Sunt purtat de norii slavei Mele şi cobor pentru tine, popor sfânt, iar tu ai datoria să fii sfânt. Amin. Sunt purtat în foişor întocmit din apostolii Mei, iar Eu, Domnul, şi cu trâmbiţa Mea Verginica, suntem serbaţi în soborul apostolilor Mei şi toţi lucrăm laolaltă cu voi, cerul şi pământul în lucrare de ucenici cu învăţător între ei.
Eu fără apostolii Mei nu lucram peste nimeni şi pe niciunde decât numai atunci când plângeam pentru mulţi către Tatăl Meu. Pentru cine plângeam Eu la Tatăl? Plângeam pentru Mine, plângeam pentru cei ce Mi-i dădea Tatăl, plângeam pentru cei pe care-i iubeam, plângeam pentru cei pe care Mi-i dăduse Tatăl ca să Mă prigonească, să Mă răstignească şi spuneam: «Tată, să nu-i pedepseşti pentru Mine, că ei nu ştiu ce fac, ei nu Mă cunosc că sunt Fiul Tău». Dar după ce am înviat, păcatul lor s-a schimbat în păcat ştiut, căci prin înviere M-am dovedit Fiul Tatălui, Fiu venit din cer pe pământ. S-a schimbat păcatul multora din cei ce Mi-au pregătit răstignirea şi fapta răstignirii, pentru că puţini din ei s-au făcut creştini credincioşi, iar ceilalţi au rămas tari prin rangul lor mai întâi, şi apoi prin mândria lor, că n-au voit să se înjosească pentru Mine precum Eu, Domnul, M-am înjosit pentru ei până la cea mai de jos ocară, moartea prin cruce, moartea celor mai aprigi păcătoşi osândiţi. Iată, omul nu ştie, nu vrea să îmbrăţişeze ocara omului. Omul este mai mare şi mai tare ca Dumnezeu, Care n-a voit decât să Se umilească pentru mântuirea multora, măi fiilor.
Mi-am apărat ucenicii, le-am apărat viaţa lor, şi Mi-am dat-o pe a Mea, căci când au venit oamenii templului cu săbii şi cu ciomege, dacă n-ar fi pus mâna pe prada pe care o căutau ca s-o ducă la fruntaşii bisericii, i-ar fi osândit pe ucenicii Mei. Dar Eu ca un Fiu al iubirii Tatălui am ieşit în fruntea ucenicilor Mei, şi ca un învăţător al lor am grăit în faţa lor şi am spus căutătorilor: «Pe cine căutaţi? Eu sunt Cel căutat de voi, iar acestora daţi-le drumul în voie».
Nimeni nu Mi-a luat viaţa. Eu însumi de la Mine am pus-o, căci pentru aceasta am coborât din cer de la Tatăl. După om am coborât, ca să-l iau în Mine şi să moară cu Mine şi să învieze cu Mine, căci cel ce-şi scapă viaţa din mâinile Mele, acela şi-o pierde, iar cel ce-şi pierde viaţa în moartea Mea pentru el, acela şi-o câştigă prin moartea lui în Mine şi prin învierea Mea întru el, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care a venit din cer ca să moară pentru om şi să învieze cu omul şi să meargă înapoi la Tatăl cu omul răscumpărat în braţe. Dar cel ce a cunoscut dulceaţa acestui har şi a gustat din această jertfă, şi s-a dus din nou spre păcatul firii, cine să mai moară pentru unul ca acela dacă moartea Mea nu i-a folosit lui spre viaţă veşnică? De aceea îţi spun ţie, poporul Meu, să ai dragoste de Mine, şi ţi-am spus că cel fără dragoste tace ca un vinovat, iar cel cu dragoste n-ar mai tăcea. Cel fără dragoste moare faţă de Hristos şi se uneşte din nou cu diavolul, cu duşmanul omului, tată. Oare, tu, poporul Meu iubit, ştii, tată, ce este diavolul? Rău e de omul care-i slujeşte unui stăpân fără să-şi cunoască stăpânul la faţă. Rău e de omul care-I slujeşte lui Dumnezeu fără să-I cunoască faţa Lui cea sfântă şi cerească. Rău e de omul care-i slujeşte diavolului fără să-şi cunoască stăpânul căruia îi slujeşte. Mare cuvânt vă spun Eu vouă astăzi, fiilor. Mare lucrare de cuvânt pun astăzi peste voi. Lucrez şi în dreapta Mea, lucrez şi în stânga Mea şi lucrez lucru întreg, lucrez cu ucenicii. Amin, amin, amin. Lucrez şi în dreapta Mea, lucrez şi în stânga Mea, lucrez ca un învăţător cu ucenici din cer şi cu ucenici de pe pământ, căci aşa este lucrarea cerului.
