Mă aşez în carte cu cuvântul sărbătorii de azi. Amin. Eu, Domnul sfinţilor, îi mângâi pe sfinţi în cer şi pe pământ, în cele ce nu se văd şi în cele ce se văd, căci sfinţii au fost şi sunt mângâierea Mea în cer şi pe pământ. Amin.
Mare minune este să-Mi dea omul casa lui şi viaţa lui. Casa omului e trupul lui, iar viaţa omului e lucrarea lui. Când omul se dă Mie, Eu vin şi Mă aşez în el şi îl fac casă a Mea şi stau în ea cu ale Mele şi le înmulţesc ca un gospodar iscusit şi le împart la săraci şi dau să-i vindec de lipsuri ca să aibă cine mărturisi despre Mine şi despre sfinţii Mei care se fac casă Mie pe pământ. Lipsurile omului sărac nu sunt pâinea şi haina şi banul. Acelea sunt lipsurile omului leneş, care nu vrea să lucreze nici pentru hrana lui, nici pentru haina lui. Omul sărac este omul lipsit de Dumnezeu şi de cele de la Dumnezeu. Omul îmbogăţit de Mine cu cele ale Mele este cel ce face adevărata milostenie când le împarte pe ele în jurul său. Cel ce miluieşte este miluit, căci ştie să miluiască. Adevărata pâine cu care omul poate să miluiască pe om este pâinea cea din cer, pâinea cea pentru sfinţi, hrana cea tare a sufletului.
Mă fac hrană pentru viaţa omului şi Mă deşert în vasele Mele şi Mă dau. în dar Mă dau, căci izvorul nu-i cere nimic celui ce bea din el. Dacă este sau nu cine să bea din el, izvorul curge fără să se oprească. Aşa voiesc Eu să curgă cuvântul Meu peste pământ, şi să bea din el omul, căci omul este flămând şi însetat şi gol şi sărac de toate cele. El îşi strânge mereu pe cele ce se strică, pe cele ce-l sărăcesc de viaţă. Pe toate şi le mai face omul, dar viaţă nu-şi face. Eu, ca un milostiv ceresc ce sunt, îl chem pe om ca să-i dau viaţă, că el nu-şi poate face viaţă. Ale Mele dintru ale Mele voiesc să-i dau şi să i le înmulţesc şi să-l fac milostiv ca şi pe Mine, că de aceea îi dau; îi dau ca să dea, căci izvorul curge şi nu se opreşte şi se varsă peste tot în calea lui. Eu sunt izvorul, şi Mă vărs în sfinţii Mei, şi ei se varsă în sfinţi din loc în loc şi îmi adună Mie rod de sfinţi, căci sfinţii au viaţă, iar viaţa este rodul care rămâne pe veci.
O, mare minune este să-Mi dea omul casa lui şi viaţa lui, şi ca să fac Eu din el râu de apă vie precum Eu sunt. Nu cunoaşte omul fericirea aceasta, că dacă ar înţelege omul această fericire, s-ar face râu din râul vieţii şi ar adăpa şi ar hrăni şi ar împodobi pe cei săraci. Cel ce miluieşte, acela este cel miluit, dar dacă omul nu miluieşte pe om cu această milă, de aceea nu are omul. Cine dă, lui îşi dă, căci izvorul nu seacă, şi aceasta este taina izvorului care curge. Eu sunt izvor de viaţă şi M-am dat cu ea, şi dacă M-am dat, am viaţă şi izvor de viaţă şi Mă dau mereu, că aşa este izvorul. Mă vărs peste pământ cu cuvântul vieţii, cu taina vieţii, şi chem săracii să vină să ia viaţă şi să aibă, şi din belşug să aibă. Amin.
