Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință



O, sunt zilele Mele de venire cu sfinții pe pământ în cuvânt și în lucrare apoi, fiilor care vegheați înaintea glasului Meu când el se face auzit din norii văzduhului ca să-l așezați voi în carte spre învățătură peste voi și peste cei ce dau să asculte de Dumnezeu ca și voi și să aibă și ei o viață frumoasă și dulce înaintea Mea, că toți oamenii zidesc între ei și Mine numai despărțire, numai ziduri, numai întuneric, numai lacrimi pe Mine și pe sfinți, fiilor. O, dacă Eu, Domnul, n-aș fi stat cu veghea cuvântului Meu peste voi și peste această împărăție a Mea cu voi aici, n-ar mai fi rămas nimeni din voi până acum, că satana nu poate să se astâmpere cu una cu două când Mă vede cu voi și cu mult cuvânt peste voi ca să vă țin ai Mei prin el, prin cuvântul veghii și al învățăturii, o, fiilor. Omul este greoi de tot la ascultare și la supunere, și numai acestea îl pot ocroti pe om, dar el nu știe câtă veghe îi trebuie, câtă grijă peste el, o, și nu știe câtă pieire îi aduce lipsa acestora, câtă primejdie, cât păcat ca să-l facă omul, și iată, vai celui fără de ascultare mereu și întru toate, ca să nu piară el prin toate sau prin multe care îi pândesc viața pas cu pas, căci viața omului este pândită pas cu pas de duhul pierzării, duhul care l-a picat pe om din rai, o, fiilor.

O, e zi de veghe și această zi. Serbează sfinții în sobor pe mucenicul Gheorghe, și mare a fost cu lucrarea credinței lui acest sfânt pe pământ! Mă iubea cu nedespărțire între el și Mine și Mă avea de lumină peste zilele vieții lui, peste pașii lui mereu, mereu. A fost măreț cu firea și cu mintea, și cu lucrarea lor, iar aceasta l-a ridicat sus, la rangul cel mai mare peste oștile împăratului din vremea aceea. Dar într-o zi a primit în gând împăratul cel de atunci să se ridice împotriva celor ce aveau pe Hristos de Dumnezeu al lor și să-i stârpească din pricina puterii pe care o aveau prin iubirea lor de Dumnezeu. O, a venit și rândul mucenicului Gheorghe și singur s-a sculat și s-a așezat înaintea împăratului și s-a mărturisit creștin nedespărțit de Hristos, și a spus că voiește să rămână în slujbă la împărat ca ucenic al lui Hristos. O, n-a fost chip să placă aceasta celor prigonitori de creștini, dar nici n-au putut ei doborî pe ucenicul Meu ca să-l despartă de Mine, și l-au scos de lângă ei prigonitorii Mei și ai lui și ai celor ce au rămas mărturisitorii Mei prin râvna cea pentru Mine a ucenicului Meu înaintea prigonitorilor de Hristos.

O, această pildă este de luat în seamă în vremea aceasta, când împăratul cel nevăzut al întunericului cel mai din afară, antichrist, bâjbâie buimac ca să-și facă ucenici, chiar și dintre cei ce cred prin Hristos, și să-i pună la fărădelegile care au ieșit din iad toate acum pentru lupta cea mare de partea celor întunecați cu duhul, și care uită de tot că sunt trecători ca și vremea care trece și vine ca să treacă, o, și nu sunt întăriți creștinii pe piatra mărturisirii, fiindcă n-au o iubire ca a mucenicului Gheorghe să poată să-i biruiască pe păgâni, care-și ascund fărădelegea lor sub nume de creștini botezați în Hristos, dar care numai păcatului slujesc și fărădelegii de orice fel, așa cum duhul trufiei îi orbește pe oameni ca să lucreze fărădelegea, care, iată, dă pe afară cupa ei plină și mereu pus în ea.

O, mucenicule mare, îți este dor să dai de știre pe pământ lucrarea iubirii de Dumnezeu și lucrarea fărădelegii, în război acestea două. Eu, Domnul Dumnezeul tău, te așez lângă Mine mărturisitor. Cuvintează cuvântul tău acum! Amin.

— O, mi-e dor, Doamne, mi-e dor să dau povață de iubire cu credință pentru ea, că fără acestea nu poate creștinul rămâne cu Tine în vremea aceasta plină de chemări satanicești peste oameni ca să se despartă ei de Tine, nu prin mărturisire de despărțire, ci prin obiceiuri, Doamne, că le vin sub ochi la creștini îndemnuri să ia și ei obiceiuri lumești, și se lasă prinși și cei învățați de cuvântul Tău atâția ani cu povață peste ei, și uită și ei ce au învățat ca să nu caute să-și murdărească fața și mintea și inima cu toate înșelăciunile care fac cu ochiul la toți cei de pe pământ ca să nu vadă primejdia adusă de aceste înșelăciuni.

