Eu sunt mângâierea celor ce cred în Mine şi în toate câte Eu lucrez şi împlinesc, iar cel ce crede în Mine, acela este mângâierea Mea. Amin, amin, amin.
Pacea Duhului Sfânt este cu Mine şi vin cu ea la tine, poporule Ierusalime, poporule, mângâierea Mea, că nu mai am, fiule, cu cine să Mă mai mângâi. Eu Mă mângâi cu cel ce crede cu adevărat în Mine şi în tot ce fac Eu văzut şi nevăzut, dar nu mai am mângâiere, nu mai am om pe pământ cu credinţă nefăţarnică. Mi-e dor de mângâiere, Mi-e dor de om credincios cu credinţă sfântă, Mi-e dor de om cu inimă curată pentru Mine.
O, să nu te plictiseşti de coborârea Mea la tine, poporule mângâierea Mea. Vin să Mă mângâi cu tine şi vin să te mângâi cu Mine. Vin să-ţi dau putere să crezi în Mine şi în cuvântul Meu cel plin de viaţă veşnică.
O, trâmbiţa Mea, o, Verginico, vin iar prin cartea ta. Cobor din cer la poporul Meu, şi te cobor şi pe tine cu Mine, că tu eşti în cer între sfinţii Mei, şi se face cerul cuvânt peste Israelul Nostru cel de azi. Vin cu tine, venim din cer cuvânt, ca să grăieşti şi tu cu Mine în vorbirea Noastră cu Israel, că dulce mângâiere iau Eu din cuvântul duhului tău. Cuvântul tău e dulce, e plin de iubire pentru Domnul tău. Cuvântul tău e mir mirositor care se aşează mereu peste usturimea ranelor Mele alinându-Mi-le, că nu mai am mângâiere.
– Nu mai ai mângâiere, Mângâietorule. Duhul meu plânge şi în cer cum a plâns şi pe pământ, că Te-am iubit, Doamne, aşa cum iubeşte mireasa pe mire. Dar Tu erai Mirele Cel tainic după Care aleargă fecioarele cele sfinte şi cu aşa iubire Te-am iubit, ca să Te mângâi, că-Ţi vedeam mereu faţa. Mereu, mereu Te vedeam, că aşa ai binevoit Tu cu mine pentru vremea venirii Tale cea de a doua între oameni. Inima mea a fost un izvor de suferinţă pe pământ. Sufeream după Tine şi pentru Tine Cel neiubit şi nemângâiat. Sufeream iubirea ce o purtam poporului pe care Ţi l-am adunat în preajma cuvântului Tău care curgea ca râul prin graiul gurii mele. Iubirea este o suferinţă fără de care eu n-am putut fi nici pe pământ, nici în cer, căci în cer duhul meu suspină de durerile Tale şi nu ştiu cum să Te mai mângâi, Mângâietorule Doamne, căci Tu, Moştenitorul Tatălui, nu mai ai pe pământ moştenire, că Ţi-au luat-o iscoadele care se prefac că sunt drepţi şi moştenirea Ta e a lor.
Israel de atunci, ştia mai bine ca oricine că Tu eşti Moştenitorul Cel din partea Tatălui, şi pentru că ştia şi-a zis: «Acesta este Moştenitorul. Să-L omorâm, ca moştenirea să fie a noastră». Unii zic că aceasta a fost pildă, dar pilda gurii Tale a fost adevăr în inima şi în mâna lor. Mai-marii bisericii de azi ştiu bine că poporul acesta al Tău moşteneşte darul credinţei nefăţarnice. Ei ştiu că poporul Tău este moştenitorul darurilor Tale cele de la sfârşit, şi folosesc iscoade care se prefac că sunt drepţi, ca să-i prindă în cuvânt pe fiii cuvântului Tău şi ca să nu scape din mâinile lor moştenirea Ta şi a fiilor Tăi, dar moştenirea Ta nu e cu cei necredincioşi lucrărilor Tale, ci e a celor cu credinţă nefăţarnică, Doamne. Moştenirea Ta nu e din ziduri şi din cuvintele oamenilor, ci e din Duh Sfânt şi din trupuri sfinte care au în ele pe Duhul Sfânt locuitor şi lucrător de viaţă veşnică pentru cei sfinţi ai Tăi. Te mângâi cu cuvântul adevărului, că eşti fără mângâiere, dar Tu ai pe poporul cuvântului Tău care crede în Tine şi în împlinirile cuvântului Tău peste pământ, Doamne, iar cel ce crede în Tine, acela este mângâierea Ta. Amin, amin, amin.