Eu când l-am făcut pe om, l-am făcut după chipul şi asemănarea Mea, nu l-am făcut cum este el acum. Şi după ce l-am făcut, omul şi-a pierdut viaţa prin neascultare, şi de aceea el nu poate da viaţă. Dar Eu am venit iar în calea lui ca să-l fac iar şi să aşez în el viaţa. Amin, amin, amin. Nu sunt negustor de cuvinte, ci sunt adevărul cuvântului care dă viaţă omului. Amin. Cine nu crede ce spun, să Mă pună la încercare, să se dea Mie casă, să-şi dea Mie viaţa şi lucrul vieţii lui ca să lucrez Eu şi nu el, şi să vadă apoi că Eu sunt Cel ce dă viaţă omului, că Eu sunt cuvântul adevărului, Omul cu Duh dătător de viaţă. Amin. Cel ce nu-Mi dă Mie viaţa lui ca s-o fac Eu, acela pătrunde cu greu cuvântul Meu care dă viaţă. Tainele cuvântului nu sunt la suprafaţa lui, ci sunt în adâncul cuvântului. Numai omul care ştie să sape dă de bogăţia cuvântului Meu cel tainic. Numai cel ce iubeşte viaţa Mea în el, numai acela are cu ce să pătrundă în adâncul cuvântului Meu cel plin de taina lui. Când omul se dă Mie, numai apoi începe să ştie, începe să vadă, începe să poată, începe să dea, căci sfinţii aşa lucrează şi aşa se împart făcându-Mă pe Mine izvor din ei pentru viaţa oamenilor. Amin.
Duhul Meu şi al sfinţilor Mei se odihneşte în grădina cuvântului, spre tămăduirea neamurilor. Treime de arhierei sfinţi am făcut Eu în cer din cei trei sfinţi care s-au dat oamenilor în numele Meu, păstori cu milă de oi, păstori care nasc miei dându-le viaţă din viaţa Mea; păstori care au pătruns taina cuvântului ca să înveţe cu el pe oameni. Viaţa lor cea sfântă a bucurat lucrarea Mea în ei, căci omul care se dă Mie casă se face lumină peste pământ ca să meargă oamenii pe drum cu lumină. Rari de tot au mai fost păstori cu milă de oi, de la ei până azi. Antichrist era şi atunci băgat în biserică şi îmi prigonea turma, iar apoi s-a îmbrăcat în haină de sfânt şi şi-a făcut lucrarea până azi, căci lucrarea lui cea omenească are ce are cu lucrarea Mea, cu biserica Mea. De două mii de ani de când el s-a pitit în biserică şi şi-a tot făcut fii cu trupul ca să-i prigonească pe cei ce se nasc cu duhul pentru Mine, el s-a îmbogăţit de slavă pe urma bisericii. O, puţină, puţină de tot a fost biserica Mea, iar biserica lui abia mai încape în casa ei. Asuprit şi strâmtorat a fost cel ce M-a urmat cu adevărat. în biserica lui n-a încăput omul care a călcat pe urmele Mele. Aşa este şi azi, că el n-are nevoie de om sfânt, căci la rugăciunea omului sfânt au căzut mereu zidurile necredinţei care ascund în ele pe omul minciunii, pe antichrist, care-şi are viaţa în biserică. Cine se face păstor trebuie să aibă bani, şi acela se face păstor pentru ranguri, pentru bani se face păstor. Adevăratul păstor nu-şi strânge nimic decât oi, ca să îngrijească de ele, şi ele să prăsească oi şi să le dea păstorului, iar el să le dea Mie.
O, cum de nu s-a trezit de două mii de ani lumea care a dat să se facă biserică a Mea? O, cum de n-a văzut omul că este înşelat în numele Meu? Am spus prin cartea Mea din zilele acestea că biserica Mea n-a fost pe pământ, ci numai sub pământ şi numai în ascuns, iar cea care se aşează cu zidurile ei pe înălţimi ca să prindă sub ea robi, aceea e biserica omului ascuns care lucrează taina fărădelegii cea proorocită de apostolii Mei că se va lucra în biserică spre dărâmarea ei.
