Dau de veste prin glasul Meu bisericii neamului român că acum douăzeci şi doi de ani a făcut cerul sărbătoare de biruinţă pe pământ pe vatra acestui neam. Eu, Domnul Iisus Hristos, cu mare sobor de sfinţi şi de îngeri şi de arhierei din cer şi de pe pământ, am aşezat cu putere de sus piatră de temelie, şi pe ea scaunul de judecată, şi pe scaun cuvântul Meu peste pământ, care se face carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, căci ea se împarte în părţi şi nu se desparte, căci Eu sunt cartea, cuvântul Meu este ea, şi sunt împlinitor prin cuvânt. Amin.
Sunt cu plânsul pe obraz şi Mă fac cuvânt de aducere aminte a acestei zile, când după şaptezeci de ani de furt de cele sfinte, Eu, Domnul, am biruit acum douăzeci şi doi de ani şi am aşezat pe vatra neamului român începutul reparării celor stricate de duhul lui satana, care s-a băgat în loc numit sfânt şi a dereticat el după planul lui întunecat mersul datinilor sfinte. Furt de cele sfinte s-a numit, şi uriciunea pustiirii s-a numit lucrarea lui satana acum nouăzeci de ani peste biserica neamului român, lovită din plin, şi cel mai greu între biserici lovită atunci de duhul lui satana. A venit ceata lui satana şi s-a înţeles cu mai-marii bisericii acestui neam şi s-au strămutat atunci de la locul lor datinile sfinte şi au plâns înţelepţii şi creştinii neamului român şi s-au îndurerat adânc de rătăcirea mai-marilor bisericii de atunci, care au încălcat poruncile sfinţilor, aşa cum şi azi le încalcă, şi rătăcirea este mare, cu fiecare zi mai mare şi mai mare, căci este scris să se umple cupa fărădelegii până se va vărsa ea peste cei ce o tot umplu pe ea.
O, nu scapă nici viii, nici morţii de acest cuvânt, de cuvântul Meu, care este proorocit să vină şi să glăsuiască peste pământ cu însăşi gura Mea la sfârşit de timp şi să-l audă pe el morţii din morminte şi să se scoale ei la cuvântul Meu, dacă cei vii nu se scoală spre Mine, ci umblă după duhul lumii cu umbletul lor. O, oricât de greu şi de mult Îmi osândeşte lumea cea rea venirea Mea cuvânt peste pământ şi pe cei ce Mi-o poartă, nu scapă nimeni de adevărul acestui cuvânt. Se scoală cei care au fost pe pământ, drepţi şi sfinţi, şi vor moşteni pământul şi-şi vor răscumpăra trupul şi viaţa între pământ şi cer şi va fi plin pământul de cei înviaţi, de cei veşnici, care şi-au plătit veşnicia cu viaţa lor cea după trup plăcută celor din cer, şi va fi cât stelele cerului numărul lor, precum este scris.
Să nu mai vorbească prostii cei care zic că nu vor mai fi oameni pe pământ peste un timp, decât puţini de tot. O, vor fi mulţi, mulţi, şi vor locui pământul ca şi în cer, că mulţi s-au născut de la început şi până la sfârşit şi şi-au regăsit mulţi viaţa în Mine apoi, şi se vor scula prin taina învierii morţilor, şi-şi vor vedea atunci prostiile vorbite cei ce vorbesc prostii acum ca să prostească de la margini la margini oamenii toţi şi să-i facă să uite de Dumnezeu şi de înviere, dar iată, toţi cei care au fost şi sunt vor da toţi socoteală înaintea scaunului de judecată al Domnului, şi iată unde Îmi am Eu domnia şi scaunul ei, şi iată cum domnesc Eu peste cei ce s-au ales cu Mine ca să le fiu lor Dumnezeu şi să umblu cu ei şi să am casă cu ei pe pământ şi să vin la ei cu cei din cer cu masă de cuvânt, aşa cum fac acum!
Însemnez această zi şi spun: Acum douăzeci şi doi de ani, în ziua a douăzeci şi doua a lunii a şaptea din an am aşezat la locul ei, pe piatra ei cea dintâi biserica Mea şi i-am bucurat pe strămoşii cei sfinţi ai neamului român, căci biserica neamului român a greşit cel mai mult între fiii ortodoxiei de pe pământ acum nouăzeci de ani şi a mers ea spre mare rătăcire, dar acum Eu, Domnul, am luat lăstar din mijlocul ei şi am aşezat rodul la rodit şi am biserică sfântă în mijlocul neamului român şi Mi-o îngrijesc ca pe via Mea dragă şi fac din ea vin bun ca să aibă ea pe masă şi să nu-i lipsească ei Domnul.
