Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfântului Ioan Botezătorul

Sunt deasupra ta, Ierusalime. Pământul celor drepţi este pământul de sub tine. Pace ţie, şi peste tot ce este al Meu şi al tău cu Mine, şi peste toate locurile în care Eu, Domnul, îmi aşez Ierusalimul Meu cel pentru tine, căci cuvântul Meu le aşează pe toate, precum lucram şi la început. Amin.

Aştept în porţi cu Ioan, naşul Meu cel de la Iordan, vestit de Mine când M-am lăsat botezat de el, şi vestit prin prooroci, iar Eu, vestit de el când M-am dus să Mă boteze şi a zis mulţimilor adunate în jurul lui pentru botezul pocăinţei: «Iată-L pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii». Amin. întăresc intrarea Mea cu el prin porţi, căci prin porţi se intră în cetate, iar cine forţează porţile ca să intre, acela este tâlhar, acela uită cine este Dumnezeul acestei lucrări, al acestui popor, al pământului celor drepţi şi al porţilor care se închid şi se deschid după voia Mea. Amin.

Cu toate puterile cereşti, cu toate cetele îngereşti, cu toate cerurile de sfinţi şi de îngeri şi cu cele ce nu se văd de cei necredincioşi, cu toate stau deasupra ta şi a pământului tău, Ierusalime, popor micuţ şi firav, dar puterea ta este în mâna Mea, şi pentru tine Eu sunt Cel ce pot, nu omul, nu tu, poporul Meu. întăresc porţile tale prin care Eu intru la tine şi prin care tu intri la Mine, căci prin porţi se intră în cetate, după cum este scris: «Vor ieşi şi vor intra şi pace vor avea». Amin.

Binecuvântată să fie intrarea şi ieşirea Mea, ieşirea şi intrarea Mea prin porţi spre tine, poporul Meu. Binecuvântată să fie intrarea şi ieşirea ta, ieşirea şi intrarea ta prin porţi spre Mine, Ierusalime. Am pus în faţa ta călăuză, poporul Meu, fiindcă te iubesc. Şi dacă te iubesc, de aceea am spus: «Umblaţi în lumină, fiilor din Ierusalim». Ţi-am spus: «Ierusalime, pace ţie!», şi ţi-am spus că pacea ta este călăuza Mea din mijlocul tău, glasul Meu din fiii cei luaţi din tine ca să fii tu pe pământ ca şi în cer şi nu ca pe pământ, poporul Meu. Amin.

Vă cuprind pe toţi şi vă păstrez în duhul păcii Mele. Eu când pot peste voi prin călăuza Mea dintre voi, atunci Eu sunt un Dumnezeu fericit şi lucrător şi biruitor pentru voi din mijlocul vostru. Dar când călăuza îmi este străpunsă de dureri de suflet şi de tot felul dureri, Eu plâng şi aştept seninul cerului cel de pe pământ, soarele cel cald, liniştea şi nădejdea Mea şi a voastră, copii ai Ierusalimului, şi Mă doare că nu pot să vorbesc şi să vă spun durerea Mea şi a voastră, şi să fie Duhul Sfânt Mângâietorul în orice greu între Mine şi voi.

Prelungul Meu suspin, cu el suflu peste voi, cei ce-Mi sunteţi porţi de intrare în Ierusalim ca să-l cresc şi să-l întăresc pe calea Mea cu el. Aştept la porţi să intru în carte cu Ioan, botezătorul Meu.

«Când nu mai are durere Israel, nu mai este Domnul pe pământ», Eu aşa am spus. O, fiilor copii care-Mi deschideţi ca să intru cuvânt! Pe calea durerii Mele din voi vin. Dau să vă ridic un pic din neputinţele care vin peste sufleţelele voastre şi peste trupuşoarele voastre apoi, că stau de şase zile deasupra ieslei Mele de coborâre şi trebuie să putem unii pentru alţii; Noi, pentru voi, şi voi, pentru Noi, copii care-Mi purtaţi din greu prelungul Meu suspin. Voi nu aveţi când să purtaţi durerile voastre, pentru că mereu, mereu le purtaţi pe ale Mele, copii însuspinaţi ca şi Mine. Plânsul Meu cel prelung, suspinul Meu cel durut, cuvântul cu care vin şi Mă aşez între voi ca să-l fac pe Israel şi ca să-l fac pe om, acesta este lucrul pe care-l am de aşezat pe pământ prin voi.

Ioan, naşul Meu, e plin de cuvânt, că Eu cu sfinţii vin, şi grăiesc cu voi, şi cu ei peste voi, aşa cum voi faceţi când Eu şi cu voi grăim în mijlocul Ierusalimului, că la voi s-a unit cerul cu pământul în mare lucrare, iar împărăţia cerurilor aşa se face, fiilor copii. Amin, amin, amin.