Se miră omul pe pământ de ce am venit Eu cu cuvântul în lume acum, după două mii de ani. O, dacă ar şti omul ce lucrare face păruta biserică de pe pământ, n-ar mai sta nepăsător omul, şi ar alerga la Mine aşa cum a alergat fiul risipitor de viaţă la tatăl său ca să-i dea să mănânce. Sunt frânţi de jale sfinţii din cer care au fost pe pământ păstori de la Mine puşi pentru turma cea risipită. Am spus că nici un om nu poate înşela pe om şi pe Dumnezeu ca şi omul care se aşează de la el citire sau de la oameni citire peste oameni în numele Meu ca să păstorească, zice el. O, păstorul cel adevărat nu se mai are pe sine. Dar unde să mai găseşti aşa ceva? Astăzi nu mai este nici un păstor în afară de Mine. De aceea am venit acum, după două mii de ani, să fiu Păstor pe pământ. Am venit că nu mai sunt păstori de oi. Am venit că Mi-e milă de om. Cei ce se aşează mai mari peste oameni şi peste mări şi ţări, sunt orbi de tot, dar nu sunt orbi, ci le place lucrarea de orb, şi de aceea o lasă ca să fie. Cine-i alege pe orbi? Orbii îi aleg. Sunt orbi toţi oamenii şi nu vor să se trezească din orbire. Nu boala este vinovată, ci bolnavul este vinovat.
Am venit Păstor pe pământ, că Mi-e milă de om. N-are omul povăţuitor, n-are omul preot, căci preot este cel ce se jertfeşte, nu cel ce ia jertfă. Preotul care ia de la oi, acela nu este preot. Eu n-am făcut aşa, ca să sug de la oi. Mi-era milă de ele şi le dădeam Eu. Eu n-aveam nici casă, nici masă, nici ţarini, nici avere, dar aveam ce să dau la oi. Aveam putere să le dau. Cu cuvântul le făceam mâncare şi hăinuţe de har şi adăpost de la Tatăl, şi ele uitau de frig şi de foame şi de jale şi se ţineau după Mine cu dor, şi Eu le dădeam. Dar când au aflat păstorii cei plătiţi, care pândeau după Mine şi după oile Mele, s-au sculat şi Mi-au răsfirat toate oile şi le-au făcut să strige la Pilat să Mă pună pe cruce, ca să nu-şi piardă păstorii oile de la care sugeau ei. Aşa este şi azi. Eu păstoresc cu păşune cerească şi adăp cu izvor dulce pe oi, şi păstorii cei vicleni s-au supărat şi Mi-au râs de oile pe care Eu le-am strâns la pieptul Meu ca să le dau viaţă din viaţa Mea. Dar ei s-au tăiat şi se vor tăia în sabia pe care ei au scos-o împotriva venirii Mele şi a turmei Mele cea curată, cea curăţită de Mine ca să fie, şi ca să nu piară biserica Mea dintre pământ şi cer. Nu este biserică aceea care stă zidită de om pe înălţimi. Aceea este prăvălie pe care scrie „Dumnezeu”, şi se duce omul să Mă ia de acolo şi Mă plăteşte. Nu e om să încapă în biserica aceea dacă nu are bani. Toţi slujitorii ei zic că banul e pentru biserică, şi omul nu ştie ce zice mai-marele lui, care-i ia lui banul şi îl cheltuie în plăceri trupeşti şi pământeşti şi trecătoare. Iată, nu este pentru biserică banul pe care-l dă omul la această prăvălie. Biserica înseamnă oile, nu ziduri înseamnă, nu altceva înseamnă. Oaia slabă n-are trecere în templul omului; oaia stearpă, nici atât. Dar oaia grasă încape, că are lapte şi are lână şi are miei. Nu preotul trebuie să umble cu banii dacă e nevoie de bani pentru viaţa bisericii, ci iconomii care au în grijă lipsurile oilor. Oaie pe oaie se ajută prin iconomii cei drepţi, care se fac împărţitori cu nevinovăţie, precum scrie Scriptura. Iar preotul trebuie să păstorească, trebuie să hrănească şi să panseze şi să păzească oile Mele, şi el să nu aibă oi, de vreme ce se aşează păstor al oilor Mele, iar Eu nu le cer nimic la oi, şi le dau din viaţa Mea. Amin.
Mă plâng cu cuvântul. Sunt orbi toţi oamenii, şi Eu nu mai pot scăpa de robie, căci omul minciunii M-a scris pe casa lui ca să trăiască pe urma numelui Meu, dar Eu nu i-am spus să facă aşa. Eu nu M-am dat nimănui să Mă vândă decât lui Iuda, ca să se împlinească Scriptura cu Mine, Păstor vândut de om.