Am luat acum douăzeci şi doi de ani un slujitor credincios cuvântului Meu în trupul bisericii neamului român (Irineu - n.ed.) şi i-am aşezat pe frunte cununa arhieriei şi l-am adus de Mi-a binecuvântat grădiniţa cuvântului Meu, cea din vecii hărăzită a Mea, şi am binecuvântat piatra de temelie aşezată în ea, şi ridicarea chivotului simbol al bisericii de Nou Ierusalim pe pământ şi şcoala învăţăturii cereşti peste fiii bisericii, cea mai înaltă şcoală între pământ şi cer, din care să-Mi ridic ucenici, şi ucenici din ucenici, căci Eu nu le spun profesori, ci ucenici le spun celor ce-Mi învaţă turma şi merg cu ea pe calea Mea, şi le mai spun şi profesori de religie ca să vorbesc pe limba lumii, dar pe limba Mea îi numesc ucenici cu Învăţător peste ei, nu de capul lor cum sunt profesorii de religie pe pământul lumii, de n-au parte ei de duh de prooroc şi de povăţuitor ceresc, care să le dea lor să împartă turmei.
Iată, sunt cu plânsul pe obraz şi cobor din cer cu plânsul Meu şi cu glasul Meu, care se scrie pe pământ, că mai e puţin timp şi se va rupe în două, în trei, în zece se va rupe biserica neamului român, căci ea are numai numele de ortodoxă, dar ea este de capul ei, că este căzută sub afurisania sfinţilor, căci a călcat datinile sfinte şi s-a unit cu vrăjmaşii Mei şi se tot uneşte cu ei, iar acum vine alegerea prin ruptură, şi se vor uni cu Mine şi cu duhul proorociei, cu glasul gurii Mele se vor uni mulţi dintre ei şi se vor umili pentru Mine, pentru ca să Mă aleagă pe Mine, şi la aceştia Eu le spun aşa:
Veniţi, porniţi tainic, şi apoi cu pasul spre izvorul Meu de cuvânt şi spălaţi-vă în el hăinuţa vieţii, că vine o vreme de durere ca acum nouăzeci de ani, ba şi mai mascată, şi vă va durea viaţa şi răspunsul pe care-l veţi da Mie dacă nu vă veţi porni spre unirea cu duhul vieţii, cu duhul proorociei, cu glasul cuvântului Meu, care suflă din cer peste pământ în mijlocul neamului român.
Iar bisericii acestui neam, care nu dă să iasă de sub anatemă, Eu, Domnul, îi grăiesc aşa: O, am voit prin duhul proorociei, prin graiul gurii Mele să te călăuzesc pe cale cu Mine, dar tu te-ai desfrânat cu toţi trecătorii şi ai stat cu ei la masă pe munte înalt şi le-ai dat bineţe. O, ce răspuns vei da sfinţilor şi părinţilor, prin care ţi-am lăsat scris ce să faci şi ce să nu calci în picioare? O, am voit prin acest cuvânt trimis spre tine de atâta vreme, am voit să te trezesc şi să stau la veghe pentru tine, şi să stai şi tu cu Mine la veghe, o, biserică a neamului român! O, cât bine am dat să-ţi aduc, dar am rămas cu el la uşă, căci îngâmfarea ta nu te-a lăsat să-Mi deschizi şi să Mă primeşti să intru pe uşa din faţă, nu pe cea din spate la tine ca să-ţi dau cuvântul Meu cel pentru veghea Mea peste tine şi să vadă satana că Eu sunt Păstorul tău şi să se depărteze el de turma cea cu Păstor peste ea, dar nepăsarea ta de viaţa ta cea veşnică este mare, şi de aceea poate asupra ta satana sub haina lui de miel. Eu însă mereu, mereu trimit la tine cuvântul Meu când el coboară să se aşeze în cartea sa ca să-Mi călăuzesc şi să-Mi cresc cu el un popor deosebit de duhul lumii, popor de ucenici, de învăţători din partea Mea peste oameni, că nu mai au învăţători de la Mine oamenii, căci cei care sunt învaţă în şcolile lumii şi sunt acestea şcoli potrivnice lui Dumnezeu.