– Tu, Doamne, ai spus celor ce cred în Tine: «Fără Mine nu puteţi face nimic». Eu sunt botezătorul Tău, şi fără Tine n-am putut să fac aceasta până ce Tu n-ai spus să fac. Când eu am dat să-Ţi mărturisesc mărirea zicând la Iordan că se cade ca Tu să mă botezi pe mine şi nu eu pe Tine, când m-ai găsit botezând pe oameni cu botezul pocăinţei şi cu apa Iordanului, Tu ai stat smerit sub mâna mea, ca Unul Care vine să Se pocăiască, şi apoi să Se boteze, şi apoi să înveţe să fie împărăţie a cerurilor. Eu m-am supus cuvântului Tău şi Te-am botezat cu apă la cuvântul Tău, şi atunci S-a făcut Duhul Sfânt porumbel şi Ţi S-a aşezat deasupra şi a rostit din partea Tatălui zicând: «El este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit». Atunci Tu ai împlinit în faţa celor adunaţi pentru pocăinţă şi pentru botez la Iordan, şi ai împlinit în faţa Tatălui porunca cea care ţine în ea pe toate celelalte şi care spune aşa: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din toată virtutea ta, din tot sufletul tău, şi pe aproapele tău, ca pe tine însuţi». Amin. Despre această lucrare voiesc eu să vorbesc acum înaintea Ta şi înaintea Ierusalimului Tău de azi şi înaintea neamurilor pământului, Doamne, Mielule al Tatălui. Mai mare lucrare ca aceasta nu este nici pocăinţa, căci dacă ea este în om, omul nu mai greşeşte, şi tot aşa va face şi aproapele său. Amin.

Cine Te iubeşte pe Tine, Doamne, acela Te ascultă, aşa cum eu Te-am ascultat la Iordan şi Te-am aşteptat să Te arăţi, şi să Te ascult apoi. Iubirea de Dumnezeu este chiar ascultarea de Dumnezeu, căci cel ce iubeşte face în dragul celui iubit, şi aceasta este iubirea. Iubirea de Dumnezeu este iubirea. Spun această taină mare şi atât de mare ca să vadă omul că nu-l iubeşte pe aproapele său. Nici eu n-am putut să-i iubesc pe cei ce se pocăiau spre iertarea păcatelor şi spre botezul cu apă la Iordan; nici eu n-am putut până ce mai întâi nu Te-am ascultat pe Tine şi pe Tatăl, Care mă călăuzea spre ziua aceea, fiindcă eu de aceea m-am născut: m-am născut ca să-L ascult pe Dumnezeu şi să lucrez după voia Lui. Amin. Tainica mea lucrare nu o cunoaşte omul mai mult decât o arată Scripturile cele despre mine, dar naşterea mea cea proorocită de prooroci, şi viaţa mea cea de până la Iordan şi, apoi, cea de până la plinirea ei când prin femeie Irod mi-a tăiat capul ca nu cumva să se pocăiască şi să se întoarcă şi Tu să-l primeşti pe el, Doamne, şi să-l ierţi şi să-l ai al Tău, viaţa mea cea tainică nu o cunoaşte omul, Doamne al celor ce Te ascultă lucrând în taină lucrarea ascultării, precum şi eu am împlinit, ca apoi să pot iubi pe aproapele meu ca pe mine însumi, să-l ajut să Te iubească pe Tine precum eu Te-am iubit. Nimeni nu poate să iubească pe aproapele său decât cel ce iubeşte pe Dumnezeu ascultându-L pe El, şi iată, nu este pe pământ iubire în om pentru aproapele său. Eu când i-am iubit pe oameni i-am iubit aşa cum îl iubeam eu pe Dumnezeu şi pe mine. I-am iubit vrând să-i dau Lui aşa cum m-am dat eu. I-am iubit spunându-le să se pocăiască pentru împărăţia cerurilor, aşa i-am iubit. Strigam la ei cu toate puterile duhului şi ale sufletului şi ale trupului meu cel curat de cele omeneşti şi pământeşti. îi strigam spre cer, şi apoi le-am arătat lor pe Fiul Tatălui Savaot după ce le-am zis că după mine, după botezul meu cu apă, în care eu îi aşezam pe ei, vine Cel ce îi va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc, şi în mâna Căruia este lopata care curăţă înaintea Lui aria ca să meargă şi să-Şi adune grâul în jitniţe, iar pleava, în foc nestins.

O, Doamne, tot omul care este pleavă şi nu grâu, tot cel ce nu Te iubeşte pe Tine, acela este un foc nestins, căci cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, acela îşi grămădeşte păcate peste păcate, şi în focul păcatelor nestinse arde tot omul care nu iubeşte pe Dumnezeu, şi tot aşa îl iubeşte şi pe aproapele său. Nu mai este om pe pământ care să ştie ce este iubirea de aproapele său, iar eu vin cu Tine, Doamne, pe pământ cuvânt, vin prin firul coborârii Tale şi intru pe porţi în cartea Ta şi mă scriu în ea lângă Tine şi lângă poporul Tău. Le-ai spus fiilor din porţi să spună la tot poporul Tău să aibă grijă fiecare de numele său cel scris în Cartea Vieţii, în cartea aceasta, şi ca să nu şteargă duhul rău din cartea aceasta pe cel ce nu veghează la bucuria Ta pentru cel scris în cartea Ta, Doamne. Fiecare copil scris în cartea aceasta trebuie să fie o bucurie a Ta, iar cei din porţi aceasta lucrează: dorinţa Ta, bucuria Ta de la fiii cei scrişi în cartea aceasta. Amin.