– O, Verginica Mea, o, trâmbiţă a venirii Mele, tu eşti aluatul cel de la sfârşit, tu eşti aluatul mângâierii Mele, căci din tine au ieşit fii mângâietori pentru Mine Cel nemângâiat. Voiesc să Mă mângâie şi fiii tăi tot aşa, tot ca tine. Voiesc să-i aud grăind cu Mine şi pentru Mine aşa cum grăieşti tu din cer cu Mine. Voiesc să văd în ei credinţă nefăţarnică şi inimă curată să văd în ei.
Amin, amin zic ţie, Ierusalime, poporul Meu: mergi în mijlocul oamenilor, că voiesc să Mă mângâi cu tine slăvindu-Mă în tine înaintea oamenilor. Şi am să fac din tine pildă de credinţă nefăţarnică, căci toate pildele pe care Eu le-am dat prin cuvânt lui Israel, s-au făcut faptă în mijlocul lui. Mergi, poporul Meu, mergi cu Păstorul tău în mijlocul oamenilor! Eu sunt Păstorul tău Cel tainic şi stau în mijlocul tău nevăzut şi te mângâi şi Mă mângâi cu tine.
Duhul Meu suspină cu usturime pentru cei necredincioşi şi pentru cei cu credinţă făţarnică, pentru cei care stau peste oameni în numele Meu nefăcând voia Mea şi nelucrând faptele credinţei sfinte. Dar va veni peste biserica din lume încurcarea limbilor, şi apoi va cădea. Nu e voie să fie una cu păgânii biserica. Nu e de la Dumnezeu turmă amestecată. Eu n-am ce face cu oi amestecate cu capre. Mă uit pe pământ şi citesc din cer cuvântul omului bisericii. Nu se poate biserică lumească. O, ce vor oamenii să însemne biserică? Peste ce babilon vor oamenii să scrie biserică a lui Hristos? Biserica e numai una. Ea nu poate avea altfel de trăire decât a Mea. Eu sunt capul bisericii, dar unde nu sunt Eu capul, nu sunt nici piciorul. Şi am să dau cuvânt mai-marelui bisericii din România să nu dea voie bisericii adevărate să se facă una cu babilonul, o turmă cu cei fără strămoşi sfinţi. Voi da cuvânt proaspăt peste biserica din România, şi dacă nu va asculta cuvântul Meu ca să fie numai cu Domnul, nu şi cu cei desprinşi de strămoşi, o voi da babilonului şi voi face din ea încurcătură de limbi, şi din această încurcătură vor ieşi cei ce sunt ai Mei şi se vor alege la dreapta, căci biserica Mea este cea în veac nebiruită. Amin.
Tu mergi, poporul Meu! Tu eşti turma Mea cea micuţă şi neatinsă de duhul cel străin de Mine. Tu eşti aluatul cel păstrat în mâna Mea, şi din tine va creşte ceea ce va rămâne. Mergi, fiule, mergi cu Păstorul tău în mijlocul oamenilor. Eu sunt Păstorul Cel tainic, şi sunt în mijlocul tău în chip tainic. Nici un lup nu-şi va arăta dinţii. Nici un şacal nu va avea dinţi pentru tine. De certarea Mea vor fugi, de glasul tunetului Meu se vor înfricoşa toate fiarele şi se vor trage în culcuşurile lor. Amin. Tu eşti plămada Mea, tu eşti rămăşiţa cea cu har, şi te îngrijesc cu mare iubire, ca să te am şi să Mă mângâi cu tine, căci cel ce crede în Mine îmi este mângâiere, îmi este alinare şi pace pentru duhul Meu şi odihnă pentru trupul Meu. Amin.
