Minunea venirii Domnului cuvânt la voi se face mângâiere peste mulți pe pământ, și se face putere și dragoste de Dumnezeu în ei, în mulți, iar voi să-Mi deschideți când auziți cuvântul Meu grăind de deasupra, o, și deschideți cartea ca să-l scrieți în carte, fiilor care-Mi vegheați venirea Mea cuvânt pe pământ.
V-am așezat de veghe, fiilor, pentru glasul Meu cel din cer, când el Mă aduce la voi ca să-i dați mers apoi, ca să-l trâmbițați, fiilor, căci dacă trâmbița sună ea face deșteptare, face strigare la veghe, face împlinire, face cale Domnului să vină, să aibă la cine să vină, o, că vreau să grăbesc biruința cea deplină peste tot răul care împiedică încă venirea Mea cu slavă și cu bucurie pentru cei ce Mă poartă în ei și-Mi știu dorirea, o, dar Îmi trebuie ajutor de pe pământ ca să merg, ca să deștept la veghe, ca să îndemn, ca să așez omul înaintea Mea ca să știe că vin, și să nu fie luat pe neștire de lucrul Domnului peste pământ, că vreau să fie liniște în inimi și bucurie că vine Domnul, și nu temere, nu spaimă să fie, nu, fiilor, că dacă omul știe că vin, el se pregătește, se așează, se spală, se bucură apoi, iar Eu când văd că omul stă gata pentru ca să vin, Eu vin, Eu vin, fiilor, vin să-i izbăvesc de toată strâmtorarea pe cei ce nădăjduiesc în Dumnezeu pe pământ.
Am sfinții cu Mine când Mă port între cer și pământ cu venirea Mea, și sunt ei plini de dor și de râvnă să Mi se gătească venirea, că e tot o așteptare între cei din cer, e tot un dor aprins după ziua slavei Mele, când totul se va îmbrăca în slavă și va cădea despărțitura, și totul așteaptă după om, fiilor.
O, omule de pe pământ, o, cât ești tu de așteptat să te ivești stând înaintea Mea ca să vin, ca să aibă cine Mă aștepta și ca să vin! O, ce măreț ar fi pentru tine și pentru Domnul să ai tu dor și așteptare după El, și nu să fii luat din spate, nu să tot fii rugat și strigat să ieși înaintea Domnului ca să vină Domnul.
O, ce multă și măreață pregătire ar fi să gătească cei de pe pământ și s-o pună ei înainte pentru venirea Mea! Vremea aceasta a sosit, e aproape, se grăbește să se arate, dar îl așteaptă pe om, iar Eu, Domnul, strig și tot strig la om și dau să-l deprind să creadă și să Mă aștepte cu pregătire, cu deșteptare, cu sărbătoare, căci venirea Mea e sărbătoare care încununează, care înmiresmează, care schimbă înfățișarea văzutelor și nevăzutelor, și pe ea au așteptat-o sfinții toți, și au îmbrățișat-o cu dor și cu odihnă când le ieșeam întru întâmpinare ca să le deschid și să intre ei în ceata oștirilor cerești. O, dar acum ei toți așteaptă încununarea vremurilor de sub cer, iar aceasta va fi odată cu arătarea Mea în slavă, slava pe care o am de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, și vreau cu mare dor să înțeleagă tot mai bine și tot mai mult poporul care se hrănește și se zidește cu cuvântul venirii Mele de azi, vreau să se deprindă el tot mai aproape, să-Mi tot apropie el ziua Mea de slavă, să se grăbească cu găteală multă și să-Mi ajute arătarea, care așteaptă la hotar, căci toate celelalte îndeletniciri n-au nici un preț pe lângă grija venirii Mele cu slavă, numai să fie deplină credința pentru venirea Mea, așa cum toți sfinții Mei au crezut deplin că vor fi cu Mine după truda cea de pe calea lor spre cer.
O, dar acum vine cerul, vine întru întâmpinarea omului, vine Domnul cu sfinții, că este scris să vină așa și să-Și facă spre oameni cale ca să-i pregătească pe ei pentru slava cea mare, și care va umple cerul și pământul, și noi să fie toate, cerul și pământul, omul și facerea toată, totul, nou să fie totul, totul ca în cer pe pământ, ca să se facă unirea cea mare, cea pentru veșnicie.
O, și nimeni să nu spună că sunt prea mari, prea greu de înțeles aceste cuvinte, căci vremea este aproape, și trebuie credință să fie, credință și ascultare pentru gătirea slavei Mele, lucrare în cer și pe pământ deopotrivă, o, și e mare misiunea omului, și strig la om, îl strig să ia de la Mine și să învețe bine ce are de lucrat și de pregătit pentru slava venirii Mele, iar pentru această bucurie trebuie înnoire, și noi se vor face toate, precum este scris.
O, e bucurie multă pe sfinții Mei când Mă aud și Mă văd că-Mi tot pregătesc ziua slavei Mele, arătarea Mea întru slavă. Toate oștirile cerești, toți sfinții sunt în zor, și tot așa și pe pământ trebuie să se lucreze, și toată facerea așteaptă omul, așteaptă după om.