O, fiilor copii, Domnul Iisus Hristos aşa vă are pe voi, cei ce-I sunteţi Lui şi sfinţilor Lui porţi de intrare în Ierusalimul Domnului, de la voi de pe pământ. Fii-copii vrea Domnul să fie toţi cei din Ierusalim, şi ce frumos este fiul-copil, aşa cum a fost Domnul în mâna Tatălui, copil ascultător de Tatăl Său! Fiul nu este la fel ca fiul-copil. Fiul poate să se ridice împotriva tatălui său dacă se face mare, dar fiul-copil stă copil, stă dulce şi rămâne frumos ca şi copilul care împarte în jur dulceaţa tatălui său pentru el. Fiul dacă se face mare lucrează singur, se simte mare, şi apoi i se arată lucrarea care întristează iubirea, iubirea tatălui său pentru copilul său. Fericit este tatăl care are copii, şi aceasta se poate vedea din cele ce se văd; şi întristat este tatăl care are fii, şi, iarăşi, aceasta se poate vedea din cele ce se văd.

O, fiilor copii, ce frumos este acest cuvânt: fii-copii! Acest nume să-l poarte cu toată bucuria toţi cei ce sunt poporul cel nou, poporul venirii Domnului. Amin.

O, fii ai oamenilor, strig prin cartea Cuvântului lui Dumnezeu, strig la voi: pocăiţi-vă! Vă trebuie iubire de Dumnezeu şi credinţă în El, credinţă cu credincioşie şi nu oricum credinţă, şi vă trebuie rugăciune plină de cuminţenie şi care să nu ceară pentru voi, ci pentru Domnul în voi. Cine cere de la Domnul pentru el însuşi, acela nu poate face voia lui Dumnezeu, că nu poate Domnul să facă în om şi voia omului şi voia lui Dumnezeu. Aştept cu Domnul în porţile cele zdrobite de suferinţa Domnului în fiii Săi cei purtători de Dumnezeu pentru cei de pe pământ, şi intru cuvânt în cartea Cuvântului lui Dumnezeu ca să vă strig din nou, după două mii de ani. Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă, pocăiţi-vă! V-am adus aminte de porunca dată de Dumnezeu ca s-o împlinească omul. Vă strig lângă apa vieţii, lângă cuvântul vieţii şi vă spun: pocăiţi-vă! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi.

E mare râu de viaţă înţelepciunea cuvântului gurii Domnului peste pământ în zilele acestea când El S-a întors la oameni ca să-i tragă pe toţi la Tatăl. Apropiaţi-vă şi ascultaţi şi împliniţi în voi iubirea de Dumnezeu. Praznicul Bobotezei să fie toate sărbătorile mele de pe pământ între voi. Praznice de pocăinţă să fie ele, de la margini la margini. Aceasta vă cer eu, Ioan, botezătorul Fiului lui Dumnezeu.

O, nu vă botezaţi în apă pruncii şi atât. Botezaţi-vă voi mai întâi, în botezul pocăinţei, şi apoi botezaţi-vă şi fiii tot aşa. Nu vă jucaţi de-a baba-oarba cu Dumnezeu, că ceea ce a luat să facă creştinismul de azi, cel aşa-zis creştinism, n-a luat de la mine, ci a luat de la sine. Eu l-am aşezat pe om să se pocăiască, şi apoi să se boteze cu apă spre iertarea păcatelor, şi apoi să înveţe de la Duhul Sfânt, şi apoi să-şi boteze copiii având grijă să-I dea Domnului şi nu lumii. Vai vouă dacă veţi mai crede că-L puteţi înşela pe Dumnezeu botezându-vă copiii la preoţii care-şi îngrămădesc păcate peste păcate, şi apoi se fac botezători de prunci fără să fie ei mai întâi botezători pentru cei ce nasc prunci aducându-i la ei să-i boteze. Nu aşa se făcea botezul pe vremea mea, pe vremea apostolilor ucenici ai Domnului, ci se boteza toată casa, de la tată până la prunc, cu botezul pocăinţei prin propovăduire, şi de la ea, prin credinţă, şi apoi prin iubire de Dumnezeu şi de aproapele, până ce praznicul Bobotezei se încununa cu coborârea limbilor Duhului Sfânt peste cei botezaţi şi curăţiţi de păcat prin pocăinţa de faptele lor rele.

O, până când, fii ai oamenilor? O, cine v-a ademenit pe voi să vă supuneţi oamenilor şi nu lui Dumnezeu? Faceţi, dar, fapte vrednice de pocăinţă, că iată-L pe Fiul lui Dumnezeu cum îşi face fii din cei neluaţi în seamă de îngâmfarea cea din omul care se numeşte pe sine botezător peste fiii oamenilor. Eu vă botez cu botezul pocăinţei, dar lângă mine este acum Cel ce botează cu Duhul Sfânt şi cu foc. Amin, amin, amin.

Iar eu, Doamne, voiesc să-i iau pe cei mici, pe poporul Tău, şi să grăiesc cu el deosebit, aşa cum făceai Tu când cu fariseii grăiai într-un fel, iar cu ucenicii Tăi grăiai deosebit. Celor ce mă întrebau: «Dar noi ce să facem?» eu le răspundeam să facă roade vrednice de pocăinţă, iar pe cei ce erau ucenici ai mei i-am învăţat deosebit mereu, aşa cum şi Tu lucrai, iar eu tot ca Tine lucram, ca să fiu după chipul şi asemănarea Ta pe pământ. Amin, amin, amin.