Iată, aşa a fost mereu cu păstorii minciunii. Văduva cea săracă s-a împrumutat ca să-i ajungă să dea păstorilor partea cea de la oi. Când am văzut-o cum a dat, Mi-a fost milă de ea. Nimeni n-a cercetat-o dacă are, ci dacă a dat. N-avea decât puţin de tot, şi nu s-a mai gândit la viaţa ei, ba a mai şi împrumutat, şi iată cât a dat. O, de ce nu fac aşa şi păstorii? De ce nu-şi pun şi ei viaţa pentru oi aşa cum oile şi-o pun pentru ei?
O, biete oiţe, multă milă am de voi. Am venit după voi ca să vă scot de sub robie. Păstorii cei de peste voi vă sug vlaga, vă irosesc timpul. Voi munciţi la stăpâni străini ca să vă ţineţi viaţa, iar păstorii de peste voi vă mănâncă laptele, şi voi nu mai ştiţi să naşteţi şi să creşteţi miei pentru Mine. Să ştiţi că păstorii cei de peste voi nu sunt de la Mine, ci sunt vânzătorii Mei. M-au scris pe prăvălia lor şi şi-au făcut argaţi şi strângători de bir şi Mă vând vouă, zic ei, iar pe voi vă cumpără cu numele Meu, scris pe prăvălia lor. Iată, vânzare şi cumpărare, şi unde este aceasta, acolo este lucrare antichristă, pecete mincinoasă. Nimeni nu poate vinde pe Dumnezeu, nimeni nu poate cumpăra oi până ce nu are scris pe el acest nume tainic: „antichrist”, omul fărădelegii, care stă pitit în haină de sfânt de două mii de ani. Biserica Mea nu este aşa, şi unde ea este, nu este vânzare şi cumpărare, nu este păstor plătit, care dă oile la lup dacă vine lupul; nu este Dumnezeu vândut şi nu este oaie cumpărată pentru ca să argăţească păstorul, ci este iubire şi jertfă sfântă, aşa cum Eu am arătat la oi, aşa cum Eu am lucrat înaintea oilor ca să ia oile de la Mine învăţătură de biserică. Dar acest fel de biserică nu şi-a găsit loc niciodată printre oameni, căci oamenii sunt orbi şi nu caută să cunoască Duhul Adevărului ca să vadă apoi prin El.
O, Mă doare pentru minciuna de pe pământ şi pentru casa ei şi pentru numele Meu, scris pe această casă. Mă doare. O, Tată al Meu, Mă doare, şi îţi spun Ţie, căci sunt Fiul Tău: Mă doare, Tată!
– De când l-ai pierdut pe om Te doare, Fiule. Când am văzut cât Te doare, Te-am trimis după el ca să-l faci iar, dar omul n-a stat la făcut, Fiule făcător al omului. Ai voit să mori pentru durerea oilor fără păstor, că Te durea risipirea lor, iar după ce ai murit, ai înviat, ca să vadă oile că eşti Păstorul lor. Dar păstorii minciunii s-au arătat iar, şi stau de două mii de ani în locul Tău peste oi şi Te vând, zic ei, pe viaţa oilor, pe laptele de la oi, şi Te doare de două mii de ani, şi nimeni n-are milă de durerea Ta cea de şapte mii de ani. De când l-ai pierdut pe om Te doare, tată, şi aşa Mă doare şi pe Mine, că eşti Fiul Meu Cel durut de la om, dar scris este: «Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe toţi vrăjmaşii Tăi aşternut sub picioarele Tale». Amin. Un picuţ, şi tot omul de pe pământ Te va avea de Păstor, căci toţi păstorii minciunii pier curând, curând. Le voi cere viaţa oilor şi îi voi pedepsi că Te-au vândut, Fiule. Ca iudeii Te vând toţi pe bani şi cu banii de pe Tine îşi fac ale lor şi s-au umplut de lăcomie şi de minciună în numele bisericii, Fiule, dar biserică nu este, că biserică este numai ce este al Tău, numai Tu, cu oile Tale, Fiule Păstor.