Iar în ziua aceasta de serbare de sfinți dau glas în cartea Mea mucenicului Gheorghe și sărbătorii lui, și este el pildă de iubire cu totul dăruită Domnului în mersul lui dinspre pământ spre cer.
O, și hai, copil înflăcărat, așează-ți cuvântul lângă Mine în cartea Mea de azi, căci lucrarea sfinților Mei este ca a Mea, duhul mărturiei este lucrarea Mea și a sfinților Mei!
— Suntem toți cu Tine, toate suitele de sfinți și de îngeri, Doamne. Suntem toți întru venirea Ta cu sfinții, toți în hăinuțe albe de in, și cu coronițe de mireasă pe frunți, și cu duhul mărturisirii, Doamne, toți plini de dorul zilei slavei Tale, când toate vor intra în slavă, în slava venirii Fiului lui Dumnezeu cu putere și cu slavă multă, precum este scris, după ce însăși gura Ta a mărturisit aceasta pe când încă erai cu ucenicii Tăi mai înainte de slava Ta de pe cruce, o, și ce mare pregătire este între cei din cer pentru clipa venirii Tale în slavă strălucitoare, Doamne!
Trebuie însă pe pământ credință tare pentru această clipă măreață, căci dacă noi, Doamne, în mersul nostru spre Tine, în vremea chinurilor la care eram supuși de păgâni, nu aveam credința și dorul întâlnirii noastre cu Tine, dacă nu ne-am fi uitat țintă la răsplata nădejdii noastre, o, cum am fi ajuns să fim cu Tine acum, de atunci și până azi, Doamne?
Iată, trebuie credință mare în cele nădăjduite și trebuie statornicie neclintită, căci acum Tu Îți pregătești un popor și o slavă aparte pentru el, și trebuie să aibă el credință mai mare ca a tuturor sfinților Tăi, și tot așa de mare și lucrarea lor, și veghea lor, și statornicia lor, căci cu ei ai de încheiat lucrarea veacurilor toate și plata cea pentru credință a sfinților toți, medalia cea pentru biruința tuturor veacurilor, Doamne, o, și toate oștirile de sfinți și toate puterile cerești sunt în așteptarea omului, și Tu ai multe de așezat peste cei cu inima curată pentru Tine pe pământ, și lucru mult apoi pentru săvârșirea gătirii slavei Tale, slava cea văzută și ziua ei mare, așa cum scrie în Scripturi despre această slavă.
Iar noi suntem uimiți, dar și cu multă grijă ca să Te ajutăm, ca să-i ajutăm pe ai Tăi de pe pământ să Te ţină, să Te poarte, să-Ţi facă mers, să Te vestească peste tot cu tot cuvântul Tău, şi mai ales să fie ei în toată vremea gata pentru venirea Ta cu slavă, pentru cei credincioşi şi sfinți cu bucurie, iar pentru cei nevrednici şi nepăsători de Dumnezeu, cu teamă, cu nelinişte, cu durere, Doamne. O, că Tu ai strigat şi încă strigi şi tot strigi, şi încă scoli la veghe şi la credinţă pe om pe pământ, și stăm de veghe cu Tine, Doamne, și duhul mărturisirii ne este lucrarea, și venirea Ta cu noi ne este mersul acum.
— Cu slavă multă stau cu voi deasupra cetății cuvântului Meu, o, sfinți ai măririi Domnului! Voi sunteți cununa măririi Mele, roade ale iubirii de Dumnezeu pe pământ, și în cer apoi, și vă am acum însoțitori și sprijin lucrului Meu cel de la Tatăl, o, că e mult de lucru pentru slava cea de azi a venirii Mele, și e mult de răbdat și de așteptat, și iarăși e mult de lucrat pentru veacul ce va să fie, care așteaptă la hotar.
Iau din duhul iubirii voastre pentru Domnul și cern din el peste cei de pe pământ, ca să încolțească fii ai iubirii de Dumnezeu din sămânța iubirii voastre de Domnul, o, că totul așteaptă după cei de pe pământ, ca să poată ei sprijini și împlini venirea Mea cea cu slavă.
O, pace ție, cetate a cuvântului Meu, căci stau cu sfinții în sărbătoare deasupra ta! Cerul tău e plin de slava Domnului și a sfinților lui. Puterile cerești ne țin deasupra, iar lucrarea cerească este în toi, ca să apropiem ziua slavei Mele, fiilor, biruința cea deplină a Mielului lui Dumnezeu, căci vrăjmașii Mei mișună nedumeriți și neliniștiți, iar Eu stau deasupra aici, și ridic spre Tatăl tot ceea ce am de împlinit, și dat de Tatăl să împlinesc.
Și spun peste voi, străjeri ai cetății, salutul cel pentru praznicul care încă este în cer și pe pământ, și spun până la praznicul Înălțării Mele la Tatăl, spun Hristos a înviat!
Și încă vă spun, fiți plini de grijă și de veghe pentru lucrul Meu cel mult al venirii Mele acum la voi, și apoi pentru lucrul zilei slavei Mele, slava Mea cea deplină, și pe care, toată, toată o vom închina Tatălui, Tatălui nostru ceresc, o, fiilor. Amin, amin, amin.
06-05-2020