– O, cum să nu Mă bucur de bucuria ta, botezătorule al Meu! Avem cărarea sub picioare şi mergem pe ea şi îi îmbrăţişăm deosebit în taina cuvântului pe cei ce sunt ucenicii Mei pe pământ. Tu ai fost taină mare între oameni, aşa cum Eu te-am vestit celor ce Mă ispiteau cu mintea şi cu gura lor, cu privire la tine şi la Mine. Hai să închidem uşa după Noi şi să Ne bucurăm cu ucenicii cei pecetluiţi pentru tainele cele adânci ale venirii Mele la om după două mii de ani.

E sărbătoarea Bobotezei cea de şapte zile peste Ierusalim. Am aşteptat putere în cei ce sunt fii-copii, ca să intrăm prin porţi, că în Ierusalim nu se poate intra decât prin porţi. Amin.

Pace vouă! Pace ţie, Ierusalime de azi! Eu şi cu sfinţii Mei vă suntem mângâiere şi vă dăm iubire şi credinţă şi lucrare întru acestea prin nădejdea care vine din ceruri în voi, şi pe care lumea nu poate s-o cuprindă. în praznic de Bobotează vă prind şi vă cuprind, iar voi aşa să staţi şi aşa să vă bucuraţi. Fiecare sărbătoare are şapte zile, şi apoi vine alta după ea, stând la rând una după alta, căci Eu sunt praznicul cel adevărat, şi aşa îmi am Eu sărbătorile Mele cu voi, fiilor copii. Aşa voiesc să vă am: fii-copii, căci Tatăl este în Mine când Eu vă iubesc numindu-vă aşa. Amin, amin, amin.

în duh de Bobotează sunt încă peste tine, poporul Meu. Am în tine fii mici, copii ascultători, iar pe cei ascultători Eu îi fac botezători, aşa cum l-am făcut pe Ioan, care-i călăuzea pe cei ce se botezau cu apă spre botezul cel cu Duhul Sfânt.

O, cât l-am călăuzit Eu pe Israel cel după trup! Dar cu cât îl învăţam, cu atât el se depărta de Mine. Cu cât îl strigam, cu atât el nu Mă mai voia cu fapta sa, dar că era poporul Meu cel de neînvins, asta voia să fie.

Acum voi, cei micuţi ai Mei, luaţi poporul şi hai să-i învăţăm deosebit acum. Cei mici sunt cei care ascultă, iar cei mari sunt cei ce fac voia lor şi în acest popor în numele Meu, fiilor copii. Ioan, naşul Meu de botez, era ca pruncul de ascultător, şi asculta de Tatăl, şi apoi de Mine, Fiul Tatălui, şi am putut să împlinesc cu el Scriptura arătării Mele.

O, sunteţi zbuciumaţi de jale, de spaimă, de grijile cele pentru lucrarea Mea cea curată peste pământ. Veniţi cu Mine, Domnul, Cel plin de mângâiere, căci Ioan, cel plin de Duhul Sfânt, voieşte să călăuzească spre Tatăl şi spre Mine poporul, iar voi fiţi cărarea, fiilor. Amin, amin, amin.

– O, cât de greu se poate face cărare din cer pe pământ, Doamne al puterilor! Tu, Cel ce ai făcut cerul şi pământul şi pe om, stai de şapte mii de ani sub voia omului, că el după ce s-a semeţit să fie deasupra Ta, aşa s-a învăţat apoi. A rămas fire omul, iar Tu abia mai poţi spre el, că Tu eşti mare, şi omul e mic, şi nu Te pui cu mintea lui, şi cauţi, ca un Păstor blând ce eşti, cauţi mai înainte de ziua judecăţii să-l naşti din cer pe om, de sus, Doamne, şi din firea Ta cea dumnezeiască să-i dai lui, şi asta înseamnă naştere de sus. Firea Ta e plină de umilinţă, iar umilinţa îţi este atât de mare cât eşti Tu de mare şi cât este omul de mic faţă de Tine, Doamne.

Am întărit noi, acum, cărarea Ta de coborâre în mijlocul poporului Tău şi stând pe ea grăim lui Israel. îi îmbrăţişăm deosebit în taina cuvântului pe cei ce sunt ucenici ai Tăi pe pământ, şi atât de mult vreau eu, Doamne, ca cei de azi ucenici ai Tăi să fie cea mai frumoasă taină a Ta între oameni în zilele Tale cu ei. Le spuneai celor de atunci israeliţi care Te ispiteau în mintea şi în cuvântul lor despre mine, le spuneai că n-a fost născut din femeie pe pământ unul mai mare ca mine de Ţi-am putut fi botezător apoi. Dar ai spus, totuşi, că Cel mai mic al împărăţiei cerurilor este mai mare ca mine. Eu le spuneam celor ce veneau spre botez că Cel ce vine după mine trebuie să crească, iar eu să scad.

Stăm în cuvânt şi în sfat de cuvânt cu poporul Tău de azi şi grăim deosebit, Doamne. Eu sunt înaintemergătorul Tău, precum este scris în Scripturi să fiu, ca să netezesc calea Ta spre inima omului, şi calea lui spre inima Ta, Doamne învăţător peste pământ. Amin.