Tu, poporul Meu iubit, să nu cauţi cele ce nu-ţi sunt de trebuinţă. Tu să cauţi să ai numai cele ce-ţi trebuie, că tot omul de pe pământ îşi agoniseşte cele ce nu-i trebuie. Nimic să nu ai, nimic să nu-ţi faci decât cele de trebuinţă, şi vei fi uşor şi sfânt, căci cele ce nu trebuie îngreuiază pe om şi îl trag din cer. Am multe să-ţi dau ca să ai ce-ţi trebuie. Am cuvinte de aur pentru tine, copile sfânt. Am slobozit un cuvânt din cuvânt prin fiii grădinii Mele. Am spus prin ei, am spus unor copii iubiţi de Mine că odihna trupului este mângâierea sufletului. Nu este trup mai odihnit ca trupul care are în el un suflet mângâiat de Duhul Sfânt. Nu este trup mai sănătos ca sufletul umbrit de Duhul Sfânt Mângâietorul. Am doi copilaşi sub cortul pazei Mele, doi copilaşi din mijlocul lumii şi cu care Eu Mă sprijin în truda Mea de pe pământ. M-a umplut de mângâiere cuvântul acesta spus lor prin fiii grădinii Mele. însemnaţi acest cuvânt spre folosul lui Israel: odihna trupului este mângâierea sufletului, adevărată odihnă a trupului obosit. Căutaţi această odihnă în voi, căutaţi-o, fiilor, şi veţi fi fiii puterii.
O, fiilor din grădina Mea, fiţi plini de râvnă pentru cuvânt proorocesc. Smerenia voastră să nu stea împotriva cuvântului cel bun care se împlineşte prin rostire. Proorocii Duhului Sfânt aşa au lucrat, căci au avut îndrăzneală pentru folosul Domnului între oameni. învăţaţi pe cei credincioşi, învăţaţi-i de la Duhul Sfânt prin cuvânt proorocesc, că voiesc să înmulţesc în mulţi darul credinţei nefăţarnice ca să am credinţă împlinită în mulţi din cei ce au pornire sufletească pentru cer. Căutaţi în Duhul Sfânt mângâierea sufletului, că această taină este odihnă pentru trup. Staţi în taina credinţei nefăţarnice şi învăţaţi această taină, că nimeni pe pământ nu mai atinge această taină nici cu vârful degetelor. Credinţa nefăţarnică este darul care-i lipseşte omului care crede în Dumnezeu. Credinţa nefăţarnică şi inima curată în credinţă este darul pe care voiesc să-l pun mereu proaspăt peste tine, poporul Meu cel vestitor al venirii Mele pe pământ.
Iar voi, copii ai grădinii peste care se coboară cuvântul Meu, vestiţi întâlniri sfinte şi puneţi masă de cuvânt, că voi veni şi Eu din cer cuvânt, şi vom lucra cuvânt, şi cuvânt din cuvânt, pentru ca să fiţi voi mereu fiii credinţei nefăţarnice în mijlocul unui neam desfrânat şi păcătos, ferindu-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia şi credinţa făţarnică, dar scris este în Scripturi cuvântul Meu care grăieşte că «nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască, şi câte au fost spuse la întuneric, se vor auzi la lumină, şi cele ce s-au grăit de ei la ureche, în cămări, se vor vesti de pe acoperişuri», iar Eu înnoiesc acest cuvânt, şi apoi zic: amin, amin, amin.
