Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului



Sunt deasupra cu oștiri cerești, că e zi de praznic sfânt în cer pentru sfinții Mei, și pe pământ pentru creștinii cei statornici și înțelepți pentru cele de sus așezate pe pământ, căci în această zi de amintire sfântă Eu, Domnul Iisus Hristos, dimpreună cu mama Mea Fecioara și cu Iosif am stat în templu pentru închinarea de patruzeci de zile după naștere, așa cum arată legea lui Moise, și a văzut bătrânul Simeon mângâierea lui Israel și a binecuvântat venirea Mea pe lume și a proorocit de la Duhul Sfânt că sunt rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora din Israel și un semn care va stârni împotriviri.

O, cereți Mie întărire vouă, copii străjeri în calea Mea când vin cuvânt pe pământ. Cereți, fiilor, că n-aveți alt sprijin, și nici Eu n-am dacă voi nu aveți ca să-Mi dați, căci Eu am de lucru cu cuvântul peste pământ, și am de hrănit pe cei ce se hrănesc cu cuvântul cel ieșit din gura Mea, și iată, ne trebuie întărire unii pentru alții, unii de la alții, căci iubirea așa lucrează, fiilor, și totul se lucrează cu iubirea, de la care vine puterea. Iubirea este mult lucrătoare și aceasta este lucrarea ei, să dea putere pentru ea acolo unde ea este și așteaptă, ca apoi să poată ea faptele ei.

O, fiilor, voiesc să pot peste pământ spre binele cel din cer pe pământ, dar oamenii pământului nu vor aceasta, ci vor ei să-și facă lucrarea lor și s-o așeze peste oameni pe pământ. Mă uit cu sfinții la cei ce cârmuiesc și tot cârmuiesc din ascuns lumea după placul lor cel împotriva lui Dumnezeu, și voiesc să-i dovedesc pe ei fii ai minciunii, căci planurile Mele nu sunt ca planurile lor, ci altfel este scris la Dumnezeu, iar oamenii trufași își lucrează pedeapsă cu mâna lor, cu mintea și cu inima lor, dar Eu, Domnul, voiesc să ocrotesc peste tot ceea ce este al Meu, și am sfinții cu Mine în coborâre și stau aproape de pământ și aproape de îndeletnicirile cele rele ale oamenilor care vor ca ei spre răul tuturor, căci vai celor fără strop de iubire în ei, și care se încântă în gol, de vreme ce nimic nu vor căpăta aceștia din truda lor trufașă și din viața lor cea plină de păcat!

O, fiilor, trebuie rugăciune către Tatăl. Să cerem Tatălui să schimbe inimile multora, ca să pot Eu apoi prin credința lor în lucrările lui Dumnezeu și în puterea Sa, să pot ce trebuie să pot, și totul este scris în Scripturi și din ele cobor și lucrez, dar trebuiesc cerute aceste împliniri, fiilor. Așadar, lumea și răutatea și rătăcirea ei să-și cunoască hotarul și timpul, iar Eu, Domnul, să lucrez partea cea binecuvântată să fie și să se arate peste cei credincioși, prin care Eu să lucrez, că iată, Eu vin și tot vin cu pregătirea cea de sus pe pământ și trebuie să găsesc credință în cele scrise să fie lucrate de Dumnezeu, iar lumea și oamenii ei rătăcitori peste oameni își au cursul și plata lor, și fiecare va avea ceea ce-și lucrează, căci Eu sunt semn spre prăbușirea și ridicarea multora, un semn care stârnește împotrivire, și aceasta este taina lucrării Mele de azi cuvânt peste pământ, și așa se va petrece, precum este scris, prăbușire și ridicare, și se va stârni împotrivire de o parte și de alta a acestor două lucrări, și peste tot pe pământ va fi aceasta, căci Eu peste tot sunt și ocrotesc ceea ce este al Meu și după voia Mea, iar iubirea de Dumnezeu în om se va arăta cu lucrarea ei din loc în loc peste pământ.

O, fiilor, cât rău este pe pământ peste tot, câtă desfrânare, câtă minciună, câtă nepăsare, cât sânge rece între om și om, măi fiilor! O, cât de mult lipsește pe pământ iubirea cea sfântă, cea de sus între oameni! Iubirea cea vinovată e peste tot de hrană peste oameni, și fiecare om își ia plata din ceea ce făptuiește asupra sa însuși și asupra altora, și puțin se înspăimântă cei ce lucrează așa pe fața pământului.

O, avem de lucrat și de împărțit iubirea cea sfântă, cea de sus, fiilor. Cu ea se va petrece prăbușirea și ridicarea multora, și va fi ea semn care va stârni împotrivire și mulți vor sta să se gândească în fața fructelor iubirii sfinte, care vor fi mărețe la vedere și vrednice de dorit.

O, fiilor, să cerem multă înviere peste oameni, dar mai întâi să cerem Tatălui să-i dăruiască pe mulți cu înțelepciunea de sus împotriva înțelepciunii vinovate, care aduce moarte pe pământ și iad cutremurător la vedere, căci chinurile iadului sunt peste tot pe pământ și se văd bine, și pe mulți îi înspăimântă și dau aceștia să strige la Dumnezeu pentru ei, pentru salvare, fiilor, dar le trebuie lor și săvârșirea voii Mele în ei, și trebuie învățați și ei din cuvântul Meu.

