindu-vă diavolului, care fuge de cei ce nu-L ispitesc pe Domnul, ci cred în El temându-se de El şi neispitindu-L întru nimic. Amin.

Trăiţi împărăţia Domnului pe pământ, că ea de două mii de ani se vesteşte, dar nu se trăieşte, căci învăţătorii care s-au aşezat în numele Domnului peste oameni nu sunt buni nici pentru ei, nici pentru oameni, fiindcă ei se hrănesc din ştiinţa cea din lume, care nu este ştiinţă, ci este deşartă vorbire, căci pe toate Domnul le-a zidit, şi e păcat ca omul să-L ispitească pe Dumnezeu. Amin, amin, amin.

– O, ucenici iubiţi, care aţi crezut în Mine mai vârtos în ziua coborârii harului Duhului Sfânt peste voi! Este scris în Scripturi să nu ispitească omul pe Dumnezeu pentru el însuşi, pentru credinţa lui în Dumnezeu, pentru calea lui, pentru adevărul cel din Scripturi. Este scris că pe toate ale Lui Domnul le pecetluieşte între ucenici, şi n-a fost nicicând altfel cu tainele Mele între cer şi pământ, căci este scris: «Domnul va fi stâncă de poticnire, cursă şi laţ pentru Ierusalim, şi mulţi se vor sfărâma; şi va lega Domnul taina Lui şi descoperirea Lui şi va pecetlui învăţătura Lui pentru ucenici, între ucenici, căci El îşi ascunde faţa, pentru credinţa celor ce nădăjduiesc în El». Amin.

O, ucenici iubiţi ai Mei de azi, e mare taina de ucenic. Cel fără învăţător nu face nimic nici cu trupul, nici cu sufletul, nici cu duhul, nici cu fapta. O, mare este iubirea celor ce se fac ucenici ai Mei, iar la aceştia nu încape decât credinţa lucrătoare prin iubire şi nu prin ispitirea asupra Domnului. Cei ce ispitesc pe Domnul, aceia capătă ştiinţă de pe pământ, ştiinţă omenească, şi cu ea îl chinuie pe Domnul, îl alungă pe Domnul, şi apoi îl pierd pe Domnul, căci Eu diavolului i-am spus: «Mergi, satano, că este scris să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!». Dar cei ce ca Petru plâng apoi şi se arată Domnului când Domnul îi cheamă pe ei, aceia pot să-şi înnoiască darul credinţei şi să facă rod la Dumnezeu. Amin.

O, poporul Meu, cercetează-te, fiule. Am spus în cuvânt că Eu nu am venit să ghicesc, ci am venit să grăiesc, şi vai celor ce ispitesc pe Dumnezeu! Uită-te la viaţa cea răzleaţă a celor care ispitesc pe Dumnezeu şi pe om şi pe diavol, şi învaţă să fii ucenic al Meu prin credinţa cea care lucrează prin iubire. Minciuna îl înşeală pe om, ca s-o folosească omul, dar cine este cel ce-şi poate face înveliş din minciună? O, cercetează-te mereu, Ierusalime! învaţă viaţa care doare în tine, că Eu sunt îndurerat. Trăieşte ca Mine şi nu ca tine. Trăieşte-Mi durerea şi daţi-vă unii altora viaţa Mea, durerea care doare în Mine, dorul Meu după om, căci omul nu mai este învăţat cu adevărul, nu mai este învăţat cu Domnul şi cu dragostea Lui în el, cu durerea Lui după om.

Cei ce-şi pierd înţelepciunea, aceia să o ceară înapoi de la Dumnezeu, şi El o va da lor. Să audă tot omul de pe pământ cuvântul Meu şi să se hrănească cu el mai mult decât cu pâine. El este durerea Mea care se face bucuria omului, viaţa omului, Dumnezeu în om, căci omul nu-şi simte viaţa decât atunci când ea doare în om. Cuvântul Meu e numai durere. Să-l ia omul de viaţă, căci durerea e cea mai dulce viaţă în om, cea mai trăită, cea mai scumpă, şi este împărăţia Mea în om până la arătarea Mea când Eu voi aduce omului şi Tatălui bucuria de a-i strânge pe toţi în Tatăl, după ce voi suferi până la capătul ei iubirea Mea care aşteaptă după om. Amin, amin, amin.