Voi, fiilor din dreapta Mea, fiţi cu atenţie cerească, fiilor, căci cu fiecare din voi grăiesc, nu cu celălalt grăiesc, aşa cum fiecare minte foloseşte acest gând cum că Eu cu celălalt grăiesc. Voi, fiilor din dreapta Mea, fiţi cu atenţie cerească atunci când grăiesc vouă pentru cei din stânga care ar voi cu Mine dar fără dragoste în ei, ci mai mult cu fire şi cu neatenţie din fire. Voi, fiilor din dreapta Mea, staţi de-a dreapta Mea până ce vor rămâne numai fiii dragostei înaintea Mea, căci cei ce au mamă şi tată şi fraţi şi surori şi copii şi rudenii şi ranguri şi bani şi averi şi ţarini şi fire şi trup de fire nu vin după Mine, că au legături şi sunt legaţi şi n-au ştiut să scape la vreme. Dar Eu caut şi la inima omului necăjit de plata păcatelor lui, aşa cum am căutat şi la inima răstignitorilor Mei care s-au pocăit şi M-au cunoscut de Fiu al lui Dumnezeu şi s-au făcut creştini pe veci şi s-au rupt din cele vechi şi s-au înnoit. Ba unii din ei şi-au înnoit tot neamul lor prin înnoirea lor cea mare şi întreagă. Nimeni să nu Mă judece pe Mine după felul cum caut la inima omului necăjit şi cu putere de pocăinţă şi de dorinţă sfântă şi vie. Eu M-am băgat după om şi în iad, şi în apă, şi în foc, şi între morţi atunci când omul acela Mi-a fost de folos pentru ca să fac din el mântuire pentru necredincioşi sau judecată pentru aceştia.
Grăirea Mea de azi e cu adâncime de înţelepciune, fiilor sfinţi. Iată taină vă spun vouă: rău e de omul care-I slujeşte lui Dumnezeu fără să-I cunoască faţa Lui cea sfântă şi cerească. Cum aşa ceva, fiilor sfinţi? Omul care nu cunoaşte binecuvântările şi făgăduinţele Domnului, precum şi blestemurile şi răsplata Domnului, acela nu pipăie faţa mântuirii. Acela îi slujeşte lui Dumnezeu, zice el, şi nu-şi cunoaşte răsplata vieţii sale. Scris este: «Omul nu poate să vadă faţa lui Dumnezeu şi să rămână viu». Omul trebuie să moară în el după ce vede şi înţelege faţa lui Dumnezeu, iar după aceea trebuie să ia Domnul viaţă în el precum a luat în Moise, fiilor, căci lui i-am spus când Mi-a cerut să Mă vadă că nu va rămâne viu dacă Mă va vedea. Şi aşa a fost, că după ce M-a văzut şi M-a auzit, el a murit, şi Eu am înviat în el şi am strălucit Eu în el, iar când s-a coborât de la Mine spre Israel, nimeni nu mai putea să-i privească faţa, şi a trebuit să-şi pună Moise văl, ca să nu se teamă fiii lui Israel de lumina feţei Mele în omul Meu cel nou.