Vestiţi întâlniri sfinte, şi voiesc să înţelegeţi ce sunt şi cum sunt întâlnirile sfinte. Ele sunt cele în care se întâlnesc cei ce cred în Mine şi din gura cărora curg râuri de apă vie, adăpându-se unii pe alţii cu râul Duhului Sfânt, care curge. Duhul Sfânt lucrează şi nu stă, grăieşte şi nu tace, Se slăveşte şi nu Se ascunde, şi Se preamăreşte prin cei cu credinţă nefăţarnică. Amin. Vestiţi întâlniri sfinte şi daţi grai împlinirilor care vin, iar împlinirile se grăiesc, şi apoi se împlinesc, căci aşa este lucrarea Mea, din veac şi până-n veac. Amin, amin, amin.
Iar tu, Verginica Mea, dintre sfinţii cerului ridică-ţi trâmbiţa şi cântă din ea, cântă cântarea ta de mireasă ca să înveţe şi Israel cântarea lui de mireasă. El este mireasă din mireasă. Cântă tu din trâmbiţă cerească! O, cântă ca să înveţe Israel să cânte ca tine, să cânte Domnului cum cânţi tu. Ieşim cu turma între oameni ca să vadă oamenii slava lui Dumnezeu. Poporul Nostru este slava lui Dumnezeu pe pământ, este rodul cuvântului Meu din care s-a născut acest popor. Binecuvântată să fie ieşirea şi intrarea lui Israel, şi apoi tu să cânţi şi să grăieşti, să grăieşti şi să cânţi peste popor, ca să înnoim în el pe Duhul Sfânt al Tatălui. Să cânţi, Verginico, cântarea ta de mireasă, să cânţi şi să grăieşti lui Israel. Amin.
– O, Doamne, eu sunt fiica binecuvântării Tale. Binecuvântată să fie ieşirea şi intrarea lui Israel, şi apoi voi împlini cuvântul Tău şi mă voi face hrană şi mângâiere peste poporul credinţei sfinte şi nefăţarnice, Doamne, şi îl voi învăţa din cer, să nu caute cele ce nu-i sunt de trebuinţă, ci numai cele ce-i trebuie, ca să fie uşor şi sfânt, căci cele ce nu trebuie îngreuiază pe om şi îl trag din cer.
Israele, mândria mea în faţa Domnului! Israele, agoniseala mea, te-am ales ca să fii de trebuinţă Domnului, că nu mai avea Domnul rod pe pământ, că oamenii bisericii s-au lăsat spre slavă deşartă, şi aşa de mult s-au lăsat spre ea, că le este ruşine cu Domnul, Cel ce a fugit şi fuge şi azi de slava deşartă care vine de la omul slavei deşarte. Nu-i trebuia bisericii slavă deşartă, şi ea şi-a agonisit ce nu-i trebuia, şi cele ce nu-i trebuie o îngreuiază şi o trag din cer, şi biserica se ruşinează acum cu Domnul, Cel lipsit de slavă deşartă şi plin de slava cea curată şi sfântă a Duhului Sfânt. Dar rostesc acum peste ei cuvântul Domnului: «De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Eu Mă voi ruşina de el când voi veni întru slava Tatălui Meu, pe care o am de la Tatăl, şi întru care voi veni cu sfinţii şi cu îngerii curând, curând». Amin, amin, amin.
Eu sunt cu Domnul pe cărarea cărţii mele şi mă fac cuvânt peste tine, poporul meu. Eu sunt în ceata sfinţilor din cerul cel nevăzut, iar cerul este mereu deasupra ta cu lucrarea sa, popor credincios. Mi-a spus Domnul să te învăţ lucrarea credinţei nefăţarnice, căci aceasta îţi trebuie mai mult decât tot ce trebuie să ai. Oamenii credincioşi de pe pământ nu au ce ai tu. Tu ai învăţătură proaspătă de la Domnul, că vine Domnul din cer la tine ca să-ţi dea învăţătură caldă, dar oamenii cei credincioşi de azi nu pot crede că Domnul e viu şi grăieşte, căci oamenii au credinţă făţarnică şi n-au inima curată.