îmi aşez acum mâna mea cea binecuvântată de creştetul Celui botezat de mine în Iordan când eu L-am atins pe El spre botezul cu apă, îmi aşez mâna pe creştetul vostru, fii-copii care mergeţi spre Domnul cu poporul şi care duceţi pe Domnul spre popor. Sunteţi cei mai mici ai împărăţiei cerurilor, şi Domnul v-a crescut în voi pentru El, ca să crească apoi El în voi. V-a dat înţelepciune, fiilor copii. A turnat peste voi din El cu multul, şi apoi v-a cerut să lucraţi ca El în lucrul cel pentru El şi pentru popor. Nu că nu are ochi sau minte poporul, dar nu tot Israelul acesta micuţ iubeşte întru totul naşterea de sus, botezul cel cu Duhul Sfânt, iar dintre aceştia vă fac dureri mari, vă frâng umerii sub crucea Lui cea grea de azi, şi se aşează pe ea să vă doboare sub ea. Mă apropii de ei cu taina lucrării mele. Lucrarea mea este să întorc inima fiilor către Tatăl, şi a Tatălui către fii, şi ca să binecuvinteze Tatăl această împlinire înaintea Lui din mijlocul vostru.

Când eu îi botezam pe cei ce veneau la Iordan pentru botezul pocăinţei, unora le spuneam să fie mulţumiţi atât cât sunt ei, iar altora le spuneam „pui de vipere”, care nu aveau nici o învăţătură din Hristos peste ei, ci numai îşi spuneau în ei „fii ai lui Avraam”.

O, popor al Fiului lui Dumnezeu, să ştii că nimeni nu poate face ale Tatălui şi ale Fiului dacă mai întâi nu învaţă şi nu primeşte şi nu face dovada că este ucenic al bunei slujiri dumnezeieşti în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt aşa cum eu am făcut. Nu poate nimeni să fie ucenic al venirii Domnului şi al acestei Evanghelii a împărăţiei care va veni şi care vine şi care a şi venit, dacă mai întâi nu învaţă. Să nu zică nimeni din voi că aţi învăţat şi că sunteţi ucenici. Ucenicul este cel ce scade ca să crească Hristos în el şi în oameni. Ucenicul este cel ce se jertfeşte pentru învăţătorul său după ce îl ascultă aşa cum îi cere învăţătorul. Dacă învăţătorul tău te ia şi te trimite să faci o lucrare a sa, iar tu faci pe calea aceasta şi o lucrare de a ta, mai eşti tu ucenic cu învăţător? Nu mai eşti. Ucenicul păstrează în viaţa şi în fapta lui viaţa şi fapta învăţătorului său, şi apoi se cunoaşte ce este el, după roadele lui.

V-a învăţat Domnul vostru mult, mult, deosebit pe voi, pe lângă cuvântul Lui peste toată lumea, căci cuvântul Lui aleargă cât nu ştiţi voi de unde vine şi unde bate vântul cuvântului Lui ca să se vestească cu Evanghelia acestei împărăţii de la margini la margini, precum este scris mai înainte de venirea Lui cea plină de glorie pentru cei ce nu cred acum venirii Lui la voi. V-a învăţat Domnul, şi v-au învăţat mereu şi tot mereu vă învaţă fiii cei numiţi călăuză a Sa peste voi să nu faceţi voi lucru cu ascundere, lucru care se vrea nevăzut, căci îngerii celor ce nu se văd ale voastre, aceia sunt neadormiţi de a strânge şi de a le duce la Dumnezeu, spre ocara Lui şi a voastră, pe toate cele ale voastre pe care le lucraţi la întuneric, iar Domnul a spus încă de pe atunci că tot ceea ce se şopteşte la întuneric se va vorbi de pe acoperişuri, fie ele bune sau rele. îngerii întunericului faptelor nu trebuie să fie cu putere printre voi, că voi aveţi călăuză, fiilor, şi aveţi botezul cu Duhul Sfânt mereu, mereu peste voi. Ascunderile voastre sunt luate de duhul cel potrivnic lui Dumnezeu şi vouă şi sunt duse de el la Domnul, iar când călăuza cea dintre voi nu este lăsată să intre în voi, e greu şi pentru Domnul să vină. El dacă are pentru cine, vine, dar dacă nu este primit, nu vine, dar vine în locul Lui duhul rău, care se luptă cu călăuza ta, popor al Domnului.

O, dacă ai ceva mai greu de curăţat de pe tine, Israele de azi, aceasta este: judecata cea asupra călăuzei după ce tu te ascunzi de ea, iar ascunderea ta şi mai departe, e întuneric fără de lumină peste el, popor al cuvântului lui Dumnezeu. Judecata frate contra frate este de la diavolul, care pune mereu paie pe foc, în ascuns, ca nimeni să nu vadă şi să stingă focul acesta, dar focul e foc, şi pârjoleşte în părţi, şi aceasta vorbeşte de la sine. Nu trebuie să fie judecata aşa cum aţi învăţat-o voi, frate contra frate. Ea dacă este trebuie să fie judecată frate pentru frate, dar bârfa, acest întunecat păcat şi-a făcut prea mult, prea mult loc printre voi, şi a obosit Domnul, şi a obosit călăuza ta, Israele, în luptă pentru stârpirea acestui păcat care a pătruns în tine pe neaşteptate, popor al durerii. Durerea ta trebuie să fie durerea Domnului, dar ea este şi a ta când îl asculţi pe El, când iei de la El să porţi, că El nu dă oricui din durerea Lui. Cel din Israel care are durerile lui, nu-i dă Domnul să poarte din durerea Sa. Dar când tu te faci durere a Domnului, atunci te faci povară pe spatele călăuzei, poporule al harurilor care aşteaptă după tine ca să poţi să le dai loc să fie pe pământ apoi.