O, fiilor, Eu pe mulţi vă acopăr cu vălul Meu cel tainic, ca să poată omul să stea cu voi de vorbă şi ca să pot Eu să dau cuvântul Meu omului, dar rău e de omul care-I slujeşte lui Dumnezeu fără să-I cunoască faţa lui Dumnezeu cea sfântă şi cerească. Omul nu poate privi nici faţa omului îndumnezeit, şi de aceea pun vălul Meu peste omul Meu, dară să mai poată omul cunoaşte faţa lui Dumnezeu cea sfântă şi cerească! Nici măcar nu înţelege ce înseamnă creştin după adevăr, nici măcar atât nu înţelege omul creştin, iar cel ce nu înţelege, găseşte peste tot purtare după purtarea lui, iubire după iubirea lui, statură în toţi după statura lui, căci omul culege ceea ce seamănă. Nu poate omul păcătos să-l vadă sfânt pe cel sfânt care se lasă văzut de priviri sfinte, măi fiilor, şi nu de ochi răi şi cu privire bolnavă şi întunericită.
Omul creştin este acela care-şi înţelege răsplata şi care şi-o lucrează cu sfinţenie, căci răsplata creştinului cel adevărat este sfinţenia minţii şi a inimii şi a vieţii şi a faptei lui, iar unde sunt acestea toate, acolo este izvorul lui Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu, care se face izvor şi râuri de ape vii, precum scrie în Scripturi despre cel ce crede în Mine, căci credinciosului aceasta-i este răsplata şi rodul sfinţeniei lui. Sfinţenia nu moare în om dacă omul nu se semeţeşte în sine cu ea şi în părţi cu ea, iar dacă ea este prinsă de semeţie, atunci ea se face judecătoare peste cel ce a purtat-o şi i-a omorât prin semeţie darul ei cel sfânt, ca şi Adam odinioară.
Oare tu, poporul Meu iubit, ştii, tată, ce este diavolul? Iată taină vă spun vouă, fiilor sfinţi: rău e de omul care-i slujeşte unui stăpân fără să-şi cunoască la faţă stăpânul. Rău e de omul care-i slujeşte diavolului fără să-şi cunoască stăpânul căruia-i slujeşte. Cum aşa ceva, fiilor sfinţi? Omul care nu cunoaşte binecuvântările şi făgăduinţele lui Dumnezeu şi răsplătirile Domnului, acela nu-I slujeşte lui Dumnezeu şi îi slujeşte diavolului şi nu-şi cunoaşte stăpânul la faţă, şi mulţi din felul acesta de oameni îl recunosc pe Dumnezeu ca Dumnezeu, dar pe diavolul căruia-i slujesc nu-l recunosc.
Oare tu, poporul Meu iubit, ştii, tată, ce este diavolul? Aşează-te la învăţat şi creşti, poporul Meu, că nimănui n-am dat până la tine creştere ca a ta. Omul când a fost făcut de mâna lui Dumnezeu şi de Duhul lui Dumnezeu, a fost făcut ca să aibă în el şi simţul binelui şi simţul răului, ca să nu fac Eu din el un rob, şi să fac din el un liber, fiilor. Dacă aş fi zidit în el numai simţul binelui, ar fi fost pe veci de veci un rob, un om fără merite, un om fără lucrare. Dar am pus în el şi simţul răului, ca să fie omul liber, căci aceasta este libertatea cea de la Mine, şi nu alta. I-am spus apoi omului să culeagă numai ascultare, numai bine, şi să-şi hrănească simţul binelui, şi cu el să biruiască şi să osândească simţul răului. Dacă aş fi zidit în el numai simţul binelui n-ar mai fi trebuit să-l atenţionez să nu mănânce din pomul neascultării. Dar ce trebuia să facă omul ca să nu cadă din viaţă? Trebuia să osândească păcatul din trupul său, aşa cum am făcut Eu când M-am întrupat din Fecioară ca Fiu al Tatălui ceresc. Eu ce am făcut? Ce este scris în Scripturi? «El a osândit păcatul în trupul Său şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce». Neascultarea, fiilor, trezeşte răul din om, şi răul nu mai este osândit în om, iar ascultarea de Dumnezeu îl face pe om să osândească răul în el şi să nu-i dea voie să lucreze, aşa cum am făcut Eu. Eu am osândit păcatul în trupul Meu şi apoi l-am nimicit prin cruce, prin moartea Mea pe cruce. Eu l-am făcut pe om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi nu altfel, dar omul n-a osândit răul în trupul său, şi şi-a trezit răul din el prin neascultare de Dumnezeu, prin necunoaşterea Stăpânului şi a feţei Stăpânului său. Iată, omul nu trebuia să-şi uite Stăpânul. Omul trebuia să aibă Stăpân pe Dumnezeu, dar el a ieşit de sub stăpânire şi şi-a folosit libertatea în păcătuire.