O, iată ce vă spun: Nu este putere mai mare și mai de neînvins ca și puterea rugăciunii. Când Eu, Domnul, săvârșeam pe pământ lucrări mai presus de așteptările tuturor, prin rugăciune făceam aceasta. Puterea rugăciunii era aceea care lucra, iar rugăciunea era hrănită în duhul ei de puterea iubirii Mele, pe care o revărsam pentru cei mulți, care Mă căutau să le dau. Plini de iubire sfântă să fiți pentru cei buni și pentru cei răi, și să cereți Tatălui în numele Meu, să cereți cu rugăciune stăruitoare să vină pe pământ împărăția cerurilor și Stăpânul ei, căci oamenii nu-și pot da unii altora viață, chiar dacă minciuna lor stă sus pusă cum că numai binele pentru oameni se pregătește să vină.

O, nimic fără Dumnezeu nu este bine din binele propovăduit să vină peste oameni. Numai de la Dumnezeu și numai cu Dumnezeu pot fi bine oamenii, iar cei ce mint asupra adevărului a toate, se dovedesc aceștia cu multul că sunt lucrătorii minciunii, care dau să ducă în haos lumea de pe pământ.

O, fii ai cuvântului Meu, când știți de la Mine toate acestea umpleți-vă de duh de rugăciune, fiilor. Cereți pe Domnul pe pământ cu oamenii, că iată cum Mă trimite Tatăl la dorul cel de pe pământ, și mai ales ca răspuns al credinței care Mă așteaptă când vin. Când vă aud cum Mă strigați și-Mi spuneți „Vino, Doamne!”, o, ce mare mângâiere simt de la voi! Cu cât strigați mai cu dor, cu atât Eu Mă aprind mai mult, și pregătesc bucurii ca să vă dau și să vă ocrotesc la sânul Meu, așa cum voi Mă primiți în voi cu trupul și sângele Meu și-Mi ocrotiți iubirea ca s-o puteți avea, fiilor. Numai omului binecredincios îi este dat între cer și pământ să se înfrupte cu Mine întreg. Nici unei vietăți, nimănui, decât numai omului care Mă crede că Eu sunt pe masa sfântă și Mă dau lui de viață din cer în el, numai acelui Mă dau Eu ca să Mă poarte în sânul lui. O, câtă putere ar fi să se arate pe pământ prin ființele împărtășite în trupul lor cu trupul și sângele lui Dumnezeu-Fiul! Dar se va arăta această putere, se va arăta puterea credinței care să mute muntele, precum este scris, iar cei cu înțelepciune de sus știu taina acestui cuvânt de mutat muntele, căci aceste lucrări mărețe am lucrat Eu, Domnul, prin Moise de Mi-am ocrotit pe poporul care M-a strigat să-i vin în ajutor în vreme de robie, și am înspăimântat pe cei potrivnici eliberării lui Israel, și aceasta prin credința lui Moise și a celor ce au crezut în el ca trimis al Meu înaintea lor pentru dezrobirea lor.

V-am grăit de iubire și de rugăciune și de credință, fiilor, iubirea sfântă și rugăciunea plină de putere și de credință, ca atunci când cereți, să credeți că veți vedea și veți primi. O, câtă învățătură trebuie mereu pentru acestea toate, cărora le trebuie multă, multă umilință, multă pocăință, multă așezare bună mereu în toate ale Domnului cu voi, și toate vor lucra spre prăbușirea răului și a răutății oamenilor răi și necredincioși, și spre ridicarea celor ce vor crede că Dumnezeu vine cu împărăția Sa la vedere pe pământ, împotriva luptei cu care omul potrivnic căznește zi și noapte să-și așeze întărită împărăția sa pe pământul lui Dumnezeu, căci pământul Eu l-am dat oamenilor, dar nu să-L dea pe Domnul în lături cu dreptul Lui de pe pământ ca Făcător și ca dăruitor pentru om.

O, fiilor, pe câți vă am în slujba Mea, pe câți vă mai am, creșteți în iubirea cea sfântă și dați-Mi cu dor strigarea ca să vin, rugăciune cu strigare dați-Mi. Acestei puteri nu i s-a găsit asemănare prin veacuri, și este puterea cea de neînvins. O, așa fii să am în voi, că avem de împlinit cerul pe pământ, fiilor, și sunteți puținei la lucru, că iată, n-au voit să stea toți să lucreze lângă Mine ca și voi din câți au mers cu Mine și cu voi pe cale, și n-au putut pentru că n-au iubit adevărat și pentru că și-au avut iubirea lor și au dat-o pe cea din cer pentru a lor și au trădat pe Domnul, Care i-a iubit și pe ei ca să-i ierte și să-i înnoiască și să-i aibă de bogăție în ziua slavei Lui.

O, fiilor, să nu uitați între voi că pământul român e ales pentru slava Mea. Stăruiți în rugăciune pentru slava Domnului peste acest tărâm și pentru ținerea departe a oricărui gând rău din părți peste acest pământ, căci planul Meu cu această țară este de la Tatăl dat Mie, și are Tatăl dorul să vă audă că-I aduceți rugăciune pentru această împlinire, iar acest pământ ales și taina Mea din el sunt rânduite spre prăbușirea a ceea ce este de prăbușit și spre ridicarea a ceea ce este de ridicat, și un semn care stârnește împotriviri, precum este scris, fiindcă Eu sunt Cel ce sunt, și, ca și acum două mii de ani Eu sunt semnul, și sunt aici cu lucrul Meu cel de la sfârșit de timp și sunt pe pământul român și vă am pe voi fii în mijlocul acestui neam și suntem lucrători pentru cele ce vin.

Putere să-Mi cereți să vă dau, ca să puteți pentru Mine și pentru mulți, fiilor, că mulți vor căuta la Dumnezeu, precum este scris.

Și acum pace vouă! V-am dat putere să-Mi stați în întâmpinare și să Mă așezați în carte. Pace vouă, fiilor! Îmi însemnez cuvântul cu numele Meu: Iisus Hristos. Amin, amin, amin.

15-02-2016