Vrea Domnul să strângă mulţimi credincioase pe lângă tine, dar tu, cel ales şi chemat, trebuie să fii credincios mai înainte de toţi cei care dau să vină spre acest izvor al vieţii, şi lucrător şi păzitor al legilor vieţii să fii tu, şi să te porţi cu credincioşie înaintea Domnului şi înaintea călăuzei Lui din mijlocul tău, precum eu eram cale a omului spre Dumnezeu, Israele de azi. Ţi-a spus Domnul să umbli în lumină, iar eu îţi spun: pocăieşte-te de ascunderi, pocăieşte-te de judecată asupra călăuzei tale, că nu eşti popor al Domnului dacă n-ai păstor peste tine, dacă n-ai călăuză pusă de Dumnezeu peste tine; şi pocăieşte-te de păcatul bârfei şi stârpeşte-l din rădăcină, că nu poate omul să-l judece pe om mai înainte de Dumnezeu. Bârfa, această piază rea, poartă în sacul ei invidia, trufia, minciuna urii şi uşurătatea. Bârfa este diavol care încurcă grăirea duhovnicească între fiii Domnului, care au lepădat lumea şi duhul ei. Bârfa se naşte de la păcatul nemulţumirii de sine şi al măririi de sine, iar în tine, Israele, sunt prea mulţi conducători, iar cei câţi sunt aşa, nu ascultă de călăuză, şi cine nu o ascultă o răneşte, fiindcă Domnul aşa a spus: «Toate cele rele ale tale se sparg în porţi, Israele».

O, ce slab e câte unul din voi după atâta cuvânt al vieţii! Ce lipsit de harul cel de sus este cel din tine care nu face şi nu lucrează ca Dumnezeu pe pământul cel sfânt şi în numele lui Dumnezeu prin lumea cea plină de minciuna păcatului, poporul meu! Voieşte Domnul să oprească orice furtună care bate spre voi din lături, din lume, fiilor zdruncinaţi de furtuni.

Nu-i place duhului lumii să fiţi voi liniştiţi, şi intră cu duhul ei între voi şi se vrea stăpân acest duh peste voi, dar nu se poate lângă Dumnezeu duhul lumii. Nu se poate. Eu, Ioan Botezătorul, îi poruncesc duhului lumii să iasă din poporul Domnului. Eu m-am lăsat omorât pentru Hristos, pe Care-L vesteam odată cu împărăţia Sa pe pământ, şi apoi El a crescut ca Stăpân al lumii biruind-o pe ea prin moartea şi prin învierea Sa. I-am spus împăratului să nu asculte de femeie, ci de Dumnezeu, iar duhul lumii n-a voit ca eu să mai rămân în lume dacă a văzut că umblu să-i descopăr faptele ei rele începând de la cel din capul ei. Acum sunt plin de viaţă, plin de cer, şi vin cu putere pe norii cerului, însoţind ca toţi sfinţii pe Domnul Iisus Hristos, şi îi fac cale cu putere în inima ta, Israele de azi, şi în inima neamurilor pământului, după cum ai auzit că grăiesc. Vin cu putere şi aduc duhul pocăinţei şi duhul proorociei. Păcatul bârfei nici să se pomenească la voi, precum se cuvine sfinţilor, căci bârfa este duh de desfrânare, nu este duh de lumină, nu are adevăr în ea bârfa. Adevărul are în el iubirea, nu ura, nu invidia, nu gelozia, nu trufia vieţii, iar cei din Israel care nu-L ştiu pe Dumnezeu, să-L ia de la călăuza cea pusă de Dumnezeu şi să înveţe; iar dacă nu vor să înveţe, să nu înveţe. Dar Dumnezeu este adevăr, şi adevărul are în el iubirea. Amin, amin, amin.

Doamne, Fiule copil al Tatălui, o, ce mic Te-ai făcut Tu sub mâna mea, Tu, Cel atât de mare, mai mare ca cerul şi ca pământul, Doamne, copil al Tatălui! Şi iată-i pe unii din poporul Tău cât de mari se dau!

O, fii-copii care faceţi lumină peste întunericul din lume şi care ar da să se strecoare şi peste lumina cea dintre voi! O, copii întorşi cu faţa spre Tatăl! Cine vă judecă pe voi, aceia vă închid gura spre ei şi stau mai mari ca voi, iar cine vă face pe voi să puteţi şi să vorbiţi din Dumnezeu peste ei, aceia sunt fii-copii, ca şi voi. Cine vă iubeşte vă întăreşte pentru Domnul şi pentru ei, iar cine se semeţeşte, acela nu are darul să vă iubească pe voi. Dar veni-va vremea, şi a şi venit, să curgă mulţi, mulţi spre izvorul acesta de cuvânt, şi voi veţi cuvânta peste ei, şi Domnul vă va iubi cu multul şi veţi fi voi iubirea Lui pentru om. Ascultarea voastră de legile vieţii, de legile iubirii, să le fie tuturor izvor de pocăinţă în inima lor, izvor de putere pentru cele cereşti în ei, şi fi-va să lucreze Domnul peste pământ semne mari cu voi, şi multe popoare vor dori nu semnele, ci înţelepciunea lui Dumnezeu din mijlocul vostru în schimbul deşertăciunii de pe pământ. Amin.