Fiilor, fiilor, v-am învăţat ce este diavolul, tată. Diavolul nu trebuia să fie liber în om. Dumnezeu trebuia să fie liber în om. Când unul este liber, celălalt nu mai este stăpân. Când răul este trezit de om înăuntrul său, atunci binele este răstignit în om. Când binele este mereu treaz, mereu stăpân în om, atunci răul este răstignit şi osândit în om. Copilul mic nu cunoaşte nici binele, nici răul, şi de aceea este purtat în braţe de cel mare, iar copilul este în pace şi în linişte şi în braţe mângâietoare. O, ce durere pe Mine când văd pe copii că se fac mari şi nu are cine să-i înveţe ce este binele şi ce este răul, ce este Dumnezeu şi ce este diavolul! Omul este casă binelui şi răului, şi acestea două nu sunt fără om. Când nu era omul, acestea nu lucrau, căci Dumnezeu lucrează cu omul, şi toate pentru om le-a lucrat, precum şi ascultarea a înfiinţat-o după ce omul a fost înfiinţat.
O, poporul Meu, o, poporul Meu, o, poporul Meu iubit! Se miră apostolii de învăţătura Mea de azi, pe care nici ei n-au cunoscut-o şi n-au trăit-o pe vremea trupului Meu şi al lor. Pe vremea trupului Meu, şi apoi pe vremea lor, biserica Mea era luată cu asalt, şi toţi voiau să fie creştini de ai Mei şi de ai lor, şi era greu de om să înţeleagă bine faţa lui Hristos în om. O, poporul Meu, greu a fost şi greu mai este. în toate veacurile greu a fost să iau Eu faţă întreagă în om, greu de tot, poporul Meu. Dar acum apostolii Mei văd vremea Mea cu tine, că Mă port cu tot cerul Meu de sfinţi cu tine, Israele credincios de azi, puţinul Meu popor, micuţul Meu mănunchi de fii. Dar Eu te pregătesc şi te cresc, ca să fii tu faţă a Mea înaintea feţei Mele, ca să se înveţe oamenii cu faţa Mea, cu viaţa Mea, cu sfinţenia printre ei şi în ei, că mulţi iau cuvântul Meu cel dat de Mine ţie şi mulţi se fac oameni noi, cu trăire sfântă şi cerească în ei aşa cum am fost Eu, Domnul, pe pământ.
Lucrez peste tine în lucrare cu ucenici, poporul Meu. Apostolii Mei, rămăşiţa lui Israel, se fac neam cu românul prin tine, românul Meu popor. Tot cerul sfânt mănâncă din blid cu tine cuvântul Meu şi trupul Meu. Tot cerul Meu e pe pământ cu tine. Tu eşti puţinel, dar numărul celor din cer este mare, fiule, şi este cu tine, şi tu eşti mare prin numărul celor din cer, tată. Tot Ierusalimul cel de sus, tot Israelul cel de sus este cu tine pe pământ. Tot cerul a coborât pe pământ la tine, că a venit vremea venirii Mele cu sfinţii în zeci de mii, iar Eu sunt întâiul între ei, căci sunt Fiul Cel întâi al Tatălui, întâi între mulţi fraţi.