Te-am trimis iar Păstor pe pământ după două mii de ani. Cheamă-Ţi oile şi le dă viaţă, că n-au; n-au viaţă, n-au vlagă, n-au cunoştinţă, n-au mângâiere, n-au, Fiule, n-au. Numai pe Noi Ne doare de oi, dar oile nu ştiu. Nu ştiu oile unde este mângâierea lor şi alifia lor, că s-au pus păstorii minciunii între Tine şi oi şi s-a astupat calea cea cu lumină, Fiule Păstor.
O, nu mai plânge, tată. Eşti Fiul Meu şi Mă doare pentru Tine. Hai să păstorim omul de pe pământ şi să-i dăm şi putere să Ne ia şi să Ne aibă şi să Ne cunoască bine, ca să nu se mai lase omul înşelat de minciună. Hai, Fiule, copilul Meu, că Tatăl poate în Tine, şi Tu vei zdrobi sub mersul Tău pe pământ pe toţi cei care s-au folosit de numele Tău şi de haina Ta pentru câştig nedrept şi pentru ranguri şi pentru slavă. Hai, că timpul e pe sfârşite şi tot ce este al timpului se duce, iar Noi vom câştiga pe om, Fiule. Hai, că avem popor care Ne cunoaşte şi căruia îi facem cunoscută taina vieţii şi taina fărădelegii, şi el va propăşi pe pământ cu adevărul cel din cer. Amin, amin, amin.
– Şi noi, Tată bun, şi noi, arhierei din Arhiereul Cel veşnic, îţi mângâiem Fiul, că e copilul Tău Cel moştenitor, Care ştie să-Ţi dea Ţie toată moştenirea Lui când Şi-o va dobândi din nou de sub om pe deplin. Şi noi sunăm în zi de sărbătoare din trâmbiţa cuvântului cu care ne-a insuflat Hristos, Păstorul Cel din Tine, Tată. Strigăm oile sub mantia Lui, că păstorii de peste oi sunt lupii care trăiesc din oi. Să vină oile la izvor! Să vină! Amin, amin, amin.
A venit Hristos la voi, o, oiţelor! Auziţi-L cum cântă cu fluieraşul ca să vă adunaţi şi să-I cunoaşteţi glasul. Este Cel ce Şi-a pus viaţa pentru voi. A venit să vă dea păşune fără plată. Veniţi la El, că adevărul nu mai este în oameni. Nu le mai spunem lor, păstorilor de peste voi, să vă lase să veniţi la izvorul vieţii. Ei vă pun spini în cale ca să vă spună că drumul e greşit, iar în calea spre ei pun minciuna lor pe care ei scriu numele lui Hristos. Aduceţi-vă aminte că Domnul n-a încăput cu oile Lui în casa păstorilor de atunci. El le păstorea prin grădini, pe malul apelor şi prin munţi, şi le păzea de lupi, că şi atunci erau lupii ca şi azi, îmbrăcaţi în haine de sfinţi. Veniţi spre grădinile Domnului ca să vă dea El hrană, ca să vă înmulţească viaţa şi mângâierea cea din cer, că pe pământ omul minciunii vă duce spre tăiere. Fiţi după chipul şi asemănarea lui Hristos, Cel ce a făcut omul. Nu vă purtaţi după chipul şi asemănarea păstorilor voştri care vă sug laptele, care vă închid calea spre cer ca să rămâneţi pe pământ. Veniţi cu cerul, căci cerul este veşnic. Veniţi la izvorul cel din cer care curge în mijlocul oamenilor, căci Domnul l-a coborât pe pământ ca să aibă cel ce ia din viaţa lui, din cuvântul cel dătător de viaţă.
Strigăm oile sub mâna Ta de Păstor, Doamne. Dă-le mâna şi le dă putere ca să vină. Amin, amin, amin.
– Eu vin cu mântuirea oilor. Smochinul a dat muguri, şi via Mea s-a copt, şi primăverile vin şi se aşează peste pământ. Eu sunt Cel ce Mi-am pus viaţa pentru oi, ca să aibă oile viaţă. Să vină oile să le dau viaţă, căci am ieşit în calea lor şi Mă dau lor Păstor. Şi pe câte vor veni Eu le voi păstori. Pe munţii Mei Eu le voi păstori şi pe veci le voi mângâia pe munţii Mei. Amin, amin, amin.
12-02-2001