Credinţa nefăţarnică este credinţa inimii curate, măi fiilor scumpi. Vin să vă învăţ ca să ştiţi tot ce voieşte Domnul să ştiţi. Omul credincios care iubeşte slava deşartă, omul care caută să aibă ceea ce nu-i trebuie, acela este făţarnic pentru Dumnezeu şi nu are inimă curată pentru Domnul. O, fiilor micuţi, să nu credeţi pe omul care vă spune că îl are ascuns pe Domnul în inima sa, ci să-l credeţi pe omul pe care-l vedeţi, nu pe cel pe care nu-l vedeţi; şi să-L credeţi pe Hristos, Cel Care este văzut în om şi din om, şi nu pe cel pe care nu-l vedeţi că este în om şi că ar fi ascuns în inima omului, că nu mai este pe pământ om cu credinţă nefăţarnică şi cu cuget smerit în inimă, căci omul credincios se ruşinează cu Dumnezeu şi are credinţă făţarnică, iar cel ce iubeşte pe Domnul nu se poate ascunde cu această iubire, căci iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ. Amin.
Eu sunt deasupra ta, Ierusalime, sunt cu Domnul şi cu cete de sfinţi şi de îngeri, căci aşa este venirea Domnului. Mi-a spus Domnul să te învăţ cântarea ta de mireasă ca să fii mireasa cea care cântă. Cine este mireasă are de ce să cânte, are cui să cânte, iar cine nu este mireasă, ce cântă, şi cui cântă? Cântarea miresei este cea care se suie la cer pe fir curat şi sfânt, căci cerul este curat şi sfânt, şi nimic întinat nu este şi nu pătrunde în împărăţia cerurilor. O, copilaşii mei iubiţi, cântarea mea de mireasă este iubirea de Hristos. Aceasta este ceea ce vă trebuie vouă. Iau din cer şi torn peste voi duhul iubirii de Hristos ca să aveţi cele ce vă trebuie şi să-I daţi Domnului din ale Domnului. Amin.
Dar ce este credinţa făţarnică? Omul credincios care se încântă cu cele ale slavei deşarte, omul care nu cunoaşte ce este iubirea de Hristos şi de mântuire şi de viaţă veşnică, omul care-şi strânge pe el şi pe lângă el cele ce nu-i trebuie nici măcar pentru vremelnicia lui, acela este om cu credinţă făţarnică şi cu inima la cele netrebuincioase.
Dar ce este slava deşartă? Ea se numeşte închinare la idoli, ea este chipul cel cioplit al omului slavei deşarte. Omul cel cu chip cioplit este omul care-şi dă chipului său altă înfăţişare decât cea pe care a pus-o Dumnezeu peste om. Omul slavei deşarte este omul cel făcut din carne şi din sânge, şi acela nu-L poate iubi pe Domnul cu credinţă nefăţarnică. Un aşa om învaţă mereu să ceară de la Dumnezeu iertare, căci un aşa fel de credinţă are omul slavei deşarte. Omul cel duhovnicesc este cel care se ridică deasupra trupului său şi care face din trupul său împărăţie a cerurilor. Omul cel trupesc, omul slavei deşarte este cel care se coboară dedesubtul trupului său şi face din trupul său împărăţie a sa, împărăţie a slavei trecătoare şi deşarte. Iată ce este slava deşartă şi credinţa cea făţarnică a omului care crede în Dumnezeu, zice el.
