Așez putere sfântă între voi și Mine și în voi ca să intru cuvânt în cetate, fiilor din porți.
Pace peste cetatea cuvântului Meu și pace peste voi, fiilor din cetate!
A fost așezată în grădină aici sărbătoarea cea mare a trâmbiței Mele Verginica și de atunci aștept să găsesc vlagă pentru Mine să pot să-Mi las cuvântul cel de după sărbătoare, fiilor.
O, e venirea Mea cea de după două mii de ani masa aceasta de cuvânt. Nu e oricum masă petrecerea Mea cu voi în grădină și cu cei ce caută această masă ca să stea cu Mine și cu voi la masă aici, în loc pregătit. E masă aparte ca și acum două mii de ani când am stat la masă cu cei doisprezece ucenici și le-am dat lor hrană nouă, miel din cer, Dumnezeu Mieluț jertfit pentru ei și pentru cei ce sunt ca El la masă aparte.
A fost o lungă vreme de har, și am închis apoi porțile harului pentru cei care nu s-au ostenit și nu și-au cusut hăinuță de nuntă, de masă de nuntă, de parcă nu li s-a spus lor atâta vreme, fiilor. Voiesc să unesc sfârșitul cu începutul și de aceea vin cuvânt pe pământ, căci la început i-am spus omului ce să mănânce și cum să asculte, dar omul s-a abătut de la cuvântul Meu cel pentru el și s-a dat spre păcat și spre carne și M-a durut pentru Mine și pentru el, și am venit acum două mii de ani ca să opresc mâncatul de carne odată cu oprirea mâncatului mielului pascal, căci M-am dat Eu Miel de jertfă ca să Mă dau omului de hrană și să se hrănească cu Dumnezeu omul, nu cu carne, nu să taie vietăți să le mănânce și să mănânce de la vietăți, o, nu, și n-a fost de la Dumnezeu să mănânce omul carne de la vietăți, dar iată ce face omul ieșit din rai, că numai neascultare de Dumnezeu face, numai ca el face, și nu ca Dumnezeu, și de aceea am venit să-Mi culeg și să-Mi pregătesc un popor pe voia Mea la sfârșit de timp și să așez legea raiului peste viața lui, și vreau să unesc sfârșitul cu începutul, iar cei ce Mă află la voi cuvânt, dar nu pot ca Dumnezeu, aceia au voia lor, dar și Eu am dreptul să-Mi pun deoparte pe cei ce ascultă pentru viață de rai pe pământ, și am scris cu voi o sută de ani de când Mi-am început pregătirea Mea pentru așezarea omului nou înaintea Mea pic cu pic, nu dintr-o dată, că nu se poate cu una cu două să-l faci viu pe om după câte face el pe pământ fără voia Mea cu faptele lui, și iată, lucrez și tot lucrez și cuvintez și împart și vestesc voia Mea peste oameni, că vine ziua Mea cea mare când Mă vor vedea și cei care M-au împuns, o, și dau să-l iau pe om în lucrul Meu și Mă împart cu duhul mângâierii ca să Mă primească omul potrivnic voii lui Dumnezeu cu viața lui trăită, iar azi lucrăm cuvânt, fiilor, și îl punem pe cale ca să grăiască el, o, că n-are cine să le spună la oameni să se întoarcă spre viață de rai pe pământ, n-are cine să-i mai cheme spre viață cerească, spre ziua când Domnul l-a zidit pe om și l-a dorit al Său să fie omul.
M-am așezat așa de frumos cu cetele cerești și îngerești în grădină în ziua cea mare a trâmbiței Mele Verginica, și tot așa de frumos s-au așezat și cei care au plecat de pe pământ și au fost chemați la pomenirea lor în grădină, toți cei de la Adam și până azi. Când creștinii veneau la masa Mea de cuvânt aici, o, nu tot așa stăteau de frumos, se purtau de colo-colo necuviincioși, nesfioși, și dădeam să-i povățuiesc cum să se poarte când vin în cetatea Mea, nu cu obiceiurile lor, nu cu lumea în buzunar, nu cu gânduri aparte, nu cu ascunderi.
Să înțeleagă tot creștinul de ce a trebuit să Mă ascund de ochii ucenicilor Mei și dinaintea oamenilor acum două mii de ani și să intru în cele nevăzute ale facerii lui Dumnezeu. Spun aceasta că Mă uit cum se poartă cu voi cei ce vă au din partea Mea între Mine și ei, căci cum se poartă cu voi, aceasta se pune ca purtare a lor între ei și Mine, iar Eu stau acoperit și lucrez în ascuns ca să nu-i fie cuiva greu cu privirea Mea peste tot în toată vremea, ca să nu facă cu Mine cum fac creștinii cu voi prin purtare, prin cuvinte, prin felul cum își arată lipsa iubirii de Dumnezeu pe care nu și-o pot ascunde, căci dragostea pentru Dumnezeu nu este cum cred ei că ar fi ea, o, și e altfel, dar cei ce vin la izvor nu dau să știe și să învețe aceasta pentru viața lor cu Dumnezeu pe pământ.