Fiţi copii ascultători şi înteţiţi lumina din voi peste popor. Am lângă voi puterea, dar am de lucrat la ea pentru voi, şi voi lucra şi eu, şi sfinţii, şi Domnul, căci pe nori stăm, ca să lucrăm şi să ridicăm mai sus de pământul celor morţi pământul cel pecetluit cu numele Domnului pe pământ.

Auziţi-vă unii pe alţii, şi toate cu această taină şi lucrare a ei se lucrează la voi şi între voi şi pentru voi.

Iar Tu, Doamne, desfă mâna Ta cea plină de bunătăţi pentru ei şi ajută-i cu cerul şi cu pământul, Doamne. împlineşte lipsurile lor; învaţă-i să nu aibă lipsuri, şi toate le vor prisosi lor adăugându-se pentru împărăţia Ta dintre ei, căci eu Ţi-i dau iubindu-i cu cuvântul meu peste ei şi îi povăţuiesc pe cei ce sunt unşii Tăi între ei, să fie ei şi ziua şi noaptea aur curat, vase de aur, pildă de trăire, duh dătător de sfinţenie a duhului, a sufletului şi a trupului poporului Tău Israel de azi, Doamne al împărăţiei Tale cea de după şapte mii de ani de la facerea omului şi cea de după două mii de ani de la naşterea omului cel zidit prin naşterea Ta din Fecioară ca să fii Născător pentru cei ce se nasc de sus pentru venirea Ta. Deschide Tu cerurile cele ce nu se văd şi dă-le lor pe cele ale împărăţiei Tale cu ei şi pe cele ce slujesc lor pentru împărăţia Ta. Amin, amin, amin.

– Eu sunt Cel ce sunt. Iau aminte la glasul tău care strigă în duhul pocăinţei şi în duhul proorociei, căci tu, înaintemergătorul Meu fiind, prin darul dat ţie de la Tatăl pentru Mine şi pentru om, aşa lucrezi, precum ţi-a fost lucrul cel împărţit.

îi iau după ce iubindu-i cu cuvântul i-ai învăţat, iubindu-i îi iau şi Eu, şi iarăşi îi învăţ pe ei, şi le spun aşa:

Fiilor, fiilor, fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea şi văd pe Dumnezeu. Israele, Israele, învaţă inima curată, că învăţătură nouă numesc Eu aceasta peste tine dacă mulţi din fiii tăi au fost cu inima în ei şi nu în cer, au fost cu inima în lume şi nu în Mine, şi aceia n-au nici azi inima curată pentru Mine ca să Mă vadă cu ea în fiii cei cu care îmi călăuzesc poporul cel ascultător şi liberat de sine. învaţă inima curată, Ierusalime, că auzi tu cum te numesc Eu pe tine: cetatea cuvântului Meu, şi de acum te voi numi şi mai presus decât atât, Ierusalime nou. Inima curată este cea care vede pe Dumnezeu; pe Dumnezeu şi pe om, căci Eu celui ce biruieşte pentru Mine îi dau să fie împărţitor şi semănător al cerului peste pământ. Inima curată este plină de adevăr, iar adevărul are în el iubirea, nu ura, nu invidia, nu minciuna, nu gelozia, nu trufia vieţii, nu pofta ochilor. Iar cei din tine, Ierusalime, care nu ştiu adevărul care are în el iubirea Mea cea sfântă, cea jertfitoare pentru adevăr, acela să-l ia de la călăuza cea pusă de Mine peste tine şi să-l înveţe şi să-l tot înveţe pe el. Amin.

O, copii care îmi sunteţi porţi de intrare a Mea în Ierusalim! Cine vă judecă pe voi, aceia vă închid gura spre ei, căci ei au altceva de făcut cu inima din ei. Dar fericiţi cei ce stau în ei cu inima curată, că aceia vă văd pe voi lângă Mine, şi pe Mine lângă voi şi în voi. Amin. Păcat, după atâta râu de slavă a cuvântului Meu, să mai fie lucrare făcută la întuneric în poporul Meu. Păcat, după atâta iubire a Mea, să se tragă în sinele lor cei ce vă judecă pe voi pentru sinele lor. Păcat, copii luminaţi cu lumina Mea cea de la sfârşit de timp pentru ca să fac bine cu voi la toţi cei ce vor veni şi vor tot veni să fie curaţi cu inima pentru împărăţia Mea cu omul. O, ce frumoşi sunteţi voi, şi ce urâţi sunt cei ce vă judecă pe voi! Păcatul bârfei este bucuria celor ce sunt ai lumii, ai slavei deşarte, iar aceia n-au ochi să vadă frumosul din voi şi de pe feţele voastre şi de pe limba voastră, că aceia sunt orbiţi de dorirea de sine, de neascultarea de a nu iubi lumea şi duhul ei, şi de neiubirea de Dumnezeu, fiilor copii. Aceia sunt nori purtaţi de vânt, şi de aceea ei nu dau de iubirea Mea din voi, şi dau în voi de duhul care sălăşluieşte în ei, şi care-i întoarce în ei înşişi, fiindcă Eu prin voi nu dau nimănui decât ceea ce are fiecare în el însuşi.

Vreau, poporul Meu, să te strângi tu cu inima lângă Mine, lângă călăuză, Ierusalime, ca să fii popor al Meu, că altfel în zadar stai tu pe drumul venirii Mele la tine, fiule. Vreau să fii copil silitor la învăţătură şi să nu lipseşti de la şcoala iubirii de Dumnezeu, şi să stai în ea cu smerenia iubirii, cu sfinţenia iubirii, şi să-ţi aminteşti mereu la şcoală de cele ce te-am învăţat Eu între Mine şi tine, între frate şi frate, între tine şi lume, poporul Meu.