O, biserică a neamului român, n-ai voit să-Mi fii Mie cale spre oameni. N-ai voit să Mă dai pe Mine Învăţător peste cei fără de creştere din cer peste ei. O, câtă slavă ai fi avut, o, câtă! Nimeni n-ar fi fost să-ţi treacă pe dinainte dacă duhul tău era una cu Duhul Meu, cu duhul acestui cuvânt de înviere şi de viaţă veşnică în el, şi am fi înviat din păcat omul, Eu şi cu tine, dar ţi-a fost ruşine să faci aceasta, şi nu ţi-a fost ruşine să deschizi străinilor de Dumnezeu şi de tine, care vin şi tot vin, dar nu vin să se unească cu tine, ci să te uneşti tu cu ei şi să-ţi pătezi rochiţa şi să-ţi rupi bucăţi crişma, faşa de botez, pe care nu ştii să ţi-o mai porţi peste cămăşuţa de la botez ca să rămâi pruncă pentru împărăţia Mea şi să nu creşti fără povaţă şi să nu te dai spre desfrânare ca să te laşi peţită de dumnezei străini de viaţă din cer. O, ai ieşit din faşă şi ai crescut şi n-ai mai ascultat de sfinţi şi de părinţi, care ţi-au lăsat predanii ca să nu le calci, şi nu mai ştii să-ţi păstrezi cămăşuţa de botez şi faşa de peste ea, crişma care te ţine strâns de Mine ca să creşti drept, ca să fii biserică dreaptă, nu să-ţi schimbi calea şi mersul tău, aşa cum tu ai făcut şi faci.
O, iată ce-ţi mai spun: Am luat din mijlocul tău lăstar bun la credinţă şi l-am altoit cu darul Duhului Sfânt prin cuvânt şi prin ungere cerească şi l-am făcut mare cu duhul şi cu taina Mea de peste creştetul lui şi am rostit prin el binecuvântarea începutului nou, dar tu l-ai oropsit pe el şi l-ai smuls de unde Eu l-am răsădit pentru ca să-Mi cresc în el duhul mărturisirii, lucrător pentru vreme rea când nu va mai fi lumină pe pământ. O, nu l-am voit peste voi mare, ci pentru voi l-am voit pe el, o, slujitori ai bisericii neamului român! Îl pregătisem pentru voi, de la naşterea lui îl pregătisem, şi M-am purtat lângă el în taină ca să-i dau Duh Sfânt şi să aveţi voi când va fi vremea grea şi prea grea pentru voi. O, şi veţi vedea mulţi din voi câtă bucurie veţi prinde când el vă va arăta iubirea şi credincioşia, aşa cum vi le-a arătat pe acestea vouă când Mi-a întors Mie spatele la cererea voastră de despărţire a lui de Mine şi de poporul Meu şi v-a ales pe voi, şi s-a făcut despărţirea, după ce ani la rând a stat el în taină aproape cu duhul şi cu iubirea lui pentru cuvântul Meu, cu care l-am călăuzit pas cu pas, şi cu care, iată, şi pe voi vă hrănesc şi vă adăpostesc încă sub el ca să vadă satana că voi aveţi Păstor din cer peste voi şi ca să nu pieriţi doborâţi de hoţii de suflete, care dau să dărâme de tot credinţa ortodoxă şi să-i facă pe cât mai mulţi să-şi lepede cămăşuţa de botez şi credincioşia faţă de legământul sfinţilor, lăsat peste biserică, dar Eu vă spun că mulţi s-au lepădat şi au rămas înveliţi pe deasupra cu haina ortodoxiei, haina mântuirii prin Hristos. O, ce zic sfinţii şi părinţii, ce zic strămoşii când văd ei din cer ce face biserica în ţara ortodoxă română? O, ce faceţi? Iată, faceţi amestecătură, şi nu vă face vouă bine aceasta, iar Mie Îmi face lacrimi pe obraz. O, nu mai ştie nimeni ce sunteţi voi, căci scris este: «Spune-mi cu cine te uneşti ca să-ţi spun cine eşti», căci una vă numiţi, şi alta faceţi voi. Când poporul Israel s-a unit pe cale cu cei străini de Mine şi de el, a pierit pe capete poporul Meu atunci şi n-a mai intrat el în împărăţia gătită lui de Mine, în Canaan n-a mai intrat. Când tu te uneşti acum cu cei care nu Mă au pe Mine de Dumnezeu, ci pe satana îl au, mai rămâi, mai eşti tu altceva decât sunt ei, decât cei cu care te aduni ca să faci paradă de amestecare faţă în faţă cu sfinţii care ţi-au lăsat predanie scrisă să nu faci aşa? O, nu trebuia să faci tu spectacol cu lumea laolaltă şi cu capii ei, biserică a neamului român ortodox! O, e urât de tot aceasta ce faci! Iată ce faci cu libertatea ta faţă de Mine şi de sfinţi! Faci de capul tău. N-ai voit să iei peste tine duhul proorociei ca să ai povăţuitor la orice pas şi ca să nu greşeşti tu pe cale. Cele afierosite lui Dumnezeu plâng ca şi Mine din pricina ta când calci tu în ele cu cei de neam străin de credinţa ta cea din strămoşi, cea din sfinţi. O, nu lua cele afierosite lui Dumnezeu din strămoşi, nu le vinde tu călcărilor de porunci, că e păcat să faci aceasta, o, biserică a neamului român. Tu faci aceasta prin mai-marii de peste tine, şi toată biserica are vină dacă greşesc asupra ei cei mari de peste ea. Chiar dacă voi, cei ce staţi mari peste biserică, chiar dacă ziceţi că nu e Dumnezeu-Cuvântul acest cuvânt, dar sunt ale Domnului cele afierosite Lui din strămoşi, şi nu sunt ale voastre ca să le stăpâniţi voi pentru vrăjmaşi şi pentru mesele voastre cu ei laolaltă! O, cât de greu veţi răspunde voi dacă nu vă veţi opri de la fărădelegea aceasta în loc afierosit lui Dumnezeu, în locul cel sfânt Domnului!