Fiilor, fiilor, mare minune este să știe omul iubirea! Trebuie vorbit despre iubire ca să știe cei ce caută izvorul Meu de la voi, să știe ei lucrarea iubirii, fiilor. Cei ce au iubirea au duhul mângâierii. Cei ce nu mângâie nu au duhul mângâierii peste ei, și pe care Eu l-am trimis de la Mine peste cei ce iau din cer ființa lui, mângâierea lui, împărțind din ea în jur ca să se vadă cei ce au în ei pe Mângâietorul, iar dacă nu-L au nu au ce să împartă așa cum Se împarte El când sălășluiește în om.
Cântarea, fiilor, am spus mereu de cântare că ea aduce mângâiere mare, putere multă pentru suflet, și chiar sănătate aduce, căci poartă în ea duhul mângâierii. I-am povățuit pe creștini să ducă viață binecuvântată, viață cu ascultare, căci ascultarea mângâie pe Dumnezeu și pe semeni, o, fiilor. I-am povățuit pe cei ce iau de la izvor cuvântul Meu și le-am spus să-L slăvească pe Dumnezeu prin cântare, prin grăire, prin rugăciune cu dor spre Dumnezeu în ea, prin ascultare, fiilor. Iată, pentru neascultare nu trebuie binecuvântare și de aceea nu e binecuvântat omul. Pentru ascultare însă trebuie binecuvântare, iar ascultarea mângâie în jur.
Duhul de copil este cu cei ce ascultă și sunt binecuvântați cei ce ascultă cu binecuvântrare pentru ascultare. De aceea am spus mereu și am îndemnat mereu pe creștin pentru viață binecuvântată dacă este creștin, dar până nu înțelege iubirea și lucrarea ei nu poate omul cu viață binecuvântată peste viața lui, o, și Eu, Domnul, Îmi întârzii lucrările pentru cei întârziați pe cale, și până când, oare?
Am stat așezat cu încă o zi de har pentru cei ce au dorit să fie aici cu prilejul împărțirii cărții trâmbiței Mele Verginica, o, fiilor, căci cei veniți la masa de serbare cea de o sută de ani a trâmbiței Mele nu au fost numai dintre cei pregătiți, și au fost și dintre cei care au dorit să fie aici în ziua aceea vestită de Mine că vine. Dar de acum încolo nu poți să mai fii altfel pentru statul cu Mine la masă aici în grădină cu sfinții Mei, că e masă cerească, nu e pământească, nu e pentru amestecătură cum stă creștinul amestecat cu duhul lumii, ci e alegere pentru cer aici. Aici nu veghează numai străjerii cei așezați, ci Eu, Domnul, stau de veghe, și voi lucra cu semne ca să se cunoască cei neîmplinitori și ascunși cu neîmplinirile Mele peste ei. O, păi dacă faci ca Adam și alegi mâncarea și plăcerea de păcat, nu te judecă nimeni, fă ce vrei ca și Adam, dar nu Mă forța pe Mine, că iată, și Eu trebuie să fac ce vreau să fac, nu numai tu, omule pe jumătate creștin și pe jumătate lume, că Eu n-am nimic în lumea aceasta și nici ea în Mine și am dreptul să-Mi pun deoparte ce este al Meu din iubire, iar ce nu este al Meu este liber să aleagă cum vrea, așa cum au făcut cei care au auzit de la Domnul și au venit și au stat și s-au dus apoi în lumea cea amestecată și așa stau dacă M-au părăsit.
Iată, Verginica Mea, pregătim cuvânt pentru înțelepțire peste cei ce vor cu dinadinsul să fie de partea Noastră, de partea iubirii de Dumnezeu și de voia lui Dumnezeu cu ei, și hai să lucrăm, scumpa Mea, trâmbița Mea de odinioară și de acum, că mulți așteaptă de la Noi, iar cei din cetate sunt pe pământ și pot fi priviți cu vină pentru păstrarea sfințeniei mesei de nuntă când Eu cobor masă de cuvânt între ucenici în grădină.
— Pentru ei, Doamne, dau să le amintesc multul Tău cuvânt de pregătire din vremea mea cu Tine și cu poporul, iar acum trebuie să-i păzim de lovituri și de învinuire pe cei din cetatea cuvântului ceresc, căci ei sunt cei învinuiți de multe minți, și de aceea nu dau ei să mai împartă de la Tine când pui Tu din cer în ei să dea poporului, și iată câte lecții le dai să le pună ei peste popor în toată clipa și iată cât rău fac cei care îi slăbesc pe ei ca să stea ei nelucrători din partea Ta!
O, nu se poate nimeni acoperi cu vina lor pentru cei vinovați față de Tine și de împlinirile pe care le aștepți Tu de la cei ce vor să facă parte din poporul cuvântului Tău, și doar îi slăbesc pe ei pentru vina lor, a celor neîmplinitori, care sunt veniți din lume și nu s-au dat la format pentru făptura lor cea nouă, iar cu cea veche stau și acum înaintea Ta și a celor ce lucrează de la Tine peste ei și le frânează lor lucrul Tău cu poporul.