O, ucenici ai Mei, bucuraţi-vă în cuvânt cu cei din vremea aceasta! Mărturisiţi-Mă din cer pe pământ, că voi sunteţi mărturisitorii Mei. Amin.
– Binecuvintează intrarea sfinţilor Tăi, Doamne. Binecuvintează-ne să intrăm. Amin, amin, amin.
– Amin zic vouă: totdeauna şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, ucenicii Mei cei iubiţi. Amin.
– O, Doamne, bărbat al doririlor, Fiule al Tatălui Tău şi al nostru, Domnul doririlor noastre, multă mărturisire am semănat pe pământ pentru Tine. Dar azi Tu Te mărturiseşti şi mai minunat, şi mai deplin, şi mai desăvârşit, căci ceea ce noi, ucenicii Tăi, nu am putut face şi grăi, faci Tu, Cel ce pe toate le faci şi le poţi, căci Tu aşa ai spus: «mai mari decât acestea se vor lucra prin cei ce cred în Mine». Aşa ai spus, Doamne Cuvinte, aşa ai spus atunci.
Venim cu Tine, ucenici şi învăţător, venim la cei ce pregătesc calea Ta şi a noastră, a sfinţilor şi a îngerilor Tăi, căci a venit vremea împlinirilor toate, Doamne, că mereu Te întrebam: «Până când, Doamne?».
O, popor sfânt de pe pământ, noi suntem ucenicii lui Hristos, Domnul nostru şi al vostru. Cei doisprezece apostoli suntem, şi ne facem un singur cuvânt peste tine, popor al doririlor celor din cer, popor al făgăduinţelor lui Dumnezeu, făcute sfinţilor Lui.
Deschideţi porţile să intre împăratul slavei însoţit de ucenicii Săi, de sfinţii Săi ucenici! Deschideţi slavei Domnului, căci voi sunteţi cortul Domnului, Care locuieşte între oameni, şi oamenii nu ştiu să înţeleagă ce a făcut Domnul din voi, fiilor din urmă, rod al propovăduirii Domnului şi a noastră. A venit vremea desfiinţării celor în parte în faţa celor desăvârşite care au venit şi vin spre voi şi spre noi, căci sfinţii aşteaptă, şi au aşteptat mereu întrebând: «Până când, Doamne?». O, iubiţilor întru Hristos, bărbatul doririlor! O, copii micuţi şi sfinţiţi de zeci de mii de ori prin cuvântul care se face trup, şi prin trupul care se face cuvânt! O, iubiţilor, o, micuţilor, ca pruncii să fiţi, şi să fiţi împărăţie a cerurilor pe pământ, ca să aibă cerul împărăţie în voi, pentru voi şi pentru noi, căci noi şi cu voi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor, cer nou şi pământ nou al dreptăţii, adică împărăţia cerurilor, fiilor din urmă.
Am lăsat vouă cărţile apostoliei noastre, dar fiţi sfinţi şi nu căutaţi în ele decât împărăţia cerurilor, că mult am grăit noi cu trupurile, iar trupurile pofteau prea mult împotriva duhului, şi era mare amestecătură, şi mare năvală se dădea peste biserica lui Hristos şi nu le puteam descurca pe cele rele din cele bune şi pe cele bune din cele rele de vreme ce cunoştinţa era puţină atunci, iar oamenii erau mari cu trupul şi cu poftele trupului. Dar acum, Domnul a înmulţit cunoştinţa şi v-a dat-o vouă, căci a venit El însuşi Păstor, aşa precum a făgăduit, că S-a dus la Tatăl şi a venit cuvânt la sfârşit, şi Duhul Lui Cel Sfânt Se face cuvânt, Se face Mângâietor, după proorocia celui mai iubit dintre cei doisprezece ucenici, Ioan, iubitul Domnului şi al nostru. Erau multe de dat atunci, dar nu puteau fi purtate, că nimeni nu putea mânca hrană tare, ci numai lapte. Şi iată, a venit Cuvântul