Iar ţie, arhiereule credincios, care M-ai însoţit aici acum douăzeci şi doi de ani de am aşezat piatra cea nouă pentru înnoirea a toate, şi pe care temelie Îmi zidesc lucrarea Tatălui Meu pentru naşterea din nou a lumii şi pentru aşezarea Ierusalimului nou pe pământ, precum este scris să vină el şi să fie cu oamenii, ţie îţi zic: Strigă-Mă cu lacrimi pe obraz, strigă-Mă în ajutor ca să-i trezesc pe mulţi mai înainte de lăsarea la vedere a întunericului. Eu ştiu că eşti în lanţuri pus faţă de locul cuvântului Meu şi al poporului cuvântului Meu, dar vin spre tine cu cuvântul şi-ţi fac rugăminte cu plânsul pe obraz: Strigă-Mă cu lacrimi să-i trezesc pe mulţi, că ai ales să rămâi între ei şi să-ţi arăţi ortodoxia ta cea sfântă şi să rabzi nădăjduind în venirea Mea cu descoperirea adevărului cuvântului Meu peste cei ce nu cred că Eu sunt acest cuvânt. Tu nu mai ai acum putere pentru Mine şi pentru mărturisirea Mea cea nouă şi sfântă pentru viaţă sfântă, dar poţi să plângi, şi-ţi dau putere să plângi şi să Mă strigi să-i vin bisericii neamului român în ajutor, căci ea doarme, doarme şi nu veghează pentru venirea Mea.
Te aduc aici acum, lângă izvor, tainic te aduc aici în ziua aceasta de amintire, şi, iată, pun sfinţii şi părinţii mână de binecuvântare pe creştetul tău, ca să ai puterea lor când toţi vor avea nevoie de ea în vreme de cumpănă peste biserica neamului român, care nu-şi mai înţelege culoarea şi duhul şi legea ei cea din strămoşi. O, e departe, departe de Mine cârma de peste biserica neamului român. Toţi slujitorii din vârf vor fi dispreţuiţi mult curând, curând, după ce-şi vor vedea dezamăgirea cea de la amestecare cu păgânii lui satana, şi vor avea nevoie de sprijin sfânt, căci toţi au strivit de peste ei legea cea sfântă, care îi ocrotea pe ei de sus, din părinţi.
Las peste creştetul tău binecuvântarea cea multă a părinţilor din cer, din lumea cea veşnică a celor ce au iubit cerul pe pământ, şi rostesc peste inimioara ta şi peste mintea ta pace de sus, căci jos nu mai este pace decât în cuvântul Meu, cu care glăsuiesc peste pământ şi tainic cârmuiesc cu el lumea. O, pace ţie! Din mijlocul poporului cuvântului Meu, de lângă izvor îţi spun: pace ţie! Iar tu să spui tainic şi să mărturiseşti înaintea sfinţilor toţi şi să spui: «Binecuvântat este Domnul, Cel ce locuieşte în Ierusalim!», în mijlocul neamului român, precum este scris în Scripturi despre locul locuinţei Mele. Amin.
O, pace ţie, popor al cuvântului Meu! Din mijlocul tău am binecuvântat cuvântul sărbătorii de azi, aducerea-aminte a zilei punerii pietrei de temelie a noii Mele zidiri, a bisericii înnoite, căci Eu Îmi zidesc un popor şi Mi-l călăuzesc spre biruinţa Mea cu el peste toată necredinţa de pe pământ, şi stau în cortul Meu cel sfânt în mijlocul lui, precum este scris. Amin, amin, amin.
22-07-2013