O, Doamne, o, Doamne, ca să nu vorbească omul de la el însuși, ci numai de la Tine, așa cum faci Tu luând de la Tatăl vorbirea, aceasta înțelege greu omul creștin, iar eu acum dau să le dăruiesc sfat bun, și iată, le spun lor:
Fiilor, fiilor, fiți duhovnicești în vorbire, și apoi în lucrare și în armonia dintre voi și stați cu cârmă peste voi, o, fiilor. Fiți sfioși când grăiți unii cu alții. Nu vorbiți de la voi înșivă când vorbiți frățește, că fără sfiala cea sfântă în lucrul purtării dintre frați sunteți urâți, fiilor, nu aveți măreție sfântă, iar voi trebuie să aveți măreția cea pentru poporul cuvântului lui Dumnezeu, nu uitați aceasta. O, nu uitați învățătura cuvântului. Nu fiți pământești. Nu uitați ce vă spun și cum vă cer să fiți, căci cei din cer trebuie să vadă la voi mângâiere pentru ei când vă privesc pe voi, că toată suflarea cerească este cu privirea spre voi.
Voi, fii și fiice care voiți cu dinadinsul să fiți ai poporului cel de la sfârșit de timp, iată ce vă îndemn: Citiți cuvântul cu care vine Domnul la voi, citiți-l mai mult, mai mereu, mai mult decât orice altă citire despre Dumnezeu, că stă Dumnezeu în cuvânt de vorbă cu voi, iar dacă nu-l citiți cu dor și drag, îl uitați și greșiți apoi față de cuvântul lui Dumnezeu așa cum a greșit Adam și a pierdut raiul, căci el a uitat ce l-a învățat Dumnezeu să păzească în rai. Citiți de la Domnul ce vă aduce El, citiți mereu, și veți vedea cât ați greșit și veți vedea când greșiți ceea ce v-a spus mai dinainte să împliniți, iar voi necitind cuvântul, îl călcați, fiilor, nu-l primiți și nu-l împliniți când vine. O, dacă omul a uitat ce i-a spus Dumnezeu la început să mănânce, iată, a mâncat carne apoi, a mâncat șapte veacuri carne, o, și nu trebuia să mănânce decât ceea ce i-a spus Domnul să aibă de hrană.
Iată zilele alegerii la dreapta și la stânga după mulți ani de așteptare din partea Domnului, iar cei care au auzit și au știut de Dumnezeul acestui cuvânt, și nu s-au așezat pe cale după rânduiala cea pentru venirea Sa acum, la sfârșit de timp, aceia mai bine nu s-ar fi născut, și de multe ori a spus Domnul aceasta, nu acum spune mai întâi, dar aminte cu frică nu s-a luat, și de aceea mulți au căzut de lângă Domnul spre lume și spre trup.
Iar voi, fiilor din porți, care purtați pe Domnul cuvânt către popor și peste pământ, voi nu trebuie să fiți judecați că vin aici cei ce nu împlinesc. De aceea le grăiește Domnul celor ce sunt opriți la vămi, la neîmplinirile cuvântului ceresc, căci sunteți judecați când aici se apropie cei rămași în urmă cu ascultarea cea de pregătire pentru acest timp ceresc și loc ales al lui Dumnezeu cu voi la masă de cuvânt, când Domnul pune masă în grădină.
Când cineva cade din acest cuvânt și popor, e ca și cum cade din rai pe pământ ca și Adam, iar cei care cad și merg la altă masă, o, își bat joc de fața lui Dumnezeu, Îl micșorează, Îl trădează pentru slujitori de pe pământ, la care ei se duc să ia de la Domnul, zic ei. Vai lor, acelora care cad, și cred ei apoi că Îl pot avea așa pe Domnul, după ce ei Îl părăsesc de aici!
Fiilor, fiilor, mai stăm cu învățătură din cer peste voi și peste popor, dar acum le dăm atât, și Doamne, binecuvintează Tu acum lucrul meu care merge spre popor, căci sunt trâmbița Ta și lucrez din dreapta Ta și sub cuvântul Tău de peste mine, Doamne, eu lucrez. Amin.
— Lucrarea Mea cu tine nu se sfârșește, Verginica Mea, și lucrăm din cer, că tot timpul trebuie să lucreze Dumnezeu ca să aibă un popor al Său.
Iar voi, fiilor care aveți dat de la Mine lucrul cel pentru pus înaintea poporului, o, lucrați, fiilor, și se va arăta rodul în cei iubitori, dar și nerodirea din cei neîmplinitori ai cuvântului Meu, și fiecare își va atrage ceea ce au ales să fie și să facă. Iar Eu, Domnul, merg cu voi și cu cuvântul Meu, mergem, fiilor, mergem mereu, și las acum pacea Mea peste cetate și peste voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.
25-06-2023