Mângâietorul, a venit mai înainte de slava Lui cea întreagă, a venit să-Şi pregătească slava şi să te pregătească pe tine popor sfânt, ca să aibă cine ieşi în întâmpinarea cerului cel nou şi a pământului cel nou, Domnul cuvânt şi trup, duh şi trup. Propovăduirea noastră era lucrată cu anevoie, dar azi Hristos Se vesteşte ca fulgerul care iese de la răsărit şi se arată până la apus, căci aşa este scris despre venirea Domnului cuvânt şi trup, duh şi trup, şi vom primi şi noi plata bucuriei pentru care atâta vreme am întrebat: «Până când, Doamne?». Noi veşnic suntem cu voi şi cu toţi cei care iau din muntele învăţăturii, şi punem ajutorul cerului pentru tainele Domnului şi pentru fiinţa lor. Strigaţi la noi să vă fim de sprijin, căci strigarea voastră ne îmbracă cu biruinţă pentru voi, şi Domnul ne îmbogăţeşte ca să venim spre voi cu bogăţiile Duhului Sfânt şi ale faptelor Duhului Sfânt. Fiţi cum am fost noi, care am lăsat ale noastre şi am luat pe ale Domnului ca să le ducem, ca să lucrăm ca trimişi ai Lui, ca apostoli ai Duhului Sfânt, Care ne călăuzea prin lumea oamenilor. Fiţi sănătoşi, fiţi sfinţi cu mintea şi cu inima şi cu fapta şi cu viaţa şi aşa să vă apropiaţi, că greu se mai face biserica biserică. E lucru mare şi sfânt să fie omul casă pentru Hristos, căci cei sfinţi sunt casa Domnului şi a oaspeţilor Lui.
O, fiilor din urmă, puneţi învăţăturile Domnului peste biserică şi curăţiţi biserica lui Hristos de idoli şi de duhuri străine de Duhul Cel Sfânt. Fiţi biserica lui Hristos, iubiţilor micuţi, iar biserica să fie una şi sfântă să fie şi apostolie să lucreze prin trimitere, fiilor ai Domnului. E mare învăţătura Domnului peste voi, că au venit cele desăvârşite şi s-au dat în lături cele ce erau în parte lucrate şi desluşite în parte. E mare cuvântul şi Domnul peste voi, iar noi lucrăm cu Domnul întru lucrare de ucenici; noi din cer, şi voi de pe pământ cu Domnul învăţătorul. Amin.
Tu, Doamne, eşti Alfa şi Omega şi le uneşti pe ele, şi Scripturile nu se pot şterge, că iată ce împliniri minunate ai pregătit! Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie îţi cântă ucenicii Tăi cei din cer! Binecuvintează intrarea şi ieşirea sfinţilor Tăi, Doamne, Cel ce erai, Cel ce eşti, şi Cel ce vii. Amin, amin, amin.
– O, Eu sunt venit pe norii slavei Mele şi sunt purtat în foişor întocmit din apostolii Mei cei din cer, iar Eu şi cu trâmbiţa Mea, cu tine, Verginico, avem serbare în Israel în soborul apostolilor Mei. Am lucrat în cartea ta cuvânt de serbare de sfinţi ucenici, şi bucurie mare s-a făcut în cer. Amin.
– O, Doamne, eu sunt trâmbiţa Ta şi sun şi adun cerul în sărbători şi venim cu cer de sfinţi la poporul cel de pe pământ.
Fiilor, fiilor, e Domnul cu voi, şi e cu ucenicii Lui.
Binecuvintează, Doamne, intrarea şi ieşirea sfinţilor Tăi. Amin.
– Eu sunt Cel ce-Şi binecuvintează poporul Lui cel sfânt pe pământ. Eu sunt Cel ce odrăslesc sfinţenie în fiii cei ascultători şi iubitori. Eu sunt, şi voi fi mereu cu tine, poporul Meu cel sfânt. Eu sunt, şi te hrănesc cu cuvântul Meu, iar tu să fii popor curat şi sfânt, că n-am pe nimeni pe pământ mai iubit ca şi tine. Amin, amin, amin.
13-07-1997