O, Te văd oftând cu durere adâncă, Doamne, și tot mai adâncă în Duhul Tău, și Te văd pregătit să aduci de știre partea cea neascultătoare a creștinilor care cunosc cuvântul Tău și cred în el, dar iau și ei de la satana lucruri fără știre și fără să știe ce fac, bieții de ei, și iată, nici vorbă să fie îngrijorați și să se teamă de aceste zile, de cursele satanei ieșit la drum ca să atace până și pe cei ce Te cred venit în cuvânt peste pământ, o, Doamne.

O, cu câtă măiestrie își ascunde satana fața, și ce a găsit el să scoată la vedere ca să-i prindă în capcana lui pe toți, ba chiar și pe cei care ar mai putea fi de partea Ta cu credință, Doamne! Și Te văd apăsat, o, Doamne, și Te văd pregătit să aduci de știre libertatea cea primejdioasă, cu care se învoiesc toți, ba chiar și dintre cei ce-Ți poartă credință, o, Doamne. O, dacă ar fi să le spui Tu să facă ceea ce fac ei de la ei dorire, ar fi altceva aceasta, ar fi întăriți și ocrotiți de Tine în lucrul lor printre satane fel de fel, dar nu, își iau singuri, ba chiar se desfată și se bucură și uită câte le-ai spus Tu la vreme, Doamne.

O, voi, cei care aveți credință în cuvântul de azi al Domnului Iisus Hristos, luați-mă de pildă de mărturisire pentru Domnul! Vă trebuie veghe și învățătură mereu, mereu. O, nu umblați fără acestea pe cale, că și-a deschis gură largă spre voi calea lumii, și e tulbure această mare otrăvită, și numai cu ochii duhului se poate vedea otrava aceasta. O, trageți-vă sub veghe, că vremea e tot mai grea și mai grea, și ascunsă este fața ei. Vine Domnul pe pământ cuvânt. De aceea vine, ca să tragă pe mulți de pe calea cu primejdie mare pe ea. O, dacă Domnul nu venea n-ar mai fi scăpat nici un trup. Așadar, prețuiți darul venirii Domnului pe pământ. E darul cel mai mare, pe care-l aduce El creștinilor credincioși Lui.

V-a învățat Domnul pe voi să vă încingeți bine peste cămășuță ca să nu v-o smulgă de pe voi furtuna cea fără Dumnezeu în suflarea ei, atât de primejdioasă suflarea ei. A venit furtuna și strică mult, mult din agonisita Domnului, și nu se vede ea când suflă ca să se înțelepțească prin vedere cei care cred de la Domnul. O, fiți cu veghe și deschideți și iar deschideți cuvântul cărții care v-a învățat din vreme, că nimeni fără de învățătură multă și mereu peste el nu va putea scăpa dinaintea furtunii, care bate hoțește peste toți.

O, Doamne, veghează, Bunule, și adu mereu spre trezire cuvântul Tău! O, nu mai sta din cuvânt, Doamne! Adu curățirea răului, care înșeală atâta de ușor pe om ca să nu mai scape nici un trup! Suflă cu Duhul Tău, Doamne, și ridică-Ți voievozi dârji, cu drag de țară și de oameni, ca să poată ei în numele Tău să ridice țara, și nu s-o scufunde, și nu să lase să cadă în prăpastia vremii țara Ta de azi, în care ai venit să-Ți scrii cuvântul pe această vatră. O, fă-i pe cât mai mulți din cei credincioși cuvântului Tău să rămână cu Tine, dar să intre ei la adăpost din fața furtunii de azi. E numai furtună afară noaptea și ziua și în oamenii luați de furtună, o, e numai furtună, Doamne.

O, ai grijă, ai grijă, Doamne, de cetatea cuvântului Tău ca să poți din ea peste pământ în această vreme grea. Noi suntem cu Tine toți, toți sfinții Tăi, și-Ți stăm în ascultare și în ajutor ca să biruiești, Doamne. O, biruiește-l pe satana mai înainte să vină ziua lui, că iată, fără de răgaz iese pe ulițe cu fața ascunsă, și ai grijă Tu de poporul Tău cel astăzi credincios Ție, Bunule Doamne. Amin.

— O, este adevărat, da, sunt pregătit să grăiesc cu deamănuntul poporului credincios venirii Mele și cuvântului care-l pun pe masă spre povață și spre hrană lui. Puțin, puțin, și vine iarăși sărbătoare cu strângere la izvor și voi pune pe masă din destul duhul ocrotirii Mele, duhul treziei și al veghii, căci primejdia crește, iar dacă dau să trag la adăpost, se va întâmpla că unul va fi luat și altul va fi lăsat, precum este scris, chiar dacă aceasta Îmi va fi atât de dureros.

Fiilor, fiilor, am pus cuvânt în carte în ziua aceasta de pomenire sfântă, iar mâine iarăși vom deschide cartea și ne vom așeza în ea pentru veghea poporului credincios și pentru învățătură peste el. Așadar, întărim veghea și punem pe masă povețe pentru împlinirea lor.

O, pace vouă! Iar mâine dimineață iarăși vom lucra, că vremea este să lucrăm, iar și iar să lucrăm, o, fiilor. Amin, amin, amin.

06-05-2017