O, copilaşii suferinţei mele şi ai iubirii mele pentru Domnul şi pentru voi! Fiţi duhovniceşti şi ridicaţi-vă în toată clipa deasupra trupului. Omul cel dinăuntrul vostru să fie Hristos, şi atunci slava voastră cea din afară este tot Domnul; Domnul, slava voastră; Domnul, iubirea voastră, aceasta este ceea ce vă trebuie. Ridicaţi-vă deasupra celor ce nu vă trebuie, căci cele ce nu-i trebuie omului, îl trag din cer pe om şi îl bagă sub trupul său.
Credinţa nefăţarnică este credinţa în Domnul, Cel ce este, iar cele ce nu sunt nu înseamnă Dumnezeu. Care sunt cele ce nu sunt? Sunt acelea ce nu rămân, iar credinţa făţarnică nu este credinţă şi nu rămâne. Nu vă miraţi de cei ce s-au clătinat. Aceia au avut credinţă făţarnică. Nu vă uitaţi după cei ce L-au părăsit pe Domnul Cuvântul. Aceia n-au atins taina iubirii curate pentru Domnul şi nu s-au ridicat deasupra trupului, căci au iubit slava deşartă, slava trupului, slava care vine de la trup şi pentru trup, căci carnea şi sângele nu ating tainele împărăţiei cerurilor. Nu vă miraţi că vă spun că omul credincios se ruşinează cu Dumnezeu. Nu vă miraţi, că voi sunteţi învăţaţi de Dumnezeu ce este credinţa din fire şi ce este darul credinţei sfinte. Om care crede în Dumnezeu este tot omul de pe pământ, chiar şi cel care zice că nu crede în Dumnezeu.
O, fiilor scumpi, luaţi aminte cu frică şi cu adevăr: una este să creadă omul în Dumnezeu, Care este, şi alta este să-I fie omul credincios lui Dumnezeu. Omul care crede în Dumnezeu este un om, iar omul care este credincios lui Dumnezeu este alt om. Una este să-I zici tu lui Dumnezeu că eşti credincios şi crezi în El, şi alta este să-ţi zică Domnul că eşti credincios Lui, omule care te numeşti om credincios pe pământ.
Iar vouă, copii ai credinţei sfinte, vouă vă este dat să înţelegeţi vorbirea cea cu două tăişuri, iar celor credincioşi din fire nu le este dat să înţeleagă taina credinţei nefăţarnice, că această taină este din cer, nu este de pe pământ şi nu se găseşte pe pământ, şi se găseşte în omul sfânt care nu este pământ, şi este cer. Taina credinţei nefăţarnice nu se pătrunde cu mintea cărnii, ci cu mintea duhului, dar nu mai este pe pământ om cu credinţă nefăţarnică. Plânge Domnul de mila neamului omenesc, că neamul oamenilor a ajuns cel mai de jos decât orice neam al vietăţilor de sub cer. Tot ce este viu se roagă lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Cântul păsărilor este laudă adusă lui Dumnezeu, amestecată cu rugăciune pentru neamul omenesc. Tot graiul vietăţilor, toată mintea celor cu suflet viu de sub cer, se roagă la cer pentru neamul omenesc, pentru cer nou şi pământ nou şi pentru viaţă veşnică pe pământ. Să te rogi şi tu, Ierusalime, popor al Domnului pe pământ. Să te rogi cu suspine, să te rogi cu credinţă nefăţarnică pentru răscumpărarea făpturii. Să strigi la Dumnezeu din mijlocul acestui neam desfrânat şi păcătos care se ruşinează cu Dumnezeu, Cel Care este şi vine.