Cine în tine nu ştie să fie, acela, dacă nici nu vrea să înveţe să fie, să fie însemnat ca neascultător, iar pentru neascultare este lege, că aşa a lăsat Dumnezeu, a lăsat orânduială peste pământ şi pentru iubire, şi pentru neiubire.

Vă ridic din neputinţele de suflet, copii iubiţi de Tatăl şi puşi călăuză înaintea poporului în drumul lui cu Mine. învăţaţi pe Israel să fugă din răsputeri de orice duh din afara acestei lucrări, iar lumea să ia de la Israel numai Duhul lui Dumnezeu. învăţaţi poporul să fugă de duhul uşuratic, de duhul de femeie, care poartă în el bârfa, minciuna, iubirea de sine, ascunderea faptelor şi, apoi, dezvinovăţirea lor. învăţaţi şi iar învăţaţi pe fiii cei rămaşi de partea Mea şi a voastră să stea în Dumnezeu cu râvnă mistuitoare pentru cele ce sunt proorocite de Scripturi să se aşeze pe pământ odată cu venirea Mea pentru aşezarea la loc a împărăţiei cerurilor pe pământ. Şi învăţaţi-i pe cei ce răzleţesc şi pe cei prinşi în cursa neascultării vrând-nevrând, să se trezească spre duh de veghe dulce, de trăire minunată întru venirea Mea, ca să se vindece de părerea de sine, de vederea de sine, şi să se încopilărească stând în braţul Meu ca nişte copii cuminţi, harnici în har, curaţi, curaţi la inimă şi la faptă şi la privire şi la iubire, ba chiar şi la mânie, căci este un fel de mânie care se luptă pentru Dumnezeu, fiilor copii. Folosiţi puterea credinţei, că a venit această vreme, fiindcă e vreme grea pe pământ, şi trebuie atâta iubire de Dumnezeu în Israel cât să poată cuprinde în ea puterea minunilor cele mai presus de fire, ca să pot Eu pentru voi de pe pământ ca şi din cer, fiilor din porţi. Să fiţi ajutaţi de tot poporul cel ascultător şi cel iubitor de cer. Să lucraţi cu sfat mare şi minunat, cum şi în cer se lucrează. Duhul lumii să asculte de Duhul Sfânt când dă lumea să se apropie de locurile Mele cu voi, căci voi ridica mai sus pământul de sub voi şi voi scrie pe el numele lui cel ceresc, ca lumea să ia învăţătură chiar şi de la numele Meu purtat de voi şi de pământul de sub voi atât cât Eu v-am dat să îngrijiţi şi să aveţi pe calea Mea cu voi. Ordinea cea cerească să vă intre în fire, şi atunci veţi avea aripioare, fiilor, numai să vrea toţi fiii poporului Meu să fie fii-copii.

Inima curată, aceasta este şcoala cea nouă pe care dau s-o aşez peste voi, şi voi să fiţi şcolari cu învăţători, popor cu păstor să fiţi, fiilor. Nu uitaţi, nu uitaţi, nu uitaţi că v-am învăţat şi v-am rugat să nu staţi cu inima în piept, ci să staţi cu ea în mână, iar Eu să văd aceasta, să aud şi să văd, că am urechi şi ochi prin care Eu lucrez dinspre Mine spre voi şi dinspre voi spre Mine. Iar cel ce nu poate să asculte aşa, acela să fie cunoscut de toţi şi să-şi mărească grija cea pentru ascultare dacă voieşte. Iar dacă nu voieşte, Eu, Domnul, am Eu putere pentru paza voastră de cel neascultător şi încă răzleţ în ale sale şi nu cuprins în ale Mele cu care stau pe pământ acum ca şi cum ar fi o masă întinsă cu Dumnezeu pe ea în toate de pe ea. Amin.

Fiţi cu inima curată. Fiţi blânzi, fiţi tari în harul cel de sus cu toată smerenia inimii şi a minţii, şi cereţi harul cel de sus mereu, mereu. Aşezaţi-vă înaintea Mea cu toate neputinţele şi lipsurile cele pentru slujirea voastră înaintea Mea şi a celor ce vor să Mă audă şi să Mă ştie de la voi, iar Eu vă voi da, şi vom putea cu multul, că vreau să fiţi cu mâinile curate, curate în slujirea Mea prin voi, şi vreau Eu să vă dau ce vă trebuie vouă cu Mine, dar învăţaţi-vă să Mă aveţi numai pe Mine. Şi dacă spun aceasta, este pentru că nu toţi cei ce-Mi sunt fii fac numai pe ale Mele pe calea lor cu Mine.

Vin iar în cuvânt la voi ca să le fac zi de praznic în mijlocul vostru sfinţilor trei ierarhi. Şi când voi veni cu ei, Eu, Domnul, iar şi iar vă voi învăţa şi vă voi avea şcolari şi vă voi avea dreapta Mea pe voi, copii care-Mi staţi în porţi ca să vin, şi voi împărţi Ierusalimului darurile cuvântului Meu care vine cu norii aducându-Mă ca să fiu împlinitor pe pământ cu împărăţia Mea. Amin, amin, amin.