O, vine Domnul! Vine Domnul, poporul meu! întăreşte-te în credinţă nefăţarnică, fă-te tare în taina inimii curate purtătoare de Dumnezeu, căci iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ. Amin. Voiesc să te învăţ cântarea ta de mireasă. Scoală-te şi cântă! Cântă şi grăieşte! Grăieşte şi cântă! Amin. Mi-a spus Domnul Iisus Hristos să te învăţ cântarea ta de mireasă ca să fii mireasa cea care cântă. Cine este mireasă, are de ce să cânte, are cui să cânte. Cântecul de mireasă se suie la cer pe fir curat şi sfânt. Cele curate sunt însăşi calea lor spre cer, iar cele întinate sunt fără de cale, sunt cele ce nu rămân. Cântă, să audă Domnul că-I cânţi, să audă şi să vină la tine. Cântă cu mine, cântă Domnului, că eşti mireasă şi trebuie să cânţi. Eu cu tine, şi tu cu mine să cântăm Domnului cântarea miresei pentru Mire:
Pleacă, Doamne, auzul Tău şi auzi cântarea miresei! Revarsă-Te cu Duh Sfânt în inima cea iubitoare care cântă ca să vii! Iubirea miresei este iubirea de Tine. Ia din cer şi toarnă peste mireasa Ta duhul iubirii de Tine ca să aibă şi să-Ţi dea Ţie ale Tale care se suie spre Tine!
Lasă-Te lumină în mireasa Ta şi dă-i glas! Lasă-Te mireasmă în ea, ca să se adune cei chemaţi la nunta ei cu Tine! Lasă-Te izvor în ea pentru cei ce caută cu sete! Lasă-Te cărare în ea pentru cei ce vor să Te afle, şi lasă-Te venit lângă ea, căci duhul ei Te cheamă! Amin, amin, amin.
O, poporule mireasă, cântă, că aşteaptă Domnul în cer glasul inimii tale. Cântă cu mine ca să ai iubire şi multă să ai.
Să se vestească întâlniri sfinte şi să vină Domnul cu cerul la voi. Binecuvântate să fie toate întâlnirile cele sfinte. Harul Domnului să fie cu voi şi cu întâlnirile voastre în Domnul! Harul cel de sus să aducă cu el pacea cea de sus peste voi. Iubirea voastră să se suie pe firul ei la Cel iubit de voi, iar Domnul să coboare peste voi darurile credinţei nefăţarnice, darurile iubirii curate şi făgăduinţele ei. Amin.
Va veni Domnul la voi şi Se va îndrepta din nou spre cei ce stau peste biserică. Fiţi treji, că vine Domnul şi bate iar şi suflă iar cu cuvântul ca să risipească credinţa cea făţarnică şi să pună în locul ei iubire de Dumnezeu şi credinţă sfântă. Amin, amin, amin.
Aş sta mereu cu voi şi mereu v-aş învăţa. Dar din darul meu dau copiilor din grădina cuvântului, şi ei vă vor da învăţătură ca a Domnului, ca a mea. Fiţi cereşti pe pământ! Amin, amin, amin. Cerul cel nou şi pământul cel nou, care sunt pregătite de Domnul pentru voi, vor cuprinde în ele pe toţi cei care se vor ridica deasupra trupului lor ca să facă din el împărăţie a cerurilor, iar cele ce nu vă trebuie să nu le atingeţi nici cu vârful degetelor, şi veţi pluti ca îngerii şi veţi fi uşori şi sfinţi.
Iar Tu, Doamne, Mângâietorule, să Te mângâi la întâlnirile sfinte, la întâlnirea Ta cu mireasa Ta, ori de câte ori ea Te aşteaptă ca să-i dai din Duhul Tău şi din lumina Ta, că eu cânt din trâmbiţă şi mă fac învăţătură peste Ierusalim ca să ştie poporul cel sfânt cunoştinţa iubirii de Dumnezeu. Amin.
– Binecuvântată să-ţi fie iubirea, cu care sufli peste fii, o, Verginica Mea, trâmbiţa Mea cea cerească! Cuvântul tău a grăit dintre sfinţii cerului, iar Eu am luat mângâiere.
Ierusalime, mireasa Mea, învaţă, fiule, învaţă cunoştinţa iubirii de Dumnezeu. Amin.
12-10-1997
